Nutreturile de origine animala

NUTRETURILE DE ORIGINE ANIMALA

Nutreturile din aceasta grupa rezulta ca produse secundare din industria laptelui si a carnii. Aceste nutreturi au un nivel proteic ridicat, fiind bine echilibrate din punct de vedere aminoacid, vitaminic si mineral. Nutreturile de origine animala se recomanda in hrana porcinelor si a pasarilor la care cerintele in aminoacizi esentiali sunt mai mari. Proteina animala trebuie utilizata numai in cantitati care sa asigure o buna echilibrare a ratiei in aminoacizi esentiali, unele vitamine si substante minerale. Excesul de proteina animala in ratie (faina animala ) determina tulburari metabolice, ca o consecinta a dezechilibrarii raportului acido-bazic din organism. Astfel apar la animale afectiuni ale ficatului mai ales la porcine, guta la gaini.

1. Laptele si subprodusele lactate

Laptele integral formeaza hrana de baza a nou nascutilor. In primele zile de la fatare colostrul are un continut mult mai mare de substante proteice, grasimi, vitamine si substante minerale decat laptele normal. Continutul ridicat in anticorpi din laptele colostral asigura nou nascutului imunitatea la infectii.

Compozitia chimica si valoarea nutritiva a laptelui difera de la o specie la alta, rasa, varsta, hrana si in functie de perioada lactatiei. Cu cat specia este mai mica, cu atat continutul in substante nutritive este mai mare. Proteina din lapte are un continut echilibrat in aminoacizi esentiali (continut ridicat in lizina). Laptele integral reprezinta o sursa de calciu si fosfor pentru tineretul animal, avand insa un continut redus in microelemente. Este un nutret obligatoriu pentru tineretul animal in primele saptamani de viata.

Laptele smantanit comparativ cu laptele integral are un continut redus de grasime (0,01 - 0,5%) si in vitaminele A si D. Isi pastreaza continutul ridicat in proteina, fiind deosebit de eficient in hrana tineretului de prasila si a reproducatorilor. Poate fi considerat ca un nutret proteic foarte valoros in hrana viteilor, porcinelor si pasarilor. Prin continutul ridicat in lizina laptele smantanit poate fi utilizat ca un corector al ratiilor pe baza de uruieli de cereale care sunt sarace in acest aminoacid. Se administreaza in hrana in stare proaspata sau cand nu este posibil acest lucru in stare acidulata. Nu se foloseste laptele smantanit vechi in hrana deoarece prin continutul ridicat in bacterii provoaca tulburari digestive. Laptele smantanit se utilizeaza in alaptarea viteilor incepand cu varsta de 3 saptamani. Se administreaza treptat pana la 8 - 10 l/zi in cazul viteilor retinuti pentru reproductie. La scroafele in lactatie pentru ridicarea productiei de lapte se poate da in ratia zilnica 2 - 4 l lapte smantanit. La purcei pana la intarcare se da pana la 1l/zi iar pentru tineretul porcin de prasila se poate da 0,5 - 1 l/zi. La tineretul porcin la ingrasat laptele smantanit se poate da in cantitate de 1 - 2kg/zi. La pasari se foloseste in stare proaspata sau sub forma acidulata in cantitate de 5 - 100 g/zi in functie de varsta si productie.

Laptele smantanit praf reprezinta principalul component al substituentilor de lapte pentru vitei, miei si purcei (pana la 70%).

Zara rezulta ca subprodus de la fabricarea untului. Are o digestibilitate ridicata si este consumata cu placere de animale. Se utilizeaza in stare proaspata sau sub forma de praf. La vitei poate sa inlocuiasca in parte laptele smantanit si se administreaza dupa ce a fost fiarta.

Zara poate fi folosita si in alimentatia porcinelor in aceleasi cantitati ca si laptele smantanit. In hrana scroafelor in lactatie nu trebuie sa depaseasca cantitatea de 4l/zi, iar la purceii intarcati 0,5l/zi. Se foloseste cu rezultate bune si la ingrasarea porcinelor.

Pentru porcine este recomandabil sa se administreze in amestec cu lapte smantanit (30% zara si 70% lapte smantanit) si cereale macinate.

Zerul (lactoserul) se obtine de la prepararea branzeturilor. In stare proaspata este consumat cu placere de animale iar la porcinele la ingrasat influenteaza favorabil calitatea carnii. La vitei se poate folosi dupa varsta de doua luni in cantitati de cel mult 10 l/zi. In hrana porcinelor zerul se poate da in amestecuri de concentrate. In hrana scroafelor in lactatie zerul proaspat se poate da pana la 10 - 12l/zi, la tineretul porcin de prasila 5 - 10 l/zi, iar la porcinele la ingrasat pe baza de zer pana la 15 - 20 l/zi. Sub forma de praf zerul se incorporeaza in inlocuitorii de lapte (pana la 12%) sau in nutreturi combinate. Prin diferite procedee tehnologice (cristalizarea lactozei, ultrafiltrare, centrifugare) din zer se obtin asa numitele concentrate proteice de lactoser care au un continut ridicat in lactoza si mai redus in proteina.

2. Faina animala

Se obtine din resturi animale care nu se utilizeaza in industria carnii si de la prelucrarea pestelui.

Au un continut ridicat in proteine si aminoacizi esentiali in substante minerale (in special calciu si fosfor) si in vitamine (in special complexul B). Ele se utilizeaza in alimentatia animalelor pentru echilibrarea ratiilor in proteine si aminoacizi esentiali, in primul rand la speciile porcine si pasari care au cerinte ridicate in proteine si aminoacizi. Calitatea fainei animale este influentata de materia prima utilizata, de temperatura la care are loc prepararea si de conditiile de conservare. Cu cat temperatura de prelucrare este mai ridicata cu atat digestibilitatea este mai scazuta si se obtine astfel un nutret proteic cu o valoare biologica mai scazuta. Daca nu sunt asigurate conditiile de conservare (umiditate si temperatura scazuta) au loc modificari organoleptice si chimice cu formarea unor substante toxice. Astfel se recomanda ca faina animala sa fie utilizata in termen de 30 zile de la producere.

Faina de carne rezulta din resturi carnate, organe si carcase confiscate. Procesul tehnologic cuprinde urmatoarele etape: sterilizarea, deshidratarea si macinarea. Faina de carne poate fi utilizata in nutreturile combinate pentru porcine si pasari indeosebi la tineretul porcin si aviar in proportie de 3 - 5%.

Faina de carne-oase se obtine din cadavrele animalelor, din carnea improprie alimentatiei omului si alte resturi carnate de la abator. Procesul tehnologic cuprinde in succesiune: sterilizarea, deshidratarea si degresarea, curatirea de impuritati metalice si nemetalice, macinarea si insacuirea. Se foloseste in nutreturile combinate pentru porcine si pasari in proportie de 3 - 5%. In prezent aria de folosire a fainurilor de carne sau carne-oase s-a restrans foarte mult atat in Europa de vest cat si la noi in tara.

Faina de sange este foarte bogata in proteina bruta (80 - 85%), in lizina, fiind deficitara in izoleucina. Se foloseste ca sursa de proteina pentru animale in proportie de pana la 5% in nutreturile combinate. In ultimul timp s-au obtinut proteinele plasmatice din sange folosite in nutreturile combinate starter, administrate purceilor dupa intarcare pentru a stimula sporul in crestere si consumul de hrana.

Faina de pene-viscere rezulta de la abatoarele de pasari. Procesul tehnologic cuprinde urmatoarele faze: sterilizarea, deshidratarea, degresarea prin centrifugare, macinarea si ambalarea. Faina de pene-viscere poate sa inlocuiasca alte fainuri animale din nutreturile combinate.

Faina de peste se obtine in urma prelucrarii pestelui sau din resturile de la industria pestelui. Are o digestibilitate ridicata si este bogata in proteina si aminoacizi esentiali, acid linoleic, vitamine, mai ales vitamina B₁₂, in calciu si fosfor, care au o mare biodisponibilitate. Faina de peste detine primul loc intre concentratele proteice in ce priveste continutul in substante nutritive. Reprezinta materia prima de baza pentru nutreturile combinate, destinate porcinelor si pasarilor. La tineretul acestor specii se foloseste in proportie de 5 - 7% din ratie. In unele tari mai ales in Europa faina de peste se foloseste in inlocuitorii de lapte pentru vitei. Pe piata internationala exista mai multe tipuri de faina de peste standardizate in functie de continutul in proteina si aminoacizi (lizina si metionina). Daca se folosesc cantitati mari sau faina de peste degradata se imprima un miros specific de peste la oua si carne.

Pentru o buna conservare, faina de peste trebuie sa aiba umiditatea redusa (sub 8%) iar pentru evitarea rancezirii trebuie sa se adauge antioxidanti. Valoarea nutitiva a nutreturilor de origine animala este prezentata in tabelul 49.

Tabelul 49

Valoarea nutritiva a nutreturilor proteice de origine animala utilizate in hrana animalelor monogastrice

(dupa P. Halga si col., 2002)

3. Grasimile de uz furajer

In alimentatia animalelor se folosesc atat grasimile animale (untura de porc, seul de vita, grasimea de pasare) cat si uleiurile vegetale (ulei de soia, de floarea soarelui, porumb). Grasimile de uz furajer sunt surse de energie si de acizi grasi esentiali iar valoarea lor energetica este influentata in mare masura de continutul in acizi grasi saturati si nesaturati. Valoarea energetica a grasimilor scade odata cu cresterea proportiei acizilor grasi saturati. Digestibilitatea grasimilor este mai ridicata pentru cele care au un continut mai mare in acizi grasi nesaturati (uleiurile vegetale) si mai redusa pentru seu (bogat in acizi grasi saturati). Datorita acestui fapt se recomanda folosirea amestecului de grasimi animale cu uleiuri vegetale. Grasimile de uz furajer se folosesc ca adaosuri in nutreturile combinate in scopul ridicarii valorii energetice a lor si in vederea imbunatatirii digestibilitatii substantelor nutritive. Grasimea influenteaza apetitul si cresterea tineretului. Eficienta utilizarii grasimilor adaugate in hrana animalelor depinde de provenienta grasimii, cantitatea adaugata si echilibrarea ratiei in proteine, vitamine si minerale. Ridicarea nivelului energetic al hranei prin adaosul de grasimi trebuie sa fie urmata de asigurarea unui continut proteic corespunzator, dat de raportul energo-proteic caracteristic speciei si tipului de productie. Totodata, este necesara o ridicare a nivelului in vitaminele A, E,complex B, fosfor si calciu.

Adaosul grasimilor in masa nutreturilor combinate asigura imobilizarea particulelor fine, maresc palatabilitatea nutreturilor, imbunatatesc procesul de granulare a nutreturilor combinate iar la rumegatoare previn meteorizatiile. O atentie deosebita trebuie acordata conservarii insusirilor calitative ale grasimilor. Gradul de prospetime al grasimilor este dat de continutul in peroxizi, aldehide si de gradul de aciditate.

Grasimile sunt expuse proceselor de oxidare (rancezire), situatie in care scade palatabilitatea si se produc tulburari digestive si nutritionale. Prevenirea acestor procese de oxidare se realizeaza prin folosirea antioxidantilor in cantitate de 100 - 500 g la 1 tona de grasime.

Folosirea grasimilor in hrana animalelor. La bovine grasimea adaugata in hrana mareste apetitul, reduce proportia metanului format in rumen si influenteaza pozitiv absorbtia vitaminei A.

Grasimea poate fi utilizata in prepararea nutreturilor combinate pentru vitei crescuti cu cantitati reduse de lapte integral. Pentru aceasta se folosesc in primul rand grasimile animale care au dat rezultate mult mai bune decat cele vegetale. La rumegatoare niveluri ridicate de grasimi (10 - 30%) se folosesc in inlocuitorii de lapte. In unele tari se foloseste grasimea de uz furajer in ratiile taurinelor la ingrasat in perioada de finisare si la vacile de lapte cu productii mari dar in proportii reduse (2 - 4%). Adaosul de grasimi in proportie de peste 7 - 8% in hrana rumegatoarelor determina tulburari digestive si reducerea ingestei de nutreturi.

La porcine cercetarile efectuate in ultimii ani au demonstrat ca administrarea de grasimi animale si vegetale in ratie influenteaza favorabil cresterea tineretului, functia de reproductie, productia de lapte si continutul de grasime din lapte la scroafa. O serie de date atesta influenta favorabila pe care o exercita administrarea de grasimi vegetale si animale in proportie de 5 - 6% din greutatea uscata a nutretului destinat purceilor. In aceste conditii, sporurile medii zilnice cresc cu 5 - 16% iar consumul de hrana pentru 1 kg spor se reduce cu 7 - 15%.

Majoritatea autorilor recomanda administrarea de 5 - 10% grasimi animale si vegetale din greutatea uscata a ratiei purceilor intarcati. In majoritatea cazurilor cea mai mare parte din aceste grasimi se depun in tesutul adipos, ceea ce duce la o ingrasare a purceilor de varsta mica.

Pe baza unor analize minutioase s-a ajuns la concluzia ca la purceii intarcati la varsta de 3, 4 si 6 saptamani, cantitatea de grasime incorporata in ratie nu trebuie sa depaseasca 2%.

Cercetarile efectuate in ultimii ani pe plan mondial si national arata ca incorporarea de grasimi animale si vegetale in ratia furajerǎ a scroafelor in ultimele saptamani de gestatie determina pe de o parte, sporirea productiei de lapte si cresterea continutului de grasime a laptelui, iar pe de alta parte cresterea greutatii vii a purceilor la fatare si a viabilitatii lor. Grasimile se incorporeaza in ratia scroafelor in proportie de 5 - 6% in ultimele 2 saptamani de gestatie sau de 8 - 10% in ultimele 5 - 10 zile. Continutul de grasime in colostru creste in aceste conditii cu 8 - 32%, iar productia de lapte creste cu 450 - 1700 g/zi.

Continuarea administrarii de grasimi si in prima saptamana de lactatie previne scaderile in greutate la scroafe si accelereaza instalarea caldurilor dupa intarcare.

La porcine la ingrasat adaosul de grasime in proportie de 2% din continutul ratiei influenteaza favorabil sporul de crestere, gradul de folosire al hranei, randamentul la sacrificare si calitatile carcasei.

La pasari, adaosul de grasime de pasare si uleiuri vegetale care au un continut ridicat in acid linoleic influenteaza favorabil cresterea puilor si greutatea oualor. La puii de carne, adaosul de grasimi in proportie de 3 - 5% determina cresterea sporului in greutate si o mai buna valorificare a hranei. La gaini, s-au obtinut rezultate bune la un adaos de pana la 3% grasime.