|
|
|
DIMENSIUNI PSHOLOGICE ALE ACTIVITATII PROFESORULUI
Cuvinte cheie finalitate formativa, didactica, demers didactic personalizat, profesor-diriginte, functie manageriala, maiestrie pedagogica
Una din componentele centrale ale activitatii de invatamant o constituie resursele umane: profesorul si elevii. Fiecare dintre aceste componente are misiunea sa: elevii de a invata, profesorul de a dirija, de a conduce procesul invatarii in care "eroii principali" sunt elevii. Eroi principali, pentru ca ei sunt subiectii actului invatarii, pentru ca tot ce se petrece, tot ce se "misca" in acest proces este subordonat, intr-un fel sau altul, formarii lor in perspectiva viitoarei integrari sociale si profesionale, a angajarii lor intr-un perpetuu proces de invatare, pe parcursul intregii vieti.
Profesorul este cel care imprima un sens si o finalitate formativa tuturor premiselor si conditiilor, obiective si subiective, implicate in cadrul invatarii. Functia profesorului nu se rezuma, nu poate fi restransa la cea de "sursa de cunostinte"; el este cel care, prin personalitatea sa, amplifica valentele formativ-educative ale acestor informatii, asigurand perspectiva folosirii lor atat in actul invatarii pe care-l exercita elevii in mod sistematic, cat si in procesul devenirii lor ca membri activi ai societatii.
Intregul demers cu privire la obiectivele, continuturile, metodologiile utilizate in procesul instructiv-educativ urmareste asigurarea unei directii ascendente in dezvoltarea personalitatii umane. Persoana care asigura acest caracter ascendent, pe baza unor norme si legitati psihopedagogice bine conturate este profesorul.
El este cel care selecteaza si ordoneaza informatiile in ideea sporirii valorii lor formative. El asigura conditiile necesare pentru ca sursele de informatii si modalitatile de difuzare a lor spre elevi sa functioneze la parametri superiori. In acest sens, profesorul dirijeaza elevii spre diverse surse de informare, invatandu-i tehnicile de dobandire a acestora prin efort propriu, precum si in vederea formarii capacitatii de investigare si de descoperire a lor.
Rolurile profesorului se construiesc pornind de la relationarea lui cu diferite grupuri de referinta, care ii impun cerinte diferite: profesorul reprezinta o autoritate - ca reprezentant al corpului profesoral -, este transmitator de cunostinte, educator, evaluator al elevilor si partenerul parintilor in cadrul interventiei educative.
Profesorul diriginte indeplineste mai multe categorii de functii:
functia de organizator al activitatilor educative, pentru a valorifica si transforma in comportamente dezirabile influentele educationale exercitate asupra elevilor;
indrumarea si coordonarea actiunii de orientare scolara si profesionala a elevilor este o coordonata a activitatii profesorului, in general si a profesorului diriginte, in special;
cresterea randamentului scolar, asigurarea succesului la invatatura al tuturor elevilor este un deziderat care se infaptuieste prin cunoasterea progresului fiecarui elev, a succeselor si insucceselor, a cauzelor cognitive, emotionale si a luarii unor masuri adecvate;
legatura cu familia este foarte importanta in activitatea profesorului diriginte, deoarece familia nu este doar "prima scoala a copilariei", ci un mediu educogen cu influente largi si permanente, un partener al scolii in educarea elevilor.
Personalitatea profesorului, ca o sinteza a caracteristicilor sale personale si profesionale, isi pune amprenta pe eficienta interventiilor sale educative. In dimensiunile personalitatii sale se incadreaza:
competenta profesionala, care reuneste cultura de specialitate, capacitatea de a transmite cunostinte si capacitatea de evaluare corecta a elevilor;
profilul psihomoral, ca rezultat al particularitatilor caracteriale, dar si al experientei culturale acumulate;
profilul psiho-fizic, dat de prestanta si de prezenta fizica, precum si de gesturi si mimica;
atitudinea pedagogica, ca un element sintetizator, care mediaza demersul educativ si in care se inscriu: umanismul, constiinta propriei responsabilitati, interesul fata de fiecare elev in parte, interesul fata de perfectionarea continua a propriei pregatiri;
aptitudinea pedagogica, care se refera la acele insusiri ale profesorului care modeleaza atat continuturile educatiei si ale invatarii, cat si aspectele formale ale acestora: aptitudini organizatorice, abilitati de comunicare, aptitudinea de a cunoaste si intelege particularitatile psihologice ale elevilor, capacitati empatice, tact, flexibilitate in gandire si reactii, stabilitate emotionala.
Statutul de profesor nu ofera putere, influenta sau venituri superioare, dar confera prestigiu si satisfactie, vocatia fiind unul dintre motivele de baza in alegerea acestei profesii.
