|
|
|
Iona de Marin Sorescu
"Poezia lui Marin Sorescu este, in fond, o meditatie trista, insa meditatia imbraca o haina de fantezie inselator surazatoare"(Eugen Simion);"gluma delicat trista fara clovneria sau sarcasmul altora, e identitatea lui in a gandi ideea de viata si moarte"(Vladimir Streinu).
Iona, subintitulata de Marin Sorescu "tragedie in patru tablouri", a fost publicata in 1968 in revista "Luceafarul" si face parte, alaturi de Paraclisierul si Matca, dintr-o trilogie dramatica, intitulata sugestiv Setea muntelui de sare . Titlul trilogiei este o metafora care sugereraza ideea ca setea de adevar de cunoastere si de comunicare sunt caile de care omul are nevoie pentru a iesi din absurdul vietii, din automatismul istovitor al existentei, iar cele trei drame care o compun sunt meditatii-parabole, realizate prin ironie. Simbolice pentru titlul volumului din care fac parte, dramele Iona , Paraclisierul si Matca sunt parabole pe tema destinului uman, parafrazand trei mituri fundamentale: mitul biblic (Iona), mitul mesterului Manole (Paraclisierul), si mitul potopului (Matca).
Piesa de debut a autorului, Iona (1968) reprezinta capodopera sa dramatica si unul dintre evenimentele vietii noastre teatrale. In ea, autorul a simbolizat drama ontologica a omului modern (si a omului ca fiinta) aflat sub puterea destinului orb. Inspirata din mitul biblic al omului inghitit de un peste, opera nu prezinta o drama individuala, ci una general umana, nascuta din framantarile si nelinistile fiintei pamantene in fata propriului destin. De-a lungul celor patru tablouri, Iona da nastere la interogatii existentiale grave, privitoare la viata, moarte, singuratate, destin; prin aceasta trasatura, ea se incadreaza inteatrul de idei devenind un adevarat poem dramatic al nelinistiimetafizice.
Drama Iona are la origine cunoscutul mit biblic al lui Iona, fiul lui Amitai. Iona este insarcinat sa propovaduiasca cuvantul lui Dumnezeu in cetatea Ninive, caci pacatele omenirii ajunsesera pana la cer. Iona accepta misiunea, dar se razgandeste si se ascunde pe o corabie cu care fuge la Tarsis. Dumnezeu il pedepseste pentru nesupunere, trimitand un vant ceresc care provoaca o furtuna pe mare. Corabierii banuiesc faptul ca Iona este cel care a atras mania cereasca, asa ca il arunca in valuri. Din porunaca divina, Iona este inghitit de un monstru marin si, dupa trei zile si trei nopti petrecute in burta pestelui in pocainta, "Domnul a poruncit pestelui si pestele a varsat pe Iona pe uscat.". Subiectul acestei fabule biblice se intalneste in piesa lui Marin Sorescu numai ca pretext, personajul deosebindu-se de biblicul Iona prin aceea ca acesta din urma este inghitit de chit pentru ca voia sa fuga de o misiune, pe cand eroul lui Sorescu nu savarsise nici un pacat, se afla inca de la inceput "in gura pestelui" si nici nu are posibilitatea elibererii in fapt.
In opera intalnim diferite simboluri si semnficatii:
Labirintul este simbol al drumului pentru cunoasterea de sine. In mitologie labirintul semnifica spatiul initierii prin cunoastere, iar iesirea din labirint inseamna renastere.Apa inseamna existenta intesata de un sir neintrerupt de capcane.Metafora pestelui semnifica spatiul singuratatii absolute, al unui exil fortat. Dedublarea -personajul ajunge la dedublarea verbala si a propriei fiinte. El vorbests cu sine, se striga, se ipostaziaza in Iona cel fara de noroc la pescuit si Iona cel cu noroc la nori, sau in relatia Tata - Fiu. Solitudinea - Iona sufera de singuratate si cauta sa o depasesca. Fiind un instrainat,el vrea sa comunice cu cineva. El vorbeste chiar daca nu i se raspunde (cu cei doi pescari care sunt muti, cu mama sa, careia ii scrie). Aceasta este conditia omului intr-o lume in care ceilalti tac sau nu aud. "Solitudinea este, insa, sansa solidaritatii cu sine". Pestii - simboluri ale fiintelor primare, ale tacerii si ale plutirii. Marea - libertate, iluzie. Visul lui Iona de a instala o scandura in mijlocul marii - simbol al statorniciei in jocul neobosit al apelor.
Piesa este alcatuita din patru tablouri, intr-o alternare de afara (I si IV) si de inauntru (II si III).
Iona este pescar, un pescar pasionat, este omul aflat in fata intinderii imense de apa, marea, care sugereaza libertate, aspiratie iluzie si chiar deschidere spre un orizont nelimitat. Iona este un pescar ghinionist, care , desi isi doreste sa prinda pestele cel mare, prinde numai "fate" si, pentru a rezolva neputinta impusa de destin, isi ia intotdeauna cu el un acvariu ca sa pescuiasca pestii "care au mai fost prinsi o data", atunci cand vede "ca e lata rau". Iona se simte un ratat si incearca, strigandu-se, sa se gaseasca, sa se identifice pe sine insusi, cugetand asupra relatiei intre viata si moarte:"- (Ragusit.) Iona! - (Mai ragusit.) Iona! -Nimic. -Pustietate. -Pustietatea macar ar trebui sa-mi raspunda: ecoul. -(Bagand de seama ca n-are ecou.) Ei, dar ecoul? -(Mai striga o data sa verifice banuiala.)Io. (Asteapta.) . na .(Asteapta.) -(Frecandu-si mainile a paguba.) Gata si cu ecoul meu. -Nu mai e, s-a ispravit. -S-a dus si asta. -Semn rau." . "-Ce mare bogata avem! -Habar n-aveti cati pesti misunape-aici. -Cam cati? -Dumnezeu stie: multi. -O suta? -Mai multi. -Cam cat a numara toata viata? -Mai multi. -Atunci, cat a numara toata moartea? -Poate, ca moartea e foarte lunga. -Ce moarte lunga avem!"
Crezand ca a prins ceva, trage navodul, dar iai da seama ca era umbra unui nor care batea exact pe navodul lui.Ii vine ideea ca ar fi mai bine sa se faca pescar de nori. "-Aha, inteleg. Norul acela. Isi culcase umbra exact pe navodul meu. -Mai bine m-as face pescar de nori. -Azi unul, maine altul. As aduce repede potopul. Ca la nori am noroc."
Marea e plina "de nade (..) frumos colorate", care sugereaza capcanele sau tentatiile vietii, atragatoare, fascinante, pericolele acestora asupra existentei umane. "Apa asta e plina de nade, tot falul de nade frumos colorate. Noi, pestii, inotam printre ele atat de repede, incat parem galagiosi. Visul nostru de aur e sa inghitim una, pe cea mai mare. Ne punem in gand o fericire, o speranta, in sfarsit ceva frumos, dar peste cateva clipe observam mirati ca ni s-a terminat apa."
In finalul tabloului il vedem pe Iona inghitit de un peste urias(viata insasi), cu care incearca sa se lupte, strigand dupa ajutor."-Ajutor!Ajutooor! -Eh, de-ar fi macar ecoul!". Lipsa ecoului sugereaza faptul ca aceasta calatorie o va face de unul singur.
Tabloul II se petrece in "interiorul pestelui I" in intuneric, ceea ce il determina pe Iona sa constate ca "incepe sa fie tarziu in mine. Uite, s-a facut intuneric in mana dreapta si-n salcamul din fata casei"(simte ca se apropie sfarsitul). Iona vorbeste mult, logosul fiind expresia supravietuirii, "si-am lasat vorba in amintirea mea, macar la soroace mai mari ca universul intreg sa fie dat lumii de pomana." Monologul continua cu cele mai variate idei existentiale, "De ce trebuie sa se culce toti oamenii la sfarsitul vietii?" ori cugetari, "de ce oamenii isi pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc dupa moarte?". Iona doreste sa se simta liber, incearca sa dovedeasca ca omul este liber sa-si faca propriul sau drum in viata "pot sa merg unde vreau, fac ce vreau, vorbesc. Sa vedm daca pot sa si tac. Sa-mi tin gura. Nu mi-e frica", dar intarind ideea de mai sus(logosul este expresia supravieturii) el continua sa vorbeasca.
Eroul isi aminteste povestea chitului dar nu il intereseaza decat in masura in care ar fi ancorata in real pentru ca nu cunoaste solutia iesirii din situatia limita, reprezentata de "vesnica mistuire" a pantecului de peste. Iona gaseste un cutit, semn al libertatii de actiune si constata lipsa de vigilenta a chitului, si recomanda ca "artrebui sa se puna un gratar la intrarea in orice suflet" de unde reiese ideea de necesara selectie lucida a lucrurilor importante din viata. El isi pune intrebarea "daca ma sinucid?" si intelege imprudenta care e tanar, "fara experienta" cutitul exprimand o cale de iesire din aceasta situatie anormala, "sunt primul pescar pescuit pescuit de el".In finalul tabloului, Iona devine visator si este ispitit sa construiasca "o banca de lemn in mijlocul marii" pe care sa se odihneasca "pescarusii mai lasi" si vantul. Singururl lucru bun pe care l-ar fi facut in viata lui ar fi "aceasta banca de lemn" avand "de jur-imprejur marea" comparabila cu"un lacas de stat cu capul in maini in mijlocul sufletului".
Tabloul III se desfasoara "in interiorul pestelui II", care l-a inghitit pe primul peste. In acest peste se afla "o mica moara de vant", simbol al zadarniciei.Iona mediteaza asupra vietii, conditiei umane, si la ciclicitatea vietii cu moartea: "daca intr-adevar sunt mort si acum se pune problema sa vin iar pe lume ?". Oamenii uita ca sunt semeni si sunt supusi aceleiasi conditii de muritori, "neglijezi azi, neglijezi maine, ajungi sa nu-ti mai vezi fratele".
Apar doi figuranti care "nu scot nici un cuvant". Ei cara cate o barna in spate, pe care o cara fara oprire, surzi si chiar muti, acestia simbolizand oamenii ce-si duc povara data de destin, dar care nici nu se framanta sa gaseasca o motivatie. Iona vorbeste cu ei incercand sa-i inteleaga "ati facut vreo intelegere cat trebuie sa ramaneti mancati ?" si vazand conditiile din interiorul chitului se intreba de ce trebuie sa duca oamenii un astfel de trai, "de ce-i mai mananca chitul daca n-are conditii?". Apoi devine increzator, "o scot eu la capat intr-un fel si cu asta, nici o grija", apoi scapa cutitul si se inchipuie ca o unghie mare si puternica "ca de la piciorul lui Dumnezeu" cu care sa spintece burtile pestilor, despartind "interiorul pestelui doi de cel al pestelui trei".
Iona ramane singur cu propria constiinta, aparand in tablou motive noi, cu o simbolistica bogata. Dupa aceea adreseaza o scrisoare mamei sale, pentru ca "in viata lumii" exista "o clipa cand totii oamenii se gandesc la mama lor. Chiar si mortii. Fiica la fiica, mama la mama, bunica la mama. pana se ajunge la o singura mama, una imensa .". Desi i "s-a intamplat o mare nenorocire", Iona iubeste viata si sugereaza ideea repetabilitatii existentiale prin rugamintea adresata mamei: "Tu nu te speria numai din atata si naste-ma mereu", deoarece "ne scapa mereu ceva in viata", intotdeauna esentialul. Primind multe scrisori el remarca faptul ca "scriu nenorocitii, scriu" cu speranta de a fi salvati: "Cat e pamantul de mare, sa treaca scrisoarea din mana in mana, toti or sa-ti sa-ti dea dreptate, dar sa intre in mare dupa tine - nici unul".Finalul tabloului ilustreaza o infinitate de ochi care-l privesc, simbolizand nenascutii pe care chitul ii purta in pantece:"Cei nenascuti, pe care-i purta in pantec (.) si acum cresc de spaima".
In Tabloul IV Iona apare in gura "ultimului peste spintecat". Se vede doar "barba lui lunga si ascutita". Simte ca respira acum alt aer, "aer de-al nostru - dens". "Da, asta e aer. Sa nu-mi spui ca si cel dinauntru a fost aer." Nu mai vede marea, ci nisipul ca pe "nasturii valurilor" dar nu este fericit pentru ca "fericirea nu vine niciodata cand trebuie. O sa ma bucur pentru clipele astea, atat de importante, cine stie cand.". Incepe sa strige: "Hei, oameni buni !". Apar cei doi pescari care au in spinare barnele, iar Iona se intreaba de ce se intalneste mereu cu "aceiasi oameni", sugerand limita omenirii captive in lumea ingustata "pana intr-atata?". Orizontul lui Iona se reduce la o burta de peste, dupa care se zareste "alt orizont" care este "o burta de peste urias", apoi "un sir nesfarsit de burti. Ca niste geamuri puse unu langa altu." Meditand asupra relatiei dintre om si divinitate, Iona nu are nici o speranta de inaltare, desi "noi oamenii, numai atata vrem: un exemplu de inviere", dupa care fiecare se va duce acasa ca "sa murim bine, omeneste", insa "invierea se amana". Drama umana este aceea a vietii apasatoare, sufocante din care nimeni nu poate evada in libertate: "Problema e daca mai reusesti sa iesi din ceva, o data ce te-ai nascut. Doamne , cati pesti unul intr-altul!". Toti oamenii sunt supusi aceluiasi destin de muritori, "toate lucrurile sunt pesti. Traim si noi cum putem inauntru". In naivitatea lui, Iona voise sa-si depaseasca umila conditie, aspirase spre o ezistenta superioara, desi ar fi trebuit sa se opreasca la un moment dat "ca toata lumea", iar nu "sa tot mergi inainte". Iona incearca sa-si prezica "trecutul", amintirile sunt departe, incetosate, sugerand parinii, casa copilariei, scoala, povestile si nu-si poate identifica propria viata, pe care o vede "frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa, formata de ani, pe care am trait-o eu?". Isi aminteste numele: "Eu sunt Iona". Constata ca viata de pana acum a gresit drumul, "totul e invers", dar nu renunta, "plec din nou".
Solutia de iesire pe care o gaseste Iona este aceea a spintecarii propriei burti care ar semnifica evadare din propria carcera, din propriul destin din propria captivitate. Drama se termina cu o replica ce sugereaza increderea pe care i-o da regasirea sinelui, pentru ca "e greu sa fii singur", simbolizand un nou inceput: "Razbim noi cumva la lumina". Gestul din final si simbolul luminii din final sunt o incercare de impacare intre omul singur si omenirea intreaga, o salvare prin cunoasterea de sine, ca forta purificatoare a spiritului, ca o primenire sufleteasca.
