SOCIETATEA PENTRU CULTURA SI LITERATURA ROMANA IN BUCOVINA SI ACTIVITATEA LUI GHEORGHE HURMUZAKI

SOCIETATEA PENTRU CULTURA SI LITERATURA ROMANA IN BUCOVINA SI ACTIVITATEA LUI GHEORGHE HURMUZAKI

Etapele infiintarii Societatii pentru cultura si literatura romana in Bucovina

Din anul 1860, dupa un reflux de 10 ani, constiinta nationala si lupta pentru unitate a romanilor din Bucovina se va afirma din nou tot sub influenta fratilor Hurmuzaki. Acestia, incepand cu anul 1862, s-au pus in fruntea actiunilor pentru organizarea romanilor bucovineni pe baze strict nationale. Prima actiune de organizare culturala a romanilor din Bucovina a inceput prin infiintarea la 19 aprilie/1 mai 1862, a Societatii sub numele de Societatea Romana pentru Lectura.

Inainte de infiintarea acesteia exista in Cernauti o societate internationala, unde mergeau si romani si a carei tendinta era germanizatoare. De aceea, mai multi tineri intelectuali, cu tragere de inima pentru cauza romaneasca si cu scop de a se sustrage germanizarii, au hotarat sa infiinteze o societate nationala romana. In fruntea lor era I.G.Sbiera, suplinitorul la liceul din Cernauti, al catedrei de limba romana a lui Aron Pumnul, care pe atunci era bolnav. Un comitet provizoriu compus din : I.G.Sbiera, Orest Renei de Harseni, Leon Popescul ( preotul ), baron Nicolai Vasilco si Leon Ciupercovici, alcatuiesc un proiect de statute, care este supus autoritatii spre aprobare. Proiectul este aprobat si astfel ia fiinta Reuniunea Romana de Lectura din Cernauti.

Care sunt principiile acestei societati? In articolul 1. se spune ca Reuniunea va fi un centru de adunare pentru barbatii care vor sa se familiarizeze cu progresele limbii si literaturii romane. Reuniunea va sustine o sala de citire si o biblioteca, in care se vor pune la dispozitia membrilor gazete, reviste si carti. Membru al societatii poate fi, in afara de tineretul scolar, orice barbat cult, nepatat, fara deosebire de nationalitate[1] .

Dupa cum se vede, nicaieri in statute nu se accentueaza caracterul national romanesc al societatii, dar cu toate acestea, inca de la inceput ea a avut un pronuntat caracter national. Ceea ce nu s-a putut spune in statute si trebuia aprobat de autoritatile austriece, s-a spus de Alexandru Hurmuzaki in discursul de deschidere. Inaugarand societatea, Al.Hurmuzaki a aratat ca misiunea ei nu este numai culturala, ci mai ales national romaneasca. "Reuniunea pe care o inauguram astazi - zicea Alecu Hurmuzaki - este cea mai vie si mai fericitoare si mai binecuvantata marturie ca am simtit adanc aceasta trebuinta, ca ne-am patruns de necesitatea de a ne destepta din amortirea in care am cazut un timp prea indelungat si a incepe o viata noua, mai ca as zice o viata vie, adica nu lanceda, vegetativa, pasiva si desarta ca pana acum, ci destepta , cugetatoare, indreptata spre un scop maret si serios, cu un cuvant, o viata morala si de cultura. Iata care este in general scopul acestei Reuniuni, scop nobil si binecuvantat, scop de cultura si de propasire intelectuala, scop de pace si infratire[2] .

Reuniunea intrunea regulat pe membrii ei in jurul mesei pline de gazete si carti romanesti. Aceasta a castigat teren foarte repede, astfel, in primul an de activitate avea 221 de membri din toate centrele Bucovinei, colectase importante sume de bani, deschisese o sala de lectura si o biblioteca cu carti romanesti si organiza frecvent diferite manifestari. Toate acestea cu rolul de a completa cunostintele, deoarece scoala publica nu satisfacea cerintele culturale ale elevilor romani[3] . Limba oficiala a Reuniunii a fost cea romaneasca, desi acest lucru nu este mentionat nicaieri in statute. Toate actele emanate de la societate erau redactate in limba romana si scrise cu alfabet latin ; la fel erau si cele adresate autoritatilor austriace. Societate folosea limba romana chiar si in actele adresate autoritatilor centrale de la Viena la care erau anexate traducerea in germana ; insista sa i se raspunda tot in romaneste. Astfel Reuniunea de Lectura a fost o serioasa afirmare a constiintei nationale in aceste parti.

Aceasta institutie creata la Cernauti in cadre atat de modeste, nu putea sa ramana o simpla reuniune de lectura, ci trebuia transformata intr-o larga societate culturala, asa cum cereau interesele romanesti ale acestei provincii. In acest scop, la 23 mai 1863, cand are loc cea de-a doua adunare generala a Reuniunii, unde Al. Hurmuzaki propune transformarea acesteia intr-o asociatie cu un program mai larg de activitati cultural-nationale[4]. Si astfel, dupa exemplul Asociatiunii Transilvanene pentru Literatura si Cultura Poporului Roman, Reuniunea de lectura se transforma in Societatea pentru Cultura si Literatura Poporului Roman din Bucovina [5] . Dar autoritatile de stat austriece vazand in acest titlu pericolul unui "iredentism" pan romanesc, au cerut sa se taie din el "poporului", care i se parea primejdios prin extensiunea sa, ceea ce a detrminat pe conducatorii ei sa-i dea numele de Societatea pentru Cultura si Literatura Romana in Bucovina [6]. Deci numai pentru cultura romana, nu pentru cultura poporului roman, de care se temeau atat de mult autoritatile austriece! Stapanirea straina i-a schimbat numele, dar nu i-a putut schimba telul si nazuintele, care erau aceleasi pentru care se infiintase cu un an inainte Asociatiunea Transilvaneana. Intarziindu-se aprobarea statutelor Societatii bucovinene, aceasta si-a putut incepe oficial activitatea la 1 ianuarie 1865, sub presedentia lui Gheorghe Hurmuzaki, care a ramas in fruntea ei pana la moartea sa in anul 1882.

Care era scopul Societatii dupa adoptarea noului proiect de statute? Scopul a fost fixat de intaiul ei presedinte in adunarea generala tinuta la Cernauti, in 11/23 ianuarie 1865, si la care a participat floarea intelectualitatii romane din Bucovina. Transformarea Reuniunii Romane de Lectura in Societatea pentru Cultura si Literatura Romana in Bucovina - a spus Gheorghe Hurmuzaki - are drept scop "latirea culturii nationale, intarirea, sprijinirea si dezvoltarea ei in toate ramurile" stiintelor si artelor, prin elaborarea si editarea de opere si tratate stimuland in acest sens tot ce este mai valoros in Bucovina. "Iata deci domnilor si fratilor, - remarca el - Bucovina acum e inzestrata cu un asezamant care inainte de trei ani a avut un inceput atat de mic, sub numele de o simpla Reuniune de LecturaZiua de astazi, care este menita prin deciziunile D-voastre a organiza si a da curs liber lucrarilor Societatii acesteia, va ramane pentru tara noastrta pururea neuitata, va face epoca in istoria dezvoltarii limbii, literaturii si culturii romane in Bucovina, in istoria simtului nostru national"[7] . "Insa ca sa se indeplineasca sperantele acestea, ca sa culegem din simburele ce ati semanat inainte de trei ani si care astazi este planta falnica" - releva Gheorghe Hurmuzaki - este necesar "sa nutrim, sa indulcim si sa innoim viata noastra de romani in limba , datinile si legea parintilor nostri, precum ne-a facut sfantul Dumnezeu, simtind sangele ilustru curgand in venele noastre"[8] .

Prin modificarea statutelor societatea isi largeste sfera de activitate : creeaza burse pentru elevii scoalelor secundare din Cernauti si Suceava, imparte ajutoare si burse studentilor de la universitatile din Viena si Liov - pe atunci nu era universitatea din Cernauti, - sporeste numarul gazetelor si revistelor pentru sala de citire si cumpara carti noi pentru biblioteca societatii. Tot in cadrul adunarii generale a Societatii din 11/23 ianuarie 1865 s-a discutat necesitatea de a se trece la alegerea de membrii de onoare ai Societatii, si anume acele personalitati care au merite deosebite in slujirea cauzei nationale. Astfel, la propunerea prof. Calenciuc, primul membru de onoare al Societatii a fost ales Constantin Hurmuzaki. In expunerea lui de motive el arata ca doreste sa indrepte atentia adunarii catre "un barbat care este un fiu al patriei noaste, un membru al unei familii ce s-a acoperit cu merite si glorie in fata natiunii si a patriei noastre, un barbat care merita pe deplin stima si recunostinta noastra. Acest barbat este Constantin Hurmuzaki. Desi nu se afla in mijlocul nostru, ci de un timp indelungat este cetatean al Romaniei, totusi n-a incetat a arata dragostea si simpatia sa catre noi si patria noastra"[9]. In acelasi timp, distinsul intelectual Oreste Renei, apreciind meritele deosebite ale lui Eudoxiu Hurmuzaki, dobandite prin ani indelungati de munca si lupta "pentru biserica, natiune, independenta tarii si multe alte trebi insemnate pentru patrie, infatisand in orice prilej convingerea neclintita si un devotament pilduitor pentru interesele cele mai scumpe ale tarii noastre"[10], il propune ca membru de onoare al Societatii. Au mai fost alesi membri de onoare in cadrul acestei adunari Aron Pumnul, drept omagiu de stima, recunostinta si dragoste "pentru binele nemarginit ce-i datoreaza Bucovina de un deceniu si jumatate ca invatator al junimei noastre"[11]. Ulterior funtasi ai vietii politice si culturale din toate provinciile romanesti au fost alesi membri de onoare ai Societatii bucovinene, pastrand un contact permanent cu romanii de aici, atat prin prezenta lor, cat si prin scrisori,sprijin material si moral. Astfel au fost alesi ca membri de onoare Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Dimitrie Bolintineanu, Eliade Radulescu, printul Gr. M. Sturdza, A. D. Xenopol din Romania, catre care au gravitat totdeauna aspiratiile si nadejdile bucovinenilor. Din Transilvania si Banat au fost alesi George Baritiu, Andrei Saguna, Timotei Cipariu, A.Tr. Laurian etc, iar din Basarabia Costache Stamate, Vasile Stroiescu, existand in acelasi timp si un numar apreciabil de membri de rand, din toate straturile sociale, care au desteptat, cultivat, aparat si sustinut, constiinta nationala, au intarit in fortele natiei romane.

Foaia Societatii pentru Literatura si Cultura Romana

Evenimentul cel mai important in viata Societatii intre anii 1865-1869 a fost aparitia revistei "Foaia Societatii pentru Literatura si Cultura Romana in Bucovina", care incepe sa apara de la 1 martie 1865. Revista nu numai ca poarta numele Societatii, dar era si organul ei oficial. Avea ca redactor sef si editor pe dr. in drept Ambrozie Dimitrovita iar dupa moartea sa ( 3 iulie 1866), conducerea redactionala a Foii ii este incredintata lui I. G. Sbiera. Aparuta cu trei luni inainte de "Familia" lui Iosif Vulcan, Foaia se inscrie la loc de cinste in istoricul periodicelor literare romanesti.

In aricolul "Catre citittorii nostri", Gheorghe Hurmuzaki remarca , ca Foaia isi propunea "de a conlucra la reinvierea noastra intelectuala, de a intruni inteligentele din tara si de peste marginile ei spre a inlesni pe deosebitele cai ale literaturii implinirea scopului Societatii". Tot in acest articol catre cititori, Gheorghe Hurmuzaki arata ca "nici barbatii Bucovinei n-au ramas nepasatori la prochemarea geniului luminii, de multi ani ei conlucreaza la osabite scopuri de cultura, de multi ani staruiesc la inlaturarea piedicilor contrarii"[12]. Dupa conceptia lui Hurmuzaki, "Foaia" urma sa fie piatra fundamentala la edificiul maret al culturii nationale, ocupandu-se de literatura nationala in osebitele ei ramuri, contribuind prin lucrari originale si alese la inavutirea ei. Ea isi va da silinta sa urmareasca miscarea intelectuala la toti conationalii si va instiinta pe toti cititorii ei despre produsele literare iesite la lumina in limba patriei, supunandu-le la o critica nepartinitoare si folositoare. Mai departe, articolul amintit, arata ca Societatea care a hotarat publicarea "Foaiei", "nu s-a indoit nici un momentca pe toti barbatii natiunii ii insufleteste dorul" de a ridica Bucovina , patria lor, "din trista ei stare de neglijare, sa-si poata inalta si ea capul plecat la pamant prin multe si vechi suferinti, sa luceasca soarele si peste ea, sa ajunga si ea in starea inflorita a tarilor civilizate si a natiunilor dezvoltate, sa ajunga fericirea dorita de multe generatii. Din aceasta profunda incredintare isi trage Comitetul Societatii toate puterile morale spre a publica aceasta foaie"[13] .

Pe linga chestiuni care interesau indeaproape societatea, revista avea un material foarte variat ; partea politica era scrisa de Gheorghe Hurmuzaki, singurul competent in materie si oricat de redusa era aceasta parte, revista a tinut totusi si locul unui ziar politic, reprezentand interesele romanilor.

Colaborarea Societatii cu romanii din Principate

Foaia Societatii lanseaza doi poeti bucovineni : pe D. Petrino si V. Bumbac. Pe cand cel dintai si-a adunat versurile in volum, V. Bumbac a ramas pana astazi numai in coloanele revistei. Revista cernauteana a mai avut cateva colaborari care i-au dat stralucire, cum ar fi colaborarea unor scriitori ca : I. Negruzzi, Gh. Tautul, Gh. Sion etc. Insa, momentul propice pentru bucovineni in dezvoltarea culturii nationale a fost colaborarea lui Vasile Alecsandri la "Foaia Societatii". Legaturile cu literatii din Tara, sustineau sfortarile unor intelectuali cu pricepere pentru literatura si cu tragere de inima pentru cultura nationala. Viata literara din Principate si din Ardeal erau oglindite in "Foaie". Drept exemplu, la rubricile "Miscari literare" si "Bibliografie", se gasesc inregistrate si insotite de aprecieri toate publicatiile, revistele, scrierile, aparute, conferintele rostite la Ateneul din Bucuresti sau la asociatia "Astra" din Sibiu[14]. Pentru a demonstra cum intelegeau conducatorii miscarii literare si culturale de atunci misiunea lor de intelectuali, citez un pasaj din darea de seama intitulata "Literatura limbistica", scrisa de Gheorghe Hurmuzaki cu prilejul aparitiei cartii lui Titu Maiorescu " Despre scrierea limbii romane" : "O carte de un merit stiintific, ca aceasta, este in ochii nostri o fapta patriotica, mult mai mare, mai folositoare si mai laudavera, decat sute de cuvantari politice, pamflete si articole de fond, in care vedem astazi absorbit mai tot spiritul si toate puterile claselor inteligente ale poporului roman de peste hotare, pentru ca noi credem, ca nu luptele sterile ale politicii, nu frecarile inversunate ale partidelor, nici vuietul patimilor politice vor lumina, vor indestula si vor ferici poporul roman, ci numai lucrarile pasnice ale intelegintei, numai redicarea nivelului sau spiritual si moral, numai cultura il va mantui"[15].

Asa cum am mai spus o colaborare deosebit de importanta a Foii Societatii a fost cea cu Vasile Alecsandri, Bardul de la Mircesti fiind un vechi prieten al Bucovinei. Legaturile sale cu Bucovina, in primul rand cu fratii Hurmuzaki, care s-a prefacut apoi intr-o prietenie deosebit de binefacatoare pentru literatura romana, dateaza de la revolutia din 1848-1849. Inca din acea perioada membrii familiei Hurmuzaki castiga colaborarea lui Alecsandri pentru gazeta "Bucovina" si mai tarziu pentru "Foaia Societatii". Colaborarea regulata a lui Alecsandri a dat revistei bucovinene cea mai mare stralucire. Aceasta colaborare a fost atat de duios si plastic inaugurata prin poezia sa "Dulce Bucovina", publicata chiar in primul numar al "Foaiei" si care a avut o lunga si intensa popularitate in Bucovina. Aceasta fructuoasa colaborare va fi continuata pana in anul V al "Foaiei", cand se produce un conflict intre un reprezentant al limbii adevarate, Alecsandri si redactorul sef al Foaiei ramas fidel aberatiilor lingvistice ale lui Aron Pumnul. Vasile Alecsandri colabora la aceasta revista pentru ca a fost solicitat, dar nu putea agreea limba in care era scrisa. Ceea ce a dus la protestul lui Alecsnadri a fost faptul ca, atat I. G. Sbiera, cat si colaboratorii sai din redactie, si-au permis sa corecteze limba scriitorului, inlocuind formele firesti ale cuvintelor cu creatii hibride. Astfel, intr-o scrisoare din Mircesti, datata 20 aprilie 1868, adresata lui Al. Hurmuzaki, Alecsandri scria : "Daca Foaia Societatii tine ca sa ma aiba de colaborator, pretind ca sa ma primeasca cu defectele mele de stil si de limba, iar nu sa ma ciuneasca din cap pana la picioare si sa-mi schimbe cuvintele"[16]. Din aceasta cauza Alecsandri se desparte de revista cernauteana dupa doua decenii de permanent contact cu Bucovina, insa el a continuat sa aiba stranse legaturi cu fratii Hurmuzaki, poetul bucovinean Dimitrie Petrino si a purtat corespondenta cu Iraclie Porumbescu, Simion Florea Marian s.a.

Mai multe informatii care demonstreaza legaturile culturale ale bucovinenilor cu romanii din Principate le gasim in Procesele verbale ale Societatii. Romanii din Principate si-au sprijinit fratii din Bucovina in diferite domenii ale culturii, un exemplu elocvent fiind sustinerea scolii romanesti de aici. Informatiile care circulau intre bucovineni si bucuresteni sau ieseni oglindeau toate evenimentele din Tara - cele culturale si politice. Reprezentantii de seama ai culturii poporului roman erau comemorati de catre Societatea pentru literatura si cultura romana in Bucovina. La moartea scriitorului, filologului si indrumatorului literar Ion Heliade Radulescu, presedintele Societatii din Bucovina, Gheorghe Hurmuzaki onoreaza memoria raposatului membru onorar al Societatii, exprimand adanca durere pentru disparitia "parintelui literaturii romanesti".

Critici aduse "Foii Societatii" si incetarea activitatii

Frumosul progam al revistei nu a putut fi dus la indeplinire din cauza insuficientei redactiei sale, care se abatea tot mai mult de la menirea ei, de a servi drept educatoare si trezitoare a gustului pentru citit. Redactia revistei, in frunte cu I. G. Sbiera se impotmolea tot mai adanc in noianul etimologic si filologic al limbii romane, probleme pentru care cititorii nu aratau nici un interes, ci dimpotriva, se pronuntara hotarat impotriva lor. Prima critica la adresa "Foii" vine din partea poetului Dimitrie Petrino, care in brosura sa intitulata "Putine cuvinte despre coruperea limbei", lanseaza un vehement atac impotriva limbii pumnuliste din Bucovina. Brosura este indreptata - dupa cum spune poetul - contra "unor fiinte denaturate din insusi sanul nostru , care cuteaza sa ne rapeasca cel mai scump odor, adica limba parinteasca, schimonosind-o spre glorificarea lor personala, incat sa fie neinteleasa de oricine nu cunoaste toate limbile europene"[17]. In acest articol al sau D. Petrino ii infiereaza pe toti acei filologi care introduc deznationalizarea si coruperea poporului roman. Drept dovada despre coruperea caracterului roman din Bucovina este aratata "Foaia Societatii", care se foloseste de neologisme nepotrivite cu spiritul limbii romane.

Mult mai incisiva a fost critica lui Vasile Alecsandri, care era peste masura de indignat ca Sbiera isi permitea sa indrepte textele poeziilor pe care el le trimitea la revista bucovineana. De este "Foaia Societatii o publicatie serioasa, ce are ca scop a raspandi idei si gustul literaturii, ii dau mana cu fratie, iar daca aceasta Foaie are de gand a cadea in pacatul foilor ardelene, adica a propaga pumnulismul cu lepturarismul si funciunismul gramatical al acestui onorabil profesor, eu unul ma despart de ea, ca de o nevasta care isi pierde cararusa"[18] .

In sprijinul acestor critici severe dar juste ale lui Petrino si Alecsandri, vine si Titu Maiorescu in articolul sau din 1868, aparut in "Convorbiri Literare", prin care critica limba romana din jurnalele din Austria. El arata ca stilul jurnalelor romanesti din Transilvania, Bucovina si Banat a ajuns intr-un hal care nu mai permite tacerea de pana atunci. "Prin formarea noilor expresiuni - zicea Maiorescu - si prin constructia lor sintactica, compatriotii nostri de peste Carpati introduc pe toate zilele in limba romana o denaturare a spiritului propriu national, care in intinderea ei de azi a devenit periculoasa cu atat mai mult cu cat cei care au cauzat-o si cei ce o continua nu par a avea cunostinta raului, ci raspandesc increderea de a fi cei mai buni stilisti ai literaturii romane. In mijlocul luptelor de nationalitate ce in Imperiul austriac se agita mai mult decat oriunde, si in lipsa de literatura proprie romana, compatriotii nostri de peste Carpati au indoita datorie de a pastra cu scumpatate spiritul distinctiv al limbii materne si de a nu-l falsifica cu elemente straine. Caci o cauza nationala aparata cu o limba stricata este pe tatamul literar o cauza pierduta"[19].

Aceste atacuri severe au gasit ecou in Comitetul Societatii, care a hotarat reformarea revistei in sensul unei reviste populare. In aceste conditii, I. G. Sbiera, si-a inaintat demisia, care fost primita, instituindu-se totodata o comisie de reforma care sa indrume lucrurile redactionale in asa fel, incat de la 1 ianuarie 1870, revista sa apara in conditii noi. "Foaia Societatii" si-a dat obstescul ei sfarsit, fara sa fi lasat regrete in urma. Cu toate acestea insa, "Foaia Societatii" ramane pentru istorie un document literar de epoca. Ea a avut noroc de colaboratori si redactori de mare valoare, carturari care au pus bazele unei adevarate renasteri culturale romanesti, cu profund caracter national. Faptul ca unii scriitori si-au retras colaborarea de la "Foaie" in ultimul an de aparitie al ei, nu umbreste cu nimic valoarea acestui document literar cu rezonante adanci in constiinsa intelectualilor bucovineni.

Activitatea Societatii dupa disparitia "Foii

Trista experinta pe care Societatea a avut-o cu revista ei nu a impiedicat-o insa sa dezvolte o vasta si rodnica activitate in cadrul statutelor sale, aprobate de stapanire. Activitatea societatii in acesti 5 ani, pana la 1870, este destul de variata. Pentru a o aprecia dupa merit, trebuie sa stim ca anii acestia au fost grei pentru Austria. In 1866 a fost foamete, holera, seceta, criza financiara si un incendiu, care a mistuit casa in care se afla societatea. Cu toate acestea insa, coordonatorii ei, indeosebi Gheorghe Hurmuzaki, nu-si pierd cumpatul.

In adunarea generala din 23 ianuarie 1867 Al. Hurmuzaki tine o conferinta in care demostreaza necesitatea imperioasa ca fiecare individ sa cunoasca istoria neamului caruia ii apartine. Nu exista tara in lume care sa refuze tineretului din scoala acest lucru. Numai in scoala publica din Austria nu se preda istoria nationala a fiecarui neam, ceea ce constituie o lacuna foarte grava in invatamantul public. Tot in aceasta adunare se hotaraste studierea modalitatilor pentru infiintarea unei catedre de istorie nationala in tara. In baza acestei decizii comitetul va hotari deschiderea unui curs de istorie nationala, care sa se faca in fiecare an, timp de 8 luni, cate 3 ore pe saptamana. Aceasta propunere este primita de adunare cu entuziasm, dar Guvernul, care prin comisarul asistent la adunare fusesese informat asupra celor discutate si hotarate, interzice tinerea cursului. Motivul a fost acela ca Societatea, tinand aceste cursuri ar incalca statutele, care nu prevad asa ceva, ca "societatea ar aluneca pe panta politica".

Aceasta masura si mai ales motivarea ei perfida i-a indignat pe romani. Interpretul ei se face Gheorghe Hurmuzaki care, transformand adunarea generala a Societatii pentru Cultura ( 20 iulie 1869 ) in tribuna de parlament, in care membrii sunt "reprezentanti nealesi, dar firesti ai semintiei noastre, barbati insufletiti tot de o idee, miscati tot de un simtamantde samtul national"[20], lanseaza o violenta filipica impotriva perfidiei guvernului austriac. Desi pretinde ca este un stat constitutional, monarhia austriaca refuza sistematic orice drepturi, ce ar decurge din aplicarea cinstita a Constitutiei. In aceasta situatie, Gheorghe Hurmuzaki nu vede alta cale decat aceea de a cuceri prin lupta ceea ce se asigura prin lege. Aceasta adunare din 20 iulie a fost convocata cu scopul de a modifica statutele. Astfel intre mijloacele de realizare ale scopului societatii se introduce: la articolul 3, prelegeri si dezbateri intre membrii societatii asupra chestiunilor mai insemnate de stiinta, arta si cultura ; la articolul 4, prelegeri stiintifice la care pot participa si membrii societatii, la articolul 5, staruirea pentru inaintarea si imbunatatirea invatamantului poporal iar la articolul 6, indemnarea si sprijinirea tinerilor la imbratisarea meseriilor, a industriei si a comertului.

Noile statute au fost aprobate de Guvern si Societatea putea sa-si inaugureze cursurile de istorie a romanilor. Urmarea acestui conflict dintre Guvern si Societate a fost ca autoritatile austriece locale au inceput sa supravegheze de aproape activitatea societatii iar comitetul era obligat sa prezinte la sfarsitul fiecarui an cate o dare de seama asupra activitatii sale din anul anterior. In acest rastimp, societatea isi continua mersul normal, organizandu-se si consolidandu-se: isi sporeste averea, castiga membrii noi si poarta o intinsa corespodenta. In acest rastimp,in 27 august 1871, cade marea serbare de la Putna , cand se implinesc 400 ani de la sfintirea manastirii. Initiativa serbarii nu a pornit din Bucovina, ci de la tineretul universitar al societatii "Romania Juna" din Viena. Societatea nu participa oficial la aceste serbari, desi memebrul ei din comitet, I. G. Sbiera tine la Putna o cuvantare dar nu in numele Societatii pentru cultura si literatura romana in Bucovina, ci in numele Societatii Academice Romane din Bucuresti ( mai tarziu Academia Romana ). Rezerva Societatii trebuie privita ca un act de prudenta politica.

Grija comitetului este din ce in ce mai mult atintita asupra unei chestiuni de mare importanta pentru neamul rominesc din Bucovina: asupra chestiunii scolare. Inca inainte ca societatea sa fi putut interveni, guvernul austriac intemeiaza, cu banii fondului bisericesc greco-ortodox, doua scoli secundare: liceul greco-ortodox din Suceava si scoala superioara din Cernauti. Desi aceste scoli erau menite, dupa cum arata si titlul lor, pentru tineretul greco-ortodox, deci romanesc din Bucovina, totusi autoritatea scolara, sub pretex de lipsa de manuale si de profesori romani, le transforma pentru moment in scoli cu limba de predare germana. Acest provizorat s-a definitivat si nimeni nu se mai gandea sa-l inlature. Deci, comitetul Societatii pentru cultura isi impune o mai mare atentie pentru interesele romanesti ale scolii publice. Prin statutele modificate in 1869 isi asigura dreptul de a se interesa de aceste scoli iar printr-un fericit concurs de imprejurari, Societatea este sprijinita chiar de autoritatea scolara din Bucovina. Consiliul scolar al tarii, suprema autoritate scolara in Bucovina, are nevoie de manuale romanesti pentru scolile primare si cum nu avea barbati competenti la indemana, apeleaza la Societatea pentru Cultura sa ii cenzureze sau sa-i alcatuiasca manualele necesare. Societatea numeste din sanul ei o comisie ( 1870 ), care in cursul celor dintai patru ani cenzureaza sau alcatuiesc din nou vreo 16 manuale romanesti. Sufletul acestei comisii a fost si de data aceasta I. G. Sbiera. Aceste manuale erau menite nu numai scolilor primare din Bucovina, ci si din Ardeal, iar prin intermediul lor Societatea a putut sa introduca in scolile primare din Bucovina alfabetul latin in locul celui chirilic, intrebuintat pana atunci dar si o limba mai curata ca in cele precedente.

In acest rastimp, Societatea pentru cultura s-a mai angajat la o lucrare de lunga durata si anume redactarea unui calendar romanesc pentru Bucovina care pana atunci era redactat de consistoriul arhiepiscopesc. De acum, calendarul are pe langa partea pur calendaristica si o parte literara si una culturala foarte dezvoltata.

Raportul de activitate pe anii 1874 si 1875 este foarte pesimist si vorbeste de o restrangere a activitatii societatii. Acest raport nu aminteste nimic de doua mari evenimente, petrecute in cursul anului 1875: serbarile jubiliare din Cernauti, organizate cu prilejul centenarului de la anexarea Bucovinei la Austria si infiintarea universitatii locale.

Cum se explica aceste omisiuni? In ceea ce priveste serbarile jubiliare centenare de la 1875, se stie ca ele au fost organizate de neromanii bucovineni, adica de germani si evrei. Pentru aceasta sarbatoare s-au facut mari pregatiri la Cernauti; profesorul A. Ficker din Viena se insarcinase cu intocmirea unei scrisori comemorative care a aparut sub titlul: "Sebarea aniversarii de o suta de ani da la unirea Bucovinei cu Austria - Hundertjahrfeier der Vereinigung der Bukowina mit Osterreich"[21]. In toiul acestor mari pregatiri apare brosura lui M. Kogalniceanu - Rapirea Bucovinei, in limbile franceza si romana, cuprinzand tocmelile internuntiului Thugut si ale cancelarului Kaunitz cu Poarta otomana pentru cesiunea catre Austria a Tarii de Sus a Moldovei, cu toate mijloacele de coruptie si amenintare folosite de cabinetul austriac pentru a stoarce turcilor actul de anexiune. Aceasta brosura a cazut ca un trasnet asupra cabinetului din Viena, care a dat ordin autoritatilor din Bucovina sa opreasca raspandirea brosurii si sa pedepseasca pe raspanditorii ei. Guvernul a mai primit informatii ca marea insufletire pentru serbarea centenarului nu pornea de la populatia autohtona romaneasca ci numai de la functionarii germani. Din comitetul de pregatire nu facea parte nici un membru al boierimii romane, care in covarsitoarea ei majoritate apartinea Partidului Conservator Autonomist, care se gasea in opozitie cu Partidul German Centralist de la putere. In atitudinea lor de opozitie fata de organizatorii serbarii centenare, autonumistii bucovineni gaseau sprijin la autonomistii poloni din Galitia, cu care erau in stransa colaborare.

Aceste serbari au fost organizate nu atat in amintirea centenarului, ci mai ales pentru a demonstra triumful culturii germane importate, asupra celei autohtone romanesti. De aceea romanii bucovineni, in frunte cu boierimea moldoveneasca au hotarat sa se abtina neparticipand la ele. Mai mult, o delegatie de romani bucovineni asista la serbarile demonstrative de doliu, organizate la Iasi pe 1 octombrie 1875, unde poetul bucovinean Dimitrie Petrino, fost membru al Societatii pentru cultura, tine cu acest prilej un fulminat discurs impotriva Austriei. In lucrarea lui Ion Nistor, "Istoria Bucovinei" gasim intreg discursul lui Dimitrie Petrino, insa eu voi cita anumite pasaje care mi s-au parut reprezentative, pasaje care scot in evidenta indignarea bucovinenilor cu privire la serbarea centenarului anexarii Bucovinei la Austria . "Romanilor dati-mi voie si mie, ca roman din Bucovina si ca fost cetatean al Austriei pana la momentul rusinos pentru dansa, cand s-a hotarat serbarea seculara ce s-a celebrat la Cernauti in memoria zilei fatale care a rapit Bucovina din bratele Moldovei - ca sa rostesc si eu aci putine cuvinte, fiindca vin sa depun lacrimile sarmanei Bucovine pe mormantul Domnului Martir Grigore Ghica, care pentru dansa si cu dansa a cazut, el in mainile ucigasilor sai, ea - sub jug strain.[] Se vede ca Dumnezeul stramosilor nostri, care ne-a ocrotit odinioara prin bratele de otel ale lui Stefan cel Mare si ale lui Mihai Viteazul , care a inspirat tarilor surori Moldova si Valahia votul memorabil din 1859 si care a inaltat pe tronul eroilor strabuni pe Alexandru Ioan I, pentru a realiza printr-insul visul sublim de Unire a 5 milioane de romani, se vede ca acelasi Dumnezeu mai are in vedere si visul acelor alte milioane de romani care gem sub jug strain si pentru care o asemenea zi zace inca in sanul viitorului. [] Acum, domnilor, mai dati-mi voie sa va amintesc pe scurt purtarea fratilor nostri din Bucovina fata de jubileul infam din Cernauti fiindca acest fapt este si va ramane pururea un moment memorabil in istoria romanilor. Indata ce primarul din Cernauti printr-o proclamatie sfruntata a anuntat jubileul de la Cernauti, indata ce jurnalele din Viena, ce se afla in maimile putin constiincioase ale aceluiasi neam, au trambitat prin buciumul unei publicistici corupte si venale, in numele unei opinii denaturate, cum ca comuna Cernauti va primi o universitate germana, cu scop de a se raspandi cultura in Orient, - scopul adevarat insa al acestui institut cu destinatie politica este a deznationaliza tarile vecine Romania si Galitia"[22]. Din acest discurs al lui Petrino ne putem da seama ca din acelasi sentiment de indignare, Societatea nu pomeneste nimic de universitatea din Cernauti, care se inaugureaza la 1875, insa aceasta universitate nu vine sa fie un focar de cultura ci un mijloc de instrainare sufleteasca. Infiintarea la Cernauti a unui asezamant de inalta invatatura era solicitata de bucovineni de la 1848 incoace - Societatea pentru cultura si literatura romana, orasele Cernauti si Suceava, Dieta Bucovinei si deputatii Gheorghe Hurmuzaki si Constantin Tomasciuc din Parlamentul de la Viena staruisera mereu pentru implinirea cererii lor. In urma unui convingator discurs al deputatului romam Tomasciuc, comisia bugetara prevazu sumele necesare pentru crearea unei universitati la Cernauti cu ocazia jubileului de 100 de ani de la anexarea acestei tari la monarhia habsburgica. Universitatea se deschide cu un pronuntat caracter german si cu tendinta germanizatoare. Ca protest impotriva acestui caracter, comitetul Societatii care nu poate sa protesteze public, adopta atitudinea tacerii, fara a se manifesta intr-un fel sau altul. A intervenit totusi sa salveze ce se mai putea salva si prin deputatul roman din parlamentul austriac a cerut o catedra de limba si literatura romana. Cererea a fost satisfacuta iar primul titular al acestei catedre a fost numit in persoana lui I. G. Sbiera.

Anul 1879 se marcheaza in viata Societatii printr-o noua realizare: dobandirea unui imobil propriu. Gratie staruintei si zelului neobosit al membrului in comitet, M. Pitei, consilier de tribunal, comitetul cumpara un imobil unde isi instaleaza sala de citire si biblioteca ( 6 octombrie 1879 ) .

Inca o data Societatea se hotaraste sa editeze o revista iar decizia a fost luata in cadrul adunarii generale din 1879, redactia fiindu-i incredintata profesorului I. Bumbac care a fost ales si secretar al Societatii. Revista s-a numit "Aurora Romana" si a aparut in perioada 1881-1884. Aceasta revista are incontestabil un merit : acela de a fi sacrificat cum spune raportul Societatii, "pe altarul fratiei si al bunei intelegeri principiul sau ortografic" sustinut pana atunci de Societatea pentru cultura si adoptand ortografia stabilita de Academia Romana din Bucuresti. Afara de acest merit, Aurora Romana nu a lasat aproape nici o dara de lumina in publicistica romaneasca. Societatea nu s-a interesat prea mult de acesta revista. Staruinta ei a fost indreptata in alta directie, si anume spre scoala secundara. Cele dintai scoli secundare, liceul din Suceava si Scoala reala din Cernauti, au ramas pur germane - nu li se mai putea schimba caracterul. Societatea s-a straduit sa obtina deschiderea de divizionare romanesti pe langa aceste scoli. Pe urma acestor interventii sustinute cu energie de deputati romani din dieta tarii, guvernul aproba incepand cu anul scolar 1881/1882, deschiderea succesiva a patru divizionare romane la liceul din Suceava. Pentru alcatuirea manualelor romanesti, Societatea apeleaza la profesorii romani de la liceul din Suceava sa la redacteze, iar Societatea se obliga sa le tipareasca.

In anul 1882 Societatea pentru literatura si cultura romana in Bucovina, incearca o grea lovitura - in 13 mai moare Gheorghe Hurmuzaki, destoinicul si energicul ei presedinte. A fost cu greu si insuficient inlocuit cu baronul V. Starcea, care fiind absorbit de ocupatiile sale, nu se putea interesa de Societate asa ca aceasta e condusa de vicepresedintele ei, M. M. Calinescu. Pe urma pierderii lui Gh.Hurmuzaki, Societatea isi pierde din autoritate; nu mai este monopolizatoarea nediscutata a vietii romane din Bucovina.