I. 1. ("Gerul" - Vasile Alecsandri)

1.   ger, promoroaca (turturi, gheata)

2.   Semnele de punctuatie: punct si virgula de la finalul celui de-al doilea vers desparte doua fraze diferite, marcand o pauza in exprimarea unor idei similare. Poetul nu foloseste punctul, ca in finalul strofei, deoarece acesta are rol in incheierea ideii, nelasand loc unei continuari a acesteia.

3.   "Sa ne-aduca viu aminte de-ale verii infloriri."

4.   Tema naturii sub stapanirea iernii; motivul gerului.

5.   pronume la persoana I si a II-a: "eu", "tu"; verbe la persoana a II-a: "vin'"; interjectia.

6.   "(gerul) salbatic" epitet personificator, extrem de sugestiv care arata forta de nestavilit a iernii geroase acaparand natura.

7.   Substantivul "gerul", reprezentand si titlul poeziei, nu este pus la intamplare la inceputul fiecarei strofe, ci prin aceasta, poetul intensifica intr-un mod aparte ideea centrala a poeziei, asprimea iernii, dandu-i cititorului senzatia de acaparare totala, accentuand imaginile sinestezice.

8.   Gerul este prezentat de catre poet ca o minune a iernii, ca un fenomen magic ce pune stapanire asupra intregii naturi. In ultima stofa, gerul este invocat de catre eul liric, prin propozitia in vocativ: "O! tu, gerule naprasnic, vin". Epitetul "(ger)naprasnic" intareste ideea de atotputernic, iar comparatia "ca sageata" intregeste sentimentul de maretie pe care gerul i-l inspira poetului. Primele doua versuri ale strofei prezinta o complexa imagine vizuala, ce subliniaza grandoarea tabloului.

9.   Vasile Alecsandri creeaza un pastel al iernii, de o impresionanta maretie, prin folosirea unui limbaj expresiv, pe tot parcursul poeziei. Elementele care sustin expresivitatea sunt nenumaratele imagini artistice create cu ajutorul figurilor de stil.

I. 2. ("Pe coastele Calabrei" - Vasile Alecsandri)

1.   mister = taina

parfum = mireasma

2.   "sanu-i" - cratima desparte substantivul de persoana I in dativ posesiv, marcand pronuntarea intr-o singura silaba.

"stele-n" - cratima tine locul vocalei "i"

- in ambele cazuri, cratima desparte doua parti de vorbire diferite si contribuie, prin inlocuirea unor sunete, la pastrarea masurii versului.

3.   a calca stramb, a calca pe bataturi / nervi

4.   sehastru sihastru; Calabrei Calabriei

5.   "luna, vas de aur", "se-nalta-un negru munte"

6.   Metafora "pare ca din sanu-i azvarle stele-n cer" transpune artistic un fenomen natural: vulcanii inactivi al caror crater izbucnesc uneori in usoare scanteieri.

7.   Verbul "fosforeaza", fiind un derivat al substantivului "fosfor" exprima o imagine vizuala, prin care este sugerata dara de lumina, pe care vaporul o lasa in urma in drumul sau prin bezna noptii.

Adjectivul "stancie" sugereaza o imagine usor inspaimantatoare si totodata misterioasa, a monstrului subacvatic. Acesta duce cu gandul la "stanca", prin forma derivata, "stancie"

8.   Ultima strofa ne introduce intr-o lume feerica. Poetul reuseste sa emotioneze cititorul prin atmosfera de vis, pe care o creeaza cu ajutorul imaginilor vizuale si a figurilor de stil. Primul vers ne prezinta o mare linistita, sub atomosfera calda, luminata de frumoasa Sicilie, fapt ce reiese din folosirea epitetului "(baie) azurie". Ultimele doua versuri ne indica ajungerea la destinatie, calatorul putand simti "din umbra", "parfumul oriental" al portului Syracusei. Atmosfera feerica este sugerata printr-un camp semnatic al linistii: "dorm", "atmosfera calda", "se scalda"

9.   Poezia "Pe coastele Calabrei" este un minunat pastel, in care poetul ne prezinta drumul parcurs de vapor "pe coastele Calabrei", pana in portul Syracusei. Pastelul este presarat cu figuri de stil si imagini vizuale de o puternica expresivitate ce reusesc sa impresioneze cititorul prin creearea unei atmosfere feerice. In prezentarea peisajului, Alecsandri foloseste ca timp predominant prezentul, unul dintre timpurile tipice decrierii, iar folosirea repetata a epitetelor ("punte argintie") a metaforelor ("luna, vas de aur") si a imaginilor vizuale, indica in mod cert prezenta descrierii in poezia citata.

I. 3. ("Privighetoarea si magarul" - Grigore Alexandrescu)

1.   a se culca pe o ureche, a trage cu urechea

2.   Virgula desparte vorbirea directa de cea indirecta si separa propozitia incidenta de restul enuntului.

3.   canta ≠ tacere

4.   Adjectivul "nenorocita" exprima povara privighetoarei de a-si canta durerea.

5.   "tot imprejuru-i era tacere" imagine auditiva

"capul pleostise, sau radicase" imagine vizuala

6.   Comparatia "ca un aspru judecator" arata revolta poetului la adresa indraznelii magarului de a critica suava privighetoare, idee intarita prin epitetul "aspru".

7.   Titlul pune in relatie de coordonare cele doua personaje principale ale fabulei, anuntand antiteza ce urmeaza sa ia amploare pe parcursul poeziei.

8.   Ultima strofa a poeziei contine morala. Concentrand-o in imagini vizuale si figuri de stil, poetul ne transmite ideea demonstrata pe tot parcursul poeziei, anume nevoia de a critica resimtita de cele mai multe ori in mod nejustificat si absurd, prin raportarea la propria persoana.

9.   Desi prezinta structura unei poezii, opera nu intruneste trasaturile genului liric. Poetul nu pune accentul pe imagini artistice si figuri de stil, ci pe prezentarea alegorica a unei intamplari, modul de expunere nefiind descrierea, ci naratiunea, trasatura tipica a genului epic. De asemenea, observam accentul pus pe personajele ce reprezinta timpuri umane. Fiind vorba de personaje-animale, ajungem la concluzia ca poezia este o fabula, specia literara ce apartine genului epic.

I. 4. ("Umbra lui Mircea. La Cozia" - Grigore Alexandrescu)

1.   muschi, raul, munti, valuri

2.   punctele de suspensie, foarte des folosite in ce-a de-a patra strofa, intensifica sentimentul de neliniste si totodata creeaza o stare de permanent suspans.

3.   a se da de ceasul mortii, a-ti suna ceasul

4.   Tema preamaririi stramosilor (patriotica); motivul noptii

5.   "glasul ei se-ntinde,creste" imagine auditiva

"ale turnurilor umbre peste unde stau culcate" imagine vizuala

6.   Epitetul "(chipuri) negre" sugereaza intunericul noptii ce pune stapanire pe intregul univers si contureaza o atmosfera incarcata de mister.

7.   In prima parte a poeziei se poate observa cu usurinta predominanta verbelor la timpul prezent, timp specific descrierii. De aceea, si aici are rol in prezentarea peisajului, in introducerea cititorului in atmosfera misterioasa. In final poezia este dominata de imagini motorii, poetul trecand de la descrierea peisajului nocturn la prezentarea involburata a luptei, ce invie in ochii cititorului. Astfel se explica si folosirea verbelor la perfectul compus, timp specific prescurtarii actiunii in plina desfasurare.

8.   Ultima strofa transmite ideea permanentei naturii in raport cu viata, invocand Oltul, martor al atator evenimente importante, prin folosirea vocativului, cu rol personificator din primele versuri. Epitetele "(virtuti) mari", "(fapte) cumplite" intensifica maretia acelor timpuri, importanta istorica si totodata sentimentul de recunostinta pe care acestea le starnesc oricarui roman. Intrebarea retorica din final face referire la domnia grandioasa a marelui conducator, al carui nume este precizat in titlu, Mircea.

9.   Poezia "Umbra lui Mircea" este un imn inchinat unei figuri impozante din istoria romanilor. Prezenta numeroaselor imagini artistice si a figurilor de stil, impreuna cu vocativul "Oltule" si imperativul "Ascultati" ce arata implicarea afectiva a poetului, prin vocea eului liric, dovada apetentei poeziei la lirismul subiectiv.

I. 5. ("Multumire" - Ioan Alexandru)

1. Luni incepusera scoala de la ora sapte.

De luni de zile nu am mai auzit nimic despre el.

2. "cuvine-se" - cratima marcheaza o inversiune in forma verbala cu rol in pastrarea masurii versului;

"sa-ti" - cratima desparte doua parti de vorbire diferite, inlocuind vocala "i" in scopul mentinerii masurii versului

3. "Pentru stramosi si pruncii nenascuti"

4. motivul recunostintei, motivul dragostei de natura, motivul divinitatii, motivul amintirii.

5. Eul liric isi face simtita prezenta in poezie prin pronumele si verbele la persoana I si a II-a: "sa-ti multumesc", "mea", etc.

6. Metafora "nori, aceste flamuri sure" dezvaluie impresia pe care norii o au asupra poetului, atins chiar de aparenta lor banalitate. Metafora pune in relatie un element cosmic cu un simbol de glorie.

7. Rolul conjunctiei coordonatoare "si" este de a intari dorinta poetului de a mutumi pentru nenumaratele bucurii pe care i le ofera viata. El simte ca nu ii ajunge cerul pentru a-si exprima gratitudinea, folosind in mod obsesiv conjunctia ce leaga toate aceste elemente. Repetitie anaforica.

8. Cea de-a patra strofa continua insiruirea numai catorva dintre milioanele de lucruri, de mici bucurii ale vietii pentru care nu vom putea niciodata sa multumim suficient de mult.

Desi aparent destul de saraca in figuri de stil si imagini artistice, aceasta strofa este ea insasi o metafora, unde poetul imbina atent, cu maiestrie, forme si culori, miresme si senzatii cu ajutorul insiruirii. Ultimul vers marcheaza cititorul prin naturaletea cu care este infiltrat in poezie, poetul reusind sa faca tot mai adanca fascinatia in fata vietii.

9. Tiltul poeziei exprima simplu, dar cu o nota de profunzime ce nu poate trece neobservata, ideea centrala, tema poeziei, si anume, recunostinta eului liric pentru ceea ce are cel mai de pret de la Dumnezeu: viata. Fiind un substantiv propriu, nearticulat are rol in generalizarea sentimentului multumirii.

I. 6. ("Crizanteme" - Dimitrie Anghel)

1. candida = pura

beteala = podoaba

2. cratima desparte doua parti de vorbire diferite si tine locul vocalei "u" (nu ar avea), avand rol in pastrarea masurii versului.

3. a-l trece toate apele, a trece pragul, a trece in nefiinta.

4. motivul toamnei, motivul oglinzii

5. "o fata subreda si pala", "vasele-s impodobite cu triste flori de crizanteme".

6. sa spuie sa spuna

-ntailor -ntailor

7. Atat epitetul personificator "oglinzile-obosite" cat si comparatia "evlavios ca o vestala" adancesc sentimentele de tristete, de mahnire, pe care toamna le lasa in urma.

8. In prima strofa a poeziei, poetul realizeaza cu ajutorul unor sugestive imagini artistice si figuri de stil, o paralela intre anotimpul trist si monoton , toamna, si fata singura, "subreda si pala".

Folosirea epiterului personificator "oglinzile-obosite" adanceste sentimentul de completa melancolie ce s-a instalat in casa odata cu sosirea toamnei. Fata descrisa de poet prin doua epitete o fac sa se potriveasca perfect decorului. "Preschimba florile in vase, evlavios ca o vestala": comparatia fetei cu o vestala face din acest procedeu banal un adevarat ritual, pentru cea care "n-a fost mireasa". Este un tablou simbolist in care obiectele sunt descrise din perspectiva unei stari puternice, obsesive.

9. Limbajul folosit de D. Anghel in poezia sa este sugestiv. El pune la indemana cititorului elementele necesare pentru ca acesta sa inteleaga in maniera proprie semnificatia versurilor. Putem considera ca poetul sugereaza pe tot parcursul poeziei o paralela intre trista toamna, anotimpul in care toate florile mor, si casa fetei, fata pentru care cititorul presupunea ca iubirea tineretelor a murit.

I. 7. ("Balul pomilor" - Dimitrie Anghel)

1. caisi, zarzari, pruni

2. s-au - cratima desparte doua parti de vorbire diferite; elidarea lui e;

Apostroful marcheaza lipsa accidentala a vocalei "a", avand rol in mentinerea masurii versului

3. invesmantati, prefacut;

4. motivul primaverii, motivul lunii;

5. "caisii, zarzarii si prunii, / invesmantati in haine albe se clatina in fata lunii" imagine vizuala

"pe gura scorburilor vantul plecat a desteptat un cant" imagine auditiva;

6. Epitetul metaforic "roze (gesturi)" imbina armonios miscarea suava a pomilor in bataia vantului cu culorile palide, dar calde ale primaverii epitet sinestezic specific simbolismului

7. Tiltul anunta poezia ca pe o metafora. Substantivul "balul", folosit cu sens metaforic pe langa cel de-al doilea, "pomi" fac ca titlul sa reprezinte perfect tema poeziei; balul pomilor fiind dulcea primavara, care transforma intrega natura in sarbatoare. Leganandu-se usor in bataia vantului, stralucind in lumina lunii, pomii parca danseaza.

8. Ultima strofa trezeste cititorul din visare, aducandu-l din nou cu picioarele pe pamant. Autorul pune toata aceasta atmosfera feerica de noapte de primavara doar pe seama anotimpului. Pomii, fara de vesmintele catifelate pe care acesta le pune la dispozitie, redevin "banalii pomi din fata casei".

9. - folosirea simbolului cromatic

- sinestezie "dulci orchestre"

I. 8. ("Epigrag" - Tudor Arghezi)

1. Toamna se seamana graul.

Cele doua copile seamana ca doua picaturi de apa.

2. Prima virgula desparte un substantiv in vocativ de restul propozitiei, iar ce-a de-a doua separa doua propozitii / verbe la imperativ.

3. cu sufletul la gura, frati de suflet, intr-un suflet;

4. "Patrundeti, intelese si neintelese"

5. Folosirea numeroaselor verbe la imperativ, persoana a II-a, cum ar fi: "zburati", "porniti"; a substantivelor in vocativ: "stihuri"; a pronumelor la persoana a II-a: "-ti", "va" si a adjectivelor pronominale la persoana I: "mea".

6. Epitetul multiplu "(pustnicii) tineri, tristi si delicati", cu sens metaforic urmat de versul "Pastra-va-vor intr-un sicriu de carte" exprima dainuirea in timp a operei artistului, care ii va impresiona pe tinerii cititori, ce o vor pastra mereu.

7. Poezia are un puternic impact asupra cititorului, poetul empresionand prin forta expresivitatii limbajului. Aceasta este data in primul rand de intrebuintarea numeroaselor verbe la imperativ, cu ajutorul carora eul liric apare ca un comandant al armatei cuvintelor.

8. Inca din primul vers al poeziei se remarca folosirea verbului la imperativ "zburati", care urmat de adverbul de timp "acum", dau cititorului senzatia ca se afla in mijlocul unei adevarate "furtuni" de creatie. Urmeaza abundenta de imagini vizuale si figuri de stil de o impresionanta forta. Poetul imbina cu maiestrie elemente surprinzatoare, iar comparatia stihurilor cu "pasarile mici de catifea" starneste duiosie in sufletul cititorului.

9. Poezia lui Tudor Arghezi este o arta poetica ce impresioneaza prin limbajul folosit de poet pentru a se face inteles si mai ales prin relatia dintre creatie si eul creator. Dupa cum arata si titlul, "epigraf", poezia pregateste cititorul pentru furtunoasa legatura pe care procedeul creatiei o stabileste intre opera si creator. Arghezi incearca sa ne transmita ideea ca orice creator poate invinge timpul si spatiul prin creatia pe care o lasa in urma.

I. 9. ("Lumina lina" - Tudor Arghezi)

1. a ucide = a omora

a ucide ≠ a invia

2. Virgulele utilizate marcheaza aparitia unui substantiv in vocativ, urmat de un determinant.

3. ca prin vis; (ceva) de vis;

4. utilizarea verbelor la gerunziu (zacan, dormind), mod ce prezinta o actiune indesfasurare, neterminata, subliniaza mai mult "suferinta" bietei vietuitoare prin comparatie cu somnul dulce din stup.

5. forme verbale la persoana I (iubesc); adjective pronominale posesive (mea).

6. Epitetul simplu "usoara (zburatoare)" subliniaza delicatetea si fragilitatea albinei, observandu-se totodata si compasiunea poetului pentru starea acesteia.

7. Titlul poeziei surprinde prin aparenta lipsa a legaturii cu textul cu textul acesteia, fiind folosit de fapt cu sens metaforic. Adjectivul "lina", langa substantivul "lumina" creeaza o metafora de o dulce muzicalitate (obtinuta prin repetarea unor sunete).

8. In cea de-a treia strofa a textului poetul prezinta moartea albinei ca o jertfa suprema in numele muncii sale sacre (tezaurul de ceara). Deasemenea, prin intermediul interogatiei retorice din ultimele versuri este evidentiata singuratatea micii vietati in momentul prabusirii din zborul ei inalt. Se remarca astfel prinadresarea directa al persoana a II-a, singular, implicarea afectiva a eului liric. Compasiunea sa pentru munca micilor vietuitoare.

9. O caracteristica a limbajului poeziei argheziene aste expresivitatea obtinuta din utilizarea numarului insemnat de figuri de stil (metafore: "tezaurul de ceara", metonimie - "aur si parfum", etc) ce creeaza surprinzator imagini artistice.

I. 10. ("Cuvinte stricate" - Tudor Arghezi)

1. cuvinte, buze, voci

2. Cratima (semn ortografic) marcheaza despartirea formei verbale de forma neaccentuata de persoana a III-a, plural a pronumelui personal "-le". Semnnul exclamarii (semn de punctuatie) marcheaza o porunca a poetului adresata cititorului.

3. "Le vezi? Au cazut, s-au sculat."

4. "is" - sunt ; "destele" - degetele;

5. forme pronominale de persoana I - "-mi"

Adjective posesive de persoana I - "mele"

6. imagine vizuala "Umbla prin mocirle cu stele".

Imagine auditiva "Sa nu le mai cante cumva".

7. Inca din titlu, imbinand armonios in maniera-i caracteristica cuvintele, Arghezi introduce procedeul esteticiiuratului. Astfel se formeaza un epitet metaforic surprinzator prin formasa simpla, dar contrarianta tocmai prin semnificatia adejectivului-epitet. De altfel, titlul anticipeaza tema poeziei, relatia poet - material poetic, cuvintele, in care poetul isi va "renega" propriile "cuvinte stricate".

8. Cea de-a doua strofa a poeziei exprima dorinta eului liric de a crea i totodata razvratirea sa in fata neputintei de a-si gasi cuvintele. Poezia marcheaza prin abundenta imaginilor artistice formate din imbinari surprinzatoare ale cuvintelor prin tehnica specificargheziana, estetica uratului "umbla prin mocirle de stele", "Fastacite si neroade". Exclamatia din primul vers al strofei indica prezenta unui eu liric dezamagit de creatia sa "s-au stricat cuvintele mele".

9. Poezia "Cuvinte stricate" se incadreaza in lirica subiectiva in primul rand prin prezenta eului liric, indicata de folosirea verbelor i pronumelor la persoana I si a II-a (mele, huleste-le), a exclamatiilor si a intrebarilor retorice ("le vezi?", "huleste-le!"). In al doilea rand, prin exprimarea directa a trarilor, a sentimentelor eului liric (dezamagire, revolta si uimire, etc.).

I. 11. ("Niciodata toamna" - Tudor Arghezi)

1. desfrunzeste, ingroape

2. Marcheaza pronuntarea ultimei vocale a primului cuvant si a primei vocale a celui de al doilea intr-o singura silaba, avand rol in pastrarea masurii si a ritmului versului.

3. Am sa vin cand voi avea putin timp.

Am baut o carafa de vin rosu.

4. "Palid asternut e sesul cu matasa";

"Pasarile negre suie in apus";

"Stau in tarmu-albastru-al raului de soare";

5. Perfectul simplu (sau trecutul definit) exprima un fapt complet savarsit intr-un anume moment al trecutului. In limba literara este timpul specific poeziei. In poezie, verbul "a fi" la perfect simplu adanceste intensitatea trairilor eului liric in fata imensitatii toamnei.

6. Motivul toamnei; motivul trecerii timpului;

7. "Pasarile negre suie in apus/ Ca frunza bolnava-a carpenului sur" - comparatie prin care zborul pasarilor calatoare catre alte meleaguri este pus in relatie cu "boala" ce cuprinde in fiecare an carpenul (desfrunzirea).

8. Titlul poeziei se regaseste si la inceputul primului vers. Substantivul toamna, precedat de adverbul de timp cu valoare absoluta "niciodata" intesifica fascinatia poetului in fata grandioasei toamne.

9. Una din principalele trasaturi specifice modernismului identificate in poezia lui Arghezi este subiectivismul, evident in textul dat in primul rand prin prezenta marcilor eului liric (verbe si pronume la persoana I si a II-a). Se observa intelectualizarea emotiei si intensificarea trairilor eului liric prin prezenta numeroaselor imagini artistice de o deosebita valoare stilistica. La nivel prozodic observam cultivarea versului liber.

I. 12. ("Psalm" -Tudor Arghezi)

1. neputinta = imposibilitate;

Povata = sfat;

2. Punctele suspensie adancescregretul poetului de a nu fi auzit de divinitate, si totodata dezamagirea sa.

3. Baiatul acela este slab de inger.

Am cumparat azio imensa stea de mare.

Este o stea in devenire.

4. Folosirea verbelor la mod indicativ, mod ce exprima o actiune prezentata de vorbitor ca reala, subliniaza dorinta arzanda a poetului de primi un semn din partea divinitatii, dorinta de concret.

5. Motivul ingerului (ca semn al divinului), comunicarea cu divinitatea;

6. Prezenta eului liric este evidenta in text prin folosirea frecventa a pronumelor si verbelor la persoana I si a II-a: "-ti", "mie", "vorbeai", "(ma) rog", etc. ce fac evident monologul adresat lui Dumnezeu.

7. Poezia lui Arghezi transmite un puternic sentiment de tristete si dezamagire a eului liric, rezultat al lipsei "unui semn" din partea Celui de sus "doar mie, Domnul, vecinicul si bunul, / Nu mi-ai trimis, de cand ma rog, niciunul"

8. Primul catren al poeziei este un monolog adresat divinitatii in care eul liric isi face simtita prezenta inca din primul vers. Strofa transmite o dorinta adanca a eului, evidenta prin folosirea verbului "vreau", dar marcheaza in acelasi timp si un repros la adresa Domnului, exprimat cel mai concret in primul vers: "Nu-ti cer un lucru prea cu neputinta". Epitetul multiplu "recea (mea-)ncruntata (suferinta)", intareste motivul eului liric de a da glas reprosului.

9. Limbajul este familiar, imbinat cu termeni arhaici (ghies), evidentiind tocmai dorinta eului liric de a diminua distanta dintre el si divinitate. In aceasta poezie lirismul este de tip subiectiv deoarece sunt exprimate in mod direct stari, trairi ale poetului (deznadejdea, regretul de a nu avea "semne" din partea divinitatii), iar la nivel lexico-morfologic exista marci ale prezentei acestuia ("nu cer", "mea", "mie").

I. 13. ("De-abia plecasesi" - Tudor Arghezi)

1. a se pleca; a-si pleca capul; a pleca urechea;

2. Cratima desparte doua parti de vorbire diferite si are rolul marcarii pronuntarii intr-o singura silaba a prepozitiei "de" si a primei vocale "a", a adeverbului abia, ajutand astfel la mentinearea masurii si ritmului versului.

3. Tot acel vis ingrozitor s-a dovedit a fi un semn pe care numai eu il puteam intelege.

Din cauza suferintei a ajuns o umbra de om.

4. "Voiam sa pleci", "voiam si sa ramai"

5. Interogatia retorica din ultima strofa transmite cititorului lupta ce se da in sufletul poetului intre glasul inimii, care o vrea inapoi pe fiinta iubita "De ce-ai plecat?", si glasul orgoliului ranit "de ce-ai mai fi ramas?"

6. Teoria iubirii neimplinite; motivul plecarii;

7. Prezenta marcilor eului liric (precum verbe si pronume la persoana I si a II-a "te-', "am rugat", "voiam", "plecasesi"), impreuna cu cea a exclamatiilor ("nu te-ai uitat o data inapoi!") si a intrebarilor retorice ("de ce-ai plecat?") marcheaza in poezie lirismul subiectiv.

8. Ultima strofa se realizeaza in intregime pe baza antitezei intre glasul inimii (cel neauzit) si glasul mintii eului liric (gandul cel dintai). Indecizia din sufletul poetului este redata in special in primul si ultimul vers "Voiam sa pleci, voiam sa si ramai/ []/ De ce-ai plecat?de ce-ai mai fi ramas?". Retorismul intrebarii din finalul strofei adanceste sentimentul melancoliei data de regretul eului liric in fata deciziei sale de a renunta la iubire.

9. Titlul poeziei, constituit dintr-o locutiune adverbiala "de-abia", langa care plasat e un verb la mai mult ca perfect (timp specific unei actiuni trecute si demult incheiate), subliniaza durerea inca puternica din sufletul poetului. De asemenea, persoana a II-a, singurul, a verbului sugereaza reprosul eului liric la adresa iubitei, cuprins in forma unui monolog adresat din poezie.

I. 14. ("Gri" - George Bacovia)

1. Painea coapta pe vatra bunicilor este cea mai buna din lume.

Imi va ramane mereu in suflet vatra parinteasca.

2. Linia de pauza marcheaza o structura incidenta, separand vorbirea directa de restul versului.

3. Inima de plumb; (greu)ca plumbul;

4. "ninge", "gri", "plumb"

5. Verbe, adjective posesive si pronume la persoana I: "mi-am zis", "am oftat", "mea".

6. tema solitudiniii; motivul plumbului, motivul iernii;

7. Epitetul metaforic "(zarea) grea" arata senzatia apasatoare pe care o resimte eul liric, pana si zarea ingreunandu-se parca sub forta zapezii "de plumb". Ideea este intarita si de metafora "ninge gri" care adanceste starea depresiva a eului, sentimentul de vid.

8. In ultima strofa a poeziei "Gri" Bacovia transmite o neagra melancolie data de starea singuratate resimtita de artist in raport cu tot ceea ce il inconjoara. Aceasta stare este redata cu ajutorul imaginilor artistice, indeosebi vizuale ("iar in zarea grea de plumb/ Ninge iar") si al figurilor de stil bazate in special pe cromatica monotona a peisajului "innegri", "gri", "plumb". Metafora "zarea grea de plumb" adanceste apasarea uriasa din sufletul eului liric. Se remarca acea concordanta, intalnita si in alte poezii bacoviene dintre monotoniadecorului exterior si sentimentul depresiv care il domina pe poet.

9. Titlul, construit simplu din adjectivul cromatic "gri", motiv des intalnit in opera bacoviana, anticipeaza tema poeziei, sugerand tristete, deprimare, singuratate. Se observa repetarea acestuia si in interiorul poeziei in sintagma "ninge gri" din finalul fiecareia dintre cele doua strofe. De asemenea, devenind astfel un laitmotiv, in poezie pot fi identificate o serie de elemente din campul sau semantic "innegri", "plumb", cu rol in adancirea senzatiei de melancolie.

I. 15. ("Amurg de iarna" - George Bacovia)

1. sumbru = intunecat, posomorat;

orizont = zare;

2. Folosireacratimei marcheaza in ambele cazuri pronuntarea intr-o singura silaba a sunetelor finale din primulcuvant si a celor initiale din cel de-al doilea (valabil si pentru al doilea cu al treilea cuvant), avand rol in pastrarea masurii si ritmului versului.

3. in amurg; in amurgul vietii;

4. "Campia alba - un imens rotund - ";

"Copacii rari si ninsi par de cristal";

5. tema mortii, glul, motivul corbului;

6. Epitetul cromatic "campia alba" nu are o simpla valoare ornanta; el creaza un contrast expresiv su termenii care evoca insistent culoarea negru (sumbru, corb), imprimand viziunii poetice un caracter ireal.

7. Cea de-a doua strofaa poeziei continua descrierea tabloului trist de iarna din prima strofa. Se observa constructia inchisa marcata de aparitia versului "taind orizontul, diametral", atat in finalul acestei strofe, dar si in cel al primei strofe. Astfel impresia creata este de stranie miscare in cerc. Spatiul poetic este tensionat de imaginea repetata a miscarii corbului. Zborul corbului intr-o directie nedeterminata (in prima strofa) si intoarcerea lui in a doua strofa, sugereaza repetarea obsesiva a miscarii ce devine o expresie simbolica a unei stari limita.

8. Titlul "Amurg de iarna" este semnificativ pentru aceste pastel simbolist, sugerand prin conotatia cuvantului "amurg" sentimentul de vid, solitudinea poetului aflat intr-un spatiu inchis, iar prin substantivul "iarna" - o lume pustie, trista, agonizanta.

9. prezenta simbolului, a sugestiei;

tematica: moartea, sentimentul vidului

I. 16. ("Negru" - George Bacovia)

1. carbonizate = arse;

parfum = miros

2. Linia de pauza marcheaza aici tocmai sfrsitul unei etape (amorul).

3. Flacara arunca scantei pe pamantul ud.

4. carbonizat, arse, mangal, sicrie;

5. tema mortii, motivul sicriului;

6. Metafora "noian de negru" semnifica o gramada de scrum. Totuleste ars, culoarea dominanta este negrul mortii, peste tot sunt semne ale distrugerii.

7. Motivul centralal strofei este amorul. Poetul pare a fi supravietuit unei experiente de cosmar carear fi putu avea loc in vis. Iubirea a murit de curand, pentru ca este prezent verbul "fumega", ceea ce ar insemna ca arderea nus-a produs de mult. I se asociaza "parfumul de pene arse", cadere si moarte. Focul si ploaia, prezente in text, sunt ambele elemente ce duc la dezagregare. Reluarea in ultimul vers a metaforei "noian de negru" duce cu gandul al un sfarsit de lume material si sufletesc.

8. Adjectivul "negru" reprezinta un simbol des intalnit in poezia bacoviana. Acesta sugereaza prin repetarea obsedanta ideea mortii prezenta in toate elementele din jur.

9. Dorinta simbolistilor era aceea de a nu numi in mod direct stari sau sentimente, ci de a le sugera prin intermediul simbolului. Astfel, in aceasta poezie, ideea mortii este sugerata prin dezagregarea materiei ("noian de negru", "carbonizate flori") sau prin sfarsitul iubirii.

I. 17. ("Pastel" - George Bacovia)

1. frunza, galbena;

2. Cratima desparte doua parti de vorbire diferite (conjunctia coordonatoare "si" de pronumele "-i"), marcand elidarea vocalei "i", consecinta fonetica fiind pronuntarea intr-o singura silaba a celor doua cuvinte. Se mentine masura si ritmul versului.

3. a taia frunze la caini; a umbla de funza frasinelului;

4. "pica frunza/ Si-i galbena ca tine" imagine vizuala

"iar eu in golul toamnei/ Cheman in aiurare.." imagine auditiva

5. Prezenta eului liric in poezie este sugerata prin folosirea verbelor si pronumelor la persoanele I si a II-a: "spune", "chemam", "-ma", "tine", dar sia verbelor la imperativ: "ramai", "stai", "spune".

6. Punctele de suspensie, alaturi de linia de pauza, marcheaza grafic regretul eului liric in fata alegerii facute, aceea de a renunta la iubire.

7. Tema poeziei este tipic bacoviana, pierderea iubirii asociata imaginii dezolante a toamnei. In cea de-a doua strofa este prezentata plecarea iubitei, lasandu-l in urma pe poet intr-o stare de deznadejde. Cadrul pustiu al toamnei vine sa sublinieze tristetea, sentimentul de vid, care au pus stapanire pe sufletul poetului. De asemenea, aceste stari sunt sugerate si prin utilizarea liniei de pauza sau a punctelor de suspensie.

8. Desi intitulata "Pastel", poezia bacoviana se constituie mai degraba intr-o descriere a trairilor poetului (un decor interior) pe fundalul unei toamne agonizante, care pustieste natura.

9. simbolism tematica (pierderea iubirii)

utilizarea simbolului

repetarea unor cuvinte sau sintagme

I. 18. ("Ploua" - George Bacovia)

1. tina, ploua;

2. Utilizarea punctelor de suspensie in finalul primului vers exprima sentimentul de deznadejde a eului liric in fata ploii nesfarsite.

3. In luna mai vremea este cea mai frumoasa de pe tot timpul anului.

Nu mai pot merge la mare.

4. motivul ploii; motivul talangei;

5. forme verbale si pronominale de persoana I si a II-a : "n-am mai vazut", "-mi";

6. Epitetul personificator "grele (talangi) adormite" sugereaza un sentiment de apasare, de deznadejde a poetului ca urmare a ploii. Aici ea cade neincetat. Impresia de sfarsit de lume este astfel amplificata de repetarea acestui cuvant in versul-refren al poeziei.

7. Un procedeu tipic simbolist este repetarea unui vers in poezie, cu valoare de refren ("Ah, plansul talangii cand ploua!") ce sugereaza aici atmosfera apasatoare, agonizanta.

8. Cea de-a treia strofa completeaza tabloul monoton al unei naturi inecate de ploaie. Ploaia, in poezia bacoviana, nu vine sa purifice, nu este un simbol al fecunditatii naturii, ci unul al dezagregarii materiei. Sentimentul vidului, al tristetii pune stapanire pe poet.

9. O caracteristica a limbajului simbolist este sugestia. Utilizand simbolul sau repetand anumite sintagme sau versuri sunt sugerate sentimente, stari ale poetului (Aici agonia, deznadejdea, depresia, cauzate de ploaia nesfarsita).

I. 19. ("Palind" - George Bacovia)

1. "pala lumina", "noapte deplina";

2. Cratima desparte doua parti de vorbire diferite, marcand pronuntarea intr-o singura silaba; astfel, contribuie la mentinerea ritmului si masurii versului;

3. O umbra de tristete ii rasari pe fata.

Piata neagra din Romania s-a extins in ultimii ani.

4. "tristele becuri cu pala lumina", "pustiilor piete"

5. Epitetele "tristele becuri" si "pustiilor piete" sugereaza o atmosfera monotona, tipic bacoviana, in care pana si lumina pare trista. Piata pustie este un decor des intalnit in poezia lui Bacovia, un spatiu in care poetul insingurat si dezamagit bantuie.

6. lirism subiectiv descrierea trasaturilor interioare ale poetului

marcile lexico-gramaticale ce marcheaza prezenta eului liric (verbe si pronume la persoanele I si a II-a)

7. Ultima strofa are aceesi structura inchisa, ca si primele doua prin repetarea in debut si in final a aceluiasi vers ("Sunt solitarul pustiilor piete"), cu valoare de refren. Astfel se insinueaza gandul obsedant al singuratatii, al pustiului, ce il macina pe poet. Structura inchisa a acestui ultim catren sugereaza la randu-i, spatiul inchis in care agonizeaza poetul, lipsit de orice speranta de a iesi din el. Aceasta imagine dezolanta a eului liric bantuit de gandul mortii intr-o piata solitara, imagine schematica, obtinuta cu ajutorul unui numar mic de figuri de stil (epitete), este un laitmotiv al liricii bacoviene ce trimite catre o tema tipic simbolista: moartea prezenta in toate elementele lumii inconjuratoare.

8. Titlul poeziei, constituit dintr-un verb la gerunziu ("palind") trimite cu gandul la un decor tipic bacovian, dominat de obscuritate, dar si la "palirea" sufletului poetului, devenit o umbra ce bantuie prin pietele solitare.

9. - utilizarea versului cu valoare de refren

- tematica: moartea, piata pustie.

I. 20. ("Ti-am impletit" - Ion Barbu)

1. cununa = coroana

grava = solemna

2. virgulele despart o structura (substantiv+adjectiv), in vocativ, de restul propozitiei.

3. inima de piatra; cu mana pe inima;

4. Nu mi-a spus unde pleaca.

Lacul era dezmierdat de mii de unde aurii.

5. "Sa te inalti mai grava in cadrul tau de azur"

"Asteapta infinita si limpede ca marea".

6. Inversiunea "umeda [] tiara" accentueaza semnificatia epitetului "umeda", care imprima ideea de maretie.

7. Titlul poeziei, constituit dintr-un verb la indicativ precedat de pronumele personal "ti-", arata atitudinea subiectiva a poetului si marcheaza adresarea directa catre "slavita sora", ce simbolizeaza de fapt creatia. Se anticipeaza, astfel, inca din titlul, caracterul de arta poetica al textului barbian.

8. Poezie modernista, "Ti-am impletit" apartine liricii subiective in primul rand prin prezenta evidenta a eului liric, indicata de verbe si pronume la persoana I si a II-a. Exprimarea ideilor si trasaturilor eului liric intr-un limbaj atipic.

9. Barbu foloseste in poezia sa sugestia ca procedeu principal al limbajului poetic. Poezia poate fi privita ca o arta poetica, al carui limbaj se caracterizeaza prin ambiguitate, trasatura specifica poeziei moderniste. Mesajul poetic este incifrat, relatia dintre poet - creatie sa fiind sugerata de utilizarea unor termeni su sens conotativ, din crearea unor figuri de stil.

I. 31 (Dan Botta, Cununa Ariadnei)

1.   inlantuiti = uniti; melancolie = tristete.

2.   Cratima din structura "Dumnezeieste-ntraripati" marcheaza elidarea vocalei i si are scopul de a pastra ritmul si masura versului.

3.   "Un cantec fara moarte as vrea sa cant".

4.   Teme/motive literare: tema iubirii, motivul cantecului, motivul lunii.

5.   Marci lexico-gramaticale prin care se evidentiaza prezenta eului liric in textul dat sunt verbele la persoana I singular: "as vrea" si plural: "sa plutim" si pronumele personale la persoana I singular: "ma" si plural: "noi".

6.   Metafora "Dumnezeieste-ntraripati de vant" sugereaza infocarea eului liric si a iubitei sale si faptul ca sentimentele acestora, prin intensitatea lor, ii ajuta sa se detaseze de zbaterile ce tin de sfera terestra, materiala, au o valenta eliberatore si in acelasi timp le insufla vitalitate, un clocot interior.

7.   Verbele la modul conjunctiv au rolul de a exprima dorinta eului liric de a fi alaturi de femeia iubita si de a-si eterniza sentimentele de dragoste, idee sugerata de verbul a canta: "sa cant", "sa cante". Verbul "sa plutim" ilustreaza dorinta eului liric de a depasi zbuciumul lumii materiale prin intermediul sentimentelor lui inaltatoare si eliberatoare.

8.   In ultimele doua strofe eul liric isi imagineaza momentele finale ale iubirii lui, creand o atmosfera melancolica, aflata in contrast cu cea dinamica, infocata, din incipitul poeziei. Sentimentul de tristete este ilustrat cu ajutorul epitetului "bratul rece" si al personificarii "Acelasi pescarus in larg va plange", care sugereaza legatura permanenta dintre natura si eul liric, dar si cu al metaforei "Melancolia va luci stelar", prin care se face o noua trimitere la planul ceresc, spre care tinde eul liric, plan aflat in opozitie cu cel intunecat al lumii materiale: "Pe marginea de umbra a tunicei". Este utilizat motivul mitologic al reginei Berenice in cadrul unei metafore pentru a reda imaginea cerului instelat care pare sa atinga indragostitii: "peste noi va ninge rar/ O pulbere din Coada Berenicei".

9.   Cuvantul cantec, devenit un motiv al poeziei, simbolizeaza dragostea eului liric pentru iubita sa, sentimentele lui infocate pe care doreste sa le eternizeze. In cea de-a doua strofa sensul simbolic al cuvantului este generalizat, referindu-se la iubirea traita de toti indragostitii, iar cantecul devine asemenea unei vraji, o incantatie a iubirii: "Un cantec printre ani si un descant".

I.    32 (Emil Botta, Marea)

1.   ,,frunze"; ,,valuri"

2.   Cratima folosita in constructia ,,nu-mi da" are rolul de a marca elidarea vocalei ,,i" din forma pronominala ,, imi'.

3.   Am fost la mare. (substantiv)

Parcul acela este mare. (adjectiv)

4.   teme/motive literare: marea, valuri, uitarea,

5.   pronume si adjective pronominale la persoana I ("mi", "meu", "ma"); verbe la persoana I ("nu stiu", "nu vreau", "sa uit")

6.   In partea a doua a poeziei se remarca acumularea de negatii pentru a sublinia necesitatea linistii si a uitarii la care aspira eului liric. Astfel, prin utilizarea adverbelor negative ("nu", "nici" - valoare adjectivala) ideea de singuratate si de intoarcere catre sine este foarte bine evidentiata.

7.   Prin intermediul metaforei cu valoare de simbol marea este asociata cu imaginea padurii, stabilindu-se o analogie intre sunetul produs de valurile "clocotitoare" si fosnetul frunzelor. Sintagma este folosita de doua ori pe parcursul textului, o data la mijloc si o data in finalul poeziei, astfel fiind accentuata asemanarea si realizandu-se o simetrie a textului.

8.   Incipitul poeziei reprezinta trezirea din somnolenta a unor forte interioare care pana acum parca nu s-au manifestat. Pentru a marca gradatia ascendenta a agitatiei interioare sunt folosite figuri de stil, precum epitetul in inversiune (,,clocotitoare valuri''), metafora(,,digul pieptului meu''), dar si diferite tipuri de imagini artistice vizuale sau auditive ("leganare de frunze", "valuri.loveau", "talazuri cresteau"). Gradatia este marcata si de verbele folosite, trecandu-se de la ,,se trezeau'' si ,,abia incepea'', la ,,loveau'' si ,,cresteau". Imperfectul, timp verbal care exprima o actiune inceputa in trecut fara a se preciza momentul incheierii acesteia, face trimitere la faptul ca odata ce au iesit din starea de latenta fortele interioare nu mai pot fi stavilite, continuand sa-si faca simtita prezenta permanent.

9.   Titlul este reprezentat de un substantiv articulat hotarat - marea - care denumeste metafora centrala a textului, ,,marea padurii". Astfel, titlul sugereaza asemanarea evidenta in perceptia eului liric dintre freamatul padurii si clocotul marii, metafora amintita fiind explicitata pe parcursul textului liric.

I.    33 (Mateiu I. Caragiale, Gradinile Amagirii)

1.   ursuza = posomorata;taina= secret;

2.   In primul vers, cratima leaga parti de vorbire diferite si este utilizata de asemenea din necesitati prozodice (pentru mentinerea ritmului).

3.   Muscata se ofilise deoarece nu o udase nimeni (sens propriu/ denotativ).

Ea se ofilise de dorul celui drag (sens figurat/ conotativ).

4.   Teme/ motive prezente in poezie: timpul, luna, umbra.

5.  Sentimentul predominant care se desprinde din poezie este tristetea, acest lucru fiind reliefat de atitudinea eului liric de a privi spre trecut cu nostalgie, nefiind multumit de prezent. Grupurile nominale indica faptul ca tristetea este sentimentul dominant

(,, tulburi nori", ,,vazduhul vested", ,,mohorate flori", ,,ursuza luna" etc.).

6.  In poezia ,,Gradinile Amagirii", apare ideea trecerii ireversibile a timpului. Eul liric simte ca nu mai poate aduce clipele trecute inapoi si incearca un sentiment de nostalgie, cauzat de amintirea clipelor frumoase care tin de trecut (,,in zadar vei cere viclenei naluciri/ Sa-ti mai invie-o clipa a stinsei fericiri").

7.  Epitetul ,,vazduhul vested" are rolul de a descrie vazduhul, acesta fiind lipsit de viata, mohorat, inducand un sentiment de tristete. Se creeaza o simetrie intre natura si starea eului liric, natura impartasindu-i parca suferinta.

8.  In ultima strofa a sonetului predomina sentimentul de tristete. Eul liric regreta ca nu se mai poate intoarce in trecut, la perioada de tinerete pentru a simti macar o clipa de fericire.

Apare epitetul in inversiune ,,searbedele zori", figura de stil menita sa arate corespondenta dintre trairile eului liric si natura. Totodata, acesta are rolul de a arata viziunea modificata a eului liric, lucrurile frumoase nemaiavand nicio importanta pentru el. Inversiunea ,,amara soarta" arata cruzimea sortii care face ca timpul, respectiv lucrurile frumoase sa treaca fara sa existe sansa de a le intoarce.

9.  Titlul ,,Gradinile Amagirii" contine un termen concret (,,gradinile") si unul abstract (,,Amagirii"), care este personificat prin scrierea cu majuscula. Astfel, se arata existenta unui loc aflat in constiinta eului liric, spatiu legat de clipa prezenta, clipa in care nu mai exista decat amagirea.

Campul semantic dominant din poezie este acela al tristetii (,,s-a ofilit", ,,ursuza", ,,tulburi", ,,vested", ,,vei plange", ,,amara", ,,mohorate", ,,searbedele"), aratandu-se starea eului liric - regretul dupa ,,apusa tinerete". Spatiul imaginat, gradina, trimite initial cu gandul spre o imagine a frumosului, a armoniei dar prin adaugarea celui de-al doilea termen (amagire) se evidentiaza ideea ca totul nu este decat o iluzie, o imagine a efemerului.

I. 34 (G. Calinescu, Neoromantica)

1. Coama bogata a calului demonstreaza ca este bine ingrijit.

Pe coama acestui deal se cultiva pomi.

2. In structura "Descoperit-am" cratima marcheaza scrierea inversata a formei verbale la timpul perfect compus.

3. "Funebra turla sumbra printre molifti si pini"

4. poetul, natura,motivul codrului, motivul lacului

5. Verb la persoana I singular - "Descoperit-am"; pronume la persoana I - "imi", "eu".

6. Repetitia enumeratiei "solemn si elegant" realizeaza paralelismul intre prima si ultima strofa, relevand asemanarile dintre "Poetul" de acum un secol si eul liric, figura de stil creionand atitudinea specifica poetului romantic pe care o preia si eul liric.

7. Motivul lacului este unul specific romantismului, prezenta sa in poezie ajutand la conturarea universului poetic romantic care constituie tema textului. Astfel lacul reprezinta un element ce apartine spatiului exterior poetului si care il inspira, creatia romantica accentuand relatia dintre om si natura.

8. Ultima strofa marcheaza trecerea la lirismul subiectiv, eul identificandu-se cu poetul romantic de acum un secol al carui univers este descris in strofele anterioare. Reluarea epitetului "tilindrul cel gigant", a imaginii redingotei si a turlei realizeaza paralelismul cu prima strofa, exprimand asemanarile eului cu un poet romantic de altadata, preluand de la acesta atitudinea eleganta, observandu-se si trecerea de la timpul imperfect folosit pentru descrierea "Poetului", la timpul prezent, la neoromantism. Se reia motivul apei, din care "ies sirene si undine", si motivul codrului care constituie o metafora pentru universul liric romantic, intrucat natura si mitologia sunt teme predilecte ale romantismului pe care le va aborda si eul liric in ipostaza de poet, idee ilustrata de metafora "eu ma pierd in codri solemn si elegant".

9. Poezia are ca tema poetul romantic si universul sau liric, primele trei strofe realizand portretul unui poet de acum un secol si proiectand in exteriorul sau marile teme ale creatiei romantice, pentru ca apoi eul liric din prezent sa creeze tot in maniera romantica desi curentul apusese, ceea ce explica titlul - reinventarea romantismului prin folosirea stilului specific curentului, sugerat de dublul epitet "solemn si elegant", si reluarea motivelor literare ale acestuia, dar intr-o maniera "neoromantica".

I. 35 (Vasile Carlova, Inserare)

1.   cu ochii in soare, soare cu dinti

2.   Din punct de vedere fonetic, apostroful marcheaza accidentala a vocalei "e" si pastreaza masura si ritmul, conferind oralitate stilului.

3.   "cevasi", "sgomot", "blajana"

4.   teme/motive: natura, luna, singuratatea s.a.

5.   marci ale eului liric: pronume si verbe la persoana I: "tiu", "eu", "ma".

6.   Expresivitatea limbajului poetic apare prin intermediul figurilor de stil (epitete -

"placuta vreme", "trista vale", repetitia - "incet, incet", personificarea - "luna[]isi cauta de cale adesea multumind"), care ajuta la formarea imaginilor artistice extrem de sugestive.

7.   Atat tema poeziei (natura) cat si numeroasele motive (noaptea, singuratatea, luna si stelele, visul) justifica incadrarea textului in lirica de inspiratie romantica. O alta trasatura romantica a versurile este comuniunea ce se stabileste intre om si natura; singuratatea naturii se confunda cu singuratatea eului liric.

8.   Atmosfera strofei este de melancolie, tipic unei creatii romantice. Motivul lunii este predominant, acesta generand o serie de imagini vizuale("campiile albind"). In ultimele doua versuri, aceasta este personificata. Senzatia de armonie este data de perfectiunea astrului selenar care domina totul ("si plina de placere, cu frunte mai blajana / Isi cauta de cale adesea multumind"). Prin repetitia "incet, incet.se urca", dar si prin locutiunea verbala "isi cauta de cale" se creeaza imagini vizuale care arata miscarea de alunecare a lunii fiind abia perceptibila. In aceasta strofa, Vasile Carlova realizeaza un tablou nocturn in care se asterne linistea odata cu aparitia lunii "vremelnica stapana".

9.   Titlul "Inserare" face trimitere la motivul principal al textului, sugerand in plan secundar si armonia naturii cu sentimentele de solitudine ale elui liric, care sunt parca mai accentuate odata cu lasarea serii. Fiind un substantiv nearticulat se creeaza senzatia unei repetabilitati, a unei stari de continua detasare in fata tumultului vietii ("P'acea placuta vreme, in asta trista vale,/ De sgomot mai de laturi eu totd'auna viu.").

I.    36 (George Cosbuc, Pastel)

1.  "padure"; "mac"

2.  Cratimele din structura "Si-adoarme-apoi" au fost utilizate pentru a marca rostirea legata a celor trei cuvinte. Rolul prozodic al cratimei consta in pastrarea masurii si a ritmului versurilor..

3.  E vara, deci se intuneca mai tarziu.

I s-a intunecat fata cand m-a vazut venind spre el, credea ca o sa-l cert.

4.  tema - natura; motivul - inserarea

5. liniste

6.  Personificarea "Din ochi clipeste-ncet cicoarea/ Si-adoarme-apoi si ea" exprima starea de liniste redata de contemplarea naturii, cu puternice reverberatii in sensibilitatea eului liric. Aceasta personificare are rolul de a crea o atmosfera in care linistea totala isi pune amprenta si asupra vegetalului.

7.  Verbele la prezent, predominante in poezie, au rolul de a transmite ideea eternizarii naturii surprinse in acest pastel, a elementelor care compun tabloul fascinant al inserarii: "bate", "adoarme", "tace" etc. Aceste verbe sugereaza incremenirea naturii cuprinsa de o liniste profunda.

8.  In a treia strofa a pastelului este prezentat un tablou static, care intregeste starea de liniste ce a cuprins intreaga natura in momentul inserarii, stare la care fac trimitere si strofele anterioare. Descrierea surprinde trecerea de la crepuscul la noapte, prin imaginea vizuala: "amurgul moare./ Da semne noptii din ponoare". Personificarea "Ea-mbraca haine-ntunecate", precum si epitetul personificator "tacuta", au rolul de a crea o atmosfera plina de mister. Se remarca impersonalitatea vocii lirice, motivata fiind de faptul ca accentul cade pe spectacolul naturii contemplate, o magnifica panorama surprinsa, parca, in toate detaliile ei. Astfel singura marca a prezentei eului liric este deicticul personal "eu", din strofa a doua, care sugereaza relatia directa dintre om si natura.

9.  Titlul "Pastel" este sugestiv, indicand denumirea speciei liricii peisagistice, utilizata doar in cadrul literaturii romane. Astfel, titlul are rolul de a anticipa descrierea unui colt de natura, in care poetul isi exprima discret sentimentele, prin intermediul stihiilor si al vegetalului : "Prin visini vantul in gradina/ Catand culcus mai bate-abia/ Din aripi, si-n curand s-alina", "Din ochi clipeste-ncet cicoarea/ Si-adoarme-apoi si ea". Treptat, orice trimitere spre ideea de miscare dispare.

I.    37 (Aron Cotrus, Muntii)

1)   degeaba; necuprins

2)   Liniile de pauza marcheaza o pauza in vorbire, realizata in ambele cazuri, pentru a delimita o constructie metaforica cu valoare apozitionala.

3)   Ceea ce l-a determinat sa-si paraseasca drumul ales in viata a fost sentimentul apasator de vina, de care nu putea sa scape.

Intr-un moment al vietii in care pierduse sprijinul apropriatilor sai, singurul lucru care il motiva sa-si urmeze studiile era setea de cunoastere.

4)   teme/motive literare: viata privita ca o lupta continua, muntii, lumina etc.

5)   "In coaja lui tirana", "setea-mi"

6)   Metafora "piedica-mi de huma", este o figura de stil prin care eul liric isi exprima viziunea asupra relatiei dintre trup si suflet; astfel, partea fizica a fiintei omenesti este vazuta ca un obstacol ("piedica") in calea obtinerii desavarsirii spirituale, prin atingerea absolutului.

7)   Modalitatea in care versificatia poeziei a fost conceputa poate fi interpretata ca o incercare de a reda cat mai fidel starea interioara de neliniste sufleteasca a eului liric, care nu poate fi incadrata la nivel structural de constrangeri prozodice. Lipsa armoniei ritmului, masurii si a rimei ar putea sugera, astfel, ideea de limitare a individului, in comparatie cu nazuintele sale.

8)   Ideea poetica din ultima strofa este conturata printr-o paralela realizata intre conditia umana si cea a muntilor, iar incercarile eului liric de a atinge absolutul sunt asemanate cu procesul de formare al muntilor. Lupta vocii interioare a poetului cu propriile restrangeri este redata printr-o serie de figuri de stil : metafore ("piedica-mi de huma", "setea-mi de lumina"), o comparatie ("ca dintr-o stramta ocna"), enumeratii ("sa ies, sa scap, sa fug"), inversiuni ("sufletu-mi ce totul ravneste sa absoarba") si epitete ("omorator", "slut", "salbatic", "statornic" etc.). Comparatia vietii, vazute ca o lupta continua, cu fenomenul de ridicare a muntilor, este evidenta la nivelul textului liric prin repetarea structurii "ca voi" atat la inceputul strofei, cat si spre sfarsitul acesteia.

9)   Titlul poeziei poate contraria asteptarile cititorului. Initial accentul pica pe modul de formare a muntilor vazut ca o "revolta" impotriva ordinii naturale. Deci, asa dupa cum anunta si titlul imaginea muntilor apare in prim-plan. Strofa a doua insa, aduce o schimbare: incercarea muntilor de a se ridica din "coaja" pamantului este comparata cu dorinta eului liric de a-si depasi propriile posibilitati, de a se elibera de tiparele neschimbatoare impuse fiecarui individ in parte. Astfel, finalul poeziei sugereaza un sentiment al eului liric de tip eterogen, manifestat atat prin admiratie, cat si prin invidia fata de puterea intrinseca a muntilor.

I. 38 (Nichifor Crainic, Desmarginire)

1.   a-si lua inima in dinti; a avea o inima de aur; a-si calca pe inima; a pune la inima.

2.   Virgulele din versul "Iar tu, frumoasa lume, sa-mi pari o piatra seaca" au rolul de a izola apozitia "frumoasa lume" de restul propozitiei.

3.   amara = dureroasa, trista; azur = albastru.

4.   Teme/motive: tema dezmarginirii, motivul arhanghelului, motivul stelei.

5.   Marci lexico-gramaticale prin care se evidentiaza prezenta eului liric in textul dat sunt verbele la persoana I singular: "ma voi sui", "voi deslipi", "voi sfarama", "voi culca" si pronumele si adjectivele pronominale la persoana I singular: "ma", "meu", "-mi", "mea".

6.   Verbele din poezie sunt utilizate la timpul viitor deoarece ele exprima dorinta eului liric de a se detasa de latura sa materiala ("ma voi sui", "voi deslipi"), de a intreprinde o ascensiune catre absolut ("voi sfarama", "voi culca", "s-or lumina") si de a accede la esenta, de a se contopi cu Divinitatea ("Ma va-nvali", "m-oi topi").

7.   Esential in transmiterea mesajului poeziei este simbolul norului, care reprezinta un intermediar intre terestru si ceresc, intre materialitatea de care eul liric doreste sa se detaseze si absolutul la care el vrea sa acceada. Astfel, norul, "salupa/Ritmata de arhangheli", este cel care faciliteaza ascensiunea catre Divinitate a eului liric.

8.   Ultima strofa a poeziei infatiseaza finalul ascensiunii eului liric si accederea lui la absolut. Oximoronul "crestete de hau" sugereaza imaterialitatea planului ceresc si imposibilitatea lui de a fi raportat la lumea terestra. Metafora "O pretutindeneasca vibrare de lumina" simbolizeaza idealul pe care eul liric doreste sa-l atinga, iar metafora "m-oi topi in boare de muzica divina" ilustreaza dematerializarea acestuia si contopirea lui cu Divinitatea, reprezentata cu ajutorul epitetului "muzica divina". Metafora "Despovarat de zgura parerilor de rau" sugereaza detasarea de grijile si regretele inerente trupescului odata cu atingerea spiritualului.

9.   Titlul "Desmarginire", care prefigureaza tema poeziei, sugereaza eliberarea de materialitate a eului liric, desprinderea acestuia de lumea terestra si de constrangerile temporale si spatiale si accederea lui la absolut, la Divinitate.

I. 39 (Leonid Dimov, Sa fie iarna)

1.   jale - tristete; naluci - fantasme

2.   "sa-nteleg" - In aceasta structura cratima marcheaza lipsa unui sunet (vocala i) despartind doua parti de vorbire diferite si pastrand masura.

3.   Fata se privea intr-o oglinda sparta. - sens propriu

Ochii sunt oglinda sufletului. - sens figurat

4.   teme/motive: iarna, visul, firea, noaptea etc.

5.   "A chipurilor in amurg plapand"

6.   Prezenta eului liric in poezie se evidentiaza prin pronumele personale la persoana I, singular ("ma", "mi) si prin verbul la persoana I singular ("-nteleg").

7.   Titlul poeziei nuanteaza dorinta de a fi captiv unui aceluiasi timp. Iarna capata conotatiile unui moment miraculos, in care nimic nu e surprinzator si totul e posibil, element intermediar intre divin si terestru, taram al minunilor in contingent. Modul conjunctiv cu valoare imperativa subliniaza doleanta eului liric de stagnare, conservare a acestui timpului. Valoarea imperativa, de care aminteam, sugereaza intensitatea sentimentului, dorinta puternica de a se abandona intr-un timp incremenit. Iarna ar mai putea sa sugereze lumea launtrica a eului liric. Prizonier al cotidianului, acesta doreste sa se afunde in inconstient "pentr-un ev intreg", intr-o lume de "preziceri si colinde".

8.   In primele trei strofe se face descrierea unui cadru oniric prin prezenta unor ansambluri insolite. Un spectacol fabulos e creat prin gandurile eului liric. Inaintarea in miraculos si configurarea acestui cadru ar putea traduce o rezistenta a eului liric la constrangerile si la limitele realului. Succesiunea imaginilor ar putea fi interpretata ca o dorinta a acestuia de a inlatura barierele si de a explora miraculosul. Astfel: "Cum roade visul firea cea aeve/ Cu fiecare noapte mai adanc" sugereaza faptul ca acest plan secund al existentei este intotdeauna prezent in orice "fire". Personificarea visului care dirijeaza fiintele miraculoase accentueaza capacitatea oniricului de a face din imposibil posibil. Aparitia figurilor mitologice, legendare reliefeaza prin intermediul enumeratiei "zei, meandri, eve/ Si cavaleri" faptul ca in acest spatiu orice este realizabil. Oximoronul fantasmelor care "gonesc usor" realizeaza sub forma unei asocieri paradoxale, o imagine de miscare absurda, care vine sa demonstreze din nou faptul ca in acest spatiu concretul se dizolva in abstract. Se observa, de asemenea, structura simetrica a inceputului celor trei strofe, prin care se realizeaza cate o comparatie de fiecare data parca neterminata, in sensul ca nu apare termenul cu care se face comparatia. ("Cum roade visul.", "Cum se lipesc cu totii.", "Cum nasc apoi naluci.").

9.   Expresivitatea poeziei este data de aparitia figurilor de stil si de elementele de versificatie. Poezia este formata din patru catrene, in primele trei strofe configurandu-se un cadru abstract, ireal. Acest lucru este sugerat prin personificarea visului care dirijeaza figuri legendare. Motivul oglinzii subliniaza limita dintre real si ireal "Cum se lipsesc cu totii de oglinda/ Sa treaca dincolo cat mai curand". Oniricul tinde spre invadarea realului, spre contopirea cu acesta intr-un spatiu metafizic, absolut. Insa acest lucru e impiedicat de bariera reprezentata simbolic prin oglinda. Astfel jalea creste in "tagma suferinda", epitet (gerunziu acordat) ce sugereaza dezamagirea provenita din imposibilitatea fuziunii dintre real si ireal. Personificarea nalucilor care se plimba calare si oximoronul "gonind usor" creeaza o imagine paradoxala care configureaza un spatiu miraculos. Nalucile iau parte la "circul interzis pentru cei vii", la spectacolul accesibil doar celor care transcend din realitate in acest cadru oniric. In ultima strofa tensiunea lirica se amplifica, iar prezenta eului liric se face simtita prin pronumelor personale la persoana I, singular ("ma", "mi) si prin verbele la persoana I singular ("-nteleg"). Hiperbola "pentr-un ev intreg" sugereaza dorinta eului poetic de a ramane captiv unui timp abstract, ordonarea timpului dupa succesiunea ireversibila a fenomenelor sa se anuleze, timpul sa isi piarda esenta, iar el sa patrunda intr-o alta forma a existentei "pentr-un ev intreg". Expresivitatea lirica este, astfel, cat se poate de bine conturata.

I. 40 (Stefan Augustin Doinas, Iedera indragostita)

1.  "arhitrava" , "coloane"

2. In versul "Ah, de-atunci suvoaie-ntregi de clipe" este utilizata virgula pentru a marca interjectia "ah".

3. a sterge de pe fata pamantului, a intra in pamant de rusine

4. tema creatiei, motivul timpului

5. Scrierea cu litera mica la inceputul unor versuri se justifica prin faptul ca poetul a utilizat ingambamentul care consta in continuarea unei idei poetice in versul urmator, fara a marca aceasta printr-o pauza. Autorul foloseste acest procedeu, des utilizat din perioada modernista pana in prezent, pentru a evidentia mai bine o idee poetica, pe care o dezvolta de-a lungul mai multor versuri

6. epitet dublu: "Iat-o: frunza palida, sihastra", personificare: "Iedera-mbatata decuvant"

7. Alternarea modurilor si a timpurilor verbale face cititorul sa surprinda cateva secvente ce amintesc de o desfasurare epica. In prima parte a textului observam aparitia imperfectului, indicand actiuni durative, in cazul carora nu se poate preciza momentul incheierii lor: in vreme ce mesterul "inalta", iedera "incerca" zadarnic sa se prinda de piciorul lui. Dupa ce mesterul ii adreseaza chemarea prin imperativul "vino", iederea, ademenita de cuvant, incepe sa urce, iar toate actiunile ei vor fi numite de acum de verbe la indicativ, timpul prezent ("musca", "se alinta", "deschide", "misca").

8. Textul este conturat pe baza unei fantezii ce imbraca o poveste inedita de dragoste intre mester si planta firava, timida, prezentata metaforic. Initial, aceasta este retinuta, sfioasa, insa odata ce mesterul o invita sa-i fie alaturi, prinde curaj iar dragostea lor se va pierde in timp "suvoaie- ntregi de clipe".

Ultimele 7 versuri incep prin imperativul "iat-o", care dinamizeaza atmosfera poeziei, sugereaza surpriza eului liric in momentul aparitiei iederei. Urmeaza o ampla personificare a sa, construita cu ajutorul figurilor de stil: epitet multiplu ("frunza, palida, sihastra"), metafora ("glezna pietrelor") si a imaginilor vizuale ("suind cu soarele pe dungi", "misca brate gingase, prelungi"). Odata ce a gustat din fructul dragostei, iedera incepe a-si manifesta sentimentele prin miscari lente, gingase : "se alinta", "linge".

9. Limbajul poetic in poezia data se caracterizeaza prin expresivitate oferita de multitudinea figurilor de stil epitete "frunza, palida, sihastra", metafore "glezna pietrelor", repetitii "si mereu, mereu isi ia avant", personificari "iedera-mbatata de cuvant", prin imaginile artistice folosite - imagini vizuale: "iat-o: frunza palida, sihastra", cat si prin interjectia din versul: "ah, de atunci suvoaie-ntregi de clipe" si prin imperativul "iat-o" ce denota implicarea eului liric si ofera o culoare vie atmosferei sugerate de poezie.

I. 41 (Stefan Augustin Doinas, Balada intrebarii lui Parsifal)

1. tanjea = zacea; cumplit = teribil.

2. Cratima din versul "Durerea-l bantuia ca o fanfara", are rol de a marca elidarea vocalei i , realizandu-se totodata si pronuntia legata a celor doua parti de vorbire diferite (substantiv/pronume personal, forma neaccentuata).

3. E in floarea varstei.

4. "Padurile - schelete care tipa"; "Si apele, sleind, stagnau solemne"

5. teme/motive: natura, castelul, apele

6. In primele patru versuri, prin diferite trimiteri se realizeaza personificarea castelului aflat "intr-o vale legendara." Comparatia "Durerea-l bantuia ca o fanfara" accentueaza ideea conform careia castelul resimte la randului lui, fiind personificat, durerea bolii stapanului.

7. Boala Regelui Pescar pare sa fi afectat toata fire. Natura intreaga respira a boala. Imaginile vizuale care puncteaza acest lucru sunt cat se poate de elocvente prin enunturile eliptice care le cuprind "Padurile - schelete", "stresinile toate-ntr-o aripa". Nicio inaltare nu mai este posibila, vazduhul insusi fiind tarat prin noroi, intr-un mod fortat dupa cum arata si comparatia "ca un sclav". Metafora prin care imaginea padurilor este apropiata de cea a unor schelete, amplifica zbuciumul naturii care vibreaza la aceeasi intensitate cu suferinta Regelui Pescar. Cantecul isi pierde menirea de a exprima frumosul si ajunge doar sa se transforme intr-un vuiet care anunta haosul creat de aceasta stare apasatoare. Epitetul metaforic "vantul galben", sugereaza si el boala grea care a contaminat tot locul.

8. Balada desemneaza specia genului epic care dezvolta un subiect istoric, legendar sau mitologic, avand si pasaje de lirism. Fragmentul citat se incadreaza in definitia speciei. Incipitul marcheaza o atmosfera de poveste, in vreme ce natura este prezentata ca intr-un pastel.

9. Caracterul descriptiv al secventei citate este dat pe de o parte de faptul ca se prezinta un tablou prin detaliile sale specifice ("campie legendara", "apele, sleind, stagnau solemne", "Vazduhul tras prin tina"), iar pe de alta parte de prezenta grupurilor nominale, specifice unei descrieri ("vechi castel", "cumplit zugrav", "vantul galben").

I. 42 (Geo Dumitrescu, Banala)

1)   firesc = natural ; urasc = detest

2)   Prezenta punctelor de suspensie in versul "ca as vrea sa fi intotdeauna a mea." se justifica prin nevoia de a accentua intensitatea sentimentelor eului liric fata de iubita.

3)   Am strans mana de la mana si am cumparat ceva frumos.

Si-a imaginat povestea mea cu ochii mintii.

4) "m-am gandit ca esti frumoasa"; "cu toate ca esti frumoasa"

5) teme / motive literare : iubirea, sarutul

6) Enumeratia "ca esti frumoasa, ca te iubesc, ca as vrea sa fii intotdeauna a mea." are rolul de a scoate in evidenta sentimentele pe care eul liric le are fata de femeia iubita. Doar gandul la frumusetea iubitei, trezeste in el dorinta de a o avea toata viata alaturi. Puritatea acestei nazuinte este subliniata de epitetul dublu "gand cuminte si firesc". Sentimentele lui ii apar drept o consecinta fireasca a reprezentarii iubitei.

7) In a doua strofa, poetul concentreaza intreaga lor "poveste" de indragostiti, in cateva imagini vizuale ce redau intensitatea dragostei traite. Comparatia "totul e roz si plin ca in literatura" sugereaza ineditul sentimentelor resimtite de indragostiti, care nu pare a fi real. Prin cea de-a doua comparatie "totul e .ca intr-un refren de tangou" poetul face trimitere la pasiunea ce caracterizeaza povestea lor de iubire in a caror brate se lasa purtati fara nicio retinere.

Ultimul vers al strofei reprezinta apogeul pasiunii celor doi, implinirea fizica a dragostei pe care amandoi o simt unul fata de celalalt printr-un sarut. Cele trei puncte de suspensie "in clipa asta ti-am simtit buzele pe gura." au rolul de a accentua emotiile traite de eul liric si implicarea afectiva a acestuia. In acea clipa tot ceea ce-i inconjoara pare ca dispare.

8) Titlul poeziei, format doar din adjectivul "banal", pare initial in opozitie cu ideile poetice ale textului. Astfel se poate observa cum la inceput dragostea este acaparatoare, intensa fiind prezenta in orice gand "m-am gandit ca esti frumoasa, ca te iubesc, ca as vrea sa fi intotdeauna a mea..". Insa, dupa ce punctul culminant al pasiunii ce ii cuprinsese pe indragostiti se consuma: "In clipa asta ti-am simtit buzele pe gura", iubirea incepe treptat sa isi piarda din culoare si din farmec, iar cei doi iubiti sa nu ramana cu nimic altceva decat cu o amintire care acum li se pare "Banala".

Daca raportam titlul la contradictia cuprinsa in ultima strofa ("desi faptul ca te iubesc imi apare evident"/"nu stiu de ce te urasc in acest moment") apare o noua explicatie. Sentiment inefabil, iubirea poate conduce de multe ori la stari contradictorii, un motiv pentru a considera toata aceasta poveste de iubire ca fiind una banala.

9)Poezia citata este una de dragoste, avand in vedere tema acesteia (iubirea), dar si faptul ca intregul monolog liric este adresat iubitei ("as vrea sa fii intotdeauna a mea", " m-am gandit ca esti frumoasa", "In clipa asta ti-am simtit buzele pe gura").

I. 43 (Mihai Eminescu, Iambul)

1. vers = stih

trezind = desteptand.

2. Punctele de suspensie marcheaza o intrerupere a enuntului, o pauza afectiva in text; ele pot marca si o stare de melancolie, reflectii asupra propriilor conceptii.

3. Afirmatia mea l-a lasat cu gura cascata.

E toamna in sufletul meu.

4. "s-auzi in el al undei sopot" / "versul cel mai plin"

5. tema creatorului/conditia poetului, motivul inspiratiei poetice, melancolia, iubirea.

6. Comparatia "masura/.plina e ca toamna mierea-n faguri" vine sa evidentieze si sa ridice la rang inalt elementul prozodic: masura este asemanata cu dulceata si abundenta mierii in anotimpul precursor iernii. De asemenea, se subliniaza rolul important al prozodiei clasice in creatia lui Eminescu.

7. Strofa a doua debuteaza cu o exclamatie melancolica, semnul exclamarii fiind insa inlocuit cu linia de pauza, sugerand intreruperea ideii poetice, a starii de melancolie si revenirea la realitate, marcata grafic prin conjunctia adversativa "dar". Ideea poetica este redata prin substantivele aflate in relatie de antonimie: "patima"- "ura", prin epitetul in inversiune: "dulce glas", menit sa-l caracterizeze pe Amor. Versul al doilea, "trezind in suflet patima si ura", sugereaza exprimarea sentimentelor in poezie.

8. Titlul poeziei este alcatuit dintr-un substantiv articulat hotarat "iambul", sugerand ideea de unicitate a piciorului de vers, compus din doua silabe, care este "cel mai plin, mai bland si mai pudic". Reluarea lui in ultimul vers are rolul de a pune in evidenta faptul ca intreaga poezie este "inchinata" iambului.

9. Poezia se incadreaza in curentul romantism prin temele si motivele specifice (tema creatorului, melancolia), accentul fiind pus pe sentimente, pe exprimarea subiectiva a trairilor.

I. 44 (Mihai Eminescu, Stau in cerdacul tau.)

1.   senina = clara; misca = freamata.

2.   Cratima din versul "Deasupra-mi crengi de arbori se intind" are rolul de a pune in evidenta pronuntarea impreuna a doua parti de vorbire diferite. Se pastreaza totodata masura si ritmul versurilor.

3.   Procedeaza cum vrei, atata timp cat transferul nu va bate la ochi.

Prefera sa ramana in intuneric, decat sa afle ca a fost tradat de propriul frate.

4.   "mana ta cea fina" , "umeri de ninsoare"

5.   Teme/motive: iubirea, luna, stelele, ramuri.

6.   Metafora "flori de umbra ma cuprind" este extrem de sugestiva in redarea ideii de analogie intre sentimentele eului liric si natura. Se creeaza o atmosfera intima, de mister, arborii si florile nascand umbre in lumina selenara.

7.   Strofa a doua debuteaza cu conjunctia adversativa "dar", care muta atentia cititorului de pe imaginea cadrului natural, redata in prima strofa, pe imaginea iubitei care este privita. Fereastra, element recurent in lirica eminesciana reprezinta, pe de o parte, hotarul dintre cele doua spatii - exterior si interior - despartindu-i parca pe cei doi indragostiti. Pe de alta parte, fereastra este cea care permite privirii indragostitului sa poata admira frumusetea si gingasia celei pe care o iubeste. Epitetul "mana ta cea fina", precum si metafora "In val de aur parul despletind" exprima senzualitatea celei care pierduta in ganduri se uita in lumina. Relatia de apropiere dintre cei doi este evidentiata de folosirea pronumelor personale de persoana I si a II-a: "eu", "tu" si de adevaratul ritual al privirilor celor doi.

8.   Titlul sonetului este reluat in primul vers din primul catren, fixand cadrul: "Stau in cerdacul tau". Atmosfera de intimitate este creata de acest cerdac, desemnand un spatiu intermediar, un ansamblu domestic intrepatruns cu un aer familiar. Multitudinea imaginilor artistice, in mare parte dinamice ("vantul misca arborii-n gradina", " in val de aur parul despletind", "desfaci visand pieptarul de la san", "incet te-ardici"), cat si figurile de stil ( epitetul "umeri de ninsoare", personificarea "stele tremura" etc.) contribuie la alcatuirea unui spatiu intim, feeric, dominat de lumina selenara "s-alaturi luna bate trist in geam") deoarece toate miscarile sunt abia resimtite. Observarea iubitei se face prin intermediul unei ferestre, spatiu al oglindirii si al invaziei erotice, fapt ce presupune reveria trairii. Feminitatea nuda, marmoreana, reflectand razele lunii, urmata apoi de stingerea luminii ("Incet te-ardici si sufli-n lumanare") invaluie indragostitul in efectele semiobscuritatii produse de o noapte senina. Vraja este atat erotica, invadand spatiul sacru al intimitatii, cat si exterioara, contaminand natura.

9.   Sonetul " Stau in cerdacul tau" apartine liricii intime si dezvaluie o tema romantica. O modalitate de evadare, de data aceasta absoluta, specifica romanticilor este reflectata si aici, prin motivul visului, dar si prin tema naturii. Avem de-a face cu o natura coplesitoare, asupra careia domina lumina selenara, un motiv caracteristic curentului romantic. Impletirea acestei teme cu cea a iubirii semnifica ineditul liricii eminesciene, evidentiata si in acest sonet. Cultivarea sensibilitatii, a imaginatiei si a fanteziei, minimalizand luciditatea si ratiunea este un alt argument in sprijinul apartenentei acestei poezii la curentul romantic.

I. 45 (Mihai Eminescu, Departe sunt de tine..)

1. clipa = moment, vreme; etern = vesnic, nemuritor.

2. Cratima din structura ,,aducerile-aminte" aflata in versul,,Aducerile-aminte pe suflet cad in picuri" marcheaza grafic rostirea impreuna/legata a celor doua cuvinte pronuntate fara pauza, intrand in alcatuirea unei locutiuni substantivale. Sub raport prozodic influenteaza masura si ritmul versului.

3. Pentru el focul inimii e mai puternic decat ratiunea.

Ochii sufletului iti arata adevarata fata a omului.

4. ,,Cu ochii mari in lacrimi, cu maini subtiri si reci"; ,,Si parc-ai vrea a-mi spune cevaapoi suspini"

5.  Teme/motive: viata lipsita de noroc, visul/ reveria, moartea, amintirea

6. Comparatia ,,batran ca iarna" are rolul de a evidentia motivul imbatranirii iremediabile. Substantivul ,,iarna" evoca ideea de singuratate, neliniste, tristete, aspectul de pustietate, lipsit de viata, fiind asociata cu varsta celui care se simte ,,batran" din pricina departarii de iubita.

7. Ultimele patru versuri incep cu exclamatia retorica ,,O! glasul amintirii ramaie pururi mut", aducand in prim-plan tema iubirii care mai traieste doar prin puterea amintirii, inteleasa ca amestec intre fericire si nefericire. Folosirea verbului la conjunctiv prezent, "ramaie" fara conjunctia ,,sa" indica dorinta de respingere a ,,glasului amintirii". Antitezele norocul (,,norocul ce-o clipa l-am avut")-nenorocul (,,viata-mi lipsita de noroc"), amintirea (,,aducerile-aminte pe suflet cad in picuri")-uitarea(,,sa uit pe veci") evidentiaza trecutul ce sta sub semnul norocului de-o clipa si prezentul visarii, pus sub semnul regretului, melancoliei, dorintei de uitare. Alternanta prezent/trecut scoate in evidenta efectele transformatoare ale iubirii. Amintirea e modalitatea de eternizare a iubirii, metafora ,,glasul iubirii", sugereaza departarea fiintei de realitate. In aceste versuri apare motivul imbatranirii iremediabile suferite odata cu pierderea iubirii, epitetele ,,batran si singur", reprezinta un final melancolic si dramatic. Trairile eului liric sunt contradictorii, limita expresiva a situarii intre vis/iluzie si realitate, dorinta si implinirea acesteia creand la nivelul textului o expresivitate deosebita.

8. Titlul ,,Departe sunt de tine" evidentiaza tema iubirii eterne, care traieste prin puterea amintirii. Adverbul "departe" are dubla perspectiva, atat locativa cat si temporala, avand rolul de a sublinia distantarea in timp si in spatiu a fiintei iubite. Trairile eului liric sunt contradictorii, bazate pe relatia atractie-respingere. Intreaga poezie este o confesiune lirica realizata pe baza relatiilor antitetice: vis/reverie-realitate, odinioara/altadata-prezentul clipei, noroc-nenoroc, amintire-uitare. Folosirea verbelor la viitor ,,vei fi murit" proiecteaza sentimentul iubirii in eternitate, un final melancolic si dramatic. Prezentul visarii este pus sub semnul regretului, al melancoliei, dar si al dorintei de uitare, al refuzului asumarii unei realitati banale. Trecutul este pus sub semnul norocului de-o clipa.

9. Trasaturi romantice ale poeziei: imaginatia este principiul fundamental de creatiei; antitezele romantice, generatoare de melancolie: norocul-nenorocul, amintirea-uitarea; cultivarea emotiei si a sentimentului; universul ideatic al poeziei dezvolta o gama variata de trairi si de emotii valorificate prin imagini artistice: ,,singur langa foc", "vantul loveste in feresti".

I. 46 (Mihai Eminescu, Din valurile vremii.)

1.   umbra = amintirea; zadarnic = inutil;

2.   Virgula este semnul grafic care in versul "Sa te ridic pe pieptu-mi, iubite inger scump" desparte o apozitie dezvoltata de restul enuntului.

3.   Gestul lui m-a impresionat pana la lacrimi.

Ai incalzit un sarpe la san.

4.   tema iubirii/ motivul visului

5.   Structura de monolog adresat a textului este conferita de sintagme precum "iubita mea", "iubite inger scump", dar si de utilizarea verbului la persoana a II-a singular, modul imperativ "rasai".

6.   In metafora "iubite inger scump", dubla determinare epitetica "iubite" si "scump", evidentiaza sentimentele puternice ale indragostitului. Epitetul in vocativ "iubite" transfigureaza iubirea, afectivitatea, iar epitetul "scump" sugereaza imaginea perfecta a femeii in ochii indragostitului.

7.   Poezia eminesciana "Din valurile vremii." se incadreaza in estetica romantismului prin tema si motivele pe care le dezvolta: iubirea pierduta, ireversibilitatea timpului, stelele, umbra, visul. De asemenea, predilectia pentru marturisirea directa, sincera a propriilor sentimente, stilul confesiv poate fi un alt argument in sustinerea acestei idei.

8.   Metafora "Din valurile vremii.", din care se constituie titlul, apare si la inceputul primului si ultimului vers, conferind textului simetrie. Titlul invoca trecerea ireversibila a timpului, felul in care amintirile vin in prezent din "valurile vremii", aduc sentimente puternice, iar apoi incep sa scada in intensitate. Punctele de suspensie reprezinta nostalgia, melancolia eului liric, dar si efortul sau repetat de a-si aminti peste timp imaginea iubitei, care nu mai are contururi clare odata cu trecerea timpului.

9.   Prima strofa evoca nostalgia eului liric fata de timpul trecut, pentru imposibilitatea de a trai in prezent o iubire ideala. Iubita este descrisa cu ajutorul epitetelor ("bratele de marmur", "parul lung, balai", "fata stravezie", "zambetul tau dulce"), a comparatiilor "stravezie ca fata albei ceri", toate aceste figuri de stil conturand un portret al femeii cu trasaturi specifice liricii eminesciene. Portretul este desavarsit prin metafora "Femeie intre stele si stea intre femei", evidentiind frumusetea, perfectiunea iubitei. In ultimele versuri apare sentimentul de tristete profunda, cauzat de neimplinirea iubirii "In ochii fericirii ma uit pierdut si plang".

I. 47 (Mihai Eminescu, Peste varfuri)

1.  slab de inima; din inima

2.  Cratima este un semn de ortografie, care marcheaza in prima structura pronuntia legata a doua parti de vorbire diferite ("inima-mi"), iar in cazul celei de-a doua structuri elidarea vocalei "i". De asemenea, folosirea cratimei ajuta la pastrarea masurii si a ritmului.

3.  Mi-a promis cate-n luna si in stele.

Ea are o inima mare.

4. teme/motive: iubirea, natura, codrul, luna, melancolia

5. "Peste varfuri trece luna,/ Codru-si bate frunza lin"

6. Inversiunea din primul vers ("Peste varfuri trece luna") sugereaza apropierea dintre spatiul cosmic si cel terestru, in scopul formarii unei armonii pentru a crea o imagine de armonie. Epitetul "lin" reda o adiere usoara si trista a codrului, care este pusa in legatura cu starea de melancolie resimtita de eul liric.

7. "Peste varfuri" de Mihai Eminescu este o poezie romantica, intrucat are la baza trasaturi specifice romantismului. Prima strofa este o descriere a cadrului natural, in care apare ca element specific recuzitei romantice "luna". Intensitatea trairilor eului liric, starea de melancolie sub care se circumscrie poezia sunt redate si prin intrebarile retorice care alcatuiesc ultima strofa.

8. Titlul "Peste varfuri" se regaseste si in primul vers al poeziei, si face trimitere spre tema textului. Eul liric este indurerat la gandul trecerii ireversibile a timpului; timpul nu ia in seama aceasta suferinta, ci isi continua drumul "mai departe, mai departe" intr-un ritm firesc, la fel ca trecerea lunii.

9.  Prima strofa a poeziei eminesciene descrie natura surprinsa in momentul noptii. Imaginile vizuale ("Peste varfuri trece luna/ "Codru-si bate frunza lin") alaturi de imaginea auditiva ("Melancolic cornul suna") creeaza un tablou dominat de armonia data de toate elementele naturii, care parca se completeaza reciproc. Toate miscarile, sunetele sunt abia perceptibile fapt sugerat de epitetul "lin", care reda miscarea usoara a frunzelor din codru, dar si de epitetul personificator "melancolic", care califica sunetul cornului. Inversiunile ("trece luna", "Melancolic cornul suna") creeaza o expresivitate deosebita a versurilor din primul catren. Sentimentul resimtit in fata acestui cadru natural va fi unul de melancolie, la fel ca sunetul cornului.

I. 48 (Mihai Eminescu, La steaua)

1.a face cale intoarsa; a o lua pe o cale gresita

2.Virgula este folosita pentru a marca pauza ritmica din interiorul strofei, marcand si coordonarea prin juxtapunere intre propozitii.

3.a pieri - a se pierde; amor -iubire

4.teme/motive: steaua,dorul, noaptea

5.Metafora "Icoana stelei" accentueaza importanta stelei, aproape divina. Epitetul "noapte adanca" subliniaza imaginea cosmosului intunecat, invaluind atmosfera intr-o aura de mister.

6."Icoana stelei ce-a murit/ Incet pe cer se suie"

7.Poezia se incadreaza in lirica romantica deoarece apar teme/motive literare specifice romantismului: noaptea, cosmosul, iubirea. De asemenea, continutul meditativ si exprimarea gnomica reprezinta alte doua argumente in acest sens.

8.Titlul poeziei "La steaua" prezinta elementul principal al textului. Steaua reprezinta punctul de reper al cosmosului dar si al intregii omeniri. Ea lumineaza vietile oamenilor, dar de multe ori lumina stelei este vizibila dupa ce astrul deja a disparut.

9.In ultimul catren poetul compara iubirea, dorul care persista, chiar dupa ce sentimentul s-a consumat, cu calatoria luminii emanata de o stea. Metafora "al nostru dor/ Pieri in noapte-adanca" sugereaza faptul ca iubirea care se stinge, nu dispare ca senzatie cu totul. Dragostea, la fel ca si cosmosul, este eterna. Ultimele doua versuri ale strofei fac referire la faptul ca in urma unei iubiri vor ramane amintiri vesnice. Poetul foloseste metafora "Lumina stinsului amor" pentru a sublinia ideea ca intotdeauna omul care a fost innobilat de acest sentiment isi va aduce aminte de frumusetea unei iubiri, care candva i-a luminat sufletul.

I. 49 (Mihai Eminescu, Noaptea.)

1.   a se face foc si para; a-si lua un foc de pe inima

2.   Rolul cratimei in structura "Pe-ai mei ochi inchisi ca somnul si pe fruntea-mi in mijloc" este acela de a marca pronuntia legata a celor doua parti de vorbire diferite (prepozitia si articolul posesiv, respectiv substantivul si adjectivul posesiv), pentru a conserva masura versurilor.

3.   Ideea fratelui tau a facut lumina in gandurile colegilor.

Mihnea a fost mereu fruntea clasei, dar niciodata nu-i erau recunoscute meritele.

4.   teme/ motive : iubirea, noaptea;

5.   " Noaptea potolit si vanat arde focul in camin;"

" Lumanarea-i stinsa-n casa somnu-i cald, molatic, lin."

6.   Tabloul iubirii este constituit in jurul atmosferei de liniste, de visare, metafora "mintea imi adoarme" sugerand linistea profunda si siguranta pe care le ofera acest cadru indragostitilor. De asemenea, somnul este cel care creeaza o lume aparte, in care exteriorul nu mai are nicio importanta, comparatia "ochii mei inchisi ca somnul" demonstrand delimitarea acestui spatiu de cel real, de cotidian.

7.   Viziunea romantica a acestei poezii se realizeaza atat prin temele si motivele sale (visul,somnul, iubirea si meditatia nocturna), exploatandu-se zona subconstientului si visului, considerat a fi mai consistent decat realul, cat si prin prezenta numeroaselor figuri de stil cu rol de a accentua ideea iubirii absolute desfasurata intr-un cadru propice ("potolit.arde focul", "somnu-i cald, molatic,lin").

8.   Motivul central al poeziei este evidentiat inca din titlu, simbolizand spatiul romantic de implinire, de desfasurare a iubirii absolute, aceasta nascandu-se din starea de contemplatie si de visare, in cadrul nocturn. Sentimentul dominant este cel de liniste si chiar o usoara moleseala ("somnu-i cald, molatic, lin"), iubirea fiind incununata de puritatea iubitei ("alba ca zapada iernii") intr-un momentul propice visarii, al caderii intr-o stare meditativa: noaptea.

9.   Spatiul interior descris in prima strofa a poeziei este unul intim, fiind surprinse detalii sugestive prin intermediul imaginilor vizuale ("arde focul in camin", "Dintr-un colt pe-o sofa rosa", "Lumanarea-i stinsa in casa"). Epitetul dublu "potolit si vanat arde focul", pe langa sugestia cromatica subliniaza si atmosfera calda, reconfortanta a odaii. Urmarind cu privirea jocul linistitor al focului din camin, se realizeaza in mod natural trecerea spre o stare placuta de somnolenta, calificata de trei epitete ("somnu-i cald, molatic, lin"). In aceasta atmosfera, pe care nimic nu pare s-o poata leza, ratiunea lasa locul starii de reverie ("mintea imi adoarme" - metafora).

I. 50 Mihai Eminescu, De cate ori, iubito.)

1.     ostenite=istovite

pierzandu-se=disparand

2.     In versul "Departe doara luna cea galbena - o pata', linia de pauza se foloseste in interiorul enuntului pentru a delimita apozitia explicativa "o pata', referitoare la "luna cea galbena'. Linia de pauza are rol stilistic, deoarece atrage atentia si asupra atitudinii afective a eului liric, marcand totodata intonatia deosebita ce exprima admiratia.

3.     El a plecat departe de casa.

Momentele petrecute impreuna sunt atat de departe.

4.     Metafora "Oceanul cel de gheata" simbolizeaza imposibilitatea implinirii sentimentului de iubire, ca ideal al eului liric. Substantivul "oceanul' ilustreaza distanta ce s-a creat intre cei doi indragostiti, iar gheata, imposibilitatea de a strabate aceasta distanta. Epitetul personificator "priviri suferitoare' are ca rol redarea starii de tristete ce survine odata cu pierderea iubirii.

5.     "pe bolta alburie, o stea nu se arata"; "o pasare pluteste cu aripi ostenite";"pierzandu-se-n apus"; "ma-ntunec si inghet"

6. Versurile poeziei fac distinctia intre planul circumscris de natura si cel al interioritatii eului liric. Intre cele doua exista o evidenta legatura, deoarece starile resimtite de eul liric odata cu pierderea iubirii, gaseste ecou in toate elementele naturii.

7.  Contemplarea naturii prin descrierea peisajului cu puternice reverberatii in sensibilitatea eului liric, precum si tema poeziei (iubirea pierduta) sunt doua argumente care incadreaza textul in estetica romantica.

8.  Titlul "De cate ori, iubito." este reluat in incipitul poeziei pentru a accentua suferinta provocata de rememorarea clipelor de fericire pierdute. Vocativul "iubito" nu reda doar raportul relatiei dintre cei doi, ci sugereaza si sentimentul de melancolie al eului liric, punctele de suspensie prelungind parca, intr-un timp nedefinit, acest sentiment. Structura "de cate ori" exprima frecventa amintirii, neputinta eului liric de a uita fericirea trecuta si devenita acum "ocean de gheata".

9.  Incipitul poeziei reia titlul, "De cate ori iubito.", exprimand suferinta eului liric la amintirea iubirii trecute, care are efect dezolant asupra sensibilitatii poetice, simbolizat prin metafora "oceanul cel de gheata" care-i chinuieste sufletul. Revenirea iubirii, sugerata prin epitetul metaforic si cromatic "bolta aurie", este imposibila, intrucat la orizont nu se arata nicio stea - simbol al deznadejdii. Luna, ca astru tutelar si martor al fostei iubiri, este palida de tristete, ipostaza exprimata prin epitetul cromatic "luna cea galbena" si prin apozitia explicativa "o pata".

I. 51. (Horia Furtuna, Balada lunii)

1. tainuit = ascuns, secret; fugara = scurta, de moment;

2. Linia de pauza din versul "Din fiecare-ndragostit - poet" are rolul de a sublinia prin izolare substantivul "poet", de a evidentia astfel efectul farmecului "bland si linistit" al lunii si totodata de a pastra, prin cezura, sonoritatea poeziei.

3. a iesi in lume, cat lumea si pamantul, gura lumii etc.

4. motivul lunii, al iubirii, al visului

5. monologul liric adresat, descrierea

6. Sinestezia "Intaiul vis sub raza ta lunara/ Isi falfaie din suflete pornirea" are rolul de a imbina imaginea vizuala cu cea auditiva pentru a personifica "intaiul vis". Metafora-oximoron "izvorul de dureri", explicata prin apozitie (iubirea), constituie un cliseu poetic eminescian, care trimite la ambiguitatea sentimentului, reunind bucuria si tristetea.

7. Desi Horia Furtuna este un poet simbolist minor, discursul liric din Balada lunii este mai curand romantic, deoarece poetul se foloseste de recuzita romantica atat la nivelul continutului (luna, noaptea, visul, iubirea) cat si la nivelul expresiei: invocatia retorica adresata lunii, descrisa eminescian ("farmecul tau bland si linistit") ca obiect divin, pentru ca are puterea de a transforma omul in indragostit, iar indragostitul in poet. Indicatia de gen - balada - pe care o contine titlul poeziei constituie o alta trasatura specifica a romantismului.

8. Cea de-a treia strofa a poeziei contureaza rolul farmecului lunii, acela de a metamorfoza fiinta umana intru frumos si armonie, de a face "Din fiecare om - indragostit / Din fiecare-ndragostit - poet". Epitetele "bland" si "linistit" si personificarea "alunecandu-si raza-ncet" atribuite farmecului selenar au rolul de a melancoliza omul, de a ilustra calea discreta prin care il transforma pe om in indragostit si pe indragostit in poet.

9. Titlul unui text literar reprezinta o cheie de interpretare a continutului textual, definind pentru cititor un anumit orizont de asteptare. Titlul poeziei date este alcatuit din substantivul "balada", care reprezinta specia literara: cantecul inchinat lunii, iar doilea substantiv din titlu, "luna", este laitmotivul poeziei. Acesta este semnificativ, astfel incat poetul descrie admirativ prin intermediul versurilor insusirile lunii si puterea acesteia de a schimba omul.

I. 52. (Barbu Fundoianu, Herta)

1."ploaie", toamna","vantul", "iedera"

2. Virgula marcheaza in vorbire o pauza scurta. In cazul primului vers al poeziei Herta, virgula este folosita pentru a separa doi termeni dintr-o enumeratie ("a ploaie, a toamna").

3. "Iti mai aduci aminte? Iti mai aduci aminte?"

4. motivul toamnei, al aducerii aminte, al trecerii ireversibile a timpului, al spatiului natal vazut ca geografie mitica.

5. Prima secventa din textul liric dat descrie peisajul Hertei, tabloul naturii si al targului cuprins de toamna. Descrierea subiectiva este realizata inca din primul vers prin imaginea olfactiva "miroase a ploaie, a toamna si a fan", care are rolul de a purta cititorul in universul satului moldovean. Urmeaza, apoi, numeroase imagini vizuale "vantul nisip aduce", "fetele asteapta in ulita murdara, "carute fugarite de ploaie" care detaliaza peisajul trist si dezolant al targului provincial cuprins de toamna, de ploaie si de vant. Se remarca abundenta grupului nominal (substantive si adjective), timpul prezent al verbelor, prezenta indicilor spatiali si temporali, figurile de stil variate - toate specifice textului literar descriptiv.

6. Metafora "zambet de iaz, de ses, cuminte" din a doua secventa a discursului liric are rolul de a surprinde tineretea trecuta a batranilor "de la casa cea veche" Motivul toamnei din poezia Herta este o metafora a varstei, iar sintagma "zambet de iaz, de ses, cuminte" este ca o amintire a tineretii care luceste in ochii batranilor, impreuna cu sclipirea fugara a unor elemente din spatiul natal. Amintirea vremurilor trecute, contemplate cu naivitatea copilariei.

7. Poezia Herta este realizata printr-o imbinare a stilului traditionalist cu cel modernist. Motivul aducerii aminte si al trecerii timpului sunt tipic traditionaliste, iar descrierea unui peisaj tipic romanesc, a satului/targului provincial, apartine ideologiei traditionaliste care cuprinde conservarea specificului romanesc. Discursul liric este creat prin folosirea unor termeni colocviali, neasteptati sau a unor imagini menite sa socheze precum "ulite murdare", "gaste, cu pantofi galbeni", "carute fugarite", "grilajul de iedera coclit", "azi/ si stearpa si molaie ca o convalescenta", "linisteamucegaieste", toate marci ale modernismului. Tema si motivele textului tin de curentul traditionalist, dar anumite imagini sunt create in stil modernist.

8. Ultima secventa este ca o concluzie a discursului liric. Ideea poetica a ultimelor cinci strofe este trecerea ireversibila a timpului si amintirea tineretii care a ramas doar sub forma unor poze intr-un album. Trecutul este "ascuns" in pozele facute in tinerete, prezentul fiind doar o trista imagine plina de riduri, vazuta in oglinda. Mijloacele artistice concretizeaza ideea poetica prin metaforele "Ne-ascund atat de bine albumele cu clampa / de-alama, tineretea!" si "trecutu-i langa lampa", prin imagini vizuale "plina e oglinda cu cute in obraz", prin comparatia expresiva "si stearpa si molaie ca o convalescenta". Comparatia din ultimele doua versuri aminteste de zilele copilariei lipsite de griji, linistite, de mult pierdute "e-asa de lunga vremea".

9. Limbajul poetic se caracterizeaza prin expresivitate datorita folosirii imaginilor artistice "miroase a ploaie, a toamna si a fan", "auzi cum ploaia stinge fanarele cu gaz", "plina e oglinda cu cute in obraz" si a figurilor de stil: comparatia "si stearpa si molaie ca o convalescenta", epitete "factorul greoi si surd", "tacerea lunga si gri", "albumele cu clampa de-alama", metafore "linistea in lucruri de mult mucegaieste", "un zambet de iaz, de ses, cuminte".

I. 53. (Octavian Goga, Sonet)

1. biserica, altarul.

2. In versul "Si ele-adorm de tine alinate", cratima este folosita pentru pastrarea masurii medii a poeziei de 11 silabe, prin transformarea hiatului in diftong.

3. Mihai il bate mereu pe fratele sau mai mic.

In partea estica a Europei bate Crivatul.

4. Poezia este un monolog liric adresat, pronumele personal "tu" din primul vers avand rolul de a exprima subiectivitatea, fiind o marca a tipului direct de adresare.

5. O figura de stil prezenta in strofa a doua este personificarea "patimile.adorm" prin care poeziei ii este atribuita insusirea omeneasca de a avea puterea alinarii durerilor sufletesti, de a le face uitate.

6. Poezia Sonet de Octavian Goga ilustreaza caracteristicile traditionalismului literar, prin cultul spiritului religios cu ajutorul poeziei devenite o "Biserica cu porti neincuiate" si prin prezentarea datinilor stravechi, precum mersul la biserica, spoveditul, alinarea si purificarea sufleteasca. Poezia este de esenta spirituala, ilustrand ideea de religiozitate prin valorificarea riturilor si a credintelor stravechi.

7. Scrierea cu majuscula a substantivului Poezie evidentiaza importanta acordata de catre autor poeziei, personificarea ei si adresarea directa prin folosirea vocativului, caz afectiv, oferind substantivului o pozitie-cheie, un rol central in structura poeziei.

8. In prima strofa, ideea poetica (Poezia ca altar spiritual unde fiinta umana se impartasesete cu tainele universului) este subliniata prin utilizarea pronumelui personal "tu", marca a tipului de adresare directa si a substantivului Poezie scris cu majuscula ce are rolul de a prezenta de la inceput importanta deosebita acordata actului de creatie, transformat intr-un ritual religios. Poeziei ii sunt atribuite insusiri omenesti cu ajutorul epitetelor personificatoare "tainica, curata Poezie"; ea este tainica, putand fi inteleasa doar prin patrunderea in misterele ei si curata pentru ca nu-i judeca pe ceilalti, avand portile deschise pentru toata lumea, fara a face diferente. Metafora centrala a poeziei, "Biserica cu porti neincuiate", dezvaluie legatura intre poezie si religie, reliefand procesului de transformare a poeziei in hrana pentru spirit.

9. Limbajul poetic se caracterizeaza prin reflexivitate, predispozitie spre meditatie, prin cultul spiritului religios si valorizarea riturilor stravechi, dar si prin expresivitate, realizata cu ajutorul figurilor de stil: metafora "Biserica cu porti neincuiate", personificarea poeziei in sine, careia i se atribuie insusiri omenesti, ascultand pacatele si oprind amarul, caracterizata drept "tainica, curata si senina" si mai ales, prin utilizarea termenilor religiosi biserica, a spovedi si altar.

I. 54 (Octavian Goga, Iubirea mea)

1. crestetele = adancul
2. In versul "Spre ceriuri bratele-si intinde sa-i vie dragul mire: Soarele!" cele doua puncte anunta o explicatie, la nivel sintactic un atribut apozitional, si marcheaza totodata o pauza mai mica decat pauza indicata de punct.
3. in fel si chip; in nici un chip; nu este chip
4. tema iubirii, tema naturii; motivul nostalgiei, al soarelui, al apei.
5. functia emotiva si functia poetica
6. Comparatia "asa-i iubirea mea, asemeni acestei largi cetati de unde" sugereaza imensitatea sentimentului dominant - iubirea. Sintagma contine si o metafora sugestiva, "cetati de unde", care semnifica maretia pura a lacului dintre munti.
7. Poezia este structurata ca o ampla comparatie intre natura si iubire: uniunea simbolica a elementelor firii, apa si soarele, este asemanatoare cu comuniunea sufleteasca dintre cei doi indragostiti. Adverbul de mod asa are rolul de a sublinia ideea ca iubirea, sentiment trait de eul poetic, este profunda, misterioasa si statornica precum apele lacului de munte, infiorate permanent de atingerea razelor de soare.
8.In penultima strofa a poeziei, poetul ilustreaza, prin personificare, reactia undelor lacului in momentul intalnirii cu razele soarelui. Un animism simbolic strabate tabloul: "razele saruta fata undei", "spuma alba infiorata'', "prelung si patimas tresare", "tremur". Termenii folositi apartin campului semantic al sentimentelor impartasite, al pasiunii puse pe seama elementelor naturii. Aparitia soarelui reprezinta trezirea la viata a lacului, iar stralucirea razelor da viata acestuia pana in adancuri. Cuvantul hora semnifica bucuria adancului.
9. Titlul unui text literar reprezinta o cheie de interpretare a continutului textual, definind pentru cititor un anumit orizont de asteptare. Titlul poeziei Iubirea mea este format dintr-un substantiv comun si un adjectiv posesiv si se afla in stransa legatura cu tema iubirii prezenta in poezie. Soarele alinta cu razele lui lacul asa cum iubirea alinta sufletul omului Pentru eul liric iubirea este cea care incalzeste sufletul si-i da viata, asa cum soarele vegheaza asupra lacului si-i trezeste sentimente arzatoare. In esenta, metafora curcubeului sugereaza iubirea implinita.

I. 55 (Octavian Goga, Batrani)

1. plug, coasa

2.Cratima utilizata in versul "Si-n barba plange tata" marcheaza elidarea vocalei i si reducerea numarului de silabe prin evitarea hiatului. Astfel se pastreaza masura si ritmul poeziei.

3.Verbul la modul conjunctiv, timpul perfect, repetat in ultimele doua versuri din prima strofa, subliniaza regretul parasirii satului, vazut ca o matrice existentiala: "Sa fi ramas fecior la plug, / Sa fi ramas la coasa".

4. Prezenta eului liric se evidentiaza prin pronumele de persoana I: m, mi , eu si prin verbele la persoana I: "rataceam", "sa fi ramas", marci specifice ale subiectivitatii poetice.

5. Textul poetic are o structura clasica : are cinci strofe, catrene. Masura este de sapte-opt silabe, rima apare doar la versurile 2 si 4, ceea ce creeaza o sonoritate ampla, prin rostirea versurilor doua cate doua.

6. Metafora "un stalp la batranete" din ultimul vers al strofei a doua evidentiaza dorinta de a fi ramas in satul natal, pentru a fi un sprijin pentru parintii sai ajunsi la batranete.

7. Poezia Batrani de Octavian Goga se incadreaza in lirica traditionalista prin intoarcerea nostalgica spre lumea satului, vazut ca o matrice existentiala. Regretul instrainarii (motivul dezradacinarii, specific poporanismului) predomina in intregul text poetic, eul liric raportandu-se la trecut, la parinti si la sat ca la un univers al credintei, al linistii sufletesti si al traditiei. De asemenea, expresivitatea textului tine de recuzita traditionalista: tendinta de epicizare a liricului, figuri de stil lipsite de ambiguitate, prozodie clasica.

8. Ultima strofa incepe cu un adverb de mod "Asa.", urmat de puncte de suspensie, reprezentand o marca a implicarii afective. Melancolia trecerii timpului este subliniata prin epitetul "bieti ", alaturat substantivului "batrani ", dar si prin verbul "va treceti", cu nuante stilistice. Specific lumii satului, parintii isi pun nadejdea in credinta, singura ce le-ar putea alina absenta fiului iubit : "Si plange mama pe ceaslov, / Si-n barba plange tata "

Sentimentul de tristete se desprinde din intregul text poetic, fiind dat de regretul instrainarii.

9. Titlul unui text literar reprezinta o cheie de interpretare a continutului textual, definind pentru cititor un anumit orizont de asteptare. Astfel, titlul Batrani evidentiaza mesajul textului poetic. Trecerea ireversibila a timpului este resimtita de parinti, care sunt singuri si isi asteapta fiul. Substantivul din titlu este nearticulat, subliniind generalitatea, faptul ca regretul instrainarii de cei dragi poate apartine oricui a trait aceasta exeperienta.

I. 56 (Radu Gyr, Victorii negre)

1. tumult = zbucium; am strans = am cuprins, am adunat

2. Cratima marcheaza elidarea vocalei a pentru mentinerea masurii si a ritmului din versul respectiv, prin evitarea hiatului.

3. "in orice zi", "cu atat"

4. Tema trecerii timpului, motivul mortii, motivul sensului existentei, motivul invingerii fiintei de catre timp (al conditiei umane finite)

5. Utilizarea pers. I plural sugereaza ca tema poeziei este una universal valabila: "ne credem stanci, ne vrem granit". Toate afirmatiile din text sunt observatii ale naturii umane in raport cu viata si cu moartea, pentru o mai buna identificare a cititorului cu autorul.

6. "Ne credem stanci" : Metafora stancii reprezinta aparenta putere si imortalitate, calitati dorite de om si pe care uneori considera ca le are, ascunzand in interior "viermi profunzi": frica, slabiciune, fragilitate.

7. Pe parcursul intregii poezii observam tehnica ingambamentului, ideea poetica nefiind enuntata intr-un singur vers; versurile care incep cu litera mica sugereaza continuitatea ideii.

8. Ultima strofa, concluzia discursului liric, este deschisa de o disjunctie pentru a accentua, in acelasi timp, ideile din strofele precedente, puse in relatie cu aceasta ultima idee. Este prezenta o nota de optimism, caracteristica oamenilor care au trait momentul si l-au pretuit, caci acestia vor putea zambi la urma ("in loc sa izbucnim in plans"). Ca mijloace artistice, poetul utilizeaza inversiunea ("in inimi dac-am strans"), pentru a pastra rima si ritmul, si epitetul metaforic "zile vii" (amintind parca de indemnul "Carpe Diem"). Antiteza zambim - izbucnim in plans este sustinuta, la nivel sintactic, de perechea propozitie principala - circumstantiala opozitionala, care pun in evidenta diferenta de atitudine a omului, multumit cu meschina "izbanda" asupra zilei ce a trecut, in loc sa fie nelinistit de faptul ca in ziua aceea a mai murit putin.

9. Titlul unui text literar reprezinta o cheie de interpretare a continutului textual, definind pentru cititor un anumit orizont de asteptare. Titlul poeziei, Victorii negre, se refera la victoriile mici, ce ne dau impresia puterii, dar care se afla, de fapt, sub negura incertitudinii si a infrangerii de catre forte mai mari decat noi. Acest aspect este reliefat si de metafora miezului "viermuit", caci aparenta este intotdeauna alta decat esenta si victoriile trecatoare sunt, pana la urma, inghitite de moarte, oamenii fiind intotdeauna invinsi, prin conditia lor efemera.

I. 57 (Ion Heliade Radulescu, Zburatorul)

1. "nesatiu" - forma literara: nesat; "prinz" - forma literara: prind; "morele" - forma literara: morile.

2. Rolul virgulei este acela de a izola substantivul in vocativ, marca a adresarii directe.

3.  N-am nicio veste de la rude. N-am cumparat doua veste, ci una.

4. motivul literar al zburatorului, motivul comuniunii omului cu natura, motivul noptii, al somnului etc.

5. Masura versurilor este de 13-14 silabe, iar rima este incrucisata.

6. Repetitia epitetului "inalta", un superlativ afectiv, contribuie la accentuarea impresiei de solemnitate si vraja, noaptea e "nalta" si vesmantul ei negru, "semanat cu stele", cuprinde ca o mantie imensa lumea in "bratele somniei". Este momentul aprinderii stelelor pe cer, al conturarii unui cadru nocturn de o arhaitate primordiala, propice pentru aparitia Zburatorului. Se remarca la Heliade tendinta spre inalt, larg, fiindca "obiectul liric nu poate trai la acest poet decat sub regimul sublimului."(Eugen Simion)

7. Lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica transmisa in mod direct si, la nivelul expresiei, prin marcile subiectivitatii (marci lexico-gramaticale prin care se evidenteaza eul liric): pronumele personal la persoana I singular "-mi", verbele la timpul prezent, persoana I singular "tremur"; topica afectiva / cezura.

Prin lirismul obiectiv se produce o sublimare, o estompare a prezentei eului liric in spatiul poetic. Locutorul devine mai abstract, incat, in multe poezii "obiectualitatea devine voce" (Wolfgang Kayser), parand ca se exprima pe sine, incat nu mai este perceptibil nici un receptor al ei, deci nici un locutor. Eul liric ramane un observator discret al desfasurarii tabloului de natura prin fata cititorului. In descrierea innoptarii se remarca prezenta unui lirism obiectiv. Pastelul - sinteza remarcabila intre lamartinism si eresurile populare - este dominat de liniste, motivul tacerii depline revine ca un laitmotiv. Lirismul eliadesc este totusi mai putin obiectiv fata de cel cosbucian.

Prezenta celor doua tipuri de lirism se justifica prin stuctura baladei (introducerea mitului folcloric in poezia culta, idilicul rural ).

8. In poezia Zburatorul a lui Ion Heliade-Radulescu, intalnirea unei fiinte stranii are efecte ravasitoare pentru echilibrul tinerei fete: simturile ii sunt amplificate la maximum, senzatiile sunt de o intensitate vecina cu durerea. Prezenta Zburatorului se face simtita de la distanta, el fiind pretutindeni si nicaieri. In contact cu o astfel de puternica sursa de energie, corpul tremura, napadit de o exaltare extraordinara: "Ah, inima-mi zvacneste! si zboara de la mine! / [] Si cald, si rece, uite ca-mi furnica prin vine, / In brate n-am nimica si parca am ceva", de o vibratie profunda, cuprinzand intregul trup, facandu-l sa traiasca sentimentul erotic cu o frenezie rara. Manata de forte care depasesc cu mult inchipuirea, incapabila de a se stapani, tanara fata trece succesiv de la o stare la alta, fara oprire, de la bucurie la tristete si plans. Transcrierea starilor fizice si sufletesti este sugerata prin intermediul constructiilor exclamative si al punctelor de suspensie cu valoare stilistica, ce au rolul de a accentua incapacitatea fetei de a-si explica efectele unei "boli" misterioase. Antiteza reliefeaza starile contradictorii pe care copila le traieste "imi cerenu-s ce-mi cere", "n-am nimica si parca am ceva".

9. Versurile citate se caracterizeaza prin expresivitate si sugestie. In poezia Zburatorul, impactul fiintei demonice cu tanara fata produce pulsiuni erotice extraordinare. Relatarea starilor fizice si sufletesti pe care fata le percepe cu ingrijorare este construita gradat, prin interogatii, exclamatii si vocative: "Vezi, mama, ce ma doare!", "Ca uite, ma vezi, mama?". Dragostea se manifesta ca o boala, prin simptome cu totul noi pentru tanara in sufletul careia sentimentul s-a ivit pe neasteptate, ilustrate prin verbe si locutiuni verbale cu puternica forta de sugestie: "pieptul mi se bate", "un foc s-aprinde-n mine", "racori ma iau la spate", "imi ard buzele", "obrajii-mi se palesc", "inima-mi zvacneste!", "-mi furnica prin vine", "tremur de nesatiu", "ochii-mi vapaiaza". Fata este derutata, bulversata de senzatiile contradictorii, aflate in antiteza.

Noaptea, in decorul unei lumi cufundate intr-o liniste patriarhala, intr-un paradis terestru, se deschid caile magice pentru intalnirea fetei cu Zburatorul, inger si demon in acelasi timp, incantator prin frumusetea lui neobisnuita. Oniricul ce domneste asupra intregului peisaj cheama Zburatorul si aparitia acestuia se face cu participarea intregii naturi: "Tacere este totul si nemiscare plina; / Incantec sau descantec pe lume s-a lasat; / Nici frunza nu se misca, nici vantul nu suspina, / Si apele dorm duse si morele au stat". Versurile redau o secventa de timp incremenita ca in fata unui mare miracol, un tablou imobil, un univers ce se poate intalni in tablourile pictorilor modernisti: intruziunea straniului in real, participarea lui la un eveniment se face cu discontinuitate, punand in evidenta marile forte care unesc planurile cosmic si teluric. Lumea asteapta infrigurata sosirea fapturii ceresti, undeva la granita dintre real si ireal.

I. 58 (St. O. Iosif, Cantaretul)

1. pururea = mereu, totdeauna; trudit= obosit, ostenit

2. Punctele de suspensie din a doua strofa confera o nota de mister asociata imaginii poetului si marcheaza intreruperea sirului vorbirii.

3. a face umbra pamantului, a se speria (chiar si) de umbra sa

4. Verbele la conjunctiv exprima o actiune dorita, posibila, ele vizeaza o imagine ideala a poetului.

5. "pe fata lui de chin brazdata"

6. Metafora "faurar de rime" se refera la conditia artistului. Este sugerata ideea poeziei ca mestesug, ca arta. Poetul este un mestesugar, iar poezia pare a se naste, ca la Arghezi, prin intermediul efortului creator. Poetul este cel care "faureste", care modeleaza poezia, ea pare sa fie o imbinare miraculoasa intre, asa cum ar spune Arghezi, "slova de foc si slova faurita".

7. Poezia este o arta poetica deoarece in ea poetul isi exprima ideile despre conditia poetului ("sa treaca nebagat in seama / ca si o umbra prin multime / ce nici sa stie cum il cheama"), viziunea despre arta, despre procesul de creatie si despre rolul artistului "fauritor de rime". La inceput, poetul pare a fi intruchiparea "poetului damnat" ca in poezia simbolista, sau a celui romantic ca in poezia eminesciana, dar de fapt el este reprezentarea poetului solitar, ce nu vrea sa fie recunoscut de nimeni "el n-ar dori sa-l recunoasca / pe lume nimeni niciodata", "sa treaca nebagat in seama", un poet ce pare sa aspire catre anonimat. Nu omul in sine, fiinta biologica, reala, este important, pare a spune vocea poetica, ci rodul creatiei sale trebuie sa fie cunoscut si impartasit de ceilalti.

8. Ultimele doua strofe contureaza conditia artistului, dar si lumea in care acesta vietuieste. Epitetul "trudit" sugereaza efortul depus pentru conceperea poeziei. De asemenea, epitetul personificator "sihastra", asociat casei, poate fi interpretat ca o metafora ce sugereaza solitudinea, interiorizarea poetului si a universului sau. Strofa a doua vine sa intregeasca dorinta poetului de a se pierde in anonimat. Ultimul catren se constituie intr-o aspiratie a poetului care isi doreste sa se detaseze de aceasta data. El vrea sa-si instraineze suferinta, impartind-o celor multi "sa-i para-o inima streina / ca sufera si plange-n ele.". Aceasta idee de detasare este sugerata prin intermediul epitetului "streina". Opera poetica devine un bun spiritual al tuturor, o alinare pentru fiecare suflet. Interesanta este ideea receptarii propriei creatii din perspectiva Celuilalt: suferinta, odata sublimata in Text, se poate intoarce ca balsam sufletesc pentru insusi creatorul acestuia.

9. Orice titlu genereaza un orizont de asteptare si induce un anumit nivel de lectura a textului poetic. Titlul poeziei se constituie dintr-un substantiv cu valoare metaforica "Cantaretul", desemnand atat poetul cat si conditia sa. Asocierea poeziei cu cantecul si a poetului cu un cantaret, ca in Antichitate, sugereaza caracterul orfic, muzical, melodios, armonios al poeziei. Discursul liric confirma asteptarile generate de titlu: poezia este o confesiune lirica despre statutul poetului.

I. 59 (Emil Isac, Vanturile noptii)

1. sa scape = sa salveze, sa elibereze; spaima = groaza, frica, teama

2. In structura "O, incete plansul!" virgula izoleaza interjectia afectiva o de restul propozitiei; semnul exclamarii este folosit la sfarsitul unui enunt exclamativ, marcheaza intonatia imperativa a versului, punandu-se in evidenta o stare afectiva (tristetea, disperarea).

3. Mi-a raspuns cu promptitudine la intrebare. (a reactiona, a replica)    Nu m-am asteptat sa nu-mi raspunda la scrisoare. (a scrie)

A raspuns exigentelor noastre. (a corespunde)

4. In poezie este prezenta tema naturii, evidentiata de motivul noptii, precum si tema raului existential, evocata de motivul mortii si cel al singuratatii.

5. Verbul la pers. I        ma cufund, pronumele personale la persoana I sg: ma, mi, "(sufletu)-mi", prezenta interjectiei afective o, interogatiile retorice reprezinta marci lexico-gramaticale ale subiectivitatii.

6. "A-nceput blestemul groapa sa mi-o sape" : personificarea din ultimul vers al celei de-a patra strofe (tertine) pune in evidenta spaima si disperarea eului liric, ce-si simte sfarsitul din ce in ce mai aproape.

7. La nivel tematic, poezia Vanturile noptii. este o creatie moderna intrucat predomina exceptia si straniul, evidente inca de la inceput: natura isi dezlantuie fortele si blesteama intreaga omenire la moarte: "nu e om pe lume". De asemenea, sentimentul dominant transmis de poezie este spaima, nelinistea; vocea poetica este marcata de anormalitate, angoasa si instrainare, trairi specifice poeziei moderne.

8. Primele doua strofe marcheaza inceputul unei stari de neliniste, care se mentine pe tot parcursul poeziei. Cele doua exclamatii din finalul primei strofe, "O, incete plansul! Sufletele doarma!" ilustreaza o uimire fortata, impusa, ce reliefeaza atmosfera incordata, incercarea eului liric de a se salva de un rau existential profund, nenumit. Cea de-a doua strofa exprima inceputul disperarii si al spaimei. Metafora "tot mai noapte-i noaptea" evidentiaza frica si cufundarea in intuneric, in tenebrele propriei fiinte, poate, vocea poetica dezvaluindu-si dorinta de salvare prin intrebarea "Unde-i mana alba care sa ma scape?". Antiteza alb - negru, lumina - intuneric devine astfel expresiva.

9. Titlul este alcatuit dintr-un grup nominal, Vanturile noptii., si ofera o cheie in dezlegarea intelesului poeziei. Astfel, acesta se afla in stransa legatura cu continutul, intrucat "vanturile" par a fi curentul ce aduce blestemul, moartea si spaima, transformand totul intr-o noapte totala, nesfarsita. De asemenea, punctele de suspensie mentin tesiunea si creeaza o atmosfera stranie, in care intunericul se asterne pe neasteptate si pune stapanire pe tot ce gaseste in cale.

I. 60 ( Alexandru Macedonski, Rondelul rozelor ce mor)

1. fior = infiorare, freamat, tremur; valmasaguri = valuri, involburari

2. Cratima leaga forma neaccentuata a pronumelui reflexiv de adjectivul duioase, contribuind, prin evitarea hiatului, la pastrarea masurii si a rimului din vers.

3. S-a lovit la frunte.

In fruntea calaretilor se afla hatmanul insusi.

Privesc fruntile de piatra ale muntilor.

4. Tema efemeritatii fiintei, tema trecerii timpului, tema naturii; motivul rozelor, al tristetii, al mortii.

5. "valmasaguri de suspine"

6. Tristetea fata de trecerea timpului, nostalgia fata de vara, metafora a plenitudinii fiintei.

7. Respectand trasaturile specifice rondelului, "E vremea rozelor ce mor' se constituie intr-un refren, ce contribuie la muzicalitatea versurilor, principiu estetic fundamental al simbolistilor. Cadenta ritmica impecabila asigura o fluiditate desavarsita. Regasindu-se in toate cele trei strofe ale poeziei, versul amplasat atat la inceputul, cat si la sfarsitul poeziei se transforma in laitmotivul acesteia si sustine tema poeziei.

8. Ultima strofa ilustreaza deprimarea eului liric in fata conditiei efemere sugerata de "amurgu-ntristator' si de suspinele ce se manifesta in "valmasaguri'. Moartea, ca dezintegrare cosmica, este sugerata de metafora "marea noaptea care vine', prevestita de rozele care isi pleaca podoaba corolei. Personificarea florilor, ce "Duioase-si pleaca fruntea lor', amplifica tragismul starilor sufletesti ale fiintei umane coplesite de tristete din cauza trecerii lor efemere prin lumea materiala: "E vremea rozelor ce mor'. Metaforele "amurgu-ntristator" si "marea noaptea care vine" sunt simboluri ale mortii iminente, care va pogori peste intreaga fire si in fata acestui sfarsit inevitabil fiintele vremelnice - rozele, oamenii - nu pot decat sa-si plece fruntea.

9. Poezia lirica este o forma de poezie prin care autorul incearca sa transmita propriile sentimente si starea de spirit, modurile de expunere fiind monologul liric si descrierea. Cuvintele au sens conotativ, functie emotiva si estetica, rezultand un limbaj poetic expresiv, bogat in figuri de stil bazate pe sugestie. Se remarca, de asemenea, formulele artistice de factura ideatica, in intreaga poezie existand numai doua substantive concrete din lumea materiala: "roze' si "gradini', restul fiind din zona abstractului si definind stari interioare, din structura emotionala: "fior', "suspine'. Prezenta eului liric constituie de asemenea o trasatura a poeziei lirice, expunandu-si trairile prin prisma ideii centrale a poeziei, si anume a sentimentului efemeritatii.

I.    61(Alexandru Macedonski, Pe balta clara)

1. a da apa la moara, apa de ploaie, a-i lasa gura apa, pe apa Sambetei

2. Punctele de suspensie marcheaza intreruperea discursului poetic, pauza stilistica sugerand starea contemplativa a fiintei.

3. Verbele la indicativ imperfect sunt specifice atat descrierii, conturand un peisaj lacustru, in lumina proaspata a diminetii ("barca plutea", "zambeau rasfrangeri argintoase"), cat si evocarii unei varste trecute, a inocentei ( "visul ce soptea"). Imperfectul creeaza iluzia duratei, punand in evidenta starea ambigua, de beatitudine melancolica a eului poetic.

4. Tema naturii, tema visului, motivul trecerii timpului.

5. "Albeti neprihanite curgeau din cer; - voioase / Zambeau in fundul apei rasfrangeri argintoase"

6. Epitetul din sintagma "alba dimineata" intensifica, prin inversiune, sugestia de puritate a intregului cadru, care se reflecta si asupra sufletului. Culoarea alba poate sugera si luminozitatea, intensitatea luminii sau seninatatea. Acest epitet constituie totodata si o imagine cromatica. In acelasi timp, constructia poate fi o metafora a varstei tinere si inocente de odinioara.

.7. Ultimul vers al poeziei este folosit ca o concluzie a discursului liric. Dublarea sa, impreuna cu adaugarea exclamatiei "Oh!" accentueaza starea de melancolie, de nostalgie fata de pierderea sufletului inocent de altadata: "curatul argint de-odinioara".

8. In textul dat apar elemente specifice liricii simboliste, precum folosirea simbolurilor (lumina albei dimineti, crinii suavi, norii albi), tehnica repetitiilor si cromatica sugestiva, muzicalitatea textului poetic.

9. Titlul oricarei opere literare induce cititorului ei un orizont de asteptare pe care aceasta il poate confirma sau infirma. Titlul pregateste cititorul pentru ceea ce constituie esenta operei si ofera o cheie de intepretare textului. In cazul de fata, titlul poeziei Pe balta clara, reluat in incipit, ne duce cu gandul la un peisaj din natura, la un pastel, dar estetica simbolista inseamna antimimesis, refuzul de a numi obiectele realitatii. Tusele de lumina si culoare care sugereaza un peisaj acvatic in stralucirea diminetii sunt, de fapt, corespondente ale sentimentului nostalgic ce evoca nevinovatia unei varste (copilarie sau tinerete): analogia se face prin simbolul argintului si al oglindirii. Prin urmare, textul contrazice asteptarile cititorului, cel putin pe cele ale unui cititor neavizat.

I. 62 (Alexandru Macedonski, Stuful de liliac)

1. "gemea" ; " vaitandu-se"

2. In al doilea vers, cratima care leaga prepozitia de articolul posesiv este utilizata pentru pastrarea masurii, a ritmului si a rimei (prin inversiune)

3. Adverbul ce este menit sa accentueze trecerea timpului, precum si caracterul sau ireversibil: clipele frumoase pe care indragostitii le-au petrecut in cadrul protector al naturii fiind acum doar o amintire.

4. Tema naturii ca spatiu protector (martor al iubirii), motivul iubirii, motivul trecerii timpului.

5. Prezenta eului liric este evidentiata prin pronume si verbe la persoana I, dar si prin exclamatii si interjectii afective: "peste noi" ;  "nu mai suntem doi", "O! Doamne"

6. Epitetul din sintagma "ramuri plapande" sugereaza fragilitatea naturii, condamnata la efemeritate si mediocritate de catre "soarta ce-acolo le-a sadit". Situatia are insa sa se schimbe, in momentul aparitiei iubitei. Devenind martor al iubirii dintre cei doi, stuful de liliac infloreste magic, creand un spatiu protector pentru indragostiti.

7. In strofa a treia este prezentat momentul in care "destinul" stufului de lilac incepe sa se schimbe. Moartea iminenta, timpurie, starneste "groaza" ramurilor plapande, constiente de propriul sfarsit. Dintr-un element ce apartinea strict regnului vegetal, plangandu-si soarta potrivnica, odata cu aparitia iubitei, liliacul se transforma, inflorind. Astfel, "stuful de liliac" descopera un alt regn si un alt rol al existentei sale, acela de a proteja iubirea celor doi indragostiti.

8. Titlul prezinta cititorului ideea centrala a poeziei: stuful de liliac, initial condamnat la moarte inca inainte de a inflori, isi atinge totusi scopul fiintei sale prin intermediul iubirii, insa in final, se usuca odata cu aceasta.

9. Conceptul de poezie lirica include atat lirismul subiectiv, cat si pe cel obiectiv, ambele prezente in discursul poetic.

Lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica transmisa in mod direct si, la nivelul expresiei, prin marcile subiectivitatii (marci lexico-gramaticale prin care se evidenteaza eul liric):

pronumele personal la persoana I plural noi, verbul "nu mai suntem" la timpul prezent, expresia interjectionala O! Doamne", topica afectiva.

Prin lirismul obiectiv se produce o sublimare, o estompare a prezentei eului liric in spatiul poetic. Eul liric ramane un observator discret al desfasurarii tabloului de natura (pastelul din primele trei strofe) in fata cititorului si doar imaginarul poetic sugereaza personalizarea discursului liric.

I. 63 (Adrian Maniu, Furtuna de toamna)

1. "groparii", "inmormanta", "les", "cimitirul"

2. Virgula din primul vers desparte grupul nominal (substantiv + determinant) de grupul verbal (verb + determinant antepus) si totodata marcheaza cezura acestuia, plasata inegal.

3. Verbele la imperfect folosite in text evoca un moment trecut, impresionant pentru privitor, furtuna declansata intr-o zi rece de toamna. Imperfectul sugereaza, de asemenea, sustinerea confesiunii lirice, rememorarea.

4. Tema naturii, motivul toamnei, motivul furtunii, motivul mortii.

5. Imagine vizuala - "copaci roscati [] s-au despuiat"; "Treceau cocorii";

Imagine auditiva - "tanguind pustietate"; "tipa, pierdut, stolul cocorilor."

6. Metafora "fulgere verzi spargeau in tandari iadul norilor" creeaza o imagine vizuala expresiva, prin sugestia tumultului malefic al cerului plin de nori negri, impunatori, prin fulgurantul efect verzui care sfasie intunecimea si, mai ales, prin viziunea frapanta a cristalizarii norilor, sparti in tandari de fulgerele terifiante.

7. Traditionalismul promoveaza valorile traditionale, specificul national. In textul dat, vocea lirica descrie natura, dar si spatiul rural ("pe drumuri namolite gemeau care aplecate", "araturi", "vie"); poezia pare a idiliza trecutul ("Miros de huma si de cremeni desfunda vechimi"), prin evocarea vremurilor de odinioara, dar viziunea poetului, desi unul dintre intemeietorii Gandirii, este sobra, iar limbajul este modernist. Este de remarcat mai curand ca trasatura traditionalista o sugestie a unui fantastic de tip folcloric, o viziune macabra ("rece se inmormanta un les de soare", "cimitirul cerului", "nuci mocirlosi au galgait, arzand pucioasa"). Versificatia este clasica.

8. In a doua strofa este conturat procesul de strangere a parilor din vie de catre argatii care "grabira ca groparii" din cauza "sitelor de ploaie" care cerneau picaturi "stramb din zare". Imaginea vizuala a cerului acoperit de nori, de parca ar avea loc "inmormantarea" ultimei aparitii a soarelui si compararea grabei argatilor cu aceea a groparilor aduc o nota funebra discursului poetic. Parii din vii sunt adunati pentru ca toamna este anotimpul mortii, al sfarsitului, al durerii, in urma ei neramanand decat umbre ale lucrurilor ce au fost candva.

9. In cazul poeziei de fata, sunt relevante expresivitatea si sugestia, concretizate de autor prin imagini vizuale, auditive si olfactive: "treceau cocorii tanguind pustietate', "miros de huma si de cremeni". Imaginarul are o nota de fabulos macabru, sugerata prin metafore si comparatii: "rece se inmormanta un les de soare", "cimitirul cerului", argatii se grabesc ca groparii pe care ii apuca ploaia. Epitete precum "nuci mocirlosi", "scorpie cleioasa" (in acelasi timp metafora a ploii) sau metafora "cocoasa lumii" suna arghezian.

I. 64 (Ion Minulescu, Acuarela)

1. pas cu pas, la tot pasul, a face primul pas, a tine pasul etc.

2. Cratima pastreaza ritmul si masura de 16 silabe a versului-refren, prin elidarea vocalei i a prepozitiei si a articolului hotarat al substantivului orasul.

3. Adverbul decat intr-o constructie negativa este sinonim cu doar sau numai si introduce un circumstantial de exceptie. Pe plan stilistic, el intra intr-o imagine auditiva marcata de o tacere stranie pentru un loc de regula agitat, tumultuos si zgomotos, asa cum este orasul ("Nu rasuna decat pasii celor care merg"). Cadenta picaturilor de ploaie si sunetul monoton al pasilor trecatorilor dau impresia unei lumi artificiale in care totul se repeta.

4. Tema universului banal, motivul ploii programate, motivul citadin.

5. "[] vechile umbrele, ce suspina"; "nu rasuna decat pasii celor care merg"; "cadenta picaturilor de ploaie" (imagini auditive)

6. Sonoritatea textului minulescian este remarcabila, fiind obtinuta prin reluarea versului "In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana", devenit refren si laitmotiv al discursului poetic. Motivul ploii programate contureaza universul banal, monoton si artficial al orasului.

7. Prima strofa zugraveste universul citadin, marcat de ploaia monotona, de plictiseala si artificialitate. Oamenii " par papusi automate" (comparatie) pentru ca populeza un spatiu in care nimic nu se schimba, totul pare egal cu sine; elementul uman este contaminat si el de starea de monotonie si mecanic, care domina intregul text liric. Plimbarea orasenilor, bizara si nemotivata ("Orasenii, pe trotuare, / merg tinandu-se de mana") impune o viziune aproape absurda: miscarile nu au continut sau intentie, sunt reduse la ritmul pur, iar absenta semnificatiei devine o trasatura moderna. Muzicalitatea se impuneprin imaginile sonore (ploaia in sine, dar si suspinele vechilor umbrele, personificate), prin sacadarea textului, prin ritm si refren, prin paralelismul sintactic, subliniind impresia de monotonie repetitiva, de blazare absoluta, de lipsa de orizont.

8. Titlul poeziei lui Ion Minulescu este un substantiv comun, care denumeste tehnica de a picta cu ajutorul culorilor diluate cu apa. Avand in vedere continutul ideilor exprimate prin acest text liric, titlul este unul foarte sugestiv.

Orasul descris nu se evidentiaza prin nimic altceva decat prin faptul ca "ploua de trei ori pe saptamana". Ploaia care tot cade pare sa stearga toate "culorile" care dau viata unui oras, la fel ca in tehnica amintita. Ritmul vietii din acest mediu este dictat de ritmul picaturilor de ploaie. Totul pare automat, pana si miscarile oamenilor, totul este estompat, " diluat" de apa ploii.

Tabloul sugerat de acest text liric nu poate fi reprezentat decat in acuarela.

9. La nivelul continutului, tema universului citadin, motivul ploii si spleenul sunt elemente specifice liricii simboliste. Universul exterior este o reflexie, o proiectie a celui interior, marcat de plictis si blazare. La nivelul formei, se impune muzicalitatea, principiu estetic fundamental al simbolistilor, efectele eufonice fiind obtinute prin tehnica refrenului, prin repetitii (paralelism sintactic), aliteratii discrete, fluiditatea ingambamentului, anularea cezurii fixe.

I. 65 (Ion Minulescu, Trei lacrimi reci de calatoare)

1. "ritmul unui vers", "versul", "cantaret", "fu scris"

2. Linia de pauza folosita simetric in prima strofa, dupa cele doua enunturi afirmativ-categorice ("Si-ai sa ma uiti"; "Si-am sa te uit"), izoleaza circumstantialele cauzale, cu rol explicativ. Ea marcheaza, de asemenea, o atitudine afectiva.

3. Adverbul poate reprezinta un modalizator al discursului poetic, alaturi de timpul viitor ("te vei gandi") si de modul prezumtiv ("l-o duce"), subliniind desfasurarea imaginara, ipotetica a scenariului de dupa despartirea celor doi indragostiti.

4. Tema despartirii indragostitilor, motivul calatoriei, motivul poeziei, motivul visului, motivul corabiei (vaporul).

5. "tarmul, topindu-se ca noru-n zare"; "trei lacrimi reci"; "privi-voi vaporu-n repedele-i mers" (imagini vizuale)

6. Marcile subiectivitatii sunt pronumele si verbele la persoana I si a II-a, dat fiind ca textul este un monolog liric adresat: "ai sa ma uiti"; "am sa te uit", "eu", "mi-esti pierduta""versul meu", "pana la tine", "ca si mine" etc.

7. Comparatia "urmari-vei tarmul, topindu-se ca noru-n zare", sugereaza miscarea lenta a vaporului ce se indeparteaza de tarm. Interesanta este perspectiva inversa a privirii care aici apartine iubitei care pleaca si vede tarmul topindu-se incet, desi discursul poetic apartine eului poetic, celui care ramane mahnit pe tarmul marii, insotind-o cu privirea. Imaginea este cliseizata si sentimentala.

8. Nucleul narativ al poeziei (despartirea indragostitilor, plecarea femeii, dorul si nostalgia sublimate in versuri pe care ea le va citi candva) declanseaza o stare lirica, pe care poetul o va transpune in versuri. Poezia de dragoste, asemenea mesajelor din sticla ale marinarilor naufragiati, va ajunge poate la calatoare si-i va reaminti chipul uitat al iubitului de altadata. Verbele la viitor, precum si epitetele "palidul vis", "intunecatu-mi chip" sugereaza caracterul ipotetic al desfasurarii povestii de dragoste.

9. Poezia lui Ion Minulescu apartine simbolismului mai ales prin estetism si prin muzicalitatea cantabila, desi putem incadra aceluiasi curent si motivul calatoriei. Iubita pleaca, cuplul erotic se desparte, "ca si uitarea e scrisa-n legile omenesti", iar imaginea plecarii sale este urmarita nostalgic de pe tarm. Cifra trei, motiv frecvent la Minulescu, aduce o sugestie magica. Estetismul inseamna asumarea teatralitatii si a cliseelor sentimentale intr-un discurs poetic cu cateva sugestii ironice (uitarea inscrisa in scenariul erotic si asumata de fiecare; plansul cumva obligatoriu unei despartiri, insa doar "trei lacrimi reci"; suferinta transformata in poezie). Muzicalitatea vine din repetitii (paralelism sintactic), inversiuni ("urmari-vei", "lacrima-vor"), refren ("trei lacrimi reci de calatoare") si rima.

I. 66 (Ion Minulescu, Cantec de drum)

1. bagaj, a calatori, drum, a colinda, calator

2. Liniile de pauza separa constructia incidenta cu valoare afectiva de restul enuntului: "Dar intr-o zi o fata - bat-o focul

3. Verbele la imperfect din prima strofa (voiam, stiam, nu stiam) sugereaza ambiguitatea inceputurilor, dar si lipsa oricaror stari optimiste, starile interioare ale poetului fiind proiectate in vesnicie, eternitate, actiunea lor neavand finalitate.

4. Tema iubirii, motivul noptii, motivul drumului (al calatoriei)

5. Imagine vizuala: "Pe drumuri lungi si vechi, batatorite"

6. Marcile lexico-gramaticale prin care se evidentiaza prezenta eului liric in textul dat sunt verbele si pronumele la persoana I: "am pornit", "am colindat", "mea", "voiam', "am colindat' etc., dar si autoadresarea prin interogatie retorica:

" - Unde-as fi fost de nu m-as fi oprit / Si nu mi-as fi vandut ei tot norocul?.'

7. Epitetul triplu: "drumuri lungi si vechi, batatorite' sugereaza caile dificile strabatute de orice om, din orice epoca in cautarea iubirii. Aceleasi dificultati ale vietii cu care s-au luptat oamenii dintotdeauna le traieste si eul liric.

8. Ultima strofa a poeziei reprezinta momentul intalnirii barbatului, in drumul sau spre un ideal, "calauzit de-o stea", cu iubirea care te face sa te intorci din drum si te abate de la traiectoria ta. Eul poetic are un sentiment de regret, deoarece a renuntat la propria traiectorie in viata de pana atunci, care, oricum, i se parea obositoare. Formula ludica a iubirii, prezenta in multe poezii erotice ale lui Minulescu, este si aici o viziune specifica a sentimentului, iubita fiind alintata prin sintagma "bat-o focul', expresie plina de gingasie si haz, amintind insa de pamanteana Catalina din Luceafarul eminescian. In finalul discursului liric, autoadresarea sub forma interogatiei retorice are nuanta meditativa si persiflanta totodata, eul liric intrebandu-se, ca orice om, care ar fi fost soarta lui si ce-ar fi ajuns daca nu se indragostea. Semnificatia subtila a iubirii este ilustrata in ultimul vers, sugerand ideea aluziva ca tot norocul vietii lui s-a consumat atunci cand a intalnit o fata de care s-a indragostit.

9. Titlul "Cantec de drum" este specific simbolismului, prin semantica muzicala a substantivului "Cantec' si determinantul "de drum', care sugereaza aparitia iubirii in viata omului. Simbolul cantecului exprima bucuria si muzica inimii indragostite, iar simbolul drumului semnifica existenta umana pe pamant.

I. 67 (Ion Minulescu, Celei care pleaca)

1. cantec, a canta, refren, melodie

2. Apostroful, semn ortografic, marcheaza caderea accidentala a sunetului a din cuvantul altadata, pentru pastrarea ritmului si a masurii (versurile au 10-11 silabe in secventa poetica din care face parte cuvantul respectiv).

3. Discursul poetic, construit pe tehnica surprizei, contrazice sugestia nostalgica, elegiaca a titlului; iubirea este pusa sub semnul ipoteticului: "noi nu vom sti-o poate niciodata"; "O melodie / Ce n-am cantat-o, poate, niciodata", iar adverbul modalizator poate are rolul fundamental in evidentierea atitudinii lirice.

4. Tema iubirii; motivul calatoriei, motivul visului, motivul cantecului etc.

5. "un tarm de mare"; "albastrul razvratit al altor mari", "pasari albe", "marginile albului fiord" etc.

6. Marcile subiectivitatii sunt pronumele si verbele la persoana I si a II-a, dat fiind ca textul este un monolog liric adresat: "Tu crezi", "Eu cred", "Noi nu vom sti-o" Pluralul evidentiaza ideea cuplului erotic, acum destramat.

7. In strofa a treia exista o succesiune de metafore ale iubirii trecute: "A fost un vis"; "un cantec trist", "refrenul unor triolete", prin care eul poetic defineste experienta erotica. Iubirea-melodie s-a sfarsit, ca orice cantec sau ca orice vis, iar starea sufleteasca este vag nostalgica, trista, dar impacata oarecum. Prin simbolurile calatoriei (pasarile albe, marinarii, pescarii, locurile exotice) este sugerata inconsistenta sentimentului de dragoste. Se remarca faptul ca muzica nu este doar principiu de constructie specific simbolist, ci si tema: iubirea este (doar) un cantec sentimental rostit de pescarii si marinarii singuratici Epitetul personificator "albastrul razvratit" ilustreaza cadrul in care se naste povestea de dragoste - din albastrul apelor marii, pe un tarm uitat, cadru diferit de spatiul comun al lumii obisnuite, devenit chiar unul aprig, greu de explorat, unde vraja iubirii se transforma in cantec adus din puncte geografice indepartate.

8. Ultim strofa a poeziei este un distih ce reia simetric, ca un refren si laitmotiv, incipitul: "Tu crezi c-a fost iubire-adevarata? / Eu cred c-a fost o simpla nebunie!" Schimbarea semnelor de punctuatie (punctele de suspensie avand un rol afectiv in incipit, sugerand nostalgia rememorarii, sunt inlocuite acum cu semnul intrebarii si cu semnul exclamnarii) transforma discursul poetic intr-o pereche de replici de tip intrebare - raspuns. Se fac simtite ironia si spiritul ludic ale lui Minulescu, prin antiteza iubire adevarata / scurta nebunie, care configureaza doua viziuni diferite ale indragostitilor asupra sentimentelor ce i-au unit candva.

9. Romanta Celei care pleaca apartine prin imaginarul poetic si prin mijloacele artistice curentului simbolist. Specia romantei, lirica si sentimentala, a fost cultivata de simbolisti ca Minulescu si Verlaine, de exemplu. Tema si motivele sunt specifice acestui curent artistic, precum si cultivarea simbolurilor (tarmul de mare, pasarile albe, pescarii, marinarii, cantecul), pentru a sugera plecarea, despartirea cuplului erotic. Cultul artificialitatii, estetismul simbolist se manifesta prin folosirea neologismului si a denumirilor cosmopolite, prin excesul de transparenta al versurilor. Muzicalitatea este importanta, fiind atat element de constructie al poeziei, cat si motiv al imaginarului liric.

I. 68 (Gellu Naum, Oglinda oarba)

1. "mirosi', "auzi'

2. Cratima care leaga forma atona a pronumelui personal de relativul care mentine un ton informal / colocvial. Din punct de vedere prozodic, fluidizeaza ritmul versului.

3. Flacara vietii inca mai ardea in el.

4. Tema identitatii, motive: iluzia simturilor, insomnia, desirarea, oglinda.

5. "tu poti crede', "sa ma mirosi', "insomnia mea"

6. Comparatia "insomnie.ca golul unei usi' se refera la dificultatea de a descrie o insomnie. Astfel, vocea lirica o identifica nu prin prezenta a ceva, ci mai degraba printr-o lipsa. "Golul unei usi' poate semnifica gaura cheii, prin urmare duce cu gandul la mister, curiozitate si stare de veghe. In sine, patrunderea prin usa este simbol al trecerii de la profan la sacru si deschide calea spre revelatie. Transcendenta pare accesibila prin aceasta stare de veghe permanenta.

7. Din punct de vedere ortografic, Oglinda oarba se remarca prin lipsa totala a semnelor de punctuatie, sporind marca oralitatii si parand sa urmareasca fluxul abrupt al gandurilor eului liric.

In opinia mea, desi lipsa punctuatiei ingreuneaza intelegerea operei, ii da, de asemenea, si o nota de autenticitate si contribuie la atmosfera generala de confuzie in fata contopirii spatiului visarii cu cel al realitatii.

Lipsa punctuatiei este unul dintre elementele specifice frondei avangardiste, suprarealismului in cazul de fata.

8. In ultima strofa verbul "vreau' e repetat aproape obsesiv, semnificand o dorinta puternica si o comanda adresata celuilalt. Comparatiile metaforice au rolul de a semnaliza starea naturala a personajului liric, iar prin enumerarea simturilor (olfactiv, auditiv, tactil, vizual) plasate in contexte subtile, neasteptate, eul liric se refera atat la dificultatea de a se face cunoscut in mod autentic, cat si la cea a autocunoasterii. Cu toate acestea, fara o descifrare precisa a eului, oglinda ramane oarba in continuare, fara a-i surprinde corect reflectia.

9. Din punct de vedere al limbajului poetic, predomina caracterul ambiguu. In prima strofa, eul liric pare sa se desire, descompunandu-se in fire de sange, lana, tutun si flacari, sugerand o experienta de contopire pana la confuzie intre corp si sfera artificiala, inumana. In strofa a doua, este explorat contrastul dintre aparenta si esenta, dintre vis si realitate, barierele dintre cele doua fiind redefinite. De asemenea, in constructia "sa vorbim de memorie' e frapanta discordanta dintre exterioritate si interioritate. Laitmotivul ambiguitatii persista si in ultima strofa, simturile fiind inselatoare si lasand sentimentul unei angoase a lipsei de claritate. Pe de alta parte, orbirea poate fi semnul unei experiente initiatice: a ignora aparentele inselatoare ale lumii si a cunoaste realitatea secreta, esentele. "Poetul vede in masura in care orbeste", afirma Gellu Naum candva.

I. 69 (Miron Radu Paraschivescu, Paraul si marea)

1. marea, paraul, tarmul, valuri

2. Virgulele folosite in primul vers au rolul de a marca prezenta enumeratiei in text: "Vezi marea: batrana, intinsa, adanca", coreland totodata cele trei atribute adjectivale.

3. Valoarea expresiva a adverbului tot, folosit in strofa a patra, consta in faptul ca acesta amplifica, accentueaza intensitatea momentului, redata initial prin repetitia verbului fuge, precedat de adverbul de mod repede: "El fuge voios, tot mai repede fuge"

4. Tema naturii, tema iubirii, motivul marii, motivul paraului.

5. Imagini vizuale: "Vezi marea: batrana, intinsa, adanca"; "Zglobiul, voiosul si clarul parau: / El iute alearga spre zari fara frau"

6. Marcile lexico-gramaticale prin care se evidentiaza subiectivitatea eului liric in poezie sunt: pronumele personale, de persoana I si a II-a, "eu", "tu"; adjectivul pronominal posesiv "mea".

7. Personificarea in inversiune, "tanarul parau", intalnita in prima strofa a poemului, sugereaza vivacitatea, voiosia paraului, aflat in opozitie cu "marea batrana, intinsa, adanca".

8. Ultima strofa ilustreaza tema iubirii, redata prin alegorie in intregul poem. Imaginarul poetic creeaza o poveste de iubire, utilizand metaforele marii si paraului: "tu, paraul zglobiu - iar eu, marea". Astfel, eul liric se regaseste in ipostaza marii - batrana, inteleapta si statornica, iar iubita in ipostaza unui "tanar parau", caruia "nu-i pasa ce tarm va ajunge". Uniunea dintre cei doi este insa inevitabila, ceea ca da un aer glumet, jucaus, discursului liric.

Aceasta ultima strofa este asemenea pildei care se afla la sfarsitul fiecarei fabule, fiind cea care dezleaga misterul asupra intregii poezii.

9. Titlul este un element esential al receptarii, pentru ca ofera un indiciu interpretativ al discursului poetic. Titlul poeziei citate este alcatuit din substantivele articulate "paraul si marea", care sunt reprezentative pentru ideea poetica regasita in text. Acesta reflecta numele personajelor principale ale povestii de iubire, metaforizate si transpuse in cadrul natural.

I. 70 (Stefan Petica, Fecioara in alb, IV)

1. roze = trandafiri; inserare = seara; crepuscul, amurg.

2. In ultima strofa, punctul marcheaza grafic finalul unei propozitii enuntiative. Prima virgula izoleaza interjectia afectiva o de restul frazei, iar urmatoarele doua reprezinta semnul prezentei unui atribut izolat (pierdut), insotit de determinanti. Semnul exclamarii marcheaza grafic intonatia exclamativa a enuntului, iar la nivel stilistic identifica o exclamatie retorica.

3. inaltimea, rugii - forme literare actuale.

4. Tema adoratiei, motivul fecioarei in alb, al puritatii, motivul rozelor.

5. Subiectivitatea reprezinta maniera de personalizare a mesajului poetic si deriva din insasi natura textului: discurs poetic confesiv. Ea se realizeaza la toate nivelurile limbii: intonatia exclamativa din final, plasarea la fiecare inceput de strofa a unei defintii lirice a fecioarei, schimbarea topicii cu rol afectiv ("o alba / blanda / calma / sfanta rugaciune", "dulcea pocainta" etc), prezenta unei interjectii afective (o), exprimarea la persoana I ("as putea"), selectarea cuvintelor din sfera religioasa, metaforele si epitetele care devin expresia unui mod de gandire, a unei viziuni personale asupra lumii. Prezenta vocii lirice in finalul textului afirma dorinta de a cunoaste extazul puritatii, dupa "dulcea pocainta".

6. In a doua strofa, comparatia " rugaciune / Asemenea binecuvantarei / Ce din naltimea azurie / Coboara" reprezinta un elogiu adus fecioarei in alb, imagine a puritatii sacre, purtatoare a atributelor divine pe pamant. Epitetul cromatic azurie sugereaza cerul, iar metafora abstracta "un val de lina armonie" este o reprezentare a armoniei lumii pe care divinitatea, prin intermediul fiintei feminine, pure si angelice, a binecuvantat-o.

7. Simbolismul poeziei lui Stefan Petica este evident in planul tematic, in care motivul fecioarei in alb (care structureaza de fapt un intreg ciclu de poeme intitulate astfel), sugereaza manierismul arhaizant, rafinat si gratios al picturilor lui Botticelli reprezentand madone. Simbolul rozelor, sugestiile cromatice si olfactive, muzicalitatea, sinesteziile ("Iar vorba ta inaripata / E un parfum de anemona / La o icoana intristata") sunt tehnici tipic simboliste de creare a unui univers liric diafan, vag, vaporos, amestec de livresc si senzualitate, fecioara fiind o reprezentare a dorintei de puritate, a ideii de divin sau o reprezentare a aspiratiei erotice.

8. Primul vers al fiecarei strofe contureaza motivul fecioarei in alb printr-o suita de definitii lirice sugestive, in care se schimba numai epitetul: "Tu esti o alba rugaciune"; "Tu esti o blanda rugaciune"; "Tu esti o calma rugaciune"; "Tu esti o sfanta rugaciune". Repetitia metaforei fecioara-rugaciune sugereaza obsesiv imaterialitatea de esenta divina a fapturii angelice. Epitetele subliniaza, fiecare, cate o trasatura: alba - culoare asociata puritatii, inocentei, dar si paliditatea romantica a ingerului; blanda - delicatetea; calma - linistea, serenitatea; sfanta - caracterul sacru, divin. In acelasi timp, versul repetat in mod simetric reprezinta un paralelism sintactic, laitmotivul si refrenul discursului liric.

9. Limbajul poetic simbolist se caracterizeaza prin expresivitate si sugestie. Imaginile artistice si limbajul figurat concretizeaza figura angelica, ideala, a fecioarei in alb, spiritualizata prin metafora centrala ("rugaciune"), prin epitete si comparatii ("asemenea rozelor plapande", "asemenea binecuvantarei"). Tehnica sugestiei (simbolul rozelor, al icoanei, al binecuvantarii divine), cromatica delicata (alb, azuriu), imaginea olfactiva, muzicalitatea grava a evocarii compun un discurs poetic delicat despre o prezenta aproape imateriala.

I. 71 (Stefan Petica, Fecioara in alb, IV)

1) roze - trandafiri, flori

inserare - asfintit, apus

2) ,,nältimea" - inältimea

"rugei" - rugii

3) Virgula din al patrulea vers marcheaza intercalarea unui circumstantial de mod.

Semnul exclamarii de la sfarsitul strofei marcheaza intonatia exclamativa,cu rol stilistic.

Virgula ("O,") marcheaza pauza necesara dupa interjectie.

4) Angelitatea feminina, rugaciunea, puritatea, pocainta intra in categoria motivelor literare.

5) Lirismul subiectiv se concretizeaza aici printr-un eu liric, prezent "gramatical" in ultima strofa (persoana I singular a verbului aș putea ) și prin patetismul adresarii insistente catre un tu care numește persoana iubita.

6) Metafora ,,val de lina armonie" intra in seria imaginilor cu aceeasi valoare din a doua strofa, care vorbesc despre ,,binecuvantarea" pe care o poate raspandi sacrul asupra lumii terestre.

Comparatia ,,tu esti asemenea binecuvantarii" sprijina sugestia sacralitatii figurii feminine, sugestie centrala a textului.

7) Poezia simbolista este una a universului interior, contureaza o stare de spirit si se confunda cu lirismul. Universul interior este aici marcat de subiectivitate. Prin multitudinea figurilor de stil, poetul parca picteaza atmosfera de pace, de rugaciune, de dimineata si de inserare.

Prezenta multor substantive si adjective care au legatura directa cu ceea ce se vede, e un procedeu al sugestiei simboliste. Acestea au o puternica valoare expresiva si nu necesita descrieri mai ample ca in cazul romantismului. Apar termeni ca ,,alba", ,,roze", ,,clar", ,,roua", ,,azurie", ,,inaripata", frunti". Astfel poetul creeaza o poezie lirica, alcatuita pe baza sugestiei, prin urmare o poezie simbolista.

8) Cele patru adjective, ,,alba", ,,blanda", ,,calda", ,,sfanta", apartin de fapt aceluiasi camp semantic, cu atat mai mult cu cat sunt de fiecare data epitete pentru substantivul ,,rugaciune". Poetul reia aceeasi imagine, nuantand-o dupa modelul muzical al temei cu variatiuni.

9) Consider ca textul este expresiv in special prin imaginea unui eu care aspira catre puritate, angelitate, catre sacru. Abundenta imaginilor care contureaza un asemenea motiv este evidenta: ,,alba rugaciune", ,,templu", ,,ceasul clar al diminetii", ,,privirea de madona". Multe dintre ele sunt metafore sau au un sens simbolic. Cu toate acestea, texul nu transmite o viziune categoric senina. Un aer de "morbidezza" se desprinde din repetitia insistenta a imaginii femeii-rugaciune, din parfumul rozelor si al anemonelor si, mai ales, din atitudinea celui pierdut in rugaciune, ,,dulcea pocainta", cu o evidenta constiinta a pacatului.

I. 72 (Al. Philippide, Glasuri)

1. antonime: "jos" / "sus", "taceri" / "glasuri"

2. In structura "din vremi de-odinioara" cratima marcheaza pronuntarea intr-o singura silaba a doua vocale din cuvinte diferite. Astfel se evita hiatul si se pastreaza masura metrica.

3. In piata s-a adunat multa lume. (sens denotativ)

Ochii sunt ferestre catre o lume interioara. (sens conotativ)

4. Valoarea expresiva a verbelor la timpul viitor din poezie se realizeaza prin includerea lor intr-o invocatie ("O, glasuri / Ma veti lua pe calea de apoi / Prin vamile vazduhului cu voi /Sau ma veti parasi").

5. In prima strofa rima este incrucisata, iar in a doua strofa rima este imbratisata .

6. Epitetul multiplu "atat de limpezi si de pline" se refera la glasurile invocate de eul liric care par a fi niste voci ale universului, de provenienta supranaturala, dar care pot fi percepute in plan spiritual. Figura de stil semnifica armonia si perfectiunea, eul aspirand spre lumea revelata de aceste glasuri, uimit de insusirile lor si de propria stare sufleteasca.

Sintagma "priviri de stele" este o metafora personificatoare care sugereaza contemplatia. Se accentueaza relatia dintre suflet si natura prin motivul, de provenienta romantica, al stelelor si al cerului.

7. interogatia retorica, invocatia

8. Ultima strofa, prin intermediul invocatiei si al interogatiei retorice arata ca eul liric mediteaza la ce se va intampla atunci cand n-o sa mai fie "decat un glas". Metafora "glas" are sensul de suflet, de fiinta imateriala. Eul isi imagineaza doua posibilitati, de a fi purtat 'prin vamile vazduhului', sugerand drumul catre cer al sufletului, sau de a fi parasit si uitat "in vreun strain ungher", la fel ca multe alte suflete care au disparut., Imaginea "cosmosului fara sus si jos" arata ca acesta este infinit si ca in viata de apoi nu mai sunt aceleasi repere ca in viata trecatoare de pe pamant. Glasurile invocate pot fi suflete sau ingeri care calauzesc sufletul dupa moarte

9. Poezia lirica este o creatie artistica exprimand sau sugerand emotii, sentimente, prin intermediul armoniei, ritmului si imaginilor. Textul citat exprima sentimentele eului liric de incertitudine, dar si de speranta, de aspiratie catre perfectiunea spirituala. Rima incrucisata, imbratisata sau pereche confera muzicalitate poeziei. Imaginile vizuale cum ar fi :"nalte bolti senine", "priviri de stele", "mana ca un fum" sunt mijloace artistice cu rol de descriere a cadrului si de sugestie a starii sufletesti.

I. 73 (Alexandru Philippide, Secrete si mistere)

1.molcom= incet, usor

steril= nefertil, neproductiv

2. "Tu, monstru al fierbintelui Egipt" - in acest vers, virgula separa vocativul  "tu" de restul propozitiei.

"Un plat pustiu, sarac, steril, urat " - in acest vers, virgula desparte parti de propozitie de acelasi fel, mai precis, atributele adjectivale "pustiu", "sarac", "urat" si "steril".

3.  "cine-a cioplit acele chipuri"

4. Tema poemului "Secrete si mistere" este, asa cum reiese inca din titlu, descifrarea misterelor lumii. O alta tema este trecerea timpului.

5. Prezenta eului liric se evidentiaza in text prin verbele la persoana I plural "sa dezlegam", "sa ajungem", precum si prin intrebarile retorice din cuprinsul poemului : "cine stie?", "O sa ajungem oare si la stele,/ cu gandul sa descoperim in ele/ secretul universului si-al vietii?".

6. "Portice lungi"- imaginea vizuala contine un epitet si simbolizeaza grandoarea, marimea galeriilor prin care se plimba imparatul roman Caligula.

"Ajunsi pe luna n-am gasit decat / un plat pustiu, sarac, steril, urat"- imaginea vizuala contine patru epitete. Aici luna ne este infatisata ca un plat pustiu, lipsit de secrete, de viata. Astrul care, de obicei, apare in cadre idilice, misterioase chiar, devine aici urat, sterp si nu mai prezinta niciun interes pentru omul avid de cunoastere.

7. Ultimul vers al poeziei se evidentiaza prin faptul ca a fost voit izolat de poet. Privind restul poeziei ca un monolog adresat, ultimul vers pare a fi raspunsul la intrebarile puse anterior. "Da-n stele nu ajung decat poetii", este un vers conclusiv. Prin el poetul isi exprima resemnarea. El intelege ca omului de rand nu ii este menit sa descifreze misterele vietii, ci numai sa fie martor la manifestarea acestora.

8. In final, poetul se resemneaza si inceteaza sa mai descifreze mistere si secrete. Timpul, spune el, sterge totul, ramanand in urma doar pietre. In acelasi fel in care Eminescu se raporteaza la planul terestru facand comparatie cu universul, Alexandru Philippide schimba planul terestru, istoric, in care nu gaseste niciun raspuns, cu planul cosmic. Insa nici aici, "ajunsi in luna", nu gaseste altceva decat "un plat pustiu, sarac, steril, urat". Motivat de gandul ca s-ar putea sa gaseasca totusi "secretul universului si-al vietii", poetul se intreaba " o sa jungem oare si la stele?". Raspunsul este ironic si denota tristete: "da-n stele nu ajung decat poetii". Avand in vedere ca tema poeziei este misterul, mijloacele artistice folosite (intrebarile retorice: "o sa ajungem", enumeratia:"pustiu, sarac, steril, urat", catrenele, cu savanta alipire a ultimelor doua din care se desprinde amarul vers concluziv) nu fac altceva decat sa intareasca ideea poetica.

9. Titlul poeziei este format din doua substantive ce apartin aceluiasi camp lexical legate prin conjunctia "si". Titlul anunta tema poemului, intrucat "secretele" si "misterele" la care se face referire in titlu sunt enuntate mai apoi in text: porticele prin care se spune ca se plimba Caligula, chipurile stranii de pe insula pierduta, Sfinxul , lumea noastra, a oamenilor, si pana la urma lumea intreaga.

I. 74 (Alexandru Philippide, Apropieri)

1. a pierde timpul, a fi in contratimp, cu timpul

2. Cratima este folosita cu scopul de a marca alipirea, "putea-voi" fiind o forma in care auxiliarul urmeaza dupa verbul de conjugat.De asemenea,cratima ajuta la formarea inversiunii.

3. Modul conjunctiv exprima o actiune posibila, ipotetica, dorita. Poetul analizeaza posibilitatea unei conexiuni intre simturi(privire si auz).El doreste sa se integreze "in senina voluptate noua ", gustand din ea si pierzandu-se in eternitate, adica in timpul "scapat de spatiu".

4. Structurile care contin imagini vizuale sunt: "neagra catifea", "faldurile unor inalte draperii".

5. motivul urcusului,motivul drumului

6. Metafora "puntea dintre privire si auz" exprima o ipotetica armonie intre simturi. Este o metafora care sugereaza eliberarea de constrangeri, dorinta eului liric de a se apropia de libertatea absoluta.

7. Primele doua versuri au valoare de incipit si prezinta un cadru nocturn. Ele au o topica inversa, ceea ce sugereaza intensitatea cu care eul poetic traieste momentul descoperirii unui "lin urcus de neagra catifea". Aceasta imagine este un epitet-inversiune si in acelasi timp o metafora a drumului spre inedit, un simbol pentru depasirea unor limite ale cunoasterii. Se sugereaza astfel o posibila tema a textului,aceea a calatoriei initiatice. In versurile urmatoare, se transmite ideea ca la capatul acestei calatorii si in prezenta dorita a unei calauze, simturile se armonizeaza, iar eul nu mai percepe decat temporalitatea, eliberandu-se de spatiu. Epitetul cromatic "neagra catifea" intareste ideea de necunoscut.

8. Poezia are un titlu format dintr-un substantiv comun la numarul plural, provenit din adverb: apropieri. Acest cuvant, prin simplitatea sa, are o puternica incarcatura expresiva, fiind in legatura cu imagini importante in poezie. Faldurile draperiilor " tesute parca numai din sunet si culoare" constituie o astfel de imagine : eul poetic regaseste in ele coexistenta sunetului si a culorii, este constient de raritatea spectacolului la care ia parte, si doreste o apropiere permanenta a acestor doua elemente. El imagineaza o conexiune o irealului in care este proiectat, cu realul in care se va intoarce si unde spera la o materializare a acestor "aeriene fermecatorii" , intr-o " punte".Imaginarul poetic atinge nivelul spatio-temporal in finalul textului. Odata realizata o legatura intre elementele constitutive ale cadrului restrans,se doreste o noua corespondenta , de aceasta data la grad avansat , si anume , intre timp si spatiu. O existenta simultana a acestor doua coordonate implica un timp infinit, "scapat de spatiu" ,dar care nu il anuleaza pe acesta din urma. Rima imperecheata sustine , de asemenea , ideea de apropiere , prin faptul ca aceasta faciliteaza cititorului descifrarea textului. Este vorba de o apropiere a celui care parcurge poezia de sensul adevarat al acesteia.

9. Scrisa pe un fundament modernist, poezia sustine ambiguitatea imaginilor. Al.Philippide patrunde intr-un spatiu ireal din voluptatea caruia doreste sa preia pentru ca,"fara calauza" , sa beneficieze si in spatiul real de acest spectacol cromatic si auditiv. Rezonantele simbolice sunt, de asemenea prezentate , cultivand sugestia unei lumi mai bune , poate chiar eterne : "cu un timp scapat de spatiu".

I.75 (Camil Petrescu, Cocorul)

1. a tine minte , a invata minte, zdravan la minte

2. Punctele de suspensie indeamna la meditatie, sugerand o puternica incarcatura emotionala , poate si profunzimea sentimentului de frica in fata necunoscutului.

3. Primele strofe, structurate de enumeratie descriu un spatiu straniu si intunecat, un fund de mare in care zac pesti, bivoli, oase, aripi , viziune modernista de fapt a lipsei de speranta. Predicatul ar fi fost inutil, in acest caz, pentru ca totul consta in aceasta insirare de lucruri atinse de moarte, cu cit mai concisa, cu atat mai aproape de deznadejde.

4. marea, pasarea, ochiul, iubirea, singuratatea

5. masura: 8 silabe

rima: imbratisata

6.Sentimentul dominant in poezie este cel de tristete si de teama de necunoscut.

7. Metafora "aripi reci" identifica faptul ca aspiratia, dorinta, i-au fost infrante. Aceasta metafora este intarita de o alta: "zbor de pasare uitata".

8. Strofa a III-a este un catren alcatuit dintr-o interogatie retorica ce sugereaza aspiratia catre inaltimi, catre idealuri inalte care nu pot fi atinse. Astfel, eul liric subiectiv (prezenta lui fiind indentificata prin marcile lexico-gramaticale: verbe la persoana I singular -" vei ajunge","sa am"-) nu gaseste niciun reazam pentru ratiune, aspiratia sa fiind identificata prin metafora "portii calatoare" pe care autorul se intreaba daca o va ajunge.

9. O trasatura a poeziei lirice este faptul ca autorul isi exprima direct deznadejdea ca nu poate accede la lumea absolutului prin cocor, pasare calatoare, care este simbolul zborului catre inaltimi.

O alta trasatura a poeziei lirice sunt marcile lexico-gramaticale, verbe la persoana I - "creste", "sa am", "sa indemn" -,pronumele la persoana I- "mi", "imi"- si imaginile artistice create de figuri de stil, precum metafora "aripi reci" sau epitetul din constructiile "creste lungi de os" si "poarta calatoare".

I.76(Alexandru Philippide,Veghe)

1.unghere-colturi, se zbate- se framanta

2. Disparitia vocalei pronumelui reflexiv conduce la rostirea acestuia intr-o silaba cu prima vocala a verbului, prin urmare la reducerea numarului de silabe din vers si la obtinerea unei anume masuri. Cratima marcheaza rostirea intr-o singura silaba a unui cuvant si a unei parti de cuvant diferite.

3.derivare-capataiul, conversiune-meu

4. epitetul- tacut, orb, comparația dubla- tot versul

5. In preajma mea, prin somn pamantul geme, (adjectivul pronominal posesiv de pers. I)

Un glas in mine prinde sa ma cheme, ( pronumele personal de persoana I )

6. sufletul, tacerea, veghea, somnul, pamantul, cerul

7. Verbele la timpul prezent fixeaza o experienta cu valoare exemplara. Este vorba de asa-zisul prezent etern, fara legatura cu un moment temporal anume, ci cu generalitatea unei situatii. Eul lui Philippide "calatoreste" prin sine ca printr-o lume obscura si cu ascunse dureri, iar aceasta "calatorie" este pentru el permanenta, cum poate fi la fel si pentru cititorul care il insoteste.

8. In ultima strofa, imaginarul vizionar al textului se opreste la cele doua limite exterioare, care incadreaza un eu insomniac, veghea fiind, cred, starea dramatica a celui care percepe continuu curgerea timpului si insuportabila cruzime a lumii. Pamantul, prima limita, este spatiul zbuciumului existential (vezi antiteza dragoste/ ura si metafora un spasm). Cerul, a doua limita, este orb (epitet), cu stelele asemenea unor vineti dinti (metafora). Versul neregulat sustine tensiunea lirica a unui text modernist prin vizionarism si prin puternica impresie de instrainare a omului de orice sens al lumii. Cerul gol poate fi o imagine simbolica a divinitatii care ne-a abandonat. Eul lui Philippide se defineste, astfel, aproape arghezian, prins in capcana intre doua nopti, adica intre doua spatii obscure, care nu-i ofera decat experienta mortii.

9. Expresivitatea textului se datoreaza, in special, acelor imagini care contureaza, cu un oarecare grad de ambiguitate, traseul unei coborari in sine reflexive. Labirintul sufletesc este sugerat in incipit prin metafora hrubelor adinci. Poetul patrunde in aceasta selva oscura (padure intunecata), cum ar spune Dante, si descopera in ea pamantul si cerul, dar nu in esenta lor traditional armonioasa, ci intr-una moderna, a scindarii si alienarii.

I.77 (Ion Pillat, Ctitorii)

1) vreme, trecutul, an

2) Linia de pauza marcheaza, la nivel semantic, o "tacere" a eului liric, atat pentru intensificarea emotiei, cat si pentru separarea celor doua momente ale trairii sale, diferentierea intre prezent si amintire.

3) a da viata, a lua viata, a-si da viata

4) Verbele la modul conjunctiv din ultimele doua strofe exprima dorinta eului liric de a se cufunda in amintirea trecutului, in fata focului din vatra, inconjurat de tacere. Dintre verbele la modul precizat, enumeram: sa deslusesc, sa stau, sa aud.

5) imagine auditiva: Cand sopteste valea de cantecele morii ; imagine vizuala: Acolo-n pacea noptii, pe dealuri de podgorii.

6) tema: timpul, viata; motive: raul, dealul, amintirea, strabunii

7) Pacea noptii este o metafora a armoniei acestui spatiu rural, al ritmurilor naturale si al belsugului.

8) Strofa a treia a poeziei se refera la dorinta omului de a se retrage la tara, de a reface comuniunea cu pamantul, cu bogatiile pe care le ofera, cu linistea mult dorita. Pridvorul este un simbol al dainuirii pe pamantul romanesc, al stabilitatii impotriva trecerii timpului. Eul liric doreste sa se bucure de roadele pomilor, de fructele oferite de livezile de pruni, cand toamna se apropie, iar Negoiu strapunge cerul cu a sa inaltime. Dintre figurile de stil din aceasta strofa, amintim: epitete (pridvorul strabun, alb Negoiu), comparatii (globul terestru ca o minge).

9) Titlul poeziei, Ctitorii, este alcatuit dintr-un substantiv simplu, articulat, la plural, ce se refera la cei ce cladesc lucruri durabile sau care dau sens cuiva ori unui lucru. Relatia dintre titlu si poezie consta in modul in care elementele naturii din cadrul copilariei (raurile, podgoriile, livezile) si-au lasat amprenta asupra poetului, au modelat amintirea ce-l va insoti toata viata. Acestea pot fi considerate ctitorii primilor pasi ai eului-copil, care este in continuare fermecat de tot ceea ce tine de trecut, intorcandu-se si acum cu drag la pridvorul batran sau la vechea vatra, unde cenusa stingea toate soaptele.

I. 78 (Ion Pillat, Strainul)

1. Floarea era vie cand a primit-o.

2. In structura "venit-ai" cratima marcheaza forma inversata a perfectului compus "ai venit".

3. A venit toamna in sufletul ei, la aflarea vestii.

In fiecare toamna plecam la tara.

4."Sclipeste Raul Doamnei inspre apus, o clipa" contine o imagine vizuala; "Vrr..timpu-n zbor, pe care cutremurat l-ascult" contine o imagine auditiva.

5. Rolul expresiv al interjectiei "vrrr" in poezie este acela de a sugera , la nivel auditiv , pe de-o parte zborul vrabiilor, care se produce instantaneu, iar pe de alta parte ,ca tot astfel trece si timpul , la fel de repede ca o bataie de aripi.

6. Enumeratia din prima strofa, "cu casa, parc ,livezi", exprima vizual tot ceea ce apartine acestei mosii, evidentiind frumusetea si bogatia locului.

7. "Strainul" venit la mosie pare ca nu reuseste sa descifreze peisajul si il vede doar ca pe un tablou: "Te-apleci mirat straine, pe-amurg ca pe-o rama". Perspectiva lui este diferita de a celor familiarizati cu imprejurimile, el nu poate sa inteleaga frumusetea locurilor: "Si crezi/ Ca ai cuprins Floricadar n-ai zarit, ia seama". Imaginile vizuale precum "te-apleci mirat", "ce-ar straluci" ori metafora "ranit de-un dor tarziu" accentueaza ideea poetica.

8. O caracteristica a traditionalismului este localizarea intr-un spatiu rural, mosia Florica aici, iar o a doua trasatura este preferinta pentru spatiul autohton.

9. Sugestia limbajului poetic este realizata prin simboluri si corespondente: "Pe-albastra departare a luncii de demult" sugereaza scurgerea timpului; "Florica e acolo, cu casa, parc, livezi". De asemenea, sugestia se realizeaza si prin pauzele din discursul liric, marcate de punctele de suspensie, pauze ale emotiei, melancoliei și nostalgiei: "Ca ai cuprins Floricadar n-ai zarit, ia seama"

I. 79 (Ion Pillat, Amurg in delta)

1. trist = amar, dureros

scancind = plangand

2. Cratima uneste intr-o singura silaba parti din cuvinte diferite. Caderea sunetelor la sfarsit de substantive si la inceput de verb reduce numarul de silabe din vers, fapt necesar pentru pastrarea masurii.

3. Ne-a taiat calea o pisica neagra.

Din pacate, atat l-a taiat capul sa faca..

4. Natura este o tema des intalnita in poeziile lui Ion Pillat. In "Amurg in delta" acesteia i se alatura motive ca amurgul, apa si o nota istorica ("cai tatari").

5. Rima este incrucisata, iar masura versurilor , de 11 si 10 silabe.

6. Metafora " ochi de apa moarta" da poeziei o usoara nuanta melancolica si poate arata o incetinire a trecerii timpului, o stagnare, la amurg, a vietii in delta.

7. Poezia lui Ion Pillat este un pastel al deltei in momentul inserarii. In ultima strofa, caracterul traditionalist se resimte prin tonul elegiac. Astfel, personificarea "noapte soptitoare" creeaza un fundal muzical melancolic, iar metafora "aur vanat", cu rol chromatic, subliniaza trecerea lenta a timpului care se reflecta si asupra naturii inconjuratoare prin nuantele soarelui la apus.

8. Titlul "Amurg in delta" este un fel de rezumat al poeziei, o ilustrare concisa a temei acesteia. Poetul descrie un tablou de amurg in zona Deltei Dunarii ("sat lipovenesc").

9. In "Amurg in delta" caracterul liric al poeziei se face simtit prin nota de usoara melancolie. Aparent un cadru de natura, din perspective unui observator neutru, tabloul este totusi incarcat de emotie. Epitetul personificator "sfasietor de trist" sau cromatismul insistent si contrastant (aur / vanat ) contureaza un spatiu al disputei dintre lumina si intuneric, dintre viata si moarte. Modalitatea in sine a descrierii in cazul careia vizualul este dominant este specifica textului liric.

I. 80 (Ion Pillat, Timpul)

1."Nu-i in apus si nici in aurora" , "fara ieri si fara azi"

2. Prima virgula separa apozitia-metafora "in ceasul cu nisip." de restul enuntului, iar a doua separa doua propozitii coordonate.

3. compunere -dintotdeauna

derivare cu prefix-recheama

4. In prima strofa negatiile au rolul de a intari ideea poetului ca timpul nu este ceva palpabil si ca acesta reprezinta o realitate abstracta.

5. In aceasta poezie apar tema timpului si motivul mortii.

6. Prezenta eului liric in aceasta poezie se face remarcata prin adjectivul posesiv la persoana I, "mei", si verbe la persoana I, cum ar fi "aud", "simt".

7. Comparatia "ingalbenind ca fila dintr-o carte" are rolul de a arata efectele trecerii timpului asupra omului, asa cum filele de carti se ingalbenesc datorita vechimii. Aceasta sugereaza, de asemenea, fragilitatea omului si existenta sa limitata.

8. Titlul reprezinta, de fapt, tema poeziei, si anume, aceea a trecerii timpului. Omul s-a confruntat dintotdeauna cu efectele timpului, iar in aceasta poezie eul liric isi exprima tristetea si un fel de constiinta a imposibilitatii de a schimba ceva in aceasta privinta.

9. Aceasta opera este o poezie lirica, deoarece poetul isi exprima sentimentele pe care i le trezeste trecerea timpului. Perceptia acuta a acestei treceri este sugerata prin imagini poetice, centrala fiind aceea a unui eu liric pentru care timpul ajunge, totusi, o realitate palpabila( "pasul" timpului ii bate in inima). Ca de obicei, eul liric este marcat, ca prezenta, prin verbe la persoana I ("aud" , "simt").

I. 81 (Iuliu C. Savescu, La Polul Nord)

1. nemarginite = intinse

solitari = singuri

2. "pasii"- Prin folosirea pluralului articulat "pasii", se pune accent pe acest substantiv, cu scopul de a eviden

tia greutatea si apasarea cu care calca "marii ursi".

3. ochi de vultur, a pierde din ochi, a sorbi din ochi; "Banul, ochiul dracului"

4. "muntii solitari"

Epitetul personificator "muntii solitari" este folosit pentru a evidentia maretia si inaltimea muntilor, care domina peste campii si vai; acestia sunt atat de inalti, incat par desprinsi din universul terestru, devenind singuratici.

5. Rolul descrierii in textul dat este de a crea un decor, o atmosfera prin intermediul carora eul liric isi exprima starile sufletesti nelamurite si confuze prin a sugera un sentiment pe care il creeaza elementele din natura.

6. "Iar din prapastiile adanci se-aude-o stranie vibrare"

" Si ursii albi, induiosati, intr-un oftat adanc si greu"

7. Poezia "La Polul Nord" de Iuliu C. Gavescu, prezinta cateva caracteristici specifice liricii simboliste, prin motive precum motivul singuratatii, solitudine care in poezia de fata devine apasatoare, este asociata cu izolarea, pustietatea ("muntii solitari", "campii nemarginite"). Alta caracteristica ce incadreaza poezia in simbolism este cadrul natural care apare ca unul trist si dezolant. Astfel, in poezia "La Polul Nord", imaginarul poetic se organizeaza in jurul anotimpului iarna, care domina intreg tinutul prin "albul dezolant" , si aduce cu sine pierderea oricarei sperante din sufletul poetului.

Un alt element definitoriu al poeziei simboliste il constituie muzicalitatea exterioara, obtinuta prin ritmuri si rime perfecte, la fel ca si repetitia si simetria unor cuvinte la inceputul si sfarsitul unei strofe ( "muntii solitari", "dorm adanc"-"dorm mereu", "La Polul Nord"- "La Polul Sud").

8. La nivel morfologic se remarca abundenta verbelor la timpul prezent: "se-ntind", "adorm", "ingalbeneste", "se vad", "dorm", "se-aude" etc. ce sugereaza permanenta starii de angoasa, intensificand sentimentele si dand veridicitate intregului poem.

9. Laitmotivul in poezia lui Iuliu C. Savescu reprezinta un element definitoriu al simbolismului, prin evidentierea unei muzicalitati exterioare, obisnuita numai prin ritmuri si rime perfecte, dar mai ales prin repetitia simetrica a unor cuvinte la inceputul si sfarsitul unei strofe ("La Polul Nord"- "La Polul Sud" etc.). Cadrul natural este unul trist si dezolant, prin albul care domina; iarna are rezonanta in sufletul omului, aducand monotonie, nevroza, chin si frig launtric. Cromatica este astfel sugerata prin culoarea alb, culoare simbolizand stari si atitudini poetice de izolare. Prin intermediul laitmotivului, intreaga natura ajunge sa strige pustiirea eului liric.

I. 82 (Marin Sorescu, Boala)

1. degeaba = zadarnic; senzatie = perceptie

2. Cratima marcheaza caderea vocalei "i" in unirea pronumelui cu adverbul "nu-e" intr-o singura silaba.

3. a se trezi cu noaptea in cap, prost ca noaptea

4. adresarea directa ("Doctore"); verbe la persoana I singular: "simt", "am citit", pronume la persoana I singular "ma", "mi"

5. "am urat si am iubit, am invatat sa citesc si chiar am citit niste carti, am vorbit cu oameni si m-am gandit, am fost bun si am fost frumos" - enumeratia sugereaza stradania depusa pentru a invinge "boala" fiintei, cea cu care ne nastem, moartea.

6. Titlul poeziei, "Boala", este o metafora sugerand moartea, iar "medicamentele" (ura, iubirea, cititul) sunt incercari de a trai intens viata, de a simti in fiecare moment, viata fiind antidotul pentru moarte. Eul liric considera ca a-ti face viata frumoasa te indeparteaza de moarte.

7. Discursul liric este confesiv, direct, prin substantivul in vocativ "Doctore" si prin folosirea persoanei I singular a verbelor si a pronumelor.

8. In prima strofa a poeziei se descrie sentimentul mortii, de la primele simptome, venind din interiorul ca o constientizare a pieirii. Lumea inconjuratoare devine o povara, "ziua ma doare soarele, noapte luna si stelele", " aici in regiunea fiintei mele". Se observa o Moarte generala, un inceput de detasare de aceasta lume, sugerat de epitetul "mortal".

9. Se vorbeste despre moarte, o moarte care incepe de la inceputul vietii, "cand m-am nascut". Eul liric incearca sa evite aceste simptome, se eschiveaza, priveste moartea ca pe o boala, pe care incearca sa o infranga.

Iubirea, ura, cititul, a fi bun, a fi frumos, toate inseamna a fi viu, a trai. Astfel acestea devin "medicamentele" impotriva mortii pe care o simte inca de la inceputul vietii. Se realizeaza ca moartea in final nu are loc, desi "am cheltuit pe ele o groaza de ani" si ca singurul lucru ce poate fi schimbat in acest sens este trairea intensa, incercarea de a ne face viata cat mai frumoasa.

I. 83 (Marin Sorescu, Pleaca trenul)

1.   gand - gandire, ganditor, a gandi

2.   "Oameni, orase, continente" - virgula desparte mai multe elemente ale unei enumeratii si, din punct de vedere sintactic, separa elementele unui subiect multiplu.

3.   de cand lumea si pamantul, de lume, ca lumea, a-si lua lumea in cap

4.   Tema poeziei o constituie indepartarea, tristetea omului calator care nu reuseste sa cunoasca niciodata lumea pentru ca are timp numai sa o vada, nu sa se si apropie de ea.

5.   Ť Tu ť este un pronume personal, marca a eului liric si indica autoadresarea.

6.   Ť De ce ?ť este o interogatie retorica, ce concentreaza si expune drama omului care stie, dar nu cunoaste, care vede, dar nu priveste. Revolta si mahnirea capata forma finala in aceste ultime doua versuri, iar intrebarile sunt adresate siesi, ca un strigat debusolat, confuz. Interogatia Ť De ce ? ť accentueaza ideea poetica expusa in celelalte strofe.

7.   Ideea Ť Toata viata am privit pe fereastra ť exprima neimplicare, frica de atasament si de cunoasterea necunoscutului, lipsa trairii in mijlocul lumii si in prezenta ei, cu riscuri si framantari, eul liric preferand pasivitatea si detasarea. Astfel, el reuseste sa priveasca lumea, fara a apuca sa o si cunoasca, Ť privirea ť fiind element cheie al acestei poezii, devenind legatura sa cu tot ceea ce il inconjoara.

8.   Titlul poeziei sugereaza pasivitate si detasare. Ť Trenul ť este cel care se pune in miscare, trenul face actiunea: trenul sta sau trenul se duce, niciodata "tu". Ť Tu ť doar esti in tren. Astfel, se incearca o anulare a responsabilitatii actiunilor din moment ce decizia de a sta sau a pleca nu iti mai apartine.

Ť Pleaca trenul ť este o metafora, reprezentand atat despartirea, cat si efectele ei, confuzia si totodata resemnarea : nu se stie cine a plecat, dar se constientizeaza ruptura ; efectul este acelasi, indiferent din ce parte se produce actiunea. Resemnarea vine odata cu constientizarea ca in curand va pleca si trenul tau.

Mai este, de asemenea, expusa ideea trecerii ireversibile a timpului si a incapacitatii de a-l trai : avem de multe ori impresia ca ne traim viata, ca facem alegeri, ca luptam, cand de fapt suntem victime ale pasivitatii noastre, iar timpul trece pe langa noi. Efectul este acelasi: fie ca trenul merge sau sta, ruptura tot se produce, un tren tot se pune in miscare, timpul tot se scurge.

9.   Ultima strofa expune metafora dramei calatorului, a aceluia blocat in pasivitate, condamnat de sine sa priveasca, dar sa nu cunoasca. Intreaga strofa este o metafora ce sugereaza viata omului care doreste sa vada, dar ii este teama sa simta, limitandu-se astfel la o cunoastere superficiala.

Pasiv, lucru sugerat de enumeratia Ť de autobuz, de tren, de vapor, hurducat de caruta ť, eul liric nu isi asuma viata, trairea, lasandu-se purtat inert de mersul lucrurilor, fapt sugerat de verbul la participiu Ť pironit ť si sintagma Ť m-am uitat pe fereastra ť, care aduce in prim-plan si ideea detasarii.

Fug Ť copacii, oameni, orase, continente ť cand, de fapt, el este cel care nu se opreste la ele. Totul sta, iar el fuge. Din nou, responsabilitatea nu este asumata, eul liric este cel purtat, el nu fuge, el nu sta, el nu actioneaza, copacii fug.

Interogatia din final, Ť de ce ? ť vine ca o rabufnire, o incununare a emotiilor exprimate pe parcursul poeziei, o constientizare a irosirii: Ť Toata viata m-am uitat pe fereastra [.] De ce am impresia ca am cunoscut lumea ? ť

I. 84 (Nichita Stanescu, Sarutul)

1. se-adumbrea= se intuneca

stins= imperceptibil, vag

2. Din punct de vedere sintactic virgula coordoneaza circumstantialele de loc iar din punct de vedere stilistic are rolul de a coordona termenii unei enumeratii,

3. -a avea nevoie de ceva ca de aer

- a-si da aere

- a avea un aer preocupat

- a ramane in aer

4. Verbele din prima strofa creeaza o atmosfera aproape ireala si sugereaza un timp mitic al iubirii.

5. tema iubirii

- motivul relatiei omului cu transcendenta

- motivul iubirii creatoare de lumi

- motivul cuplului adamic

6. Metafora steaua neagra este formata din doi termeni aproape antitetici si rolul sau este de a crea o atmosfera ireala, romantica, de a sublinia sentimentele de duiosie ale indragostitului si de a sugera ca prin dragoste omul poate accede la absolut.

7. Titlul are rolul de a-l introduce pe cititor in universul de fictiune propus de autor si de a oferi o cheie de lectura a textului, fiind un simbol al iubirii.

8. -prezenta monologului liric adresat

-marci ale eului liric si prezenta verbelor la persoana I plural (ne sarutam, ne-nfasura)

9. Prin intermediul simbolurilor, indragostitul isi exprima conceptia despre iubire si consecintele pe care aceasta le are asupra eului interior si asupra universului. In ultima strofa se regaseste motivul iubirii creatoare de lumi si motivul cuplului adamic. Indragostitul sugereaza faptul ca prin iubire, omul poate atinge absolutul, fapt sugerat de sintagmele care unesc cele doua lumi (si pasari mari se coborau pe banci/ si pe statui, pe cabluri, peste iarba). Atmosfera mitica este subliniata de versul liber si masura de 11 silabe.

I. 85 (Marin Sorescu, Alchimie)

1.   a da ocol, a da cu bata-n balta, a da vrabia din mana pe cioara de pe gard, a da de veste

2.   Virgula desparte in text elementele componente ale enumeratiei.

3.   Plutoniul, radiul si poloniul sunt elemente chimice radioactive.

Nu am putut gasi la magazin calorifere cu sapte elementi.

4.   Invocatia este folosita in discursul liric pentru a accentua sentimentul de frustrare al eului liric cauzat de lipsa fericirii. Acest procedeu artistic permite exprimarea mai directa a sentimentului de dezolare si creste intensitatea mesajului transmis.

5.   Marcile gramaticale ale prezentei eului liric in textul dat sunt formele verbale la persoana I ("Ce sa fac eu"; "mai arunc sub cazanul vostru" ;"Va dau jumatate") si adresarea directa prin folosirea formelor verbale si pronominale la persoana a II-a ("Ati gresit calculele,"; "va dau jumatate"). Alta marca gramaticala existenta in textul dat este prezenta formei pronominale a persoanei I ("eu", "mea", "dati-mi", "mele").

6.   Opozitia din strofa a doua dintre ideea de intelepciune si cea de fericire reliefeaza asemanarea dintre cele doua notiuni in conceptia umana dar ele au valori si intelesuri diferite. Fericirea este un scop in timp ce intelepciunea este un mijloc de a atinge scopul.

7.   Marin Sorescu in ultima strofa a poeziei "Alchimie" foloseste metafora si un registru de cuvinte tipic alchimiei pentru a arata risipa ce se realizeaza in cautarea pietrei filosofale, fericirea. Cele nouazeci si noua de elemente, numar fatidic, sunt insuficiente, deoarece nu sunt o suta, un numar rotund, intreg. Ele sunt trecute in tabloul fiintei sale ordonat, asemenea elementelor chimice din tabelul periodic al elementelor. Risipa se realizeaza prin consumarea timpului dat fiecaruia sa-l traiasca in intretinerea reactiei chimice care ne promite drept produs final fericirea. Dar din pacate reactia continua la nesfarsit fara un rezultat.

8.   Titlul poeziei este un simbol ce ne arata unghiul din care trebuie sa citim poezia pentru a intelege semnificatia urmarita de autor. El transforma toata framantarea omului de a obtine fericirea intr-o pseudo-stiinta cum este alchimia ce are un tel final imposibil, piatra filosofala, si care foloseste calcule si formule imprecise bazate pe intuitii eronate. Deci titlul simbolizeaza cautarea orbeasca a fericirii.

9.   Poezia se incadreaza in lirismul de tip subiectiv prin marcile lexico-gramaticale ale eului liric prezentate la punctul 5 si prin adresarea directa prin invocatie retorica care accentueaza subiectivismul poeziei.

I. 86 (Radu Stanca; Frunzele - Elegie de toamna)

1.   Sinonimul contextual pentru cuvantul invaluita este "imbracata" si pentru a depana este "a desfasura".

2.   Cuvantul a carui forma nu mai este conforma cu normele limbii literare actuale este "alaturea".

3.   in ceasul al doisprezecelea, a se da de ceasul mortii, a-i suna ceasul

4.   Structurile care pun in evidenta prezenta eului liric sunt: "Aseaza-mi-te alaturea", "Fa focul", "Fereste-ma", "preumbla-te"

5.   O tema prezenta in text este efemeritatea fiintei umane, trecerea ireversibila a timpului si un motiv literar este cel al toamnei si al frunzelor moarte.

6.   Uzitarea modului imperativ al verbelor este o marca a lirismului subiectiv si implicit a eului liric. Astfel, poezia capata forma unui monolog adresat. Formele de imperativ exprima vointa hotarata si cererile arzatoare ale eului liric ce iau forma unor porunci adresate fiintei iubite. Chinuit de ideea efemeritatii fiintei umane si de regretul vremurilor apuse, acesta doreste cu tarie sa evadeze din realitatea dezolanta. Tonul autoritar, ritmul alert al confesiunii este sustinut de folosirea modului imperativ care sugereaza totodata deznadejdea si disperarea eului liric.

7.   Frunzele moarte purtate de vant simbolizeaza atat efemeritatea fiintei umane cat si cat de nesimnificativ si neputincios este omul in fata naturii, in raport cu universul. Timpul trece in mod ireversibil iar omul este purtat prin viata precum frunzele uscate de vant, neputand sa se impotriveasca destinului. Constientizarea dramei umane, a realitatii necrutatoare genereaza deznadejde, angoasa, dezolare. Astfel, eul liric este inspaimantat, este cuprins de tristete, cautand refugiu si alinare in iubire.

8.   Titlul poeziei, "Frunzele-Elegie de toamna", fixeaza motivul central al acesteia, toamna. Prin referire la specia genului liric, elegia, este anticipata incarcatura afectiva a poeziei, sentimentele dominante fiind melancolia, durerea, regretul. De asemenea, titlul prefigureaza ideea de ansamblu a textului, aceea a spulberarii iluziilor si sperantelor la gandul perisabilitatii fiintei umane. Este dezvaluit si elementul central in jurul caruia graviteaza intregul discurs liric, frunzele, si care, reluat in cadrul fiecarei strofe, accentueaza ideea deznadejdii, a disperarii si tristetii eului liric. Astfel, inca din titlu este fixat cadrul natural metaforic, toamna cu frunzele moarte, cadru necesar exprimarii unor trairi de o asemenea gravitate si intensitate.

9.   Limbajul poetic se remarca prin expresivitate. In cadrul poeziei, expresivitatea este realizata prin figurile de stil existente, precum metafora, personificarea, inversiunea cu rol de accentuare a ideii poetice. Astfel, se remarca personificarea "frunzele sub pasi, cum gem" care se constituie totodata intr-o imagine artistica auditiva. Personificarea e menita sa exprime zbuciumul interior, deznadejdea si durerea provocate de drama omului a carui sperante s-au spulberat. Amploarea suferintei interioare si a temerilor este evidentiata prin inversiunea "vasta urgie". Expresivitatea limbajului poetic este dovedita si de uzitarea metaforei, cum este cea din versul "Sa nu simt frunzele cum zboara in vant". Prin intermediul acestei metafore este vehiculata ideea trecerii ireversibile a timpului care ia cu sine toate sperantele. Eul liric ar dori sa se sustraga acestei realitati dureroase si sa opreasca timpul, ceea ce reiese din verbul la modul conjunctiv "Sa nu simt".

Astfel, expresivitatea la nivelul limbajului poetic se realizeaza prin intermediul figurilor de stil folosite in cadrul poeziei.

I. 87. (Radu Stanca, Sonet)

1.   "n-o sa piara"- "n-o sa moara"

2.   Cele doua virgule din versul "Iubirea, ea, nicicand n-o sa dispara" are rolul de a izola o apozitie ("ea"), focalizand accentul asupra iubirii.

3.   Iubirea lui nu va muri nicicand.

Nici cand mi-a aratat dovada, nu l-am crezut.

4.   Pronumele de persoana I singular "-ma", "eu" marcheaza prezenta lirismului subiectiv, implicarea afectiva a eului liric. Adresarea directa a eului liric este subliniata prin pronumele de persoana a II a singular "-ti", dar si prin adjectivul pronominal de persoana a II a singular "tale". Legatura afectiva dintre eul liric si iubita e redata simbolic prin folosirea pronumelui de persoana I plural "noi", acest lucru evidentiand totodata unitatea cuplului. Iubirea devine elementul de conexiune intre cei 2 : "Iubirea, ea ,nicicand n-o sa dispara".

5.   "Iubirea, ea , nicicand n-o sa dispara."

"Si dragostea - dar , vezi, ea n-a murit."

6.Iubirea este un sentiment ce creeaza o anumita vulnerabilitate. Ea este o slabiciune, caci ratiunea nu mai are putere in fata sentimentului intens. Persona incercata de acest afect, devine astfel subiectiva si reuseste sa treaca peste toate defectele celui/celei asupra caruia/careia isi rasfrange iubirea.

7. Cel de-al doilea catren nuanteaza eternizarea sentimentului de iubire,. Verbul la conditional-optativ "ar mai trece" si cel la viitor "n-o sa dispara "exprima dorinta eului liric de a conserva acest sentiment, de a-l proiecta intr-un plan ireal si, totodata posibilitatea implinirii unui scenariu ideatic. Apozitia "ea", subliniaza importanta iubirii pentru eul liric. Confesiunea lirica evidentiata prin marcile eului liric (pronumele personal de persoana I plural - "noi"), reliefeaza lirismul subiectiv. Apar sintagme care marcheaza permanenta iubirii:"inc-o seara ","n-o sa dispara", "va dainui ", "la nesfarsit". Folosirea cratimei, pentru elidarea unor vocale ("dac-ar", "inc-o ", "dainui-ntre") ajuta la pastrarea masurii de 10-11 silabe. Rima este incrucisata.

8. Expresivitatea este realizata prin repetitia anaforica ("si chiar/si multe") si prin inversiunile cu rol prozodic, de accentuare a sentimentului de iubire ("ea, nicicand n-o sa dispara ", "tainice cununi").

9. Lirismul subiectiv se caracterizeaza prin prezenta monologului liric adresat si prin intermediul marcilor eului liric (pronumle de persoana I singular si plural): "eu", "noi".

I. 88 (Nichita Stanescu, Nedreptate)

1.   a trage cu urechea, a se culca pe o ureche

2.   Virgula, din punct de vedere gramatical, marcheaza elipsa predicatelor, iar din punct de vedere stilistic accentueaza importanta ochilor si a picioarelor in cadrul vietii si, mai ales, a duiosiei in planul iubirii.

3. sperante, duiosie, tristete, dragoste

4.   18 silabe

5.   "De ce sa auzim si de ce sa avem urechi pentru auz?", prima interogatie retorica pune sub semnul intrebarii normalul si sugereaza iesirea din limitele banalului, o desprindere de contingent.

6.   nedreptatea firescului, pusa in relatie antitetica cu depasirea limitelor

7.   prezenta eului liric implicat, prin folosirea verbelor la pers. I plural; prezenta interogatiilor retorice

8.   Mijloacele artistice la care apeleaza , intotdeauna, orice poet, au drept scop infrumusetarea versurilor, dar si evidentierea ideii poetice. Inserate intre versurile 7-13 se regasesc epitete personificatoare atribuite tristetii si dragostei: "urata", "infrigurata". Astfel, figurile de stil creeaza ambiguitatea limbajului impinsa pana la aparenta de nonsens, de absurd, prin rasturnarea firescului, inclusiv prin ermetismul expresiei.

9.   Titlul exprima si subliniaza aparitia eului liric subiectiv, care lupta cu sine, ducand la confruntarea dintre creator si ganditor. Astfel, "nedreptate" suprima insolitul imaginilor artistice, dar totodata, poezia contrariaza permanent asteptarile cititorului.

I. 89 (Nichita Stanescu, Necuvintele)

1. antonimie:

realitatea-visul

despartind-unind

2. intr-una: Intr-una din zilele vacantei voi merge la mare.

intruna: Dupa spectacol ma batea la cap intruna!

3. a taia frunza la caini, a taia elanul, a-l taia capul

4. acel laser lingvistic = acel cuvant

5. In text se repeta verbul "a naste" ("nascand") care are rolul de a evidentia procesul creator, de a nuanta nasterea unei noi lumi.

6. Tema poeziei este creatia ca innoire a universului, o creatie a esentei lucrurilor.

7. Nichita Stanescu este un innoitor al poeziei prin faptul ca aduce atat elemente noi, cat si o altfel de gandire asupra poeziei moderne. Poezia "Necuvintele" se prezinta ca o arta poetica prin faptul ca poetul isi arat propria conceptie despre modelul de poezie. Din punctul de vedere al prozodiei poezia este lipsita de rima, cu exceptia strofei a treia in care primele doua versuri se repeta, iar celelalte versuri sunt alcatuite independent de poeziile clasice.

8. Strofa a doua evidentiaza dorinta autorului de a afla adevarul; adevar reprezentat de un singur cuvant. Nichita Stanescu se foloseste de o metoda a contemplarii, a filosofarii pentru aflarea acestui cuvant ce poate fi aflat numai in vis. In acest sens titlul este semnificativ, pentru ca descrie cel mai bine atmosfera create si anume aceea a necuvintelor.

9. "Necuvintele" reprezinta o arta poetica deoarece arata ideea autorului despre poezie si despre lumea inconjuratoare in general. Cu ajutorul limbajului, a temei, si a solutiei gasite de el pentru obtinerea unei noi lumi se contureaza o veritabila arta poetica.

I. 90 (Nichita Stanescu, Lauda omului)

1. "adaugata" - inlaturata; "inlauntru" - exterior.

2. Cuvantul "oamenii" este scris cu doi "i" pentru ca primul i reprezinta desinenta de plural a substantivului respectiv, iar al doilea i este articol hotarat.

3. a se bate cu morile de vant; a-si bate gura degeaba, batut de soarta / de Dumnezeu

4. In ultima strofa, poetul foloseste imaginea vizuala "cu aripile crescute inlauntru, / care bat, plutind, planand", referindu-se la faptul ca omul vrea sa acceada la o conditie superioara. Omul intotdeauna vrea sa se autodepaseasca, sa atinga absolutul. Aripile ascunse ale oamenilor sugereaza superioritatea gandului, a reflexivitatii ce caracterizeaza fiintele inteligente.

5. Cei doi termeni repetati in poezie sunt "soarele" si "oamenii".

6. Repetitia locutiunii substantivale "Din punctul de vedere al " se refera la faptul ca poezia se face prin fuziunea dintre puterea de judecata si afect, din intrepatrunderea ratiunii cu sentimentul. Astfel se poate gandi un punct de vedere al copacilor, un altul al pietrelor si un al treilea al aerului, toate trei cu privire la Om. Copacii gandesc omul ca emotie si ca niste "fructe plimbatoare", pietrele gandesc omul ca miscare si ca lumina, aerul il gandeste ca pasare cu aripile crescute inlauntru. Formularile capata o miscare grava si linistit-suitoare, pe parcursul celor trei strofe, trei trepte ale unui fel de silogism poetic, in tipare sintactice de neclintit, ca pentru a purta in ele adevaruri absolute, definitive.

7. Titlul este un element esential al receptarii, pentru ca ofera un indiciu interpretativ al discursului poetic. Titlul poeziei, Lauda omului, identifica specia lirica cu o oda, desi continutul textului nu integreaza epitete elogioase sau superlative rasunatoare. Ca si cum natura ar avea propria constiinta, in poezie sunt enumerate trei perspective metaforice cu privire la om: a copacilor, a pietrelor si a aerului, facand apel la propria lor sfera semantica. Omul este mai presus de orice prin emotii si inteligenta.

8. Cea de-a treia strofa, ca si adaosul "ascendent" al celor doua versuri supranumerare din strofa ultima, sporesc impresia de dinamism continuu.
Nu insa simetriile dau superioritatea acestei poezii, ci constatarea uimita ca in atata relativitate cosmica pare probabila ipoteza ca elementele lumii materiale, copacii, pietrele si aerul, sa aiba un "punct de vedere" despre Om.
Pentru aer, mediul pasarilor, oamenii sunt niste pasari extraordinare avand aripile "crescute inlauntru" si planand fantastic in cel mai curat aer, "care e gandul". Ultimele doua imagini, complementare una alteia, sunt cele mai originale si mai surprinzatoare, adanci si de o mare plasticitate intelectuala.
A imagina aripi crescute inlauntru, vaslind in aerul gandului, este a elogia la maximum intelectul uman, in tendinta lui perpetua de a stapani legile universului.

9. Lirismul subiectiv reprezinta manifestarea directa a eului liric. In poezie, eul liric este sugerat, pentru ca reda ceea ce gandesc pomii, pietrele si aerul, in niste metafore ce depasesc analogia clasica si exalta diferentierea. Poetul ne propune aici o viziune a Omului ca punct suprem si continuu ascendent al evolutiei materiei in Univers. De asemenea, vocea lirica este prezenta in text prin adresarea directa, chiar daca cu valoare generalizatoare, "ce-o zaresti", precum si prin exclamatiile din finalul fiecarei strofe.

I. 91 (Nichita Stanescu, Dimineata marina)

1.   "umeri" , "frunte", "sprancene", "ochii", "tamplele"

2.   Virgulele desparte grupul verbal construit cu gerunziu de restul enuntului si reliefeaza semnificatia sintagmei: o personificare.

3.   a da apa la moara, a sti ca pe apa, a se imbata cu apa rece, pe apa Simbetei

4.   Tema trezirii constiintei / a nasterii lucide, motivul somnului, motivul luminii, motivul ascensiunii.

5.   Rima este incrucisata, 1-3 feminina si 2-4 masculina; masura variaza intre 10 14 silabe (intr-o rostire rapida a primului vers al acestei strofe)

6.   "si plopii, trezindu-se brusc" - personificare; prin personificare, universul material prinde viata, devenind o prelungire a universului uman. Nicolae Manolescu vorbeste despre substantializarea limbajului si poetizarea realului. Poezia se face pe sine ca obiect si se construieste cu fiecare vers, fiecare cuvant.

7.   Orice titlu induce un anumit nivel de lectura a textului poetic si genereaza un orizont de asteptare. Titlul poeziei citate este alcatuit dintr-un substantiv comun insotit de un adjectiv cu valoare de epitet. Titlul sugereaza un tablou de natura, intr-un moment al zilei. Discursul liric confirma partial si completeaza intelesurile sugerate de titlu, numai ca dimineata devine o metafora a trezirii constiintei: fiinta cosmicizata se trezeste din somnul necunoasterii, intr-o viziune monumentala. Eul poetic are viziunea propriei geneze ca fiinta suprema, in lumina, moment auroral privilegiat.

8.   Cuvintele au valoare in sine, dar dincolo de cuvant se deschide o alta lume. Sentimentul este generator de sens, tine lumea in fiinta, schimbandu-i contururile. Imaginea vizuala a soarelui si sinestezia "lumina-n ape o sa-mpunga" contureaza o lume a obiectelor si a fiintelor aflate intr-o relatie de intrepatrundere, glorificand momentul nasterii lucide, al iluminarii.

9.   Textul apartine neomodernismului, avand drept caracteristici lirsmul reflexiv si imagismul metaforic, reinterpretarea miturilor (geneza este aici individuala, omul devine centru al universului, identificandu-se cu soarele, natura se trezeste la constiinta).

I. 92 (Nichita Stanescu, Adolescenti pe mare)

1. teapana = puternica, lenta = lina.

2. Apostroful din versul: "macar pan' la genunchi in valul diafan" marcheaza absenta vocalei "a", consecintele elidarii acestui sunet fiind pastrarea ritmului si a masurii versurilor, rostirea intr-o singura silaba / tempo rapid.

3. a taia drumul / calea cuiva, a-i taia cuiva (toata) pofta, a taia frunza la caini etc.

4. tema adolescentei, motivul marii, motivul biblic al mersului pe valuri

5. In primele patru versuri - rima incrucisata, masura de 16 silabe in primul vers, 14 silabe in al doilea vers, 12 silabe in al treilea vers si 15 silabe in al patrulea vers.

6. Scrierea cu litera mica este un procedeu prozodic specific modernismului, prelungit si in neomodernism, numit ingambament, care se defineste prin continuarea ideii din versurile anterioare, fara a se marca fiecare vers prin majuscula (scindare a unei unitati lexico-sintactice prin dispunerea ei in versuri diferite).

7. Epitetul "lenta inaintare" semnifica plutirea lina, calma, pe mare, ca un dans cosmic, a adolescentilor cuprinsi de elanuri impetuoase, impulsionati spre descoperire, cunoastere de sine, implinire si desavarsire a fiintei.

8. Ultimele doua versuri reprezinta un fel de concluzie / constatare a intregii poezii, fapt subliniat si prin utilizarea conjunctiei adversative "dar", care stabileste o opozitie cu ideea din versurile anterioare. Spre deosebire de asteptarea celui care ii contempla, tinerii au capatat deprinderea de a "merge pe valuri", ca Isus, semn al puterii extraordinare a acestei varste mitice si al increderii pe care adolescentii o au in ei insisi. Cele doua epitete, "zvelti" si "calmi", reprezinta calitati ale tinerilor. Adverbul "simultan" evidentiaza ideea unei alinieri ca intr-o competitie care-i ajuta sa se cunoasca.

9. Expresivitatea este una dintre caracteristicile stilului lui Nichita Stanescu, prezenta si in aceasta poezie si este datorata unui limbaj simplu, firesc, fara multe figuri de stil, pentru ca poezia nu se mai bazeaza pe reprezentare, ci este ea insasi un act. Transparenta ideii poetice este ilustrata aici de imagini artistice si de prezenta eului liric ca spectator.

I . 93 (Nichita Stanescu, Ploaie in luna lui Marte)

1. "infernal', "concreta', "mansarde"

2. Substantivul Marte este scris cu majuscula deoarece reprezinta numele zeitatii romane a razboiului si a vegetatiei.

3. a pune suflet, a-si da sufletul, din suflet, cu sufletul la gura

4. Tema iubirii; motivul ploii, motivul zborului, motivul Lorelei, motivul zeului Marte.

5. Rima strofei a treia este incrucisata si feminina. Masura strofei a treia este de 9 -11 silabe.

6. Timpul imperfect al verbelor din primele doua strofe are rolul de rememorare nostalgica a trecutului. Iubirea de altadata este proiectata in mit cu ajutorul imperfectului ("ne iubeam", "ploua", "dansau")

7. Personificarea "Peretii odaii erau / nelinistiti []' este folosita pentru a sublinia ca in fata iubirii celor doi, pana si lucrurile care, de obicei, sunt de neclinit, isi pierd aceasta calitate, sentimentele indragostitilor reflectandu-se in tot ceea ce ii inconjoara. Tot prin personificare, "sufletele noastre dansau", se exprima bucuria existentiala intensa, caci pentru indragostit lumea apare ca un miraj continuu.

8. In penultima strofa se prefigureaza ruptura dintre indragostiti, lucru sugerat de primele doua versuri, care contin o imagine vizuala: "Si ma-naltam. Si nu mai stiam unde-mi / lasasem in lume odaia'. Uitarea odaii unde ei se iubeau si inaltarea marcheaza distantarea indragostitului de iubita sa. De altfel, chemarea iubitei cu numele Lorelei (in mitologia germanica, sirena a Rinului care atragea corabierii intr-o zona stancoasa, provocandu-le moartea), asociat iubirii tragice, imposibile in romantism, sugereaza destramarea cuplului erotic.

Imaginea auditiva "Tu ma strigai din urma', urmata de repetitia "raspunde-mi, raspunde-mi' vin sa sugereze faptul ca indragostitul isi lasa iubirea undeva departe, el indreptandu-se spre alte idealuri, iar vocea iubitei rasuna ca un ecou indepartat.

Ultimul vers poate fi interpretat ca o intrebare retorica din partea iubitei, care il pune pe indragostit sa aleaga intre iubirea lor ("oamenii') si alte idealuri, inaltatoare, dar care pot fi efemere ("ploaia')

9.Expresivitatea este o caracteristica a limbajului poetic data de multitudinea figurilor de stil si a procedeelor artistice regasite in text.

In poezia Ploaie in luna lui Marte de Nichita Stanescu, intalnim imagini vizuale ca "norii curgeau', care fluidizeaza ideea trecerii implacabile a timpului. De asemenea, se remarca personificarile "Peretii odaii erau / nelinistiti []' si "Sufletele noastre dansau', care sugereaza fericirea indragostitilor si rezonanta universului inconjurator la sentimentele lor. Ploaia este o metafora a vietii, a instinctului, a bucuriei existentei.

Metafora "mie-mi ploua zborul, cu pene' sporeste expresivitatea textului, la fel ca si imaginea vizuala "Si ma-naltam', ambele impunad motivul zborului, al inaltarii, al depasirii limitelor banalului, prin iubire.

Epitetul superlativ "ploaie de tot nebuneasca', din ultima strofa, este ca o ultima aducere-aminte a dragostei pe care cei doi au trait-o "in luna lui Marte'.

I. 94 (Gheorghe Tomozei, Septemvrie)

1. septemvrie, tarzii

2. Rolul punctelor de suspensie din primul vers, "Septemvrie." , este de a marca o pauza afectiva in rostirea poeziei , pentru a sugera nostalgia.

3. "septemvrie, "radvanul", "carte", "frunze", "iubire" sunt cuvinte din fondul vechi al limbii.

4. Tema trecerii timpului, asociindu-si mai multe motive, precum toamna, amintirea, singuratatea, copilaria, exprima starea de tristete a fiintei.

5. Rima incrucisata (1-3 feminina, 2-4 masculina) si masura de 10-11 silabe.

6. Utilizarea verbelor la modul indicativ, timpul imperfect creeaza durata si simultaneitate, prelungeste durata momentului evocat si o imobilizeaza intr-un tablou sensibil si melancolic.

7. Epitetul "frunze tarzii" sugereaza efectul venirii toamnei. Frunzele simt trecerea timpului si , la timpul lor, cad "domol". Acestea "ruginesc", imbatranesc si se sting, asemenea unei fiinte umane. Metafora "radvanul toamnei" exprima plastic aparitia regala a toamnei, de dupa himericele clai de fan ale verii, intr-o continua rotatie calma a anotimpurilor, ca la Virgiliu.

8. Ideea poetica este tristetea indusa de venirea toamnei si este evidentiata prin epitete : "surasul meu amar" ce exprima atat amaraciunea, cat si falsitatea zambetului, deprimarea fiintei care se identifica cu "cel mai trist scolar", ravnind dupa mangaierea doamnei invatatoare, o alinare mult asteptata, dar care nu va mai veni niciodata, pentru ca timpul copilariei a trecut. Strofa curenta, implicit si poezia, se termina cu puncte de suspensie pentru a invita cititorul la reflectie.

9. Limbajul poetic in poezia citata este caracterizat de reflexivitate, lasa cititorul in suspans. Poezia are o predispozitie spre meditatie, datorita punctelor de suspensie prezente atat in fiecare strofa, cat si in ultimul vers, care te invita sa gandesti la rostul lumii si al fiintei aflate sub puterea timpului.

I. 95 (Ion Vinea, Declin)

1. Cand ii cer explicatii, se inroseste tot si se eschiveaza. (cer = verb la persoana I, singular; omonim lexico-gramatical)

2. Virgula folosita in versul "Cantecul trist, cantecul cel mai trist" are rolul de a izola, partial doar, intrucat cea de-a doua virgula ceruta de situatia gramaticala lipseste, apozitia dezvoltata "cantecul cel mai trist" de determinantul sau ("cantecul trist"). Sintagma "cantecul cel mai trist" este, asadar, o lamurire asupra primei sintagme, avand, de asemenea, si rol de gradare a intensitatii.

3. viata de caine; pe viata; in viata; de-o viata, a lua viata

4. In poezia lui Ion Vinea sunt prezente tema melancoliei si cea a toamnei, care declanseaza melancolia eului liric si care declanseaza monotonia bolnavicioasa in planul exterior ( "arborii neajunsi la cer", "turmele ce-si pasc soarta", "frunzele care se dau in vant" ).

5. Marci ale subiectivitatii: "in mine", "(nu)-mi" (pronume personale, persoana I, singular)

6. Expresivitatea rezultata din repetitia prepozitiei "intre" in ultima strofa a poeziei (anafora) consta in sublinierea ideii ca intreaga natura este cuprinsa de tristetea toamnei. Atat lumea vegetala, prin "arborii neajunsi la cer", cat si lumea animala, prin "turmele ce-si pasc soarta", si chiar si elementele naturii, prin "apele ce-si urmeaza albia", sunt cuprinse de vraja morbida a anotimpului.

7. Tristetea eului poetic, care "intarzie" in planul sau interior, este transpusa in planul exterior si corelata cu toamna tarzie. Asa cum intreaga natura asteapta prima zapada din an pentru a se sparge monotonia existentei, pentru a rupe sirul de zile derulate identic, una dupa cealalta, la fel si fiinta asteapta "sarutul" care sa ii incalzeasca sufletul. In asteptarea elementului salvator (iarna, respectiv sarutul), cele doua planuri au atitudini diferite. Astfel, lumea interioara, a sentimentelor pare a acumula din ce in ce mai multa melancolie, aspirand tristetea peisajului tomnatic, astfel incat omul pare a avea un aer bolnavios. Pe de alta parte, natura isi urmeaza vechiile obiceiuri si nu manifesta nici revolta, nici nerabdare, acestea fiindu-I atribuite de catre privitor, ca urmare a sentimentelor proprii de neliniste si tristete.

8. Elegia este specia poeziei lirice care exprima sentimente de melancolie, tristete si care reflecta o orientare a eului liric catre visare si izolare, sub impulsul unui pesimism continuu si a obsesiei pentru moarte.

Eul liric din poezia Declin traieste o tristete anonima, vaga, continua, demult uitata in sine ( "o tristete intarzie in mine" ), care il determina sa observe doar ceea ce este deprimant si dureros in jurul sau ("cantecul cel mai trist", "glasul sterp", "frunzele care se dau in vant" ). Imaginea creata de aceste versuri este aceea a unei bucati de lume cuprinse de melancolie si care, pentru a se salva, se "da in vant", renunta asadar. Utilizarea acestei din urma expresii poate conduce catre ideea ca eul liric este interesat el insusi de posibilitatea sinuciderii. Prezenta acestor trasaturi demonstreaza caracterul elegiac al poeziei.

9. Limbajul poetic in textul lui Vinea este caracterizat in principal de expresivitate, autorul nelasand cititorului doar indici asupra ceea ce doreste sa exprime, ci numindu-si sentimentele in mod direct. Elementele cadrului natural sunt numite si nu doar sugerate, ca in poeziile simboliste, de exemplu. Cuvintele din poezia lui Vinea sunt, in cea mai mare parte, folosite cu sensurile lor denotative, termenii isi mentin proprietatiile, acest lucru avand drept efect o exprimare coerenta, concisa. Unele sintagme sunt totusi destul de dure ("glasul sterp", "umilinta talangilor", "arborii neajunsi la cer", "turmele ce-si pasc soarta"). Puse sub semnul metaforic al titlului, Declin, imaginile sugereaza destramarea lenta a fiintei, oboseala existentiala, pustietatea, pentru ca "E toata viata care doare asa / Zi cu zi pe intinderea stepelor"

I. 96 (Vasile Voiculescu, Pe cruce)

1.   arsita = dogoare; ocarau = huleau

2.   Rolul cratimei in sintagma "la picioarele-i zacea" este acela de a realiza pronuntarea legata a celor doua parti de vorbire diferite: substantivul si pronumele neaccentuat in cazul dativ.

3.   a-si face cruce; a-si duce crucea; in cruce

4.   Discursul liric este descriptiv pentru ca prezinta numeroase figuri de stil - epitete ("arsita grozava", "curata-i frunte", "lumea cea pribeaga"), imagini vizuale ( "Maslini fara de deunze dormeau), imagini auditive ("radea cu hohot gloata") si pentru ca reda dimensiunea spatiala ("Pe stancile Golgotei", "In vale.dormea Ierusalimul").

5.   Textul apartine traditionalismului interbelic si are ca tema centrala tema caracteristica a acestui curent si anume constiinta religioasa ortodoxa. Invocarea pasajului biblic este o alta tema caracteristica si anume aceea a intoarcerii spre primar, spre primordial. Redarea cat mai fidela a rastignirii lui Isus se subordoneaza incercarii de recuperare a radacinilor.

6.   Versul "Si-adanc zbucnea blestemul in inima de mama" face referire la suferinta Mariei, mama lui Isus. Adverbul "adanc", pus in fata verbului "zbucnea" sugereaza violenta si profunzimea chinurilor interioare ale mamei. Folosirea cuvantului "blestem" pentru a arata nenorocirea personajului liric Isus arata imposibilitatea de a schimba ceva si faptul ca destinul trebuie implinit. Sintagma "Inima de mama" induioseaza, sporind tragicul, dramatismul versurilor.

7.   Cadrul exterior se afla in relatie directa cu personajul liric, chinurile si, in final moartea lui Iisus, determinand si schimbarile naturii. Chiar inainte ca Isus sa moara, cand suferinta lui este maxima, natura se dezlantuie violent prin arsita grozava si prin varsarea lavei. Cand Iisus este cuprins de somnul mortii chinul se sfarseste si pentru natura, "Ierusalimul doarme". La fel si maslinii, insa prin intermediul acestora se vede faptul ca natura simte pierderea, caci ei sunt fara frunze.

8.   Prima strofa a poeziei prezinta apropierea mortii lui Isus. Prima propozitie, prin simplitatea ei si prin alaturarea numelui lui Isus de verbul la imperfect "murea" accentueaza tragicul si solemnitatea momentului. Ea este urmata de epitetul "arsita grozava" care face legatura intre personajul liric si exterior. Viata lui Iisus redata prin metafora "palea fruntea-i curata" se stinge din cauza sangerarii si a spinilor. Pornind de la acest vers se poate presupune ca poetul prezinta momentul in care viata, reprezentata de elementele legate de credinta (cruce, curat, cerul) este invinsa de moarte, reprezentata de elemente precum sangerase, spinii. Natura, dezlantuita, personificata se dezlantuie si participa la acest moment de rascruce.

9.   In opinia mea, viziunea poetului asupra acestei scene biblice reiese foarte expresiv din versuri. In primul rand, mijloacele artistice (figuri de stil, propozitii scurte) reusesc sa redea tragicul si gravitatea momentului. Apoi, reactiile celorlalte personaje lirice, disperarea mamei, tipatul Mariei Magdalena, neputinta ucenicilor accentueaza si mai bine momentul facand apel la constiinta crestina, tema centrala a traditionalismului interbelic.

Nu in ultimul rand, adaptarea naturii la suferintele personajului liric Iisus este un element prezent si in Biblie care apropie viziunea autorului de viziunea religioasa.

In concluzie, poezia "Pe cruce" reda viziunea poetului reusind in acelasi timp sa sensibilizeze ctitorul.

I. 97 (Vasile Voiculescu, Poezie)

1.   palat; buzdugan; craiasa

2.   Cele doua puncte de la sfarsitul primului vers marcheaza o pauza in vorbire, avand rolul de a introduce enumeratia realizata de urmatoarele trei versuri.

3.   a pune pe ganduri; a cadea pe ganduri; a zbura ca gandul si ca vantul; a bate gandul

4.   teme/motive literare: creatia, menirea poetului, cuvantul

5.   Prezenta eului liric este marcata de verbele si pronumele la persoana I singular: "le momesc", "le strunesc", "m-", "ma".

6.   Metafora "surugiu la cuvinte" sugereaza rolul poetului si anume acela de a conduce cuvintele si de a le potrivi cat mai bine in rime si versuri.

7.   Poezia este o arta poetica deoarece ideile poetice cuprinse in text fac referire la modul in care este realizata creatia, dar si la menirea poetului. Creatia este vazuta ca un basm, iar menirea poetului este aceea de a-si folosi toate darurile in migaloasa munca de a potrivi cuvintele, in rime si versuri pentru a umple "albele pagini".

8.   Strofa finala incepe cu indemnul "Loc,loc!", menit sa anunte sosirea radvanului dar si destramarea a tot ce se realizase, fapt subliniat de metafora "se destrama craiasa de imagini". De acum se instaleaza un haos, redat prin personificarea "Amutesc, speriati, zurgalaii de rime", se pare ca rimele nu mai au aceeasi valoare, iar cuvintele se rup unele de altele ("Chingile se rup, caii razvratiti, cuvant de cuvant.") In ultimele versuri apare dezamagirea ca desi poetul si-a pus in slujba poeziei toate darurile, totul dispare ramanand doar urme pe paginile albe.

9.   Poezia apartine traditionalismului prin tematica, poezia vazuta ca un basm si prin tonalitatea elegiaca din final, cand predomina sentimentul de tristete deoarece poetul nu a reusit sa creeze ce si-a propus, totul se destrama, iar paginile care trebuiau umplute raman albe.

I. 98 (Vasile Voiculescu, Cartea)

1.   Am trecut cu bine peste sesiune. (am depasit)

Calauzele au trecut imigrantii peste granita. (au transportat)

2.   In sintagma "duhurile-nchise" cratima marcheaza elidarea vocalei "i". De asemenea, prin micsorarea numarului de silabe este realizata incadrarea in masura versurilor de 10 silabe.

3.   buchi - arhaism; cosmos - neologism

4.   Prezenta eului liric poate fi evidentiata prin aparitia marcilor sale specifice cum ar fi pronumele personal de persoana a II-a "Tu" ce marcheaza adresarea directa sau a verbului la persoana I plural "avem".

5.   Metafora "plumbul inchisorii" se refera la imaginea mintii neinstruite asemanata cu o temnita de plumb. Mintea neluminata de puterea eliberatoare a cartilor este inchisa de propriile-i limite, neputand trece peste anumite bariere ridicate de ignoranta personala. Aceasta lipsa de cunostinte atarna greutati de plumb de aripile gandirii libere.

6.   In Antichitate, cunostintele generale ale omenirii erau limitate, bazandu-se majoritatea pe pura observatie a mediului inconjurator. Fenomenele mai complexe ce nu puteau fi explicate cu ajutorul mijloacelor contemporane erau asadar plasate in sfera unui anumit plan supranatural al carui stapani erau zeii. Pe masura ce cunostintele au avansat si au inceput sa dea un sens rational acestor evenimente, nevoia credintei in zei a disparut, ducand asadar la "moartea" lor. O alta interpretare s-ar putea referi la disparitia zeilor datorita inexistentei cartilor, care ar fi putut perpetua mitul, pornind de la rolul cartii de a transmite informatii in timp si spatiu, fara a fi nevoie de contactul direct cu sursa acestor informatii.

7.   Penultima strofa prezinta imaginea cartii, vazuta ca un "stup", ca modalitate de transmitere a experientei acumulate de omenire catre generatiile urmatoare si de transcendere in nemurire sub forma neuitarii, apeland la metaforele "polenul lumii" si "sucul nemuririi". In carti sunt cuprinse notiuni general valabile, "seminte-ale ideii", ce sunt dezvoltate si aprofundate de fiecare generatie in parte, imbunatatite in functie de conditiile existente pentru a extinde limitele cunoasterii umane. Ultima idee prezentata este aceea conform careia cunoasterea prezenta prin intermediul cartilor a luat locul supranaturalului in explicarea majoritatii elementelor vietii, explicandu-se in felul acesta si disparitia zeilor care nu au cunoscut "Magic-ul cosmos strans in scoarte".

8.   Una dintre trasaturile traditionalismului interbelic, care poate fi identificata la nivelul textului este tema timpului; in vreme, cartea a reusit sa invinga efemerul prin anduranta.

9.   Sonetul "Cartea" este o opera literara in versuri in care autorul isi exprima crezul liric, propriile convingeri despre arta literara si despre aspectele esentiale ale acesteia. Scrierile poetului cuprinse in carti au darul de a transmite cititorului peste generatii "semintele ideii" si de a "spinteca bezna suferintii". In viziunea autorului, rolul poetului este acela de a trece "sucul nemuririi", posteritatii prin opera sa.

I. 99 (Vasile Voiculescu, Autoportret romantic)

1.Consider ca uneori chipul iubirii e schimbator.

Il doare la inima cand vede atata risipa.

2.   Cratima din structura ,,mi-am faurit" are rolul de a marca grafic despartirea a doua parti de vorbire diferite: pronumele ,,mi" de verbal auxiliar ,,a avea".De asemenea, cratima s-a folosit si pentru pastrarea ritmului si masurii poeziei.

3.   locutiuni/expresii: a fi batut in cap, a bate palma, a bate o carte, a bate pasul pe loc.

4.   Masura este 10 -11 silabe, iar rima este imbratisata.

5.   Comparatia ,,ca faldul unui steag" evidentiaza expresiv insusirea, trasatura fízica, ajutand la creionarea autoportretului. Anii care au trecut si-au lasat urmele , timpul se scurge implacabil pentru om.

6.   Titlul poeziei ,,Autoportret romantic" este sugestiv, deoarece intr-o maniera nostalgica poetul isi contureaza imaginea. Poezia nu este numai un autoportret creionat de amintirea celui ajuns la varsta senectutii, fiind sugerata si ideea timpului ce se scurge ireversibil. Textul ia forma unei confesiuni, unui monolog, creionand in tuse grave propriile trasaturi fizice, dar intr-o viziune romantica, dovada fiind motivul visului (,,Visez mereu, ca visul mi-e trezie").

7.   Expresivitatea se realizeaza in textul poetic dat cu ajutorul figurilor de stil, precum epitetul cromatic ,,par alb", metaforele ,,batranete brava", ,,bantuita nava", comparatiile ,,ca faldul unui steag", ,,ca in toiag". Expresivitatea se refera si la capacitatea limbajului poetic de a exprima intr-o maniera plastica idei cu maxima incarcatura afectiva si subiectiva.

8.   In prima strofa se realizeaza autoportretul artistului, prin conturarea atat a trasaturilor fizice (epitetul cromatic ,,par alb", metafora ,,chip uscat"), cat si a celor morale (meafora ,,inima ratacita", ,,pieptul liber"). Elementele naturii ajuta si ele la creionarea autoportretului - metafora ,,pajiste firava''. Talazurile, nava, steagul sunt elemente care atesta trecerea timpului, dar creeaza si o stare de singuratate, apasare, punand in lumina propria stare sufleteasca.

9.   Poezia ,,Autoportret romantic" este o arta poetica chiar daca interesul este deplasat de la tehnica poetica la relatia poet-lume, poet-creatie. Prin mijloacele artistice, sunt redate propriile idei despre lume, singurul sprijin la batranete fiind creatia sa (,,Ma sprijin in condei ca in toiag").

I. 100 (Ilarie Voronca, Ulise)

1.   "uzata"=nefolosita, neatinsa; "credincios"=necredincios

2.   In sintagma "o! gazeta" este folosit semnul exclamarii, deoarece marcheaza interjectia si totodata interventia afectiva a eului liric.

3.   a duce cu vorba; a duce grija; a duce dorul (cuiva)

4.   "acum strada te primeste ca o cutie postala", "strada e aici la picioarele tale precum un caine credincios".

5.   Poezia este un monolog adresat, iar prin folosirea pronumelui "tu" se accentueaza destinatarul mesajul numit si in titlul textului.

6.   Comparatia "obisnuinta e pe umerii tai ca o camasa uzata" sugereaza ideea de acomodare cu o existenta absolut banala, in care elementul surprinzator nu poate sa intervina; nimeni si nimic nu pare sa-l surprinda pe acest Ulise, prezentat intr-o maniera avangardista.

7.   Titlul este alcatuit dintr-un substantiv propriu, numindu-l pe celebrul erou grec care a participat la razboiul troian. Continutul textului insa contrariaza asteptarile cititorului, deoarece eroul este introdus in banalul cotidianului, in platitudinea vietii comune.

8.   Textul apartine miscarii de avangarda, identificandu-se trasaturi precum nerespectarea constrangerilor prozodice - versul liber, ingambamentul (continuarea unei idei in urmatorul vers cu litera mica), utilizarea limbajul uzual, folosind putine figuri de stil si evidentierea spiritului ludic.

9.   In ultimele sase versuri se trece de la cadrul exterior spre cel al interioritatii, schimbarea planului fiind realizata prin conjunctia adversativa "dar". Prin metafora "arcul din pupilele tale", eul liric doreste sa sugereze ca viziunea, punctul de vedere, este "intors" de altcineva, adica modificat sau concretizat de o putere exterioara individului. Fiind scrisa in spirit avangardist, poezia dezvaluie o parte ludica, folosindu-se cuvinte sau combinatii mai neobisnuite, cum ar fi "zgomote iti ling tamplele arterele", iar cele doua substantive enumerate ("tamplele" "arterele") nu sunt despartite prin virgula. Apare implicarea eului liric prin interjectia "o!", iar folosirea pronumelor de persoana a II-a evidentiaza caracterul adresat al textului.