Definirea spatiului rural

DEFINIREA SPATIULUI RURAL

In sensul cel mai larg al notiunii, rural defineste campurile ('tara'), taranii si in general toate teritoriile si activitatile neurbane[1]. Ruralul se caracterizeaza prin trei elemente:

comunitatile administrative constituite din membri relativ putin numerosi si care au relatii mutuale;

faramitarea relativa a populatiei conducand la o relativa dispersare a serviciilor colective;

importanta activitatilor agricole.

Dar aceasta notiune descopera realitati atat de diferite. Daca vorbim de spatiul rural nu trebuie sa zicem 'spatii rurale'. Caci originalitatea fiecarui teritoriu rezulta dintr-un echilibru construit lent in cursul secolelor dupa defrisarile de paduri, cu imaginatie si tenacitate oamenii au fasonat peisajul; ei au folosit materialele locale pentru crearea stilurilor regionale. Considerand pamantul ca un instrument de munca, ba chiar ca pe un partener el a devenit suportul activitatilor. Urbanizat in totalitatea sa spatiul rural a pierdut in favoarea orasului si s-a modificat progresiv. Orasele create in mijlocul campului au devenit centre care au crescut mereu si in care noile locuinte se instaleaza la periferie. Actiunea reciproca a omului si a pamantului rural a condus la situatii care se pot diferentia intre tarile europene[2].

Intr-o definitie de sinteza mai recenta se considera ca adjectivul rural este folosit pentru a defini tot ceea ce se raporteaza la campuri si de o maniera generala la viata in mediu satesc care se situeaza in afara aglomeratiilor oraselor. Termenul de rural este adesea folosit in opozitie cu urban care desemneaza tot ceea ce este oras[3].

Sensul cuvantului rural este intotdeauna mai larg decat al celui de agricol. Spatiul rural nu este numai sediul activitatilor agricole, dar si al industriei, artizanatului si comertului rural[4].

Diversitatea studiilor intreprinse in deceniul 7 in Franta definesc valente noi ale ruralului.

Astfel se considera ca spatiul rural este definit in functie de notiunile care il caracterizeaza, el cuprinzand tot ceea ce nu este urban Asta si explica faptul

⁴              P.Georges. Dictionaire de ia geographie, Paris. PUF. 199Q. p.423.

ca de multe ori se confunda notiunea de rural cu notiunea de agricol, ce nu corespunde realitatii.

Acest spatiu rural care in anumite zone defavorizate este abandonat de catre agricultori insusi ar putea ramane un fel de decor imobil in cadrul operatiunii de amenajarea (sistematizarea) teritoriului . Este o chestiune care se pune cu necesitati in fie care tara pentru ca obiectivele amenajarii sunt la alegere: renunta la unele, abordeaza altele mai urgente iar inaintea acestor decizii este hotaratoare. Mediul rural este condamnat la declin si la moarte mai mult sau mai putin lenta in formele sale traditionale de viata si organizare; Transformarea acestor metode si a structurilor vor naste sanse care deja se intrevad[5].

Spatiul rural nu este un spatiu abstract, nici omogen, el este umano- geografic si de doua ori heterogen. O prima heterogenitate este data de teren (subsol, topografie, sol si microclimat). A doua heterogenitate provine din densitatea demografica puternic diferentiata in puncte polarizatoare de la mici orase la orase cu vocatie regionala si capitala[6].

Daca rural si urban nu sunt diferentiate natural se pot utiliza termenii de analizare a spatiului social rural si social urban inclusiv pentru a gandi organizarea spatiului. In inodelele de zone rurale integrate micilor regiuni, ele insele integrate sistemului urban insusi se poate folosi notiunea de oras si sat in care activitatile agricole si industriale se intrepatrund si determina densitatea populatiei.

Spatiul rural se divizeaza in doua sectiuni care definesc pe de o parte problema pur agricola iar pe de alta problema vietii rurale pentru persoane care nu se ocupa de agricultura[7].

Aceste aspecte sunt integrate de sinteza realizata pentru definirea ruralului cu prilejul evitarii primului tratat de sistematizare rurala, a caror actualitate se pastreaza si in prezent[8].

Semnificatia literara a expresiei este admisa cu conditia de a asigura cuvantului teritoriu un sens general[9]. El nu se poate confunda cu 'solul' pentru ca ceea ce se amenajeaza este de fapt structura teritoriului.

A asocia termenul de rural notiunii de organizare (sistematizare, amenajare) impune ca atare definirea sa deoarece adesea este folosit ca si cand s-ar referi la fenomene distincte, unice si singulare. Aceasta este cu atat mai necesar cu cat adesea nu este suficient de clar ce se intelege prin termenul de 'rural' care poate fi folosit pentru a indica: un aspect ecologic, o dimensiune ocupationala si o componenta socio-culturala. in trecut se presupunea ca acesti trei factori erau legati in mod empiric. Dar devine din ce in ce mai evident ca relatia clara dintre aceste elemente nu mai poate exista. De aceea, clarificarea conceptului de 'rural' este necesara pentru a putea fi folosita in mod semnificativ in activitatea stiintifica si in activitatea practica[10].

In limbaj curent, prin rural se intelege: un oarecare gen de peisaj (land- schaft); o suprafata de teritoriu cultivat; un teritoriu pe care activitatea agrara este intensa, in general landschaftul poarta amprenta omului: campii arate, livezi, pasuni, paduri, zone construite, totul este amenajat de om in folosul sau, intr-un anume sens spatiul rural a devenit cultural[11].

In mod curent, notiunea de rural (spatiu rural, populatie rurala, mediu rural) caracterizeaza un ansamblu care este diferentiat de cel urban si totodata conventional delimitat prin unitati statistice si administrative. Desigur criteriile pentru definirea caracterului urban sau rural al unei colectivitati sau spatiu releva diferite conceptii adoptate, care, sintetic, se pot rezuma la trei: economic, sociologic si geografic[12].

Economic, mediul rural se caracterizeaza prin predominarea activitatilor agricole si a industriei de prelucrare, spatiul rural avand ca functie esentiala specifica productia agricola.

Sociologic, societatea rurala se caracterizeaza printr-un specific al modului de viata, comportament si un sistem de valori distincte fata de cel urban.

Geografic, mediul rural se diferentiaza prin modul de ocupare a spatiului, modul de locuire, grupat sau dispersat.

Literatura de specialitate din numeroase tari atesta ca aceasta clasificare nu este pe deplin satisfacatoare pentru toate tarile si conditiile, ceea ce a determinat adoptarea unor criterii suplimentare. De exemplu in S.U.A. in functie de procentajul populatiei agricole, se disting categoriile de rural agricol si rural neagricol (rural farm, rural non farm), in timp ce in Franta delimitarea stricta a zonelor de dezvoltare industriala si urbana a permis conturarea spatiului rural ca teritoriu unde predomina productia agricola, iar elementele naturii se gasesc in stare mai pura.

In acest sens, in Franta, F. Blaizot defineste ca rural intensitatea teritoriului de densitate slaba, cu asezari mici si mijlocii[13].

Asemanator, in R.F.G., ca spatiu rural sunt considerate toate acele zone ce se gasesc in afara zonelor de mare densitate[14].

In Belgia se considera ca spatiul rural defineste inainte de toate un anume gen de peisaj (landschaft), fiind vorba de un teritoriu cultivat de om. In general, in Europa peisajul poarta peste tot amprenta omului, fiind transformat de catre locuitori, amenajat, astfel ca natura, desi mereu prezenta, a fost readusa la o aranjare rationala, care ii compartimenteaza si ii distribuie diferitele expresii sau functii[15].

In Rusia zonele rurale sunt considerate cele in care functiile principale le constituie agricultura, silvicultura, pescuitul si activitatile industriale de prelucrare primara a acestor ramuri. In alte tari (Anglia, S.U.A., Brazilia) definirea se realizeaza in functie de ocupatia preponderenta a majoritatii populatiei active (daca aceasta are o structura neagricola - ocupatii in industrie, deservire, transporturi, cultura, invatamant - localitatea este clasificata ca urbana, iar in caz contrar ca rurala), in Italia, Franta si Olanda, partial in Belgia, s-a incercat o clasificare dupa gradul de confort, al echiparii tehnice, nivel de deservire social-culturala.

Desprinzand concluzia existentei a cel putin trei grupe de criterii esentiale de a clasifica zonele localitatile si populatia rurala (numarul de locuitori, ocupatiile preponderente ale populatiei active si gradul de confort al localitatilor) la care se adauga o serie de indici geografici, economici si urbanistici (ca densitatea populatiei, aria construita etc.) evidentiem dificultatea de a face comparatii si a trage concluzii unitar valabile din situatia existenta in diferite tari[16] un anume specific national ramanand dominant.

Intr-o definitie de sinteza a Comisiei Economice pentru Europa a O.N.U. spatiul rural este considerat ca o parte a teritoriului natural situata in afara orasului si folosita in special pentru agricultura sau economia forestiera, cu predominarea centrelor populate care nu intra in categoria asezarilor urbane, ai caror locuitori in marea lor majoritate sunt dependenti de productia agricola si deservirea acesteia, de cresterea si exploatarea padurilor[17]. Caracteristica zonelor rurale se poate exprima in forme diverse in functie de densitatea si caracteristica populatiei, factorii geografici, dezvoltarea industriala etc.[18]

Criteriile care caracterizeaza in prezent ceea ce numim, 'spatiu rural', fiind in general definite la nivelul cunoasterii si dezvoltarii actuale, se impune sa evidentiem ca ele nu sunt complet independente unele de altele. Astfel se poate spune ca spatiul rural este concretizat prin : densitate redusa a populatiei; o activitate umana orientata in mare parte catre agricultura, silvicultura si turism; mod de viata si comportament al indivizilor specifici[19]. Deci spatiul rural este foarte variat, cuprinzand teritoriul agricol cultivat, teritoriul ocupat de paduri si pasuni, teritoriul rural neagricol (muntii, riviera marii etc.) si aglomerarile rurale.

O definire certa a spatiului rural apare deci ca posibila prin luarea in considerare a urmatoarelor criterii de ordin: morfologic (numar de locuitori, densitate, tip de mediu), structural si functional (tip de activitati si de relatii). Practic, spatiul rural se caracterizeaza printr-o slaba densitate a populatiei, formele de stabilire umana, satele si comunele, caracterizandu-se prin individualitatea si discontinuitatea spatiului construit, activitatea predominanta agricola se suprapune cu spatiul agricol in timp ce echiparea tehnica este elementara.

Modificarile structurale provocate de industrializare, de cresterea oraselor si a centrelor industriale, de progresul tehnic, pun in fata multor tari necesitatea ca in functie de particularitatile istorice, economice, nationale si de alta natura sa revada conceptiile asupra mediului rural.

Astfel, I.Matei arata ca este necesara reconsiderarea conceptelor clasice de 'sat' si 'oras' si evidentiaza faptul ca criteriul demografic nu mai poate fi adoptat ca definitoriu. De asemenea, 'criteriul functionalitatii' asezarilor, care pare a intruni din ce in ce mai mult sufragiile multor specialisti din diverse domenii nu mai apare nici el asa de categoric. El va constitui probabil criteriul primordial, desi parte din asezarile rurale vor capata functiuni de deservire zonale, altadata caracteristice oraselor. Aceste noi functiuni se vor adauga insa celor economice de baza, care vor ramane inca diferentiate, in orase desfasurandu-se activitatile industriale, de depozitare si de schimb, iar la sate - in vatra si mai ales in teritoriul aferent- predominant cele de valorificare a solului (agricole si forestiere). Este vorba de dominanta, ca valoare economica si indeosebi ca forta de munca utilizata, amplasamente de unitati de prelucrare - in special primara - a produselor agricole, impunandu-se si la sate[20].

Pentru ca mediul rural, asa cum scria Schmitter, nu mai este in prezent o rezerva de spatiu pentru oras. Orasul si spatiul rural se straduiesc sa transforme modul nostru de viata, sa-1 remodeleze. in prezent transformarea structurala la tara are loc intr-un mod deosebit de dinamic, pentru ca aici trebuie sa se repete in putine decenii o dezvoltare care a avut loc la orase intr-o perioada de timp mult mai mare. Iar scopul sistematizarii consta in coordonarea tuturor masurilor cu caracter economic, agrar, de circulatie, financiar si politic constructiv. Dar satul are legitimitatea sa proprie si nu trebuie sa fie nicidecum sistematizat, ordonat si modelat dupa principiile de ordonare si constructie a orasului[21]

Intr-o prima definire, ca parte componenta a ansamblului actiunilor de organizare complexa a teritoriului, sistematizarea rurala are ca obiect principal corelarea diferitelor functiuni economice si sociale ce se manifesta pe acelasi teritoriu, precum si cele de productie, de locuire, de comunicati, hidroaineliorative etc., vizand dezvoltarea echilibrata a teritoriului si asezarilor[22].

Acest fapt este si mai evident daca avem in vedere ca sistematizarea urbana se efectueaza pe un spatiu restrans si din punct de vedere teritorial singura problema care se va ridica este de a sti daca aceasta urbanizare, in sensul strict al cuvantului, va ocupa 5 sau 10 % din teritoriu, in Romania, faptul ca teritoriul rural ocupa 90-95 % din suprafata tarii (suprafata agricola detine 62,9 %₉ suprafata fondului forestier 26,6 %), 58,9 % din populatia tarii se afla in cadrul celor 2588 comune si 12.751 sate, iar populatia ocupata in agricultura reprezinta 46,4 %, este evident ca infatisarea spatiului va depinde, in mare masura, de activitatea depusa in domeniul sistematizarii rurale[23]. Concluzia apare si mai pregnanta considerand ca spatiul rural este 'teritoriul national minus ceea ce este urbanizat, ceea ce constituie localitatile si activitatile industriale[24].

Aceasta a si impus conceptia abordarii in complex a problemelor prezente sau cu posibilitati de dezvoltare pe teritoriul considerat, avand permanenta ideea ca agricultura si urbanismul in cadrul sistematizarii nu constituie proiectari distincte[25],iar pe diferitele trepte de sistematizare trebuie gasita o sinteza pentru a organiza si mentine mediul rural ca loc de productie pentru alimente si materii prime, ca spatiu vital pentru oamenii din acest mediu, ca spatiu de recreare pentru oamenii din centrele aglomerate si ca spatiu de regenerare pentru un mediu solicitat din ce in ce mai mult.

Unei asemenea conceptii subscriu specialistii din diferitele tari. Astfel, F.Blaizot subliniaza ca sistematizarea rurala nu se limiteaza la diferitele forme de sol agricol sau forestier; ea inglobeaza ansamblul actiunilor care afecteaza teritoriul agricol prin diverse moduri de utilizare: locuinte, industrie, parcuri naturale, turism etc., impunand tratarea omogena si globala a tuturor problemelor care concura la folosirea mai completa a dezvoltarii economice si a diferitelor functii si activitati in mediu rural[26].

Dupa B. Kayser, sistematizarea rurala corespunde urmatoarelor trei necesitati de trasare in mediul rural a liniilor generale ale unei politici de sistematizare si definire a optiunilor esentiale de dezvoltare pe termen lung; de a oferi planurilor economice un cadru mai adecvat localizarii echipamentelor tehnice; a permite studierea si trasarea unui plan de utilizare a solului dupa cum acesta este afectat activitatilor agricole, industriale, turistice, pentru locuit sau pentru realizarea echipament ului de infrastructura[27].

Al.Antonietti atribuie sistematizarii rurale rolul valorificarii maxime economice si sociale a teritoriului, iar E. Schmitter functia de a asigura folosirea terenului agricol asa cum cere natura si nu impotriva ei, iar folosirea terenurilor pentru alte scopuri (amplasamente pentru asezari populate, pentru industrie, transporturi, etc.) sa fie coordonate si armonizate[28].

W.Alonso considera doua aspecte esentiale ale sistematizarii: primul este producerea si distribuirea de informatii care pot fi folosite de catre mai multe intreprinderi, iar al doilea este capacitatea de a oferi o vedere cuprinzatoare asupra structurii teritoriale, a economiei nationale in procesul de dezvoltare[29].

M.O.Kolar si M.F.Prikryl considera sistematizarea ca un efort de dezvoltare planificata, care luand in considerare diferiti factori pozitivi sau negativi stabileste o solutie optima de dezvoltare ulterioara coordonata pe un ansamblu complex[30].

Dupa R.Wurzer[31] si sistematizarea este chemata sa stabileasca principiile de baza ale unei dispozitii generale, sistematice si de perspectiva, pentru anumite regiuni, zone, teritorii-principii corespunzatoare cerintelor previzibile de ordin economic, social si cultural.

W.Boleslaw si J.Regulski[32] considera sistematizarea o forma a organizarii teritoriului ce se evidentiaza prin tendinta de utilizare complexa a spatiului si repartizarea in cadrul acestuia a fenomenelor social-economice.

Dupa I.Brzakov, sistematizarea teritoriala trebuie sa rezolve organizarea teritoriala in asa fel incat aceasta sa formeze un tot organic, capabil de o dezvoltare intensa cu asigurarea coordonarii tuturor elementelor teritoriale.

M. Ghendelman, D. Bogorad, G. Kuznetov, atribuie sistematizarii rolul valorificarii optime a resurselor, al dezvoltarii coordonate a economiei in profil teritorial, in corelare cu planificarea economica[33].

K. Mayer considera oportun a atribui un continut largit notiunii de sistematizare pentru a intelege prin aceasta intreaga gandire si planificare, precum si toate actele care conduc la folosirea si imbunatatirea sustinuta a potentialului natural, tinand seama de cerintele tot mai mari ale omului fata de resursele naturale, solul si apa.³⁴[34]

Dufounet arata ca de fapt organizarea spatiului se reduce in mod schematic la centre si zone. Iar in faptul ca spatiul rural ocupa 95 % din spatiul national, un rol de seama revine sistematizarii rurale. Problemele de sistematizare rurala, datorita importantelor repercusiunii pe care le au din punct de vedere social si economic, au fost reconsiderate in ultimul timp, fiind incluse in programe de dezvoltare economica si sociala[35].

J. Bonarnour, sintetizeaza ideea ca evolutia agriculturii comanda in parte viitorul spatiului rural; de fapt pentru a fi conservat, spatiul rural trebuie diversificat prin industrializarea sub coordonarea sistematizarii, extinderea zonelor de recreare si dezvoltarea turismului[36].

John Weller atribuie sistematizarii rurale rolul de armonizare a folosirii terenului pentru diferite activitati si servicii, crearea unui landschaft eficient si atractiv[37].

Iar dupa Leynaud, sistematizarea rurala are ca obiectiv sa ofere populatiei rurale mijloacele de a aprecia sensurile de dezvoltare si echipare ca si caile cele mai oportune[38].

Sistematizarea rurala are drept scop crearea unei structuri rationale a spatiului natural cuprinzand doua laturi esentiale: planificarea masurilor cu caracter social destinate imbunatatirii si utilizarii eficiente a resurselor si crearea unei structuri rationale a spatiului natural[39].

Si seria exemplelor poate fi continuata, confirmand intr-o viziune de sinteza, ca sistematizarea se impune ca o necesitate obiectiva pentru coordonarea multiplelor interese ce se interfereaza pe acelasi teritoriu, constituind unica solutie de coordonare a elementelor spatiale cu dezvoltarea preconizata pentru imbunatatirea folosirii spatiului corespunzator diferitelor scopuri care pot fi urmarite de societate[40].

Se evidentiaza pregnant ca sistematizarea rurala este o amenajare a spatiului natural care vizeaza sa mentina echilibrul intre teritoriu si societate. Este urmarea fireasca a faptului ca civilizatia contemporana cere spatiul natural functiunii extrem de variate si numai un efort coordonat al diferitelor sectoare de dezvoltare poate conduce la rezultate satisfacatoare[41] avand particularitati specifice diferitelor tari.

In Belgia, sistematizarea rurala, asigura in cadrul unui program sistematic si rational utilizarea solului sub toate formele[42].

In Franta sistematizarea rurala integreaza mediul rural in realizarea unei dezvoltari economice si sociale armonioase[43]. Este urmarea directa a faptului ca acordarea unei atentii deosebite sistematizarii oraselor, a avut ca efect o delasare in controlul evolutiei spatiului rural. Ca urmare a dezechilibrelor create s-a impus necesitatea unei conceptii globale care sa integreze si spatiul rural in definirea vocatiei sale si rezolvarea problemelor specifice[44].

In Franta, problemele sistematizarii rurale sunt generate si de diminuarea populatiei active agricole, echiparea teritoriului si serviciilor comunitare ale populatiei rurale, problemele administrative si de gospodarire.

In R.S.S. Ucraina, problemele sistematizarii rurale constau in eliminarea diferentierilor intre oras si sat din punct de vedere socio-economic, cultural si ca mod de viata.

In Cehoslovacia, sistematizarea rurala are ca obiect principal lichidarea dispersarii teritoriale a asezarilor si in secundar crearea conditiilor de asigurare a unui anumit nivel de confort si de servicii pentru micile asezari,

In Finlanda, problemele sunt generate de posibilitatile de dezvoltare a industriei, dispersarea populatiei rurale si valorificarea resurselor funciare[45].

In Suedia se considera sistematizarea teritoriala ca una dintre metodele gospodaririi resurselor naturale intr-un cadru de perspectiva, care concura la asigurarea unei dezvoltari armonioase a economiei nationale. De fapt, studiile de sistematizare contribuie la realizarea unui echilibru in dezvoltarea diverselor regiuni ale tarii, respectand aspectele complexe ale productiei, ale mediului inconjurator, ale mediului de viata in general[46].

In Polonia sistematizarea spatiului rural tinde sa asigure dezvoltarea regiunilor tarii in conformitate cu specificului lor, pentru realizarea unei corelari.

In Romania sistematizarea (amenajarea) rurala se integreaza vastului proces de sistematizare (amenajare) a teritoriului national, avand ca obiectiv primordial determinarea cailor principale de dezvoltare a comunelor si localitatilor pe baza unei analize critice a situatiei existente si a posibilitatilor de dezvoltare a functiilor economice, sociale si culturale, adecvat conditiilor specifice ale cadrului natural, punerii in valoare a resurselor locale si in stransa corelare cu teritoriul inconjurator[47] [48].

V.Tufescu defineste rolul sistematizarii rurale in adaptarea satului la noile conditii social-economice care s-au creat populatiei rurale din tara noastra prin dezvoltarea economiei si prin transformarile atat de profunde produse in structura social-culturala a satelor in ultimele doua decenii. Satul romanesc isi are traditiile lui milenare, de care se tine seama, intrucat acestea oglindesc nu numai un anumit specific al poporului nostru (satul pastrator al datinelor stramosesti, al comorilor de arta populara si de folclor, al portului national etc.) dar si o adaptare uimitoare la conditiile locale de mediu geografic si la posibilitatile de valorificare a resurselor teritoriului inconjurator[49].

Asa cum a fost sintetizat in raportul 'Sistematizarea si dezvoltarea localitatilor rurale, al Comisiei Economice Europene O.N.U.- Geneva, 1970, obiectivul principal al sistematizarii rurale este crearea conditiilor de viata corespunzatoare si a unor conditii adecvate pentru desfasurarea activitatii umane in stransa corelare cu elementele naturii, concomitent cu reglementarea constructiilor in localitatile rurale, in majoritatea tarilor sistematizarea este indreptata spre dezvoltarea centrelor populate de perspectiva, cu stabilirea limitelor localitatilor rurale, controlul dezvoltarii lor in scopul limitarii construirii anarhice si al protejarii terenurilor valoroase, pentru zonarea teritoriului si sistematizarea retelei de circulatie[50].

Obiectivele, problemele si continutul sistematizarii rurale au o trasatura comuna-trebuie sa contribuie la dezvoltarea zonelor rurale in special a productiei agricole, si pe aceasta baza sa favorizeze solutionarea problemelor legate de refacerea localitatilor rurale in raport cu posibilitatile diferitelor tari[51].

De fapt, analiza problemelor pe plan mondial atesta faptul ca proiectele de sistematizare fixeaza cadrul repartitiei rationale a fortelor de productie, schema optima pentru amplasarea tuturor tipurilor de activitati si constructii in zonele industriale, agricole si recreative[52].

Cu toate acestea, este semnalat faptul ca uneori se considera sistematizarea ca un control negativ, de subordonare a lumii rurale necesitatilor urbane, in mod similar societatea urbana si industriala tinde sa considere sistematizarea si dezvoltarea teritoriala ca functiuni exclusiv urbanistice. Aceste tendinte ignoreaza de fapt necesitatea unei sistematizari rurale vaste si integrale[53] care ar facilita interactiunea omului cu mediul inconjurator.

Legislatia din diferite tari, desi avand particularitati specifice, atribuie sistematizarii (amenajarii) rurale rolul de renovare a mediului in conditiile unei politici bine concepute de organizare a teritoriului adecvat evolutiei economice, sociale si demografice. Materializarea prevederilor se realizeaza prin planuri la diferite nivele-national, regional, de sector, comunale si chiar particulare, precizia lor fiind invers proportionala cu intinderea teritoriului[54].

Asa cum s-a subliniat la Seminarul O.N.U. privind sistematizarea (22 sept.- 7 oct. 1969, Bucuresti), sistematizarea rurala trebuie sa se desfasoare la nivelul national, regional si local, tinandu-se seama de aspectele caracteristice ale procesului de dezvoltare specifice fiecarei tari. In consecinta, sistematizarea regiunilor rurale trebuie realizata in concordanta cu planurile de dezvoltare. Sistematizarea regiunilor rurale trebuie sa reprezinte unul din instrumentele principale pentru obtinerea unei structuri integrate a tuturor activitatilor umane majore din cadrul regiunii rurale, suprafetei sau localitatilor studiate[55].

De fapt, importanta internationala a sistematizarii rurale este indisolubil legata de relatia sa cu procesele naturale de dezvoltare. Landschaftul este si va fi intotdeauna rezultanta proceselor geologice, biologice, climatice si a altor fenomene naturale, a modelariilor, echiparilor si amenajarilor umane ceea ce face ca viitorul sau sa depinda de sistematizare.

Pentru ca sistematizarea, in ansamblu, este o organizare si amenajare a spatiului natural care vizeaza sa mentina echilibrul intre teritoriu si societate, stiut fiind ca civilizatia contemporana cere spatiul natural functiunii extrem de variate si numai un efort coordonat al diferitelor sectoare poate conduce la rezultate satisfacatoare[56].

Abordate in trecut numai partial, problemele de sistematizare rurala, datorita importantelor repercusiuni pe care le au din punct de vedere social si economic, au fost reconsiderate in ultimul timp, fiind incluse in programul de dezvoltare economica si sociala[57].

In Romania sistematizarea (amenajarea) rurala se integreaza unei conceptii si unui plan unic pentru sistematizarea teritoriului intregii tari, ce se desfasoara la treapta nationala, pe zone functionale si in mod deosebit pe judete si comune.

La nivel macroteritorial sistematizarea rurala are ca obiectiv de baza asigurarea dezvoltarii echilibrate a diferitelor functii economice, formarea unui cadru favorabil individului si societatii, in conditiile utilizarii optime a resurselor. Se realizeaza folosirea completa si redistribuirea intre diferitele ramuri a fondului funciar, se stabilesc masurile pentru conservarea si utilizarea intensiva a fondului funciar precum si repartitia teritoriala a productiei agricole si forestiere. Se asigura o rezolvare armonioasa a dezvoltarii economice si sociale a retelei de localitati rurale, ca parte integranta a sistemului general de localitati; concomitent se realizeaza o dotare si echipare tehnica adecvata dezvoltarii preconizate. Considerand ca noul cadru de actiune, denumit Charta europeana a spatiului rural, defineste principiile unei dezvoltari rurale multumita careia agricultura, silvicultura, acvacultura si pescuitul vor fi valabile, mediul inconjurator va fi sanatos si noi activitati economice vor putea fi atrase, astfel ca aceste principii vor permite, de asemenea, dezvoltarea resurselor umane, iar aceasta Charta va trebui pe de alta parte sa protejeze si sa asigure dezvoltarea patrimoniului cultural al regiunilor rurale europene, care este pe cat de bogat, pe atat de variat, redam principiile de baza stabilite[58]:

a)  Spatiul rural din Europa (inclusiv litoralul) constituie un patrimoniu peisagistic din viata si de munca valoros, fructul unei indelungate istorii si a carui salvgardare constituie o vie preocupare pentru societate.

Spatiul rural exercita functiile sale de aprovizionare, de recreare si de echilibru dorite de societate, numai in cazul in care este considerat ca un spatiu atragator si dotat cu:

o buna infrastructura;

agricultura, silvicultura, acvacultura si pescuit viabile;

conditii locale favorabile activitatilor economice neagricole;

un mediu inconjurator intact si un peisaj ingrijit.

b)    Amenintarile existente fac indispensabila definirea unei politici in favoarea spatiului rural, in cadrul unei politici economice si sociale globale, comportand cele doua laturi: dezvoltare rurala si dezvoltarea agricola. Politicile evocate ar trebui sa fie adoptate in asa maniera, incat sa formeze un tot unitar, armonios. Ele ar trebui sa tina cont de valoarea egala si de interdependenta spatiului rural cu a celui urban.

c)     Principiul dezvoltarii durabile se recomanda sa fie reflectat in toate politicile aplicabile spatiului rural, iar aceste politici este necesar sa fie integrate.

d)    Un astfel de program de dezvoltare a spatiului rural ar trebui, in masura posibilului, sa porneasca de la date concrete regionale, sa incurajeze initiativele locale si sa se fondeze pe o dezvoltare interna in urmatorul concept:

sa plaseze omul cu problemele sale in centrul conceptiilor si deciziilor;

sa asigure identitatea comunitatii si sa favorizeze sensul responsabilitatii, cooperarii si creativitatii;

sa conserve si sa promoveze particularitatile culturale si istorice ale spatiului rural;

sa incurajeze diversificarea si relatiile intre populatiile rurale cu restul societatii.

Pe aceasta baza se considera ca AMENAJAREA (SISTEMATIZAREA) TERITORIULUI IN ZONELE RURALE trebuie sa asigure:

a) Punerea in aplicatie a politicilor de amenajare a teritoriului in zonele rurale trebuie sa permita o dezvoltare durabila in agricultura, silvicultura si pescuit, a artizanatului, a industriei, a turismului si a sectorului serviciilor, deopotriva cu salvgardarea spatiului natural, de viata si de destindere.

b)   Toate politicile de amenajare a teritoriului in spatiul rural ar trebui sa se bazeze pe principiul umanist, dupa care omul se afla in centrul proiectelor si luarii deciziilor, in aplicarea acestui principiu, politica de amenajare a spatiului rural trebuie aplicata luandu-se in considerare, cu prioritate, nevoile si interesele populatiei in cauza si respectarea principiului unei dezvoltari durabile. Principiul transparentei este necesar sa fie aplicat in toate proiectele de echipare sau infrastructura (aeroporturi sau autostrazi) de interes general, comunicand populatiei in cauza, toate informatiile utile asupra implantarii proiectelor;

c)    Politica de amenajare a zonelor rurale ar trebui sa promoveze cooperarea intre orase, intre regiuni si chiar intre tari;

d)   Politica de amenajare a zonelor rurale ar trebui sa faca obiectul unui plan general de amenajare care sa tina cont de toate caracteristicile unui asemenea domeniu si de functiile (economice, ecologice, socio- culturale, infrastructuri, educatie, agricultura si politica agrara, intreprinderi mici si mijlocii, comert industrial si mestesugurile, locuintele si sanatatea, cultura, mediul natural si peisajul, s.a.).

Nu trebuie minimalizat rolul agricultorilor ca principala forta care intretine spatiul rural - de multe ori cu un efort prost recompensat, desi sunt adevaratii sustinatori ai ruralului, bine diferentiati de cei care folosesc satul numai ca rezidenta de vacanta si odihna.

'Pas de pays sans paysans (Nu se poate tara fara tarani) este mai actual ca oricand.

De fapt cuvantul 'rural' deriva de la cuvantul latin 'rus' care inseamna 'tara' si care evoca notiunea si teritoriile rurale. 'Tarani' defineste notiunea complexa de bun utilizator al pamantului si al naturii. Totusi, acum, reprezentarea ruralului trebuie sa tina seama de tot mai numerosi neagricultori din spatiul rural. Aceasta cu atat mai mult cu cat abandonarea satelor a fost accentuata de procesul industrializarii. Cu timpul locul asezarilor dispersate si in care prezenta omului este continua este luat de asezarile grupate dar in care se simte absenta periodica a barbatilor, ceea ce face ca dezechilibrul natural sa fie insotit si de dezechilibrul uman. Deci mentinerea populatiei rurale la un nivel satisfacator pentru intretinerea unui mediu natural si cu asigurarea pentru aceasta populatia resurselor necesare. Caci altfel se produce o reactie in lant, si agentii secundare (comercianti, artizani, medici etc.) se retrag. Deci popularea zonei cu cat este mai bine reprezentata cu atat se realizeaza pragul necesar dotarii si echiparii tehnice a zonei. De aici necesitatea de a dezvolta in paralel cu structurile vechi structuri noi de productie care sa permita mentinerea unei populatii rurale, cu agricultori priceputi (scolarizati) si cu mijloace mecanice necesare, ceea ce inseamna o reconversie partiala a populatiei active rurale[59].

La acest aspect de baza trebuie adaugata agricultura profesata pentru un venit suplimentar. Caci la structura de proprietate existenta, este necesar ca venitul de baza sa se revina din industria minerit, industria lemnului s.a., completand acest venit cu aceea ce-i revine din exploatarea terenului agricol, deci muncitorul agricultor isi conserva casa, gospodaria, ambianta si terenurile, situatie sociala fericita.

In acelasi timp procesul de descentralizare industriala conditionata de resursele de forta de munca , de transporturi, de materiale prime etc., care influenteaza favorabil zona, in special prin dezvoltarea industriei alimentare si agricole locale.

Iar pe masura ce populatia rurala devine mai numeroasa si stabila se dezvolta si activitatea serviciilor in sectorul privat (comert, artizanat, electricitate, reparatii auto etc.). Paralel se reactiveaza si dezvolta si serviciile colective: scoli, colegii, unitati de transport, comunicatii, retele de drumuri, asezaminte culturale etc., ceea ce creaza o noua ambianta rurala, o ameliorare neta a nivelului de viata si o perspectiva favorabila pentru tineri.[60]

Imaginea devine mai completa daca adaugam si ocuparea rezidentiala a terenurilor, in special rezidentele secundare amplasate la cea 50 km de oras care conduc la cresterea veniturilor populatiei rurale.

Toti locuitorii contribuie la intretinerea mediului rural (principalele obiecte fiind apa, aerul, solul, peisajul) imbinand interesul material cu cel spiritual. Spatiul rural este mediul natural in care se instaleaza activitatile umane cu conditia ca acestea sa nu provoace degradarea lui. Revenirea populatiei spre satele depopulate constituie un factor de reechilibru biologic, in spatiul rural lipsind ceea ce face de evitat urbanul : concentratia de otravuri oxid de carbon si anbroxida carbonica in aer, poluare organica si minerala in ape)intensitatea traficului si a zgomotului etc.[61]

Charta evidentiaza principalele functiuni pe care trebuie sa le ia in considerare in procesele dezvoltarii spatiului rural:

a)     Sa promoveze un sistem de productie agricola care sa asigure : Nevoile alimentare ale populatiei: Sa ofere agricultorilor si familiilor lor un nivel al beneficiilor comparabil cu cel al altor profesii liberale cu nivel de responsabilitate comparabil, asigurand astfel o sursa durabila de beneficii pentru populatia rurala; Sa protejeze mediul inconjurator si sa asigure regenerarea mijloacelor de productie, astfel incat solul sau panza de apa freatica sa ofere conditii favorabile generatiilor viitoare, in contextul unei dezvoltari durabile;

b)     Sa produca materiile prime necesare economiei, destinate industriei si productiei de energie;

c)     Sa raspunda nevoilor intreprinderilor mici si mijlocii agricole, industriale, artizanale sau comerciale, precum si prestarilor de servicii;

d)     Sa asigure baza activitatilor necesare pentru recreere si turism;

e)     Sa conserve resursele genetice, ca baza pentru progresul agriculturii si promovarea biotehnologiilor.

sa conserve resursele naturale viata - sol, apa, aer - utilizandu-le intr-o maniera judicioasa si durabila;

sa protejeze biotipurile si 'spatiile verzi' de care se dispune si care joaca un rol esential in calitatea mediului inconjurator;

sa intretina si sa conserve peisajul natural;

sa conserve si sa protejeze biodiversitatea si in particular biodiversitatea genetica, diversitatea speciilor si a peisajelor naturale;

sa asigure protectia animalelor salbatice, prin instrumentele juridice necesare si in conditiile ecologice adoptate ca atare

functia socioculturala : Spatiul rural trebuie sa asigure si sa largeasca rolul socio-cultural in viata asociativa locala, precum si dezvoltarea relatiilor intre populatiile urbana si rurala, facandu-se uz inclusiv de tehnologiile moderne de informare.

Pentru definirea si punerea in aplicare a politicii sale de dezvoltare economica si tehnologica, de amenajare a teritoriului de protectia biodiversitatii agriculturii, pescuitului, silviculturii, horticulturii, a infrastructurii sociale, a turismului, a educatiei si a relatiilor internationale, ia in consideratie nevoile specifice spatiului rural, respectand principiile complementaritatii si solidaritatii europene.

O concluzie se desprinde: Societatea urbana si societatea rurala utilizeaza in acelasi timp spatiul geografic si proiecteaza propria structura sociala, conferindu- le dimensiuni originale[62].

In acest sens exista mai curand o gradatie continua de la rural la urban decat o simpla dihotomie rural-urbana, marcand existenta rural-urban.

Desi cadrul fizic ce caracterizeaza cele doua tipuri de comunitati umane ofera indicii unei ritmice interferente de continut si cu toate ca multi dintre cercetatorii contemporani prevad asimilarea comunitatilor rurale in dimensiunile celei urbane, totusi inclinam a crede ca din cerintele de ordin functional si din motive ce poarta asupra echilibrului organicitatii sociale in general, satul si orasul (nu in forma lor traditionala bineinteles) isi vor pastra in continuare identitatea lor si se vor mentine intr-un raport reciproc de referinta colaterala, unde fiecare entitate sociala isi va impune valoarea sa specifica si se va mentine in baza ontologica a acestei valori.

Mentinerea identitatii fiecarei comunitati sociale anterior notate nu presupune si actul izolarii lor individuale si nici circumscrierea existentei lor particulare intr-un cadru inchistat in sine, ci consideram ca efectiva desfasurarea permanenta a unui schimb de simboluri si valori, precum si transmiterea continua de atribute si elemente dinspre oras catre sat si invers, care determina o intersarjare neintrerupta de semnificatii reciproce. Aceasta face ca cele doua tipuri de comunitati sa-si dureze existenta lor reala nu intr-o postura fragmentara si faramitata si nici intr-o opozitie esentiala izolata si neutra, ci intr-o continua conjugare de directii si tendinte, intr-un consens unitar de semnificatii si elemente care confera societatii in ansamblul sau unitate si echilibrare.

Si totusi esential este ca rural si urban este din ce in ce mai mult o opozitie depasita fiindca functiile urbane sunt indispensabile si in mediul rural in acelasi sens.

Rural si urban nu sunt diferite prin natura, putin au semnificatie de spatiu social urban sau rural si determina organizarea teritoriala[63].

Mai sintetic ruralul privit in diversitatea posibilitatilor de acces (de apropiere) de acesta se diferentiaza in trei puncte de vedere[64].

Prima posibilitate de apropiere a spatiului este prin considerarea lui ca un ansamblu de atribute si distante in continua competitie pentru o utilizare optima a acestuia. A doua posibilitate considera spatiul ca un ansamblu de entitati bine definite intr-o continua competitie de performanta. A treia cale priveste spatiul rural din punctul de vedere al constructiei sale sociale.

Pentru comoditatea languajului s-a denumit prima cale acces spatial a doua acces teritorial si a treia acces constructivist.

Accesul spatial Acest punct de vedere in analiza ruralului il considera pe acesta integrat urbanului si depinzand de acesta, din doua ratiuni.

In primul rand pentru ca unele modele de economie spatiala propun o viziune puternic ierarhizata a spatiului, iar in al doilea rand pentru ca exista fortele de aglomerare a populatiei carora li se opun fortele de dispersare a populatiei ruralului fiind conceput ca o frana in calea dezvoltarii marilor aglomerari.

Modelele care propun o ierarhizare a spatiului aduc o clasificare a bunurilor si serviciilor dupa urmatoarele criterii:

economie bine dezvoltata, concretizata intr-o piata dezvoltata si o productie pe masura;

costurile de productie care influenteaza prin nivelul lor nivelul consumurilor;

costurile de transport scazute; un cost scazut (deci apropierea) nu necesita deplasarea consumatorului.

Modelul lui Thiinen face o ierarhizare a spatiului agricol, deci sunt clasate numai productiile agricole.

Surplusul de productii pe unitatea de suprafata determina si nivelul costurilor de transport pe unitatea de suprafata.

Modelul lui Thiinen conduce la delimitarea periurbanului si a ruralului trecand prin toate situatiile intermediare.

Jocul complex al constituirii aglomerarilor de populatie ca si dispersarea acestora este determinat de natura activitatilor si de caracteristicile gospodariilor, in aceasta idee se desprind structuri de spatii in care intre centru si periferie nu exista diferenta din punct de vedere al diversitatii populatiei si utilitatilor ei numai din punct de vedere al structurii lor.

Aceasta conduce spre o specializare functionala a diferitelor tipuri de spatii.

Compozitia sociala a populatiei in conditiile unei specializari a productiei nu este cea dorita si de aceea se pune acut problema unei innoiri demografice a comunelor si dezvoltarea functiilor si serviciilor rezidentiale.

Localizarea optima a activitatilor este dependenta de costurile de transport si are ca efect pierderi sau scaderi de profit in cazul unei localizari sub-optimale.

Reducerea costurilor de transport si de comunicare permite intreprinzatorilor plasati la o distanta data de centre un acces mai usor la o mare varietate de servicii.

Zonele periurbane sunt tentate sa reduca evantaiul activitatilor care nu pot fi prospere si care nu pot face fata concurentei activitatilor tertiare.

In consecinta, modelele clasice de acces spatial se dezvolta cu trei variabile de baza (cheie):

economia care concentreaza productiile intr-un numar limitat de puncte de referinta;

costurile de transport care influenteaza oamenii si activitatile in decizia de a se stabili in jurul acestor aglomerari ca si puncte de referinta;

concurenta funciara care elimina din centru anumite sectoare. Ruralul apare si ca spatiul spre care pleaca populatiile si activitatile de care nu mai are nevoie urbanul. Satul devine un sat urbanizat.

Acces teritorial Teritoriul nefiind un concept riguros construit el poate cuprinde urmatorii termeni: sisteme locale de productie, districte industriale, mediu pentru cercetare, etc., definitiile schimbandu-se de la autor la autor.

G. Becattini defineste districtul industrial ca fiind o entitate socio-teritoriala caracterizata de o existenta intr-o arie teritoriala circumscrisa naturala si istorica determinata a unei comunitati de persoane si a unei intreprinderi industriale, cu personal calificat.

In acest caz distantele in interiorul unui teritoriu dispar (nu sunt luate in considerare) ca si pozitia geografica.

Acest punct de vedere poate fi confundat cu un acces economic local.

O densitate a populatiei slaba face dificila dezvoltarea economica pentru care sunt necesari agenti economici diversificati.

Accesul teritorial concepe ruralul ca pe un spatiu mai putin propice pentru dezvoltarea teritoriilor puternic structurate, dar accepta inertia activitatilor locale.

Accesul constructivist. In acest concept notiunea de rural apare si reprezentarea sociala. Aceasta reclama pe de o parte actiune, iar pe de alta forme de organizare care sa asigure mobilizarea oamenilor la luarea deciziilor.

Referirea la trecut se conjuga cu scoaterea in valoare a micii colectivitati, pentru a se pastra valorile existente si utilizarea lor intr-un mod nou si superior.

Avantajele micii colectivitati sunt date de personalizarea relatiilor sociale facilitand cooperarea si ajutorarea in opozitie cu raporturile anonime date de marile organizari si aglomerari care il fac pe individ inchis in interesele sale egoiste.

Astfel, reprezentarea ruralului tinde sa fie diferentiata geografic fara a fi determinata de factori spatiali. Aceasta a condus la definirea a 4 tipuri de sat englezesc ideal: satul rezervatie (pastrat); satul contestat; satul paternalist; satul clientelar.

Satul rezervatie isi propune ca in numele pastrarii valorilor estetice, a mediului natural si arhitectural el opunandu-se proiectelor de dezvoltare industriala ce il poate ameninta.

Satul contestat este acela in care agricultorii si antreprenorii locali influenteaza scena politica si privesc satul doar ca un ansamblu de resurse economice de exploatat.

Satul paternalist corespunde zonelor unde domina marea proprietate funciara, atasata valorilor paternaliste.

Satul clientelist este acela in care societatea locala asteapta ajutoare publice pentru dezvoltarea de servicii si investitii ea ramanand fidela mentinerii activitatilor agricole.

In Franta, agricultorii cu organizatiile lor profesionale si Ministerul Agriculturii joaca un rol foarte important in elaborarea si difuzarea reprezentarilor ruralului.

Astazi, agricultorii reprezinta 5% din populatia activa, devenind un grup minoritar in societatea franceza.

Franta mentine unitatile administrative vechi, ceea ce face ca mai mult de trei sferturi din comune sa regrupeze 2000 locuitori.

In aceste mici comune, desi populatiile nu sunt numeroase, spatiile pe care ei le gestioneaza sunt considerabile si de aceea agricultorii sunt inclinati sa se considere ca reprezentanti naturali ai mediului rural.

Agricultorii sunt singurii 'veritabili rurali' spre deosebire de ceilalti locuitori ai satului.

Fiecare din cele trei posibilitati de acces la rural bare specificul ei. Distanta fata de aglomerarile de populatie si slaba densitate au un impact statistic considerabil asupra structurii economice si sociale a spatiilor.

Ele conduc la diferentierea centru-periferie, diferentiind ruralul, ruralul- periurbanul si ruralul profund.

Accesul teritorial focalizand atentia pe organizarea interna a economiilor locale ofera teren de analiza a performantelor intre teritoriile dotate cu atribute spatiale comparabile.

Spatiul rural este adesea definit ca o entitate omogena de spatii, de activitati ale populatiei, de insusiri ale acesteia, etc. Aceasta viziune lasa in umbra procesele economice si sociale care au loc in acest spatiu[65].

Lasand de o parte vechea disputa intre urban-rural, vom incerca sa punem accent pe analiza mecanismelor economice care conduc la punerea in valoare a spatiilor rurale, diferentiate de natura factorilor economici, de activitatile pe care le dezvolta populatia in sanul sau.

in randurile ce urmeaza dupa ce vom analiza cateva definitii ale spatiului rural, vom examina factorii ce explica localizarea activitatilor si a populatiilor in spatiile rurale contemporane si apoi vom analiza delimitarea intre urban si rural din punctul de vedere al spatiului dominant rural.

Pentru economisti orasul este o asezare aglomerata de activitati productive si de populatie angrenata in aceste activitati, agricultura fiind in afara acestui sistem.

In acest context spatiul rural apare ca slab populat, slab diversificat, agricultura ocupa un loc dominant, si activitatile agricole sunt realizate de o populatie diversificata. Miscarile de populatie si de activitatile care au avut loc in ultimele decenii catre spatiile rurale occidentale, au facut ca agricultura sa ramana dominanta din punct de vedere al ocuparii solului, dar sa piarda rolul de motor economic.

Diversitatea spatiilor rurale a facut sa apara definirea mai multor categorii de ruralitate si anume:

o coroana periurbana in care procesele de urbanizare pun fata in fata agricultura cu o societate rurala in plina activitate;

un spatiu de economie agricola productiva si profesionala;

un spatiu rural saracit, marginal si deci disponibil;

un spatiu ocupat de servicii si activitati;

un spatiu ocupat de servicii si activitati urbane cum ar fi turism, odihna, tratament.

Aceste categorii de rural definite mai sus raman puternic impregnate de viziunea agricola asupra ruralului.

In zonele rurale ca efect al influentei urbanului apar avantajele cererii crescute de bunuri pentru recreere fapt ce influenteaza si caracteristicile fortei de munca.

Se definesc doua categorii fundamentale de spatii rurale in care fortele de munca se localizeaza in functie de nivelul geografic pe care se plaseaza.

Primul tip de spatiu rural este format din teritoriile situate la periferia oraselor ca rezultat al concurentei pentru ocuparea solului determinata de populatia urbana. Acest spatiu rural este puternic legat de oras prin migratiile definitive sau alternante ale populatiei si unde se dezvolta activitati tertiare sau industriale.

Aceste spatii rurale sunt o prelungire a orasului dar activitatile care se desfasoara aici nu sunt considerate urbane (cum ar fi agricultura) si ele se regasesc si sub denumirea de 'rural urbanizat'.

Al doilea tip de spatiu rural este in afara influentei urbane si este organizat in bazine de exploatare in jurul micilor aglomerari umane. Sectoarele de activitate cu caracter rural cum ar fi cel agricol si forestier sau activitatile recreative au mare nevoie de spatiu si sunt marcate de un specific local.

Astfel, facand o cercetare a criteriilor de delimitare a spatiului rural gasim un ansamblu de mecanisme in cadrul carora actioneaza dispersia activitatilor si a populatiei.

Noi retinem doua categorii de spatii rurale dupa specificul proceselor care se deruleaza: spatii rurale sub influenta oraselor si spatii rurale organizate in bazine.

Noile definitii statistice propuse in Franta

Elementele ce caracterizeaza cele doua tipuri de categorii de spatii rurale ca urmare a ceea ce am aratat mai sus nu aduc si o delimitare statistica intre urban si rural, avand ca baza Zonarea in arii urbane (ZAU) si complementul sau - rural.

Zonarea in arii urbane distinge trei mari categorii de spatii: polii urbani, cu mai mult de 5.000 de locuitori, sunt concentrati in sanul unei unitati urbane; comunele periurbane caracterizate de faptul ca mai mult de 40% din locuitori muncesc in polii urbani.

Polii urbani si comunele periurbane constituie spatiul de dominanta urbana:

- ansamblul celorlalte comune formeaza spatiul de dominanta rurala.

In acest moment definirea notiunii de oras este total modificata si adaptata conceptiei economistilor care caracterizeaza orasul ca pe o aglomerare de activitati in cadrul unei aglomerari de populatie, in realitate influenta urbanului nu se limiteaza numai la comunele periurbane ci si asupra ruralului din care 20-40% din populatie lucreaza la orase.

In aceasta optica se delimiteaza in Franta: poli rurali cu un numar de 2000- 5000 locuitori; periferia polilor rurali care cuprinde comunele plasate sub influenta polilor rurali; ruralul izolat.

Notiunile de comune periurbane si de rural influentat de urban sunt de fapt spatiul rural periferic al oraselor in sensul ca aceste comune ocupa un sfert din populatia franceza din anul 1999 pentru 45% din teritoriu.

Aceste doua categorii sunt guvernate de aceleasi mecanisme si nu difera intre ele decat prin intensitatea fortelor care le dirijeaza.

Este surprinzator ce sfera redusa au polii rurali si periferia lor (in 1999 ocupau 10% din teritoriu cu 3 milioane de locuitori).

Ruralul izolat are un bilant natural negativ urmare a imbatranirii populatiei din aceasta categorie de comune.

Zonarea in arii urbane si complementul lor - ruralul Urmarind definirea precisa a oraselor si a zonelor lor de influenta deosebim un spatiu de dominanta urbana si un spatiu de dominanta rurala. Spatiul urban este dat de:

polii urbani, care sunt unitati urbane cu peste 5000 locuitori si care nu apartin coroanei periurbane;

coroanele periurbane constituite din ansamblul comunelor rurale sau unitatilor urbane mici a carei populatie lucreaza in proportie de 40% intr-un poi urban. Un poi urban si coroana sa periurbana formeaza Aria urbana;

comunele multipolarizate sunt comunele rurale situate in apropierea Ariei urbane.

Ansamblul comunelor care nu se integreaza in spatiul de dominanta urbana constituie spatiul de dominanta rurala, pentru care distingem:

polii rurali, care sunt unitati urbane sau comune rurale cu 2000 pana la 4999 locuitori si in care numarul locuitorilor care muncesc la oras este superior rezidentilor;

ruralul cu slaba influenta urbana este un ansamblu de comune rurale in care 20% din locuitori lucreaza in arii urbane;

periferia polilor rurali este data de ansamblul comunelor rurale care nu sunt nici poli rurali nici rural cu slaba influenta urbana;

ruralul izolat este format din ansamblul comunelor rurale care nu apartin altor categorii.

Transformarea vietii rurale ramane caracteristica generala a evolutiei ruralului.

Intrarea agriculturii intr-o economie de piata si reducerea numarului de agricultori sunt cei doi factori care au condus la schimbarea modului de viata in mediul rural.

Antrenand disparitia artizanatului rural de orientare agricola, exodul si progresul tehnic in agricultura s-a dezvoltat un cadru de viata orasenesc, in general, in mediul rural asistam la un alt mod de viata rurala cu tensiuni multiple intre ceea ce apartine trecutului si ceea ce este deja viitorul[66].

Dezvoltarea mijloacelor de transport si de comunicatii, dezvoltarea mijloacelor de informare aparitia noilor forme de petrecere a timpului liber in mediul rural si aparitia de cerinte noi in materie de servicii acestea sunt principalele ratiuni ale regresiei micului orasel traditional in favoarea oraselor. Progresul tehnic si mecanizarea lucrarilor agricole au contribuit la faptul ca timpul petrecut de agricultori cu alte probleme decat cele de productie agricola cum ar fi petrecerea timpului liber si cultura a crescut simtitor.

Transformarile actuale ale vietii rurale vin din aparitia de cerinte la comportamente noi.

Criza mediului rural in raport cu exigentele vietii moderne este resimtita de oameni. Numai tinand cont de oameni se poate realiza o imagine realista a ceea ce se numesc 'functiunile mediului rural'.

Agricultura in conditiile de viata sunt legate de venitul agricol, dar si de: meserie, cadru de viata si relatii sociale, sufera de caracterul acaparator al meseriei lor, tinerii regreta de a nu-si putea permite nici o vacanta, iar batranii se vad obligati sa munceasca pana la moarte. Si totusi atasamentul lor fata de meserie ramane masiv, legat de valorile traditionale si de legatura cu pamantul si animalele.

Cadrul de viata priveste echipamentele individuale (apa curenta, canalizare, instalatii sanitare) componente ale habitatului rural si care lasa mult de dorit.

Relatiile sociale ale agricultorilor sunt legate de calitatea unei atitudini globale care se rasfrange asupra lor. Informatia si scolarizarea raman pentru mediul rural calea de acces cea mai importanta catre mediul exterior.

Reteaua de relatii sociale a agricultorilor depinde de posibilitatile de comunicare si de timpul acordat activitatilor profesionale.

Agricultorii au sentimentul ca sunt victimele unei injustitii. Ei estimeaza ca venitul lor este insuficient comparativ cu alte categorii socio-profesionale.

Ideea ca agricultura este 'ultima meserie' este generata de venitul scazut pe care il da dar si un raport social scazut atasat acestei meserii.

Astazi agricultorii aspira la a iesi din izolarea materiala, intelectuala si morala specifica mediului rural in perioada rezolutiei industriale.

Analizand aparitia dintre rural si urban prin prisma modelului de existenta urbana pe care si-l doresc locuitorii din mediul rural, tinta tuturor eforturilor ar trebui sa fie constructia unui mediu de viata rural in slujba oamenilor.

Cercetarile actuale in materie de urbanism nu definesc orasul nici din punct de vedere geografic, nici demografic ci pornind de la analiza functiunilor si anume:

functiunile administrative;

functiunile culturale, bazate mai ales pe cerinta de informare a tinerilor

din mediul rural cat mai aproape de nivelul informarii celor din mediul orasenesc. Functia culturala se poate concretiza si prin multiplicarea schimburilor de idei, pe dezvoltarea schimburilor artistice si nu in ultimul rand pe participarea la cunoasterea, circulatia si crearea valorilor ce caracterizeaza o civilizatie; functiile sanitare si sociale; functiile economice care raman de importanta capitala. Activitatile care releva dezvoltarea functiei economice in mediul rural sunt legate de trei factori si anume:

evolutia structurilor agricole;

industrializarea mediului rural;

cultivarea si dezvoltarea relatiilor or as-sat.

- functiile de legatura date de transporturile colective, dar si cele individuale.

Rural - urban o opozitie ce se cere depasita.

Dupa cum am vazut de multe ori locuitorii din mediul rural si mai ales agricultorii isi definesc cerintele prin raportare la modelul urban. Transformarile vietii rurale care este intr-un proces de urbanizare continua demonstreaza ca: ruralul si urbanul nu sunt diferite prin natura lor, doar ca trebuiesc utilizati aceeasi termeni nu numai pentru a analiza spatiul social rural si spatiul social urban dar si in proiectele de concepere a modului lor de organizare.

De fapt opozitia oras-sat este istorica si ideologica. Este istorica in masura in care ea a fost provocata de concentrarile urbane realizate ca urmare a revolutiei industriale din a doua jumatate a sec. 19.

Opozitia oras-sat a aparut si in masura in care centrele de decizie importante se gasesc concentrate in orase si se inscriu in doctrinele politice. Chiar si conceptia de amenajare a teritoriului tinde sa rezerve mediului urban toata puterea economica, administrativa si politica, conform unui model de organizare a spatiului in care zonele rurale sunt integrate micilor regiuni, ele insele integrate la randul lor in sistemul urban.

Dar pentru a vedea teritoriul si ca pe un spatiu social (de viata) in care ratiunile de oras si sat sunt atenuate (integrate), in care activitatile agricole si industriale se invecineaza, in care densitatea populatiei este relativ putin variabila.

Acesta nu este o utopie ci o realitate - societatile agro-industriale elvetiene, daneze, olandeze o probeaza.

Problema mediului rural - cadru de viata trebuie ancorata in problematica generala a organizarii spatiului social - rural sau urban - dar cadrul de viata colectiva si individuala.

Spatiul rural este mediul de viata, cadrul in care oamenii participa la cultivarea lor. Transformarile vietii legate de modernizarea agriculturii, de

diversificarea categoriilor socio-profesionale in mediul rural cresterea mijloacelor de informare au ca scop imbunatatirea vietii economice, sociale, culturale politice a tuturor oamenilor.

Exigentele vietii colective actuale se opresc asupra ratiunii de habitat si asupra importantei distantelor.

Pentru a fi in serviciul oamenilor, mediul rural trebuie sa fie un cadru de viata care sa raspunda exigentelor epocii.

Amenajarea (sistematizarea) teritoriului rural

Cercetarea unui mediu rural in serviciul oamenilor ne conduce spre a defini un numar de functiuni indispensabile mediului rural. Aceste functiuni se concretizeaza in servicii si echipamente.

Realizarea acestor servicii conduce spre un mediu rural organizat adaptat exigentelor unei vieti civilizate in concordanta cu politica de organizare si amenajare a teritoriului si localitatilor.

Cele mai importante servicii sunt serviciile publice pentru infrastructura cum ar fi canalizare, alimentare cu apa, electrificare, etc.; echipamente sanitare si sociale, posta si telefon, echipamente judiciare si fiscale; banci; comert, artizanat, profesiuni liberale; dezvoltarea exploatatiilor agricole viabile si organizarea lor teritoriala pe ansamblul comunei.

Concentrarea implantatiilor umane in mediul rural reprezinta o tendinta generala in tarile industrializate.

Din dorinta de a imbina aceste cerinte a aparut teoria oraselelor - centru, ca metoda de amenajare a teritoriului rural, suport pentru regruparea functionala a echipamentelor rurale si care sa raspunda urmatoarelor (functiuni) criterii: criteriul material: ele trebuie sa se afle la intersectia cailor de comunicatii; criteriul demografic; criteriul social, care corespunde posibilitatilor de utilizare a dotarilor scolare, universitare sau de odihna; criteriul economic care este barometrul potentialului localitatii; criteriul personalitatii care este dat de potentialul comunei care poate fi propriu sau poate proveni de la un oras vecin caruia ii este satelit.

Orasele - centru trebuiesc definite de existenta serviciilor de baza cum ar fi accesibilitate, comert, etc. la o populatie de l 500 - 2000 locuitori pe o raza de max. 15 km.

La nivelul superior oraselelor centru se afla centrul rural (polarizator) care are personal administrativ calificat, este un centru de informare generala, de formare profesionala, de cultura, comert, banci, profesiuni liberale, spital, eventual hotel, cinema, ateliere industriale (cu cea. 50-1 50 muncitori). Acest centru rural deserveste 5000-10000 locuitori pe o raza de cea. 25 km.

In functie de conditiile specifice, apare notiunea de centru rural primar si centru rural secundar.

Amenajarea teritoriului rural necesita coordonarea actiunilor publice si private prin planuri de amenajare a teritoriului si echipamente.

In toate tarile, lucratorii agricoli formeaza un grup special, care difera de celelalte grupuri de populatie. Activitatea agricola impune, are o amprenta evidenta poate si datorita faptului ca in toate tarile care initial au fost majoritar agricole, se considera ca activitatile industriale si comerciale sunt derivate din productia agricola[67].

1. Efectele industrializarii asupra echilibrului geografic si demografic sunt esentiale.

Industrializarea este caracterizata printr-o centralizare acuta a activitatilor economice si a populatiei in marile aglomerari umane. Concentrarea industriei atrage migrarea populatiei rurale catre centrele industriale, ca forta de munca.

Construirea unei infrastructuri este necesara pentru realizarea comunicatiilor intre zonele urbane si rurale dat fiind ca zonele rurale sunt ramase in urma fata de orase si cu zonele urbane.

La sat se pun trei probleme: depopularea zonelor agricole; comunele rurale suporta greu cheltuielile de intretinere a serviciilor publice; existenta unui numar mare de someri si de familii cu venit redus, lucrul cel mai grav in privinta evolutiei agricole.

Autoritatile publice trebuie sa stabileasca planurile de investitii si de activitati. Este evident ca toate regiunile nu se pot dezvolta in acelasi ritm si in acelasi fel.

Cresterea economica optima a unei zone rurale este limitata de resursele sale, de posibilitatile de a atrage capital extern si de pozitia geografica fata de traseele comerciale. Planurile economice trebuie sa aiba in vedere o ampla dezvoltare a infrastructurii regionale cu serviciile publice esentiale.

Expansiunea industriei este un stimulent al societatii rurale, singurul punct de divergenta fiind eventual locul de implantare a acestor industrii.

Principalele caracteristici ale politicii de industrializare enunta urmatoarele principii:

alegerea zonelor de amplasare si in care se aplica masuri de stimulare;

delimitarea centrelor de industrializare;

aceste zone trebuie sa fie atractive pentru noi industrii prin ameliorarea structurilor de infrastructura si a climatului social;

toate masurile care se iau trebuiesc coordonate cu masurile automatilor publice.

Consecintele industrializarii pentru agricultura, in tarile dezvoltate, industriile nonagricole au cea mai mare dezvoltare si exercita o mare influenta economica si politica.

Consecintele industrializarii asupra agriculturii sunt:

dezvoltarea pietelor agricole;

cresterea productivitatii agricole;

se pune capat izolarii familiilor rurale si introduce agricultura in circuitul comercial.

Multi cultivatori se asociaza in efortul de mecanizare a lucrarilor agricole, in executarea de lucrari contra eroziunii solului, contra inundatiilor.

Numai comasarea din sistemele de amelioratii pot constitui solutia reala.

3. Participarea agriculturii la dezvoltarea industrializarii

Principala contributie a agriculturii la dezvoltarea industriala este forta de munca ceea ce aduce schimbari si la structura demografica si in evolutia sociala si economica.

4. Rolul industriilor agricole

Acesta trebuie vazut sub doua aspecte:

locul industriilor agricole in industrializarea unei tari;

crearea de noi zone industriale poate stimula si industriile agricole. Trei factori contribuie la dezvoltarea si integrarea pe verticala:

cerinta de capital in agricultura;

intreprinderile de comercializare si furnizare a produselor agricole doresc sa-si impuna controlul si asupra productiei agricole;

comercializarea agricola necesita o specializare si o coordonare permanenta.

Pe termen lung singura solutie pentru dezvoltarea agriculturii este expansiunea rapida a industriei si serviciilor structurate si ghidate de interese private dar si de puterile publice.

Este o relatie in dublu sens intre agricultura si restul economiei, succesul industrializarii determinand si progresul paralel al agriculturii.

Dezvoltarea rapida a industriei si serviciilor este obligatorie pentru dezvoltarea agriculturii si prosperitatea rurala.

Raman actuale conceptele lui I. Malassis in contextul dezvoltarii economice globale respectiv organizarea si amenajarea spatiului rural trebuie sa acorde atentie[68]:

Zonelor economice functionale Modelul dezvoltarii occidentale arata clar ca exista relatii intre cresterea globala si cresterea agricola, intre transformarile economiei globale si cele ale agriculturii.

Regiunea agricola naturala, cadrul geografic propriu agriculturii ne conduc spre definirea de zone economice functionale in care activitatile tertiare sunt convenabil repartizate

Rolul fundamental al structurilor urbane in dezvoltarea societatii industriale polii de crestere sunt polii urbane. Toate ipotezele prevad in viitorii ani o crestere a populatiei urbane din totalul populatiei.

In aceasta perspectiva, studiul armaturii urbane, baza a cresterii globale conduce spre dezvoltarea centrelor rurale care sa permita satului accesul la binefacerile investitiilor colective privind: igiena, sanatatea, educatia, sportul, cultura si odihna, intr-un cuvant atenuarea diferentelor rural-urban.

Urbanizarea comunelor Tendinta generala in economiile industrializate este diminuarea populatiei agricole.

Deci densitatea populatiei agricole tinde sa devina slaba si in viitor vitalitatea zonelor rurale va depinde de popularea acestor zone de nonagricultori.

Amenajarea teritoriului tinde sa conduca la ameliorarea nivelului de viata si a conditiilor de existenta a indivizilor carora li se ofera conditii de existenta si de munca atenuand diferenta dintre oras si sat.

Amenajarea teritoriului se situeaza in dubla perspectiva de analiza a cresterii globale dar si a repartizarii oarecum uniforme a bunastarii, mentinand viata sociala in mediul rural, renovarea habitatului si o repartizare geografica a investitiilor colective.

Viitorul regiunilor agricole va depinde de potentialele naturale, de progresul tehnic, de localizarea industriilor, de transformarea produselor agricole etc.

Coerenta conceptiei si actiunilor, in masura in care cresterea economica si organizarea spatiala a productiilor si a bunastarii sunt vizibile, rezulta ca organizarea si amenajarea teritoriului si dezvoltarea economica au fost coerente.

Apararea adevarului prin decizii coerente si analize pe termen lung necesita corelarea dezvoltarii economice in favoarea industrializarii, a echipamentelor colective, a marilor amenajari teritoriale, toate fac parte dintr-o politica agricola intr-o economie in crestere dar umanizata.

Trebuiesc dezvoltate formele socio-economice de productie agricola suficient de suple ca sa se poata adapta schimbarilor rezultate din dezvoltarea propusa.

Organizarea mobilitatii profesionale, adaptarea permanenta a structurilor economice, amenajarea cadrului de viata sunt cele trei obiective majore ale amenajarii spatiului economic si social.

La acestea se integreaza organizarea si amenajarea teritoriului agricol definita prin organizarea teritoriului interunitati (comasari de teren si rectificari de hotare) urmata de organizarea exploatatiilor agricole adecvat conditiilor specifice locale (profilarea, organizarea fermelor, amplasarea si dimensionarea categoriilor de folosinta, amplasarea centrelor de productie, organizarea si amenajarea categoriilor de folosinta corespunzator specificului sistemelor de cultura (arabil, plantatii de pomi, vii si hamei, pasuni si fanete, paduri) si incheind cu reteaua de drumuri de exploatare.

Spatiul rural cel neafectat de industrializare si urbanizare, are o seama de caracteristici care ii dau individualitate, specificitate si autenticitate comparativ cu alte zone (spatii). Spatiul rural autentic se distinge din toate punctele de vedere (structura economica, populatie, ocupatii, cultura, viata sociala etc.) de spatiile urbane, industriale, miniere, zone portuare etc.[69]

1.    Din punctul de vedere al structurii economice, in spatiul rural activitatile agricole ocupa, de regula, cele mai intinse zone, agricultura reprezentand 'coloana vertebrala' a ruralului. Am precizat ca agricultura ocupa, de regula, cel mai mare teritoriu rural, pentru ca in unele zone, cum sunt cele montane si piemontane, silvicultura, impreuna cu activitatile conexe silviculturii, exploatatii forestiere, prelucrarea lemnului, activitati mestesugaresti, casnice, industrii prelucratoare ale resurselor padurii, este predominanta atat din punct de vedere teritorial cat si ocupational. De asemenea, in unele zone montane, litorale si de delta, predominante pot sa fie activitatile agroturistice, de agrement, de pescuit si vanatoare sportiva. Dar, cu toata diversitatea economica, spatiul rural, in esenta sa, ramane un spatiu preponderent agrar.

2.    Spatiul rural este, din punct de vedere ocupational, preponderent un spatiu de productie in care activitatile sectoarelor primare au o pondere destul de ridicata din punct de vedere economic. Sectoarele productiei agroalimentare (culturi de camp, pajisti, legumicultura, viticultura, pomicultura, cresterea animalelor), silvicultura si exploatarea padurii, industrializarea lemnului, mineritul, industria conexa agriculturii, industria casnica si mestesugurile detin pondere in cadrul activitatii generale din spatiul rural.

Mare parte din profesiunile practicate in spatiul rural sunt profesiuni practice, manuale, unele dintre acestea solicitand policaliftcare profesionala, in plus, prin natura activitatii, fenomenul de intrajutorare, de cooperare intre sateni este mult mai prezent comparativ cu spatiul urban.

Populatia ocupata in servicii, in activitatile administrative, sociale etc. este mai redusa ca pondere. In acelasi timp, mare parte din populatia care lucreaza cu timp integral in sectorul neproductiv depune si o activitate productiva in agricultura si alte sectoare in timpul secundar, fie ajutand membrii de familie- agricultori, fie lucrand in micile lor gospodarii agricole sau in hobby-ferme. Este o caracteristica importanta a populatiei rurale de a lucra concomitent in sectoare agricole si neagricole. De la profesor, invatator, medic, muncitor, functionar la preot, in mare parte, lucreaza si in gospodaria lor proprie. Aceasta pluriactivitate are consecinte multiple asupra starii de spirit a lumii rurale, inclusiv in ceea ce priveste autoconsumul alimentar.

3.   In spatiul rural este predominanta proprietatea privata, familiala, comparativ cu zonele urban-industriale. De asemenea, in zonele rurale, proprietatea publica si privata a statului este mult mai restransa, reducandu-se, de regula, la rezervatii si parcuri nationale, terenuri limitrofe cailor de comunicatii si retelelor de transport, unele terenuri cu destinatie speciala.

Difuziunea proprietatii private in spatiu rural, dezvoltarea simtului proprietatii, cu exceptia perioadei comuniste, a avut o serie de consecinte pozitive asupra spiritului antreprenorial al locuitorilor rurali. Din pacate, in fostele tari socialiste din Estul Europei aceste preocupari au disparut la majoritatea locuitorilor satelor, avand consecinte nefaste asupra starii de spirit gospodaresc si asupra moralitatii populatiei rurale.

4.   Spatiul rural, din punct de vedere al densitatii populatiei si al marimii asezamintelor umane, este mult mai aerisit, mai umanizat.

Comunitatile rurale au unele caracteristici specifice, in primul rand raporturile interumane sunt mai bune, iar participarea cetateanului la problemele comunitatii este mai accentuata. Spatiul rural are o viata sociala mai apropiata, locuitorii se cunosc intre ei, din toate punctele de vedere. De asemenea, cunoasterea familiilor este foarte importanta. Nu de putine ori aprecierea tinerilor se face functie de modul de comportare sociala al ascendentilor, adica al parintilor si chiar al bunicilor.

5.   Din punct de vedere peisagistic, spatiul rural, prin structura sa naturala, prin peisajul ingrijit si aerisit prin flora si fauna sa, este incomparabil mai frumos si mai apreciat de multi locuitori. Aerul mult mai curat, linistea qvasipermanenta, pacea care guverneaza atmosfera majoritatii asezamintelor rurale 'curate' si 'asezate' sunt alte caracteristici ale climatului vietii la tara. A avea o resedinta la tara acum nu mai este considerat un moft ca in urma cu unu sau doua decenii. Acum, tot mai multi oraseni 'ies' zilnic sau la sfarsit de saptamana din aglomeratiile urbane, din zgomotul si smogul acestora. Un om care este intens solicitat prin meseria sa, prin activitatea lui zilnica sau saptamanala, prin stresul acumulat, cauta o oaza de liniste pentru sfarsitul zilei sau al saptamanii.

Aceste cateva caracteristici: linistea, pacea, climatul, aerul curat, peisajul linistitor, de calm social nu pot fi cuantificate pentru a masura calitatea habitatului rural. Peisajul natural al ruralului constituie un patrimoniu inestimabil al umanitatii.

6.  Viata in spatiul rural, mai mult decat in oricare alt mediu social, este asezata pe o serie de norme emanate din experienta de viata multiseculara, din traditiile, obiceiurile si cultura locala. Modul de viata rurala, traditiile si obiceiurile, formeaza laolalta cultura populara locala sau regionala. Tezaurul acumulat timp indelungat constituie, de asemenea, o caracteristica de mare atractie pentru viata la tara, pentru petrecerea unei anumite parti din timp la sat sau pentru turismul rural. Din ce in ce mai multi 'oraseni' cauta zonele frumoase de la tara pentru a petrece un week-end sau un concediu pentru un peisaj frumos, linistit si curat si pentru a trai, impreuna cu copiii, in gospodariile rurale, pentru a cunoaste traditiile si obiceiurile caracteristice localitatii sau regiunii.

Viata sociala si culturala, caracteristica ruralului, este un patrimoniu de neegalat al umanitatii, element care, alaturi de economie si ecologie, da adevarata dimensiune si valoare spatiului rural.

Dezvoltarea agriculturii, cresterea randamentelor agricole si a productivitatii muncii in agricultura, a determinat eliberarea unei importante parti din populatia agricola si ocuparea ei in activitati industriale, de servicii, sociale etc. In tarile unde s-au aplicat politici concrete de mentinere a populatiei (devenite) neagricole in spatiul rural s-au dezvoltat armonios o serie de activitati neagricole, de tip industrial sau de service. Daca implantarea acestor activitati s-a facut fara agresarea spatiului rural, daca activitatile neagricole s-au lasat in sfera ruralului, s-a reusit, in aceste cazuri, pastrarea autenticitatii acestuia.

7.  Politica de dezvoltare a spatiului in tarile vest-europene s-a axat pe principiul continuitatii si complementaritatii activitatilor agroalimentare. Activitatile neagricole, in special cele industriale si de service, s-au bazat pe complementaritatea fata de agricultura.

8.    Pornind de la initiativa privata, statul a sprijinit prin politici regionale si rurale dezvoltarea acelor activitati agricole plasate in aval si amonte de agricultura precum si cele care prelucreaza materii prime locale, in spatiul rural s-au implantat intreprinderi mici si mijlocii care au angajat forta de munca din zonele rurale respective. Astfel, segmentul de populatie rurala angajata in activitati neagricole are posibilitatea de a lucra cu timp integral (full-time) in industrie sau service si cu timp partial (part-time) in agricultura. In acelasi timp, principiul integrarii activitatilor agroalimentare a constituit unul dintre pilonii politicilor rurale ale guvernelor vest-europene. A fost stimulata prelucrarea produselor agricole in intreprinderi mici si mijlocii sau in cooperative de prelucrare locale sau regionale.

Principiul dupa care mai usor si mai economic se transporta produsul finit comparativ cu materia prima agricola a condus la extinderea investitiilor agroalimentare in localitatile rurale.

9.       Acest tip de politica agricola si de industrie agroalimentara a atras dupa sine extinderea retelei infrastructurale, a institutiilor de invatamant, social- culturale, fmanciar-bancare si de credit. Cu alte cuvinte, au mentinut spatiul agricol in viata, l-au fortificat, fara insa a atenta la ruralitatea sa, la caracteristica sa fundamentala de viata la tara.

10.    Desigur, nu se pot fetisiza politicile rurale vest-europene. Si ei au facut greseli, pe care le cunosc si le recunosc. Asa se explica preocuparea tarilor vest- europene de a redacta o Carta europeana a spatiului rural, un document juridic - cadru de conservare a ruralitatii europene. De asemenea, asistam in prezent, in tarile si zonele in care s-au facut greseli majore in exploatarea rurala, la discutii cu privire la fenomenul de dezurbanizare sau reruralizare. Se intalnesc curente de idei realiste, dar si unele care nu pot fi puse in practica, fie datorita restrictiilor financiare, fie, de cele mai multe ori, din cauza imposibilitatii (pe termen scurt si mediu) demontarii structurilor de tip urban-industrial existente in unele zone.

11.    Conceptul de 'revenire' la ruralul european sau romanesc patriarhal specific perioadelor antebelice sau interbelice nu mai este posibil, in primul rand din motive tehnologice si economice.

12.    In fine, consideram ca nu se poate pune semnul egalitatii intre rural si rustic. Trebuie sa acceptam ca si in domeniul ruralului actioneaza legea progresului. Or, aceasta lege vine in contradictie cu conceptul de rustic. Consideram ca numai excentricii, cei care vor sa fie in orice conditii 'originali', cauta cu orice pret rusticul. Nu credem insa in rusticizarea ruralului, atat datorita mutatiilor majore in economia de tip rural practicata acum, cat si datorita evolutiei (sau, pe alocuri, involutiei) structurilor rurale.

Am vazut la inceput ca in viziunea Consiliului Europei, spatiul rural este definit putin mai larg, ca o zona interioara sau de coasta a unei tari cuprinzand satele si orasele mici, in care majoritatea teritoriului este folosita pentru agricultura, silvicultura, acvacultura si pescuit, activitati economice si culturale ale populatiei acestor zone (industrie, artizanat, servicii, etc), amenajari montane pentru petrecerea timpului liber si distractii sau rezervatii si parcuri nationale, regionale sau naturale, habitat si alte folosinte.

"Noua filozofie a spatiului rural in esenta sa spune: 'Spatiul rural in Europa constituie un spatiu pretios, fruct al unei lungi istorii si a carui salvare este o vie preocupare pentru societate. Spatiul rural isi poate indeplini functiile de aprovizionare, de destindere si de echilibru, din ce in ce mai dorite in societate, doar daca el ramane un spatiu de viata atragator si original dotat cu: o buna infrastructura; o agricultura si o silvicultura viabile; conditii locale favorabile activitatilor economice neagricole; un mediu intact Si cu un peisaj ingrijit.

Noua filozofie a spatiului rural trebuie, de asemenea sa se sprijine pe conceptul de dezvoltare locala globala, durabila[70]

Problematica dezvoltarii rurale globale si durabile constituie chintesenta politicilor economice si sociale ale dezvoltarii comunitatilor locale (rurale) intr- un ansamblu armonios.

Dezvoltarea rurala durabila este o componenta a conceptului si in acelasi timp o parte a strategiei economico-sociale de dezvoltare durabila, rezultatul unor analize macroeconomice si sociale efectuate in ultima jumatate de secol asupra unor fenomene contradictorii ale lumii contemporane, cele mai puternice din punct de vedere al impactului asupra oamenilor fiind:

polarizarea accentuata a procesului de dezvoltare economica care a condus la existenta concomitenta a unor insule de bogatie intr-o mare de saracie, cazul tarilor in curs de dezvoltare si insule de saracie in zone intinse bogate (supradezvoltate), in cazul unor zone (provincii) europene sau americane;

degradarea mediului natural prin agresivitatea fara precedent si extinderea necontrola a industriei, intensificarea agriculturii si marirea peste limitele ecologice a agroindustriei, cailor de comunicatii, turismului, etc., ca surse majore de poluare;

urbanizarea galopanta, necontrolata a unor zone, transformarea acestora in  megalopolisuri si poli superindustriali;

eliminarea valorilor traditionale si inlocuirea acestora cu cele industriale (de serie mare, standardizate), in dorinta de sporire a profitabilitatii, treptat s-au inlocuit, incepand cu elementele de cultura si agricultura traditionala si continuand cu tehnologiile clasice sau mestesugurile, aproape toate elementele traditionale nationale sau locale

cronicizarea si amplificarea unor fenomene social-economice negative cum sunt cresterea somajului, sporirea subocuparii fortei de munca rurale, alienarea tineretului, migratia necalificata a fortei de munca inalt calificate spre zone de  atractie economica si profesionala' ;

Dezvoltarea rurala, din punct de vedere conceptual, are multiple sfere de cuprindere:

in primul rand, se poate vorbi despre dezvoltarea rurala locala, la nivelul comunitatilor locale (sate, comune) si a gospodariilor componente ale acestora;

in al doilea rand, datorita relatiilor de interdependenta intercomunitara in plan regional, se poate vorbi despre dezvoltarea rurala regionala;

in al treilea rand, pornind de la legaturile stranse pe multiple planuri, inclusiv culturale, intre comunitatile de granita ale diferitelor tari, putem aprecia ca exista o importanta componenta a dezvoltarii rurale transfrontaliere;

in al patrulea rand, daca vom analiza fenomenul la nivel european, ca un concept continental, se poate dezvolta ideea de dezvoltare rurala paneuropeana. (Paun Ion Otiman: op. cit. pag: 272-275).

Uniunea Europeana, intr-un studiu recent, definind spatiul rural la nivelul continentului, spune ca "Europa Rurala asa cum este ea inteleasa in mod general, cuprinde regiuni, peisaje naturale de la tara, terenuri agricole, paduri, orase mici, pungile industrializarii si centrele regionale. Ea contine o tesatura economica si sociala variata si complexa: ferme, magazine si afaceri mici, comert si servicii, industrii mici si mijlocii. Casa a marii bogatii de resurse naturale, a habitaturilor si a traditiilor culturale, ea isi asuma un rol crescand in importanta pentru relaxare si activitati in timpul liber[71].

Particularitati ale spatiului rural

Spatiul rural nu constituie un ansamblu omogen, in primul rand' pentru ca, luat in considerare chiar si numai din punct de vedere agricol sub aspectul capitalului funciar, spatiul rural contine terenuri de calitati foarte diferite, si care, in functie de climat, sunt favorabile unor culturi si nefavorabile altora, in al doilea rand, pentru ca, combinarea teren arabil-intindere disponibila-mediu inconjurator, putandu-se face dupa dozaje foarte variate, conferind diferitelor fractiuni din spatiul rural fizionomiile cele mai diverse. Dar pentru un spatiu rural determinat, acest lucru nu este imuabil deoarece dezvoltarea economica are ca efect privilegierea succesiva a unuia sau altuia dintre diversele aspecte ale spatiului rural.

Spatiul rural pate, in anumite ipoteze, atunci cand este un spatiu inchis, de exemplu, sa aiba o semnificatie prin sine insusi. Dar cel mai adesea spatiul rural intretine relatii cu un spatiu urban. Aceasta fixeaza, cel putin partial, continutul spatiului rural. Dar relatiile dintre spatiul rural si spatiul urban nu sunt niciodata definitive. Dezvoltarea aduce schimbari in efectele de atractie si efectele de difuzare pe care le exercita unul asupra celuilalt dintre cele doua spatii. Tendintele de apropiere pot sa succeda unei ingrosari a distantarii.

In fine, spatiul rural este supus calculului economic ale carui rezultate pot determina densitatile de ocupare sau distributia culturilor.

"Expresia 'spatiu rural' ramane imprecisa' este de parere R. Badouin. O tentativa de analiza releva existenta a trei clemente a caror analiza permite punerea in evidenta a realitatii pe care incearca sa o redea aceasta expresie.

Spatiul desemneaza o anumita intindere. Acest spatiu este marginit sau limitat. El este limitat in perceptiile celor care-1 frecventeaza iar gradul de intimitate in intelegerea acestui spatiu descreste odata cu cresterea indepartarii. Limitele decurg de asemenea din organizarea sociala: spatiul este un subiect de drept; un individ sau o comunitate isi pot exercita drepturile, cu titlul de exclusivitate, asupra unei intinderi mai mult sau mai putin mare. Spatiul este segmentat in parcele, exploatatii, comune. El devine suprafata cadastrala, cartiere si teritorii, teritorii comunale.

Fragmentandu-se, spatiul capata o dimensiune. Aceasta poate constitui o constrangere. Spatiul vital al unei 'economii a culesului' avea dimensiuni superioare celei a unei societati care practica o agricultura intensiva. Dimensiunea unei exploatatii agricole se poate adeveri a fi prea mica pentru a facilita introducerea unor tehnici sau sa asigure titularului sau un venit considerat satisfacator, intinderea terenurilor disponibile intervine in determinarea sistemului de Cultura.

Spatiul se defineste in primul rand printr-o dimensiune, adica o intindere cu care se poate avea un anumit grad de intimitate si asupra careia se poate dispune de anumite drepturi.

Dar pentru ca este rural, spatiul este locul unde se exercita activitatile agricole. El nu este numai un sol de o anumita intindere, ci un teren dotat cu calitati variabile. Spatiul nu este uniform si serveste de suport unor terenuri de o fertilitate din ce in ce mai scazuta. Terenul arabil defineste o vocatie agricola a solurilor, cu continut variabil dupa compozitia lor. Suprafata agricola utila delimiteaza acele suprafete care pot sa ofere conditii de cultura avantajoase de cele care nu au asemenea aptitudini.

Spatiu rural, considerat dupa terenurile pe care le contine, constituie un factor de productie. Cum el este durabil, el reprezinta un capital care a fost denumit capital funciar. Sub aspectul intinderii, spatiul rural determina un orizont, cultura solurilor fertile duce la o inradacinare a agricultorului in mediul sau.

Intinderea geografica si fertilitatea solurilor nu sunt suficiente pentru a defini spatiul rural. Aceasta corespunde de asemenea unui mediu inconjurator. El nu constituie un spatiu gol; el este un peisaj ce poate fi calificat ca salbatec, campenesc sau cultivat (fasonat). Natura predomina si modelarea umana este uneori importanta, aceasta traducandu-se prin schimbarea speciilor vegetale si animale sau prin indesirea constructiilor.

Intinderea geografica, fertilitatea solurilor, alura mediului inconjurator definesc spatiul rural. Conjugarea intinderii cu fertilitatea solurilor determina o vocatie agricola a spatiului considerat; disponibilitatea terenurilor si calitatea mediului inconjurator fixeaza o vocatie rezidentiala.

Trebuie subliniat ca aceste calitati fizice nu epuizeaza calitatile spatiului rural. O retea de drepturi si de dispozitii regulamentare se grefeaza pe tot spatiul rural ocupat de oameni. Spatiul poate fi de asemenea sediul unor anumite credinte.

Ansamblul acestor elemente se regasesc in toate momentele dezvoltarii, dar cu o intensitate variabila. Uneori spatiul rural este considerat bun de consum, alteori va fi apreciat drept capital funciar. Spatiul liber poate fi in anumite circumstante mai cautat decat fertilitatea terenurilor. Pornind de la rolul jucat de spatiul rural, se poate schita o suita o suita de situatii care s-au succedat in cursul istoriei economiei rurale.

In economia de subzistenta, parea logic ca pamantul hranitor sa fie aspectul sub care societatea sa privilegieze spatiul rural. Acesta era cu atat mai apreciat cu cat continea terenuri mai fertile. Legatura dintre subzistente si terenuri este pe de alta parte destul de lejera in masura in care terenurile abandonabile (furnizau usor cantitatea ceruta de hrana. Adesea spatiul rural are o semnificatie mai importanta ca intindere teritoriala decat ca suprafata agricola utila. Aceasta tine de credinte. Spatiul in care s-au asezat societatile traditionale este cel in care strabunii au ales sa se instaleze dupa peregrinarile lor voluntare sau fortate. Ritualuri si rituri au putut preceda aceste implantari si dau acestor locuri un caracter sacru. Semnificatia religioasa a solului este mai importanta decat utilitatea sa economica. Ultima depinde de prima deoarece, spatiul rural constituie cadrul in care cei care sunt in mod temporar aici trebuie sa asigure prelungirea strabunilor. Respectul acestora din urma este esential, deoarece nemultumirea strabunilor s-ar traduce prin interventia fortelor oculte capabile sa provoace seceta si foamete. Cei vii nu sunt decat depozitarii unei intinderi de sol care nu le apartine in functie de dorinta lor sau de eficacitatea lor tehnica, ci dupa dorintele celor ce nu mai sunt. Trebuiau menajate spiritele lor pentru a evita nemultumirile si pedepsele.

Pamantul a avut intotdeauna un aspect instrumental, dar daca cantitatea disponibila este suficienta, el se reduce la un simplu suport pentru culturi, pentru asezarea locuintelor, etc. Interventia dincolo (de aceasta este considerata la fel de decisiva pentru randamentul culturilor ca si pentru fertilitatea solurilor. Astfel s-a convenit, respectarea locurilor sacre, zonele tabu, interdictiile de a cultiva in cutare zi sau cu cutare utilaj, de a indeplini cutare act productiv in cutare perioada.

Spatiul rural devine astfel un 'teatru' in care actorii se forteaza sa adopte un comportament conform celui pe care il prezinta in mod confuz ca corespunzator dorintelor celor ce exercita asupra lor o putere difuza si oculta.

in alte circumstante, prin drepturile asupra lui, spatiul rural capata cea mai mare semnificatie sociala. Regimul aproprierii solului poate determina structurile sociale cele mai caracteristice ale unui ansamblu. Modul de apropiere a solului poate sa duca la o structura segmentara si comunitara a societatii sau la o structura ierarhizata si diferentiata.

Diviziunea intre proprietari funciari si exploatand agricoli a exercitat o influenta determinanta asupra evolutiei. Atribuirea terenurilor in proprietate deplina si arendarea lor a stat la originea realizarii unui surplus agricol. Ea a dat nastere unei societati diferentiate, in sistemele feudale, proprietatea asupra pamantului a conferit nu numai dreptul de a percepe acest tip particular de venit numit renta funciara, ci si o putere politica si jurisdictionala. Conditiile oamenilor pot fi determinate de conditiile bunurilor. Ierarhia sociala s-a suprapus atunci pe ierarhia terenurilor si a drepturilor care se raporteaza la acestea. Seniorul locului traieste din locatia terenurilor pe care le stapaneste.

Manunchiul de institutii si de drepturi rezultate din statutul solului reprezinta de acum elementele care determina fizionomia spatiului rural. Peisajul se estompeaza, economia pamantului dispare in spatele acestei ierarhii juridice nascuta din sistemul funciar.

Cand dezvoltarea economica a devenit obiectivul societatii, spatiul rural devine interesant prin terenurile de buna calitate pe care le contine. Ceea ce importa este capacitatea sa productiva, intr-o era marcata prin vointa de a constitui un aparat productiv eficace, spatiul rural constituie un factor de productie. Aceasta are caracterul unui capital, subiect al unei epuizari a calitatilor sale, daca nu se iau masuri de intretinere si de bonificare.

Care poate fi aptitudinea de a produce a unui capital funciar? Capitalul funciar nu este domeniul in care legea randamentelor descrescatoare se afirma cu cea mai mare rigoare? Cresterea economica, nascuta din expansiunea industriala, nu va ti blocata de incapacitatea capitalului funciar sa-si creasca propria productivitate? Cea mai mare parte a dinamicilor realizarilor, elaborate de catre economistii clasici in cursul inceputului secolului al XlX-lea, se bazeaza pe o apreciere a eficacitatii terenului ca factor de productie. Existenta acestor calcule si studii arata ca de acum, spatiul rural este considerat mai putin in functie de manunchiul de drepturi carora le da nastere ci in functie de contributia sa eventuala la cresterea economica.

Evolutia dejoaca uneori pronosticuri. Terenurile marginale, departe de a determina preturile al caror caracter strategic antreneaza blocajul cresterii, sunt abandonate din ratiuni de productivitate scazuta. Puterea publica favorizeaza retragerea unui anumit numar de hectare din cultura atunci cand excedentele tind sa se acumuleze, in masura in care pamantul nu mai pare sa constituie un ,"loc ingust' pentru extinderea productiei, interogatia asupra capacitatii sale de productie isi pierde interesul. Se ajunge astfel la intelegerea faptului ca elementul decisiv al volumul de productie nu mai este fertilitatea solurilor ci aporturile complementare efectuate si modurile culturale efectuate.

O asemenea situatie se poate prezenta atunci cand economia a realizat performante inalte. Estomparea spatiului rural ca loc de productie poate sa coincida cu promovarea sa ca bun de consum, in societatile in care fenomenele de consum tind sa devina cele mai semnificative, spatiul rural gaseste o vocatie noua. El permite in acelasi timp un consum de spatiu, bucuria unui mediu si constituirea unui cadru de viata. Spatiul rural devine spatiu rezidential si spatiu recreativ, in mod cert, spatiul rural arbitreaza populatii. Dar functia sa rezidentiala a fost timp indelung dependenta de activitatile agricole. Habitatul se suprapunea sau se juxtapunea cladirilor exploatatiei, agricultura constituind un mod de viata in care activitatea agricola si activitatea familiei se amestecau si se sustineau reciproc.

Atunci cand spatiul rural inceteaza de a mai fi ocupat numai de catre agricultori si va servi mai mult ca loc de rezidenta pentru cei care au alte profesii, el devine un cadru de viata. Ori, ce consum nu are valoare numai prin sine insusi ci si prin cadrul in care se realizeaza. Un mediu de calitate pune spatiul rural in valoare, un mediu dezagreabil ii reduce valoarea, in opozitie cu spatiul urban, totdeauna masurat cu zgarcenie, spatiul rural, mai putin scump, poate sa se miste mai usor. Mediul inconjurator poate fi de calitate mai buna si mai putin inghesuit decat in spatiul urban, intinderea privelistii, farmecul peisajului, agrementul vegetatiei devin elemente mai cautate si mai apreciate decat compozitia chimica a solurilor si calitatile lor pedologice. Atractia sitului conteaza mai mult decat fertilitatea terenului, in momentul in care se manifesta interesul pentru spatiul rural ca bun de consuni, asistam la o rasturnare a valorilor. Portiuni de teritoriu lipsite de orice vocatie agricola si a caror valoare de vanzare era nula inregistreaza, atunci cand se preteaza pentru o functie rezidentiala, o crestere a valorii lor de piata de asa maniera incat pretul unei unitati de suprafata depaseste pe cel al suprafetei agricole utile.[72]

Functia rezidentiala a spatiului rural este legata de dimensiunea oraselor, de difuzarea mijloacelor de transport si de cautarea unui cadru de existenta. Unele teorii ar putea lasa sa se inteleaga ca aceasta functie rezulta dintr-un fenomen de respingere pe care il emana orasul. Unii dintre cei care aleg habitatul rural o fac si din motive de costuri ale chiriei urbane. Dupa anumite formule, "cei care pot plati proprietarilor solului o renta ridicata sunt aproape de centru sau chiar in centru, ceilalti sunt surghiuniti la periferie'. Si in felul acesta s-au creat unele comune dormitor.

Dar, in alte cazuri, localizarea resedintei la tara este un act voluntar, in mod cert, aceasta implica un cost suplimentar si o pierdere de timp. Dar, atractia locului sau dorinta de a avea la dispozitia sa un spatiu, ii da o compensatie. Costurile suplimentare datorate unei resedinte indepartata de locul unde se desfasoara activitatea profesionala pot fi considerate ca o masura, cel putin aproximativa, a suplimentului de utilitate pe care o ofera o resedinta de tip rural.

Functia rezidentiala a satelor situate la o distanta scurta de oras a suferit o mutatie. Ea a fost la inceput rezultatul unei constrangeri. Criza de locuinte a obligat candidatii la o implantare urbana sa gaseasca o locuinta in satul vecin. Distanta era atunci un cost. Mai tarziu, aceasta implantare a devenit voluntara si sistematica.

Din aceste transformari rezulta ca spatiul rural nu mai este locuit numai de catre agricultori. Satul, comunitatea rurala prin excelenta, nu mai este constituita doar prin juxtapunere cultivatorilor pamantului care au aceleasi preocupari, supusi acelorasi ritmuri, traind dupa acelasi model cultural, in functie de diversele vocatii, apare o noua tipologie a satelor ceea ce este de fapt o noua diferentiere a spatiului rural.

Satul care ramane in permanenta o aglomeratie de agricultori tinde sa devina rezidual. Caracteristicile le sale cele mai frecvente rezida in declinul demografic, absenta noilor constructii, miscarea migratorie a populatiei sale.

Satul rezidential situat in aria de atractie sau de difuziune a oraselor se caracterizeaza prin importanta venitului menajelor care isi au resedinta acolo, in afara activitatii lor profesionale, il raport cu veniturile acestei fractiuni a populatiei care traieste si munceste acolo. Ruptura intre locul de munca si locul de resedinta poate fi caracteristica la fel de bine pentru ruralii care au avut accesul la o ocupatie urbana ca si pentru citadinii care au optat pentru o resedinta la tara.

Satul industrializat este acela in care prezenta uneia sau a mai multor unitati industriale are ca efect, traversand o combinare de activitati agricole si industriale, sa deturneze o fractiune populatiei de la singura activitate de cultivare a plantelor.

Satele turistice sunt marcate prin importanta populatiei temporare in raport cu populatia permanenta.

Cea mai mare parte a satelor conserva o activitate agricola si ofera o aliura dualista. Activitatea agricola se combina cu o alta functie sau se acumuleaza cu aceasta. Pe de alta parte, orasul poate sa absoarba complet cateva sate care se situeaza in imediata sa apropriere. Invers, noile functii ale spatiului rural pot fi mai bine indeplinite intr-un loc care nu a fost ocupat pana acum decat intr-unul in care exista deja o comunitate rurala. Statiunile balneare, orasele de vacanta ocupa o parte a spatiului rural fara ca acolo sa fi fost ocupat spatiul rural de mai inainte de catre agricultori.

O noua diferentiere a spatiului rural provine din vocatia sa inegala in diferitele functii la care s-ar putea preta, in unele zone spatiul rural pare polivalent si se preteaza la fel de bine pentru agricultura ca si pentru rezidenta, turism sau pentru implantarea unor unitati industriale. Tranzactiile imobiliare sunt relevante in privinta acestui fenomen si au loc intre contractanti care apartin tuturor categoriilor socio-profesionale. In alte zone rurale aceste tranzactii nu intereseaza decat suprafetele agricole utile si nu au loc decat intre agricultori. Din aceasta categorie fac parte satele al caror continut agricol este preponderent, in alte parti, tranzactiile nu au loc decat intre strainii de zona, in calitate de cumparatori. Aici, regiunile de agricultura saraca si cu vocatie turistica sunt cele mai sensibile la acest fenomen.

Caracteristicile, tipologia si functiile spatiului rural

Caracteristicile spatiului rural

Spatiul rural are o seama de caracteristici care ii dau individualitate, specificitate, si autenticitate comparativ cu alte zone (spatii sau teritorii). Prof. Paun Ion Otiman realizeaza, in lucrarea sa citata deja, o sinteza reusita a caracteristicilor spatiului rural. Dupa parerea sa 'Spatiul rural autentic se distinge din toate punctele de vedere (structura economica, populatie, ocupatii, cultura, viata sociala etc.) de spatiile urbane, industriale, miniere, zone portuare, etc'. iata cum se prezinta caracteristicile spatiului rural din aceste puncte de vedere;

l. Din punctul de vedere al structurii economice, in spatiul rural activitatile agricole ocupa de regula cele mai intinse zone, agricultura reprezentand 'coloana vertebrala ' a ruralului. Am precizat ca agricultura ocupa de regula cel mai mare teritoriu rural, pentru ca in unele zone, cum sunt cele montane si piemontane, silvicultura, impreuna cu activitatile conexe silviculturii, exploatatii forestiere, prelucrarea lemnului, activitati mestesugaresti, casnice, industrii prelucratoare ale resurselor padurii, este predominanta atat din punct de vedere teritorial cat si ocupational. De asemenea, in unele zone montane, literale si de delta, predominante pot sa fie activitatile agroturistice, de agrement, de pescuit si vanatoare sportiva. Dar cu toata diversitatea economica, spatiul rural, ramane, in esenta, un 'spatiu preponderent agrar'. Asupra acestei preponderente agrare a spatiului rural ramane de discutat deoarece asa cum rezulta si din capitolul precedent si din alte surse consultat, pe masura ce se implanteaza in spatiul rural o serie de elemente urbane (infrastructuri si activitati economico-sociale si culturale) ponderea agriculturii scade din punctul de vedere al locului pe care il ocupa in totalul populatiei ocupate, in produsul brut si in valoarea adaugata din mediul rural. Nici chiar spatiul nu mai ramane o dominanta agricola pe masura ce terenurile agricole marginale si nu numai acestea, capata alte destinatii: constructii, plantatii silvice, drumuri, sosele, terenuri sportive etc. Treptat, zonele rurale cu o predominanta spatiala agricole tind sa se reduca in toate tarile dezvoltate.

2.  Spatiul rural este, din punct de vedere ocupational, preponderent un spatiu de productie, in care activitatile sectoarelor primare au o pondere destul de ridicata din punct de vedere economic. Sectoarele productiei agroalimentare (culturi de camp, pajisti, legumicultura, viticultura, pomicultura, cresterea animalelor), silvicultura si aici exploatarea padurii, industrializarea lemnului, mineritul, industria conexa agriculturi, industria casnica si mestesugurile detin pondere in cadrul activitatii generale din spatiul rural

Mare parte din profesiunile practicate in spatiul rural sunt profesiuni practice, manuale, unele dintre acestea solicitand policalificare profesionala, in plus, prin natura activitatii, fenomenul de intrajutorare, de cooperare intre sateni este mult mai prezent comparativ cu spatiul urban.

Populatia ocupata in servicii, in activitatile sociale etc., este mai redusa ca pondere, in timp, mare parte din populatia care lucreaza cu timp integral in sectorul neproductiv depune o activitate productiva in agricultura si alte sectoare in timpul secundar, fie ajutand membrii de familie-agricultori, fie lucrand in micile lor gospodarii agricole in hobby-ferme. Este o caracteristica a populatiei rurale de a lucra Concomitent in sectoare agricole si neagricole. De la profesor, invatator, medic, muncitor, functionar la preot, in mare parte, lucreaza si in gospodaria lor proprie. Aceasta pluriactivitate are consecinte multiple asupra starii de spirit a lumii rurale, inclusiv in ceea ce priveste autoconsumul alimentar.

3.  In spatiul rural este predominanta proprietatea privata, familiala, comparativ cu zonele urban-industriale. De asemenea, in zonele rurale, proprietatea publica si privata a statului este mult mai restransa, reducandu-se, de regula, la rezervatii si parcuri nationale, terenuri limitrofe cailor de comunicatii si retelelor de transport, unele terenuri cu destinatie speciala.

Difuziunea proprietatii private in spatiul rural, dezvoltarea simtului proprietatii, au avut o serie de consecinte pozitive asupra spiritului antreprenorial al locuitorilor rurali, Din pacate, in fostele tari socialiste din Estul Europei aceste preocupari au disparut la majoritatea locuitorilor satelor, avand consecinte nefaste asupra starii de spirit gospodaresc si asupra moralitatii populatiei rurale.

4.     Spatiul rural, din punctul de vedere al densitatii populatiei si al marimii asezamintelor umane, este mult mai aerisit, mai umanizat. Comunitatile rurale au unele caracteristici specifice, in primul rand, raporturile interumane sunt mai bune, iar participarea cetateanului la treburile publice este mai accentuata. Spatiul rural are o viata sociala mai apropiata, locuitorii se cunosc intre ei, din toate punctele de vedere. De asemenea, cunoasterea familiilor este foarte importanta. Nu de putine ori aprecierea tinerilor se face functie de modul de comportarea sociala al ascendentilor, adica al parintilor si chiar al bunicilor.

5.     Din punct de vedere peisagistic, spatiul rural, prin structura sa naturala, prin peisajul ingrijit si aerisit, prin flora si fauna sa, este incomparabil mai frumos si mai apreciat de multi locuitori. Aerul mai curat, linistea cvasipermanenta, pacea care guverneaza majoritatea asezamintelor rurale "curate' si "asezate' sunt alte caracteristici ale climatului vietii la tara. A avea o resedinta la tara acum nu mai este considerat un moft ca in urma cu unui sau doua decenii. Acum tot mai multi oraseni ies. ..la sfarsit de saptamana din aglomeratiile urbane, din zgomotul si smogul acestora. Un om care este intens solicitat prin meseria sa, prin activitatea lui zilnica sau saptamanala, prin stresul acumulat, cauta o oaza de liniste pentru sfarsitul zilei sau al saptamanii.

Aceste cateva caracteristici: linistea, pacea, climatul, aerul curat, peisajul linistitor, de calm social nu pot fi cuantificate pentru a masura calitatea habitatului rural. Peisajul natural al ruralului constituie un patrimoniu inestimabil al umanitatii.

6.   Viata in spatiul rural, mai mult decat in oricare alt mediu social, este asezata pe o serie de norme emanate din experienta de viata multiseculara, din traditiile, obiceiurile si cultura locala. Modul de viata rurala, traditiile si obiceiurile, formeaza laolalta cultura populara locala sau regionala. Tezaurul acumulat timp indelungat constituie, de asemenea, o caracteristica de mare atractie pentru viata la tara, pentru petrecerea unei parti din timpul liber la sat sau pentru turismul rural. Din ce in ce mai multi "oraseni' cauta zonele frumoase de la tara pentru a petrece un week-end si un concediu pentru un peisaj frumos, linistit si curat si pentru a trai, impreuna cu copiii, in gospodariile rurale, pentru a cunoaste traditiile si obiceiurile caracteristice localitatii si regiunii.

Viata sociala si culturala, caracteristicile ruralului, reprezinta un patrimoniu de neegalat al umanitatii, element care, alaturi de economie si ecologie, da adevarata dimensiune si valoare spatiului rural.

Dezvoltarea agriculturii, cresterea randamentelor agricole si a productivitatii muncii in agricultura, a determinat eliberarea unei importante parti din populatia agricola si ocuparea ei in activitati industriale, de servicii, sociale, etc. in tarile unde s-au aplicat politici de mentinere a populatiei (devenita) neagricola in spatiul rural s-au dezvoltat armonios o serie de activitati neagricole, de tip industrial sau de service. Daca implantarea acestor activitati s-a facut fara agresarea spatiului rural, daca activitatile neagricole s-au plasat in sfera ruralului, s-a reusit, in aceste cazuri, pastrarea autenticitatii acestuia.

7.    Politica de dezvoltare a spatiului in tarile vest-europene s-a axat pe principiul continuitatii si complementaritatii activitatilor agroalimentare. Activitatile neagricole, in special cele industriale si de service, s-au bazat pe complementaritatea fata de agricultura.

8.    Pornind de la initiativa privata, statul a sprijinit prin politici regionale si rurale dezvoltarea activitatilor plasate in avalul si in amontele agriculturii si a celor care prelucreaza materii prime locale, in spatiul rural s-au implantat intreprinderi mici si mijlocii care au angajat forta de munca din zonele rurale respective. Astfel, segmentul de populatie rurala angajata in activitati neagricole are posibilitatea de a lucra cu timp integral (full-time) in industrie sau service si cu timp partial (part-time) in agricultura, in acelasi timp, principiul integrarii activitatilor agroalimentare a constituit unul dintre pilonii politicilor rurale ale guvernelor vest- europene. A fost stimulata prelucrarea produselor agricole in intreprinderi mici si mijlocii sau in cooperative de prelucrare locale sau regionale. Principiul dupa care mai usor si mai economic se transporta produsul finit comparativ cu materia prima agricola a condus la extinderea investitiilor, agroalimentare in localitatile rurale.

9.    Acest tip de politica agricola si de industrie agroalimentara a atras dupa sine extinderea retelelor infrastructurale, a institutiilor de invatamant, social- culturale, financiar bancare si de credit. Cu alte cuvinte, au mentinut spatiul agricol in viata, 1-au fortificat, fara insa a atenta la ruralitatea sa, la caracteristica sa fundamentala de viata la tara.

10.  Desigur, nu se pot fetisiza politicile rurale vest-europene. Si ei au facut greseli, pe care le cunosc si le recunosc. Asa se explica preocuparea tarilor vest- europene de a redacta o Carta a spatiului rural, un document juridic-cadru de conservare a ruralitatii europene. De asemenea asistam in prezent, in tarile si in zonele in care s-au facut greseli majore in exploatarea rurala, la discutii cu privire la fenomenul de dezurbanizare sau reruralizare. Se intalnesc curente de idei realiste care nu pot fi puse in practica, fie datorita restrictiilor financiare, fie, de cele mai multe ori, din cauza imposibilitatii (pe termen scurt si mediu) demontarii structurilor de ti urban-industrial existente in unele zone.

11.     Conceptul de 'revenire' la ruralul european sau romanesc patriarhal specific perioadelor antebelice sau interbelice nu mai este posibil, in primul rand din motive tehnologice si economice.

12.     in fine consideram ca nu se poate pune semnul egalitatii intre rural si rustic. Trebuie sa acceptam ca si in domeniul ruralului actioneaza legea progresului. Ori, aceasta lege vine in contradictie cu conceptul de rustic. Consideram ca numai excentricii, cei care vor sa fie in orice conditii 'originali' cauta cu orice pret rusticul. Nu credem in rusticizarea ruralului, atat datorita mutatilor majore in economia de tip rural, practicata acum, cat si datorita evolutiei (sau, pe alocuri, involutiei) structurilor rurale.

Functiile spatiului rural

Carta europeana a spatiului rural, adoptata de catre Consiliul Europei, sintetizeaza diferitele functii ale spatiului rural, mentionate mai sus, in trei mari grupe: functia economica, functia ecologica si functia socio-culturala.

l. Functia economica

"Functia economica a spatiului rural, este considerata functia de baza, primara, care are ca principal pilon, coloana vertebrala - agricultura. Alaturi de agricultura, in conexiune cu aceasta ramura de baza (cum se obisnuia a se spune la noi), in spatiul rural se dezvolta, se extind si alte ramuri din aval si amonte de agricultura, precum silvicultura, industria, mineritul, mestesugurile, etc.

Tarile semnatare ale Cartei europene a spatiului rural se angajeaza "sa garanteze un sistem de productie agricola care sa asigure:

1.     necesarul de alimente al populatiei;

2.     garantarea unui nivel al venitului (profitului) agricultorilor si al familiilor lor apropiat si comparabil cu a celorlalte profesiuni libere cu un nivel de responsabilitate comparabil, pastrand o sursa de venit (profit) fundamental pentru populatia rurala;

3.     protejarea mediului inconjurator si asigurarea regenerarii mijloacelor de productie ca solul si apa freatica pentru generatiile viitoare in spiritul unei dezvoltari durabile.

Functia economica, asa cum este definita de Carta europeana, are si alte functii dintre care amintim:

producerea de materii prime reciclabile destinate industriei si productiei de energie;

sa asigure nevoile intreprinderilor mici si mijlocii agricole, industriale, artizanale sau comerciale si de prestari de servicii;

sa asigure o baza pentru recreatie si turism;

conservarea resurselor genetice ca baza a agriculturii si biotehnologiei. Dupa cum se poate vedea din prezentarea anterioara, functia economica, in conceptie moderna, este de fapt, o functie complexa care cuprinde un numar mare de activitati (pluriactivitati). Spatiul rural nu mai este conceput ca o zona "eminamente' agricola. Cu cit structura ruralului este mai diversificata, cu atat implicatiile sociale sunt mai favorabile: posibilitati de plasare a for(ei de munca, stabilitatea populatiei, mentinerea tineretului in spatiul rural cu posibilitati de a lucra in ramuri neagricole, dar apropiate de agricultura, garantand astfel surse diferite de venituri pentru populatia rurala, complementaritate in folosirea fortei de munca, utilizarea timpului secundar (partial) al salariatilor in gospodariile (fermele) agricole privat-familiale etc.'

2.   Functia ecologica

"Este de notorietate faptul ca industrializarea excesiva in unele regiuni rurale, exploatarea rapace in unele zone miniere, intensificarea si industrializarea zootehniei, comasarea acestora in mari aglomeratii de animale pe spatii agricole foarte reduse, chimizarea excesiva in cultura mare si legumicultura, extinderea necontrolata a turismului, exploatarea nerationala in unele perimetre silvice, exploatarea agricola si forestiera fara protectie antierozionala si multe alte activitati de acest gen au determinat aparitia si intensificarea unora dintre cele mai grave flagele ale lumii moderne: poluarea intensa a spatiului rural, deteriorarea peisajului agricol si silvic, reducerea alarmanta a florei si faunei si stricarea echilibrului ecologic In foarte multe ecosisteme ale spatiului rural.

Reechilibrarea ecologica, revenirea la un anumit standard de ruralitate, eliminarea fenomenelor negative amintite anterior, fac din functia econologica a spatiului rural un element important al ameliorarii acestui spatiu'.

3.   Functia social-economica

"Spatiul rural, prin natura activitatilor umane, a relatiilor din interiorul comunitatilor si celor intercomunitare, este un spatiu social. Dimensiunile relativ reduse ale localitatilor, statornicirea unor raporturi deosebite intre membrii comunitatii, cunoasterea reciproca si ierarhizarea sociala sunt caracteristici ale relatiilor sociale din mediul rural. Spre deosebire de marile aglomeratii urbane, unde caracteristica esentiala a omului, in raport cu societatea este anonimatul, in localitatile rurale toti oamenii se cunosc intre ei din toate punctele de vedere, in acest cadru social, comportamentul omului-identitate al colectivitatii rurale este total diferit de comportamentul omului-anonim din colectivitatile urbane. Cu totul altele sunt regulile de comportament ale cetateanului rural fata de cetateanul rural fata de cetateanul in general anonim urban. Responsabilitatea actelor comportamentale este cu mult mai puternica in cazul colectivitatilor rurale, in sat toti localnicii se cunosc intre ei de generatii. Aceasta cunoastere incumba norme de care nu se respecta aceste norme sunt (auto) eliminati din colectivitate, ingrosand, de regula, randul anonimilor din alte spatii sociale, in acelasi timp ', asimilarea' celor noi veniti in colectivitatile rurale (relativ) inchise se produce relativ greu si numai dupa o indelungata 'testare'. Referintele comportamentale din mediile originare, alaturi de dovada de loialitate si comportamentul ireprosabil, sunt factori care contribuie la asimilarea graduala. De asemenea orasenizarea (nu de putine ori imprumuturile asa-zise "culturale' din mahalaua oraseneasca) a dus la degradarea autenticului in cantec si traditii. Imitatia si mixtura sunt grave atentate la autenticitatea culturilor populare nationale, regionale si locale. Consideram ca prin Carta europeana a spatiului rural trebuia sa se prevada o norma juridica care sa instituie obligatia tezaurizarii culturii populare din diferite zone si regiuni inca neafectate de degradari ireparabile.

Din pacate, multe din elementele vietii sociale si culturale rurale descrise mai sus s-au pierdut si in mediul rural. Masivele miscari ale populatiei, migratia determinata de depopulare masive ale satului au "stricat' multe norme care pareau definitiv statornicite.

Viata sociala a localitatilor rurale este intim legata de viata spirituala, culturala. Cultura traditionala, obiceiurile, constituie un patrimoniu inconfundabil al fiecarei localitati, zone sau regiuni rurale. Chiar daca unele traditii au disparut ca efect al 'modernizarii', al productiei de serie mare, totusi in spatiul rural se mentin inca tezaure de etnografie si folclor, mestesuguri care constituie o mare bogatie. Se fac mari eforturi in multe puncte din lume pentru a se reinvia sau realiza preocuparile traditionale in domeniul alimentar si casnic. Multe comunitati si popoare sunt mandre de traditiile lor. La multe manifestatii locale sau nationale portul national, gastronomia sunt la mare cinste. De fapt, ceea ce are autenticitate este tocmai cultura populara traditionala, obiceiurile, folclorul si etnografia.'