|
|
|
Tema si viziunea despre lume intr-un roman psihologic interbelic - Padurea spanzuratilor, Liviu Rebreanu
Romanul romanesc interbelic incepe sub auspiciile lui Liviu Rebreanu, a carui opera sta sub semnul unei "poetici a organicului", coordonata fundamentala a creatiei sale si dimensiune a realismului cu accente naturaliste.Dupa cum marturiseste in articolul doctrinar "Cred", pentru Liviu Rebreanu literatura este "creatie de oameni si viata", iar romanul este discurs ce "fixeaza curgerea vietii", ce "da vietii un tipar care ii cuprinde dinamismul si fluiditatea.Liviu Rebreanu este creatorul romanului romanesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv din literatura noatra -"Ion" si primul roman de analiza psihologica din proza romaneasca -"Padurea spanzuratilor". Acesta din urma se impune ca reper fundamental in evolutia romanului psihologic romanesc, ca primul studiu al unui caz de constiinta.Nuvelele care preced romanul "Padurea spanzuratilor" sunt: "Catastrofa","Itic Strul Dezertor" si "Hora mortii", pe baza carora Liviu Rebreanu isi ceeaza primul roman de analiza psihologica.In geneza romanului se impletesc date obiective ale realitatii cu un material afectiv tulburator. G. Calinescu vede in "Padurea spanzuratilor" o monografie a "incertitudinii chinuitoare", iar Paul Georgescu afirma ca scrierea nu este "un roman monografic la razboiului" ci , in primul rand, "o confruntare a unor pareri critice despre sensul vietii cu insasi viata aflata la extrema limita".Ca orice roman, "Padurea spanzuratilor" are o actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri, cu personaje numeroase si cu o intriga complicata.Tema o constituie evocarea realista si obiectiva a Primului Razboi Mondial, in care accentul cade pe conditia tragica a intelectualului ardelean, silit sa lupte sub steag strain impotriva propriului neam. Se pot distinge doua subteme ale roman: iubirea fata de patrie si dilema intre datorie si dragoste fata de tara manifestata in constiinta.Personajul central al romanului este locotenentul Apostol Bologa. Drama lui este declansata de criza psihologica, personajul aparand ca subiect traitor si observator al propriilor stari de constiinta. Eroul isi traieste propriile emotii, sentimentele si incertitudinile, tragicul sau conflict interior fiind declansat de sentimentul datoriei de cetatean, ce-i revine din legile satului austro-ungar si apartenenta la etnia romaneasca.
Din punct de vedere structural, romanul este alcatuit din patru carti, fiecare avand cate unsprezece capitole, cu exceptia ultimei, care are doar opt capitole, fapt ce a fost interpretat de critica literara prin acela ca viata tanarului Bologa s-a sfarsit prea curand si intr-un mod nefiresc.Romanul are doua planuri distincte ce evolueaza paralel, dar care se interconditioneaza: unul al tragediei razboiului si altul al dramei psihologice a personajului principal. Scriitorul foloseste ca tehnica narativa introspectia, retrospectia, portretul direct al autorului, dialogul si monologul interior, naratiunea fiind la persoana a III-a (naratorul este omniscient si omniprezent).Constructia romanului este circulara si simetrica: romanul "Padurea spanzuratilor" incepe si se termina cu imaginea spanzuratorii si cu privirea luminoasa a condamnatului.Inceputul romanului relateaza o atmosfera cenusie de toamna mohorata, in timpul Primului Razboi Mondial, in care imaginea spanzuratorii stapaneste intreg spatiul vizual si spiritual. Apare si descrierea, existand o corespondenta intre elementele naturii si starile personajului: "Sub cerul cenusiu de toamna ca un clopot urias de sticla aburita, spanzuratoarea noua si sfidatoare (.) intindea bratul cu streangul spre campia neagra".Locotenentul Apostol Bologa, ca membru al Curtii Martiale, a facut parte din completul de judecata care l-a condamnat la moarte prin spanzuratoare pe sublocotenentul ceh Svoboda, pentru ca incercase sa treaca frontul la inamic. Convins ca si-a facut datoria fata de stat, Bologa supravegheaza cu severitate pregatirea executiei, dand dovada de lipsa totala de sentimente, insa ele vor fi cele care il vor ucide in final. Bologa are foarte bine inoculat simtul datoriei de catre tatal sau, care il sfatuieste: "Ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman". Educatia religioasa din copilarie, data de mama sa, apoi studiile de filosofie de la Budapesta au sadit in Apostol valori care s-au sedimentat mai ales in automatisme si prejudecati.Intelectual prin formatie, eroul nu face parte, la inceputul romanului, din categoria celor care problematizeaza existenta. Excesul cu care participa la pregatirea spanzurarii lui Svboda, fara a lua in considerare altceva decat imperativul datoriei, dovedeste acest lucru. Logodna cu Marta si apoi ruperea logodnei, probeaza incapacitatea personajului de a se desface din lantul automatismelor.Destinul lui Apostol Bologa insumeaza evenimente si intamplari de razboi, dublate de reflectii profunde asupra situatiei fara iesire in care se afla personajul, dupa mutarea teatrului de lupta pe frontul romanesc. In incercarile disperate de a evita confruntarea directa cu romanii, Apostol face acte de eroism, distrugand un reflector rusesc, in speranta ca va obtine de la generalul Karg transferul in alta zona de lupta.Punctul culminant este atins in momentul in care este din nou numit membru al Curtii Martiale si este obligat sa participe la judecarea a doisprezece romani acuzati de dezertare. Dezertarea devine si pentru Apostol solutia de a-si salva propria constiinta de la framantarile actului de a-si condamna propriii frati. De aceea planul pe care si-l face nu este nici pe departe unul elaborat, lucru ce demonstreaza ca in fapt el se lasa prins din moment ce se indreapta hipnotic spre zona frontului pazita de cel mai vigilent dusman al sau. Este prins, condamnat la moarte si executat prin spanzurare, intr-o scena simetrica celei din incipitul romanului. Aceeasi lumina, aceeasi atitudine sfidatoare din ochii lui Svoboda se va vedea in final in ochii lui Bologa in momentul executarii. In momentul spanzurarii, ca si Svoboda la inceputul romanului, 'Apostol isi potrivi singur streangul, cu ochii insetati de lumina rasaritului'. Viziunea despre lume, in ochii lui Apostol Bologa, se schimba din momentul in care sublocotenentul ceh Svoboda infrunta moartea cu seninatate. Din acel moment, pentru el, razboiul nu va mai fi doar o lupta fara sentimente, iar fiecare fapta se va transmite in constiinta personajului producand intense trairi, emotii, senzatii, surprinse cu abilitate de Rebreanu. Din acel moment, incepe criza lui de constiinta redata de narator prin monolog interior sau autoanaliza de catre narator: "Apostol Bologa se facu rosu de luare-aminte si privirea i se lipise pe fata condamnatului. Isi auzea bataile inimii ca niste ciocane".Lumina este vazuta in roman ca motiv, aparand frecvent in text: in copilaria lui Apostol, in ochii lui Svoboda, sub forma reflectorului si in ochii lui Apostol, atunci cand acesta va infrunta moartea asa cum o facuse si cel pe care il condamnase cu atat obiectivism in incipitul romanului, privirea lui zburand nerabdatoare spre "lumina rasaritului", spre "stralucirea cereasca".Apostol Bologa moare ca un erou al neamului sau, din dragoste pentru tara sa, pentru libertate si adevar, pentru triumful valorilor morale ale omenirii. Liviu Rebreanu este in acest roman "un analist al starilor de constiinta, al invalmaselilor de ganduri, al obsesiilor tiranice', viziunea dspre lume fiind redata prin ochii personajului principal care suporta o adevarata transformare a constiintei.
