In Moraru

In Moraru

Cine a aruncat o privire asupra Bucegilor, nu a putut trece cu vederea creasta dintata a culmei sudice a Morarului, caci "Coltii Morarului', cum sunt in general numiti[1], se vad din toate partile, depe Costila, din Bucsoi, din Dihamul, ba chiar din gara Predeal. Vor fi de buna seama multi, cari au incercat si au reusit sa ajunga pana la colti, caci drumul pana acolo, fie ca se pleaca dela Omul si se tine creasta muntelui, fie ca pe una din brane se porneste din V. Cerbului, nu prezinta nici o greutate.

Exista totusi si drumuri grele, pentru a ajunge acolo sus. Pe unul din ele, pe care l'am facut pentru prima data in septemvrie 1926 (in tovarasia colegilor teceristi: N. Gherase, O. Mironescu, I. Cantuniari si S. Titeica) il voi descrie acum.

Cand am urcat pentru prima data acest versant, datorita conditiilor neprielnice: frig, vant, ba chiar ghiata pe lespezi, mi se paruse extrem de greu. L'am refacut dupa un an pe o vreme ideala si tot greu mi s'aparut. E vorba de suit la "Dintii Morarului' dinspre nord, si anume pornind din poiana plina de urzici care e la gura Vaii Morarului. "Pentru cei ce nu cunosc drumul, voi aminti ca din poiana Vaii Cerbului, o poteca bunicica conduce, prin padure, in cam jumatate ora la "Poiana cu Urzici'.

Pornisem pe la 5½ dim. din Busteni si prin poiana Costilei, eram cam la 7½ in Valea Morarului (1480 m. alt.).

Pentru a se sui la dinti, imediat ce am trecut urzicaria ce acopera poiana de pe malul drept al vaii, am urcat spre stanga, pe o coasta acoperita inca de cativa braduti si pe alocurea de jnepeni. Suisul e repede, dar iarba mare de pe pante da ascensionistului un puternic ajutor. Pe la 8 h., iesim la lumina; brazii se imputineaza si cu incetul dispar. Suim inca putin si la un moment dat, ni se infatiseaza inainte pentru prima data, peretele de piatra al Morarului (alt., aprox. 1700 m).

De continuat in sus nici vorba nu e; de aceea luam spre dreapta o mica panta, care ne duce pe "Braul inflorit' pe care il urmam. Depe acest brau avem o vedere superba asupra intregului "Dosul Morarului' (clinul de nord al muntelui), Vaii Morarului si unei parti din Bucsoi.

Suim pe acest braneag cam o jumatate de ora, dupe care subtiindu-se mereu, se lasa intr'un mic valcel (alt. 1840 m aprox.), Intrarea de pe brau in fundul valcelului e destul de delicata, caci suntem cam pe la mijlocul peretilor pe cari cei ce au coborit Valea Morarului ii cunosc foarte bine, si braneagul a devenit aproape impracticabil. Coboram totusi in valcel si urcam fundul lui cam 50 m. Trecem apoi pe dreapta peste un damb intr'un valcel alaturat. Suim, cam greu, caci fundul acestei viroage e plin de pietris, care, daca se umbla fara bagare de seama, scapa de sub picioare, si pe la 9½ ajungem la mica strunga de unde porneste acest valcel (alt. 2010 m).

Facem un popas, nu atat pentru a ne odihni, caci din cauza vantului puternic ce sufla locul nu e tocmai propice odihnei, ci mai mult pentru a ne orienta asupra ceeace avem de facut in viitor. Strunga marginita in spre vale de un frumos tanc ascutit, e situata pe malul drept al valcelului abrupt ce scapa din culme dintre "Dintele Mare' si "Degetul', si putin deasupra ei trece "Braul Mare' al Morarului.

Decidem sa suim la mica strunga dintre Deget si Dintele Mare. Coboram putin in partea opusa celei de unde am suit si dam de o coasta acoperita cu branis, pe care suim spre stanga. Repede ajungem la braul mare (brau care vine neintrerupt din Valea Cerbului, putin mai sus de gura Vaii Priponului si continua pana in Valea Bucsoiului), pe care il traversam (2040 m alt.). Ni se ofera acum doua cai: una chiar pe fundul valcelului ce iese intre 'icei doi Dinti si alta, pe peretele Dintelui Mare. Desi prima cale pare la inceput mai usoara (se poate da in valcel putin deasupra braului mare, peste o saritoare) si e in orice caz, - atat cat se poate umbla pe ea - mai putin periculoasa, totusi suisul pe perete (in imediata apropiere a valcelului) e singurul practicabil pana sus. Intradevar, am incercat odata sa suim fundul valcelului, dar in curand (pe la 2100 m alt.) acest fund e intrerupt de saritori fantastice, cum nu am mai vazut nicaeri altundeva si cari ne tintuesc pe loc. Suntem nevoiti in acest caz sa dam pe malul stang, dar locul de trecere e asa de periculos, incat nu e recomandabil.

De aceea, desi cam primejdios, caci pe langa panta mare, terenul e nesigur, e de preferat urcusul pe perete.

Suim mereu, cu mare bagare de seama si, numai dupa vre-o ora dam de braneagul cel mai de sus., care traverseaza dosul Dintilor si pe care putem cobori spre dreapta in valcel (alt. 2200 m). Desi foarte inclinat si incurcat de saritori inalte, acesta a acum practicabil, si dupa alte douazeci de minute, esim printr'o coasta cu pietris la culme in strunga. Ora este 11½ iar altit. 2250 m.

Vederea s'a deschis. Spre noi o parte din Valea Morarului se vede sub noi, si in special poiana de unde am plecat. Spre sud se ivesc Costila si Valea Cerbului, inecate in soare.

Desi destul de obositi, ora fiind inaintata si mai avand mult de umblat, ne acordam numai un scurt repaos, pe care il petrecem facand escalada "Degetului'. Suisul e interesant dar foarte greu, in special hornul final; nu prezinta insa nici un pericol. Ajunsi sus, ne dam seama ca Degetul nu e propriu zis un varf ci o creasta extrem de subtire (30-40 cm) situata intre valcelul pe care l'am urcat si un altul mai la apus.

La 12 h. pornim spre dreapta tinand cat mai sus posibil si ocolim cei trei dinti ai Morarului pe la picioarele lor (pe versantul dinspre V. Cerbului). Cam pe la 2290 m alt. dam din nou spre coasta intr'o sea deschisa de unde avem o frumoasa vedere asupra circului final al Vaii Morarului. Continuam apoi aproape tot timpul pe coama, numai arareori coborand putin pe clinul de sus si, dupa ce am urcat o panta, pe care oboseala si caldura de amiazi ne-a facut sa o gasim cam lunga, ajungem la 1½  la Omul.

Aci lume multa, venita din Busteni, din Sinaia, asa incat casa e plina. Ne ducem putin deoparte pe platou, ne odihnim si mancam, veseli ca partea obositoare si grea a excursiunei s'a terminat

cu succes.

Dorinta de a vedea in intregul lui drumul parcurs ne da ideea a cobori la Busteni prin V. Morarului. Deci alt drum greu. Plecam pe la 2½ dela Omul si coboram repede o coasta inclinata acoperita cu bolovanis spre fundul primului circ al Vaii Morarului. La capatul dinspre vale al caldarii este o saritoare, care trebue trecuta pentru a urma mai departe coborasul. Locul mai usor se afla putin pe stanga firului vaii unde un horn acoperit, ici cu lespezi, colo cu iarba, ofera o trecere destul de comoda.

(Este ora 3).

Iata-ne pe un picior acoperit cu iarba mica, tepoasa si strabatut de nenumarate hatasuri. Continuam coborand pe el si aproape de locul unde scapa in perete drept, cotim spre stanga si traversam un valcel cu grohot. Trecem astfel pe branele de pe malul stang al Vaii, unde gasim o potecuta pe care o urmam. Cei ce vor cobori pe aici trebue sa bage bine de seama si indata ce pot, sa coboare din nou spre dreapta in fundul vaii, pentru a lua (la 1930 m alt.) un brau inferior. Acest brau, braul mare, este continuarea celui ae pe malul drept al van, care traverseaza intreg peretele de sub dintii Morarului si peste care am trecut si noi la urcare.

Mergem pe brau, tinand tot malul stang si urcand putin, condusi de o foarte buna potecuta de oi; cam pe la 4 h. ajungem intr'o coasta acoperita cu nenumarate palcuri de jnepeni (alt. 1990 m). De aci avem o splendida vedere asupra clinului celalt al vaii.

Nici nu ne-ar veni sa credem ca poate cineva urca pe acolo, daca nu am fi facut-o noi insine cu cateva ore mai inainte. Nu ne saturam privind si am mai sta mult pe aici, dar se face tarziu si mai e destul pana in Busteni.

Coboram aceasta coasta strecurandu-ne printre palcurile de jnepeni; curand ajungem pe piciorul ascutit numit Timbalu (1820 m alt.) din cauza unui ecou multiplu Langa Timbal, intr'un perete de piatra este acum un bordei de berbeci ascuns intr'o seninare. Berbecii sunt la pascut, dar mirosul urat, urzicaria si tarhatul ciobanului ne arata ca bordeiul e ocupat anul acesta.

De pe Timbal tulim putin pe stanga si dam de o potecuta, care ne coboara la picioarele lui (1660 m alt.), de unde suntem numai decat in poiana Morarului (ora 5¼). Pe drumul pe care am venit, ne reintoarcem acasa.