|
|
|
Notiunea de datorie externa
1.1.1 Aparitia si evolutia creditarii internationale
Datoria externa in sine reprezinta, initial, un efect al unui alt fenomen economic international de mare amploare - creditarea internationala.
Creditarea internationala nu este un fenomen nou. Inca din Evul Mediu, factorii de dezvoltare a comertului international si a investitiilor externe au produs o diversitate a institutiilor bancare, ale caror obiective, practici de creditare, piete, modalitati de organizare si structurare, nu erau fundamental diferite de cele promovate de bancile de anvergura internationala fondate in anii 1960-1970. Ca dovada apare situatia Suediei, unde, datorita dimensiunilor imprumuturilor externe ale Casei Regale, inca din secolul al XVIII-lea s-a infiintat un oficiu de administrare a datoriei astfel rezultate.
De fapt, cu secolul al XVIII-lea incepe istoria creditarii internationale, cand bancile din Marea Britanie au trecut aproape linear de la negustorie si camatarie la creditare. Incepand cu razboaiele napoleoniene, parcurgand secolul al XIX-lea si pana la inceputul secolului nostru, bancile comerciale creditau guverne straine si finantau comertul international prin intermediul acceptelor(precursoare ale acreditivelor si ale altor documente comerciale de astazi).
Puterea lirei sterline si a Marii Britanii au permis fondarea unei piete a efectelor de comert in Londra, piata care finanta tranzactiile comerciale ale metropolei cu teritoriile de peste mari. In plus, incepand cu 1830 s-au fondat primele banci britanice in colonii, destinate furnizarii de facilitati bancare locale si finantarii comertului colonial. Aceste banci s-au extins curand in zone de interes major pentru intreaga Europa, zone cum ar fi Egiptul, Turcia, America Latina, sud-estul Asiei. Alte tari care paseau pe calea dezvoltarii capitaliste au urmat exemplul Marii Britanii, astfel incat fenomenul aparitiei de institutii bancare in teritoriile "de peste mari" ale statelor europene, a capatat imaginea unei adevarate lupte pentru impartirea sferelor de influenta economica in lume.
Cea mai rapida crestere in volumul creditarii internationale s-a inregistrat pe fluxul dinspre Europa spre diferite state din componenta S.U.A., pentru finantarea investitiilor si comertului. Multe banci comerciale din Regatul Unit sau aflate pe teritoriul american, insa in proprietate britanica, au fondate doar pentru sustinerea acestui flux. Desi, inca din 1860, in California existau deja cinci banci comerciale(in proprietate britanica), totusi orasul New York a fost primul centru financiar american care a contat ca prezenta in operatiile internationale, actionand ca placa turnanta pentru fluxul mentionat. Practic, Londra si New York-ul erau emitatorul" si respectiv, "receptorul" fluxului de capital britanic, flux care atingea inainte de primul razboi mondial, circa 10% din PNB-ul Marii Britanii si al imperiului sau colonial. Aceasta situatie a durat pana la sfarsitul primului razboi mondial, cand New York-ul ca exportator de capital catre o Europa distrusa, ameninta pentru prima oara dominatia Londrei asupra economiei mondiale.
Al doilea razboi mondial a accelerat declinul lirei sterline si ascensiunea dolarului american ca valuta de circulatie internationala. Puterea financiara a City-ului londonez s-a redus, facand loc New York-ului pe piata exportului de capital, S.U.A. dispunand de banci cu mare credibilitate in mediile financiare internationale.
Istoria economica postbelica aduce treptat in scena trei mari actori :S.U.A., Piata Comuna si Japonia(insotita din anii '70 de tigrii" Asiei de sud-est : Hong-Kong, Coreea de Sud, Singapore, Thailanda, Taiwan). Acestia domina si in prezent pietele internationale ale creditului, atat direct cat si prin intermediul puternicei influente exercitate in interiorul marilor organisme financiare internationale - FMI, Banca Mondiala, BERD, BRI, etc. Aceasta dominare este posibila atat datorita puterii economice de ansamblu, incontestabile a celor trei, cat si datorita progresului tehnologiei comunicatiilor, care permit ca orice decizie luata intr-o parte a lumii sa fie instantaneu cunoscuta pe meridianul opus.
Tot perioada postbelica aduce in prim-plan creditarea oficiala, de la guvern la guvern sau de la organismele financiare internationale catre guvernele statelor membre. Conferinta de la Breton Woods din 1954 sta la baza infiintarii Fondului Monetar International si a Bancii Mondiale, organisme menite sa inlesneasca procesul de alocare a resurselor tarilor cu surplus de capital catre cele cu nevoie de capital si sa impiedice, prin sprijinirea dezvoltarii economice globale, ca discrepantele enorme dintre tari sa duca la situatii conflictuale militare sau la crize economice mondiale.
Astazi, creditarea internationala este un fenomen care suscita interesul atat al analistilor economiei mondiale, cat si al factorilor de decizie din fiecare tara in parte, mai ales dupa experienta crizei mondiale a datoriei externe care a zguduit lumea finantelor in anii 80. Criza datoriei s-a nascut din doua motive primul - o politica deplorabila de administrare a datoriei externe dusa de tarile mari debitoare (in special din America Latina - cazul Mexic), iar, pe de alta parte, bancile comerciale cu activitate internationala nu au dat nici ele dovada de prea mare intelepciune in alocarea resurselor proprii, marite rapid ca volum prin injectia de petrodolari ce a urmat crizei petrolului din anii '70. Criza datoriei a fost rezolvata printr-un progres cu multiple laturi s-a modificat, in primul rand, atitudinea creditorilor(oficiali sau privati), dinspre scopul unic de a-si recupera resursele alocate spre controlul utilizarii acestora de catre debitori. Efectul acestei schimbari de atitudine s-a materializat in masurile convenite prin intelegeri bilaterale intre tarile cu mari datorii si Clubul de la Paris(pentru creditorii oficiali) sau Clubul de la Londra(pentru bancile comerciale), masuri ce au dus la diminuarea poverii datoriei externe asupra economiilor tarilor indatorate si la inlesnirea, pentru acestea, a drumului spre dezvoltare. In al doilea rand, managementul eficient al datoriei externe a devenit un obiectiv major de politica macroeconomica in toate tarile lumii, in special in tarile beneficiare de imprumuturi externe.
1.1.2 Definirea datoriei externe
Dupa cum se stie, in sens larg, datoria este reversul creditului, orice operatiune de creditare generand, in mod obligatoriu din punct de vedere contabil, o operatiune de debitare. Economia moderna nu poate fi conceputa fara o dezvoltare corespunzatoare a creditului.
Practica a dat insa datoriei un sens mai restrans. Pornind de la faptul ca orice subiect de drept poate fi, pe o anumita perioada, atat debitor cat si creditor, datoriile si imprumuturile acestuia se compenseaza reciproc in acest sens restrans, numai anumite operatiuni de credit semnifica existenta unei datorii nete. Datoria externa, atat ca definitie, cat si ca mod de calcul, poate avea intelesuri diferite.
In sensul cel mai larg, datoria externa este totalitatea sumelor de bani sau a altor proprietati datorate in exterior de toti rezidentii unei tari. Aceasta acceptiune, foarte larga, nu este utilizata decat in afirmatii generale si intuitive. Practic este imposibil de calculat si apreciat datoria externa a unei tari in sensul ei cel mai larg, datorita diversitatii care exista in domeniul conditiilor de indatorare, adica a diversitatii deosebite care exista in operatiunile financiare pe care le efectueaza o tara. Din acest considerent, in mod curent notiunea de datorie externa se foloseste mai ales in sensuri restranse.
Primul element care poate restrange sensul in care este definita datoria externa se refera la durata de indatorare, respectiv durata creditelor sau imprumuturilor externe. De obicei, creditele sau imprumuturile curente sunt excluse din datoria externa, ele fiind considerate operatiuni financiare indispensabile ce insotesc fluxurile materiale in cadrul operatiunilor financiare curente intra datoriile uzuale rezultate din rulajul zilnic al activitatii economice externe, precum si operatiunile financiare pe termen scurt(o luna, 3 luni, 6 luni sau un an). Modul in care este inteleasa notiunea de operatiune pe termen scurt in literatura de specialitate nu este acelasi, dar, de obicei, toate operatiunile financiare cu termen mai mic de un an de zile intra in aceasta categorie.
Al doilea element care poate restrange sensul in care este definita datoria externa este constituit din celelalte conditii in care sunt obtinute creditele sau imprumuturile externe. Exista credite si imprumuturi obtinute in conditii precise(dobanda fixa sau stabilita contractual in functie de dobanda pietei financiare de referinta, perioada de rambursare stabilita contractual, etc.), dar, in acelasi timp, exista si alte intrari de capital, in special investitiile directe, care nu au conditii precise(se pot repatria dintr-o data, profiturile difera in functie de activitatea economica, etc.). Majoritatea definitiilor exclud investitiile directe din sfera surselor datoriei externe, pornind de la considerentul ca acestea sunt efectuate pe perioade nedeterminate. De asemenea, donatiile sunt excluse din sursele datoriei externe, iar creditele si imprumuturile externe sunt corectate cu cuantumul donatiei pe care il cuprind, pentru a se obtine cifra reala a datoriei externe. In unele cazuri, in datoria externa dintr-o anumita perioada nu se include imprumuturile care au o perioada de gratie mai mare, de peste 10-15 ani, sau chiar cele care inca nu incumba plati in contul serviciului datoriei(rambursare si dobanzi), deoarece se porneste de la ideea ca, in realitate, povara datoriei generata de aceste imprumuturi nu exista.
Al treilea element care poate restrange sensul definitiei datoriei externe este natura creditorului. De multe ori, avand in vedere ca unii creditori acorda imprumuturi in conditii mai avantajoase datorita legaturilor speciale care exista intre debitor si creditor, creditele si imprumuturile externe obtinute din asemenea surse sunt excluse din definirea si calculul datoriei externe(de exemplu, creditele obtinute de societatea-fiica de la societatea mama din exterior).
Un al patrulea element care poate restrange sensul definitiei datoriei externe este caracterul debitorului. In unele cazuri, din datoria externa a unor tari se exclude datoria contractata in exterior de sectorul privat, iar in cazuri extreme, din datoria externa se exclud si imprumuturile sau creditele obtinute de anumite agentii publice, astfel ca exista situatii in care datoria externa este asimilata numai cu datoria externa a guvernului.
Definitia datoriei externe consacrata la nivel international in urma cercetarilor de catre organismele internationale, care au ca obiect principal de activitate creditarea tarilor cu probleme in asigurarea necesitatilor financiare prezinta datoria externa bruta la un moment dat ca fiind suma totala a pasivelor contractuale utilizate si neachitate a rezidentilor fata de nerezidenti, si obligatia rezidentilor de a rambursa ratele de capital,cu sau fara dobanda, sau de a achita dobanda, cu sau fara ratele de capital
Din cele de mai sus se poate extrage definitia serviciului datoriei externe, notiune care inglobeaza totalitatea platilor externe(rate de capital, dobanzi si comisioane) derivate din datoria externa, pe parcursul unui an.
1.1.3 Surse de finantare
Imprumuturile contractate de rezidentii unei tari pot fi clasificate in functie de tipul de creditori care le acorda.
1.1.3.1 Imprumuturile acordate de creditorii oficiali pot fi
A. Imprumuturi bilaterale(de la guverne straine) intre banci centrale si organisme publice autonome. Imprumuturile bilaterale pot fi la randul lor impartite in
a. concesionale - imprumuturi acordate de catre tarile dezvoltate, tarilor in curs de dezvoltare, furnizate de catre agentii de stat, locale sau centrale, sau de catre agentiile lor executive, fiecare imprumut intrunind urmatoarele caracteristici
are ca obiectiv principal promovarea dezvoltarii si bunastarii economice a tarilor in curs de dezvoltare
are caracter concesional si are un grad de concesionalitate de cel putin 25%.
b. neconcesionale - imprumuturi oficiale ale tarilor dezvoltate catre tarile in curs de dezvoltare care nu intrunesc caracteristicile celor concesionale. Ele include
tranzactii oficiale bilaterale cu grad de concesionalitate mai mic de 25% sau care, desi au un grad mai ridicat de concesionalitate au ca scop principal facilitarea exporturilor
credite de la un exportator privat dintr-o tara dezvoltata garantat de catre o institutie publica.
Gradul de concesionalitate reprezinta masura in care conditiile unui credit extern se abat de la conditiile standard ale pietelor internationale de capital in favoarea debitorului.
Formula dupa care se calculeaza gradul de concesionalitate al unui imprumut este urmatoarea
Gradul de concesionalitate(%)=[(VN-VA)/VN]*100, unde
VN= valoarea nominala a imprumutului
VA= valoarea actualizata a imprumutului
VA=suma(Rt+It)*(1+i)-n, unde
I= rata dobanzii pentru imprumut
R= ratele scadente
n= numarul de plati de efectuat
i= 10%, reprezentand rata de actualizare, asa cum a fost convenita de OECD.
B. Imprumuturi multilaterale - imprumuturile organismelor internationale. Este vorba despre creditele oferite de Banca Mondiala, banci regionale de dezvoltare si alte organisme internationale si interguvernamentale. Si acestea pot fi impartite la randul lor in concesionale si neconcesionale in functie de aceeasi factori ca si in cazul imprumuturilor bilaterale.
Intre institutiile care acorda asistenta financiara se afla si Fondul Monetar International. Obiectivele ajutorului financiar acordat de catre acesta sunt echilibrarea macroeconomica si ajustarea structurala. El joaca de asemnea un rol vital in renegocierea datoriilor intre tarile debitoare si creditorii publici sau privati si ajuta tarile debitoare in imbunatatirea noilor tehnici de finantare.
Rezervele FMI pot fi utilizate in principal prin
q Trageri asupra Fondului. Tragerea este o operatiune prin care o tara membra cumpara de la FMI monede ale altor tari membre, platind cu propria moneda. Tragerile se pot face fie direct, fie in cadrul unui aranjament stand-by pentru sprijinirea balantei de plati care permite ca suma aprobata sa fie trasa in transe, pe masura indeplinirii criteriilor de performanta de catre economia creditata.
q Finantarea compensatorie a fluctuatiilor incasarilor din export sau a platilor pentru import are ca scop sprijinirea tarilor membre, care au inregistrat dificultati in echilibrarea balantei de plati, ca urmare a fluctuatiilor incasarilor din exporturi sau a platilor pentru importuri. Aceasta finantare se adauga, de obicei, la cea efectuata prin stand-by.
q Finantarea stocurilor tampon de materii prime se realizaeza prin acordarea de credite ce pot totaliza sume pana la 50% din cota de participare a tarii membre creditate la capitalul FMI. Stocurile constituite au drept scop realizarea unui echilibru intre cererea si oferta de materii prime, obtinand astfel o relativa stabilitate a preturilor si a incasarilor din exporturile de produse de baza.
q Facilitatea extinsa de ajustare structurala se refera la posibilitatea de a acorda asistenta unei tari membre(in general, unei tari cu economie slab dezvoltata), pentru a face fata deficitului balantei de plati pe o perioada mai indelungata.
q Facilitatea de transformare sistemica reprezinta ultima creatie in domeniu a FMI, fiind destinata sprijinirii ajustarii structurale si transformarii sistemice a economiilor de comanda in economii de piata libere.
Informatiile specifice referitoare la asistenta concesionala trebuie furnizata de catre Ministerul Finantelor si Banca Centrala catre unitatea de administrare a datoriei externe.
Este necesara acordarea unei atentii deosebite atat informatiilor despre utilizarea acestor credite, cat si celor referitoare la serviciul datoriei aferent, pentru ca acestea sa fie identice in procesul de monitorizare a datoriei externe si in compilarea balantei de plati sau in evaluarea programelor de investitii in sectorul public.
1.1.3.2. Imprumuturile acordate de creditorii privati pot fi clasificate dupa cum urmeaza:
A. Creditele de export finanteaza achizitionari individuale de marfuri sau servicii. La randul lor, acestea pot fi impartite in :
(a) Credite furnizor - reprezinta credite bancare acordate exportatorului, atunci cand acesta consimte partenerului sau o amanare de plata pentru marfa livrata in strainatate. Practic, operatiunea presupune doua relatii distincte de creditare un credit in marfa, acordat de exportator importatorului prin acceptarea efectuarii platii la un anumit termen de la livrare un credit in bani, acordat de banca exportatorului pentru finantarea operatiunii de export.
Bancile comerciale, la randul lor, au posibilitatea sa se refinanteze, sa-si intregeasca fondurile acordate sub forma de credit exportatorilor, de la banca centrala sau o institutie specializata in finantarea exporturilor din tara lor.
(b) Credite cumparator - reprezinta o finantare directa acordata importatorului de catre o banca din tara exportatorului pentru a-i pemite cumparatorului sa plateasca imediat contravaloarea marfii. Creditele cumparator sunt acordate, de regula, de banci sau institutii specializate in finantarea exporturilor din tara exportatorului, in acest scop incheindu-se o conventie de credit intre importator(sau banca sa) si banca exportatorului.
Exporturile pe credit efectuate de operatorii economici din tarile dezvoltate reprezinta un supliment util la asistenta concesionala. Ratele dobanzilor sunt uneori partial subventionate de guvernele tarilor creditoare sau de organismele internationale implicate in acordarea acestui tip de credite. Un aspect important il reprezinta faptul ca guvernele tarilor exportatoare dispun de agentii de garantare si asigurare care protejeaza creditorii propriu-zisi impotriva riscurilor politice si economice din tara beneficiara. Astfel, creditele de export sunt deseori usor accesibile, pe cand imprumuturile de pe pietele de capital sunt, uneori, imposibil de contractat. Ministerul de Finante trebuie sa monitorizeze accesul la aceste credite astfel incat sa se evite situatii de supracreditare, care atrag imposibilitatea achitarii la timp a serviciului datoriei aferente sau restrictioneaza sever accesul viitor la aceasta sursa de finantare.
B. Credite acordate de catre banci :
a. Liniile de finantare(de credit) reprezinta o intelegere intre o banca si un client, pe baza careia ultimul poate obtine credite succesive intr-o anumita perioada, pana la o suma convenita. Clientul plateste suma stabilita numai pentru creditele efectiv utilizate, iar pentru sumele nefolosite din plafon, eventual plateste comision de neutilizare. In comertul international, prin linie de finantare se intelege plafonul recunoscut unei banci sau companii de catre o banca straina, in scopul finantarii unor livrari la import de masini, utilaje sau echipamente complexe.
Contractarea creditului in cadrul unei linii de finantare are loc in momentul in care furnizorul strain livreaza marfa spre tara importatorului. Conventiile bancare privind liniile de finantare precizeaza de la inceput conditiile de finantare a livrarilor(rata dobanzii, perioada de rambursare, perioada de gratie, comisioanele bancare si scadentarul platilor aferente serviciului creditului). De asemenea, ele stabilesc valoarea minima a contractelor care pot face obiectul finantarii, conditiile de plata(de obicei, prin credit se acopera 80-85% din valoarea contractului), precum si perioada in care contractele pot fi prezentate spre finantare. In tarile creditoare, o mare parte din creditele acordate in exterior, in cadrul liniilor de finantare, sunt asigurate de agentii specializate sub control guvernamental sau chiar subventionate de stat.
b. Creditul "revolving" se acorda la contractele de valori mari cu livrari succesive. El permite mobilizarea unui imprumut pe termen mediu prin intermediul unor credite pe termen scurt reinnoibile. Tehnica cea mai frecventa este cea a creditelor cu rata flotanta a dobanzii, care presupune acordarea unui credit pe termen mediu sau lung, cu o dobanda care este revizuita periodic, in general la 3 luni, pentru a se tine seama de rata dobanzii pe temen scurt.
c. Cofinantarea este o tehnica relativ recenta, legata de cererea crescanda pentru finantarea de noi proiecte de anvergura si de necesitatea asigurarii unei garantii superioare creditorilor. Ea reprezinta o forma de sprijin financiar realizata prin participarea Bancii Mondiale alaturi de organisme de credit public, institutii de creditare a exporturilor sau banci, la acordarea de imprumturi tarilor membre.
C. Imprumuturi contractate de pe pietele de capital
Creditul sindicalizat reprezinta un imprumut acordat de un grup de banci, constituite intr-o grupare temporara, fara personalitate juridica, numita consortiu, unui beneficiar dintr-o tara terta. Consortiul este format dintr-o banca principala si cateva banci participante din tari diferite, care se obliga sa asocieze un numar de banci terte la acordarea creditului. Aceasta forma de creditare a cunoscut o crestere deosebita in a doua jumatate a deceniului al optulea, prin lansarea de imprumuturi importante pe piata eurodevizelor in favoarea unor beneficiari terti, de regula, a unor guverne sau agentii guvernamentale.
Finantarea pe piata euroobligatiunilor.
Obligatiunile reprezinta titluri financiare exprimand drepturile detinatorului lor asupra emitentului, in urma unui imprumut acordat celui din urma. Pe de alta parte, ele reprezinta o investitie, care da dreptul detinatorului lor sa obtina un venit ce reprezinta o dobanda pentru imprumtul acordat emitentului. Acesta, acordandu-se prin detasarea unei parti din corpul obligatiunii se numeste cupon. In functie de marimea si modul se stabilire a cuponului acordat se disting mai multe tipuri de obligatiuni.
O prima categorie sunt obligatiunile care poarta un cupon ce se calculeaza ca un procent fix sau variabil, la valoarea nominala. Aici se incadreaza obligatiunile standard cu cupon prestabilit(fixed rate notes), in care investitorul primeste anual un cupon stabilit procentual la valoarea nominala. Spre deosebire de acesta modalitate de stabilire a cuponului, la obligatiunile cu dobanda variabila(floating rate notes), cuponul este recalculat periodic, din sase in sase luni, cu o marja fixa peste dobanda de pe piata interbancara londoneza la depozitele in eurodolari pe sase luni; se are insa in vedere faptul ca acest cupon nu poate cobori sub un plafon minim prestabilit.
Un alt tip de obligatiuni il constituie obligatiunile cu cupon zero(zero cupon bonds) care se caracterizeaza prin faptul ca investitorul primeste echivalentul dobanzii reprezentat de diferenta intre pretul de emisiune si valoarea nominala la care sunt rascumparate la scadenta . obligatiunile cu cupon zero sunt atractive pentru investitori cand se asteapta declinul ratei dobanzii.
Un alt tip de obligatiuni il constituie asa-numitele obligatiuni precare(junk bonds). Spre deosebire de celelalte tipuri anuntate anterior, acestea au un cupon mare, implicand si un grad mare de risc, deoarece sunt emise de firme care nu se bucura de o mare credibilitate pe piata financiara sau de firme noi.
O caracteristica a obligatiunilor o constituie scadenta la care sunt rascumparate de catre emitent.Pentru obligatiunea standard(straight eurobond) scadenta este fixa(o perioada prestabilita) si inscrisa pe obligatiune. Exista insa emisiuni de obligatiuni cu scadenta extensibila sau retractibila. Aceasta din urma poate asigura o scadenta finala lunga, dar poate fi rascumparata, la optiunea detinatorului, dupa o perioada mult mai scurta.
Ca si in cazul actiunilor, pentru obligatiuni exista posibilitatea negocierii lor pe piata secundara la o valoare de piata, pretul variind in functie de cererea si oferta pentru titulul respectiv, valoare care difera de cea nominala.
D.Alte tipuri de credite private
Factoring-ul este o tehnica de finantare pe termen scurt a operatiunilor de export, indeosebi pentru bunuri de larg consum. Are la baza un contract comercial prin care o parte, numita factor, se obliga ca, in schimbul unui comision, sa preia toate creantele sub forma de facturi rezultate din vanzarea de marfuri, pe care cealalta parte, exportatorul, se obliga sa i le trimita, inclusiv riscul de neincasare a creantelor. Factorul se substituie exportatorului in toate drepturile si obligatiile ce rezulta din rolul sau de creditor. Exportatorul raspunde, in continuare, pentru livrarile necorespunzatoare cu contractul si pentru corectitudinea titlurilor de creante(facturile), suporta riscul valutar, mentinandu-si responsabilitatea pentru operatiile din afara granitei, aparute ca urmare a depasirii plafonului de catre client, cat si pentru alti clienti decat cei prevazuti in contractul de factoring, pentru care factorul a acceptat incasarea facturilor.
Leasing-ul s-a afirmat in ultimile decenii - indeosebi in SUA si tarile Europei Occidentale - ca metoda de finantare pe termen mediu si lung si prin aceasta ca factor de promovare a vanzarilor, in particular a exporturilor. In esenta, leasing-ul este o forma de inchiriere realizata de societati financiare specializate(societati de leasing) a unor bunuri de echipament catre firme(beneficiare) care nu dispun de fonduri proprii ori nu pot sau nu doresc sa recurga la credite bancare pentru cumpararea acestora de la producatori.
Leasing-ul presupune, in principiu, doua contracte: unul de vanzare-cumparare, incheiat intre producator, ca vanzator, si societatea de leasing, care crediteaza operatiunea de leasing in calitate de cumparator si un contract de locatiune incheiat intre societatea de leasing si un tert beneficiar.
1.1.4 Tehnici de finantare
Tarile au posibilitati limitate de sustinere a finantarii externe. In acelasi timp, oferta de finantare este limitata. Asadar, guvernul beneficiar de imprumuturi externe trebuie sa aleaga combinatia optima a surselor de finantare disponibile la un moment dat astfel incat acestea sa corespunda necesitatilor proiectelor specifice, dar si nevoilor economiei in ansamblu.
Optimizarea finantarii externe consta, pe de o parte, in obtinerea a cat mai multe credite in conditii concesionale(forma cea mai ieftina de finantare, dar limitata de destinatia preferentiala a acestora catre cele mai sarace tari), iar, pe de alta parte, in minimizarea costurilor imprumuturilor obtinute in conditii normale(de la organisme internationale, prin relatii bilaterale sau de pe pietele internationale de capital).
Spre exemplu, o combinatie optima de finantare a unui proiect specific de investitii ar putea cuprinde urmatoarele componente
Maximum de surse concesionale de creditare;
O suma minima atrasa de pe pietele financiare internationale
Un minimum de serviciu al creditului cu scadenta in primii cinci pana la zece ani din durata proiectului.
Autoritatile guvernamentale trebuie sa se asigure ca pachetul de finantare corespunde prioritatilor nationale. Aceasta presupune
Determinarea surselor de finantare in stransa legatura cu necesitatile de rambursare rezultate din proiectiile serviciului datoriei
Controlul compozitiei valutare a noilor imprumuturi contractate in vederea obtinerii unei minime expuneri la riscul valutar(al fluctuatiei cursurilor de schimb)
Controlul nivelului de expunere la riscul fluctuatiei dobanzilor variabile;
Micsorarea, pe cat posibil, a impactului noilor imprumuturi asupra serviciului datoriei externe in primii trei-cinci ani de la implementarea strategiei de indatorare
Mentinerea accesului deschis si pentru viitor la diverse surse de finantare, prin evitarea apelului excesiv la acestea.
O asemenea analiza nu este usoara dar ea trebuie efectiv realizata pentru ca tara respectiva sa obtina beneficii din creditele externe cu evitarea problemelor legate de balanta de plati.
