|
|
|
Ce este cetatenia?
Exista o legatura istorica intre cetatenie si natiune. In toate miscarile de independenta din Europa si din America secolelor XVIII si XIX, apoi din Africa si Asia, in secolul XX, revendicarea independentei nationale nu este separata de afirmarea cetateniei. Popoarele colonizare s-au revoltat impotriva dominatiei colonizatorilor europeni in numele cetateniei.
Critica cetateniei clasice
Orice societate este, prin definitie, multiculturala. Ea este alcatuita din populatii diverse prin sex, mediu social, religie, origine regionala sau nationala. Potrivit principiilor cetateniei, aceia carora li se spune in Franta "republicani" au inteles sa administreze aceasta diversitate distingand sfera publica de cea privata:cetatenia este un mijloc de administrare a diversitatilor culturale. Mai exista si pozitia acelora numiti "ganditori liberali", in Statele unite, in acest caz se vorbeste despre "ortodoxie liberala" sau despre liberalism "procedural". Potrivit principiilor cetateniei, multiculturalismul este deci un drept, intrucat separarea dintre domeniul public si domeniul privat constituie baza ordinii politice. Daca ne marginim la cetatenia "clasica", specificatiile culturale ale grupurilor particulare sunt compatibile cu exigentele vietii comune si valorile colective, cetatenii si strainii legal instalati pe teritoriul national au dreptul de a-si cultiva particularitatile atat in viata personala, cat si in viata sociala, cu conditia sa respecte regulile ordinii publice.
Pericolele comunitarismului
Afirmarea drepturilor particulare implica totusi anumite riscuri, care pot fi rezumate prin termenul "comunitarism".
Primul este acela al contradictiei cu libertatea indivizilor. Afirmarea existentei drepturilor particulare risca sa-i inchida pe indivizi in particularitatea lor , sa-i subordoneze unui grup impotriva libertatilor lor personale si a posibilitatii de a face schimburi intre ei.
Al doilea risc este legat de integrarea sociala. Recunoasterea publica a grupurilor particulare risca sa cristalizeze si sa statorniceasca particularitatile.
Sa recunoastem drepturile?
Autorii moderati care urmaresc sa acorde drepturilor culturale pozitia ce li se cuvine tin seama de toate aceste riscuri. Will Kymlicka se opune clar ideii de societate plurala, bazata pe grupuri inegale ca statut. El se opune unui multiculturalism fara context democratic, care ar conduce la fragmentare sociala si la etnicizarea populatiilor minoritare.
W. Kymlicka formuleaza o serie de conditii pentru instaurarea unei "cetatenii diferentiate":
- indivizii nu ar trebui considerati in mod autoritar ca facand parte dintr-un grup particular;
- indivizii nu trebuie sa recunoasca decat culturile care nu contin trasaturi incompatibile cu drepturile omului;
- nu trebuie sa admitem invocarea traditiei culturale pentru a justifica inegalitatea statutara a barbatilor si femeilor, excizia la fetite sau dreptul barbatilor de a-si bate femeile.
Neutralitatea religioasa a statului, inscrisa in cetatenie, organizeaza libertatea religioasa. Ea constituie o protectie a religiilor minoritare. In Franta, aflandu-se de cativa ani la adapostul regulilor laicitatii, budistii prospera. Practicile intelectuale sunt libere pentru toti. Fiecare are libertatea de a respecta sarbatori particulare si de a adopta formele de viata colectiva care nu vin in contradictie cu valorile comune.
Cetatenia nu a incetat sa se redefineasca in functie de societati si de evolutia lor. Prin urmare, trebuie ca istoria ei sa fie dusa mai departe , reelaborandu-se intr-o maniera "democratica", practicile cetateniei, inainte ca diferentele culturale sa fie statuate prin lege. Situatia difera de la o tara al alta.
Noua cetatenie europeana
Pentru moment nu exista cetatenie europeana independenta de cetatenia nationala: calitatea de cetatean francez sau german confera cetatenia europeana. Desi Comunitatea acorda aceleasi drepturi economice si sociale, in intregul spatiu comunitar, nu doar cetatenilor apartinand natiunilor pe care le contine, ci si strainilor legal instalati pe teritoriul lor, cetatenia politica nu se deduce din faptul ca acestia detin drepturi civile.
Elaborarea unei adevarate cetatenii europene ar insemna construirea spatiului public european, adica a unui spatiu in care membrii societatilor europene sa se recunoasca drept cetateni.
Punctul cu adevarat important de care depinde castigarea sensului "real" si nu doar "formal" al cetateniei este acela ca europenii sa fie pregatiti sa lupte pentru a-si apara patria comuna.
Numerosi autori incearca sa formuleze, in legatura cu Europa, ceea ce ar putea fi o "noua"conceptie despre cetatenie. Ei doresc elaborarea unui concept despre cetatenie de natura economica si sociala, care sa stea la baza unei noi practici democratice calificate drept participative..
Cetatenia nationala nu mai este singura care sa ofere un statut legal si drepturi. Institutiile europene sunt pe cale sa construiasca o noua cetatenie. Noua cetatenie care se prefigureaza din aceste dispozitii, din institutiile si actiunile ei nu mai este nici nationala, nici cosmopolita, ci multipla.
Cetatenia - rezidenta
Cetatenia asa-zis clasica reprezinta un principiu de excludere a non-cetatenilor si de inegalitate intre cetateni si non-cetateni, intolerabil, daca avem in vedere valorile democratiilor moderne.
Ar trebui sa distingem clar nationalitatea de exercitarea cetateniei: confruntarea lor a reprezentat o caracteristica a statelor-natiuni. Participarea de fapt la o societate ar trebui sa dea dreptul la cetatenie. Din moment ce indivizii se afla acolo inseamna ca s-au integrat. Este nedemn de o adevarata democratie sa puna conditii de obtinere a cetateniei acelora care doresc sa o exercite. Un individ nascut sau ajuns de tanar intr-o anumita societate trebuie sa aiba automat dreptul de a deveni cetatean, ca si toti aceia care au stat mai mult de cinci ani intr-o tara, fie si ilegal, ei au participat efectiv la societate.
Cetatenia postnationala
Jurgen Habermas propune o reflectie fundamental diferita, facand referire la o conceptie esential politica pentru a reflecta la cetatenia "post-nationala". In opinia lui, cetatenia trebuie sa-si pastreze intregul sens politic si sa traduca valorile comune prin democratiile europene, asa cum se exprima ele prin aderarea la drepturile omului.
Practicile cetateniei implica existenta unor locuri unde cetatenii, oamenii politici si expertii pot vorbi unii cu altii, se pot intelege si convinge fara sa foloseasca violenta.
Societatile umane nu sunt formate din subiecti de drept sau din cetateni, ci din indivizi concreti, care au pasiunile si fidelitatile lor particulare.
Orice societate democratica are elemente numite etnice - o cultura, o limba, o istorie comuna si constiinta impartasirii culturii si memoriei - , precum si un principiu civic in virtutea caruia indivizii sunt si cetateni. Societatea bazata pe cetatenie este un proiect civic..
Societatile democratice s-au integrat prin cetatenia comuna, care, pana in prezent, a fost nationala.
BIBLIOGRAFIE:
Dominique Schnapper, Christian Barchelier - "Ce este cetatenia?", Editura Institutul European, Iasi 2001
