PARTICULARITATILE DE INGRIJIRE A PACIENTILOR CU AFECTIUNI PULMONARE

PARTICULARITATILE DE INGRIJIRE A PACIENTILOR CU AFECTIUNI PULMONARE

Pacientii sectiei de pneumologie pretind o ingrijire destul de variata intrucat aici se afla. Alaturi de cazurile cronice, care necesita o ingrijire intermitenta de lunga durata, cazuri hiperacute, cu iminenta permanenta a pericolului de moarte. Varietatea cazurilor de boala a devenit mai mare de cand spitalele de tuberculoza au un caracter de pneumologie generala.

Imbolnavirile aparatului respirator au, totdeauna, repercusiuni nega­tive asupra suprafetei respiratorii. Chiar si afectiunile catarale ale cailor respiratorii superioare produc o oarecare senzatie de dispnee daca sunt insotite de tuse si expectoratie. Bolile pulmonare se repercuteaza si asupra functiei aparatului cardiovascular.

Multe din bolile pulmonare au un caracter infectios : pneumoniile, abcesul pulmonar, gangrena pulmonara, tuberculoza pulmonara, ceea ce impune sarcini in plus personalului.

Bolile aparatului respirator genereaza multiple tulburari psihice, unele analoage cu cele ale bolilor cardiovasculare, fiind cauzate de deficitul de oxigenare a creierului si de sentimentul fricii violente de moarte iminenta. Aceste stari si dupa imbunatatirea bolii pulmonare pot fi urmate de depresiune, adinamie si astenie pronuntata sau de idei obsesive, insotite de anxietate, care se accentueaza spre seara si noaptea. Bolile cronice ale plamanilor, ca emfizemul sau tuberculoza pulmonara, pot tulbura echi­librul psihic al pacientului, de care asistenta trebuie sa tina seama.

* Asigurarea conditiilor de mediu. . Saloanele pacientilor pulmonari trebuie sa fie orientate cu ferestrele spre nord pentru a primi o luminozi­tate intensa si permanenta, fara actiunea directa a razelor solare. Este bine daca saloanele sunt prevazute cu terase mari, unde pacientii, in cursul zilei, pot fi dusi cu paturile lor, pentru aeroterapie. Saloanele trebuie incalzite moderat, adica la 18 19 °C. Fac exceptie pacientii cu afectiuni bronsice inflamatorii, care necesita o atmosfera calda, cu umiditate ridi­cata (prin aerosolizare). Saloanele trebuie sa aiba o buna ventilatie, iar cele in care se ingrijesc pacienti cu expectoratii si exhalatii fetide sa aiba sistemul de ventilatie perfect si permanent in functiune.

Amplasarea pacientilor. Se va avea grija ca cei cu pneumonii, supuratii pulmonare si alte boli cauzate de germeni transmisibili sa fie internati in saloane separate si se va evita amplasarea lor alaturi de tineri, diabetici sau varstnici.

Mobilierul trebuie sa fie cat mai simplu, din cel care nu retine praful. Patul este bine sa fie pe rotile. in saloanele unde se interneaza pacienti cronici, cu o durata mai lunga de spitalizare, o conditie esentiala a con­fortului este satisfacerea cerintelor intelectuale ale pacientilor.

Curatenia zilnica si generala a saloanelor se va face exclusiv cu aspi­ratoare si carpe umede, pentru a se evita ridicarea prafului, care in urma uscarii sputei infectate contine un numar insemnat de germeni patogeni.

Ingrijirile generale. La majoritatea afectiunilor pulmonare pozitia cea mai buna este cea semisezanda, si daca starea pacientului nu contravine trebuie lasat sa stea cum ii convine, insa va fi indemnat sa-si schimbe pozitia cat mai des, pentru a evita complicatiile hipostatice. In caz de he­moptizie sau embolie pulmonara, pacientul trebuie mentinut in repaus absolut, cu capul si trunchiul ridicat, caci miscarile active ar putea favo­riza repetarea complicatiilor. In cursul pleureziilor uscate, pacientul se culca pe partea sanatoasa pentru a evita durerile. Dupa ce apare exsudatul, care indeparteaza foitele pleurale dureroase, se culca pe partea pacienta, pentru a putea respira mai usor cu cea sanatoasa. In cursul bronsiectaziei si al supuratiilor pulmonare, pacientul singur isi va da seama de pozitia optima in care evacueaza mai usor sputa. Aceasta pozitie, oricat de bizara, nu trebuie schimbata, asistenta trebuind sa ajute pacientul sa o mentina cu ajutorul anexelor patului, ceea ce adesea cere multa ingeniozitate. La nevoie, pacientul va fi asezat in pozitia drenajului postural, a carui durata va fi stabilita de medic. Pozitia luata de pacient in pat sau la marginea patului in cursul acceselor de astm bronsic trebuie facuta cat mai comoda cu ajutorul anexelor sau sprijinindu-1 cu bratele.

Toaleta pacientului se va face in functie de starea lui, ferindu-1 in mod deosebit de curentii de aer rece, care ar putea cauza revenirea infec­tiilor virotice latente. Trebuie avut in vedere ca multi pacienti pulmonari transpira abundent, ceea ce face ca pielea sa fie foarte fragila, se lezeaza usor, si fac mai repede escare de decubit. Lenjeria pacientilor transpirati trebuie imediat schimbata, ori de cate ori este nevoie. Este bine ca pielea transpirata sa fie stearsa cu alcool mentolat, care invioreaza circulatia periferica.

Alimentatia pacientilor pulmonari trebuie adaptata perioadei de evo­lutie a bolii. In perioadele febrile, dieta pacientului este alcatuita din alimente lichide si pastoase, bogate in vitamine, in special in vitamina C. Mai tarziu, cand fenomenele acute se linistesc, va primi o dieta mixta, hipercalorica, dar alcatuita din alimente usor digerabile. Trebuie asigurat si aportul cantitativ de lichide, luand in considerare si pierderile prin expectoratie, daca aceasta este abundenta. Supravegherea bilantului hidric are o importanta deosebita la pacientii varstnici, care se deshidra­teaza foarte repede.

Pacientii cu expectoratii fetide si abundente sunt lipsiti de pofta de mancare. Acestia in preajma meselor trebuie sa-si faca toaleta cavitatii bucale si sa fie serviti cu alimente hipercalorice, pregatite cu un surplus de corective. Preferintele culinare ale acestor pacienti trebuie satisfacute.

Supravegherea. Daca nu exista contraindicatii speciale (hemoptizii), pacientul trebuie indemnat de mai multe ori pe zi sa tuseasca pentru eli­minarea continutului patologic al arborelui bronsic, ceea ce permeabilizeaza caile respiratorii. Tusea dureroasa in cursul pneumopatiilor acute poate fi usurata de asistenta prin exercitarea unei presiuni moderate cu palmele pe spate si sternul pacientului in timpul eforturilor de eliminare a sputei.

Este foarte important ca sputa sa fie adunata, masurata si pastrata dupa metodele obisnuite si, dupa ce a fost vazuta de medic, sa fie trimisa la laborator pentru examinari. Pentru examen citologic, in vederea depis­tarii celulelor neoplazice, sputa trebuie trimisa imediat la laborator, recoltarea facandu-se din expectoratia de dimineata. Cautarea celulelor neoplazice trebuie repetata timp de mai multe zile. in vederea examenelor bacteriologice, insamantarile pe mediile de cultura trebuie facute la patul pacientului. Expectoratia fetida in cursul supuratiilor pulmonare trebuie dezodorizata cu apa oxigenata.

Alaturi de expectoratie, asistenta trebuie sa urmareasca respiratia, culoarea tegumentelor si a mucoaselor, starea psihica a pacientilor. Este important sa recunoasca din timp semnele precoce ale complicatiilor : hemoptizia, trombembolia pulmonara si embolia gazoasa, pneumotoraxul spontan, insuficienta respiratorie acuta, dismicrobismele postantibioterapeutice etc., instiintand imediat medicul si pregatind tot ceea ce este necesar pentru interventiile de urgenta. Din acest motiv, asistenta va pregati in camera pacientilor predispusi la astfel de complicatii me­dicamentele cardiotonice, excitanti ai respiratiei, substante vasoactive, analeptice, bronhodilatatoare, instrumente si materiale necesare pentru traheostomie, seringi, ace, perfuzoare, aparatura pentru aspiratia secre­tiilor, pentru oxigenoterapie si, eventual, pentru respiratia artificiala mecanica. In cazuri speciale, asistenta trebuie sa pregateasca aparatura necesara pentru punctia exploratoare sau evacuatoare a cavitatii pleurale, ingrijindu-se de recoltarea probelor pentru analizele de laborator.

Pregatirea examinarilor paraclinice. Asistenta, pe baza planului complex de ingrijire, alcatuit sub indrumarea medicului, va pregati pacientul pentru examinarile paraclinice : radioscopia si radiografia toracelui, tomografie, bronhografie, bronhoscopie, spirografie, bronhospirometrie, analiza de gaze etc, avand grija de incompatibilitatile privind procedeele de pregatire a pacientilor. Va avea grija de modul de transport al pacientilor la serviciile de explorari si tratamente, continuand, la nevoie, reani­marea si in timpul transportului.

Administrarea medicamentelor nu prezinta nici o nota specifica in afara de urgente. Asistenta, in caz de complicatii dispneizante, poate interveni cu oxigenoterapie inaintea sosirii medicului, insa se va abtine de la administrarea oricarui medicament in afara de cele indicate. In schimb, trebuie sa sesizeze efectele secundare, de multe ori nedorite, ale tuberculostaticelor. Aparitia ametelilor, vajaiturilor in urechi sau a scaderii acuitatii auditive, a inapetentei si a greturilor in cursul tratamentului se raporteaza imediat medicului.

In institutiile de specialitate care spitalizeaza pacienti pentru o perioada mai lunga de timp, asistenta trebuie sa creeze un climat favorabil psihicului. Pe langa efectuarea punctuala si constiincioasa a tuturor sarci­nilor de ingrijire, saloanele trebuie transformate in adevarate camine. In unele spitale, pacientii fac dimineata exercitii fizice, iar in cursul zilei ergoterapie, in ateliere sau gradini, cu efort dozat.

Educatia sanitara trebuie sa aiba ca prim obiectiv mijloacele de protectie fata de infectii incrucisate. Pacientii trebuie instruiti asupra modului de prevenire a imprastierii sputei in timpul tusei si asupra utili­zarii scuipatoarelor.

Protectia muncii prevede purtarea mastilor de tifon in cursul unor procedee de ingrijire, ca : facerea patului, predarea lenjeriei murdare, recoltarea de sputa si secretie nazofaringiana ; masca trebuie sa acopere atat gura cat si orificiile nazale. Hainele de protectie se vor schimba cat mai des, iar inainte de a parasi serviciul, se va face obligatoriu baie si se va schimba complet imbracamintea.

Asistenta din astfel de servicii este bine sa-si petreaca timpul liber in aer curat; ea se va prezenta punctual la controalele sanitare periodice.

PARTICULARITATILE DE INGRIJIRE A PACIENTILOR CU AFECTIUNI CARDIOVASCULARE

Ingrijirea pacientilor cu afectiuni cardiovasculare nu este unitara, nici chiar asemanatoare. Sectia de cardiologie ingrijeste pacientii cu afectiuni foarte diferite ; unele mentin pacientul intr-o stare de pericol permanent de moarte, altele evolueaza mai mult sau mai putin compensat. La unii pacienti, supravegherea trebuie sa fie permanenta, cu interventii momen­tane, determinate de schimbarile survenite - adesea pe neasteptate - in starea pacientului, la altele ingrijirile au caracter cronic, intermitent.

Particularitatile de ingrijire a acestor pacienti sunt consecinta tulbura­rilor de irigatie si a aportului de oxigen consecutiv asupra muschiului car­diac si asupra organismului. De aceea, caracteristic pentru un numar mare de pacienti cardiaci este starea de anxietate, care trebuie luata in consi­derare.

Asigurarea conditiilor de mediu. Este bine ca saloanele cu pacienti cardiovasculari sa fie amplasate in partea mai linistita a spitalului. Zgo­motele constituind o sursa de tensiune nervoasa, cu consecinte nefavorabile asupra aparatului cardiovascular, protectia antisonica a acestor pacienti trebuie sa fie o preocupare a personalului sectiei. Saloanele trebuie sa fie spatioase, luminoase, bine incalzite, cu temperatura de 19 20 ^CC si cu posibilitati de aerisire care sa asigure un grad obisnuit de umiditate si o ionizare corespunzatoare a aerului, iar paturile cat mai comode pentru a evita pozitiile fortate si a asigura confortul necesar pe durata de spitali­zare. Este important ca paturile sa fie cu somiera detasabila, transforma­tele in fotolii si prevazute cu rezematoare de spate, pentru a se putea aduce pacientii in pozitii corespunzatoare necesitatilor lor de respiratie in cursul dispneei. in vederea aceluiasi scop, saloanele trebuie sa fie preva­zute cu fotolii confortabile (inclusiv rezematoare de picioare) si cu mese adaptabile la pat, nu numai pentru confortul obisnuit al pacientului, dar si pentru a-i servi ca punct fix in cursul unor dispnee excesive, cand pacientul se apleaca inainte in timpul eforturilor de respiratie.

Ingrijirile generale la pacientii compensati si fara pericol iminent nu difera de metodele obisnuite. La cei cu stari de hipoxie sau in pericol imi­nent, ingrijirile generale se fac cat mai putin traumatizant, fara sa se neglijeze igiena corporala.

Pozitia pacientului in pat, desi trebuie lasata la alegere, este bine sa-i fie indicata. Numerosi pacienti respira mai usor in pozitie semisezanda sau si sezanda, altii cu aceeasi afectiune prefera pozitia orizontala. Unii pacienti  in cursul acceselor de dispnee se aseaza pe marginea patului, cu picioarele atarnate, altii se apleaca pe genunchii ridicati sau pe marginea mesei. Sco­pul ingrijirii este reducerea cauzelor care-i obliga la luarea acestor pozitii neobisnuite.

Mobilizarea pacientilor in pat poate fi efectuata numai la stricta indi­catie a medicului. Daca acest lucru este interzis (infarct miocardic recent), igiena corporala se va asigura prin baia partiala sau totala la pat, fara a se obosi pacientul. Pielea edematiata fiind mai fragila, ingrijirea ei trebuie efectuata cu multa blandete. Daca medicul permite imbaierea pacientului, atunci aceasta se va face la o temperatura agreata de pacient (34 36 °C). timp de 10-15, cel mult 20 min. Toracele in timpul baii trebuie sa ramana deasupra nivelului apei.

Alimentatia. Regimul dietetic al pacientilor trebuie sa asigure un aport caloric corespunzator nevoilor reale si sa cuprinda toti compusii principali ai alimentatiei, inclusiv vitaminele si sarurile minerale. In infarctul miocardic si insuficienta cardiaca severa se va aplica temporar o dieta hipocalorica. In procesele de ateroscleroza se elimina alimentele cu continut de colesterol si se reduc substantial grasimile. Principiul de baza al dietei la (majoritatea cardiacilor ramane regimul hiposodat, stabilit de medic. In cursul regimului cu continut redus de sodiu, organismul nu retine lichi­dele, deci pacientul poate bea la discretie. Acest regim este insa greu de suportat. Asistenta trebuie sa se ingrijeasca ca alimentele, prin adaugarea de lamaie. otet sau alte substante permise, sa fie cat mai gustoase. Daca nu exista pericol de decompensare, excluderea sediului din alimentatie nu este absolut necesara.

Mesele trebuie fractionate, evitandu-se consumul de cantitati mari la o masa, iar seara se recomanda o masa saraca in lichide si servita cu 2-3 h inainte de culcare.

Se va ingriji de mentinerea tranzitului intestinal, la nevoie se vor face clisme evacuatoare. Purgativele - in limita posibilitatilor - trebuie evi­tate (pot cauza stari de colaps).

Supravegherea pacientilor cardiaci prevede inregistrarea paralela a
pulsului central si periferic, a tensiunii arteriale, a diurezei, a respiratiei
si, la indicatia expresa, a expectoratiei, urmarirea dispneei, a cianozei, a
edemelor, a greutatii corporale si a pulsatiilor venelor jugulare. O importanta deosebita o are supravegherea starii psihice a pacientilor.
 Pacientii cardiaci vor fi vizitati cat mai frecvent, independent de solicitarile lor. In caz de pericol iminent, pacientul nu va fi parasit nici o clipa. Este important ca asistenta sa prevada si sa recunoasca din timp semnele agravarilor si ale complicatiilor posibile, ca : instalarea starilor de insuficienta cardiaca acuta, edemul pulmonar, starile de ischemie miocardica si periferica, embolia, tromboflebita, sindromul Adams-Stokes etc, ceea ce permite prevenirea agravarilor, luarea masurilor de urgenta si pregatirea instrumentelor si a materialelor pana la sosirea medicului.

Recoltarea probelor de laborator. Din primele ore de la internare, asistenta va recolta probele necesare pentru analiza completa de urina, determinarea hemogramei, a leucogramei si a V.S.H.-ului, iar la indicatia medicului si pentru probele de coagulabilitate, pentru determinarea fibrinogenului, a probelor enzimatice etc.

Asistenta pregateste si asigura transportul pacientilor pentru efectua­rea examinarilor radiologice, electrocardiografice, fonocardiografice, spirografice si alte explorari paraclinice, pe care le va cere medicul. Daca pacientul este sub oxigenoterapie, aceasta se va continua si in timpul transportului. Cand mobilizarea pacientului nu este indicata, aparatele se vor aduce in salon, examinarile si inregistrarile facandu-se la pat. In aceste cazuri se renunta la investigatiile respiratorii. Se va avea grija ca ordinea examinarilor sa fie astfel stabilita incat pe langa urgenta sa se tina seama si de posibilitatile tehnice existente.

Administrarea medicamentelor la cardiaci trebuie facuta cu o deose­bita punctualitate, chiar si a substantelor in aparenta indiferente, orice intarziere, cat de mica, provocand emotii inutile acestor pacienti anxiosi. Desi medicamentele se dau numai la indicatia medicului, asistenta va tre­bui sa intervina de urgenta, in unele cazuri extreme, si pana la sosirea me­dicului, cu unele medicamente ca oxigenul sau nitroglicerina. De altfel, medicatia analgezica si cardiotonica sau orice alta medicatie se vor face numai la dispozitia medicului, cu respectarea tuturor indicatiilor de dozaj, cale etc.

In convalescenta, pacientul trebuie instruit asupra modului sau de viata dupa externare, privind : prepararea alimentelor permise, restrictiile impuse, odihna la pat si ce eforturi poate executa. De asemenea, trebuie sa cunoasca modul de a lua medicamentele, semnele preliminare ale supradozarilor de medicamente (atentie la digitala), datele de prezentare la controlul medical. Trebuie sa cunoasca semnele alarmante pentru a se pre­zenta la control si in afara de programare. O buna educatie in perioada spitalizarii reduce sansele unei noi decompensari sau agravari.

PARTICULARITATILE DE INGRIJIRE A PACIENTILOR CU AFECTIUNI ALE TUBULUI DIGESTIV

Majoritatea bolilor tubului digestiv se declanseaza din cauza unor factori alimentari, infectiosi sau nervosi, care produc perturbari in digestie si in absorbtie. Ca atare, simptomatologia lor este determinata de tulbu­rarile legate de alimentatia pacientului, care se exteriorizeaza prin simptoame foarte asemanatoare, cu influente si asupra psihicului pacientului.

Pacientii cu afectiuni digestive sunt preocupati de simptomatologia
bolii lor, in special privind frecventa si calitatea scaunelor. La pacientii cu
regim dietetic ingradit, mai ales la cei cu o frica exagerata de alimentatie,
se instaleaza o stare de irascibilitate, devin nemultumiti, descurajati.
Aceste manifestari pot fi agravate prin actiunea toxica asupra creierului
a substantelor rezultate din putrefactia intestinala, in urma tulburarilor
de absorbtie. Modificarile psihice cu totul aparte apar in cursul bolii ulceroase si a colitei ulceroase. Acesti pacienti se recruteaza dintre indivizii
emotivi, nelinistiti, hiperconstiinciosi sau, din contra, nedisciplinati, ceea
ce trebuie avut in vedere la ingrijirea lor.                               

Asigurarea conditiilor de ingrijire. La amplasarea acestor pacienti se va tine seama de asigurarea unui mediu corespunzator psihicului lor, in saloane comune, mai mari, dar nu alaturi de pacienti cu temperamente prea diferite. In cazul pacientilor irascibili, sunt de preferat saloanele mai mici. Pacientii cu simptomatologie digestiva acuta : varsaturi, diarei frec­vente cu flatulenta suparatoare, trebuie izolati temporar in rezerve. Saloa­nele trebuie bine incalzite pentru a se putea aerisi frecvent, fara a scadea temperatura aerului.

Paturile trebuie prevazute cu mese adaptabile la pat, pentru pacientii care nu se pot deplasa in sufrageria sectiei.

Pacientii cu afectiuni digestive nu implica mobilier sau anexe la pat. Este insa absolut necesar ca W.C.-urile sa, fie in stare de functionalitate si igiena ireprosabila. In aceeasi ordine de idei, deservirea pacientilor cu bazinete - la nevoie - trebuie facuta prompt, iar daca pacientul refuza (si medicul aproba), trebuie ajutat sa se deplaseze la W.C.

Alimentatia. Are rol important in ingrijirea pacientilor cu afectiuni digestive. Fiecare boala are regim dietetic propriu, insa in toate cazurile alimentatia trebuie sa fie fractionata in cantitati mici, administrate des. Alimentele trebuie sa fie usor digerabile, bogate in vitamine, fara continut iritant sau multe reziduuri. Trebuie sa se tina seama si de toleranta indivi­duala. Preferintele de preparare a alimentelor cerute de pacient, daca nu sunt contraindicate, trebuie respectate. Un regim dietetic prea rigid nu va fi respectat mult timp de pacient.

In perioada explorarilor, pacientul va fi supus eventual unor regimuri de proba pentru studiul digestiei. Intrucat aceasta nu corespunde intot­deauna dietei obisnuite a pacientului, asistenta trebuie sa-i explice necesi­tatea acestora.

Pacientii trebuie educati asupra modului de alimentatie. Majoritatea pacientilor digestivi nu au rabdare sa manance. Orarul meselor trebuie riguros respectat. Alimentele trebuie sa fie foarte bine mestecate si im­pregnate cu saliva, care constituie prima faza a digestiei. Pentru pacientii ulcerosi, asistenta va asigura alimentele necesare si pentru noapte.

Alimentatia pacientilor inapetenti cere asistentei multa rabdare si putere de convingere.

Supravegherea pacientilor cu afectiuni digestive prevede urmarirea alimentatiei : pofta de mancare sau inapetenta, cantitatile consumate, modul de masticare, preferintele pacientului, cauzele subiective legate de alimentatie, greturile, varsaturile, durerile abdominale, meteorismul, flatulenta, diareea ; durata, orarul fata de alimentatie a acestor simptoame si calitatea scaunelor emise. Un rol deosebit prezinta elementele patolo­gice din scaun si parazitii intestinali.

Explorarea pacientilor. Recoltarea sucurilor digestive prin sondaje, recoltarea scaunului, pregatirea pacientilor pentru explorarea radiologica a organelor cavitare si golirea acestora in vederea explorarilor endoscopice trebuie esalonate in planul complex de ingrijire.

In ajunul explorarilor functionale, se va atrage atentia pacientilor ca este interzisa nu numai alimentatia, dar si fumatul, precum si luarea me­dicamentelor, caci acestea ar putea modifica valorile rezultatelor.

Tehnica sondajelor si a spalaturilor trebuie foarte bine cunoscuta ; in caz de atonie gastrica sau intestinala se aplica adesea aspiratia continua, combinata cu hidratarea pacientului. In stenoza pilorica, seara, inainte de culcare, se goleste stomacul prin spalatura gastrica etc.

O problema aparte o constituie ingrijirea pacientilor cu anus artifi­cial, care in colectivitate este foarte penibila.

Asistenta trebuie sa urmareasca si sa recunoasca complicatiile care pot aparea in cursul bolilor digestive, ca : starile de deshidratare in cursul diareilor si varsaturilor insotite de acidoza sau azotemie extrarenala, he­moragiile digestive inca inainte de exteriorizare, perforatiile in cavita­tea peritoneala si alte manifestari ale abdomenului acut, luand primele masuri de urgenta pana la sosirea medicului. Este important ca in caz de hematemeza, asistenta sa indeparteze cat mai repede toate urmele hemora­giei, acestea avand efecte negative asupra psihicului pacientului.

Administrarea medicamentelor trebuie facuta foarte punctual, respectandu-se orarul de alimentatie, astfel s-ar putea ajunge la efecte nedo­rite. Fenomenele secundare ale medicamentelor, ca : arsurile stomacale, eructatiile, uscaciunea mucoaselor, tulburarile vizuale, trebuie semnalate medicului. Dintre antibiotice, in cursul afectiunilor digestive se prefera cele cu administrare orala si care se resorb mai greu, cu efect local in tu­bul digestiv. Aplicarea lor prezinta insa pericolul dismicrobismelor, pe care asistenta trebuie sa-1 sesizeze din timp. Aparitia micozelor bucale in cursul terapiei cu antibiotice cu spectru larg se previne prin igiena riguroasa a cavitatii bucale si medicamente antifungice;

Dintre medicamentele frecvent folosite, acidul clorhidric se va aspira prin tub de sticla pentru a nu ataca smaltul dentar. Asistenta va invata pacientul cum sa foloseasca tubul si dupa externare.

Pacientii cu afectiuni digestive beneficiaza de diferite forme ale fizio- si balneoterapiei; aplicatiile calde, curele hidrominerale, masajul, gimnastica medicala sunt metode frecvente.

Problemele de educatie sanitara. Pacientii suporta greu regimul de viata a spitalului, in special ulcerosii. Internarea este un prilej de a reeduca ritmul si felul de viata a pacientului si a-1 dezobisnui de anumite deprin­deri alimentare. Regimul de viata intraspitalicesc trebuie sa fie corect, dar individualizat, hotarat, totdeauna, de medic : imobilitate in cazul hemora­giilor digestive, repaus - relativ strict - in perioada acuta a bolii ulce­roase, cu multa miscare si plimbari in cazul afectiunilor insotite de constipatie etc.

Intrucat simptomatologia digestiva poate ascunde unele boli infectioase, dizenterie, febra tifoida, salmoneloze, hepatite virale etc., in cazul ingrijirii pacientilor cu afectiuni digestive se vor lua toate masurile de se­curitate privind profilaxia infectiilor intraspitalicesti si de protectie a muncii.

PARTICULARITATILE DE INGRIJIRE A PACIENTILOR CU AFECTIUNI RENALE

Majoritatea afectiunilor renale nu beneficiaza de mijloace eficiente de terapie etiologica, tratamentul lor rezumandu-se la masuri igienico-dietetice. Particularitatile ingrijirii acestor pacienti constau in : inlaturarea cauzei care duce la insuficienta renala, mentinerea pacientului in echilibru biologic pe perioada necesara rinichiului sa-si recupereze functiile si amanarea cat mai mult posibil a suspendarii ireversibile a functiilor rini­chiului. Satisfacerea acestor cerinte este posibila numai printr-o ingrijire atenta, prin reglementarea regimului de viata a pacientului, prin alimen­tatie dietetica, hidratare si mineralizare dirijate sub controlul clinic si de laborator.

Catabolitii - retinuti in sange, in urma functiei deficitare a rinichiu­lui - si modificarile in repartitie a apei si a ionilor produc schimbari in compozitia sangelui, cu actiune toxica directa asupra creierului si tendinta spre edem cerebral, dand nastere la unele tulburari de ordin psihic. in cazurile mai usoare, pacientii prezinta doar o cefalee, ameteli, eventual astenie sau depresiune ; in cazuri mai grave, aceste manifestari se com­pleteaza cu tulburari de cunostinta, somnolenta, obnubilare. Retentia azotata produce adesea leziuni difuze in creier, numite encefaloze azotate.

Asigurarea conditiilor de mediu. Pacientii renali trebuie feriti de frig, ei vor fi ingrijiti in saloane cu temperatura constanta de 20 22 °C. Trebuie amplasati la adapost de infectii, ferindu-i de suprainfectare. Este bine daca saloanele pacientilor renali sunt cu putine paturi. In perioada de convalescenta, pot sta si in saloane mai mari.

Ingrijirile generale. In cursul afectiunilor inflamatoare acute, pacientii trebuie retinuti la pat pana la disparitia tuturor simptoamelor. Scularea pacientului se va permite numai cu aprobarea medicului. Se intampla ca dupa mobilizare, unele manifestari urinare - ca albuminuria, hematuria - sa reapara. In astfel de cazuri, pacientul trebuie reasezat la pat. Imobi­lizarea de lunga durata cere pacientului multa rabdare, iar asistentei putere de convingere.

In insuficienta renala cu stari de eclampsie sau coma, pacientul va fi izolat intr-o rezerva.

La indeplinirea toaletei zilnice trebuie avut in vedere faptul ca pacientii renali sunt foarte sensibili fata de scaderea temperaturii ambiante ; ei vor fi dezbracati numai in camere bine incalzite. Daca baia se face la pat, partile corpului vor fi dezvelite succesiv, spalate si uscate repede si reacoperite cu flanele calde. Suprafetele edematiate sunt foarte sensibile, se lezeaza usor, de aceea pacientii renali fac repede escare de decubit.

O atentie deosebita trebuie acordata toaletei cavitatii bucale. in cursul afectiunilor renale infectiile bucale sunt frecvente si evolueaza cu ulceratii, infectiile micotice cu Oidium albicans fiind frecvente.

Alimentatia. Regimul dietetic al pacientilor renali este lipsit de sare si proteine de origine animala, ratia alimentara fiind alcatuita din hidrati de carbon, completata cu unt. In primele zile ale glomerulonefritelor acute, pacientul are regim de foame, evitandu-se - dupa posibilitati - si lichi­dele. In perioada de formare si de mentinere a edemelor, regimul va fi totdeauna desodat. Daca insa deficitul functional al rinichiului este com­pensat prin poliurie, pentru evitarea starilor de deshidratare, pacientul va primi si cantitati controlate de sare.

Lipsa proteinelor din dieta usureaza munca rinichiului, dar dupa o perioada mai lunga se instaleaza stari de hipoproteinemie prin degradarea si utilizarea proteinelor proprii ale organismului. Astfel, daca perioada acuta a bolii se prelungeste, se va completa totusi alimentatia pacientului cu cantitati moderate de proteine. In perioada de convalescenta, ratia zil­nica de proteine se mareste progresiv. Cantitatile de proteine si de clorura de sodiu administrate in ratia zilnica, in grame, se hotarasc, totdeauna, de catre medic, care le comunica asistentei.

In procesele cronice renale, ratia zilnica de proteine se va stabili pe baza dozarii azotului rezidual. In cursul nefrozelor, pe langa caracterul desodat, regimul alimentar va fi hiperproteic. La gravide, incepand din a doua jumatate a sarcinii, la cea mai mica albuminurie trebuie restranse cantitatile de sare si de proteine.

Alimentele - in cadrul permis - trebuie sa fie variate si cat mai bogate in vitamine, caci monotonia dulciurilor face ca pacientul sa se abata de la dispozitiile date.

In litiaza renala si a cailor urinare, regimul dietetic se acomodeaza dupa natura chimica a calculilor.

Hidratarea pacientilor renali este in functie de starea lor, controlata prin analize de laborator. Daca in perioada acuta a unei boli renale se impune o restrangere a lichidelor pana la suprimarea lor temporara, in unele boli cronice, cu pierderea capacitatii de concentrare a rinichiului, pentru eliminarea catabolitilor, organismul trebuie asigurat cu cantitati mai mari de lichide. Reducerea cantitatilor de apa la acesti pacienti duce la cresterea azotemiei.

Explorarea pacientilor renali presupune efectuarea numeroaselor re­coltari de sange si urina. Unele dintre probe trebuie efectuate la toti pacientii, in mod obligatoriu. Altele, care incarca functia si asa lezata a rinichiului - ca proba de dilutie si concentratie, probele de eliminari provocate etc. -, se vor efectua numai in cazurile indicate de medic.

Odata cu efectuarea recoltarilor de urina, asistenta va urmari tulbu­rarile de emisie de urina, va determina cantitatea de urina in 24 h, densi­tatea si caracterele calitative ale acesteia. Analiza sumara de urina - la nevoie - trebuie efectuata de la patul pacientului, punand in evidenta albuminuria, hematuria, piuria si cerand de la laborator examenul micro­scopic calitativ si cantitativ al sedimentului urinar. Insamantarile bacterio­logice pe medii de cultura trebuie efectuate la patul pacientului. In caz de suspiciune de calculi, se cere pacientului sa urineze in vase de sticla, in vederea recunoasterii unor conglomerate de saruri eventual eliminate. Urina, pentru acelasi motiv, poate fi filtrata.

Este de dorit ca la recoltarile de urina sa se evite sondajele vezi cale, care pot declansa si dupa un timp mai indelungat procese pielorenale.

Pentru urmarirea eliminarii catabolitilor din sange, asistenta va face recoltarile necesare. Cu aceeasi ocazie va trimite mostre de sange pentru determinarea sodiului, potasiului, clorului si a proteinemiei totale. La dispozitia medicului va pregati pacientul pentru examinarile radiologice sau endoscopice, pentru punctie biopsica, va efectua probele de dilutie si concentratie, cele de eliminari provocate sau probele de Clearance.

Supravegherea pacientilor renali necesita urmarirea diurezei, iar in faza acuta a glomerulonefritei si in starile de insuficienta renala, si a bilantului hidric. In vederea acestui scop se vor nota zilnic lichidele con­sumate, cantitatile eliminate si greutatea corporala. La fiecare emisie de urina se va determina densitatea, ceea ce ar putea inlocui efectuarea probei de dilutie si concentratie. Asistenta trebuie sa sesizeze unele semne prodromale de insuficienta renala, ca : cefalee, greturi, varsaturi, diaree, repulsie de alimente, care - pe masura ce se aduna catabolitii in organism - se completeaza cu mirosul de urina al respiratiei, prurit, tulburari de cunostinta, convulsii, tulburari de respiratie, pana ce pacientul ajunge in coma. In aceeasi ordine de idei, trebuie sa sesizeze aparitia si evolutia edemelor si sa recunoasca in faza precoce edemul pulmonar acut, luand masuri pregatitoare pentru interventie pana la sosirea medicului.

Asistenta trebuie sa fie, totdeauna, pregatita cu instrumente si mate­riale pentru aplicarea imediata a unor ingrijiri speciale, ca : reechilibrarea hidroelectrolitica, transfuzie de sange, oxigenoterapie, dializa extrarenala.

INGRIJIREA PACIENTILOR IMOBILIZATI TIMP INDELUNGAT LA PAT

Imobilizarea indelungata la pat predispune pacientul la o serie de complicatii. Incetinirea curentului sanguin favorizeaza formarea trombozelor ; ventilatia deficitara a plamanilor contribuie la aparitia pneumonii­lor hipostatice ; presiunea exercitata asupra tesuturilor care acopera proeminentele osoase cauzeaza escare de decubit, lipsa activitatii muscu­lare duce la atrofierea muschilor si la scaderea tonusului general al organismului, iar conditiile mai grele de mentinere a igienei corporale predispun la diferite afectiuni dermatologice. Inactivitatea indelungata rarefiaza si structura oaselor, instalandu-se osteoporoza difuza.

Pielea pacientului imobilizat timp indelungat la pat isi pierde tonicitatea, tubul digestiv devine hipoton, tranzitul intestinal se incetineste, iar arderile din organism se reduc.

Asistenta trebuie sa tina seama de :

Asigurarea conditiilor de confort. Pentru ingrijirea pacientilor imobi­lizati, cele mai corespunzatoare sunt paturile cu somiera mobila sau patul universal osteoarticular, prevazut cu utilaje-accesorii : masa reglabila pentru alimentatie, citit, scris etc, sertar care inlocuieste noptiera. Daca pacientul este ingrijit in paturi obisnuite, atunci se vor asigura aparate accesorii : masa peste pat, rezemator etc.

Salteaua va fi confectionata din burete de plastic, care asigura o suprafata mai comoda pacientului, o igiena mai buna si nu absoarbe dejectiile sau alte lichide varsate, este usor de curatat si dezinfectat. In cazul pacientilor carora li se impune imobilitate perfecta, se utilizeaza saltelele antidecubit.

Toaleta se va face in pat, ca baie partiala sau completa, in masura in care pacientul poate fi mobilizat pasiv. In cazul pacientilor cu suferinte osteoarticulare se va avea grija ca aparatele gipsate sa nu se imbibe cu apa in cursul toaletei.

Confortul pacientului trebuie asigurat prin schimbari pasive de pozitie. Daca starea lui permite, cu ajutorul unor utilaje auxiliare (ca agatatoare de metal sau de panza) trebuie create posibilitati pentru ca singur sa poata executa anumite miscari.

Asistenta trebuie sa aranjeze totul la indemana pacientului. Noptiera trebuie sa se deschida in asa fel ca pacientul sa o poata utiliza din pat. Ea trebuie inzestrata cu o lampa cu comutatorul accesibil pacientului. Declan­satorul aparatului de semnalizare (sonerie, lampa, eventual microfon) trebuie fixat tot accesibil, eventual pe invelitoarea patului, cu ace sau romplast. Pentru pacientii cu polakiurie este recomandabil ca urinarul sa fie asezat in asa fel ca sa-1 poata lua singuri.

Reglementarea programului de zi. In institutii spitalicesti sau sanatoriale programul de zi al pacientului va corespunde cu cel al sectiei. Totusi, pacientii imobilizati timp indelungat la pat necesita o preocupare deose­bita, in majoritatea cazurilor, cei imobilizati vor fi scosi la aer (terasa, balcon, veranda sau chiar in gradina) cu patul, fara a fi mobilizati. Pacientul trebuie imbracat adecvat conditiilor climaterice. Daca starea lui nu permite imbracarea si dezbracarea, atunci va fi bine invelit, intre invelitori se pot aseza cateva termofoare.

Satisfacerea preocuparilor intelectuale ale pacientului este una din sarcinile cele mai importante ale asistentei. Este bine daca acesti pacienti au la dispozitie telefon, instalatie de radiodifuziune si televizor, care trebuie asezat la inaltimea de 180-200 cm, pentru o vizibilitate buna din decubit dorsal. Atat radioul cat si televizorul trebuie prevazute cu intre­rupatoare pe care pacientul sa le poate manipula din pat.

Asistenta se va ingriji de o lectura corespunzatoare si va incerca sa asigure legatura pacientului cu mediul lui extraspitalicesc. Stimularea interesului intelectual contribuie mult la procesul de vindecare, insa nu trebuie abuzat.

Executarea examinarilor paraclinice si a tratamentelor va fi astfel organizata incat pacientul sa nu fie ridicat din pat. Electrocardiograful, aparatul Roentgen portativ, aparatul de raze ultraviolete etc. pot fi aduse in salon sau, daca nu este posibil, pacientul va fi transportat cu patul.

Supravegherea si asigurarea tranzitului intestinal. Starea de imobili­zare favorizeaza constipatia ; evacuarile de scaun vor fi supravegheate si inregistrate. Tranzitul intestinal trebuie asigurat cu mijloace naturale, pentru a nu-1 obisnui cu purgative sau clisme. Daca afectiunea de baza a pacientului nu constituie o contraindicatie, atunci i se va administra un regim bogat in celuloza si lichide. Daca problema tranzitului nu poate fi rezolvata prin regim, se va recurge la clisme si numai in ultima instanta la laxative. La inrautatirea tranzitului contribuie si faptul ca unii pacienti nu-si pot evacua scaunele in salon in prezenta altora sau in pozitie culcat, pe bazinet, in pat. Este necesar sa fie izolati de restul pacientilor printr-un paravan si sa fie deprinsi cu evacuarile reglementare dupa un orar fix.

Prevenirea complicatiilor izvorate din imobilizarea indelungata. Procedeele de profilaxie depind in mare masura de starea pacientului, de gradul in care poate fi imobilizat pasiv sau activ, precum si de mijloacele ajutatoare ce stau la dispozitie.

Trombozele venoase se previn prin masajul usor al membrelor si mobilizarea pasiva sau activa a degetelor picioarelor si a mainilor si even­tual a gambelor si a antebratelor. Masajul aplicat in masura prescrisa de medic previne aparitia atrofiilor musculare si intarzie osteoporoza.

Pneumoniile hipostatice se previn prin ridicarea pacientului in pozitie semisezanda si gimnastica respiratorie.

Pentru stimularea functiilor pielii si a circulatiei cutanate, tonificarea vaselor superficiale si mobilizarea sistemului reticuloendotelial din tesutul celular subcutanat, pacientii, dupa terminarea toaletei, vor fi zilnic frictionati cu alcool diluat.

Deformarile articulare, pozitiile vicioase ale membrelor si coloanei vertebrale pot fi prevenite prin asigurarea pozitiei corecte in pat cu aju­torul sacilor de nisip, a rezematoarelor, a pernelor etc. si prin aplicarea sustinatorului sub patura.

Escarele de decubit se previn prin igiena riguroasa a pielii si utili­zarea saltelelor pneumatice antidecubit.

Pacientii imobilizati pe lunga durata sunt irascibili, mai nervosi, capriciosi si, uneori, anxiosi. Asistenta trebuie sa tina seama de starea sistemului lor nervos si sa inlature orice discutie contradictorie. Compor­tarea plina de blandete, atitudinea calma, gesturile lipsite de repezeala sau violenta, promptitudinea cu care raspunde la chemarile pacientului ca si nenumaratele atentii cu care trebuie sa-1 inconjure contribuie la inta­rirea increderii si-1 fac sa suporte mai usor starea de imobilizare.

Dupa terminarea perioadei de repaus, mobilizarea pacientului se va face progresiv, cu foarte mare precautie.