|
|
|
Finantele reprezinta stiinta constituirii si administrarii mijloacelor banesti la dispozitia unui agent economic (stat, intreprindere, gospodarie individuala etc.) pentru indeplinirea obiectului sau de activitate, a functiilor si sarcinilor sale.
Relatiile financiare sunt relatii banesti, reprezentand transferuri monetare intre agenti economici in urma relatiilor comerciale, pe de o parte, dar si intre stat si agenti economici, ca urmare a repartitiei produsului global sub forma transferurilor monetare, pe de alta parte.
Relatiile financiare sunt parte a relatiilor economice. Ele reprezinta suportul banesc al unor raporturi intre proprietati, modificand patrimoniul agentilor economici sau structura acestuia, pe baza raporturilor comerciale care se stabilesc intre acestia prin mijlocirea comertului cu marfuri.
Relatiile financiare se desfasoara intr-un cadru organizat si cu caracter continuu, fiind reglementate de legislatia fiecarui stat cu modificarile survenite de la o perioada la alta. Relatiile financiare pot fi publice sau private, dupa cum statul apare in cadrul lor ca autoritate publica, sau nu.
Intre finantele publice si private exista deosebiri si asemanari, astfel:
finantele publice sunt indisolubil legate de existenta statului, iar finantele private sunt generate de existenta intreprinderii, ca entitate economica, parte a economiei reale (adica producatoare de bunuri materiale sau servicii);
finantele publice se manifesta la nivel macroeconomic pe cand cele private se manifesta la nivel microeconomic;
scopul principal urmarit de finantele publice consta in satisfacerea nevoilor publice prin intermediul utilitatilor publice (bunuri si servicii asigurate de stat), in timp ce finantele private urmaresc gestionarea fondurilor intreprinderii in scopul dezvoltarii activitatii si cresterea portofoliului de clienti pe piata, iar in subsidiar obtinerea de profit;
finantele publice se supun dreptului public (drept administrativ, drept financiar, drept penal etc.) avand la dispozitie forta de coercitie a statului, in timp ce finantele private sunt generate de dreptul comercial;
atat finantele publice cat si finantele private isi gasesc reflectarea intr-un buget de venituri si cheltuieli; la nivel macroeconomic, bugetul de stat se stabileste prin fundamentarea mai intai a cheltuielilor publice care trebuiesc efectuate in scopul indeplinirii atributiunilor si sarcinilor statului, iar apoi se stabilesc veniturile necesare finantarii domeniilor de activitate ale statului. La nivel microeconomic, bugetul intreprinderilor se formeaza prin stabilirea mai intai a veniturilor pe care intreprinderea le poate obtine, dupa care se stabileste nivelul cheltuielilor pe care aceasta si le poate permite;
atat finantele publice cat si finantele intreprinderii se confrunta cu probleme de echilibru financiar, necesitand eforturi deosebite si pricepere in gestionarea resurselor respective.
Avand in vedere distinctia dintre finantele publice si cele private, se pune problema raportului dintre resursele financiare ale societatii si resursele financiare publice. Tinand cont de faptul ca resursele financiare ale societatii au o sfera mult mai larga de cuprindere, acest raport este unul ca de la intreg la parte.
Resursele financiare publice includ resursele administratiei de stat centrale si locale, resursele necesare protectiei si asigurarilor sociale de stat, precum si resursele institutiilor si autoritatilor publice cu caracter autonom.
In toate tarile lumii, de la un an la altul, se manifesta o cerere sporita de resurse financiare publice, generata de cresterea nevoilor sociale intr-un ritm mai rapid decat cel al evolutiei produsului intern brut din care sunt prelevate la bugetul statului fondurile publice. Posibilitatea acoperirii cererii de resurse, la un moment dat, este influentata de un ansamblu de factori, printre care mentionam:
1. factori economici, sunt cei care determina cresterea produsului intern brut si pe aceasta baza sporirea veniturilor prelevate la buget;
2. factori monetari (masa monetara, volumul creditului, rata dobanzii) care influenteaza cresterea productiei cat si a consumului prin preturile practicate pe piata;
3. factori sociali, a caror influenta este tot mai accentuata pe masura sporirii rolului social al statului;
4. factori demografici care determina sporirea sau reducerea numarului contribuabililor;
5. factori politici si militari cu efecte multiple asupra cresterii productiei si a veniturilor, dar mai ales asupra cresterii fiscalitatii ca urmare asupra cresterii presiunii nevoilor de fonduri de la bugetul public al statului;
6. factori de natura financiara care sunt legati de aparitia deficitului bugetar si reclama resurse financiare sporite pentru acoperirea lui.
In concluzie, putem afirma ca aparitia finantelor publice si dezvoltarea lor ulterioara se incadreaza in procesul obiectiv al evolutiei societatii omenesti, demonstrand caracterul istoric al acestora si avand la baza existenta a doua conditii indispensabile:
1. aparitia statului si amplificarea functiilor acestuia, pentru indeplinirea carora sunt necesare, in mod firesc, importante resurse;
2. dezvoltarea factorilor de productie si a relatiilor banesti, astfel incat sa fie posibila formarea si utilizarea resurselor statului in forma baneasca.
In toate oranduirile social-economice, finantele publice s-au manifestat ca relatii sociale, de natura economica, exprimate in bani, aparute in procesul repartitiei P.I.B., in stransa legatura cu indeplinirea functiilor statului, intre diverse categorii sociale, dar corespunzator conditiilor economice, politice si sociale specifice perioadei respective. Aceste relatii aparute in procesul de asigurare si repartizare a fondurilor necesare statului exprimate in forma baneasca, sunt relatii financiare sau, pe scurt, finante.
Se remarca faptul ca, finantele publice poarta amprenta conditiilor economice, politice si sociale in care se infaptuieste procesul constituirii si repartizarii fondurilor financiare necesare exercitarii functiilor statului.
Problemele referitoare la geneza, continutul economic, functiile, rolul si evolutia relatiilor financiare in cursul dezvoltarii societatii omenesti formeaza obiectul de studiu al stiintei finantelor, care s-a conturat ca disciplina stiintifica independenta incepand cu deceniul patru al secolului al XIX-lea.
Cuvantul "finante" isi are originea in limba latina. In secolele XIII-XIV se foloseau expresiile: "finatia", "finantias", "financia pecuniaria" cu sensul de "plata in bani".
In Franta se foloseau expresiile: "finance", cu sensul de suma in bani, mai ales ca venit al statului si "finances", desemnand intregul patrimoniu al statului.
In Germania, in aceeasi perioada, se foloseau: "finanz" care insemna plata in bani si "finantzer", care insemna camatar.
Treptat, termenul a capatat un sens foarte larg, incluzand bugetul statului, creditul, operatiunile bancare, cele de bursa, relatiile cambiale etc.
Conceptiile teoreticienilor sunt diferite in acest domeniu, finantele publice fiind considerate a fi:
fonduri banesti la dispozitia statului;
mijloace de interventie a statului in economie;
metode de gestionare a banului public;
acte juridice de dispozitie autoritara sau contractuala, prin care se ia la dispozitia statului o parte din P.I.B.
Toate aceste interpretari distincte demonstreaza ca fiecare dintre ele a pus accentul pe un anumit aspect al finantelor, dar toate la un loc confera adevarata dimensiune a termenului. Ca urmare, o anumita latura a finantelor nu o exclude pe cealalta, ci contribuie la intelegerea fenomenelor financiare, in ansamblul lor.
Analiza multitudinii de conceptii asupra finantelor publice releva faptul ca, in evolutia lor, se disting urmatoarele doua etape:
1) cea aferenta perioadei de inchegare a finantelor ca stiinta economica de sine statatoare, corespunzand capitalismului premonopolist;
2) cea aferenta afirmarii doctrinei interventioniste, de dupa marea criza economica mondiala din perioada 1929-1933.
Conceptiile primei etape sunt considerate clasice, iar cele din etapa a doua sunt considerate moderne.
Conceptiile clasice se intemeiaza pe doctrina liberalismului economic, ce a fost predominanta in perioada capitalismului premonopolist. In acest cadru, in conformitate cu principiul "laissez faire, laissez passer", se urmarea evitarea oricarei interventii a statului in economie, apreciindu-se ca aceasta interventie perturba initiativa privata, libera concurenta si actiunea legilor obiective ale pietei. Ca urmare, rolul statului trebuia limitat la infaptuirea sarcinilor sale traditionale privind mentinerea ordinii interne, apararea tarii si intretinerea relatiilor diplomatice, corespunzatoare lozincii "guvernului ieftin" [22;9], care necesita cheltuieli minime.
Aceasta insemna ca statul trebuia sa se situeze in afara vietii economice, iar actiunea sa sa fie cat mai neutra posibil. Rolul sau se reducea la constituirea cadrului juridic si asigurarea respectarii lui, de unde si denumirea de "stat jandarm" [24;37]. In acest cadru, impozitele, contributiile, imprumuturile si celelalte metode de procurare a resurselor financiare ale statului trebuie sa fie astfel concepute incat sa aiba un caracter neutru, adica sa nu provoace modificari substantiale in repartitia veniturilor si a averilor. De asemenea, pastrarea echilibrului bugetar era considerata cerinta fundamentala a bunei gestiuni si, in consecinta, aparitia deficitului bugetar si acoperirea sa prin emiterea de hartie - moneda erau apreciate ca fenomene nedorite, cu efecte negative asupra functionarii normale a mecanismului economic.
In esenta, conceptele acestei perioade au un pronuntat caracter juridic, intrucat se refereau la:
limitarea la "maximum" a cheltuielilor publice;
lejeritatea si neutralitatea impozitului;
respectarea echilibrului bugetar anual;
contractarea de imprumuturi doar in situatii de exceptie.
Conceptiile moderne despre finantele publice au la baza doctrina interventionista promovata de economistul englez J.M.Keynes, in virtutea careia, statul trebuie sa joace un rol activ in economie, sa corecteze evolutia ciclica a economiei, intervenind pentru prevenirea crizelor sau pentru inlaturarea efectelor negative ale acestora. Locul "statului jandarm" este luat de "statul providenta" sau de "statul bunastarii".
Acum statul devine agent economic prin infiintarea de intreprinderi publice sau mixte sau acordarea de subventii si alte facilitati in favoarea intreprinderilor private, in vederea redresarii economiei si combaterii somajului.
Interventia statului in economie este sustinuta si de economistii francezi Maurice Duverger si Pierre Lalumière.
In acest context, interventiile statului nu se mai bazau in mod exclusiv pe finantele publice, ci pe instrumente diverse de politica monetara, fiscala, bugetara etc. Tocmai de aceea, in definirea obiectului de studiu al stiintei finantelor, majoritatea reprezentantilor perioadei moderne pun accentul pe latura tehnica a finantelor.
Finantele constituie o ramura a stiintelor economice, fiind o disciplina de granita care se interfereaza cu economia politica, economiile de ramura, cu managementul, cu alte discipline de profil financiar si monetar, cu dreptul, precum si cu diferite discipline care trateaza probleme sociale si politice.
