Utopie si revolutie & la roumaine: 1848

Utopie si revolutie & la roumaine: 1848

Reaminteam, la inceputul acestor pagini, ca am inceput in alte texte analiza revolutiei romane de la 1848, insistind asupra influentelor utopice inde-niabile. Nu voi relua, desigur, tezele si demonstra­tiile mele anterioare, dupa cum nici nu voi prezenta in cele ce urmeaza ansamblul evenimentelor revolu­tionare romanesti. Ambitiile mele sint mult mai neinsemnate: cautind influenta Revolutiei franceze in spatiul romanesc, voi urmari, pe date si documente privitoare la 1848 - evitind astfel otioasa dezbatere a primelor ecouri, bineinteles anterioare -, maniera in care o anumita paradigma dramatica regleaza actiunile si discursurile³⁵. Un demers atit de restrictiv are justificari avuabile (nu e realist sa tratezi anul revolutionar 1848 la romani in limitele strinse ale unui studiu; paradigma dramatica este mai acuzata in cazul anului 1848, chiar in Franta; implicatiile marginale, de felul celor pe care incerc sa le urmaresc aici, sint evacuate de istoriografia legitimista) si inavuabile ; cum insa e vorba de a accepta sau nu conventia unui reductionism, ar fi deplasat ca imaginea partiala schitata aici sa fie extrapolata la ansamblu.

Ironizind furoarea imitativa a revolutiei franceze de la 1848, Flaubert scria, in L'Education senti­mentale : "Et, comme chaque personnage se réglait alors sur un modčle, l'un copiant Saint-Just, l'autre Danton, l'autre Marat, lui [Sénécal], il tachait de ressembler ŕ Blanqui, lequel imitait Robespierre'. Marx nu spunea altceva in Der 18. Brumar des Louis Bonaparte, evocind togile romane ale revolutionarilor de la 1789 si ambianta teatrala a epocii, accentuata -mai putin scuzabil, de asta data - in 1848, cind s-ar fi cuvenit mai multa maturitate politica. Exagereaza cumva Flaubert sau Marx? Este o impietate - pentru a nu mai vorbi de inexactitate - sa judeci istoria dupa canoanele teatrului ? Revolutionarii insisi aveau constiinta acuta ca evolueaza pe o scena, ca interpreteaza roluri si trebuie sa-si dozeze efectele. Cind Babeuf isi ia numele eroic al lui Gracchus, el preia de fapt un rol ; cind Charlotte Corday il asasineaza pe Marat, ea isi asuma, sub influenta antichitatii, un rol sociologic perfect suprapus peste cel estetic (cultul tiranicizilor, legat de Brutus, e un cult estetic inainte de a fi un cult politic - adevar sesizat de Jean Paul) ; Louis David, in miezul eveni­mentelor, a montat un fel de Grosses Welttheater

(Hofmannstahl s-a inspirat din conceptul de Gesamtkunstwerk lansat de Wagner, dar avea de ce sa-l invidieze pe artistul-revolutionar), cu actori si costume, cu muzica, decoruri si regie stricta -aceasta forma protocronica de Living Theatre antrena dramaturgi, regizori, coregrafi, artisti profe­sionisti, iar diversele fętes révolutionnaires dirijate de David au intrat literalmente in istorie³⁶. Mai mult decit atit : chiar cei mai obscuri participanti la eveni­mentele revolutionare doreau cu ardoare sa-si joace micul rol cu un cit mai mare succes de public, straduindu-se din rasputeri, si nu tocmai in cele mai potrivite situatii, sa iasa in evidenta, sa fie vazuti.

Aceasta manie histrionica nu a scapat contem­poranilor, asa cum nu a scapat urmasilor: Wieland considera ca revolutionarii isi uitasera individua­litatea si se regasisera in idealul si frumoasele imagini onirice ale antichitatii, sursa de schöne Individualität - incit Revolutia franceza pare un capitol din istoria esteticii, sau, cum ar spune Jauss, din istoria experientei estetice; pentru Schlegel, revolutia era o "Tragikomödie der Menschheit', ori "die furchtbarste Groteske des Zeitalters'. Bertrand Barere, fruntas revolutionar de la 1789, evoca in memoriile sale momente de absolut inocenta teatralitate - ca procesiunea parizienilor care cereau in 1792 moartea lui Louis XVI -, in care oratori iscusiti, cu vocatie de actor complet, aduceau massele in delir ; de asemenea, ca observatie generala, Barčre retinea pura asumare teatrala de roluri de catre revolutionari. In fine, englezul Samuel Romilly, participant la Revolutia franceza, isi amintea dupa citeva decenii aceeasi obsesie a teatrului, prezenta la toata lumea, indiferent de rang si educatie ori con­vingeri politice. Francezii isi atribuiau intr-un mod fantezist roluri foarte consistente, imaginindu-si ca sint cheia istoriei si asteptind parca aplauze, fara a se ingriji mereu de semnificatia reala a vorbelor si faptelor: "The most important transactions were as nothing, but as they had relation to the figure which each little self-conceited hero acted in them. To attract the attention of all Paris, or of all France, was often the motive of conduct in matters which were attended with most momentous conse-quences'³⁷. Nu e deplasat sa intelegem in aceasta lumina multe episoade revolutionare, ca si unele formule memorabile ; de exemplu, Saint-Just, histrio­nicul Saint-Just, care-si schimba cu rapiditate experta atitudinile, spunind: "Que les hommes révolutionnaires soient des Romains'. Iar cind insti­tutiile Terorii functionau din plin, talentul dramatic era o conditie a supravietuirii ; ca sa mori, era sufi­cient sa te abati pentru o clipa de la scenariul oficial, mai ales de la textul acestuia, limba ideologizata - in public sau in intimitate, abaterea era oricum desco­perita, ca parole eretica, scapata din strinsoarea unei langue care prefigura viitoarea langue de bois (delatiunea devenise datorie de onoare).

Istoria avea de invatat de la dramaturg (iar autorii scenariului revolutionar, in radicalismul lor fondator, retraiau timpul auroral al paradigmei teocentrice), filozoful era dezmintit de istorie : printr-o ironie cruda, Rousseau esuase in critica teatrala inainte de a esua in critica sociala. Scriindu-i in 1758 lui d'Alembert cu privire la teatru, filozoful atit de pretuit de revolutionarii tuturor timpurilor moderne se lepada de Moličre, aproape la fel cum se lepadase Platon de Homer. Propunind transparenta sociala absoluta (o obsesie eterna a utopismului, o premisa esentiala a totalitarismului) fara sa cintareasca prea mult consecintele, Rousseau il condamna pe actor, acest individ care se falsifica mereu, aparindu-ne drept altceva decit este. Daca functia sociala a teatrului nu putea fi totusi negata, Luminile nu tolerau esenta teatrala a societatii. Dar cind, dupa numai patru ani, Rousseau publica Le

Contrat social, paradigma dramatica reaparea si in teoria sociala noua, dupa ce se dovedise, la o reflectie mai profunda, constitutiva istoriei : filozoful era nevoit sa admita ca buna guvernare trebuie sa recurga uneori la disimulare si alte artificii teatrale, in chiar interesul supusilor (asa cum Platon, in Republica, trebuise sa admita minciuna de stat).

Peste tot in Europa, anul 1848 insemna si reluarea reprezentatiilor unei drame istorice presti­gioase, inca prezenta in memoria naturala a societatii. Noul utopism asigurase si transmiterea culta a ideilor revolutionare, iar noua conjunctura istorica parea sa dea o sansa decisiva implinirii lor. La Paris, evenimentele nu au mai avut stralucirea terifianta a premierei, dar in alte regiuni europene -unde 1789 putuse fi chiar ignorat sau abia ghicit si deformat - premiera abia se pregatea. in spatiul romanesc, "revolutia generala fu ocazia, iar nu cauza revolutiei' (N. Balcescu), ceea ce nu excludea abor­darea problemelor autohtone cu o acuta constiinta a modelului.

Determinarile locale si regionale specifice au dialogat in permanenta cu modelul francez (devenit european), introducind note de veritabil tragism intr-o partitura care la Paris se executa mai degraba in registrul tragicomic (opereta sau opera bufa nu sint referinte intimplatoare). Totusi, versiunea idio­matica a scenariului universal a accentuat tusele parodice: in Moldova, dupa ce "se aminase cu o ora' (fraza bonjuristului aparut in balconul Hotelului St. Petersburg e concludenta), revolutia a ramas un joc de societate, o utopie; in Muntenia, exceptind masacrul din Dealul Spirii (cind trupele turcesti, in confuzia generala, au angajat o lupta absurda cu pompierii), revolutia a decurs cu entuziasta voiosie. Ramine, ca perimetru al tragismului, revolutia din Transilvania, unde revendicarile nationale au asigurat coerenta miscarii elitelor cu framintarile masselor. Nu voi implica, in cele ce urmeaza, decit elementele care ilustreaza recursul la paradigma dramatica, lasind altora privilegiul gravitatii si alegind, cum am mai spus, mai ales aspecte margi­nale. O amintire a lui Tocqueville ne va introduce foarte bine in atmosfera acelei parti din revolutie pe care o urmaresc in continuare : "Les révolutionnaires de 1848, ne voulant ou ne pouvant imiter les folies sanguinaires de leurs devanciers, s'en consolaient souvent en imitant leurs folies ridicules. C'est ainsi qu'ils avaient imaginé de donner au peuple de grandes fętes allégoriques'³⁸.

Dintre manifestarile in care, pe de o parte, revolutia fuzioneaza cu utopia, iar, pe de alta parte, paradigma dramatica e absolut evidenta, sarba­toarea revolutionara se preteaza cel mai lesne cercetarii³⁹. Sarbatoarea reprezinta o intilnire a utopiei cu revolutia sub semnul tentativei de a instaura o temporalitate idealizata - reintoarcerea la virsta de aur sau prefigurarea viitorului radios. Orice sarbatoare comporta un ritual sau un substitut profan al acestuia (defilari, discursuri etc.), care asigura iesirea din timpul istoric si instaurarea timpului mitic ; incercarile revolutionare de a deri-tualiza sarbatoarea au esuat in noi rituri, cu singurul merit de a fi produs o replica enorma si adesea pur si simplu ridicola a calendarului traditional - noile simboluri si comportamente au ramas variante stra­vezii ale celor vechi.

La romani, sarbatorile revolutionare s-au pe­trecut mai mult in Muntenia ; in Transilvania, unde Barnutiu a folosit costume si frazeologie romane pentru a cuceri audienta, adunari ca acelea de la Blaj poarta marca demnitatii si seriozitatii, fiind, cum spuneam, expresii ale ideii nationale in care elemen­tele teatrale sint de interes secundar; in Moldova nu putea fi vorba de sarbatoare. Practic, toate adunarile revolutionare comportau un aspect festiv, deoarece in Muntenia nu se punea (ca in Franta) problema celebrarii unor victorii anterioare, ci era nevoie in primul rind de a propaga limba si imageria utopiei revolutionare. De aceea, sarbatoarea revolutionara munteana nu a consfintit pur si simplu puterea, creind un interval de anomie carnavalesca doar pentru a facilita revenirea la obedienta, ci a incercat sa edifice, cu mijloacele manipularii imaginarului colectiv, o constiinta revolutionara.

Pentru revolutionarii romani, chestiunea antre­narii masselor era stringenta, iar necesitatea de a crea cel putin un efect de noua societate civila (dupa model occidental) era presanta. Totul trebuia facut in mare graba, in iminenta interventiilor straine si cu o surdina care sa evite ori macar sa intirzie imixtiunile ; de aceea, simbolurile, proclamatiile, discursurile si publicatiile cautau sa nu depaseasca pragul critic de la care intentiile impardonabile ar fi devenit prea evidente. Dincolo de exaltari, revolutio­narii trebuiau sa gaseasca un discurs deopotriva eficient ca vehicul de informatie, accesibil masselor neinitiate in foarte noul jargon si convenabil pentru cenzura. Era o sarcina dificila. Din fericire, exista si la romani, ca in orice societate traditionala, o traditie a sarbatorii, care fusese preluata si transformata, de mai bine de un mileniu, de catre practicile festive ale Bisericii. Important era sa se gaseasca si aici dreapta masura (le juste milieu): cum decrestinarea era exclusa intr-o parte a Europei in care supravietuirea etnica fusese asigurata prin fervoarea religioasa, traditiile sarbatorii populare au fost preluate integral, fie ele laice, fie religioase. Massele ieseau la adunarile revolutionare si regaseau o ambianta vag familiara, care le atragea si le retinea fara sa garanteze totusi alte rezultate : fruntasii ecleziastici erau la loc de cinste (in guvernul provizoriu initial exista un preot, Popa Sapca; guvernul vremelnicesc instaurat dupa fuga domnitorului Bibescu era prezidat de mitropolit), prapurii se insoteau cu noile drapele tricolore, intilnirile erau deschise prin rugaciuni ad-hoc apropiate de cele curente. Cind preotul punea steagul tricolor pe biserica - faptul s-a petrecut intr-adevar -, aceasta nu insemna, ca in Franta, ca aveam de-a face cu un curé rouge, si ca ateismul triumfa; dimpotriva, prin asocierea celor doua simboluri, se obtinea autoritatea si creditul necesare celui nou. Chiar ateismul profesat de cite un radical nu era decit de suprafata: Heliade face retorica romantica mimetica scriind despre "Iisus--Poporul'; Eufrosin Poteca (altminteri deloc cuvios), cu un deceniu inainte, nu realizase consecintele teoretice ale formulei care scandalizase autoritatile ecleziastice (definise pe Iisus ca "soare moralnic').

Recursul spontan la frazeologia religioasa este de remarcat si in documentele revolutionare romanesti. Proclamatia de la Islaz (9 iunie 1848) includea astfel de pasaje : "Fratilor romani, timpul mintuirii noastre a venit ; poporul roman se desteapta in glasul trimbitei ingerului mintuirii si isi cunoaste dreptul sau de suveran. Pace voua, pentru ca vi se vesteste libertate voua!'. Am vazut, vorbind despre fuziunea revolutiei cu utopia, cum radacinile comune in mesianism niveleaza retorica social-politica a celor doua curente ; prin urmare, tonul mesianic al discursului revolutionar nu este surprinzator, dupa cum el nu tine numaidecit de aderenta la valorile crestine - mesianismul, prin utopism, patrunsese in discursul Aufklärung-ului si al romantismului. Altceva ar fi de adaugat : constituirea ideologiei revolutionare, in spatiul romanesc asemeni intregii Europe, este facilitata de popularitatea limbajului liturgic. Urmind influente frantuzesti pe care nu le pot detalia aici⁴⁰, fruntasii revolutiei muntene (in primul rind I. Heliade Radulescu) au abuzat de formulele "socialismului evanghelic', aderind la cliseele colportate de catehismele revolutionare

(Balcescu scria Manualul bunului roman, I. Heliade Radulescu traducea post festum, in 1850, cunoscutul Catéchisme des socialistes al lui Louis Blanc; sint si alte exemple, genul fiind prosper in epoca).

Este interesant ca, pe plan european, asistam la constituirea unui nou discurs ideologic tocmai prin fuziunea dintre discursul liturgic si cel stiintific (prefixul para- s-ar potrivi in ambele cazuri), prin combinarea autoritatii traditionale a logos-ului crestin cu logos-ul ezitant al stiintei in expansiune. Pretentia acestui discurs ideologic nascut sub auspiciile Ratiunii era de a fi eminamente stiintific, dar realitatea era alta : ireductibil la lumea fenome­nala, noul logos esua in incercarea de a inlocui, ca sursa a consistentei ontologice si ca garantie suprema a adecvarii, Fiinta transcendenta cu Materia supusa determinismului rational. Consecin­tele veleitatilor scientiste sint considerabile, dar ceea ce ne intereseaza aici este caracterul transpersonal al discursului ideologic, copiat din discursul liturgic si din cel stiintific (al doilea il copia la rindul sau pe primul), precum si citeva elemente cu mare succes de public : promitea mintuirea ca pret al conversiunii, dadea iluzia posibilitatii de a explica si chiar in­fluenta istoria, parea conform cu ordinea eterna a lucrurilor si parea sa fi existat dintotdeauna.

Cita vreme nu se abateau de la frazeologia liturgica, revolutionarii de la 1848 din spatiul roma­nesc erau asigurati ca massele ii urmeaza si ii inteleg. Din pacate, fenomenul succesului hipnotic al limbajului ideologic nu poate fi urmarit pina la capat, intii fiindca puterea revolutionara nu a fost efectiva decit pentru foarte scurt timp (iar ideologia lipsita de putere este ineficienta, asa cum propaganda fara ajutorul puterii esueaza in cele din urma) si magia lingvistica a noului discurs nu s-a putut instala, apoi fiindca a intervenit, in plin proces de ideologizare a limbajului, un factor insuficient cintarit de catre revolutionari. Acest factor, care s-a dovedit extrem de important, era noutatea deconcertanta a lexicului revolutionar neliturgic, contributia propriu-zisa a utopismului la discursul revolutionar.

Romanii vorbeau o limba neolatina, dar neologis­mele impuse de Revolutia franceza nu erau accesibile decit unei paturi sociale foarte subtiri, in care intrau tinerii bonjuristi (cu studii in Franta, de regula), o parte a clerului si orasenii care putusera, direct sau mediat, sa cunoasca, fie si vag, "les mots et les choses' asociate revolutiei. Prin urmare, cind se scanda "Libertate! Egalitate! Fraternitate!', era nevoie de o traducere intralingvistica: massele numeau libertatea "slobozenie' (influenta slava), notiunea de egalitate nu exista in planul social­-politic (lucru explicabil intr-o societate ierarhizata aproape feudal). Dintre cele trei cuvinte, sloganul autohton a conservat doar pe ultimul, si el tradus, alaturat termenului curent si traditional pentru justitia sociala: "Dreptate! Fratie !'. De asemenea, putinii tarani atrasi de adunarile revolutionare muntene imparteau cu tirgovetii o inevitabila stupoare in fata boierilor (si pentru ei erau "boieri' cam toti revolutionarii) care strigau cu animatie : "Respect la libertate! Respect la persoane!'. Tradu­cerea era si de aceasta data strict necesara. Altmin­teri, propaganda revolutionara avea o sarcina foarte grea in mediul rural (si aproape oriunde, incepind de la barierele Bucurestilor): sarcina de a-i convinge pe bietii cetateni ca au nevoi si drepturi de care nu auzisera in viata lor. Situatia se intilnise si in vestul Europei, nu trebuie sa ne mire in Principate⁴¹. Dar nici nu trebuie escamotata, deoarece este cruciala pentru formularea unui raspuns la intrebarea straveche: am avut o revolutie politica (in elite) sau ideologica (sociala, de masse) ⁴²

O trasatura importanta a sarbatorii revolutionare este veselia inconstienta, cu atit mai intensa cu cit reintrarea in istorie, la stingerea focurilor de artificii, este mai amenintatoare. A pune temporar in paranteze servitutile si dramele istoriei inseamna a dezlantui o eliberare navalnica a tensiunilor sociale, a oferi o iesire profana din istorie celor care altminteri trebuie sa recurga la iesirea sacra, dar nu au destula forta pentru a valoriza "teroarea istoriei' (Mircea Eliade).

La Bucuresti, cu putine zile inainte de invazia trupelor turcesti care au inabusit revolutia, gazeta Pruncul roman scria euforic: "Ulitele Bucurestilor rasuna de strigari de veselie, stindardul libertatii filfiie maret, clopotele suna si glasul lor de arama imprastie noutatea regeneratiei neamului roman prin toata cetatea, care astazi isi merita numele sau, adevarat oras al bucuriei'⁴³. Iata ca bucuria sti­muleaza etimologia populara (Bucuresti e orasul oamenilor lui Bucur, dupa traditie, ceea ce nu implica bucurie neaparat) si descoperirea avant la lettre a celebrei formule leniniste din Doua traditii ale social-democratiei in revolutia democratica, relansata de studentii parizieni "revolutionari', in 1968: "la revolution, c'est la fete'.

Ceva bucurie, intre necazuri, a fost: I. Heliade Radulescu, intors in Bucuresti dupa o fuga "tactica', a fost primit in triumf la 2 iulie, iar trasura sa, plina cu flori si drapele, fu trasa o vreme de citiva entuziasti (bun actor, Heliade le-a cerut acestora sa puna la loc trapasii, declarindu-se lezat in demni­tatea de om liber); acelasi gest simbolic stravechi, de mare circulatie in epoci revolutionare, a fost reiterat cu tipografii Winterhalder si Copainig, colaboratorii lui C.A. Rosetti, care imparteau o poezie contra cenzurii de pe un teasc asezat intr-un car festiv (15 iunie 1848). Cum scrie G. Calinescu: "Tara e intr-o dulce, teatrala veselie. Satele trimit care simbolice trase de boi cu coarnele aurite. Niste preoti veniti in delegatie voira sa incunune pe Eliade cu o coroana de spice. Poetul o refuza, nevoind sa intreaca pe Isus, care nu purtase decit o coroana de spini. Preotii din Cioplea erau unul catolic si altul ortodox. Eliade ii puse sa se imbratiseze in numele unui Dumnezeu universal, al lui Isus-Poporul'⁴⁴. Heliade era omul cel mai potrivit pentru asemenea momente - in care istoria nu presa foarte mult asupra intermezzo-ului utopico-revolutionar: era un actor innascut, poseda admirabil discursul revolutionar (ca unul care contribuise enorm la aducerea sa in romaneste), era vanitos. Celebra mantie alba in care s-a infasurat el (ironizata si de istorici, si de contemporani - exista chiar un cintec popular pe aceasta tema) este pro­babil reperul cel mai cunoscut al teatralitatii conduitei lui Heliade, omul care lucrase la originile unei revolutii de care, in fapt, se simtea strain.

Tot in linia sarbatorii revolutionare se inscrie si gestul simbolic al arderii Arhondologiei (simbol al vechiului regim in Principate, cartea privilegiilor) si Regulamentului organic (simbol al fortelor straine rauvoitoare). Acest acces de violenta simbolica, pe care moderatii (ca Heliade) doreau sa-l evite si pe care fortele ostile il puteau pedepsi disproportionat (in fond, el nu avusese alta consecinta decit defularea), se inscrie foarte bine in intregul sistem de idei-imagini "qui devrait non seulement imprégner la vie publique, mais aussi (sinon surtout) former le cadre de la vie quotidienne de tous les citoyens'; sarbatorile si noile simboluri, neputind da corp ordinii ideale, putea cel putin sa-i prezinte imaginea -de aceea si aparusera, intre altele : pentru "mettre en images et faire vivre, ne serait-ce que pour un moment, l'utopie révolutionnaire []'⁴⁵. Este ceea ce explica si transformarea, mai ales in Franta, a sarba­torilor spontane intr-un sistem coerent de sarbatori, parte integranta a noului calendar (care era o alta intilnire a utopiei cu revolutia).

Ce se intimpla atunci cind atmosfera sarbatoreasca lipsea? Cind cocardele, esarfele, mantiile, acla­matiile si drapelele lasau sa se intrevada, sub fragila lor textura simbolica, fata adevarata a istoriei? Venind prin Cimpia Romana in intimpinarea victoriei lor de la 11 iunie 1848, revolutionarii apucasera sa spuna unor multimi nedumerite ca se trag din romani (sint Roma-nati) si, locuind la Caracal, sint urmasii imparatului Caracalla - alta dovada ca euforia duce la etimologii populare.

Cum se putea ajunge insa la adevaratele doleante ale masselor? In capitala, alaturi de veselie, domnise moderatia : "nu s-a facut cel mai mic esces, nici cea mai mica turburare ; buna rinduiala, linistea s-au pastrat in cea mai mare sfintenie ; revolutia noastra n-a fost decit o marturisire a dorintei obstesti, o aclamatie universala de bucurie, un mars de triumf', scria C.A. Rosetti in Pruncul roman, la 16 iunie 1848⁴⁶. Cum era in provincie, cind revolutia nu se mai facea cu rudele si amicii⁴⁷, iar ispravile oratorice nu mai pareau ca pot schimba cursul evenimentelor? Situatia taranimii si raporturile ei cu revolutia sint sintetizate de Iorga: "Teranii nu voiau nici libertate, nici egalitate, nici constitutie: toate acestea li se pareau ca inchipuirile unor rataciti. Ei voiau numai pamint, pamint propriu, cu drept de mostenire, pe care multi dintre revolutionari voiau sa li-l dea. Aceasta era pentru ei chestia cea mai insemnata; restul numai o aparenta stralucitoare si treca-toare'⁴⁸. Este adevarat ca unii dintre revolutionari mergeau pina la a promite pamint taranilor, reusind chiar sa-l aduca in stare pe cite un proprietar de a se pocai si de a se considera dator celor pe care pina atunci ii exploatase⁴⁹. Dar fenomenul nu era raspindit, iar marii proprietari condamnau vehement asemenea incalcari ale privilegiilor, regretind sincer Regulamentul organic ars recent, care le garanta.

Pentru a transmite taranilor idealurile utopiei revolutionare, Balcescu, "revolutionarul pur' (G. Calinescu), initiase una din putinele masuri cu adevarat revolutionare ale guvernului provizoriu (la inceput ostil) : trimiterea in sate a unor comisari de propaganda⁵⁰. Acestia imitau comisarii revolutiei franceze din februarie 1848 (ale caror instructiuni fusesera redactate de Ledru-Rollin), primiti cu ostilitate si ei, poate fiindca evocau neplacut pe proconsulii Conventiei. A.G. Golescu avusese aceeasi idee : el propunea la 19 iulie, de la Viena, o schema de organizare in care urmau sa intre "vreo zece comisari extraordinari cu putere foarte intinsa', care sa supravegheze activitatea revolutionara in judete si sa tina legatura cu un comitet bucurestean, precum si alti 96 de comisari, fiecare cu 3-4 ajutoare, care ar fi asigurat propaganda in fiecare subadmi-nistratie, ar fi "trait frateste cu taranii' si ar fi fost pregatiti, sub juramint, pentru rezistenta armata. Pina la urma au indeplinit efectiv functia de comisar 105 persoane, salarizate modest si numite intre 27 iunie-5 august 1848. Prin rapoartele comisarilor, dispunem de o imagine (nu discut aici credibilitatea ei, multumindu-ma sa formulez cuvenite rezerve) documentara a intilnirii dintre tarani si revolutie.

O imagine, ce-i drept, seducatoare: taranii pri­meau excelent pe acesti intrusi invaluiti intr-o atmosfera de irealitate vecina cu teatrul - purtau costume europene, in vreme ce localnicii purtau straiele traditionale ; erau primii straini care nu veneau sa ia, ci sa promita; foloseau expresii ciudate, ba inca incalcau suspect barierele firesti intre clasele unei societati quasifeudale. In urale si ovatii unanime (doar in citeva locuri s-au inregistrat mani­festari ostile, montate de reactiune), satenii jurau credinta guvernului revolutionar si, in grade diferite (tinind si de personalitatea fiecarui comisar), repetau oarecum gesturile simbolice ale Capitalei: de la violente de limbaj vizindu-i pe boieri pina la arderea unor documente ale vechiului regim si organizarea unei garzi nationale. Aproape peste tot, preotii sustin manifestarile (unii sint chiar comisari, deci aproape cures rouges), steagul tricolor flutura pe clopotnite, slujbele religioase sint adaptate momentului; in anumite regiuni, locuitorilor li se citesc documentele revolutionare in biserici, locurile obisnuite de intru­nire. Daca mai exista clerici ostili, daca, in Vlasca, taranii se arata cu totul neincrezatori la adresa promisiunilor (fapt semnalat si in Arges), in judetul Vilcea aproape ca se reediteaza cele mai mari festivitati revolutionare; acolo, dupa serviciul religios si citirea Constitutiei, se tine o mare cuvin-tare, se presteaza un juramint general, iar Anton Pann, in fruntea unei cete de cintareti, face un cor revolutionar. Exista si informatii ca toti taranii s-ar fi inrolat in garda nationala, iar in Teleorman s-ar fi organizat un detasament ("roata') al tiganilor - o informatie vrednica de un Ion Budai-Deleanu. Din pacate, euforia a fost scurta si in mediul rural: dupa caderea regimului revolutionar, comisarii au fost urmariti de trupele turcesti (delatorii erau totusi romani), iar cei care nu au trecut granita la timp au fost arestati; condamnarile au fost insa mici si putine, ultimii detinuti fiind gratiati in februarie 1851.

Episodul comisarilor de propaganda este, dupa opinia mea, cel mai autentic act revolutionar de la 1848. Chiar reducind la proportiile reale impactul comisarilor asupra mediului rural - deoarece nu putem admite nicidecum quasiunanimitatea primirii favorabile -, tot raminem cu un fapt extraordinar : prin intermediul comisarilor de propaganda, utopia revolutionara a coborit cel mai mult in masse, fiind explicata pe intelesul taranilor fara stiinta de carte, care ignorau aproape totul despre Europa. Mai multe rapoarte mentioneaza chiar tipul de traducere intra-lingvistica operat de comisari; continutul abstract si putin inteligibil al Constitutiei, de pilda, era transmis taranilor intr-o forma sloganizata si pre­scurtata, aproape de utopia populara traditionala, care nu este altceva decit milenarismul. Dar aceste idei-imagini cu circulatie taraneasca sint mai laudabile decit nesfirsitele si demagogicele discursuri epidictice (cel mult epidictice!) ale orasenilor, prezi­date de principiul falsei comunicari ideologice, persuader ceux qui pensent comme vous - sau macar se prefac⁵¹. Pe cind traducerile utopiei revolutionare puteau intilni, atunci cind erau facute cu simpatie si realism, nevoile veritabile ale masselor, discursul tipic al revolutiei evolua inexorabil catre forma sa finala - limba ideologica, la langue de bois⁵².

Dar aceasta e o alta istorie sau, poate, chiar sfirsitul oricarei istorii.

(1988)

Note

1.  V. supra, "La originile utopismului romanesc'.

2.  Iata contextul acestor versuri:

"A strange Vertigo or Delirium O' the Brain it is, that thus possesses 'um Whilst like to fashions grown Orbicular Kingdoms thus turned, and over-turned are Nothing but fine Utopian Worlds i' the Moon Must be new form'd by Revolution'.

Apud Melvin J. Lasky, Utopia and Revolution, Chicago-Londra, The University of Chicago Press, 1976, p. 221. Am facut in alta parte istoria termenului "utopie', care incepe cu Morus (v. Sorin Antohi, Utopica. Studii asupra imaginarului social, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1991, pp. 11-16); Lasky face istoria termenului "revolutie', dintr-o perspectiva explicitata de subtitlul cartii sale, adevarat program de cercetare: On the Origins of a

Metaphor, or Some Illustrations of the Problem of Political Temperament and Intellectual Climate and How Ideas, Ideals, and Ideologies Have Been Historically Related. Este de retinut ca la inceputul carierei sale politice, revolutio pastra conotatiile originare: inca pentru Hobbes, in 1769, revolutia era o miscare circulara (v. ultima pagina din Behemoth or an Epitome of the Civil Wars of England, from 1640 to 1660). Doar in secolul XVIII, prin contaminare cu mitul progresului indefinit, saturat de utopie, revolutia va desemna criza de trecere la un stadiu superior al istoriei lineare; hegelianismul si marxis­mul vor impune definitiv aceasta acceptiune. Pentru sinteze privind cariera termenului, incepind cu antichitatea (deci avant la lettre), v. Arthur Hatto, "Revolution an inquiry into the usefulness of a historical term', in Mind 58, pp. 495-517; I. Bernard Cohen, Revolution in Science, Cambridge, Mass., Londra, The Belknap Press of Harvard University Press, 1985, mai ales pp. 51-76. Termenul romanesc: v. Klaus Bochmann, Der politisch-soziale Wortschatz des Rumänischen von 1821 bis 1850, Berlin, Akademie-Verlag, 1979, mai ales pp. 145-161, "Die Revolution, ihre Schlagwörter, Mittel und Ziele' Rodica Bogza-Irimie, Termeni politico-sociali in primele periodice romanesti, Universitatea din Bucuresti (multiplicat), pp. 203-204. Pentru comple­tarea viziunii istoriografice asupra raportului utopie-revolutie, si pentru a depasi echivalenta naiva stabilita de Lasky intre opozitiile utopie vs revolutie si teorie vs praxis, V.R. Heiss, Utopie und Revolution. Ein Beitrag zur Geschichte des fortschrittlichen Denkens, München, 1973; Thomas Nipperdey, Reformation, Revolution, Utopie. Studien zum 16. Jahrhundert, Göttingen, 1975; Robert Kalivoda, Revolution    und Ideologie. Der Hussitismus,

Köln-Viena, 1976.

3. Apud Lasky, op. cit., p. 248. Nedham - scris si Needham - a influentat pe radicalii americani in 1776 (fapt criticat de John Adams) si pe revolutionarii francezi de la 1789 (Condorcet a salutat memoria acestui prim ideolog revolutionar). Nedham, poate urmindu-si pasiunile protorevolutionare, a inovat si discursul utopic, incercind sa-l amendeze pe Morus intr-o teoretic imposibila utopie-in-utopie, Mercurius Politicus, 1657.

4.  V. Lasky, op. cit., p. 419.

5.  V. R. Kalivoda, "Emanzipation und Utopie', in Wilhelm Vosskamp (ed.), Utopieforschung. Interdis­ziplinäre Studien zur neuzeitlichen Utopie, Stuttgart,

Suhrkamp, 1985, I, p. 313.

6.  V. Utopieforschung, III, pp. 328-329. Revolution im Kopf e o formulare a lui F. Schlegel, intr-o scrisoare catre Fichte (mai tirziu a fost teoretizata de Hegel si reluata de Heine) ; celelalte doua sintagme, aparute in acelasi context, trimit mai direct la utopia estetica ; v. Karl Heinz Bohrer, "Utopie «Kunstwerk»', in Utopieforschung , III, pp. 303-32. Lasky (op. cit., p. 322) scrie si el ca "[m]ost revolutions take place in countries of the mind. They are myths and dreams, plans and powerful hopes, made out of images and ideas, phrases and volatile emotions []. They have more to do with the forms of human mentality that with the reforms of men's affairs'. Ferdinand Seibt defineste revolutia ca innere Gewalt (v. cartea sa, Revolution in Europa. Ursprung und Wege innerer Gewalt. Strukturen, Elemente, Exempel, München, Süddeutscher Verlag, 1984).

7.  Discutia starii de spirit revolutionare poate gasi inspiratie in analiza starii de spirit utopice. Dintr-o bibliografie imensa, nu trebuie ignorate citeva texte clasice: J.L. Talmon, The Origins of Totalitarian Democracy (1952) si Political Messianism (1960); v. si conferinta aceluiasi din 1957, Utopianism and Politics ; Friedrich A. von Hayek, The Road to Serfdom (1944) si The Constitution of Liberty (1960). Lucrarile dateaza, bineinteles. Dar lectura lor sistematizeaza o problematica foarte complexa si deschide spre ana­lizele lui Karl R. Popper (la care se va face trimitere mai incolo) si ale autorilor de azi.

8.  Lasky, op. cit., p. 322.

9. Seibt, op. cit., p. 119. Definind in zece puncte revo­lutia, Seibt ajunge la sinteza viziunii sale euro-pocentrice : "eine Revolution ist ein Aufstand von Subsystemen innerhalb einer politischen Funktion­seinheit mit dem Ziel struktureller Veränderungen und mit universalem Anspruch'. (p. 37). C.J. Friedrich vorbeste si el de revolutie ca fiind "spezifisch westlich'. Tipologiile revolutiei sint, in marea lor parte, tot europocentrice si dihotomice : estice/vestice (Samuel Huntington), timpurii/ürzii, verticale (temporale)/orizontale (spatiale) (Jan Krejci).

10.Apud Lasky, op. cit., pp. 578-579.

11.Seibt, op. cit., p. 123.

12.Alexandre Cioranescu, L'Avenir du passé. Utopie et littérature, Paris, Gallimard, 1972, p. 198.

13.V. Eric Weil, "Hegel et le concept de la Révolution', in Archives de Philosophie, 39, 1976, pp. 3-19.

14.James Mackintosh, "On the State of France in 1815', in Sir James Mackintosh, Miscellaneous Works (1846),

3, pp. 193, 201. Apud Lasky, op. cit., p. 543.

15.F.W. Maitland citat de Crane Brinton, The Anatomy of Revolution, Londra, 1952, p. 176.

16.Pentru rolul intelectualilor in revolutie, v. Seibt, Revolution in Europa, pp. 60-65 in special. Cum raportul intelectualilor cu utopismul este de la sine inteles si amplu documentat, ma opresc la un singur exemplu: prima "internationala utopica', gruparea utopica pansofista, din care, intre altii, faceau parte Samuel Hartlib, John Dury, Comenius, Bacon, J.V. Andreae. Internationalele revolutionare sint de discutat in legatura cu modelul intelighentiei; cel mai complet si mai operational se gaseste in Alain Besançon, Les Origines intellectuelles du léninisme, Paris, Calmann-Lévy, 1977. Trad. rom. de Lucretia Vacar, Originile intelectuale ale leninismului, Bucuresti, Humanitas, 1993.

17.Distinctia e facuta de Jean Noël Vuarnet, in "Utopie et atopie', in Littérature, 21, février 1976, pp. 3-9.

18.Lasky, "Lady on the Barricades', in Encounter, July 1972, pp. 16-31.

19.Idem, Utopia and Revolution, p. 233.

20.Despre ipocrizia utopiei traditionale, v. Gabriel Liiceanu, "Utopia intelectului si utopia filozofiei' (1986), acum in volumul sau Cearta cu filozofia, Bucuresti, Humanitas, 1992, pp. 97-105.

21.Cf.Bronislaw Baczko, Les Imaginaires sociaux. Mémoires et espoirs collectifs, Paris, Payot, 1984, p. 46. Reamintesc aici ca utopia a fost definita ca "exercice sur les possibles latéraux' (Raymond Ruyer). Revolutia ar fi prin urmare un "exercitiu singeros asupra posibilelor frontale'.

22.Lasky, op. cit., p. 520.

23.Michčle Ansart-Dourlen, "L'utopie politique de Rousseau et le jacobinisme', in Le Discours utopique, Colloque de Cerisy, Direction Maurice de Gandillac, Catherine Piron, Paris, Union Générale d'Editions, 10/18, 1978, p. 277.

24.Cf. Judith Shklar, "The Political Theory of Utopia From Melancholy to Nostalgia', in Frank E. Manuel (ed.), Utopias and Utopian Thought, Londra, Souvenir Press (Educational and Academic) Ltd., 1973, p. 103: "it was ideology that undid utopia after the French Revolution'.

25.V. Pierre Ansart, "De l'utopie ŕ l'action', in Le Discours utopique, pp. 284-286.

26.Cf. Baczko, op. cit., p. 22. Tot capitolul "Imagination sociale, imaginaires sociaux' contribuie la intelegerea acestei pozitii, devenita clasica dupa Marx.

27.François Furet, Penser la Révolution française, Paris, 1978, p. 108. Trad. rom. de Mircea Vasilescu, cu o introducere de Sorin Antohi : Reflectii asupra Revolutiei franceze, Bucuresti, Humanitas, 1992.

28.Cf. Giuseppe Lissa, "L'utopie entre l'art et la révolution (Trotski et Breton)', in Le Discours utopique, pp. 85-95.

29.Dintr-o bibliografie impresionanta asupra productiei utopice in preajma Revolutiei, v. in special

Hans-Günter Funke, "Aspekte und Probleme der neueren Utopiediskussion in der französischen Literaturwissenschaft', in Utopieforschung, I, pp. 192-220 (mai ales 199).

30.Acest ecou din Derrida ("Ecrire, n'est pas confondre l'ontologie et la grammaire L'Ecriture et la différance, Paris, Seuil, 1979, p. 115) cheama in minte patrunzatoarea remarca a lui Tocqueville : ceea ce la un scriitor e un merit poate fi viciu la omul de stat -aceleasi calitati care fac marea literatura pot duce la revolutii catastrofale. E o tema de meditatie esentiala pentru relatia utopie-revolutie. Poate ca nu exista o mai frumoasa imagine a contagiunii revolutionare decit aceea lasata de James Howell ("Epistle to the Reader', in Parthenopoeia, or the History of the Most Noble and Renowned Kingdom of Naples, 1654) cu privire la rebeliunea lui Masaniello din 1648 : era ca si cum "by a miraculous suddenness as if it had bin done by intercourse of Spirits, and the news thereof transported by a supernaturall way; insomuch that this Commotion may be sayed to be like a great Pond frozen over, where if the ice break in one place it will commonly crack all over'.

31.Rutinizarea e fenomenul pe care-l sufera mesajul religios atunci cind paraseste locul de inspiratie "profetica' initiala, pentru a se incarna intr-o Biserica, un cler. "Une religion étant un systčme de forces et non d'idées, elle connait des périodes «chaudes» exaltées et créatrices, et des périodes «froides» qui se consacrent, non plus ŕ la théurgie, mais ŕ la théologie' (Catherine Piron, "Lettre et «esprit» de l'utopie', in Le Discours utopique, p. 21). Referinta clasica pentru o atare interpretare este Max Weber, Wirtschaft und Gesellschaft, Tübingen, 1922. Mai aproape de subiectul nostru, v. Henri Desroche, Les Dieux ręvés. Théisme et athéisme en Utopie, Paris,

1972.

32.Apud Lasky, op. cit., pp. 550-551.

33. V. Karl R. Popper, "Utopia and Violence' (conferinta la Institut des Arts, Bruxelles, iulie 1947; publicata initial in The Hibbert Journal, 46, 1948), in Conjectures and Refutations. The Growth of Scientific Knowledge (1963), Londra etc., Routledge and Kegan Paul, 1984, pp. 355-363 (mai ales 358-360). Pentru context, v. The Poverty of Historicism (1957), Londra etc., Routledge and Kegan Paul, 1979, pp. 64-70 ("Piecemeal versus Utopian Engineering'). Dintre rezervele fata de viziunea lui Popper, cea mai apropiata de discutia noastra e formulata de Lasky (op. cit., pp. 613-614).

34.        Exemplele franceze provin din Baczko, op. cit.,
pp. 53-55. Exemplele engleze, din Lasky, op. cit.,

pp. 500-501.

35.        Pentru discutia paradigmei dramatice, v. Johan
Huizinga, Homo ludens (1938); Erving Goffman, The
Presentation of Self in Everyday Life (1959); Robert
Brustein, Revolution as Theatre: Essays in Radical
Style (1971); Ferdinand Mount, The Theatre of
Politics (1972); J.A. Jackson (ed.), Role (1972); Hans
Robert Jauss, Experienta estetica si hermeneutica
literara, A8b (1977; trad. rom. Andrei Corbea). Un
bun studiu scurt este cel al lui Kenneth Minogue,
"Theatricality and Politics', in Parekh and Berki
(eds.), The Morality of Politics (1972). V. si Sorin
Antohi, Utopica, pp. 23-28, pentru paradigma
dramatica a utopiei. Lasky, op. cit., pp. 535-536, pune
concluzii pertinente asupra chestiunii, dupa ce stringe
foarte multe exemple din aria utopiei si revolutiei:
"Yet one could collect a thousand such suggestive
documents and still not be quite sure, in the last
analysis, whether one was dealing with simile or
substance. That is to say, it is not so easy to tell
whether men in history obey some deep theatrical
imperative which recurrently gives a dramatic form
to their so-called normal or natural behavior
(anthropology would then be a form of dramaturgy) ;
or whether man only acts as if his actions were being
played out on the world's stage. This may well be a
matter for epistemologists, philosophers of history,
and metaphysicians of game theory'.

36.V. David L. Dowd, "Art and the Theater during the French Revolution: The Role of Louis David', in Art Quarterly, Spring 1960, 23, p. 9.

37.Memoirs of the Life of Sir Samuel Romilly (1840), apud Lasky, op. cit., p. 531.

38.Tocqueville, Souvenirs, Paris, Gallimard, 1978, p. 200. Autorul descrie cu un umor inegalabil la Fęte de la Concorde (21 mai 1848), bilci grandios in care se urmarea o candida "confusion fraternelle' (v. pp. 200-206). Vieux réac, Tocqueville ne-a lasat o imagine putin magulitoare a revolutiei, asa cum, mutatis mutandis, Colonelul Lacusteanu a imorta­lizat cu memorabila savoare involuntara revolutia romana.

39.Referinta obligatorie este pe buna dreptate Mona Ozouf, La Fęte révolutionnaire, 1789-1799, Paris, Gallimard, 1976. Pentru relatia cu utopia, v. Marina Scriabine, "Age d'or et création artistique', in Le Discours utopique, pp. 421-437.

40.Acest subiect, esential pentru intelegerea culturii romane moderne - formata prin interactiune cu ideea europeana -, se bucura de citeva contributii clasice, dintre care notez aici : Pompiliu Eliade, De l'influence française sur l'esprit public en Roumanie (Paris, 1898 ; trad. rom. Aurelia Cretia, Univers, 1982); D.Popovici-v. editia critica data de regretata Ioana Em. Petrescu la Editura Dacia.

41.Lasky, op. cit., pp. 508-509, reproduce unul dintre cele mai savuroase exemple de dezacord lingvistic dintre revolutie si massele inculte, care impiedicase si raspindirea utopiei altfel decit prin clisee de interes marginal, topite in discursul picaresc - a se vedea les voyages extraordinaires. Iata un fragment dintr-o Debate on the French Revolution, in care asistam la nasterea "constiintei revolutionare' populare : "JACK: What paper have you got there? What dost look so glum for? TOM (looking on the paper) Cause enough. Why, the news here tells me that I am very unhappy, and very miserable, which I never should have known hadn't I the luck to light on this paper? JACK: What is the matter? TOM: Matter? Why, I want liberty I want a general reform'.

42.intrebarea se pune peste tot. V. Cl. Mazauric, "Bilan et perspectives de recherches. L'histoire du XVIII^e sičcle et de la Révolution française', in Annales historiques de la Révolution française, 41^e année, 1969, 195, pp. 667-688.

43.V. Al. Zub, Cunoastere de sine si integrare, Iasi, Junimea, 1986, p. 79. Frumosul eseu "Resurectia demnitatii colective' (pp. 73-93) si scurtul text "Contextul european al revolutiei' (pp. 94-96) lamu­resc, respectiv, doua aspecte pe care eu nu le-am precizat suficient, din motivele expuse : constituirea ethos-ului romanesc modern, cu o etapa importanta in 1848, si contextul in care s-au elaborat programele revolutionare romanesti.

44.G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pina in prezent, ed. Al. Piru, Bucuresti, Minerva,

1982, p. 137.

45.Baczko, op. cit., pp. 50-51. Dintre simbolurile rezis­tente, "Cimpul lui Eliad' si Cimpiile Libertatii sint cimpuri simbolice rezultate prin utopizarea spatiului real. Se constituie astfel un "espace imaginaire projeté sur la ville réelle' (Baczko, op. cit., p. 49), o geografie simbolica in care utopia se insinueaza in istorie, ne-locuri in care spatiul real si decorul fantasmatic se confunda.

46.C.A. Rosetti. Ginditorul. Omul, studiu, antologie si note de Radu Pantazi, Bucuresti, Editura Politica, 1969, p. 92. V. si pp. 122-123, pentru descrierea serbarii de la 6 septembrie.

47.in acest sens, iata cum prefateaza I.C. Filitti memo­riile colonelului Lacusteanu (Revista Fundatiilor Regale, 1, 1934, p. 51) : "De o parte si de alta a baricadei, conducatorii erau, in fond, un manunchi de cunoscuti, prieteni, sau chiar rude, putin dispusi sa recurga la masuri reciproce extreme'. G. Calinescu vorbeste (Istoria, p. 134) de "impresia [] de duplicitate, de fluctuatie, de pactizare vesela intre adversari, de tradari si schimbari inexplicabile. Toti bunii romani voiau acelasi lucru pe felurite cai, acoperindu-se ori descoperindu-se dupa tempera­mentul propriu, nu fara a cauta uneori sa-si satisfaca si ambitiile personale'.

48. N. Iorga, Geschichte des rumänisches Volkes in Rahmen seiner Staatsbildungen, Gotha, 1905. Citez dupa editia critica romaneasca data de Georgeta Penelea, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclope­dica, 1985, pp. 609-610. De vazut in aceasta editie, cu notele editoarei, pp. 605-624, o prezentare succinta a anului revolutionar 1848 la romani. De retinut, intre altele, aprecierea lui Iorga ca in "intregul mers al Revolutiei trebuie sa se deosebeasca doua parti: cea politica, mai putin insemnata, si cea sociala' (p. 610).

49.V. Iorga, op. cit., pp. 618-619.

50. V. excelenta editie critica data de G. Zane si Elena G. Zane: N. Balcescu, Opere, II ("Scrieri istorice, politice si economice, 1848-1852'), Bucuresti, Editura Acade­miei, 1982, pp. 12-15 ("Instructiuni pentru comisarii de propaganda') si 184-193 (pretioasele note ale editorilor, pe care se bazeaza informatia mea). Editia Zane poate sprijini pe cercetatorul ce doreste sa studieze utopia lui N. Balcescu, niciodata prezentata ca atare, dar prezenta in toata opera istoricului revolutionar. Este vorba esentialmente de o utopie regresiva, influentata de scrierile unor Louis Blanc, Proudhon, Lamennais, Pierre Leroux, Charles Renouvier, Pellegrino Rossi. Utopia lui Balcescu isi gaseste modelul final in viziunea idealizata asupra trecutului national, asa cum se intimplase lui I. Heliade Radulescu; asa cum avea sa se intimple la Eminescu; si, in fond, asa cum avea sa se intimple mereu la romani, unde pina si utopia comunista a fost resorbita in utopia regresiva a demiurgiei etnonatio-nale. Expresia cea mai inalta a utopiei lui Balcescu se afla in scrierile istorice, politice si economice, din care se desprinde imaginea radioasa a unei antichitati dacice exemplare si a unui stat medieval ideal, victorios in luptele impotriva inamicilor mai puternici. V. si "Utopia lui Eminescu', infra.

51.Un excelent articol despre discursul epidictic in context revolutionar este cel al lui Hans Ulrich Gumbrecht, "Persuader ceux qui pensent comme vous. Les fonctions du discours épidictique sur la mort de Marat', in Poétique, 39, sept. 1979, pp. 363-384.

52.Pentru a nu incarca expunerea mea (care e mai mult programul unei cercetari) cu analize fastidioase ale limbii revolutionare, v. mai ales o lucrare apropiata de viziunea mea asupra raportului dintre limba si ideologie, influentata de Orwell si Besançon : Françoise Thom, La Langue de bois, Paris, Gallimard, 1987; trad. rom. de Mona Antohi, Limba de lemn, Bucuresti, Humanitas, 1993 ; v. introducerea mea la editia romaneasca, pentru critica si contextul mode­lului Françoise Thom ; legat de discutia prezenta, v. capitolul despre discursul revolutionarilor francezi. Pentru intelegerea ideologiei, consider esentiale lucrarile lui Alain Besançon ; consideratiile mele privind relatia ideologie-religie-stiinta sint bazate pe analizele lui Besançon, mai ales din Les Origines intellectuelles du léninisme (pp. 5-28, 67, 351-358 ale editiei franceze citate).