Rolul auditorului extern al bancii

Rolul auditorului extern al bancii

Obiectivul auditarii situatiilor financiare ale unei banci de catre un auditor extern este acela de a avea o opinie a unui auditor independent referitoare la respectarea prevederilor legale in materie. Aceasta opinie intareste credibilitatea situatiilor financiare ale unei banci, dar nu da garantii cu privire la viabilitatea viitoare a institutiei si nu se refera la eficienta sau eficacitatea cu care conducerea a gestionat activitatea bancii.

Prevederile legale referitoare la realizarea situatiilor financiare difera de la tara la tara, iar opiniile auditorilor externi sunt formulate pe baza acestora sau, in cazul in care raportarea pe baza standardelor de contabilitate international acceptate este permisa in tara respectiva, opinia auditorului extern se bazeaza pe Standardele Internationale de Contabilitate[1]. Standardul International de Audit 700, "Raportul auditorului cu privire la situatiile financiare"[2], prevede faptul ca auditorii externi trebuie sa identifice tara la care se raporteaza (tara unde se afla sediul central al bancii) si legislatia contabila aplicabila, in cazul in care tara respectiva nu a adoptat Standardele Internationale de Contabilitate.

Pentru desfasurarea activitatii sale, auditorul extern trebuie sa dispuna de proceduri adecvate astfel incat sa reduca riscul de a emite opinii necorespunzatoare in cazul in care situatiile financiare ale unei banci sunt eronate. Dezvoltarea acestor proceduri presupune identificarea si evaluarea prealabila a riscurilor inerente de eroare, dar si a riscului ca sistemele de contabilitate si de control ale unei banci sa nu aiba posibilitati de prevenire sau de detectare si corectare a erorilor (riscul de control). Totodata, auditorul extern trebuie sa analizeze daca necorelarile din situatiile financiare sunt rezultatul unei erori sau a unei actiuni frauduloase (riscul de frauda). Standardul de Audit 240, "Responsabilitatea auditorului in ceea ce priveste evaluarea riscului de frauda si de eroare in auditarea situatiilor financiare", enumera factori ai

riscului de frauda, a caror prezenta poate semnala posibilitatea existentei unei fraude.

In aprecierea nivelului de risc inerent, auditorii externi trebuie sa tina seama de particularitatile pe care bancile le au fata de alte companii: lucreaza cu un volum mare de instrumente monetare; au tranzactii internationale (initiate intr-o jurisdictie, inregistrate in alta si gestionate in cu totul alta); au un raport capital/total active scazut, ceea ce le mareste vulnerabilitatea la schimbarile de mediu economic; au active cu valoare variabila si greu de determinat; se angajeaza intr-o varietate de tranzactii, cu volum si valori mari; opereaza printr-o retea de sucursale si departamente dispersate geografic; tranzactiile pot fi initiate direct de catre clienti, fara interventia salariatilor bancii; isi asuma multe angajamente extrabilantiere; trebuie sa se incadreze in indicatorii de prudentialitate stabilite de organismele de reglementare; au acces la sisteme de plati si decontari; pot emite sau tranzactiona instrumente financiare complexe, dintre care unele trebuie inregistrate la valoarea justa etc.

Toate aceste aspecte indica existenta unui inalt nivel potential de risc al unei banci, care ar necesita un audit detaliat al tuturor tranzactiilor. Insa extinderea activitatii auditorului extern pana la acest nivel ar fi consumatoare de timp, scumpa si nepractica, de aceea auditorul extern trebuie sa se bazeze in demersul sau pe evaluarile facute de auditul intern al bancii in ceea ce priveste riscul inerent de eroare materiala, riscul de control si testarea procedurilor de control intern destinate sa previna, sa detecteze si sa corecteze erorile materiale. Astfel, calitatea auditului intern determina natura, perioada si extinderea procedurilor de audit ale auditorilor externi.

In aprecierea auditului intern, auditorul extern are in vedere statutul auditului intern, obiectivul acestuia, competenta profesionala a auditorilor interni si grija profesionala cu care acestia isi indeplinesc responsabilitatile[3].

In urma angajamentului de audit, realizat pe baza procedurilor stabilite tinand seama de modul de administrare a riscul inerent si de control, auditorul extern trebuie sa detecteze neconcordantele evidentiate de situatiile financiare ale bancii, la nivel individual sau agregat, care sunt substantiale in raport cu informatia financiara. Substantialitatea[4] erorilor este legata de influenta pe care acestea ar putea s-o aiba asupra deciziilor economice pe care utilizatorii le iau pe baza situatiilor financiare ale bancii. Auditorul evalueaza substantialitatea atat la nivelul situatiei financiare in ansamblu, cat si in relatie cu anumite conturi si clase de tranzactii.

In urma analizei substantialitatii diferitelor neconcordante detectate, se stabilesc mai multe niveluri de substantialitate in functie de aspectul sub care sunt examinate situatiile financiare si de destinatarul opiniei auditorului extern (consiliul de administratie al bancii sau autoritatea de supraveghere).

Auditul extern nu garanteaza faptul ca toate neconcordantele substantiale vor fi detectate, datorita unor factori precum limitele inerente ale controlului intern, caracterului "convingator" si nu concludent al documentatiei puse la dispozitia auditorului extern. Riscul nedetectarii unei neconcordante substantiale determinata de frauda este mai ridicat decat cel de nedetectare a unei neconcordante determinata de eroare, deoarece frauda poate implica scheme sofisticate si bine organizate (falsificare, neinregistrarea deliberata a unor tranzactii, neprezentarea sau prezentarea intr-o anumita maniera a unei tranzactii. Mai mult, riscul nedetectarii fraudelor comise la nivelul conducerii bancii este mult mai ridicat decat cel al nedetectarii fraudelor la nivelul personalului de executie, deoarece membrii consiliului de administratie si ai conducerii executive se prezuma a fi integri si se afla in pozitii in care pot eluda procedurile normale de control. Prin urmare, auditorul extern isi planifica si desfasoara auditul cu o atitudine de scepticism profesional, recunoscand ca pot exista cazuri care determina existenta unor neconcordante substantiale in situatiile financiare.

In cazul detectarii unor erori substantiale in cadrul situatiilor financiare, cum ar fi o politica necorespunzatoare de conducere a contabilitatii, evaluarea  neadecvata a unor active, nedezvaluirea unor informatii, auditorul extern trebuie sa ceara conducerii bancilor sa ajusteze situatiile si sa corecteze erorile.

In cazul in care conducerea bancii refuza sa actioneze pentru reglarea neconcordantelor sau nu ofera toate informatiile si explicatiile necesare, auditorul extern emite o opinie cu rezerve sau poate chiar refuza emiterea unei opinii. Deoarece un astfel de raport sau lipsa acestuia ar avea efecte serioase asupra credibilitatii si chiar asupra stabilitatii bancii, conducerea acesteia ia, de obicei, masurile necesare pentru a evita astfel de situatii.

Pe langa obiectivul principal al activitatii auditorului extern, acesta poate comunica si alte informatii conducerii bancii referitoare la deficiente constatate in controlul intern, informatii eronate etc., dar care nu influenteaza raportul final al acestuia.

In unele tari, auditorul extern realizeaza, prin prevederi statutare sau prin conventie, o forma lunga a raportului sau , destinat conducerii bancii sau autoritatii de supraveghere, pe probleme legate de componenta soldurilor conturilor, de portofoliul   de credite, lichiditate, venituri, indicatori financiari, adecvarea sistemului de control intern, riscurile la care este supusa banca, conformitatea cu reglementari si legi.

Auditorul extern are obligatia, in unele tari printre care si Romania[5], sa raporteze prompt autoritatii de supraveghere orice fapt care constituie o incalcare a legilor si reglementarilor, care afecteaza capacitatea bancii de a-si continua activitatea sau care conduce la emiterea unei opinii cu rezerve.[6]