Determinismul rasial

DETERMINISMUL RASIAL

Secolul al XlX-iea a continuat spiritul scientist. Marii ganditori ai acestui secol s-au inscris in tendinta unei abordari stiintifice, de tip naturalist, a istoriei si a diferentelor sociale si culturale dintre natiuni si popoare. Trebuie mentionate aici numele lui Saint-Simon⁶ si Auguste Comte⁷, care s-au pronuntat pentru crearea unei noi stiinte a omului, care sa se refere cu obiectivitate la toate domeniile de activitate ale omului. Ulterior, Comte a numit-o 'fizica sociala' sis-a oprit, in final, la termenul de sociologie. Nu pot fi trecuti cu vederea: Georg W. F. Hegel (care a spus ca istoria lumii nu este alta decat progresul constiintei libertatii), John Stuart MilI⁸ (a clasificat cultura in sase tipuri: 1. de vanatoare; 2. pastorala; 3. asiatica; 4. greco-romana; 5. feudala; 6 capitalista); Henry Thomas Buckle⁹ (a cautat factorii determinanti ai culturii in zona ecologiei: sol, climat, dieta).

in acelasi secol, antropologia culturala s-a manifestat indeosebi si sustinut ca antropologie subordonata antropologiei fizice sau antropologiei biologice. Pe aceasta cale, oricat ar parea de paradoxal, s-a nascut determinismul social. John Locke a declarat ca toti oamenii au fost creati egali. El este si autorul conceptului egalitarist pe care 1-am mentionat deja ('scrinul gol'), Dar, ca o reactie fata de Revolutia franceza din 1789, opiniile unor intelectuali de seama s-au modificat radical. Pe la mijlocul sec. al XlX-lea (dupa cum spune Marvin Harris) nici un 'adevar' nu a devenit mai evident, decat acela ca oamenii au fost creati inegali. Acest 'adevar' a avut o mare influenta asupra cursului stiintelor sociale, inclusiv al antropologiei culturale.

Pe acest fond, cu premise inca din sec. al XVIII-lea, s-a nascut doctrina rasismului stiintific, sau a determinismului rasial. Ea a sustinut ca diferentele si similaritatile culturale dintre populatiile umane sunt variabile dependente ale factorilor ereditari. Explicatiile rasiste au facut din ereditate o cauza ce sta la baza comportamentelor si creatiilor culturale ale grupurilor de oameni. Determinismul rasial se substituie tentant unei explicatii stiintifice, deoarece componentii ereditari, nefiind accesibili unei observatii directe, pot fi invocati in orice calitate sau in orice cantitate,

Determinismul rasial are doua subramuri. Una este legata de doctrina monogenezei, iar cealalta de doctrina poligenezei. Dupa spusele Bibliei, toata umanitatea are drept stramosi comuni pe Adam si Eva. Aceasta a fost doctrina monogenezei, pe care, apoi, s-a elaborat o viziune rasiala. Cei care au facut-o au fost Johann Blumenbach¹⁰ si George Luis Leclerc, conte de Buffon¹¹, in Franta. Acestia au crezut ca Adam si Eva au fost albi, dupa imaginea lui Dumnezeu. Dar, in acelasi timp, ei au considerat aparitia altor tipuri de oameni ca o forma de degenerare, datorata unor schimbari in mediul inconjurator. Spre deosebire de sustinatorii din sec. al XlX-lea ai determinismului rasial, Blumenbach si Buffon au crezut ca mersul degenrativ al raselor este reversibil si ca un control adecvat asupra mediului inconjurator a tuturor tipurilor de oameni, ar putea readuce situatia la starea ei originara. Johann Blumenbach, in lucrarea De genesis humani varietate nativa (1775) a sustinut ca un ansamblu de factori, cum ar fi climatul, dieta, modul de viata, hibridizarea si bolile, reprezinta cauzele de degenerare din stocul primitiv caucazoid (respectiv al albilor).

Reprezentantii doctrinei poligenezei au respins autenticitatea relatarii din Geneza si au atribuit diferentele rasiale unor acte de creatie speciala. De exemplu, Isaac de La Peyrere¹², in lucrarea Praeadamitae, a considerat ca Adam a fost stramosul doar al evreilor, in timp ce alte popoare antice, ca de pilda caldeenii, egiptenii, chinezii si mexicanii s-au ivit din stramosi pre-adamiti. La randul lui, Voltaire¹³ nu a apreciat ideea ca evreii au fost stramosii tuturor speciilor umane.

Pe fondul celor doua doctrine (a monogenezei si a poligenezei) s-a nascut problema "inferioritatii' unor rase in raport cu altele, si, ca o consecinta, problema explicatiei sclaviei. Voltaire a sustinut ca starea precara a negrilor se datoreaza inteligentei lor inferioare. Unii ganditori (Henri Home, Lord Kames)¹⁴ au datat aparitia unor rase separate dupa constructia Turnului lui Babei. Ei au sustinut ca Dumnezeu a dotat fiecare grup de oameni, cu ocazia amintita, cu disponibilitati ereditare diferite (cum ar fi curajul sau lasitatea). Edward Long, in lucrarea iuiHistory of Jamaica (1774), a sustinut ideea ca europenii si negrii apartin unor specii diferite. Dupa opinia lui, africanii sunt brutali, ignoranti, lenesi, vicleni, tradatori, sangerosi, hoti, de neincredere si superstitiosi. Corelatia dintre poligeneza si prosclavism este evidenta la Charles White¹⁵. El a sustinut ca negrii ocupa in marele lant al fiintelor, un loc mai apropiat de marile maimute (apes), decat de caucazieni. White a afirmat cu insistenta ca negrii au creierul mai mic, organe sexuale mai mari, un miros de maimuta si o imunitate, de animal, fata de durere.

in sec. al XlX-lea determinisul rasial a inregistrat o evolutie legala, indeosebi sub forma Scolii Americane. S-au impus, in cadrul acestei Scoli, doua nume: Luis Agassis si Samuel George Morton. Luis Agassis (1807 -1873), a fost un cunoscut naturalist elvetian, care a emigrat in America in anii 1840, unde a devenit profesor la Harvard si a creat Muzeul de zoologie comparativa. Luis Agassis a fost un poiigenist. El a spus ca cele relatate in Biblie se refera doar la originea caucazienilor. Negrii si caucazienii, a spus el, au fost tot atat de diferiti in ramasitele mumificate ale Egiptului antic, precum sunt si astazi. Exista pe Pamant rase diferite de oameni, populand diferite parti ale suprafetei lui, ce au caractere fizice diferite. Acest fapt ne pune in fata obligatiei de a stabili, conform unui punct de vedere stiintific, ranguri diferite intre aceste rase, rod al valorii relative a caracterului particular al fiecareia dintre ele. Dupa parerea lui, egalitatea sociala este impracticabila in cazul negrilor, deoarece acestia sunt indolenti, le plac jocurile, dar nu muncesc bine, sunt senzuali, imitativi etc.

Samuel George Morton, un distins medic, cu studii la Edinburgh, a fost un poiigenist, ce s-a remarcat prin colectia lui de cranii, de peste o mie de exemplare. El a plecat de la o ipoteza pe care a vrut sa o testeze: ierarhia raselor trebuie stabilita obiectiv, prin caracteristicile fizice ale creierului lor, in mod particular prin marimea lui- fntr-adevar, Samuel George Morton a ierarhizat rasele in functie de marimea medie a creierelor lor. El a umplut cavitatea craniana cu seminte de mustar alb, apoi a turnat semintele inapoi intr-un cilindru gradat si a citit volumul craniului in inci cubici, in urma cercetarilor lui el a scris doua carti: Crania americana (1839) si Crania aegyptiaca (1844), si un rezumat referitor la intreaga Iui colectie de cranii (1849). Iata doua tabele ce prezinta sintetic rezultatele cercetarilor lui Samuel George Morton:

Tabelul nr. l

Asimilati cu negrii.

1.  Grecii antici.

2.  Evreii.

3.  Hibrizi de negri si caucazieni, cu predominanta culorii negre.

4. Negri puri.

Dupa cum rezulta din aceste tabele, el a inclus in topul lor pe albi, in mijloc pe indieni (sub denumirea de americani), si pe negri Ia urma. Totodata, intre albi, el i-a situat in varf pe anglo-saxoni, pe evrei in mijloc, si pe indieni (sub denumirea de melanezienii) la urma.

Stephen Jay Gould a reanalizat, in 1977, datele prezentate de Samuel George Morton, in lucrarea lui intitulata The Misrneosure of Man¹⁶ si a formulat critici consistente. Astfel, in legatura cu capacitatea craniana a indivizilor (o medie de 82 in³), el a aratat ca in totalul craniilor luate in calcul de Samuel George Morton, o pondere insemnata au detinut-o craniile provenite de la un grup de indieni cu un craniu mai redus (peruvienii Inka), in timp ce un grup de indieni cu cranii mai mari a fost subreprezentat (Iroquois). De asemenea, Stephen Jay Gould a subliniat faptul ca marimea creierului este legata de marimea corpurilor ce-1 poarta: oamenii mari tind sa aiba creierul mai mare decat oamenii mici de statura. Acest fapt nu inseamna ca oamenii mari sunt mai destepti, tot asa precum nu putem spune ca elefantii trebuie judecati a fi mai destepti decat oamenii, deoarece au creierul mai mare. Samuel George Morton nu a tinut seama de corelatia dintre marimea corpurilor si marimea creierilor. Aceasta deficienta este semnificativa si in cazul diferentelor de sex, de asemenea ignorata de antropologul american.

In istoria determinismului rasial o importanta deosebita a avut-o Charles Darwin. Publicarea lucrarii iui Originea speciilor (1859), a pus capat, in principiu, disputei dintre monogenisti si poligenisti. Din punctul de vedere al lui Charles Darwin amandoua aceste teorii au fost eronate: daca omenirea are un stramos comun, arasta nu a fost Adam, ci un fel de maimuta. Totodata, din aceasta isorie rezulta probabilitatea ca rasele contemporane sa fie specii diferite, rezultate din lupta pentru supravietuire, dusa de stramosii nostri din lumea animalelor.

Determinismul rasial s-a manifestat si in alte tari, nu doar in America. Amintim numele lui Robert Knox (un chirurg din Edinburgh)¹⁷, ce a sustinut ca rasa este totul: Literatura, stiinta, intr-un cuvant, totul depinde de ea. In anii ^T60 ai sec. al XlX-lea, in Marea Britanie, antropologia si determinismul rasial au devenit sinonime, in antropologie, singura problema discutata, a fost aceea daca rasele 'inferioare', pot aspira in mod legitim la imbunatatirea situatiei lor. in Germania, Gustav Klemm a scris, in 1843, o istorie a culturii omenirii in zece volume, in cadrul careia linia directoare a fost diviziunea umanitatii in rase 'active' si 'pasive'¹⁸, in Franta, contele J.A. de Gobineau¹⁹ a sustinut ca fiecare grup rasial are propriile lui capacitati si propriul lui destin. Dupa parerea lui, este tocmai ceea ce ne invata intreg cursul istoriei. Fiecare rasa, considera el, are propriul ei fel de a gandi.