|
|
|
CONTROL SOCIAL
1. precizari conceptuale: controlul social si zona privata a individului.
"In utilizarea sa actuala, notiunea vine din sociologia americana. (.) In engleza, cuvantul control are un sens cu totul pozitiv. A controla inseamna a stapani. Acesta este sensul in care Talcott Parcons (.) traduce termenul german Herrschaft, «dominatie», utilizat mult de Max Weber, prin imperative control - ceea ce s-ar putea restitui aproximativ in franceza prin «stapanire constrangatoare». In franceza, termenul de «control» are un sens mai intai negativ. A controla, inseamna a supraveghea, eventual a impiedica. Astfel se vorbeste despre controlul parlamentar sau de controlul jurisdictional. Alain definea deputatul ca un «controlor». (.)":
- "controlul social inseamna fortele si procesele care incurajeaza conformitatea, inclusiv autocontrolul, controlul informal si controlul formal";
- "internalizarea survine atunci cand indivizii accepta normele si valorile grupului lor si se conformeaza acestor norme parte a conceptului despre sinele lor " (D. Brinkerhoff, Sociology);
- "toate mijloacele si procesele prin care un grup sau o societate isi asigura conformarea membrilor sai la asteptarile sale" (P. Horton, Sociology):
notiunea de control in acceptiunea sa comuna - acceptiunea sa stiintifica: ambele trimit la temperarea comportamentului uman;
insuficienta definirii termenului de control social (din ambele puncte de vedere) consta in nesesizarea sa ca interiorizare a normei (deci ignorarea planului moral al discutiei);
formele de manifestare ale controlului social si criterii de clasificare ale acestora.
2. Problematica. Controlul social prin socializare, prin presiune sociala (exemplificare: controlul social in comunism), prin limbajul special (argou), prin forta.
3. Devianta. Criterii de definire. Devianta pozitiva/devianta negativa. Raportul devianta/anomie.
a. "incalcare, identificata ca atare si deci sanctionata, a normelor in vigoare intr-un sistem social dat. (.) Sanctiunea sociala nu se reduce la sanctiunile penale sau legale; poate fi vorba despre o simpla reprobare. Notiunea de devianta permite astfel sa se regrupeze toate felurile de comportamente, dintre care multe nu sunt considerate obisnuit drept delictuale (.). Notiunea sociologica de devianta nu este o categorie statistica. Ea nu se aplica conduitelor sau indivizilor care se indeparteaza, chiar in mod evident, de medie. Pentru ca sa existe devianta, trebuie sa existe o norma de grup si nu o simpla opinie majoritara" (R. Boudon, Dictionnaire de sociologie);
"devianta refera la incalcarile normei care depasesc nivelul de toleranta al comunitatii si rezulta in sanctiuni negative" (D. Brinkerhoff, Sociology);
"termenul devianta este dat oricarui esec in a se conforma normelor obisnuite" (P. Horton, Sociology;
b. relativitatea si echivocitatea termenului: nu orice act care se abate de la norma este deviant;
a. tipuri de devianta: devianta pozitiva/devianta negativa;
d. raportul devianta-anomie: devianta nu este echivalenta cu absenta normelor, cu anomia, cu dezorganizarea asociala.
4. Tipuri de baza ale deviantei: culturala - psihologica; individuala - de grup; primara - secundara.
5. Teorii despre devianta.
"Teoriile sociologice ale deviantei pot fi regrupate in trei curente principale: teoriile reglarii sociale, teoriile contradictiei sociale si teoriile culturale. prima perspectiva, cea mai traditionalista, este intemeiata pe opozitia intre dorinte sau pulsiuni individuale si constrangerile impuse prin apartenenta la un grup social. Devianta rezulta din esecul societatii in a contine s a regla pasiunile umane. Ea se produce atunci cand legaturile individului de ordinea sociala sunt rupte. Teoriile contradictiei sociale resping ideea ca motivatia la devianta este inscrisa in natura umana si vad in aceasta dimpotriva un produs al societatii. Oamenii ar fi conformisti daca nu ar fi impinsi la devianta prin presiunea dorintelor legitime, incurajati, adica prescrisi de societate, dar nesatisfacuti in baza lipsei de mijloace pentru a le realiza. In aceasta perspectiva, ilustrata mai ales de Merton, viciul este produsul virtutii. Teoriile culturale, in ceea ce le priveste, pun in discutie postulatul uniformitatii normelor in sanul unei societati. Interiorizarea normelor din grupul sau poate pune individul in conflict cu normele dominante sau legale ale societatii. Devianta, in acest sens, este rodul unei insusiri culturale, la fel de morale ca orice invatare sociala" (R. Boudon, Dictionnaire de sociologie).
O alta impartire, mai clara, grupeaza teoriile asupra deviantei astfel :
a. Teoriile structural-functionale: devianta este un rezultat al proastei functionari a societatii.
Exemplu: teoria durkheimiana despre anomie, teoria lui Merton.
b. Teoriile interactionismului simbolic:
- teoria asocierii diferentiale: Sutherland sustine ca "oamenii invata sa devina devianti cand se asociaza in favoarea deviantei mai mult decat in aceea a conformismului";
- teoria autoestimarii: "oamenii aleg devianta sau conformitatea in functie de care vor face totul pentru a-si accentua autoestimarea";
- teoria controlului: Hirschi sustine ca "devianta intervine atunci cand indivizilor le lipsesc legaturile conventionale care sunt necesare pentru a le scadea tendinta lor normala la devianta";
- teoria etichetarii: Becker "se preocupa de procesele prin care deviantul etichetat ca atare devine atasat unor oameni si comportamente specifice".
c. Teoria conflictului: sustine ca "competitia si conflictul de clasa in interiorul societatii creeaza devianta"(D. Brinkerhoff, Sociology).
6. Delincventa :
definitie;
studii descriptive;
explicatii partiale: "pionierii" - Durkheim .si Sutherland;
cauzalitatea psihologica si incercarea de sinteza a factorilor determinanti ai fenomenului crima (psihologia si sociologia delincventei).
"Se poate afirma ca stiintele sociale considera comportamentul criminal ca manifestare a unui conflict de culturi si ca o deviere in raport cu normele culturale in vigoare in societate. Delincventul este o persoana care nu a putut stabili, sau restabili, echilibrul intre impulsiunile «eului» sau si normele culturii care figureaza in Codul penal sau uzaje si cutume. Pentru motivele deja aratate, se impune o distinctie intre conduita devianta si conduita propriu criminala. prima este legata de structura personalitatii si de cea a mediului socio-cultural; cea de a doua este opera fortelor istorice mai mult sau mai putin fortuite, codificate prin drept. Rationand in termeni de «conduita devianta» si a vorbi despre conduita criminala este o sursa de regretabile confuzii" (Dictionnaire de sociologie, Enciclopaedia universalis).
