|
|
|
Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Lucian Blaga. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii,
Unul dintre cele mai cunoscute texte blagiene programatice este Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii, poezie ce deschide volumul de debut din 1919, Poemele luminii, desi initial este publicata in
revista "Glasul Bucovinei", in ianuarie, apoi in "Renasterea romana", doua luni mai tarziu. Poezia
este expresia viziunii artistului asupra universului si anticipa teoriile din eseurile Eonul dogmatic
sau din Trilogia cunoasterii.
Poemul este structurat in 3 secvente. Incipitul este format din primele 5 versuri, ce definesc
cunoasterea de tip luciferic/poetic prin detasarea de un demers opus, raportat la rational (mintea).
Remarcam reluarea titlului in versul initial si referinta pentru verbe la forma negativa ("nu strivesc,
nu ucid") pentru a accentua opozitia intre cele 2 tipuri de cunoastere si pentru a condamna indirect
efectul de anulare a misterului cosmic la nivelul cunoasterii empirice. Metaforele plasticizante
("ochi, flori, buze, morminte") reprezinta manifestari ale tainelor in Univers, trimitand la totalitatea
experientelor de luare in posesie a realitatii: vizuale, tactile, olfactive, la fragilitatea existentei, la
iubire, cunoastere sau moarte, dar si la telluric (flori), spiritual (ochi), lumea cuvantului (buze),
lumea mortii (morminte).
In cea de-a doua secventa este dezvoltata opozitia dintre cunoasterea de tip luciferic/poetica
si cea de tip paradisiac/stiintifica, opozitie accentuata prin comparatia ampla cu luna, motiv literar
ce nu mai reprezinta astrul tutelar, protector al cuplului din poezia romantica, ci un simbol care
potenteaza misterul, partea criptica a exisentului. O serie de motive se regasesc in campul semantic
al ideii de taina: "vraja nepatrunsului ascuns", "adancimi de intuneric", "taina noptii", "intunecata
zare", "sfant mister", caci eul liric refuza claritatea regimului diurn in favoarea regimului nocturn,
caci ii permite integrrea fiintei individuale in Totul cosmic.
Ultima secventa cuprinde motivatia cunoasterii de tip luciferic, respectiv iubirea: la baza
demersului cognitiv al artistului sta afectul. Prin iubire, omul poate restabili corespondente intre
Univers si sine, simtindu-se un fragment dintr-un mister ce se autoregenereaza continuu. Astfel,
poetul devine el insusi o forma de manifersatre a tainei.
