SPANIA - Structurile Constitutiei actuale, Monarhia spaniola, Guvernul, Organizarea teritoriala a statului, Economia si finantele publice, Tribunalul Constitutional

SPANIA

1. Date generale

Spania este monarhie constitutionala. Ea are o suprafata de 504.782 km² (locul 50) si o populatie de 44.108.530 (locul 28). Produsul Intern Brut pe cap de locuitor este de 22.000 de dolari, ocupand locul 14 in lume.

Limba oficiala este spaniola, dar exista limbi regionale precum asturiana si aragoneza, care sunt considerate dialecte ale limbii spaniole.

Spania este membra a ONU, a Uniunii Europene, a Consiliului Europei, precum si a mai multor altor organizatii internationale.

2. Scurt istoric

Spania are o istorie indepartata. Inca de timpuriu, culturi neolitice originale s-au dezvoltat in aceasta tara. Iberii au fost primii locuitori ai peninsulei careia i s-a atribuit numele lor. Printre popoarele care s-au succedat in aceasta zona a Europei se numara tartesienii, fenicienii, cartaginezii si in cele din urma romanii.

In perioada Evului Mediu, in peninsula Iberica s-au perindat diverse popoare barbare, venite din Europa Centrala si Asia. Se remarca regatul Vizigotilor, care cuprindea o buna parte din peninsula Iberica si care a ajuns la apogeu spre anii 500.

Incepand din anul 711 - cand arabii patrund in peninsula - incepe o lunga perioada de confruntari intre crestini si musulmani. Intr-o prima perioada (711-1492) musulmanii cuceresc aproape intreaga peninsula Iberica si infiinteaza califatul Cordobei. Dominatia musulmana a avut nu numai un impact negativ, ci si unul pozitiv; ea a contribuit si la imbogatirea culturii spaniole, si la dezvoltarea tehnicilor de cultivare a pamantului. Califatele au construit biblioteci si au favorizat raspandirea culturii.

Intre anii 718 si 1492 a urmat "Reconquista, recucerirea peninsulei si in cele din urma edificarea unui stat centralizat.

In 1137 Aragonul si Catalonia se unesc, iar in 1230 se produce unirea dintre Castilla si Léon. Casatoria dintre Isabella de Castilla si Ferdinand al II-lea Aragon, in 1469, contribuie la unificarea tarii. Din perioada domniei lor dateaza infiintarea inchizitiei spaniole. In 1515 regatul Navarrei se adauga posesiunilor detinute de cei doi suverani.

Dupa descoperirea Americii, urmeaza o perioada de expansiune coloniala in "lumea noua", Spania si Portugalia impartindu-si teritoriile din aceasta parte a lumii, in 1494 prin Tratatul de la Tordesillas. Puterea Spaniei ajunge la apogeu in secolul XVI, sub domnia lui Carol Quintul si apoi a fiului sau Filip. Carol Quintul avea obiceiul sa spuna ca in imperiul sau "soarele nu apune niciodata", referindu-se la faptul ca Spania domina teritorii situate pe continente diferite. Spania isi extinde dominatia si influenta in Europa, dar puterea sa incepe sa decada in secolul XVIII.

Initial Spania adopta o pozitie de retinere fata de revolutia franceza, ceea ce a dus la un razboi cu Franta revolutionara. Refuzand sa adopte o pozitie in conflictul dintre Carol al IV-lea si Ferdinand al VII-lea (tata si fiu), care isi disputau tronul Spaniei, Napoleon transforma Spania intr-un regat vasal, instaurandu-l la conducerea tarii pe fratele sau Joseph Bonaparte. La 18 martie 1812 a fost elaborata o Constitutie^[1], care va fi abolita dupa restauratie, ca urmare a unui lung razboi in care spaniolii s-au ridicat impotriva prezentei trupelor franceze. Acestea se retrag si Joseph Bonaparte abandoneaza tronul, Ferdinand al VII-lea fiind reinstaurat in 1814.

Ferdinand al VII-lea, confruntat cu mai multe rascoale populare, este constrans sa proclame o Constitutie, pe care nu o va respecta. Totodata, el restabileste inchizitia, persecutand pe oamenii cu vederi liberale. Ca urmare a mai multor miscari militare, regele este nevoit totusi sa restabileasca Constitutia. Cu sprijinul monarhiei franceze restaurate, Ferdinand al VII-lea isi va recapata insa puterile absolute si va instaura o perioada de conducere autoritara.

Moartea lui Ferdinand al VII-lea a provocat o criza dinastica si apoi un razboi civil intre partizanii reginei Isabella a II-a si "carlisti", partizanii lui Don Carlos si ai absolutismului, conflictul soldandu-se cu infrangerea carlistilor. Domnia reginei Isabela nu s-a dovedit a fi cu nimic mai buna si atunci, in 1868 generalul Juan Prim declanseaza o revolta care o determina pe regina Isabela sa se autoexileze in Franta in acelasi an, dar ea nu va abdica decat in 1870. Ca urmare a refuzului ducelui Amedeu de Savoia de a prelua tronul, republica va fi proclamata la 11 februarie 1873^[2]

Regimul republican va fi de scurta durata, deoarece in 1874 dinastia bourbonilor va fi restaurata in persoana lui Alphons al XII-lea, fiul Isabelei, instaurandu-se un regim constitutional (1876).

In prima jumatate a secolului XX regimul din Spania este relativ stabil, dar ca urmare a loviturii de stat din 13 septembrie 1923 se instaureaza dictatura generalului Miguel Primo de Rivera. Regimul sau esueaza ca urmare a crizei economice, persistentei problemei agrare si nemultumirii spaniolilor fata de instaurarea dictaturii. Primo de Rivera pleaca din tara in 1930, iar regele Alphonse al XII-lea in 1931. In consecinta este proclamata cea de a doua republica spaniola (1931), care adopta o constitutie liberala, instaureaza votul universal si ia masuri in favoarea taranilor, fermierilor, favorizand autonomia catalana si basca. Sunt abolite titlurile nobiliare, iar puterile clerului si ale armatei sunt diminuate^[3]. Manuel Azania devine prim ministru al Guvernului intre 1931 si 1933, conducator al Frontului popular in 1936 iar presedinte al republicii in acelasi an.

Perioada care urmeaza este o perioada de crize politice, caracterizate prin greve, rapiri, asasinarea unor personalitati politice si destramarea autoritatii de stat. In iulie 1936 generalii Emilio Mola si Francisco Franco organizeaza o revolta militara nationalista, care marcheaza inceputul razboiului civil. Razboiul civil se desfasoara intre iulie 1936 si aprilie 1939, incheindu-se prin infrangerea republicanilor si stabilirea dictaturii generalului Francisco Franco. In timpul razboiului civil, Germania si Italia sprijina fortele generalului Franco, in timp ce Uniunea Sovietica sprijinea regimul republican, favorizand intarirea fortelor de stanga. Franta si Marea Britanie nu au participat direct la conflict.

Perioada 1939-1975 este perioada dominatiei generalului Franco, care treptat abandoneaza ideologia fascizanta in favoarea unei viziuni despre putere de tip autoritar si conservator. Catolicismul este recunoscut ca religie de stat. Din aprilie 1937 falanga spaniola devine Partid unic. Intre 1939 si 1944, regimul franchist initiaza actiuni represive impotriva opozantilor sai. In timpul celui de al doilea razboi mondial Franco trimite initial trupe pe frontul de rasarit, pe care le retrage, revenind la neutralitate.

Dupa terminarea celui de al doilea razboi mondial, Spania se gaseste intr-o anumita perioada de izolare datorita regimului sau politic si relatiilor cu fostele Puteri ale Axei. Cu toate acestea, razboiul rece ii permite generalului Franco sa beneficieze de prevederile Planului Marshall, in 1950, iar in 1956 Spania devine membra a ONU. De mentionat ca inca din 1942 Franco restabilise Cortesurile, iar la 31 martie 1947 promulgase "Legea cu privire la succesiune", prin care Spania era proclamata monarhie, dar persoana monarhului urma sa fie desemnata la moartea generalului Franco.

Ca urmare a grevelor si manifestatiilor ce au loc in anii urmatori, generalul Franco elaboreaza chiar o strategie de transferare a puterii. El cedeaza, in 1974, functiile de sef al statului printului Juan Carlos, pe care Franco il desemneaza succesorul sau. Juan Carlos va fi incoronat rege al Spaniei si va desfasura o activitate importanta pe linia orientarii Spaniei spre democratie si modernizare. El a reusit sa impiedice o lovitura de stat in 1981 si a castigat cu timpul un prestigiu de monarh democrat, promotor al valorilor europene. De altfel, Spania devine membra a NATO in 1982 si membra a Uniunii Europene in 1986.

La 11 martie 2004 Spania este zguduita de mai multe atentate teroriste, care au avut loc la Madrid. In aceste atentate si-au gasit moartea 191 de persoane, iar 1500 au fost ranite. Aceste atentate au fost comparate de spanioli cu atentatul comis de Al Qaida la 11 septembrie 2001 la World Trade Center.

Declaratiile fostului prim ministru José Maria Aznar facute imediat dupa atentatul terorist, potrivit carora responsabilitatea atentatelor ar fi apartinut miscarii separatiste ETA este dezmintita de fapte. Afirmatia fostului prim ministru, considerata "pro causa", este criticata de spanioli dupa ce mijloacele de informare au demonstrat ca ascunderea faptelor privind adevaratul vinovat (Al Qaida) fusese facuta spre a ascunde spaniolilor adevaratele cauze ale atentatului. Evenimentul are un efect nefast asupra carierei omului politic spaniol.

Alegerile ce se desfasoara la cateva zile dupa atentat duc la infrangerea partidului lui José Maria Aznar si la victoria socialistilor condusi de Luis Rodriguez Zapatera, care devine prim ministru.

3. Structurile Constitutiei actuale

Actuala Constitutie spaniola a fost adoptata la 27 decembrie 1978. Ea cuprinde 169 articole, patru dispozitii aditionale, noua dispozitii tranzitorii, o dispozitie abrogatoare si o dispozitie finala^[4]

Constitutia este divizata in 10 titluri si anume: drepturile si indatoririle fundamentale (Titlul I), despre Coroana (Titlul II), Cortesurile generale (Titlul III), Guvernul si administratia (Titlul IV), raporturile Guvernului cu Cortesurile (Titlul V), puterea judiciara (Titlul VI), economia si finantele publice (Titlul VII), organizarea teritoriala a statului (Titlul VIII), tribunalul constitutional (Titlul IX), revizuirea Constitutiei (Titlul X).

Retin atentia de la bun inceput o serie de idei pe care le mentioneaza insusi preambulul Constitutiei spaniole. Astfel, in preambul se arata ca ratiuni pentru care a fost adoptata aceasta Constitutie este "stabilirea dreptatii, libertatii si securitatii" natiunii spaniole, "promovarea binelui" celor care fac parte din natiunea spaniola, "in folosul suveranitatii sale". In preambul se mai mentioneaza necesitatea de a garanta viata in comun democratica in cadrul Constitutiei si legilor, conform unei ordini economico-sociale drepte si de a consolida un stat de drept care asigura suprematia legii ca expresie a vointei populare; de a ocroti pe toti spaniolii si popoarele Spaniei in exercitarea drepturilor omului, cultura si traditiile lor, limba si institutiile; de a promova progresul culturii si economiei pentru a asigura tuturor un nivel de trai demn; de a stabili o societate democratica avansata si a colabora in procesul de intarire a relatiilor pasnice si de eficienta cooperare intre toate popoarele lumii.

Titlul preliminar al Constitutiei spaniole contine, de asemenea, o serie de prevederi importante. Astfel, art.1 din Constitutie dispune ca Spania este un stat de drept, democratic si social, care promoveaza libertatea, dreptatea, egalitatea si pluralismul politic ca valori superioare ale ordinii sale juridice. Suveranitatea nationala apartine poporului spaniol, de la care emana puterile statului. Forma politica a statului spaniol este monarhia parlamentara.

In art.2 din Constitutie se arata: Constitutia se fundamenteaza pe unitatea indisolubila a natiunii spaniole, patria comuna si indivizibila a tuturor spaniolilor. Totodata, se recunoaste si se garanteaza dreptul la autonomie a nationalitatilor, regiunilor care o compun si solidaritatea dintre acestea.

Limba oficiala a Spaniei este limba spaniola. Constitutia prevede ca "toti spaniolii au datoria sa o cunoasca si au dreptul sa o foloseasca". Celelalte limbi spaniole vor fi considerate, de asemenea, oficiale in respectivele comunitati autonome. Constitutia spaniola mai prevede, in art.3 pct.3, ca "Bogatia diferitelor modalitati lingvistice ale Spaniei este un patrimoniu cultural care se bucura de respect si protectie deosebita".

In legatura cu partidele politice, art.6 dispune ca partidele politice sunt expresia pluralismului politic, participand la formarea si manifestarea vointei populare si sunt instrumentul fundamental pentru participarea politica. Crearea si exercitarea activitatii lor sunt libere, respectand Constitutia si legea. Structura lor interna si modul lor de functionare trebuie sa fie democratice.

In art.7 intalnim prevederi legate de sindicate, specificandu-se ca acestea, ca si organizatiile patronale, contribuie la apararea si promovarea intereselor economice si sociale ce le sunt proprii. Constituirea acestora si desfasurarea activitatii lor sunt libere, cu respectarea Constitutiei si a legii. Structura lor interna si modul de functionare trebuie sa fie democratice.

In acelasi Titlu preliminar al Constitutiei se intalnesc prevederi legate de fortele armate.

Constitutia stipuleaza ca atat cetatenii cat si puterile publice sunt supusi Constitutiei si celorlalte norme juridice. In art.9 pct.2 din Titlul preliminar se prevede ca "Revine puterilor publice sa promoveze conditiile necesare pentru ca libertatea si egalitatea individului si ale grupurilor din care fac parte sa fie reale si efective; sa inlature obstacolele care impiedica sau pun in dificultate dezvoltarea sa plenara si sa faciliteze participarea tuturor cetatenilor la viata politica, economica, sociala si culturala".

Cortesurile alese ca urmare a alegerilor constituante din 15 iunie 1977 a desemnat o comisie constituanta, formata din 36 de deputati apartinand tuturor formatiunilor politice, dintre care ulterior un grup de sapte membri a fost delegat pentru a redacta legea constitutionala. O prima schita de proiect a fost publicata la 15 ianuarie 1978, dar ea a suscitat 168 de observatii. Un nou proiect a fost prezentat Cortesurilor la 10 aprilie 1978. Cu acest prilej au fost discutate mai mult de 3.100 de propuneri de modificare. La Camera Deputatilor proiectul a fost aprobat la 21 iulie 1978. La Camera superioara s-a desfasurat un nou proces de negocieri care a tinut seama de proiectul de modificari lingvistice propuse de Camile José Acela, care va primi premiul Nobel pentru literatura in 1989.

Printre alte modificari aduse de Camera superioara pot fi mentionate abolirea pedepsei cu moartea si legitimitatea monarhiei. Noul text a fost supus Congresului deputatilor, la 13 octombrie 1978. In final, Cortesurile au aprobat textul Constitutiei la 31 octombrie 1978, dupa cum urmeaza: la Congresul Deputatilor cu 325 de voturi pentru, sase contra si trei abtineri, iar la Senat cu 226 de voturi pentru, 5 contra si opt abtineri.

Regele Juan Carlos a semnat Constitutia la 3 noiembrie 1978, iar Decretul regal 2560/1978 a fost prezentat prin referendum poporului spaniol, care l-a aprobat la 6 decembrie 1978. Din 26,6 milioane de alegatori, 17,7 milioane s-au prezentat la vot (67,1%), dintre care 15,7 milioane au votat pentru Constitutie (87,8% din cei ce au participat la vot), iar 1,4% au votat contra.

3.1. Drepturi si indatoriri fundamentale

Titlul I al Constitutiei spaniole, care este consacrat drepturilor si libertatilor, se imparte in cinci capitole si anume: spaniolii si strainii (capitolul 1), drepturi si libertati (capitolul 2), principiile directoare ale politicii sociale si economice (capitolul 3), garantiile drepturilor si libertatilor fundamentale (capitolul 4), si suspendarea drepturilor si libertatilor (capitolul 5).

Prevederile legate de cetateni si straini sunt, in general, similare celor ce exista in constitutiile europene. Strainii se bucura de libertatile publice in conditiile stabilite prin tratate si legi. Participarea strainilor la viata politica este recunoscuta numai pe baza de reciprocitate, sau daca aceasta decurge dintr-o lege privind dreptul la sufragiu in cadrul alegerilor comunitare. Aceasta prevedere a fost amendata prin Legea din 27 august 1992, ca urmare a instituirii cetateniei europene.

In ceea ce priveste drepturile si libertatile, retine atentia prevederea de principiu potrivit careia "Spaniolii sunt egali in fata legii, fara nici o deosebire de origine, rasa, sex, religie, opinie sau alte conditii, circumstante personale sau sociale" (art.14).

Printre drepturile fundamentale se numara dreptul la viata si integritate fizica si morala, libertatea de constiinta, dreptul la securitatea persoanei, dreptul la intimitate, alegerea resedintei, dreptul la libera exprimare, dreptul de asociere, dreptul la un proces echitabil, neretroactivitatea legilor, dreptul la educatie.

In ce priveste indatoririle cetatenilor, acestea privesc obligatia de a apara Spania, sustinerea cheltuielilor publice. Constitutia mai prevede recunoasterea dreptului la proprietate privata, dreptul a infiinta fundatii, dreptul la negocierea contractelor colective de munca. Sunt de remarcat prevederile art.38, in conformitate cu care "este recunoscuta libertatea de actiune a intreprinderilor in economia de piata. Puterile publice garanteaza si protejeaza exercitarea sa si apararea productiei in conformitate cu cerintele economiei generale si, daca este cazul, ale planificarii".

Principiile directoare ale politicii sociale si economice se refera la protectia familiei, copiilor, conditiile pentru progres social, regimul asigurarilor, respectarea drepturilor economice si sociale ale muncitorilor, ocrotirea sanatatii, protectia mediului. O prevedere speciala este aceea inscrisa in art.46, care dispune ca "Puterile publice vor garanta conservarea si vor promova imbogatirea patrimoniului istoric, cultural si artistic al popoarelor Spaniei si al bunurilor care formeaza acest patrimoniu, indiferent de regimul lor juridic si de proprietar. Legea penala sanctioneaza atentatele contra acestui patrimoniu".

Garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale se realizeaza prin obligatia cetatenilor si autoritatilor de a respecta Constitutia si legile statului. Constitutia dispune ca orice cetatean poate cere ocrotirea drepturilor si libertatilor sale inaintea instantelor ordinare printr-o actiune bazata pe principiile prioritatii si procedurii de urgenta.

O asemenea solicitare se va putea face si in timpul recursului individual de protectie in fata tribunalului constitutional (amparo). Art.54 dispune ca "O lege organica va reglementa institutia Aparatorului Poporului (Defensor del Pueblo), ca un inalt mandatar al Parlamentului, desemnat de acesta pentru apararea drepturilor cuprinse in acest Titlu, si in acest scop va putea controla activitatea administratiei, prezentand rapoarte in fata Parlamentului".   

In sfarsit, in ce priveste suspendarea drepturilor si libertatilor, aceasta nu se va putea face decat in situatia in care se declara stare exceptionala sau stare de asediu. De mentionat ca numai anumite drepturi pot fi suspendate.

O lege organica va putea stabili forma si cazurile in care pot fi suspendate anumite drepturi unor persoane cercetate in legatura cu activitatea elementelor teroriste si a bandelor inarmate. Constitutia prevede in art.55 pct.3 ca "Folosirea nejustificata si abuziva a facultatilor prevazute de legea organica angajeaza raspunderea penala, pentru violarea drepturilor si libertatilor recunoscute de lege".

3.2. Monarhia spaniola

Regele Juan Carlos de Bourbon este nepotul regelui Alfons, care a avut o lunga domnie. El s-a nascut la Roma la 5 ianuarie 1938. In perioada in care generalul Franco se gandea la asigurarea succesiunii sale, el l-a ales ca succesor pe Juan Carlos, indepartandu-l pe tatal acestuia, printul Jean de Bourbon.

La 22 iulie 1969, in fata Cortesurilor reunite, generalul Franco l-a prezentat pe tanarul Juan Carlos ca mostenitorul cel mai demn de a-i succede cu titlul de rege, continuand principiile Miscarii Nationale. In perioada bolii lui Franco, intre 1974-1975, Juan Carlos a fost numit sef de stat interimar. La doua zile dupa moartea lui Franco, Juan Carlos a fost proclamat rege al Spaniei.

Imediat dupa desemnarea sa, noul sef al statului a adoptat reforme democratice si a luat masuri pentru adoptarea unei legi cu privire la reforma politica, prezentat de noul prim ministru Adolfo Suàrez. Aceasta lege avand un larg impact constitutional, a creat baza juridica pentru reformarea institutiilor franchiste din interior si desfasurarea, la 15 iunie 1977, a primelor alegeri democratice. Congresul care a fost ales in urma acestor alegeri a avut ca principala sarcina de a aproba noua Constitutie.

In 1977, tatal regelui, Jean de Bourbon a renuntat in mod formal la pretentiile la tron, primind titlul de conte de Barcelona. Noua Constitutie din 1978 i-a recunoscut regelui Juan Carlos titlul de mostenitor legitim al dinastiei. Regele Juan Carlos a luat pozitie cu fermitate impotriva tentativei de lovitura de stat din 23 februarie 1981, pozitia sa fiind aprobata de principalii lideri politici, inclusiv de liderul comunist Santiago Carillo.

Asa cum se arata intr-un valoros studiu consacrat evolutiei ordinii constitutionale in Spania, "Regimul de monarhie constitutionala a fost pus sub pericol in februarie 1981, cand mai multi comandanti militari ocupa palatul Cortesurilor in incercarea de a restabili franchismul. Regele Juan Carlos I apare in aceeasi seara la televiziune, in mare tinuta de comandant suprem al Armatei Spaniole, denunta tentativa de puci a comandantilor militari si ordona trupelor sa elibereze Cortesurile si sa se intoarca in cazarmi; astfel puciul a fost anihilat. Actul curajos al Regelui Juan Carlos I, care in acelasi timp demonstra si fidelitatea fata de Constitutie, a salvat democratia in Spania, a marit enorm prestigiul regelui, punand bazele unei stabilitati pe care Spania nu a mai avut-o niciodata, care a parcurs de atunci un drum ascendent politic, economic si social"^[5]

Potrivit Constitutiei spaniole, regele este seful statului, simbol al unitatii si permanentei sale, arbitreaza si modereaza functionarea institutiilor, este reprezentantul cel mai de seama al statului in relatiile internationale, in special cu nationalitatile din comunitatea sa istorica si exercita functiile pe care i le atribuie in mod expres Constitutia si legile.

Titlul sau este de Rege al Spaniei si poate folosi si celelalte titluri ce revin Coroanei.

Persoana regelui este inviolabila si nu este supusa responsabilitatii. Actele sale sunt intotdeauna contrasemnate in forma stabilita de art.64 din Constitutie, in caz contrar fiind lipsite de validitate, cu exceptia celor prevazute de art.65 alin.2 (numirea si revocarea membrilor Casei regale).

In Constitutie se mai precizeaza: Coroana Spaniei este ereditara pentru succesorii Majestatii Sale, Don Juan Carlos I de Bourbon, mostenitorul legitim al dinastiei istorice. Succesiunea la tron va urma ordinea stabilita de primul nascut si de reprezentare, fiind preferata linia anterioara celei posterioare; in cadrul aceleiasi linii de rudenie, cel mai aproape in grad este preferat celui mai indepartat; in cadrul aceluiasi grad, barbatul, femeii si in caz de acelasi sex, persoana cea mai mare ca varsta.

Constitutia prevede ca regina consoarta sau consortul reginei nu va putea avea functii constitutionale, cu exceptia celor prevazute pentru regenta.

In conformitate cu prevederile art.59, cand regele este minor, tatal sau mama regelui si in lipsa acestora ruda majora cea mai apropiata va succede la coroana, conform unei ordini stabilite de Constitutie, asumandu-si imediat regenta pe care o va exercita pe toata durata minoritatii regelui.

Daca regele este incapabil sa-si exercite autoritatea sa si imposibilitatea a fost recunoscuta de Cortesurile generale, Principele mostenitor al Coroanei, daca este major, va incepe sa exercite imediat regenta. Daca el nu este major, se va proceda la desemnarea unui regent, pana cand printul mostenitor devine major.

Daca regenta nu poate fi atribuita nici uneia din persoanele prevazute de Constitutie sa-si asume regenta (tatal, mama sau o ruda apropiata) aceasta va fi numita de Cortesurile generale si se va compune din una, trei sau cinci persoane.

Pentru ca o persoana sa poata exercita regenta, este necesar a fi spaniol si major.

Regenta se exercita prin mandat constitutional si intotdeauna in numele regelui.

Atributiile sefului statului sunt definite de art.62 din Constitutie:

a. sanctioneaza si promulga legile;

b. convoaca si dizolva Cortesurile generale si stabileste data alegerilor, in conditiile prevazute de Constitutie;

c. convoaca referendumul in cazurile prevazute de Constitutie;

d. propune candidatul la functia de presedinte al Guvernului si, daca este cazul, il numeste si il demite in cazurile prevazute de Constitutie;

e. numeste si revoca pe membrii Guvernului, la propunerea presedintelui Guvernului;

f. emite decrete care au fost aprobate de Consiliul de Ministri, face numirile in functiile civile si militare si acorda onoruri si distinctii conform legilor;

g. este informat de treburile statului si prezideaza in acest scop sedintele Consiliului de Ministri, atunci cand gaseste necesar, la cererea presedintelui Guvernului;

h. este comandantul suprem al Fortelor Armate;

i. exercita dreptul de gratiere conform legii; nu poate acorda o gratiere cu caracter generale;

j. exercita inaltul patronaj al Academiilor Regale.

In afara de acestea, regele acrediteaza ambasadorii si primeste reprezentantii diplomatici straini, exprima consimtamantul statului de a fi legat prin tratate, declara starea de razboi sau de pace, cu autorizarea prealabila a Cortesurilor generale. Conform prevederilor art.64 din Constitutie, actele regelui sunt contrasemnate de presedintele Guvernului si, daca este cazul, de ministri competenti. Actele prin care regele propune si numeste presedintele Guvernului si declara dizolvarea prevazuta in art.99 din Constitutie sunt contrasemnate si de Presedintele Congresului Deputatilor.

Persoanele care au contrasemnat actele regelui sunt raspunzatoare.

3.3. Parlamentul (Cortesurile generale)

Institutia Parlamentului are o veche traditie in Spania. Potrivit istoricilor primul Parlament spaniol a luat fiinta in anul 1180, in principatul Léon, dupa care in sec.XII suveranii au convocat Parlamentul in celelalte regate.

Denumirea de "Cortes" era data sub vechiul regim adunarilor reprezentantilor regatului. Odata cu victoria liberalismului in 1834 Cortesurile au constituit Adunarea Nationala, organ constitutional al statului spaniol, a caror activitate a fost reglementata de cel de al treilea Titlu al Constitutiei spaniole din 1978.

Potrivit art.66 din Constitutie, Cortesurile generale reprezinta poporul spaniol. El este alcatuit din Camera Deputatilor si Senat. Cortesurile exercita puterea legislativa a Statului, aproba bugetul, controleaza activitatea Guvernului si exercita toate celelalte competente consacrate de Constitutie. Cortesurile sunt inviolabile.

Constitutia dispune ca nimeni nu poate fi membru, in acelasi timp, in ambele Camere, nici sa cumuleze functia de membru al uneia din adunarile comunitatii autonome cu cea de deputat. Membrii Cortesurilor nu sunt supusi unui mandat imperativ.

Congresul spaniol se compune, potrivit Constitutiei, din cel putin 300 si maximum 400 de deputati, fiind ales pe patru ani.

Senatul este Camera reprezentarii nationale, in fiecare provincie fiind alesi patru senatori, prin vot universal, liber, egal, direct si secret.

Comunitatile autonome vor desemna inca un senator pentru fiecare milion de locuitori din teritoriul respectiv, desemnarea efectuandu-se de organul legislativ sau organul colegial superior al comunitatii autonome.

Senatorii sunt alesi pe termen de patru ani.

Nu pot fi deputati sau senatori membrii Tribunalului Constitutional, inalti functionari ai administratiei de stat, Aparatorul poporului (Defensor del Pueblo), magistratii, judecatorii si procurorii militari de cariera si membrii fortelor de siguranta, ai politiei in activitate, precum si membrii comitetelor electorale.

Deputatii si senatorii se bucura de inviolabilitatea opiniilor exprimate in exercitarea mandatului. In timpul mandatului, deputatii si senatorii se bucura de imunitate si pot fi arestati numai in caz de infractiune flagranta. Nu vor putea fi inculpati si nici trimisi in judecata fara autorizarea prealabila a Camerei reprezentative.

Camerele stabilesc propriile regulamente; ele isi vor aproba autonom bugetele si de comun acord vor reglementa statutul personalului Cortesurilor generale. Regulamentele si modificarea acestora vor fi supuse unui vot final, pe ansamblu, cu majoritate absoluta.

Camerele isi aleg presedintii si ceilalti membri ai prezidiului. Sesiunile comune vor fi prezidate de Presedintele Congresului Deputatilor si se vor desfasura dupa un regulament al Cortesurilor generale aprobat cu majoritatea absoluta din fiecare Camera.

Activitatea Camerelor se desfasoara in doua sesiuni ordinare anuale, precum si in sesiuni extraordinare. In unele situatii, Camerele se intalnesc in sedinte comune, pentru a exercita competente care au caracter legislativ si pe care Constitutia le atribuie expres Cortesurilor generale. Sedintele Cortesurilor generale au loc in plen si in comisii, fiind posibila constituirea unor comisii de ancheta in probleme de interes public.

Constitutia spaniola recunoaste o institutie deosebita si anume aceea a "comitetelor permanente", prevazute de art.78, care reprezinta toate grupurile parlamentare, avand dreptul de a-si asuma anumite sarcini parlamentare in caz de urgenta, atunci cand Cortesurile au fost dizolvate sau le-a expirat mandatul.

In ce priveste legiferarea, Constitutia spaniola cunoaste institutia legilor organice, a legilor cadru, precum si a decretelor-legi. Legile organice sunt cele referitoare la exercitarea drepturilor fundamentale si a libertatilor publice, la cele stabilite de statutele de autonomie si la sistemul electoral, ca si la celelalte legi cu acest caracter prevazute de Constitutie.

Adoptarea, modificarea si abrogarea legilor organice se voteaza cu majoritatea absoluta a Congresului Deputatilor.

Legile cadru stabilesc durata si modalitatile delegarii legislative. Delegarea legislativa trebuie acordata Guvernului in mod expres pentru o materie anume si pentru o perioada determinata. Delegarea legislativa inceteaza in momentul publicarii de catre Guvern a normei corespunzatoare. Ea nu poate fi considerata acordata in mod tacit sau pentru o perioada nedeterminata. Cu atat mai putin nu poate fi autorizata, subdelegarea catre alte autoritati distincte de Guvernul.

Cat priveste decretele-legi, acestea sunt legate de situatii deosebite. Guvernul poate emite dispozitii legislative provizorii care iau forma decretelor-lege si care nu vor putea afecta organizarea institutiilor de baza ale statului, drepturile, libertatile si indatoririle cetatenilor prevazute in Titlul I al Consitutiei, regimul comunitatilor autonome si nici sistemul electoral general.

Decretele-lege trebuie sa fie supuse imediat dezbaterii si votarii pe ansamblu Congresului Deputatilor, convocat anume in acest scop. Daca nu este reunit, acesta va fi convocat in timp de 30 de zile de la promulgarea decretelor in cauza. Congresul Deputatilor va trebui sa se pronunte asupra aprobarii sau abrogarii lor, potrivit unei proceduri speciale si sumare, prevazute de regulament.

Initiativa legislativa apartine Guvernului, Congresului Deputatilor si Senatului, fiind exercitata potrivit prevederilor regulamentare. O lege organica stabileste formele de exercitare si cerintele initiativei populare pentru prezentarea propunerilor de lege. In toate cazurile vor fi necesare cel putin 500.000 de semnaturi confirmate. Aceasta procedura nu poate fi aplicata insa materiilor ce se reglementeaza prin legi organice, problemelor fiscale sau cu caracter international si nici prerogativei de gratiere.

In cea ce priveste desfasurarea propriu zisa a procedurii legislative, aceasta cuprinde mai intai examinarea proiectelor de lege de catre Congresul Deputatilor, dupa care textul este transmis presedintelui Senatului. Senatul, in doua luni de la primirea textului, poate sa opuna veto-ul sau ori sa introduca amendamente, printr-un mesaj motivat. Veto-ul trebuie sa fie adoptat cu majoritate absoluta. Proiectul de lege nu poate fi supus Regelui pentru sanctionare decat daca Congresul Deputatilor a ratificat textul initial cu majoritate absoluta in caz de veto, sau cu majoritate simpla, odata trecut termenul de doua luni de la prezentarea veto-ului. O situatie asemanatoare este aceea cand Congresul nu se pronunta asupra amendamentelor, acceptandu-le sau respingandu-le cu majoritate simpla.

Referitor la tratatele internationale, Constitutia spaniola adopta sistemul francez, fiind necesara in prealabil o lege organica pentru a autoriza incheierea unui tratat, dupa care se trece la incheierea acestuia. Acordul Cortesurilor este insa limitat numai la anumite categorii de tratate si anume: tratate cu caracter politic; tratate sau conventii cu caracter militar; tratate sau conventii care afecteaza integritatea teritoriala a statului sau drepturile si indatoririle fundamentale prevazute de Constitutie; tratate sau conventii care contin obligatii financiare pentru finantele publice; tratate sau conventii care presupun modificari sau derogari de la o lege sau necesita adoptarea de dispozitii legislative pentru executarea lor.

Incheierea unui tratat international care contine prevederi contrare Constitutiei trebuie precedata de revizuirea Constitutiei. Tratatele internationale incheiate in mod valid si publicate oficial in Spania fac parte din dreptul intern. Dispozitiile lor pot fi modificate, suspendate sau abrogate numai in forma prevazuta de tratatul respectiv sau in conformitate cu normele dreptului international.

Pentru denuntarea tratatelor si conventiilor internationale se urmeaza aceeasi procedura prevazuta pentru ratificarea lor.

Cele mai recente alegeri parlamentare in Spania au avut loc in anul 2004, cand au fost alesi in mod direct cei 350 de membri ai Congresului Deputatilor. In cadrul Parlamentului actual, majoritatea este detinuta de Partidul Socialist Muncitoresc - PSOE, care detine 154 de mandate. Urmeaza Partidul Popular cu 148 de mandate, Partidul Convergentei si Uniunii cu 10 mandate, Partidul Republican de Stanga din Catalonia cu 8, Partidul Nationalist Basc cu 7, Uniunea de Stanga cu 5, alte partide 3, Coalitia din Insulele Canare 3 si Partidul Nationalist din Galitia cu 2. In Congresul Deputatilor sunt 224 barbati si 126 femei.

Presedintele Congresului Deputatilor, spre deosebire de tara noastra, are rangul al treilea in ierarhia statului, dupa Rege si seful Guvernului, fiind inaintea presedintelui Senatului, in ordinea de precadere.

Senatul se compune din 259 membri, dintre care 208 sunt alesi in mod direct si 51 in mod indirect, de catre cele 17 comunitati autonome.

Asa cum s-a aratat, senatorii sunt alesi direct in cele 52 de circumscriptii, un numar de 17 senatori fiind desemnati de comunitatile autonome, la care se adauga un loc de senator pentru fiecare milion de locuitori, ales de catre adunarile legislative ale fiecarei comunitati.

In decursul activitatii sale, Cortesurile generale au adoptat documente importante si s-a implicat activ in problemele internationale. Asfel, Cortesurile au aprobat Tratatul Constitutional European la 28 aprilie 2005 cu 311 voturi din 330, dupa ce in prealabil el fusese aprobat de cetateni prin referendum. Cortesurile au respins in acelasi an "Planul Ibarretxe", cu 313 voturi pentru si 29 impotriva, plan care viza o mai mare autonomie a Tarii Bascilor si conferirea acesteia statutul de regiune "liber asociata cu statul spaniol". In legatura cu drepturile omului Cortesurile s-au pronuntat impotriva tratamentului inuman aplicat detinutilor in inchisoarea americana de la Guantanamo si a solicitat inchiderea acesteia.

Mai recent, Cortesurile au aprobat, in 2006, trimiterea unei forte de 1.100 soldati in Liban pentru a se alatura misiunii Natiunilor Unite pentru mentinerea pacii. In prezent, un numar total de 2129 militari sunt angajati in misiunile din Kosovo, Bosnia-Hertegovina, Afganistan, Republica Democratica Congo si in tarile baltice.

3.4. Guvernul

Guvernul conduce politica interna si externa, administratia civila si militara si apararea statului. El exercita functia executiva si puterea reglementara conform Constitutiei si legilor. Guvernul este alcatuit din presedinte, vicepresedinti si alti membri, stabiliti prin lege.

Dupa fiecare alegere a Congresului Deputatilor si in celelalte situatii prevazute de Constitutie, Regele propune un candidat la presedintia Guvernului, prin intermediul presedintelui Congresului Deputatilor, dupa ce in prealabil s-a consultat cu reprezentantii desemnati de grupurile politice cu reprezentare parlamentara.

Candidatul astfel propus expune in fata Congresului Deputatilor programul politic al Guvernului pe care are intentia sa-l formeze si solicita votul de incredere al Camerei. In cazul in care Congresul Deputatilor acorda incredere candidatului cu majoritate absoluta, Regele il numeste presedinte al Guvernului. In cazul in care nu se obtine aceasta majoritate, aceeasi propunere se supune la vot in 48 de ore de la prima votare, si daca se obtine majoritatea simpla increderea se considera acordata.

Daca nu se obtine votul de incredere pentru investitura conform celor aratate, se va proceda la propuneri succesive in forma prevazuta in Constitutie. In cazul in care au trecut doua luni de la primul vot de investitura si nici un candidat nu a obtinut increderea Congresului Deputatilor, Regele va dizolva ambele Camere si va convoca noi alegeri, cu consultarea presedintelui Congresului Deputatilor.

Guvernul isi inceteaza mandatul ca urmare a alegerilor generale, in cazurile de pierdere a increderii parlamentare prevazute de Constitutie sau in caz de demisie ori deces al presedintelui acestuia.

Guvernul al carui mandat a incetat continua sa functioneze pana la instalarea noului Guvern.

Raspunderea penala a presedintelui si a celorlalti membri ai Guvernului este de competenta Tribunalului Suprem Sectia Penala.

Importante prevederi se regasesc in ce priveste relatiile dintre Guvern si cetateni. Astfel, Constitutia prevede dreptul cetatenilor de a fi ascultati, direct sau prin intermediul organizatiilor si asociatiilor recunoscute de lege, in cadrul procesului de elaborare a dispozitiilor administrative; accesul cetatenilor la arhivele si registrele administrative, cu exceptia celor care privesc securitatea si apararea statului, cercetarea infractiunilor si intimitatea persoanelor; procedura ce trebuie urmata pentru emiterea actelor administrative, cu ascultarea celui interesat.

Tribunalele controleaza puterea reglementara si legalitatea actiunii administrative, ca si supunerea acesteia scopurilor care o justifica. Particularii au dreptul, conform legii, de a fi despagubiti pentru orice vatamare a drepturilor si bunurilor lor, ori de cate ori aceste prejudicii sunt consecinta functionarii serviciilor publice, cu exceptia cazurilor de forta majora.

In ce priveste relatiile Guvernului cu Parlamentul, Constitutia dispune ca Guvernul este solidar responsabil din punct de vedere politic in fata Cortesurilor. Camerele si comisiile parlamentare pot cere, prin presedintii acestora, informatiile si sprijinul de care au nevoie, Guvernului si departamentelor sale, ca si oricarei alta autoritate de stat si comunitatilor autonome.

Presedintele Guvernului - dupa ce Consiliul de Ministri a deliberat - poate supune Congresului Deputatilor problema acordarii increderii asupra programului sau, sau asupra unei declaratii de politica generala. Increderea se considera acordata numai daca este votata cu majoritatea simpla a deputatilor.

Congresul Deputatilor poate angaja responsabilitatea politica a Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura, cu votul majoritatii absolute. Motiunea de cenzura trebuie sa fie initiata de cel putin o zecime din numarul deputatilor si ea trebuie sa cuprinda si numele unui eventual   candidat la presedintia Guvernului (ca in sistemul german). Motiunea de cenzura nu poate fi votata insa decat daca au trecut cel putin cinci zile de la prezentarea sa. In primele doua zile se pot prezenta motiuni alternative. Daca motiunea de cenzura nu a fost adoptata de Congresul Deputatilor, semnatarii sai nu vor putea initia alta motiune de cenzura in aceeasi sesiune.

In legatura cu atributiile Guvernului, art.115 din Constitutie mentioneaza ca presedintele Guvernului - dupa deliberarea Consiliului de Ministri si pe propria sa raspundere - poate propune dizolvarea Congresului Deputatilor, a Senatului sau a Cortesurilor generale, care urmeaza sa fie decretata de Rege. Decretul de dizolvare va stabili data alegerilor.

Capitolul despre Guvern si administratie din Constitutia spaniola cuprinde si prevederi legate de starea de urgenta, starea exceptionala si starea de asediu.

Starea de urgenta este declarata de Guvern printr-un decret al acestuia, pentru o perioada de maximum 15 zile, informand Congresul Deputatilor, care se reuneste imediat si fara a carui autorizatie nu poate fi prelungit acest drept. Decretul va delimita teritoriul asupra caruia se aplica efectele declaratiei.

Starea exceptionala este declarata de Guvern printr-un decret al sau, cu autorizarea prealabila a Congresului Deputatilor. Autorizarea si proclamarea starii exceptionale trebuie sa precizeze in mod expres efectele sale, teritoriul si durata sa, care nu poate depasi 30 de zile. Starea exceptionala poate fi reinnoita cu aceeasi durata si in aceleasi conditii.

Starea de asediu este declarata cu votul majoritatii absolute a Congresului Deputatilor, la propunerea exclusiva a Guvernului. Congresul Deputatilor stabileste teritoriul, durata si conditiile acesteia.

Puterea judecatoreasca

Potrivit Titlului VI din Constitutia spaniola, justitia emana de la popor si se infaptuieste in numele Regelui, de catre judecatori si magistrati, care constituie puterea judecatoreasca, acestia fiind independenti, inamovibili, responsabili si supusi numai legii.

Judecatorii si magistratii nu pot fi destituiti, suspendati, transferati si nici pensionati, decat din cauzele si cu garantiile prevazute de lege.

Hotararile judecatoresti definitive sunt obligatorii, ca si colaborarea ceruta de instantele judiciare in faza de punere in executare a hotararilor.

Justitia este gratuita atunci cand legea prevede si, in toate cazurile, pentru cei care dovedesc insuficienta resurselor lor materiale pentru a se putea judeca.

Pagubele cauzate de erorile judiciare, ca si cele care sunt consecinta functionarii anormale a administrarii justitiei, dau dreptul la o despagubire care este in sarcina statului, conform legii.

In sistemul judiciar spaniol, Consiliul General al Puterii Judecatoresti este organul de conducere al acesteia. Legea organica stabileste statutul sau si regimul de incompatibilitati al membrilor si functionarilor sai, in special in ceea ce priveste materia numirii, promovarii, controlului si raspunderii disciplinare a acestora.

Consiliul General al Puterii Judecatoresti este compus din Presedintele Tribunalului Suprem, care il prezideaza, si din 20 de membri numiti de Rege pe o perioada de cinci ani. Dintre acestia, 12 sunt judecatori si magistrati, de la toate instantele judecatoresti, in conditiile prevazute de legea organica; patru sunt numiti la propunerea Congresului Deputatilor si patru la propunerea Senatului, alesi in ambele cazuri cu majoritatea de trei cincimi din membrii acestora, dintre avocati si juristi, cu competenta recunoscuta si o vechime de peste 15 ani in profesie.

In fruntea instantelor judecatoresti se afla Tribunalul Suprem, presedintele acestuia fiind desemnat de Rege la propunerea Consiliului General al Puterii Judecatoresti.

Ministerul Public, fara a leza atributiile ce revin altor organe, are ca scop promovarea actiunii in justitie pentru apararea legalitatii, a drepturilor cetatenilor si a interesului public aparat de lege, din oficiu sau la cererea celor interesati, precum si de a veghea la independenta tribunalelor si la satisfacerea interesului social in cauzele prezentate in instanta.

3.6. Economia si finantele publice

Economia spaniola a inregistrat o anumita crestere incepand din anul 1994, in conditiile promovarii unor masuri de liberalizare si de revitalizare a economiei. Procentul somajului a scazut, dar el ramane in general in jurul cifrei de 10%. Politica Spaniei are in vedere dezvoltarea economica, reducerea somajului si adaptarea tot mai buna a economiei spaniole la cerintele economiei europene. Produsul national brut al Spaniei ramane in jurul cifrei de 25.000 de dolari, el fiind furnizat in principal de servicii - 67,9%, industrie 28,7%, agricultura 3,4%.

Majoritatea fortei de munca este ocupata in servicii, rata inflatiei este de 3,4%, iar datoria publica este de 48,5% din produsul national brut.

Potrivit prevederilor Constitutiei, "Toate bogatiile tarii sunt subordonate interesului general, indiferent de formele sale si de titular".

Legea stabileste formele de participare a celor interesati de asigurarile sociale si in activitatea organismelor publice a caror functie influenteaza calitatea vietii si bunastarea generala.

Puterile publice sunt chemate sa sprijine modernizarea si dezvoltarea tuturor sectoarelor economice si, indeosebi a agriculturii, a cresterii vitelor, a pescuitului si a artizanatului, cu scopul de a ridica nivelul de viata al tuturor spaniolilor.

Guvernul are indatorirea de a elabora proiecte de planificare tinand seama de previziunile care sunt furnizate de comunitatile autonome si cu sprijinul si colaborarea sindicatelor si altor organizatii profesionale, patronale si economice. In acest scop, Constitutia prevede ca se va constitui un consiliu, a carui componenta si atributii vor fi prevazute de lege.  

Constitutia precizeaza ca numai legea reglementeaza regimul juridic al bunurilor apartinand domeniului public si comunelor, bazandu-se pe principii de inalienabilitate, imprescriptibilitate si insesizabilitate, dispunand totodata prevederile prin care se va putea face dezafectarea lor.

Guvernul elaboreaza bugetul statului, iar Parlamentul este acela care il examineaza, amendeaza si aproba. Bugetul statului are caracter anual si cuprinde totalitatea cheltuielilor si veniturilor sectorului public de stat. In buget se va consemna totalul avantajelor fiscale care afecteaza veniturile statului.

Curtea de Conturi este organul suprem de control al conturilor si gestiunii economice a statului, ca si a sectorului public. Ea indeplineste atributiile care ii sunt conferite de Cortesurile generale in domeniul examinarii si verificarii contului general al statului.

3.7. Organizarea teritoriala a statului

Statul este organizat, din punct de vedere teritorial, in comune, provincii si comunitati autonome. Toate aceste entitati se bucura de autonomie in gestiunea intereselor lor.   

In Spania exista 17 comunitati autonome si doua orase autonome, care isi desfasoara activitatile locale in spiritul Constitutiei si al principiilor autonomiei locale.

Constitutia garanteaza autonomia comunelor. Acestea au personalitate juridica deplina. Guvernarea si administrarea lor revin primariilor, alcatuite din primari si consilieri comunali. Consilierii sunt alesi de locuitorii comunei prin vot universal, egal, liber, direct si secret, in forma prevazuta de lege. Primarii sunt alesi de consilierii municipali sau de locuitori. Legea reglementeaza regimul sedintelor deschise ale consiliului.

Un loc important este acordat comunitatilor autonome. Acestea sunt constituite prin lege organica si pentru ratiuni de interes national. Nu este insa permisa, potrivit Constitutiei spaniole, federalizarea comunitatilor autonome.

Statutul comunitatilor autonome reprezinta cadrul juridic in care acestea isi desfasoara activitatea. Statutele pot prevedea cazurile, conditiile si termenii in care comunitatile autonome vor putea incheia conventii intre ele cu privire la gestiunea si prestarea de servicii care le sunt proprii, ca si obligativitatea comunicarii Cortesurilor generale. Acordurile de cooperare dintre comunitatile autonome necesita autorizarea Cortesurilor generale.

Constitutia prevede domeniile in care comunitatile autonome pot sa-si exercite competenta, printre care amenajarea teritoriului, lucrarile publice de interes ale comunitatii autonome, agricultura, targurile comerciale interne, patrimoniul de monumente care reprezinta un interes pentru comunitatea autonoma, asistenta sociala etc.

Cu toate acestea, potrivit Constitutiei, exista anumite domenii care sunt de competenta exclusiva a statului spaniol, cum ar fi imigrarea, relatiile internationale, legislatia in materia proprietatii intelectuale, regimul vamal, finantele generale si datoria statului s.a.

Potrivit Constitutiei spaniole, statul poate transfera sau delega comunitatilor autonome, printr-o lege organica, atributii referitoare la materiile care ii apartin si care, prin natura lor, sunt susceptibile de transfer sau delegare. Legea va prevedea, in asemenea situatii, transferul corespunzator al mijloacelor financiare, ca si formele de control ce revin statului.

Atunci cand interesul general o cere, statul va putea edicta legi care stabilesc principiile necesare pentru armonizarea dispozitiilor normative ale comunitatilor autonome, chiar pentru materiile atribuite in competenta acestora. Aprecierea acestei necesitati revine insa Cortesurilor generale, cu votul majoritatii absolute a fiecarei Camere.

Comunitatile autonome dispun de o adunare legislativa, aleasa prin vot universal, potrivit unui sistem de reprezentare proportionala, un Consiliu de guvernare si un presedinte ales de adunare dintre membrii sai si numit de Rege, care va conduce Consiliul de guvernare. Fiecare comunitate autonoma are in fruntea instantelor judiciare un Tribunal Superior de Justitie, fara a se prejudicia insa jurisdictia Tribunalului Superior de Justitie al statului.

Controlul activitatii organelor comunitatilor autonome se va exercita de Tribunalul Constitutional, de Guvern cu avizul prealabil al Consiliului de Stat, de jurisdictia contencios-administrativa si de Curtea de Conturi, cu privire la materiile economice si bugetare.

3.8. Tribunalul Constitutional

Tribunalul Constitutional este alcatuit din 12 membri numiti de Rege; dintre acestia, patru la propunerea Congresului Deputatilor cu majoritatea a trei cincimi din membrii sai; patru la propunerea Senatului, adoptata cu aceeasi majoritate; doi la propunerea Guvernului si doi la propunerea Consiliului General al Puterii Judecatoresti.

Membrii Tribunalului Constitutional trebuie sa fie numiti dintre magistrati si procurori, profesori universitari, functionari publici si avocati, toti acestia urmand sa fie selectati din randul juristilor cu o competenta recunoscuta si cu o vechime de peste 15 ani in profesie.

Membrii Tribunalului Constitutional sunt desemnati pentru o perioada de noua ani, a treia parte din judecatorii sai fiind reinnoita din trei in trei ani.

Calitatea de membru al Tribunalului Constitutional este incompatibila cu orice alt mandat reprezentativ, cu exercitarea unor functii politice sau administrative; cu indeplinirea unor functii de conducere intr-un partid politic sau intr-un sindicat, precum si cu orice alta functie in slujba acestora; cu exercitarea unei activitati judecatoresti sau in cadrul Ministerului Public si orice alta activitate profesionala sau de comert.

Incompatibilitatile care afecteaza membrii Tribunalului Constitutional sunt, in afara de acestea, cele care sunt specifice puterii judecatoresti.

Membrii Tribunalului Constitutional sunt independenti si inamovibili pe durata mandatului lor.  

Presedintele Tribunalului Constitutional este numit dintre membrii sai, de Rege, la propunerea Plenului Tribunalului, pentru o perioada de trei ani.

Tribunalul Constitutional isi exercita jurisdictia pe intreg teritoriul spaniol si este competent pentru a solutiona:

a. recursul de neconstitutionalitate a legilor si dispozitiilor normative cu putere de lege. Declararea neconstitutionalitatii unei norme juridice cu putere de lege, interpretata de jurisprudenta, va afecta si aceasta interpretare, dar sentinta sau sentintele atacate nu isi vor pierde autoritatea de lucru judecat;

b. recursul individual de protectie (amparo) pentru incalcarea drepturilor si libertatilor, in cazurile si formele pe care le stabileste legea;

c. conflictele de competenta dintre stat si comunitatile autonome sau dintre diferitele comunitati;

d. in celelalte materii pe care le stabilesc Constitutia sau legile organice.

Guvernul poate contesta la Tribunalul Constitutional dispozitiile sau hotararile adoptate de organele comunitatilor autonome. Contestarea suspenda dispozitia sau hotararea in cauza, dar Tribunalul, daca este cazul, va trebui sa confirme sau sa infirme suspendarea intr-o perioada de cel mult cinci luni.

Are calitatea de a promova recurs de neconstitutionalitate presedintele Guvernului, Defensor del Pueblo, 50 de deputati, 50 de senatori, organele colegiale ale comunitatilor autonome si, daca este cazul, adunarile acestora.

Pe de alta parte, poate promova recurs individual de protectie orice persoana fizica sau juridica care invoca un interes legitim, ca si Defensor del Pueblo si Ministerul Public. In situatia in care un organ judiciar considera in timpul unui proces ca o norma cu rang de lege^[6], ar putea fi contrara Constitutiei, va sesiza Tribunalul Constitutional in conditiile, forma si efectele prevazute de lege, iar consecintele sesizarii nu pot avea in nici un caz caracter de suspendare.

Sentintele Tribunalului Constitutional se publica in Buletinul Oficial al statului. Ele au valoare de lucru judecat din ziua imediat urmatoare publicarii lor si nu va putea fi atacata cu recurs.

3.9. Revizuirea Constitutiei

Initiativa revizuirii Constitutiei se exercita in conditiile prevazute de alin.2 si 2 ale art.87 din Constitutie.

Proiectele de revizuire a Constitutiei trebuie sa fie adoptate cu majoritatea de trei cincimi a fiecarei Camere. Daca nu se ajunge la un acord intre cele doua Camere, se va crea o comisie paritara formata din deputati si senatori, care va prezenta un text ce va fi votat de Congresul Deputatilor si Senat.

Daca textul nu a fost adoptat prin procedura mentionata mai sus, dar el a obtinut votul favorabil al majoritatii absolute a Senatului, Congresul va putea adopta revizuirea cu majoritatea de doua treimi.

Dupa ce Parlamentul a adoptat revizuirea, aceasta va fi supusa ratificarii populare printr-un referendum, in termen de 15 zile de la adoptare, numai daca va exista o solicitare a unei zecimi din membrii oricareia din Camere.