|
|
|
ACTORUL - IMPROVIZATIE DE ANSAMBLU
Numai artistii uniti printr-o adevarata simpatie intr-un ansamblu
improvizator pot cunoaste bucuria unei creatii neegoiste, in comun.
Dupa cum am aratat in capitotlul precedent, scopul final si cel mai inalt al fiecarui
artist adevarat din orice domeniu de creatie poate fi definit ca dorinta de a se exprima liber si complet. Fiecare dintre noi are propriile convingeri inradacinate si adesea inconstiente, ceea ce constituie o parte integranta a individualitatii omului si marea lui nazuinta catre o exprimare libera.
Marii ganditori ai lumii, vrand sa se exprime pe ei insisi, si-au creat propriile lor sisteme filosofice. La fel, un artist care nazuieste sa-si exprime convingerile launtrice o face improvizand cu propriile sale instrumente, cu forma sa specifica de arta. Acelasi lucru, fara exceptie, se poate spune si despre arta actorului. Dorinta sa arzatoare si telul lui suprem pot fi atinse numai cu ajutorul improvizatiei libere. Daca un actor se limiteaza numai la rostirea textului prevazut de autor si la "executarea" actiunii indicate de regizor, fara sa caute ocazia sa improvizeze independent, se face singur sclavul creatiilor altora, iar profesiunea lui devine ocazionala. El face greseala de a crede ca autorul si regizorul au improvizat deja pentru el si ca nu mai este loc pentru exprimarea individualitatii sale creatoare. Din pacate, aceasta atitudine predomina in randul prea multor actori din zilele noastre.
In realitate, fiecare rol ii ofera actorului ocazia de a improviza, de a colabora si de a co-crea cu autorul si cu regizorul. Aceasta afirmatie nu inseamna ca actorul poate improviza un nou text sau ca poate substitui o alta actiune celei implicate de regizor. Dimpotriva! Textul dat si actiunea sunt bazele ferme pe care actorul trebuie si poate sa-si dezvolte improvizatia. Cum rosteste textul si cum executa actiunea constituie porti deschise catre un vast camp de improvizatii. Acesti "cum" ai textului si ai actiunii sale sunt tot atatea moduri in care el se poate exprima liber. Mai mult, exista nenumarate momente intre text si actiune in care el poate crea minunate tranzitii psihologice, exprimate in felul sau propriu, in care isi poate desfasura inventivitatea artistica. Interpretarea intregului personaj pana la cele mai mici trasaturi ofera un spatiu vast pentru improvizatiile sale. Actorul trebuie doar sa inceapa prin a refuza sa se joace numai pe sine insusi sau sa recurga la cliseele cunoscute. Daca inceteaza toate rolurile sale ca niste "linii drepte" si incearca cate o caracterizare fina pentru fiecare, acesta va fi deja un pas inainte spre improvizatie. Actorul care n-a gustat bucuria pura de a se transforma pe scena cu fiecare rol nou, cu greu va putea cunoaste sensul real, creator al improvizatiei.
Prin urmare, cu cat un actor isi dezvolta mai mult aptitudinile de a improviza si isi descopera acel izvor nesecat din care provine orice improvizatie, cu atat mai curand va gusta un sentiment de libertate, pana atunci necunoscut, si se va simti mai imbogatit sufleteste. Exercitiile urmatoare sunt menite sa dezvolte aptitudinea de a improviza. Cautati sa vi le insusiti tot asa de simplu cum sunt date aici.
EXERCITIUL XII (pentru studiul individual)
La inceput stabiliti care sunt momentele de inceput si de sfarsit ale improvizatiei voastre. Ele trebuie sa fie fragmente de actiune bine definite. La inceput, de pilda, puteti sa va sculati de pe un scaun si sa spuneti cu fermitate, intonatie si gest: "DA" - in timp ce in momentul de incheiere puteti sa va culcati, sa deschideti o carte si sa incepeti sa cititi, linistit si pe indelete. Sau, puteti incepe prin a va pune repede si cu voie buna paltonul, palaria, manusile, de parca intentionati sa iesiti in oras. Sfarsiti prin a ramane pe loc, deprimat si chiar cu ochii in lacrimi. Sau incepeti prin a va uita pe fereastra, cu teama, sau cu mare atentie, incercand sa va ascundeti dupa perdea. Apoi exclamati: "E iar aici!" si va trageti inapoi de la fereastra. Pentru momentul de incheiere puteti canta la pian (real sau imaginar), intr-o dispozitie foarte fericita, chiar razand. Si asa mai departe. Cu cat sunt mai contrastante semnele de inceput fata de cele de incheiere, cu atat e mai bine. Nu anticipati ce aveti de facut intre cele doua momente alese. Nu incercati sa gasiti o motivare logica pentru fiecare dintre momentele de inceput si cele de incheiere. Alegeti doua lucruri oarecare, care va vin mai intai in minte, si nu pentru ca ele ar sugera sau ar impiedica o buna improvizatie. Doar un inceput si un sfarsit in contrast. Nu incercati sa definiti tema sau intriga. Definiti numai starea de spirit sau sentimentele din inceput sau din sfarsit. Astfel, cand va sculati si spuneti "Da", daca acesta va este inceputul, veti incepe sa actionati "liberi" si cu deplina incredere in sine, urmand mai ales sentimentele, emotiile si dispozitia voastra. Iar partea de mijloc, tranzitia de la momentele initiale pana la cele finale, este tocmai ceea ce veti improviza. Fiecare moment succesiv al improvizatiei trebuie sa fie rezultatul psihologic (nu logic) al momentului precedent. Astfel, prin toata gama diferitelor senzatii, emotii, dispozitii, dorinte, impulsuri launtrice si actiuni, fiecare din ele fiind gasita in mod spontan, pe moment. Poate ca veti deveni indignati, pe urma pasivi, apoi iritati, poate veti trece prin stadiile de indiferenta, umor, veselie, sau poate veti scrie o scrisoare in mare agitatie sau va veti duce la telefon si veti chema pe cineva etc.
Orice posibilitate va este deschisa in functie de dispozitia voastra din acel moment sau in functie de lucrurile accidentale pe care le puteti intalni in timpul improvizatiei.
"Vocea launtrica" dicteaza toate schimbarile psihologice si toate actiunile ce decurg de aici. Subconstientul sugereaza lucruri care nu pot fi prevazute de nimeni, nici chiar de propria persoana, ceea ce inseamna ca trebuie sa te lasi liber si complet in seama propriului spirit de improvizatie. Cu momentul final in imaginatie, nu veti rataci fara el si fara sfarsit, ci veti fi atrasi constant si inexplicabil catre momentul final. El va licari in fata voastra ca un far calauzitor.
Continuati sa exersati pana stabiliti un nou inceput si un nou sfarsit, pana cand capatati incredere in voi si nu mai trebuie sa va opriti pentru a ghici ce aveti de facut intre start si finish.
De ce actiunea, pozitia corpului sau starea de spirit trebuie stabilite exact pentru momentul de inceput si de sfarsit, iar intre cele doua extreme se pot desfasura spontan? Deoarece libertatea reala de improvizatie trebuie sa fie bazata intotdeauna pe necesitate; altfel, ea va degenera curand fie in arbitrar, fie in nehotarare. Fara un inceput definit care sa va impinga actiunea si un sfarsit definit care sa o completeze, veti rataci fara niciun scop. Simtul vostru de libertate va fi, fara indoiala, incapabil sa porneasca la o actiune fara o orientare si fara un scop. Cand repetati o piesa, va loviti, in mod firesc, de un numar de "necesitati" care va solicita activitatea si spiritul de improvizatie. Intriga, textul, ritmul, sugestiile autorului si regizorului, jocul celorlalti parteneri, toate acestea determina necesitatile si diversele lungimi intre ele, la care trebuie sa va acomodati. Va veti dezvolta exercitiul stabilind necesitati sau limitari similare. La inceput, pe langa inceputul si sfarsitul precis, veti defini - ca una din necesitati, durata aproximativa a fiecarui exercitiu. Pentru studiul individual, sunt necesare 5 minute pentru fiecare improvizatie. Apoi, adaugati la aceleasi momente de inceput si de sfarsit un nou moment (necesitate), undeva, pe la mijlocul improvizatiei. Acesta trebuie sa fie un fragment de actiune tot atat de definitiva ca si inceputul si sfarsitul. Acum, treceti de la start la momentul de mijloc si de la acesta la sfarsit, in acelasi mod in care ati parcurs cele doua momente extreme, dar cautati sa nu cheltuiti mai mult timp ca inainte. Peste putin, mai adaugati inca un moment, la libera alegere, si executati-va improvizatia parcurgand cele patru puncte in aproximativ acelasi interval de timp ca si pentru cele doua extreme. Continuati si adaugati mai multe asemenea momente intre start si finish. Alegeti-le la intamplare, fara pretentia de coerenta si selectie logica; lasati aceasta sarcina in seama psihologiei voastre improvizatoare. Dar, in varierea exercitiului, pastrati de fiecare data acelasi inceput si sfarsit. Dupa ce ati acumulat un numar suficient de momente, construindu-le ca tot atatea trepte, puteti incepe sa va impuneti noi necesitati si intr-un alt mod: incercati sa jucati prima parte intr-un ritm lent, iar ultima intr-un ritm rapid, sau cautati sa creati o anumita atmosfera in jurul vostru, fie intr-unul din fragmentele alese, fie in cursul intregii improvizatii. Puteti ingranadi noi necesitati in improvizatia voastra, utilizand diferite elemente ca miscarile de modelare, plutire, zbor, sau radiatie, separat sau in orice combinatii pe care vi le propuneti; puteti incerca improvizatia cu diferite caracteristici. Mai tarziu va puteti imagina:
un decor in care trebuie sa improvizati
amplasarea publicului
hotarati daca improvizatia este comedia, tragedie, farsa, drama
improvizati ca si cum ati juca o piesa de epoca, cu un costum imaginar
sa se strecoare o anumita forma de intriga
Puteti, dupa un timp, sa schimbati temele inceputului si sfarsitului; apoi, ordinea
momentelor din portiunea de mijloc. Cand ati epuizat aceasta serie de combinatii, incepeti intregul exercitiu din nou, cu inceput si sfarsit, cu diferite necesitati, fara o intriga premeditata.
Rezultatul acestui exercitiu este dezvoltarea psihologiei actorului care improvizeaza. Aceasta psihologie se va mentine, in timp ce se trece prin toate necesitatile alese. Mai tarziu, in timpul repetitiilor si reprezentatiilor pe scena, veti simti ca textul pe care il aveti de spus, actiunile si imprejurarile - impuse de autor, regizor, de intriga piesei, va vor conduce asa cum au facut-o necesitatile. Arta dramatica este o improvizatie permanenta. Nu exista momente pe scena in care actorul sa fie lipsit de dreptul de a putea improviza.
veti fi in stare sa executati cu precizie necesitatile impuse
sa va pastrati spiritul de actor care improvizeaza.
Senzatie de incredere deplina in sine, impreuna cu aceea de libertate si bogatie launtrica
Exercitiile pentru dezvoltarea aptitudinii de a improviza - in ansambluri de doi, trei, sau
mai multi parteneri, sunt in pricipiu aceleasi cu cele individuale. Exista o deosebire esentiala: arta dramatica este o arta colectiva si, oricat de talentat ar fi un actor, el nu va fi in stare sa-si utilizeze complet capacitatea de improvizatie daca se izoleaza de ansamblu, de partenerii sai. Exista multe impulsuri modificatoare pe scena: atmosfera piesei, stilul ei, o reprezentatie bine executata, o montare exceptionala. Actorul trebuie sa isi desfasoare sensibilitatea fata de impulsurile creatoare ale altora.
Un ansamblu care improvizeaza traieste un permanent proces de dare si luare. Un mic semn de la partener, o pauza, o noua intentie neasteptata, o miscare, un oftat, sau o schimbare imperceptibila de ritm, toate pot deveni impulsuri creatoare, invitatii pentru altii de a improviza. De aceea, inainte de a incepe exercitiile de improvizatie in grup, se recomanda ca membrii lui sa se concentreze putin asupra unui exercitiu pregatitor, menit sa dezvolte ceea ce vom numi simtul ansamblului.
EXERCITIUL XIII - pentru studiul in grup
Fiecare membru al grupului face un efort pentru a-si deschide receptivitatea launtrica fata de fiecare membru al grupului. Cauta sa fie constient de prezenta individuala a fiecaruia. Isi deschide inima pentru a-i primi pe cei din jur (proces de receptare).
La inceputul exercitiului, fiecare membru al exercitiului trebuie sa isi spuna: "Un ansamblu de creatie este alcatuit din indivizi si nu trebuie niciodata sa-l consider ca o masa impersonala. Apreciez existenta individuala a fiecaruia dintre cei prezenti in aceasta camera si, in mintea mea, ei nu-si pierd identitatea. De aceea, aflandu-ma aici, intre colegii mei, neg notiunea generala de ei si noi si spun in schimb el si ea ca si eu."
Sunt gata sa primesc orice impresii, chiar si cele ai subtile, de la fiecare din cei care participa impreuna cu mine la acest exercitiu si sunt gata sa reactionez in mod armonic la aceste impresii.
Ignorand lipsurile sau trasaturile antipatice ale membrilor grupului, va veti ajuta pe voi insiva cautand sa le gasiti partile atragatoare si insusirile bune ale caracterului. Spre a evita jena si artificialitatea, nu exagerati uitandu-va prea lung si sentimental in ochii lor, zambind prea prietenos sau folosind alte mijloace inutile. A nu se circula de la unul la altul in grup sau a se pierde in sentimente vagi. Exercitiul este menit a forma mijloace psihologice pentru stabilirea unui contact profesional ferm cu partenerii vostri.
a) stabilirea unui contact launtric solid
b) fixarea unei succesiuni de notiuni simple din care membrii grupului sa poata alege: o plimbare lenta in jurul camerei, alergare, stare pe loc fara miscare, schimbarea locurilor, luarea de diferite pozitii pe langa pereti, adunara tuturor in mijlocul camerei.
Trei sau patru asemenea actiuni definite sunt suficiente. Nimeni nu trebuie sa stie, la
inceperea exercitiului, care dintre aceste miscari va fi actiunea specifica de grup. Fiecare participant trebuie sa ghiceasca, cu "receptivitatea" sa nou formata, pe care din aceste actiuni general acceptate doreste sa o execute grupul in totalitatea sa, apoi incepe sa o indeplineasca. Cateva porniri gresite pot fi facute de unul sau de toti, dar poate ca actiunea comuna va fi atinsa de comun acord. Este inerenta, in aceasta ghicire, observarea tuturor de catre fiecare in parte. Cu cat mai stransa si mai ascutita va fi observarea, cu atat mai buna va fi receptivitatea.
Pentru toti membrii grupului, obiectivul este sa selecteze si sa execute aceeasi actiune, in acelasi timp, fara o intelegere prealabila si fara vreo indicatie.
Valoarea exercitiului consta in efortul de a te deschide pentru ceilalti si duce la sporirea capacitatii actorului de a isi observa partenerii tot timpul, ascutindu-si sensibilitatea fata de intregul ansamblu. Cand apare senzatia ca sunt intim legati, uniti prin acest exercitiu, ei pot trece la exercitiul de improvizatie in grup. Spre deosebire de lucrul individual, in cazul grupului tema trebuie definita, dar numai intr-o forma generala sau schitata. Grupul cade la invoiala asupra decorului si distribuie rolurile. Nu trebuie sa se permita nicio intriga sau o succesiune premeditata a evenimentului. Nimic, in afara de momentele de inceput sau de incheiere, cu actiunea lor initiala sau starile de spirit corespunzatoare, nu trebuie prestabilit.
Grupul trebuie sa se inteleaga asupra duratei aproximative a improvizatiei.
Nu folositi prea multe cuvinte!
Nu monopolizati dialogul!
Vorbiti doar atunci cand este firesc si necesar!
Nu trebuie sa va abateti atentia de la improvizatie pentru efortul de a crea dialogul. Fiecare va primi o seama de impresii de la parteneri, va recunoaste efortul celorlalti de a crea si dezvolta situatia data, va ghici conceptia celorlalti asupra scenei si propriile intentii nerealizate de a se conforma actiunii. Nu va avea loc o discutie; membrii grupului sa faca imediat o a doua improvizatie. Trebuie mentinuta psihologia artistului care improvizeaza. Daca e posibila nerepetarea, ci un nou mijloc de a crea situatia. Ce trebuie pastrat si ce trebuie inlaturat din prima reprezentatie.
a) stabilirea contactului, a unitatii
b) cateva necesitati: atmosfera, caracterizari, ritmuri (introduse deodata sau pe rand)
Alegeti o scena dintr-o piesa pe care niciunul dintre parteneri nu a vazut-o pe scena.
Distribuiti rolurile; unul va fi "regizorul" si va stabili inceputul si sfarsitul scenei alese. Cunoscand continutul piesei, incepeti sa improvizati toata partea din mijloc. Nu deviati prea mult de la psihologia personajelor pe care le jucati. Nu memorati textul, cu exceptia celui initial si final.
Lasati intreaga actiune si mizanscena sa se nasca din propria actiune improvizatoare. Puteti spune, pe alocuri, cateva cuvinte asemanatoare cu cele ale autorului. Daca, din intamplare, ati retinut ceva din textul original, nu este nevoie sa-l rostiti gresit ca sa para "improvizat".
Nu cautati sa dezvoltati caracterizarea personajului, atentia se va abate de la "vocea launtrica" - aceea care calauzeste activitatea de improvizatie. Daca totusi trasaturile caracteristice ale rolurilor "insista" in fata voastra, cerand sa fie incorporate, nu le inabusiti.
Dupa ce ati ajuns la sfarsitul scenei, cereti "regizorului" sa va fixeze exact un mic fragment al scenei de undeva din mijloc. Incepeti improvizatia pana la punctul de mijloc indicat, porniti, pe urma, de aici, pana la capat. Umpland lacunele pas cu pas veti fi in stare sa jucati scena asa cum a fost scrisa de autor, mentinand, pe intregul ei parcurs, psihologia unui ansamblu care improvizeaza.
Chiar lucrand asupra unei piese adevarate, cu toate indicatiile regizorului si ale autorului, sunteti, totusi, liberi sa improvizati in mod creator. Convingerea trebuie sa devina a doua aptitudine, un fel de a doua natura.
In continuare, grupul poate sa dezvolte caracterizarile (individualizarea). Exercitiu menit a familiariza cu bogatia proprie sufleteasca. E necesara precautia in timpul exercitiului pentru a nu deveni nenaturali datorita indiferentei "logicii" sau folosirii prea multor cuvinte inutile. Urmati succesiunea psihologica a evenimentelor launtrice (sentimente, emotii, dorinte) care vorbesc din adancurile individualitatii voastre creatoare. "Vocea launtrica" nu minte niciodata.
Exercitiile in grup si exercitiile individuale se completeaza reciproc, dar nu se substituie.
