|
|
|
PROBLEME GLOBALE ALE ECONOMIEI MONDIALE
ECONOMIA NATIONALA SI ECONOMIA MONDIALA
Interdependentele dintre economiile nationale sunt rezultatul unui proces istoric indelungat. Evolutia acestor interdependente a inregistrat o puternica dinamica dupa al doilea razboi mondial ca urmare a revolutiei tehnico - stiintifice contemporane si a schimbarilor profunde in cadrul diviziunii mondiale a muncii. Aceste interdependente se adancesc si se diversifica continuu datorita:
n schimbarilor politice de anvergura care au loc pe plan mondial;
n modificarea structurii lumii contemporane sub aspectul nivelului de dezvoltare economica;
n adancirea diviziunii internationale a muncii ca urmare a revolutiei tehnico-stiintifice;
n diversificarea centrelor de putere economica pe plan mondial;
n evolutia preturilor internationale si a pietelor valutar financiare.
Interdependentele dintre tarile sarace si cele bogate sunt grupate in patru categorii:
1. interdependente generate de nevoia de alimente , in tarile bogate sunt surplusuri, iar in cele sarace deficite de alimente;
2. interdependente generate de nevoia de energie si minerale;
3. interdependentele generate de nevoia protejarii mediului natural;
4. interdependentele generate de sperantele de reducere a decalajelor dintre bogati si saraci.
Interdependentele economice presupun cooperare reciproc avantajoasa intre state suverane, bazata pe principiile dreptului international, pentru progresul fiecarei economii. Aceasta cooperare insa nu opereaza in toate imprejurarile in interesul tuturor tarilor ci mai ales in avantajul celor puternice.
Diviziunea internationala a muncii este definita prin relatiile care se stabilesc intre statele lumii in procesul dezvoltarii productiei si comertului mondial, locul si rolul fiecarui stat in circuitul mondial al valorilor materiale.
Schimbul de bunuri dintre popoare si tari a fost caracteristic primei trepte a procesului de formare a interdependentelor.
Formarea si consolidarea pietei mondiale a reprezentat o schimbare calitativa in relatiile economice inter-tari.
Piata mondiala reprezinta totalitatea relatiilor dintre tari in legatura cu schimbul de marfuri corporale si incorporabile, relatii devenite obligatorii si permanente pentru existenta acestora.
Formele pietei mondiale:
5. Comertul international care exprima ansamblul tranzactiilor cu bunuri si servicii. El reprezinta forma principala sub care s-a constituit piata mondiala.
6. Piata internationala a capitalurilor care defineste ansamblul operatiunilor legate de plecarea in si din strainatate sub forma de investitii, imprumuturi si cumparari de hartii de valoare.
7. Piata mondiala a muncii care cuprinde relatiile economice generate de migratia fortei de munca dintr-o tara in alta pentru a se angaja.
8. Piata produselor care incorporeaza un nivel deosebit de inalt de cunostinte stiintifice, care se constituie ca un segment distinct al pietei mondiale ce se dezvolta rapid.
Economia mondiala este formata din totalitatea economiilor nationale autonome si specializate, legate intre ele prin schimburi de bunuri si servicii.
Acestui stadiu de dezvoltare a relatiilor economice externe ii corespund macroeconomiile deschise.
Macroeconomia deschisa semnifica un gen anume de raportari intre economiile nationale si economia mondiala.
Prin diviziunea mondiala a muncii se inteleg relatiile care se stabilesc intre statele lumii in procesul dezvoltarii productiei si comertului mondial, precum si locul si rolul fiecarui stat in circuitul mondial al valorilor materiale.
In timp, evolutia diviziunii mondiale a muncii a cunoscut mai multe etape ca urmare a dezvoltarii economiilor, modificarii structurii lor si a specializarii in productie a diferitelor tari.
Specializarea internationala are ca scop adaptarea potentialului economic national, a economiei de piata interna la cerintele pietei mondiale.
Specializarea internationala este determinata de factori economici si factori extra economici:
a) conditiile naturale pot favoriza un tip de productie sau altul - productia de cafea, citrice sau extractia unor minereuri.
b) marimea teritoriului si a populatiei fac ca tarile sa aiba un potential diferit si implicit posibilitati diferite de a se specializa in productie;
c) nivelul aparatului de productie, gradul sau de diversificare, calificarea fortei de munca, disponibilitatile de capital, etc.;
d) traditiile economice pot favoriza sau defavoriza specializarea in productia de un anumit fel;
e) factorii extra economici, razboaiele, asuprirea coloniala, mentinerea unor puternice ramasite feudale, s.a.;
In prezent diviziunea mondiala a muncii se caracterizeaza prin existenta a trei grupe de tari cu grade diferite de specializare internationala:
1) grupul statelor care se bazeaza pe tehnica si tehnologii moderne si care au o specializare internationala de inalta clasa;
2) grupul tarilor in curs de dezvoltare cu un nivel mediu de specializare;
3) grupul tarilor slab dezvoltate a caror specializare internationala este unilaterala si care detin o pondere infima in P.N.B. si in exporturile mondiale.
Fluxul economic international reprezinta miscarea unor valori materiale, banesti sau spirituale de la o tara la alta. Fluxurile economice internationale au trasaturi caracteristice diferitelor etape de dezvoltare, fiind influentate de factori tehnico-economici si extraeconomici.
Totalitatea fluxurilor economice internationale privite in stransa lor interdependenta formeaza circuitul economic mondial. El exprima impletirea unor forme ale schimbului reciproc de activitati dintre diverse economii nationale care cuprinde sfera circulatiei, sfera productiei si sfera cercetarii stiintifice.
Dinamica si formele de manifestare a circuitului economic mondial depind de: gradul de dezvoltare a economiilor nationale, gradul de adancire a diviziunii mondiale a muncii, stadiul si directiile de evolutie a relatiilor politice internationale care pot stimula sau frana fluxurile economice internationale.
Schimburile agentilor economici dintr-o tara genereaza doua categorii de fluxuri: reale si monetare.
Schimburile economice dintre tari sunt denumite exporturi si importuri.
Exportul consta in vanzarea de bunuri si servicii unui agent economic dintr-o alta tara, plata acestora facandu-se in bani cu circulatie internationala. Acesta reduce consumul final si creeaza piete externe pentru o parte a productiei interne.
Importul reprezinta cumpararea de bunuri si servicii de la agenti economici straini contra unei sume de bani. Prin acesta se suplimenteaza consumul personal sau productiv si se asigura factori de productie de care tara nu dispune sau a caror producere necesita cheltuieli mai mari.
Comertul exterior al unei tari exprima ansamblul tranzactiilor de export si import, ambele categorii sunt structurate pe tari si grupe de tari, pe categorii de bunuri economice, pe genuri de piete, etc.
Comertul exterior are un rol de cea mai mare importanta in cadrul procesului de racordare a economiilor nationale la fluxurile economice mondiale. El a devenit in ultimele decenii unul din factorii determinanti ai cresterii economice, ai economiei de piata.
Gradul de deschidere a economiei unei tari spre exterior se masoara prin ponderea exporturilor in totalul productiei nationale vandute sau ponderea importurilor in totalul utilizarilor acestei productii. Se folosesc indicatorii: ponderea comertului exterior in produsul intern brut (P.I.B.) si volumul comertului exterior (import-export) pe locuitor.
capacitatea de export (Cep) reprezinta partea de oferta totala pentru pietele externe.
capacitatea de import a pietei (Cip) reprezinta partea din capacitatea totala de absorbtie a pietei care are ca sursa de acoperire marfuri din import
Evolutia comertului exterior in ultimele decenii se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi principale:
1. Tendinta de crestere a exporturilor mondiale
2. Accentuarea diversificarii comertului mondial
3. Cresterea ponderii tarilor industrializate in exporturile mondiale.
4. Inrautatirea termenilor schimbului tarilor in curs de dezvoltare cu statele cele mai industrializate.
5. Adoptarea unor masuri de ingradire a comertului mondial, tarifare si netarifare.
6. Tendinta de institutionalizare a schimburilor internationale.
7. Tendinta de "tripolizare" a schimburilor comerciale internationale.
Cooperarea economica internationala, componenta a fluxurilor economice internationale, are o serie de trasaturi specifice care o particularizeaza in circuitul economic mondial prin:
a) cooperarea economica internationala presupune un complex de fluxuri de investitii, cunostinte tehnico-stiintifice, de produse, etc. in timp ce comertul international constituie unul din fluxurile economice principale;
b) cooperarea economica internationala este forma cea mai echitabila de schimb reciproc intre state, spre deosebire de comertul mondial contine si o serie de elemente cu caracter discriminator;
c) cooperarea economica internationala constituie un element de continuitate si stabilitate in relatiile economice dintre tari, in timp ce comertul mondial depinde de numerosi factori care il pot stimula sau frana;
d) cooperarea economica internationala nu substituie fluxurile existente, ci contribuie la amplificarea lor.
Evolutia productiei industriale are loc de la industria bazata pe materiale care a determinat dezvoltarea economica in primele trei sferturi ale secolului nostru catre industria bazata pe informatica si stiinta. In aceasta viziune se formuleaza urmatoarele concluzii:
1) exportul stiintei pentru a obtine venituri sub forma dreptului de licenta, platilor pentru servicii, a drepturilor de autor, etc. s-ar putea sa creeze mai multe locuri de munca decat exportul de produse finite;
2) comertul international va fi marcat de cresterea "comertului invizibil" care va avea un rol tot mai important, ceea ce va necesita inlaturarea barierelor din domeniul comertului cu servicii;
3) este posibil ca in viitorul apropiat costurile scazute ale fortei de munca sa reprezinte un avantaj de mai mica importanta in comertul international, de aceea in tarile dezvoltate cheltuielile cu forta de munca vor reprezenta o parte mai mica in costurile totale.
Determinarea eficientei activitatii de comert exterior se confrunta cu tot mai multe dificultati, desi in ultimele decenii stiinta economica a inregistrat progrese insemnate. Aceste dificultati sunt determinate in principal de urmatoarele cauze.
Comertul exterior, schimburile externe devin tot mai mult un factor al dezvoltarii si progresului unei tari. In timp acest rol a fost sustinut de diferite teorii si principii: principiul avantajului absolut; principiul avantajului comparativ, relativ; principiul productivitatii nationale; principiul specializarii internationale, interramuri; principiul avantajelor competitive.
Operatiunile generate de participarea fiecarei tari la fluxurile economice internationale isi gasesc expresia in principal in balanta comerciala si balanta de plati externe.
Balanta comerciala este un tablou statistico-economic in care se inscriu si se compara importul si exportul de marfuri al unei tari pe o perioada de timp determinata de regula de un an.
Balanta comerciala poate fi generala cand cuprinde ansamblul relatiilor comerciale externe ale unei tari, sau partiala daca se refera la relatiile comerciale cu o alta tara sau grupuri de tari.
Probleme de reflexie, intrebari:
Economia mondiala
Factorii care genereaza interdependenta dintre economiile nationale
Piata mondiala si componentele sale
Specializarea internationala
Flexul economic international
INTEGRAREA ECONOMICA
In viziunea specialistilor, conceptul de integrare economica are sensuri diferite remarcandu-se urmatoarele definitii:
a) conceptia trecerii de la microspatii la macrospatii, la crearea unor ansambluri economice tot mai vaste care sa permita cresterea productivitatii si o calitate superioara a marfurilor;
b) conceptia absentei sau eliminarii progresive a discriminarilor in raporturile economice intre diferite tari. Aceasta definitie anglo - saxona are un caracter pragmatic si este inspirata si acceptata de ideologia neoliberala si neoclasica;
c) conceptia sociologica care considera ca mai multe elemente economice dintre tari sunt integrate daca relatiile dintre ele devin stabile si eficiente din punct de vedere economic. Acestei conceptii i se reproseaza ca pune sub semnul intrebarii tipurile de structuri national statale;
d) conceptia integrarii economice cu mai multe grade de extindere:
n integrarea de gradul intai in care structurile productiei si schimburilor sunt ordonate de legea pietei concurentiale, de o forma mai mult sau mai putin spontana;
n integrarea de gradul al doilea in care institutiile interguvernamentale si autoritatile supranationale joaca un rol hotarator in dezvoltarea si orientarea schimbului;
n al treilea grad de integrare vizeaza sfera valorilor umane si este apreciat ca reprezinta cu adevarat spiritul integrarii interstatale.
Cauzele integrarii economice pot fi structurate astfel:
1. Aparitia si manifestarea tot mai accentuata a contradictiei intre posibilitatile de sporire a productiei si capacitatea restransa a pietelor nationale;
2. Gradul inalt de concentrare a productiei si de centralizare a capitalurilor si limitele (restrictiile) miscarii libere a capitalurilor si a fortei de munca;
3. Necesitatea capitalurilor existente intr-o anumita zona geografica de a-si promova si apara impreuna interesele amenintate de concurenti internationali foarte puternici;
4. Constituirea de firme mari (de stat sau mixte) care prin activitatile desfasurate depasesc granitele nationale;
5. Interesele comune ale tarilor dezvoltate de a mentine si dezvolta relatii cu fostele tari coloniale devenite independente;
6. In ultimele doua decenii accentuarea proceselor de formare a societatii informationale care restrange consumul specific de materii prime, energie si forta de munca si extinde necesitatile investitionale pentru promovarea noilor tehnici si tehnologii, pentru cercetarea stiintifica si restructurarea profunda a economiilor nationale in concordanta cu cerintele crearii unui nou mod tehnic de productie accentueaza procesul integrationist.
Aceste cauze generale ale integrarii economice insotite si de o serie de factori economici si sociali-politici s-au manifestat in forme si au avut grade diferite de intensitate de la o perioada la alta si de la o zona geografica a lumii la alta.
Existenta unei piete unice pentru mai multe tari ofera o serie de avantaje dintre care se pot retine cel putin urmatoarele:
7. Permite o productivitate mai inalta a muncii sociale si ca urmare cresterea nivelului general de viata. In timp, tarile au ajuns la o anumita specializare a lor, pentru a produce mai eficient din punctul lor de vedere. Insa constrangerile, taxele sau limitele de import impiedica manifestarea normala a comportamentelor economice, conduce la folosirea incompleta a capacitatilor de productie. Piata unica, inlaturand obstacolele din calea schimbului, ofera o sfera mai larga de a produce ieftin si de calitate.
8. Piata unificata determina o concurenta intensa, iar consumatorii beneficiaza de preturi mai mici, de o mai mare varietate de bunuri si de mai buna calitate.
9. Piata unica permite organizarea unei productii de serie mare si promovarea pe scara larga a progresului tehnic si tehnologic care asigura reducerea costurilor.
10. Piata unica poate contribui la optimizarea investitiilor de capital intrucat in conditiile accelerarii progresului dotarea productiei cu utilaje moderne solicita eforturi mari financiare.
11. Piata unica permite folosirea mai eficienta a fortei de munca, deoarece miscarea libera a capitalurilor are loc simultan cu miscarea libera a fortei de munca, iar concurenta mai puternica pe piata muncii face ca salariile sa nu determine cresterea costurilor de productie.
12. Piata unica permite realizarea unui echilibru dinamic mai bun intre cerere si oferta pe toate pietele si indeosebi pe piata bunurilor economice, financiara si valutara care stimuleaza cresterea economica si progresul tarilor participante.
Comunitatea Economica Europeana se remarca ca fiind cea mai evoluata dintre toate organizatiile integrationiste. Ea si-a marit aria geografica de la 6 tari membre la 15 si continua acest proces de largire, in prezent desfasurandu-se tratativele de aderare a inca 6 tari europene care au statutul de asociate.
Comunitatea Economica Europeana a avut 5 obiective economice principale: uniune vamala, liberalizarea circulatiei capitalurilor, libera circulatie a fortei de munca, piata comuna agricola, uniunea economica si monetara.
a) Uniunea vamala s-a format prin reducerea treptata a tarifelor vamale intre tarile membre ale CEE si stabilirea unui tarif vamal comun fata de tarile terte.
b) Liberalizarea circulatiei capitalurilor urmarea dezvoltarea unor ramuri sau regiuni care prezentau o importanta deosebita pentru progresul tehnico-stiintific contemporan.
c) Libera circulatie a fortei de munca a creat posibilitatea migrarii acesteia in interiorul Pietei comune ceea ce a permis absorbtia in anumite perioade a excesului de mana de lucru, o anumita satisfacere cu forta de munca calificata a unor ramuri noi, contribuind la progresul tehnic.
d) Piata Comuna agricola avea ca obiective principale pe piata comunitara: libera circulatie a produselor pe baza unor preturi unice pentru fiecare produs, achizitionarea cu prioritate a produselor comunitare, instituirea unui sistem de garantii pentru producatori impotriva fluctuatiilor preturilor, responsabilitatea financiara colectiva fata de cheltuielile necesare sustinerii pietelor si a modernizarii agriculturii.
e) Uniunea economica si monetara s-a format mai tarziu si a necesitat ample negocieri legate de reglementarile fiscale, punerea de acord a noilor taxe, si cu privire la conditiile trecerii la moneda unica, ea a inregistrat progrese importante care vor asigura premisele ca sfarsitul acestui mileniu si inceputul secolului XXI sa se realizeze moneda unica daca nu se vor ivi situatii nefavorabile, neprevazute, ceea ce va determina o potentare deosebita a fortei economice a acestei zone fata de celelalte centre de putere economica.
Probleme de reflexie, intrebari:
Conceptul de integrare economica
Cauzele si consecintele integrarii economice
Uniunea Europeana si integrarea Romaniei
Globalizarea: concept si consecinte
SUBDEZVOLTAREA ECONOMICA . DEZVOLTAREA TARILOR RAMASE IN URMA ECONOMIC
Subdezvoltarea economica este un fenomen planetar complex care se reflecta in caracteristicile economice, politice, sociale, culturale si ideologice de o mare diversitate a carei definire este dificila. Acest proces a fost abordat de toate sistemele de gandire social-economica si politica, fireste in maniere diferite, pe baza unor criterii diverse. Aprecierile fenomenului cuprind conceptii diverse de la cele extrem de pesimiste - fataliste, pana la cele exagerat de optimiste potrivit carora pe baza unor strategii decenale ONU de dezvoltare ar putea fi inlaturata subdezvoltarea economica.
In legatura cu criteriul de determinare a nivelului de subdezvoltare economica s-au conturat mai multe concepte:
a) criteriul geografic - subdezvoltarea economica caracterizeaza majoritatea tarilor si popoarelor din Africa, Asia, America Latina si unele tari din Europa (de regula tarile foste socialiste). Acest criteriu este usor de utilizat, dar se foloseste cu multa inconsecventa si are o slaba semnificatie practica;
b) criteriul istoric - fenomenul subdezvoltarii economice este caracteristic tarilor cu niveluri si structuri tehnico - economice si mecanisme social - institutionale ramase cu mult in urma celor din tarile dezvoltate. Pe baza acestui criteriu termenii << tara ramasa in urma economic>>, <<tara subdezvoltata>> sau <<tara in curs de dezvoltare>> sunt considerati sinonimi;
c) criteriul economic care s-a impus dupa anii 1960 in definirea tarilor subdezvoltate pe deoparte din necesitatea ca factorii de decizie economica sa-si poata fundamenta politicile lor economice externe iar pe de alta parte ca organele internationale sa-si poata realiza obiectivul lor de coordonare pe plan zonal si mondial.
Pornind de la marea diversitate a situatiilor acestor tari literatura de specialitate defineste unele trasaturi comune care caracterizeaza starea si evolutia statelor subdezvoltate:
a) Prima trasatura - Nivelul scazut al veniturilor care nu asigura satisfacerea necesitatilor elementare de consum ale populatiei. Aceasta situatie este determinata de: 1) nivelul scazut al productiei de bunuri si servicii sub aspect cantitativ si calitativ comparativ cu situatia din tarile dezvoltate, tinand seama de posibilitatile stiintei si tehnicii contemporane ca urmare a capacitatilor reduse de prelucrare eficienta a resurselor naturale si a ocuparii fortei de munca; 2) unui pluralism tehnologic care incorporeaza o multime de tipuri de tehnologii (de la cele arhaice in agricultura la tehnologiile avansate din unele intreprinderi);3) ineficientei infrastructurilor de productie si sociala, a retelelor de drumuri si de cai ferate, comunicatiilor; 4) sursele si mijloacele pentru aprovizionarea cu apa si energie; 5)baza materiala a sistemelor de invatamant, de cultura, de ocrotirea sanatatii, financiar, bancar etc.
Diferentele in dezvoltarea economica intre tarile in curs de dezvoltare pe de o parte si tarile dezvoltate pe de alta parte se numesc decalaje economice. Acestea sunt de doua feluri: absolute si relative.
b) A doua trasatura - a economiilor tarilor in curs de dezvoltare consta in caracteristicile lor structurale concretizate intr-o specializare de ramura, ingusta, in existenta unor disproportii intre sectoarele primar, secundar, tertiar si cuaternar, in dezechilibrul dintre industrie indeosebi cea prelucratoare, agricultura si alte ramuri ale productiei materiale. Este semnificativ faptul ca pe ansamblul tarilor in curs de dezvoltare agricultura detine o pondere de circa 5 ori mai mare decat in tarile dezvoltate, desi aceste state sunt importatoare de cereale si alte alimente.
c) A treia trasatura a economiilor majoritatii tarilor in curs de dezvoltare o reprezinta coexistenta mai multor tipuri de economie:
1) economia de subzistenta in sectorul natural care semnifica adesea reluarea pe scara ingusta a productiei;
2) economia de piata simpla - specifica industriei micii productii de marfuri;
3) economia de piata intensiva in sectoarele economice moderne.
d) Cea de-a patra trasatura ce caracterizeaza subdezvoltarea economica o reprezinta existenta unor sisteme economice pluraliste si a unor structuri institutionale eterogene aflate in plin proces de ajustare, de consolidare de intrepatrundere si de tranzitie.
Prin sisteme economice pluraliste se intelege coexistenta si impletirea in economiile respective a diferitelor sisteme economice: de economie naturala, de schimb, de comanda si a numeroase forme si tipuri de proprietate. In tarile slab dezvoltate predomina gospodaria patriarhala, obstea sateasca, organizarea de tip tribal si feudal si economia de subzistenta.
Potrivit datelor ONU in Africa sistemul economiei naturale produce circa 1/3 din PIB iar in India in deceniul al 8-lea se realiza in acest sistem 35% din PIB.
Coexistenta acestor sisteme si structuri economice reprezinta un obstacol important in calea valorificarii potentialului economic al acestor state.
Cercetarea cauzelor subdezvoltarii economice contemporane a condus la formularea mai multor conceptii. Dintre ele se remarca doua conceptii diametral opuse privind subdezvoltarea economica;
4) prima apreciaza subdezvoltarea economica ca o intarziere a dezvoltarii tarilor respective, o simpla ramanere in urma.
5) cea de a doua considera subdezvoltarea un produs al unei anumite dezvoltari, cauza ei constand in aceea ca anumite tari au ajuns la un stadiu de dezvoltare foarte avansat pe seama ramanerii in urma a altora.
Cauzele interne sunt: resursele naturale si umane, factorii economici si politici.
Din diversele strategii si din programele adoptate de catre organismele internationale se desprind cateva directii principale de actiune pentru relansarea dezvoltarii economice si sociale a tarilor sarace:
6) Dezvoltarea agriculturii in corelatie cu promovarea unor politici de industrializare a produselor agricole. Diversificarea activitatilor economice, inclusiv prin industrializare, dezvoltarea acelor subramuri care sa asigure valorificarea eficienta a resurselor naturale si cu piata interna de desfacere.
7) Promovarea in intreaga economie nationala a progresului tehnico-stiintific, a investitiilor si inovatiilor. Alegerea tehnicilor corespunzatoare conditiilor predominante in fiecare tara si caracteristicilor fiecarui sector. Prin preluarea tehnicii avansate si dezvoltarea spiritului de inventie si inovatie la fiecare popor se poate depasi starea de inapoiere tehnico-stiintifica si economica.
8) Formarea cadrelor calificate si inalt specializate nationale in concordanta cu nevoile economiei si cu tendintele de perspectiva ale stiintei si tehnicii. Aceasta impune dezvoltarea si modernizarea invatamantului, crearea conditiilor pentru diminuarea exodului de forta de munca calificata care genereaza mari pierderi pentru tarile slab dezvoltate.
9) Amplificarea eforturilor proprii ale fiecarei tari pentru formarea capitalului si realizarea de investitii. Aceste eforturi trebuie sa fie sprijinite de tarile dezvoltate si organismele internationale prin acordarea de imprumuturi in conditii avantajoase, asigurarea unor schimburi mai echitabile intre tarile bogate si cele sarace, sustinerea procesului de tranzitie de la sistemul etatizat la cel al economiei de piata in care sunt angajate peste 40 de state.
Probleme de reflexie, intrebari:
Conceptul de subdezvoltare economica
Cauzele subdezvoltarii economice
Indicatori de determinare a nucleului de subdezvoltare economica
Rolul organismelor internationale
