|
|
|
OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC. BUNURILE SI CLASIFICAREA LOR.
1. Obiectul raportului juridic.
1.1.Notiunea de obiect al raportului juridic. Constituie obiect al raportului juridic actiunea la care este indreptatit subiectul activ si de care este tinut subiectul pasiv al raportului juridic. Cand prestatiile subiectilor se refera la transmiterea unui drept asupra unui lucru, se spune ca are ca obiect un lucru (exterior).
2.Bunurile si clasificarea lor.
2.1.Notiunea de bun. Constituie bun, in sensul dreptului civil, o valoare economica utila omului pentru satisfacerea nevoilor sale materiale sau spirituale si care este susceptibila de apropriere sub forma de drepturi patrimoniale.
2.2.Clasificarea bunurilor. Notiunea de bun este susceptibila de mai multe clasificari, in functie de mai multe criterii. Astfel:
1. dupa regimul juridic al circulatiei lor:
bunuri nesusceptibile de apropriere- res nullius- ex: aerul, spatiul cosmic etc;
bunuri scoase din circuitul civil- nu pot face obiectul unor acte juridice translative de drepturi: cele prevazute de art. 135 alin 4 Constitutia Romaniei;
bunuri momentan fara stapan, dar susceptibile de apropriere, in anumite conditii: ex: lucrurile abandonate, vanatul salbatic etc;
bunuri incluse in circuitul civil, dar care au un regim juridic special: ex. bunurile din patrimoniul cultural national.
٭ importanta clasificarii: pentru consecintele juridice pe care le antreneaza nerespectarea regulilor speciale stabilite pentru fiecare categorie de bunuri;
2. dupa insusirile lor fizice:
bunuri corporale- cele care au o existenta materiala, fiind perceptibile simturilor omului;
bunuri incorporale- cele care au o existenta ideala, abstracta: drepturile patrimoniale;
٭ importanta clasificarii: o serie de reguli juridice nu se aplica decat bunurilor corporale (de ex. cele privind prescriptia achizitiva a imobilelor sau 'prescriptia instantanee' a mobilelor potrivit art. 1909 C. civ., precum si toate regulile juridice privitoare la posesie, detentie etc.);
3. dupa clasificarea data de Codul Civil:
bunuri imobile - prin natura lor: terenurile si bunurile care, in mod natural sau artificial, sunt incorporate lor (art 463 C. Civ.);
- prin destinatie: bunuri
miscatoare, dar fie ca sunt atasate in mod
perpetuu unui imobil, fie ca servesc exploatarii unui imobil, fiind privite ca accesorii ale acelui
imobil:ex: arborii din parc, bancile dintr-o sala
de curs etc. (art. 468-470 C. Civ.);
- prin obiectul la care se aplica: drepturile reale asupra bunurilor imobile si actiunile in justitie privitoare la asemenea bunuri (art. 471 C. Civ.);
bunuri mobile- prin natura lor, cele care se pot deplasa singure sau cu ajutorul unei forte exterioare (art. 473 C. Civ.);
- prin determinarea legii, adica drepturile reale asupra bunurilor mobile, drepturile de creanta si actiunile in justitie referitoare la bunurile mobile sau la drepturile asupra lor (art. 474 C. Civ.);
- prin anticipatie, adica bunurile legate de sol, dar care se poate desprinde in viitor, fiind privite cu anticipatie ca fiind miscatoare;
٭ importanta clasificarii:
-simpla posesie de buna-credinta a unui bun mobil valoreaza titlu de proprietate (art. 1909 C. civ.), in timp ce posesia bunurilor imobile (chiar daca este de buna-credinta) duce la dobandirea proprietatii prin uzucapiune numai daca dureaza o perioada mai mare de timp (10-20 de ani, daca posesia este de buna credinta si are la baza un 'just titlu', respectiv 30 de ani in celelalte cazuri);
- instrainarea bunurilor mobile este, in principiu, consensuala (adica se face valabil prin simpla existenta a consimtamantului partilor, fara nici o formalitate), pe cand instrainarea imobilelor este, de regula, solemna si necesita si indeplinirea unor masuri speciale de publicitate;
- dreptul real accesoriu de ipoteca nu poate avea ca obiect decat bunuri imobile, in timp ce gajul (amanetul) nu poate avea ca obiect decat lucruri miscatoare (cu cateva exceptii expres prevazute in lege);
- bunurile comune ale sotilor, daca sunt imobile, pot fi instrainate sau grevate numai cu consimtamantul expres al ambilor soti, pe cand daca sunt mobile pot fi instrainate si de catre unul singur dintre soti, acesta fiind prezumat de lege a avea si mandatul tacit al celuilalt (art. 35 C. fam.);
- competenta de solutionare a litigiilor referitoare la imobile revine, de regula, instantei de la locul de situare a imobilului, in timp ce litigiile privitoare la mobile se judeca de instanta in a carei circumscriptie se afla domiciliul (sediul) paratului;
- executarea silita asupra bunurilor imobile se face dupa reguli diferite de cele care reglementeaza executarea asupra bunurilor mobile;
- in dreptul international privat, de regula, imobilele sunt carmuite de legea tarii pe a carui teritoriu se afla situat imobilul, in timp ce mobilele sunt carmuite fie de legea personala a proprietarului (lex patriae sau lex domicilii), fie de legea contractului referitor la bunul respectiv (Legea nr. 105/1992); etc.
4. dupa modul in care sunt determinate:
bunuri certe- se individualizeaza prin insusiri proprii, specifice, deosebindu-se de astfel de bunuri asemanatoare:ex:o constructie identificata prin strada, numar, localitate;
bunuri generice- bunuri care se individualizeaza prin caracterele comune categoriei din care fac parte si se individualizeaza prin diferite procedee ( numarare, masurare, cantarire);
٭importanta clasificarii: regimul juridic diferit aplicabil bunurilor dintr-o categorie sau din cealalta. Astfel, la vanzarea unui bun cert (individual determinat), dreptul de proprietate se transmite dobanditorului in chiar momentul incheierii acordului de vointe, chiar daca bunul n-a fost predat dobanditorului (art. 1295 alin. 1 C. civ.); in schimb, la vanzarea unui bun generic, dreptul de proprietate se transmite cumparatorului numai in momentul individualizarii bunului prin numarare, cantarire, masurare etc. (art. 1300 C. civ.). De ex.: daca se vinde o tona de grau, pana ce nu s-au cantarit cele 1000 kg. din depozitul de sute de tone al vanzatorului, nu se poate sti care este graul efectiv vandut, acesta confundandu-se in masa celorlalte bunuri identice. Tot astfel, daca bunul datorat de debitor creditorului piere din cauza de forta majora (un incendiu, o inundatie etc.), debitorul este eliberat de obligatia de a-l preda, daca bunul datorat (si pierit) era un bun cert, individual determinat - caci obligatia nu mai are obiect; daca insa bunul datorat era un lucru generic (100 l. vin, de pilda), pieirea unei cantitati de 100 litri de vin din pivnita debitorului nu-l exonereaza de obligatia de predare, caci debitorul poate avea, in alta pivnita, alt vin, sau isi poate procura din alta parte vinul datorat spre a-si indeplini obligatia si deci executarea obligatiei nu este imposibila; se spune, de aceea, ca bunurile generice nu pier din punct de vedere juridic (genera non pereunt). In fine, plata (adica executarea obligatiei de a da un lucru) se face la locul situarii acestuia, cand e vorba de un lucru cert, dar se face la domiciliul debitorului, cand e vorba de lucruri de gen (care trebuie individualizate).
5. dupa cum pot fi sau nu inlocuite in executarea unei obligatii civile:
bunuri fungibile- pot fi inlocuite cu alte bunuri, in cadrul executarii unor obligatii, fara consecinte asupra valabilitatii platii;
bunuri nefungibile- nu pot fi inlocuite cu altele in cadrul executarii unor obligatii, debitorul putand fi eliberat numai dupa predarea bunului datorat;
٭importanta clasificarii: in materia executarii obligatiilor civile;
6. dupa cum folosirea lor implica sau nu consumarea ori instrainarea lor:
bunuri consumptibile- cele a caror intrebuintare obisnuita implica distrugerea, consumarea sau instrainarea lor: ex: banii, alimentele;
bunuri neconsumptibile: cele care pot face obiectul unor acte de intrebuintare multiple si repetate, fara a-si consuma substanta de la prima intrebuintare (pamantul, locuintele, masinile etc.); consumptibilitatea depinde, in general, de natura bunului; ea poate rezulta insa si din vointa partilor sau din raporturile dintre ele.
٭importanta clasificarii: prin regimul diferit in materie de imprumut si de uzufruct. Astfel, la imprumutarea unui bun neconsumptibil, obligatia de restituire poarta asupra bunului imprumutat insusi (contractul este un 'imprumut de folosinta' sau 'comodat'), pe cand la imprumutarea unui bun consumptibil (de ex. bani, alimente etc.) obligatia de restituire poarta asupra unui alt bun identic in gen si cantitate (iar contractul este un 'imprumut de consumatie' sau 'mutuum'). La dreptul de uzufruct, titularul are dreptul de a se folosi de bunul ce face obiectul dreptului sau, dar cu obligatia de a-i conserva substanta si de a-l restitui la incetarea uzufructului; cand insa e vorba de bunuri consumptibile, dreptul este doar un quasi-uzufruct, al carui titular poate consuma bunul, fiind obligat a restitui un altul, identic.
7. dupa cum pot fi sau nu impartite, fara sa-si schimbe destinatia lor :
bunuri divizibile- sunt susceptibile de a fi impartite, fara consecinte asupra destinatiei lor: ex: o bucata de stofa, o suma de bani etc;
bunuri indivizibile- - nu sunt susceptibile de a fi impartite, fara consecinte asupra destinatiei lor economice: ex:o masina, un anumal viu etc;
٭importanta clasificarii: aceasta clasificare prezinta interes in raporturile juridice cu o pluralitate de subiecti. De pilda, intre mai multi coproprietari, un bun divizibil (de ex. o suprafata de teren) se poate imparti in natura, dar un bun indivizibil (de pilda o masina) nu se poate imparti decat fie prin atribuirea lui in intregime unuia dintre coproprietari (celorlalti atribuindu-li-se alte bunuri de valoare egala, sau compensatii (sulte) in bani), fie prin vanzarea bunului si impartirea intre fostii coproprietari a pretului obtinut. Tot astfel, daca mai multi debitori datoreaza creditorului un cal viu, oricare dintre ei este tinut sa dea un cal viu, neputandu-se elibera de obligatie predand fiecare cate o jumatate sau o treime de cal; dar daca ei datoreaza o suma de bani, fiecare poate fi obligat sa plateasca numai cota-parte ce-i revine. Partile contractante pot stipula insa ca obligatia este indivizibila, chiar daca prin natura sa bunul datorat ar fi susceptibil de impartire (aceasta stipulare a indivizibilitatii este un mijloc de garantare a creditorului impotriva insolvabilitatii unuia dintre debitori, la fel ca stipularea solidaritatii pasive).
8. dupa corelatia dintre ele:
bunuri principale- au o intrebuintare independenta si nu servesc la intrebuintarea altui bun;
bunuri accesorii- servesc la intrebuintarea altui bun, de care sunt strans legate: ex: betele pentru schiuri, arcusul pentru vioara etc;
٭importanta clasificarii: decurge din regula juridica potrivit caruia bunul accesoriu urmeaza soarta bunului principal (accessorium sequitur principalem), daca partile n-au convenit altfel. Asa fiind, vanzarea unei viori implica si obligatia de a preda cumparatorului cutia si arcusul viorii (daca partile n-au convenit expres ca vand si respectiv cumpara numai vioara);
9. dupa cum sunt sau nu producatoare de fructe:
bunuri frugifere- produc, fara consumarea substantei lor, alte bunuri, denumite fructe, in mod periodic; C. Civil deosebeste trei categorii de fructe: naturale ( care se produc fara interventia omului- fructe de padure), civile ( venituri banesti sau in natura obtinute din folosirea unui bun-chirii) si industriale ( se produc ca rezultat al muncii omului- recoltele);
bunuri nefrugifere- nu are insusirea de a da nastere, periodic, la fructe, fara consumarea substantei lor;
٭importanta clasificarii: in materie de posesie: cel care poseda un lucru cu buna-credinta (crezandu-se proprietar) dobandeste in proprietate fructele naturale si civile produse de acel lucru, putandu-le pastra pentru sine, chiar daca trebuie sa restituie bunul insusi adevaratului proprietar; el nu dobandeste insa productele, ci trebuie sa le restituie odata cu restituirea bunului din a carui substanta s-a consumat la producerea lor. Pe de alta parte, fructele naturale si cele industriale se dobandesc prin faptul si din momentul culegerii lor, iar fructele civile se dobandesc zi cu zi, in timp ce productele se dobandesc prin separarea lor de bunul din care provin. De asemenea, in materie de uzufruct, titularul dreptului (uzufructuarul) dobandeste fructele, dar nu dobandeste productele (tocmai fiindca el are obligatia de a conserva substanta bunului).
