|
|
|
DESPRE VATASIA LAUTARILOR DIN TARA ROMANEASCA, IN SECOLUL AL XVIII-LEA
In Evul Mediu, in Tara Romaneasca, ca si in alte parti, cunoasterea si folosirea unor instrumente muzicale, insotite de 'zicatura', se facea mai ales la cererea clientului. Mestesugul lautariei a fost practicat initial de catre unii din tiganii aflati in salasele de la Curtea Domneasca, de la curtea boiereasca sau de pe linga manastiri, unde se mai gaseau si alti mestesugari ca: bucatari, brutari, jimblari, cizmari, croitori, vizitii, sticlari, fierari, potcovari, lemnari etc.
O parte din tiganii domnesti erau rudari sau aurari, ocupindu-se cu extragerea aurului din nisipurile riurilor1. Tiganii lautari practicau mestesugul lor, de obicei la petrecerile care aveau loc la curtea feudalului, cu prilejul nuntilor si al petrecerilor mari. Instrumentele lor muzicale le faceau de obicei singuri. Nu sint date suficiente, pina in prezent, referitoare la existenta unor mestesugari specializati in confectionarea unui asemenea instrument, ceea ce ne face sa presupunem ca tot ei le confectionau. Exista o singura stire, din secolul al XVI-lea, in care se spune ca tiganul Stoica a fost dat de clucerul Pirvu 'la un copuzar turc, anume Curtu, de l-au invatat cu copuzul' (adica cobza); in cazul acesta trebuie interpretat in sensul ca l-a invatat sa cinte cu cobza2. De la inceputul secolului al XVIII-lea apar si in orase lautari, printre localnici, fie ca sint tigani, fie ca sint oameni liberi, purtind diferite denumiri, dupa instrumentul pe care-l foloseau: scripcari, cobzari, naigii, viorari, guslari etc.
La inceput, numarul tiganilor lautari este mai mare decit numarul lautarilor oameni liberi. Unul dintre elementele cele mai de seama ale dezvoltarii mestesugurilor orasenesti din Tara Romaneasca, din secolul al XVIII-lea, l-a constituit transformarea asociatiilor profesionale de mestesugari, numite fratii si bresle, proces inceput inca de la jumatatea secolului al XVIII-lea. Organizatiile de breasla mestesugareasca de orice fel puteau sa lupte mai bine impotriva concurentei si a abuzurilor reprezentantilor clasei feudale3. Breslele se bucurau de dreptul de autoadministrare si posedau un hrisov eliberat de domnie in care erau prevazute privilegiile si indatoririle membrilor: ucenici, calfe si mesteri4. Pe linga bresle, mai functionau, in secolele al XVII si XVIII, si alte asociatii profesionale, numite vatasii. Ele erau organizate de catre domnie si nu se bucurau de dreptul de autoadministrare. Asemenea vatasii aveau: macelarii, brutarii, iaurgii, bragagii, luminarii, lemnarii, zidarii, caramidarii, timplarii etc. Lautarii, de asemenea, aveau vatasie constanta ca existenta la inceputul secolului al XVIII-lea. Conducerea vatasiei de lautari o avea un vataf de lautari care era numit si revocat de domnie, pe baza unei carti domnesti. Posesorul unei carti de vataf de lautari, recrutat din rindurile acestora, avea in subordine pe toti lautarii tigani de la curtea boiereasca, de pe linga manastiri precum si pe aceia din afara vatasiei (localnici sau straini, oameni liberi). Faceau exceptie numai lautarii de la Curtea domneasca, care se faceau in grija Camarii domnesti.
La rindul lor, membrii vatasiei trebuiau sa asculte de vataf.
Practicarea mestesugului lautariei se facea prin tocmeala si numai cu stirea vatafului, care raspundea de comportarea lautarilor. In cazul unor nunti si mese mari la boieri si negutatori, vataful se ingrijea de trimiterea unui numar suficient de 'zicatori', adica cintareti din gura. Pentru executarea mestesugului lor, lautarii primeau plata in bani.
Din punct de vedere juridic, vataful avea drept de a-i judeca pe acei membri ai vatasiei care, in timpul executarii mestesugului, provocasera 'vro nebunie sau gilceava' sau in cazul cind se constata ca lautarii nu ascultasera de vataful lor. In asemenea cazuri, vataful 'ii certa' pe fiecare dupa vina lui, iar orice judecata care se efectua avea drep scop 'indreptarea dupa pricinile ce vor fi avut intre dinsii'. Pentru pricini mai mari, membrii vatasiei erau judecati de catre vornic. Vataful de lautari primea, la inceputul secolului al XVIII-lea, o taxa de la membrii vatasiei, si anume cite 20 beni pe an5. La inceputul secolului al XVIII-lea, se intilnesc asemenea vatasii de lautari la Bucuresti si Craiova. Ce mai veche carte de vataf de lautar cunoscuta pina acum este din 16 august 1723 si apartine lui Constantin Lautarul6.
Un document din 20 iulie 1736 mentioneaza pe un alt Constantin, vataf de lautari, care pare a nu fi acelasi din 1723, intrucit aceste este proprietar de 'case bune cu fintina si curte, asezate in mahalaua negutatorilor din Craiova'7; din acest act reiese ca era moldovan de origine si nu tigan. In Bucuresti era vataf de lautari, in 1780, Ianache8. Spre sfirsitul secolului al XVIII-lea, vatafii de lautari se imultisera. Ei sint constatati documentar si in alte orase, cum ar fi Focsani9.
In aceasta perioada, dintr-o alta carte de vataf de lautar, constatam ca se produsesera unele schimbari in modul lor de organizare. Astfel, sub ascultarea vatafilor de lautari se aflau acum si tigani domnesti. Pe de alta parte, ei depindeau de marele armas. Cit priveste drepturile vatafului de lautari, ele crescusera. Acum el primea, la fiecare tocmeala, cite 1 leu, iar de la fiecare lautar cite un plocon de 33 de bani10. De asemenea, cei care faceau tocmeala fara stirea vatafului erau dusi la ispravnicul de judet pentru a fi pedepsiti cu bataia. Din cele mai de sus reiese ca, la sfirsitul secolului al XVIII-lea, veniturile vatafilor de lautari se marisera, ca erau sprijiniti mai mult de organele administrative ale puterii centrale.
ANEXA
Cartea lui Constantin Lautarul ca sa fie vataf de lautari
Dat-am cartea noastra lui Constantin tiganul lautariul ca sa aiba a fi vataf pe toti tiganii lautari citi se afla pin acum si citi de acum inainte vor veni si se vor hrani cu zicatura, aici in orasul Craiovei, veri fie boierescu veri manastirescu, au macare veri al cui ar fi, afara de tiganii lautari care sint ai camarii, iar alalti toti sa fie sub ascultarea lui si, cind se vor face nunte au boieresti, au negustoresti, au ale altora aici in Craiova, sa nu poata merge tigani fara stirea vatafului, sa se tocmeasca, si acei care vor face nunte, sa cheme pe vataful ce iaste lui sus zis, au sa trimita la dinsul sa vorbeasca si ei sa tocmeasca si sa rinduiasca zicatori citi vor fi de trebuinta la acea nunta, precum si la mease mari, cind se vor face au la boieri, au la negutatori au la altii, iar asemenea sa trimita la vataful si el sa rinduiasca cu zicatori citi vor fi de trebuinta la acea masa cu plata, de s-ar intimpla vreunul den tigan, sa faca vreo nebunie au gilceava, vataful de mai sus zis, sa aibe a certa pe fiescare dupa vina lui si orice judecata ar avea pentru mestesugul lor sa aiba a judeca si a indrepta, dupa pricinile ce vor fi avind intre dinsii si iar alte lucruri ce vor fi mai mari intre dinsii sa mearga la dumnealui vornicul sa-i indrepteze si sa aiba a lua intr-un an de la tot tiganul lautar cite 20 de bani, de nume, dupa obicei.
Craiova, August 16 leat 7231 (1723)
L.S.Cantacuzino
Grigorie Baleanu
Ilie stirbei
Stoica Bengescu
Nicolae de Porta secretarul11
NOTE
1). Vezi Studii, 1959, nr.2 p.131-147.
2). Documente privind Istoria Romaniei, B sec.XVI.volIV, p.356.
3). K.Marx, Fr.Engels, Opere, Editura Politica 1958, vol.3p.25.
4). Vezi Studii, 1959, nr.6,p.55-89.
5). Muzeul Brukental, Sibiu, L.5, nr.204, f.35.
6). In 1903, N.Iorga a publicat in Studii si documente, vol.V, o mentiune dintr-un protocol oltean ale carui
documente incepeau cu 1722, referitoare la o carte de vataf de lautari, fara a mai da si alte documente.
Acest fapt a determinat pe Stelea Sava sa considere ca acea carte de vatasie era din anul 1722. In realitate
acest protocol oltean, care cuprinde acte din anii 1722-1726, are la fila 35 v. o carte de vatafi de lautari a
lui Constantin din 16 august 1723, Muzeul Brukental, Sibiu ,L.5, nr.204, f.35, vezi Stela Sava. Insemnari
privitoare la conditia sociala a lautarilor la sfirsitul secolului al XVIII-lea si la inceputul secolului
al XIX-lea, in studii si cercetari de istoria artei, 1954, nr.1-2, p.234-246.
7). Muzeul Brukental, Sibiu, L.5, nr.204, f.81.
8). Academia R.P.R. ms.635, f.102, v.103.
9). Arh.St.Buc., ms.2f.36v. Diplomatic 58.
10). Ibidem.
11). Muzeul Brukental, Sibiu, L.5, nr.204, f.35.
