Ilustreaza conceptul operational povestire, prin referire la o opera literara studiata

Ilustreaza conceptul operational povestire, prin referire la o opera literara studiata.

Povestirea este o specie a genului epic care se limiteaza la nararea unui singur fapt epic. Este o naratiune subiectivizata, adica relatarea este facuta din perspectiva povestitorului, fie ca narator, fie ca participant sau doar ca mesager al intamplarilor.

O creatie reprezentativa pentru specie este ciclul de povestiri "Hanul Ancutei" de Mihail Sadoveanu. Opera are forma povestirii in rama deoarece noua naratiuni de sine statatoare sunt incadrate  intr-o alta naratiune, prin procedeul insertiei, care utilizeaza formule specifice.

Fiind o povestire in rama, interesul nu se concentreaza in jurul personajelor, ci al situatiei, de unde caracterul etic, exemplar al povestirii. De asemenea, tehnica povestirii in rama presupune duplicarea instantei narative. Distingem astfel un povestitor al naratiunii-cadru care asista ca martor la seara de la han si devine ascultator al fiecarui naratiuni rostite de ceilalti naratori. Ramane anonim pana la sfarsit, dar se simte prezenta sa prin utilizarea persoanei I. in naratiune, ceea ce confera totodata si iluzia autenticitatii. Ceilalti naratori, personaje in naratiunea-cadru si pe rand ascultatori, au in povestirile relatate de ei roluri diverse: ei sunt fie naratori-martori, fie personaje naratori.

Privind coordonatele spatio-temporale, ele difera in functie de planul povestirii. Spatiul povestirii-cadru are valoare mitica, ea fiind plasata in hanul de la rascruce de drumuri. Hanul capata o dimensiune simbolica, el devine un spatiu ocrotitor, un topos al povestirii, reprezentand oarecum granita dintre lumea reala si lumea povestirilor.

Timpul povestirii este de asemenea magica prin impresia atemporalitatii: "intr-o departate vreme, demult". Cele trei niveluri ale timpului narativ sunt timpul povestirii ce apartine naratorului anonim; timpul povestit, al toamnei aurii cand se spun toate povestirile si timpul evocat, al celeilalte Ancute.

"Fantana dintre plopi" este a patra povestire a ciclului si are ca tema iubirea tragica, iar ca personaj-narator capitanul Neculai Isac. Naratiunea la persoana I, subiectiva, implica doua planuri: reprezentarea evenimentelor traite in tinerete (timpul narat) si autoanaliza faptelor din perspectiva maturitatii (timpul nararii). Momentele confesiunii se identifica cu usurinta, astfel aflam din expozitiune cum intr-o toamna, Neculai Isac in drumul sau de negustor face popas la Hanul Ancutei. Plimbandu-se calare pe malul Moldovei se intalneste cu o tiganca tanara, Marga, a carui frumusete o tulbura si se indragosteste de ea (intriga). In desfasurarea actiunii este prezentata intalnirea celor doi, ce petrec o noapte la fantana dintre plopi si isi promit o noua intalnire de dragoste la intoarcerea lui, dupa ce isi vandu-se marfa. A doua intalnire la fantana are insa un final tragic. Indragostita, fata ii marturiseste tanarului ca tiganii planuiesc sa-l omoare si sa-i ia banii - desi este constienta ca o vor omori pentru aceasta tradare. Tanarul fuge calare si scapa cu viata, dar o prajina aruncata de urmaritori ii scoate un ochi. (punctul culminant). Din deznodamant aflam ca tanarul se intoarce cu ajutor din han, dar cand revine la fantana, sangele proaspat pe colacul de piatra semnaleaza ca fata a fost ucisa cu cruzime si aruncata in fantana

Personajul-narator relateaza intamplarea din perspectiva tanarului nestiutor, dar reprezentarea faptelor este insotita de analiza si de condamnarea lor, din perspectiva maturului, din cauza consecintelor tragice.

Autenticitatea naratiunii este sustinuta prin relatarea la persoana I. si prin interventia Ancutei.

Un rol important are si naratorul anonim care, alaturi de comisul Ionita, introduce povestirea in sirul celorlaltor povestiri, tot el fiind si cel care pana la urma introduce urmatorul narator.

Modalitatile nararii prezente in text sunt relatarea, reprezentarea si povestirea, iar dominanta stilistica este oralitatea. Farmecul zicerii este dat de prezenta elementelor de limbaj popular ("singur ca un cuc"), arhaic si regional ("rosa").

In final se poate trage concluzia ca povestirea "Fantana dintre plopi" din ciclul de povestiri "Hanul Ancutei" ilustreaza toate trasaturile ale discursului narativ caracteristice speciei, prin accentul asupra actului povestirii cu evocarea unei intamplari din trecut, ceremonia povestirii si realizarea unei atmosfere adecvate.