Calomnia - art. 206

CALOMNIA - art. 206

1. Continutul juridic

Potrivit alin. 1, infractiunea consta in afirmarea sau imputarea in public, prin orice, mijloace, a unei fapte determinate privitoare Sa o persoana, care, claca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara, ori dispretului public.

2. Conditii preexistente

Obiectul juridic principal consta in relatiile sociale referitoare la demni­tatea persoanei, sub aspect obiectiv, sub aspectul aprecierii de care se bucura, a reputatiei pozitive pe care a dobindit-o in cadrul colectivitatii. Obiectul juridic secundar consta in relatiile sociale privind onoarea per­soanei, sub aspect subiectiv, privind sentimentul de autopretuire. Aceasta deoarece, in cazul calomniei, spre deosebire de insulta, fapta trebuie savar­
sita in,public, ajungand la cunostinta mai multor persoane.                                                     

Incriminarea faptei este in acord cu prevederile art. 1 alin. 3 din Constitutie,potrivit carora, demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, reprezinta valori supreme si sunt garantate.

Potrivit art. 30 alin. 6, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.

Oblectu! material. Infractiunea nu are obiect material.

Subiect activ poate fi orice persoana.

Participatia penala este posibila sub forma instigarii sau a complicitatii in toate cazurile, iar sub forma coautoratului, numai in cazul in care fapta se comite pe alta cale decat cea orala.

3. Confinutul constitutiv

Latura obiectiva. Elementul material se poate realiza prin doua actiuni alternative, constand in afirmarea sau imputarea in public a unei fapte determinate privitoare la o persoana.

Afirmarea presupune a sustine, a relata, a povesti, a comunica ceva.

Imputarea, presupune a reprosa, a atribui cuiva fapte, a invinui, a face pe cineva raspunzator.

Afirmarea sau imputarea se poate realiza in orice mod si prin orice mij­loace: prin cuvinte, oral sau in scris, prin presa, prin gesturi sau imagini, cuvintele pot fi rostite direct de faptuitor sau pot fi transmise sau reproduse cu ajutorul unor mijloace mecanice etc.

Persoana determinata. Afirmare sau imputare trebuie sa se refere la o persoana determinata. Determinarea persoanei se face prin indicarea nu­melui acesteia ori prin indicarea unei imprejurari de natura a dezvalui fara echivoc despre cine este vorba, de exemplu, se indica functia, care fiind indeplinita de o singura persoana, face cunoscut pe cel la care se refera afirmatia sau imputarea. Afirmarea sau imputarea se poate referi si la mai multe persoane. in acest caz, conditia privind determinarea persoanei este indeplinita, daca se indica colectivul din care face parte, de exemplu, componentii unui anumit lot sportiv, sau o anumita imprejurare de natura a face cunoscute acele persoane, de exemplu, imprejurarea ca toate au participat la concursul organizat pentru ocuparea unui anumit post. Nu este necesar ca persoana sau persoanele la care se refera afirmarea sau imputarea sa fie de fata.

Afirmarea sau imputarea trebuie sa aiba drept obiect o fapta determinata. Prin fapta se intelege orice manifestare exterioara subforma de actiune sau inactiune, ceea ce insemna ca nu constituie fapte procesele psihice interioare, simplele dorinti, intentii, sentimente, adica atitudini psihice neexteriorizate. Nu este necesar ca descrierea faptei sa fie facuta cu lux.de amanunte, fiind suficient sa fie prezentata in asa fel incat sa se poata: intelege despre ce anume fapta este vorba, de exemplu, faptuitorul afirma despre un medic ca a eliberat unei persoane un certificat medical fals sau afirma ca un gestionar a sustras bani din gestiunea sa. In practica judiciara s-a decis in acest sens - de exemplu - ca fapta inculpatei care, in public, a imputat reclamantei ca intretine relatii extraconjugale cu sotul sau, si,,cu acest prilej, a proferat cuvinte injositoare cu privire ia mora­litatea reclamantei, realizeaza continutul infractiunii de calomnie, nu insa si continutul infractiunii de insulta, deoarece expresiile jignitoare proferate constituie o exprimare, in termeni generalizati, a aceleiasi afirmatii determi­nate privitoare la pretinsa conduita imorala a partii vatamate.

Daca afirmarea sau imputarea nu priveste o fapta determinata, ci are un caracter general, nu exista infractiunea de calomnie, ci infractiunea de insulta. Fapta determinata, care constituie obiectul afirmarii sau imputarii se poate referi fie ia viata publica, fie la viata privata a persoanei.

Fapta afirmata sau imputata trebuie sa fie de o anumita gravitate, astfel incat, daca ar fi adevarata, ar expune persoana la o sancti­une penala, administrativa sau disciplinara ori dispretului public.

Prin urmare, pentru ca afirmarea sau imputarea sa constituie infractiune, este necesar ca actiunea faptuitorului sa aiba drept obiect o fapta de o anumita gravitate, astfel incat reputatia celui calomniat sa fie in mod real incalcata. Aceasta fapta poate fi o infractiune, indiferent de gradul de pericol social pe care l-ar prezenta, o abatere disciplinara sau o fapta imorala. Nu se cere ca fapta afirmata sau imputata sa fi atras persoanei aplicarea, in mod efectiv, a unei sanctiuni penale, administrative, disciplinare sau dispretul public, fiind suficient ca, prin natura ei, aceasta fapta sa fi creat numai posibilitatea suportarii de catre cel calomniat a uneia dintre aceste consecinte. Prin alte cuvinte, este suficient ca, prin natura ei, fapta afirmata sau imputata sa constituie in sine o infractiune, o contraventie administrativa sau o abatere disciplinara ori o fapta imorala. Daca afirmarea sau imputarea se refera la savarsirea unei infractiuni, nu intereseaza daca faptuitorul a dat sau nu o incadrare juridica faptei, iar daca a dat o astfel de incadrare, nu intereseaza daca aceasta este sau nu corecta.

Fapta afirmata sau imputata trebuie sa fie neadevarata sau, in cazul in care este adevarata, afirmarea sau imputarea sa nu fi fost facuta pentru apararea unui interes legitim.

Afirmarea sau imputarea faptei sa se faca in public, in acceptiunea prevederilor art. 152 Cp. Conditia publicitatii si caracterul determinat al faptei afirmate sau imputate determina, dupa cum s-a mai aratat, gradul mai ridicat de pericol social al calomniei in raport cu insulta. Daca cerinta publicitatii nu este indeplinita, fapta nu constituie infractiunea de calomnie, ci infractiunea de insulta. In literatura de specialitate s-a aratat, insa ca.aceste dispozitii trebuie interpretate, in cazul calomniei, tinandu-se seama de esenta acestei infractiuni. Cerinta publicitatii lipseste atunci cand incul­patul a sesizat pe seful autobazei unde lucra partea vatamata, despre unele sustrageri de motorina si materiale de constructie pe care le-ar fi comis acesta din urma, in conditiile in care inculpatul nu a prevazut ca afirmatiile sale vor ajunge la cunostinta publicului, imprejurarea ca ele au fost auzite de alte doua persoane fiind cu totul fortuita

Nu este necesar ca afirmarea sau imputarea sa se faca simultan fata de doua sau mai multe persoane, conditia publicitatii fiind indeplinita si in cazul in care afirmarea au imputarea s-a facut separat fata de doua sau mai multe persoane. intr-un asemenea caz, ne aflam in prezenta unei singure infrac­tiuni de calomnie, al carei continut s-a realizat in momentul cand a fost indeplinita conditia publicitatii, adica fapta afirmata sau imputata a ajuns sa fie cunoscuta de ce! putin doua persoane. Daca afirmarea sau imputarea s-a facut in scris, conditia publicitatii este indeplinita atunci cand inscrisul a fost comunicat, concomitent sau succesiv, la doua sau mai multe persoane, ori a fost expus in conditiile art. 152 lit. a), b), c) si d) Cp. in sfarsit, conditia publicitatii este indeplinita daca afirmarea sau imputarea s-a facut cu aju­torul mijloacelor care permit o larga publicitate (radio, televiziune, presa etc), fiind suficient sa se stabileasca numai ca faptuitorul a folosit un ase­menea mijloc.

Nu suntem in prezenta publicitatii daca afirmatiile s-au facut in concluziile unei anchete administrative sau intr-o sesizare, adresata in scris, unui organ de stat. in toate aceste cazuri, concluziile, sesizarile si referatele se pastreaza in dosare care nu sunt publice, iar cei care au acces ia ele au obligatia de a nu le aduce ia cunostinta altora.

Urmarea imediata consta intr-o atingere adusa demnitatii si in secundar, onoarei persoanei.

Raportul de cauzalitate dintre actiune si urmare rezulta din materialitatea faptei savarsite.Latura subiectiva presupune vinovatia faptuitorului sub forma intentiei, care poate fi directa sau indirecta. Faptuitorul este constient de neadevarul ceior afirmate sau imputate, actioneaza animat de intentia de a discredita, de a compromite pe cel vizat de afirmatiile ori imputarile sale publice neadevarate.

4.   Forme. Sanctiuni

Tentativa infractiunii este posibila numai atunci cand faptuitorul a ales o modalitate de savarsire a actiunii susceptibila de desfasurare in timp, insa nu este pedepsita de lege. Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se realizeaza fapta de afirmare sau imputare. Daca sunt calomniate cu aceeasi ocazie mai multe persoane determinate, exista un concurs format din tot atatea infractiuni cate persoane au fost calomniate.

Sanctiunea consta in inchisoare de la 2 luni la 2 ani sau amenda.

5. Aspecte procesuale

Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. impacarea partilor inlatura raspunderea penala.

6. Proba veritatii. Cauza speciala care inlatura caracterul penal al faptei.

Potrivit art, 207 Cp., nu constituie infractiunea de calomnie fapta cu privire la care s-a facut proba veritatii. Proba veritatii celor afirmate sau imputate este admisibila, daca afirmarea sau imputarea a fost savarsita pentru apararea unui interes legitim.

Conditia esentiala pentru admiterea si luarea in considerare a probei veritatii este ca afirmatia sau imputatia sa fi fost facuta pentru apararea unui interes legitim, interes care trebuie sa fie temeinic, necesar si serios. Prin interes legitim se intelege un interes serios, temeinic, al unei persoane care, de buna-credinta, crede ca isi poate apara acest interes prin afirmatia facuta. Nu intereseaza daca interesul este al faptuitorului sau al altei per­soane, daca priveste viata publica ori personala. Ca si in cazul infractiunii de insulta, daca inculpatul nu a justificat existenta unui interes legitim, nu se poate admite proba veritatii

Dupa admiterea probei veritatii, daca faptuitorul reuseste sa dovedeasca faptul ca cele afirmate sau imputate corespund realitatii, fapta pe care a savarsit-o nu constituie infractiunea de calomnie.