Economia de schimb - Sistemul economiei de piata

Economia de schimb ‑ Sistemul economiei de piata

1. Conceptul si continutul economiei de schimb

Economia de schimb, in care piata are un rol hotarator in alocarea si utilizarea resurselor, ca si in organizarea, gestionarea si reglarea economiei nationale, s‑a dovedit, asa cum experienta acumulata pana in prezent o demonstreaza, sistemul economic de o deosebita performanta.

Economia de piata reprezinta acel mod de organizare a economiei care se intemeiaza pe mecanisme obiective ce pun in valoare fortele pietei si in care raportul dintre cerere si oferta determina principiile de prioritate in alocarea si utilizarea resurselor materiale, umane si financiare disponibile. Intr‑o astfel de economie, activitatile agentilor economici sunt supuse examenului riguros, dar drept, al pietei, aceasta rasplatind ori sanctionand, dupa caz, munca desfasurata in toate componentele economiei nationale. Criteriile cu care aceasta opereaza sunt cele ale eficientei si concordantei activitatilor economice cu nevoile efective ale societatii. Pentru a supravietui in conditiile economiei de piata si cu atat mai mult, pentru a desfasura activitati rentabile, agentii economici trebuie sa fie receptivi la semnalele pietei, sa aiba o inalta capacitate de adaptare la schimbarile mediului economico‑social, flexibilitate in mecanismul de functionare, sa manifeste inventivitate, spirit creator, preocupare permanenta pentru innoire si modernizare.

In cadrul economiei de piata activitatea economica este pusa in miscare printr‑un mare numar de decizii aparent independente unele fata de altele, iar initiativa apartine individului, care este centrul impulsionarii activitatii economice. Avand in vedere multitudinea centrelor de decizie, spunem ca economia este pluripolara. Evolutia inregistrata in cea mai mare parte a tarilor cu economie de piata se caracterizeaza printr‑o reducere a numarului centrelor de decizie semnificative, prin aparitia centrelor de decizie publice, existenta marilor grupari monopoliste, a fenomenele de integrare economica etc. Cu toate acestea, caracterul pluripolar al economiei s‑a mentinut.

Economia de piata este formata, in principal, din doua sectoare:

a) Sectorul privat, caracterizat prin trecerea de la economia micilor unitati, numeroase si de forte aproximativ egale, la o economie a marilor unitati, mai putin numeroase si de forte inegale. Dintre factorii care au determinat aceasta evolutie amintim: · procesul concurentei ‑ care a dus la eliminarea celor slabi de catre cei puternici (asa numitul 'darwinism social'); · exigentele progresului tehnic si ale formelor moderne de productie care au impus necesitatea acumularii de capital si concentrarea acestuia intr‑un numar mic de unitati; · aparitia economiei de grup ca urmare a faptului ca producatorii din anumite sectoare, animati de grija apararii intereselor profesionale comune, au fost determinati sa adopte politici apropiate sau complementare in anumite domenii, ceea ce a avut incidente asupra initiativei economice; · dezvoltarea societatilor transnationale, mai ales de origine americana inainte de 1944, dar apoi, dupa cel de‑al doilea razboi mondial, si europeana, japoneza etc.

b) Sectorul public a carui constituire s‑a datorat unor cauze diverse: · carentelor initiativei private, care nu poate rezolva problemele din anumite sectoare caracterizate printr‑o rentabilitate scazuta; · interesul financiar al statului pentru unele activitati fara riscuri, dar care aduc beneficii regulate si considerabile (anumite monopoluri ale statului); · salvgardarea interesului economic al natiunii; · consideratii politice (de exemplu: apararea nationala), etc.

Odata cu aparitia si dezvoltarea sectorului public apar noi centre de decizie, statul devenind apriori principalul centru al impulsionarii economiei. Aceasta s‑a realizat, in principal, pe doua cai: prin deciziile sale directe ‑ statul controland si orientand activitatea unitatilor publice, mentinand insa pluralitatea centrelor de decizie in acest sector; prin deciziile indirecte sub forma interventiilor legate de politica economica, prin care insa, cel mai adesea, statul nu se substituie centrelor de decizie existente, ci doar modifica cadrul manifestarii lor.

Motivatia dominanta a oricarei decizii in sectorul privat este urmarirea obtinerii celui mai mare castig monetar individual, iar resortul principal al activitatii economice este concurenta. Insa, mobilul profitului si resortul concurentei si‑au schimbat natura pe parcursul evolutiei economiei de piata datorita: principiului solidaritatii, urmarit prin infiintarea exploatarilor cooperative; interesului general ‑ care constituie motivatia de baza a deciziilor economice luate sub controlul statului.

Dintre institutiile cheie ale cadrului in care se adopta deciziile amintim:

institutie juridica ‑ proprietatea privata, care sta la baza liberei initiative;

un mecanism ‑ piata, care permite prin jocul ajustarilor continue, compatibilitatea deciziilor autonome, care, altfel, ar fi generatoare de anarhie. Prin importanta sa in functionarea sistemului si prin caracterul sau permanent in punerea in contact a agentilor economici, piata reprezinta o adevarata institutie sociala.

In timp, economia de piata a evoluat, de la formarea spontana a preturilor, de la economia de piata libera si de la o libera concurenta, la o economie de piata in care un rol important il au marile corporatii, la o economie in care a aparut si s‑a dezvoltat un agent economic nou, statul.

2. Modelul teoretic al economiei de piata si evolutia ei

in realitate

Reglementarea economiei prin mecanismele pietei isi are originea in ideile liberalismului economic, prefatat prin lucrarile fiziocratilor si dezvoltat de economistii clasici englezi, Adam Smith si David Ricardo. Conceptia lor asupra societatii in general si asupra vietii economice, in special, sintetizata in formula 'laissez faire, laissez passer, le monde va de lui même' se baza pe considerarea acestora ca organisme care se dezvolta dupa legi proprii si nu au nevoie de nici un amestec din exterior. Aceasta conceptie a fost consacrata de ei prin doua principii esentiale: libera concurenta si libera initiativa. Asa cum arata A. Piettre 'echilibrul in viata economica poate fi asigurat prin existenta unei depline libertati, deoarece numai astfel legile economice puteau sa actioneze fara nici o piedica. Problemele trebuiau sa se rezolve ele insele, prin  singurul joc al mecanismelor autoregulatoare'⁸

Aceasta doctrina a fost consacrata pe plan politic prin principiul dupa care economicul era exclus din sfera de activitate a statului. Singurele masuri de interventie a statului admise erau acelea necesare pentru a elimina obstacolele care apareau in calea jocului liber al concurentei, pentru a evita ca o unitate economica sau un grup de unitati economice sa distruga sau sa absoarba concurentii sai, controland o parte prea mare a pietei.

Adaptarea productiei la nevoi se opera prin sistemul de semnale ale preturilor, de unde si numele de economie de piata. Din confruntarea dintre oferta si cerere rezulta un anumit pret care exercita o functie economica esentiala, producatorii orientandu‑si activitatea in functie de oscilatiile acestuia. Astfel, daca la un moment dat oferta de marfuri era mai mica decat cererea solvabila, preturile cresteau, avand drept rezultat  sporirea profiturilor, care, la randul lor, incurajau producatorii in largirea productiei, in vederea adaptarii ei la cerere. In acelasi timp, o serie de consumatori ale caror venituri erau insuficiente, neputand face fata urcarii preturilor, erau indepartati de pe piata si echilibrul dintre productie si consum se restabilea. Invers, atunci cand oferta unui anumit produs era mai mare decat cererea solvabila, pretul produsului respectiv scadea, fapt care determina pe producatori sa restranga productia, intrucat profiturile se micsorau. In acelasi timp, o parte din consumatorii care pana atunci erau in afara pietei, puteau sa participe la cerere, avand drept rezultat sporirea acesteia, fapt prin care cererea era adusa la nivelul ofertei si echilibrul se restabilea. Fiecare unitate economica se supunea preturilor care rezultau din jocul ofertei si cererii.

Acest mecanism presupunea o mobilitate a factorilor de productie si o concurenta perfecta. Prima inseamna posibilitatea pentru antreprenor de a modifica in orice moment orientarea si volumul productiei, de a spori productia cand preturile cresteau si de a o reduce, pentru a se indrepta spre alte domenii, cand preturile se micsorau. In realitate acest lucru nu era posibil nici chiar in acele conditii ale micii productii de marfuri, existand dintotdeauna o anumita rigiditate ce tine atat de factorul capital, cat si de factorul forta de munca. In ceea ce priveste cel de‑al doilea aspect, teza principala a concurentei perfecte era urmatoarea: unitatile economice erau mult mai mici fata de marimea pietei, niciuna nu era in masura sa aiba prin propria‑i actiune o anumita influenta asupra alteia. Insa, nici aceasta concurenta perfecta nu a existat niciodata, realitatea a fost in mod constant departe de aceasta idealizare liberala. Procesul de dezvoltare economica, urmare a progresului tehnic din numeroase domenii de activitate, a marit dimensiunea unitatilor economice in raport cu piata si prin aceasta cele puternice au castigat o pozitie care le permite sa influenteze pietele si sa manuiasca preturile.

La aceste fapte, treptat, pe masura evolutiei vietii economice, s‑au adaugat noi distorsiuni create pe piata, dintre care amintim: existenta marilor grupari monopoliste, interventia statului in viata economica, fenomenele de integrare economica, etc. Drept urmare, economia de piata, asa cum exista ea in realitate in prezent, nu mai prezinta trasaturile economiei de piata perfect concurentiale din gandirea clasica si neoclasica (numar mare de producatori si consumatori de putere aproximativ egala care actionau exclusiv in baza unor principii de rationalitate economica si erau perfect si permament informati asupra raportului dintre cerere si oferta); ea se caracterizeaza printr‑o 'concurenta imperfecta', ce presupune dominatia unui numar redus de unitati mari care duc o politica de piata in sensul de 'diferentiere' (modificarea formala sau reala) a produsului, controleaza in grade diferite preturile, ridica bariere de diverse genuri la intrarea in domeniul lor de activitate a noilor concurenti (potentiali sau reali), influenteaza permanent, rafinat sau agresiv, cererea consumatorilor, opacizeaza informatia economica s.a.

Totodata, din punct de vedere al mecanismului de functionare, economiile de piata sunt economii mixte, aceasta intrucat in conditiile dominarii mecanismelor pietei, constatarea unor slabiciuni si esecuri ale acestora au dus la includerea statului in mecanismul general de functionare a economiei nationale. In functionarea economiei se impletesc mecanismele de piata cu interventia statului si ceea ce difera de la o tara la alta este natura si proportiile acesteia. Aparitia acestui agent economic a fost considerata drept un proces necesar in contextul cresterii complexitatii economiei nationale, a contradictiilor economiei de piata, a necesitatii mentinerii echilibrului economic. Statul, in economiile moderne de piata, joaca un rol de catalizator economic, conservand insa principiile esentiale caracteristice mecanismului pietei. Dar, interventia statului in economie prin politica bugetara, politica veniturilor, politica fiscala si monetara, prin legislatia economica (vizand concurenta, salariul, etc.), s.a., peste anumite limite obiective, apare, mai ales in conceptia economistilor monetaristi⁹, de natura sa deregleze functionarea pietei. Toate acestea nu au presupus insa o schimbare de esenta a mecanismului economic. Trasatura sa principala ramane autoreglarea, piata ocupand locul principal in deciziile si comportamentul agentilor economici. Prin mecanismele sale, piata reprezinta conditia generala a functionarii acestui tip de economie, avand un rol hotarator in alocarea si utilizarea resurselor ca si in organizarea, gestiunea si reglarea economiilor nationale.

Economia de schimb presupune existenta mecanismului concurential, ce se caracterizeaza prin formarea libera a preturilor, care reprezinta principalul factor de echilibrare a ofertei cu cererea si, in acelasi timp, una din premisele maximizarii rezultatelor activitatii economice, in conditiile unui volum limitat al resurselor. Regula de joc a unui asemenea mecanism consta in a lasa economia sa functioneze plecand de la celulele sale autonome ‑ unitatile economice ‑ care se vor forma sau vor dispare in functie de initiativele particulare sau publice, vor creste sau se vor micsora in functie de capacitatea lor de a raspunde cererii, care este indicata de pretul pietei. Desi legile productiei de marfuri, ale concurentei si competentei sunt dure, uneori generand irevocabil falimentul, ele stimuleaza initiativa creatoare si spiritul de intreprindere. Mecanismul concurential genereaza o alocare a resurselor in functie de nevoile reale ale societatii. In aceste conditii, consumul are o influenta mult mai mare asupra productiei, concurenta stimuleaza diversificarea, innoirea sa in ritmuri rapide, anticiparea directiilor de evolutie a cererii, crearea de produse si servicii diferite care satisfacaceeeasi nevoie de consum sau care satisfac simultan mai multe nevoi. Prin aceasta, concurenta reprezinta o puternica forta motrice pentru impulsionarea creativitatii in economie, pentru asezarea ei pe coordonatele modernizarii si cresterii rentabilitatii.

Totusi, nu trebuie subestimat faptul ca mecanismul economiei de schimb nu conduce in mod automat la o alocare a resurselor optima sub aspect economic, social si uman  deopotriva. Situatii critice ivite in economie, de genul somajului, inflatiei, irosirii unor resurse, saracirii unor paturi sociale s.a., pot fi si in legatura cu functionarea pietei, cu mecanismele concurentei, preturilor, relatiei cerere‑oferta. Iata de ce interventia statului in acest mecanism devine oportuna, chiar daca aceasta oportunitate este contestata de unii economisti. De fapt, mai ales domeniul si amploarea interventiei sunt disputate. Actiunea statului in economia moderna este o realitate. Numai ca interventia sa se infaptuieste exclusiv prin parghii economico‑financiare, in vederea asigurarii echilibrului economic si pentru realizarea unor obiective de interes general. Ingerintele sale in mecanismul economiei de schimb urmaresc, in fapt, evitarea sau atenuarea, pe cat posibil, a efectelor negative pe care acesta le genereaza.

3. Caracteristici si tipuri ale economiei de piata

contemporane

Tipul actual de economie de piata existent in tarile dezvoltate se caracterizeaza, in principal, prin urmatoarele trasaturi¹⁰

este o economie multipolara, in sensul ca se caracterizeaza prin multitudinea si diversitatea centrelor de decizie economica;

este o economie descentralizata ‑ intrucat orice agent economic are autonomie de optiune, de decizie si de actiune;

este o economie de intreprindere in care universul macroeconomic este fundamental in activitatile din economia nationala;

este o economie de calcul in expresie monetara ‑ moneda servind drept numitor comun al activitatilor agentilor economici, raspunzand cerintelor de evaluare ‑ cuantificare a cheltuielilor si a rezultatelor;

este o economie in care statul exercita, in principal, o interventie indirecta si globala, prin care el nu desfiinteaza piata si nici nu indeplineste functiile ei, ci cauta sa o completeze, sa‑i corecteze esecurile si sa vegheze asupra functionarii ei;

este o economie in care profitul reprezinta mobilul central al activitatilor economice.

Sistemul real al economiei de piata nu apare, insa, ca ceva unitar, ci se prezinta intr‑o mare diversitate de situatii, de experiente si de practici nationale. In functie de gradul, modul si nivelul la care se exercita interventia statului in economie, de rolul si functiile reale ale pietei, doctrina economica ce are un rol mai mare in adoptarea politicii economice etc. se pot identifica mai multe tipuri concrete de economie de piata¹¹

· tipul anglo‑saxon ce cuprinde economiile de piata cele mai liberale si cele mai putin inclinate spre dirijism, cele mai reticente la interventia economica a statului, adepte ale ideii de superioritate a intreprinderii private si liberei initiative;

· tipul vest‑european ce cuprinde economiile de piata cu o pronuntata tenta dirijista, variind dupa coloratura politica a guvernului, adepte ale interventiei active a statului in economie;

· tipul de economie sociala de piata ce reprezinta un sistem economic care tinde spre reunirea libertatii pietei cu armonia sociala, in care sectorul privat coopereaza cu cel public, cu angajamente reciproce in vederea satisfacerii acceptabi;e a unor cerinte economico-sociale;

· tipul de economie paternalista ‑ el se caracterizeaza prin puternice elemente traditionale si nationale care faciliteaza dezvoltarea spiritului de initiativa si de competitie al agentilor economici, rolul de catalizator al statului realizandu‑se prin modalitati ce reflecta transpunerea la nivel macroeconomic a sistemului paternalist de la nivel micro‑social etc.

Economiile nationale care au functionat pe coordonatele acestor tipuri, au evidentiat, bineinteles, cu rezultate diferite ‑ viabilitatea sistemului economiei de piata, faptul ca acesta reprezinta prin toate elementele si institutiile sale componente, principala sursa de progres economic si social.