Recunoasterea de paternitate

RECUNOASTEREA DE PATERNITATE

Sectiunea I

1. Notiunea recunoasterii de paternitate

Recunoasterea de paternitate e actul prin care un barbat declara ca un anumit copil e al sau.

Potrivit art. 57 alin. 1 C. fam. poate fi recunoscut numai copilul din afara casatoriei. Recunoasterea copilului din casatorie nu produce efecte juridice.

Atata timp cat paternitatea copilului nu este tagaduita de sotul mamei in conditiile prevazute de C. fam., opereaza prezumtia legala potrivit careia copilul are ca tata pe sotul mamei de la data nasterii sale.

Impotriva acestei prezumtii legale, necontrazise pe calea actiunii in tagaduirea paternitatii, instanta nu are dreptul sa stabileasca o alta situatie, nici chiar pe baza de recunoastere a pretinsului tata.

O astfel de recunoastere ar putea constitui temei al stabilirii paternitatii numai in cazul in care copilul a fost conceput si nascut in afara casatoriei. [1]

Recunoasterea poate fi nula, in care caz da nastere la o actiune in nulitate sau contrar adevarului, in care caz da nastere la o actiune in contestare.

Fiind un act juridic, recunoasterea va fi ineficace pentru cauzele de nulitate care lovesc un act juridic, in cazul lipsei conditiilor de forma si de fond necesare valabilitatii lui.

2. Copiii care pot fi recunoscuti

Potrivit art. 57 alin. 2 C. fam. recunoasterea se face prin declaratie la serviciul de stare civila, fie odata cu inregistrarea nasterii copilului, fie dupa aceasta data.

Asadar regula generala este ca se recunoaste copilul din afara casatoriei care este nascut.

Fata de dispozitiile art. 7 Decretul nr. 31 din 1954 privind persoanele fizice si juridice, potrivit carora drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptie, insa numai daca se naste viu, se pune intrebarea daca se poate recunoaste un copil mai inainte de a se naste.

In aceasta privinta exista pareri in sens negativ, argumentate prin faptul ca din moment ce in textul legii (art. 57 C. fam.) se prevede ca numai copilul conceput si nascut in afara casatoriei poate fi recunoscut, rezulta ca singura conceptia copilului nu este suficienta pentru efectuarea recunoasterii, deoarece este posibil ca cel recunoscut sa se nasca in timpul cand mama sa s-a casatorit, in care caz ar exista un conflict de paternitate, fata de prezumtia prevazuta in art. 53 C. fam. [2]

Se considera totusi ca se poate face recunoasterea unui copil conceput, dar inca nenascut, insa recunoasterea este sub conditia suspensiva ca, la nastere, acesta sa aiba situatia juridica de copil din afara casatoriei. [3]

Astfel, de exemplu, recunoasterea unui copil inca nenascut, facuta de un barbat, printr-un testament, care ar deceda apoi, dar inainte de nasterea copilului, este valabila daca acesta, la nastere, are conditia juridica de copil din afara casatoriei.

Deci este in interesul copilului conceput sa fie recunoscut deoarece ar ramane nerecunoscut, daca tatal ar muri inainte de nasterea copilului.

Daca in timpul scurs de la recunoastere pana la nastera copiluui, mama s-a casatorit cu autorul recunoasterii, nu este nici o dificultate, copilul recunoscut bucurandu-se din plin de prezumtia prevazuta de articolul 53 Codul familiei. Aceasta

prezumtie opereaza si daca autorul recunoasterii este o persoana straina, in care caz sotul, pentru a o inlatura, are la indemana actiunea de tagada a paternitatii. Respingerea ori neexercitarea actiunii fac recunoasterea sa fie nula, pentru ca s-a recunoscut un copil din casatorie. Dar admiterea actiunii si deci inlaturarea prezumtiei de paternitate valideaza recunosterea.

De aceea, cazul ipotetic al casatoriei mamei nu poate infirma utilitatea recunoasterii facuta de tata inainte de nasterea copilului.

Potrivit art. 57 alin. 1 Cod fam., copilul din afara casatoriei poate fi recunoscut dupa ce a decedat, dar numai daca acel copil a lasat descendenti firesti.

Legiuitorul a interzis astfel recunoasterea unui copil mort fara descendenti firesti (art. 58 Cod fam.) pe motiv ca ea s-ar datora numai interesului urmarit de autorul ei de a mosteni pe copilul mort fara paternitate.

S-a ridicat problema daca un copil care a fost deja recunoscut poate fi recunoscut de un alt barbat, care pretinde ca acel copil este al lui.

S-au exprimat mai multe pareri :

A. Copilul deja recunoscut poate fi recunoscut de adevaratul sau tata, deoarece nimic nu se opune la aceasta, iar delegatul de stare civila nu poate refuza inregistrarea celei de-a doua recunoasteri[4]. Situatia neclara a paternitatii copilului va fi solutionata de indata ce primul interesat va introduce o actiune in contestarea uneia din cele doua recunoasteri.

B. Copilul deja recunoscut poate fi recunoscut de catre un alt barbat, daca acesta nu a avut cunostinta de existenta primei recunoasteri, dar delegatul de stare civila poate refuza inregistrarea acesteia, cata vreme recunoasterea anterioara nu a fost inlaturata, pe calea contestatiei, ca fiind necorespunzatoare adevarului. [5]

In sprijinul acestei solutii se pot aduce urmatoarele argumente:

a) Nu exista un text care sa interzica recunoasterea unui copil deja recunoscut, cum exista in materia filiatiei fata de mama; singura conditie pe care legea o cere este aceea ca acel copil sa fie din afara casatoriei;

b) Interesul copilului nu numai ca nu se opune la admiterea acestei solutii, ci, dimpotriva, deoarece situatia neclara cu privire la paternitate, in asemenea situatie, va fi solutionata de indata ce primul interesat va introduce actiune de contestare a uneia din cele doua recunoasteri, iar daca actiunea se introduce de catre mama copilului, de acesta sau de descendentii lui, dovada paternitatii este in sarcina autorului recunoasterii sau a mostenitorilor sai.

c) Copilul care si-a stabilit paternitatea pe calea recunoasterii nu mai poate fi recunoscut de catre un alt barbat. [6] Recunoasterea de catre tata nu este posibila nici atunci cand se pretinde ca in registrul de stare civila nu figureaza numele adevaratilor parinti, cele mentionate fiind false, ori atunci cand registrele de stare civila au fost pierdute sau distruse, deoarece, in primul caz, va trebui ca cel ce vrea a recunoaste sa dovedeasca, in prealabil in justitie, ca el nu cuprinde numele tatalui sau ca numele pe care-l cuprinde este fals. In acelasi sens, se precizeaza ca prima recunoastere trebuiesa-si produca efectele pana in momentul in care barbatul ce se pretinde si el tatal copilului din afara casatoriei va dovedi ca prima recunoastere nu corespunde adevarului.

3. Conflictul aparent intre paternitatile din afara casatoriei

Copilul recunoscut poate introduce actiune in stabilirea paternitatii fata de un alt barbat decat cel ce a facut recunoasterea, deoarece nu exista un text care sa opreasca aceasta. Hotararea judecatoreasca prin care se stabileste paternitatea din afara casatoriei indeplineste si functia de contestare a recunoasterii anterior facuta, astfel ca ramane valabila ultima paternitate stabilita. Aceasta solutie se justifica prin aceea ca, pe de o parte [7], hotararea judecatoreasca intervenita este opozabila tuturor celor care nu au participat la proces, daca ar fi cazul cu cel ce facuse recunoasterea, pana la dovada contrara pe cale judecatoreasca iar daca a participat la proces, hotararea judecatoreasca isi produce efectele, in ceea cel priveste, cu autoritate de lucru judecat; pe de alta parte, reclamantul in actiunea pentru stabilirea paternitatii nu are obligatia sa administreze vreo proba in contestarea recunoasterii, astfel ca hotararea judecatoreasca inseamna contestarea recunoasterii anterior savarsita. De aceea in literatura juridica se admite ca, in cazul avut in vedere, este valabila numai paternitatea stabilita prin hotarare judecatoreasca, desi este ulterioara recunoasterii de paternitate. [8]

Se pune intrebarea care este solutia daca cel care a recunoscut pe copil reuseste apoi sa faca dovada contrara hotararii judecatoresti de stabilire a paternitatii? In acest

caz, hotararea judecatoreasca nemaifiind opozabila, recunoasterea este valabila. De altfel, dovada contrara hotararii judecatoresti de stabilire a paternitatii implica o noua recunoastere in fata instantei.

In situatia inversa, copilul care si-a stabilit paternitatea prin hotarare judecatoreasca nu poate fi recunoscut ulterior de un alt barbat care se pretinde ca este tatal copilului, deoarece hotararea ii este opozabila pana la proba contrara facuta pe cale judecatoreasca. In asemenea situatie, pentru ca recunoasterea sa fie valabila, trebuie ca mai intai sa se faca dovada contrara hotararii judecatoresti de stabilire a paternitatii si apoi sa se recunoasca acel copil.

4. Situatii speciale

In anumite cazuri, recunoasterea de paternitate poate prezenta particularitati.

Astfel, in cazul unui copil care este nascut de o femeie casatorita, sotul fiind disparut, acesta beneficiaza de prezumtia de paternitate. In consecinta, recunoasterea de paternitate a acestui copil este lovita de nulitate absoluta. Daca, dupa recunoasterea de paternitate, sotul mamei este declarat mort, iar data decesului stabilita prin hotararea judecatoreasca este anterioara conceptiei copilului, acesta este din afara casatoriei, deoarece hotararea isi produce efectele retroactiv, pana la data amintita. In aceasta situatie, recunoasterea de paternitate a copilului, desi initial a fost nula, acum este valabila, deoarece a disparut cauza de nulitate. Daca sotul  mamei reapare si se anuleaza hotararea declarativa de moarte, inseamna ca acel copil este considerat din casatorie, astfel ca recunoasterea de patenitate este din nou lovita de nulitate absoluta.

In cazul cand sotul mamei ar tagadui paternitatea copilului, acesta se considera din afara casatoriei, iar recunoasterea este valabila. Problema este aceeasi, cand se rectifica data mortii sotului femeii care a nascut copilul recunoscut, in urma rectificarii, copilul nemaibeneficiind de prezumtia de paternitate, iar apoi se anuleaza hotararea de declarare a mortii.

O alta situatie ar fi aceea cand se recunoaste un copil nascut de o femeie casatorita. Recunoasterea de paternitate a acestui copil este nula absolut. Daca, ulterior, paternitatea copilului este tagaduita, copilul fiind considerat din afara casatoriei, aceasta cu efect retroactiv de la conceptia sa, recunoasterea este valabila, deoarece a disparut cauza de nulitate. In aceasta situatie, nu este necesara o noua recunoastere pentru a se stabili paternitatea copilului. Daca ea intervine, este binevenita.

Sectiunea II

1. Caracterele recunoasterii

Recunoasterea de paternitate prezinta aceleasi caractere ca si recunoasterea de maternitate.

Recunoasterea de paternitate nu poate fi facuta decat personal de catre tatal copilului - este deci un act personal, sau prin mandatar, dar cu procura speciala si autentica.

Pentru recunoasterea de paternitate nu este necesara capacitatea deplina de exercitiu ceruta pentru savarsirea actelor juridice, ci numai discernamantul necesar. Asadar, minorul si cel pus sub interdictie - in momentele lui de luciditate - pot face recunoasterea de paternitate, fara a fi nevoie de vreo incuviintarea prealabila.

Recunoasterea de paternitate este un act declarativ de filiatie, produce efecte retroactive, este un act unilateral si nu se poate revoca.

2. Formele recunoasterii

Recunoasterea este marturisirea unui fapt, a unui adevar.

Conform art. 57 C. fam., copilul conceput si nascut in afara casatoriei poate fi recunoscut de catre tatal sau; recunoasterea se face prin declaratie la serviciul de stare civila, prin inscris autentic sau prin testament; recunoasterea, chiar facuta prin testament, nu se poate revoca.

In art. 58 C. fam., se arata ca recunoasterea care nu corespunde adevarului poate fi contestata de orice persoana interesata (inclusiv de autorul recunoasterii).

Contestarea recunoasterii nu trebuie confundata cu revocarea acesteia.

Recunoasterea constituind o manifestare unilaterala de vointa, nu poate fi contestata fara nici o justificare; contestarea recunoasterii implica o procedura jurisdictionala, in cadrul careia trebuie sa se stabileasca pe baza de probe legal administrate, daca autorul recunoasterii este sau nu tatal celui recunoscut de el, daca deci recunoasterea este conforma adevarului.

A. Recunoasterea de paternitate prin declaratia la serviciul starii civile

Declaratia la serviciul starii civile se face fie odata cu inregistrarea nasterii copilului, fie dupa aceasta data. In primul caz, numele tatalui este trecut in actul de nastere al copilului, iar in cea de-a doua situatie, declaratia tatalui, care se poate face in fata oricarui serviciu de stare civila, se inscrie de catre serviciul de stare civila al locului de nastere al copilului, prin mentiunea pe marginea actului de nastere al copilului.

B. Recunoasterea de paternitate prin inscris autentic se poate face fie in fata notarului, fie in fata instantei judecatoresti in cursul unui proces, printr-o declaratie sau un raspuns neechivoc al tatalui, din care sa reiasa in mod cert identificarea si recunoasterea copilului.

Declaratia de recunoastere facuta de parat cu ocazia judecatii, care nu a fost semnata de acesta, ci se afla numai consemnata in proces - verbal de sedinta contrasemnat de presedinte si secretar, reprezinta o recunoastere voluntara a copilului din afara casatoriei, facuta prin inscris autentic.

Faptul ca paratul nu intelege sa se inscrie in fals impotriva mentiunii care contrasemneaza aceasta declaratie a sa, intareste recunoasterea, care nu ar putea fi inlaturata decat prin contestarea ei de persoane interesate, deci si de autorul recunoasterii prin inscriere in fals (art. 56, 57, 58, 60 C. fam.; art. 132 pct. 4 Codul de procedura civila)

Un act autentic este acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege, de un functionar de stat, care are dreptul de a functiona in locul unde actul s-a facut (art. 1171 Cod civil); de aici rezulta ca hotararile judecatoresti sunt inscrisuri autentice, dar numai daca au fost respectate"solemnitatile" la care se refera art. 1171 Cod civil.

Conform art. 147 Cod de procedura civila, instanta este obligata sa intocmeasca un proces - verbal de sedinta in care se trec toate cele petrecute la termenul respectiv.

Pentru incheierile de sedinta legea nu prevede decat obligativitatea semnarii lor de catre judecator si secretar.

In literatura juridica exista mai multe opinii privind actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei cand a fost introdusa dupa implinirea termenului de prescriptie iar recunoasterea paratului la interogatoriu are caracterul unei declaratii autentice.

Intr-o parere, s-a spus ca instanta de judecata ar trebui numai sa ia act de recunoasterea paratului, care produce efecte directe si indepenedente, sa nu admita actiunea, ci sa se dispuna inchiderea dosarului. [9]

Intr-o alta parere, instanta de judecata, dupa ce verifica daca paratul a recunoscut un copil din afara casatoriei, urmeaza sa dea o hotarare de admitere a actiunii in stabilirea paternitatii. [10]

Tribunalul Suprem s-a pronuntat in sensul ca, daca paratul recunoaste ca este tatal copilului, nu este necesar sa se judece actiunea in stabilirea paternitatii, ci instanta sa constate numai recunoasterea si sa dispuna inregistrarea la serviciul de stare civila a recunosterii paratului cu privire la paternitatea copilului.

Rezulta ca, in cazul mentionat, un prim interes este acela de a sti daca stabilirea paternitatii s-a facut prin recunoastere sau prin hotarare judecatoreasca, in speta actiunea fiind prescrisa. De asemenea, apare intrebarea daca recunoasterea facuta in cadrul unui proces de stabilire a paterniattii poate fi contestata?

S-a decis ca recunoasterea copilului din afara casatoriei facuta de tatal sau in cadrul actiunii de stabilire a paternitatii admisa prin hotarare judecatoreasca trecuta in puterea lucrului judecat, nu poate fi contestata potrivit art. 58 alin. 1 C. fam., deoarece, pe de o parte acest text se refera la recunoasterea extrajudiciara, ca act autonom de stabilire a paternitatii, iar nu la contestarea acesteia prin hotarare judecatoreasca, iar, pe de alta parte, pentru ca impotriva unei asemenea hotarari sunt deschise numai caile ordinare si extraordinare de atac. [11]

O contestatie in contra recunoasterii care a constituit numai o proba in cadrul actiunii de stabilire a paternitatii e inadmisibila si pentru faptul ca se loveste de autoritatea lucrului judecat rezultata din hotararea in care a fost solutionata acea actiune.

Daca recunoasterea facuta in cadrul procesului de stabilire a paternitatii nu poate fi contestata decat in cadrul cailor de atac ordinare si extraordinare, inseamna ca sunt doua feluri de recunoastere: aceea din cadrul procesului de stabilire a paternitatii si aceea intervenita in toate celelalte cazuri.

In prima situatie, recunoasterea se poate contesta limitat in timp, pe cand in cea de-a doua ea se poate contesta nelimitat in timp. In plus, hotararea judecatoreasca

produce efecte relative, intre partile cauzei, pe cand contestarea recunoasterii o poate face orice persoana interesata, chiar daca nu a fost parte in procesul civil de stabilire a paternitatii. Pe de alta parte, hotararile judecatoresti in materia starii civile au efect absolut, fiind opozabile si tertilor, dar numai cu titlu de prezumtie relativa, caci tertii pot sa inlature efectele hotararii judecatoresti daca reusesc sa faca, in justitie, dovada contrara.

Autorul unei recunoasteri neconforme cu realitatea este indreptatit sa o conteste, potrivit art. 58 C. fam., chiar daca, la data recunoasterii, el nu s-a gasit in eroare. Situatia se justifica pe consideratia ca datele de stare civila ale unei persoane trebuie sa corespunda adevarului, chestiunile referitoare la statutul persoanei interesand in mod deosebit atat situatia ei, cu toate implicatiile patrimoniale si nepatrimoniale, cat si societatea insasi. Din aceasta cauza, imprejurarea ca mama copilului a renuntat la actiunea pentru stabilirea paternitatii fata de tatal copilului este neconcludenta.

C. Recunoasterea de paternitate prin testament

Pentru recunoasterea de paternitate se poate folosi oricare din formele de testament. Si in aceasta situatie, recunoasterea de paternitate este irevocabila (art. 57 alin. ultim C. fam.) deoarece ea este distincta de celelate dispozitii testamentare. [12]

Justa interpretare a dispozitiilor cuprinse in C. fam. contribuie la rezolvarea unor probleme pe care le pune viata in raport cu traducerea in fapt a principiilor cuprinse in lege.

O asemenea problema este aceea a recunoasterii prin testament a copilului din afara casatoriei, si mai precis a stabilirii momentului din care o asemenea recunoastere produce efecte juridice.

S-a stabilit ca o asemenea recunoastere facuta prin testament produce efecte de la data intocmirii testamentului.

Un testament poate contine diferite dispozitii: recunoasterea de copii din afara casatoriei, clauze de mentinere temporara a indiviziunii.

In asemenea ipoteza trebuie sa se deosebeasca de dispozitiile testamentare propriu-zise, care privesc transmiterea bunurilor testatorului catre mostenitorii sai, pe acelea de recunoastere a unui copil.

Aceasta distinctie rezulta din insasi deosebirea de natura juridica dintre recunoastere si actul testamentar.

Recunoasterea isi pastreaza caracterele sale neimprumutand de la testament decat forma acestuia (deci recunoasterea inserata intr-un testament nu isi schimba natura juridica, nu imprumuta caracterul de act pentru cauza de moarte al testamentului).

Ideea distinctiei ce trebuie facuta intre caracterele de fond ale testamentului si cele ale recunoasterii cuprinsa in testament isi gaseste un puternic suport in prevederile art. 48 alin. 3 si art. 57 alin. 3 C. fam., privind irevocabilitatea recunoasterii, chiar si in cazul in care este facuta prin testament.

Este deci gresita interpretarea ce s-ar da acestor articole, considerand irevocabilitatea ca o unica exceptie pe care legea ar face-o cu privire la caracterul testamentului.

Daca in ce priveste dispozitiile testamentare privitoare la bunuri vointa testatorului este suverana, putandu-le modifica si revoca, recunoasterea in schimb, chiar cuprinsa intr-un inscris testamentar nu mai poate fi afectata cu nimic de manifestarile ulterioare de vointa ale autorului ei.

Legea prevazand expres irevocabilitatea, a inteles sa confirme natura juridica a recunoasterii fata de actul testamentar.

Recunoasterea isi produce, deci, efectele de la data intocmirii testamentului, deoarece prin recunoastere autorul a marturisit o legatura de filiatiune existenta intre el si recunoscut. Este gresit a sustine ca aceasta legatura de filiatiune devine valabila de la data mortii testatorului. Recunoasterea fiind o marturisire nu se poate face sub conditie sau cu termen.

In general, momentul redactarii testamentului este momentul in care testatorul facand un examen al indatoririlor morale si materiale pe care le are fata de persoanele care i-au fost apropiate in viata se hotaraste sa-si marturiseasca paternitatea fata de un copil al sau, din afara casatoriei. De obicei, recunoscand o asemenea legatura de filiatiune testatorul face partas la mosternire pe cel recunoscut. Aceasta dorinta se gaseste in stransa legatura cu faptul incadrarii recunoasterii in inscrisul testamentar.

Uneori, alegand calea recunoasterii in inscrisul testamentar, autorul testamentului doreste ca recunoasterea sa nu fie cunoscuta in timpul vietii si sa produca efecte dupa moartea sa. Aceste situatii sunt frecvente in cazul testamentelor mistice sau olografe secrete. In cazul testamentelor autentice, cat si a celor mistice sau olografe, al caror continut nu a fost tinut secret, este gresit a se sustine ca alegerea caii testamentare ar fi implicit dovada dorintei autorului recunoasterii ca acesta din urma sa produca efect numai dupa moartea sa.

Asimilarea sub toate aspectele a copilului a carui filiatiune a fost stabilita prin recunoastere cu copilul din casatorie este o dovada a faptului ca legea cauta sa ocroteasca copilul recunoscut si sa egaleze din punct de vedere juridic efectele filiatiunii stabilita prin recunoastere cu acele ale filiatiunii din casatorie. 

Apare intrebarea daca nu ar fi injust ca cel recunoscut sa nu poata veni la o mostenire a unei rude oarecare ce s-ar deschide inaintea mortii testatorului, dar la care ar avea vocatiune succesorala pe baza legaturii de rudenie stabilita prin recunoastere.

Evident, caracterul declarativ al actului recunoasterii, care la data mortii testatorului produce efecte retrooperand, diminueaza importanta acestui argument, caci recunoscutul va putea beneficia la aceasta data de drepturile sale asupra succesiunii deschisa anterior.

Se mai pot ivi cazuri in care cel recunoscut ar fi minor sau incapabil de munca si pe baza aceleiasi legaturi de rudenie stabilita prin recunoastere ar avea dreptul sa pretinda o pensie de intretinere de la testator. In aceste situatii e clar ca retrooperand recunoasterea nu va putea remedia nimic din situatia injusta in care este pus cel recunoscut, care este nevoit sa astepte moartea autorului recunoasterii pentru a putea beneficia de drepturile ce i le confera filiatia stabilita prin recunoastere.

A nega efectele juridice ale recunoasterii prin testament ca luand nastere din momentul redactarii testamentului, inseamna a contrazice principiile ce stau la baza C. fam. prin impiedicarea celui recunoscut de a beneficia de regimul juridic pe care il confera art. 63 C. fam. Posibilitatea oricarei persoane de a contesta recunoasterea prevazuta de dispozitiile art. 49 C. fam. constituie si ea un argument in sprijinul tezei ca efectele juridice ale recunoasterii prin testament se produc din momentul redactarii acestuia.

Deci recunoasterea, ca marturisire a unei legaturi de filiatiune are o natura juridica distincta in raport cu actul testamentar in care e cuprinsa, neimprumutand de la acesta decat forma si nicidecum caracterele de fond ale testamentului.

3. Efectele recunoasterii

Codul familiei a statornicit principiul potrivit caruia copilul din afara casatoriei, a carui filiatie a fost stabilita conform legii, are fata de parinte si rudele acestuia aceeasi situatie ca si situatia legala a unui copil din casatorie (art. 63 C. fam.) inlaturandu-se astfel toate discriminarile anterioare.

Ca si inainte de recunoastere, copilul ramane tot din afara casatoriei, dar cu paternitatea stabilita nu numai de la data recunoasterii, ci si pentru trecut, de la nastere, chiar de la conceptie. Aceasta schimbare in starea civila a copilului poate determina, in conditiile legii, efecte cu privire la numele copilului, ocrotirea acestuia prin parinti, obligatia de intretinere, succesiunea, etc.

Avand insa in vedere instabilitatea care caracterizeaza in general relatiile dintre barbatul si femeia care nu sunt casatoriti, deosebiri pot sa existe - si ele exista - numai in ce priveste dovada paternitatii din afara casatoriei, dar nu si in ce priveste efectele acesteia.