|
|
|
Prezinta conditia femeii, prin referire la un personaj dintr-o opera studiata, apartinand unui autor canonic.
Otilia este un personaj complex, definitoriu, eponim. Titlul anticipeaza tema romanului care pune
accentul pe caracterul imprevizibil al eroinei si care face din opera o poveste a enigmei feminitatii.
In intentia scriitorului, cartea purta titlul "Parintii Otiliei", ilustrand astfel motivul balzacian al
paternitatii, urmarit in relatiile parinti-copii, in contextul epocii interbelice. Fiecare dintre
personajele romanului poate fi considerat parinte al Otiliei, pentru ca, intr-un fel sau altul, ei ii
hotarasc destinul. De pilda, mos Costache isi exercita lamentabil rolul de tata, desi nu este lipsit de
sentimente fata de Otilia. El se gandeste la viitorul ei, vrea chiar sa o infieze, dar amana la nesfarsit
gestul. Si Pascalopol, mult mai varstnic decat Otilia, marturiseste ca in iubirea pentru ea imbina
pasiunea cu paternitatea. Titlul "Enigma Otiliei" sugereaza comportamentul derutant al eroinei,
uneori absurd care-l uimeste pe Felix: "Nu Otilia are o enigma, ci Felix crede ca o are", marturiseste
G. Calinescu, justificand titlul romanului. Pentru orice tanar de 20 de ani, fata care il respinge, dar ii
da in acelasi timp dovezi de afectiune va fi enigmatica.
Ea este prezentata in mod direct de catre narator, care ii atribuie rolul de observator lui Felix, la
inceputul romanului: "fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri arata si mai copilaroasa
intre multele bucle si gulerul de dantela". Portretul personajului se completeaza prin alte trasaturi,
precum cochetaria, bunul gust in vestimentatie: "Fata subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga
pe poale, dar strimta tare la mijloc"
Autocaracterizarea ii completeaza portretul Otiliei, care-si cunoaste foarte bine soarta de fiinta
tolerata, obligata sa-si rezolve singura problemele vietii. Interesant este ca, desi este superficiala, ea
are totusi constiinta acestei superficialitati tipic feminine: "cand tu vorbeai de ideal, eu ma gandeam
ca n-am sters praful de pe pian"; "Noi, fetele, Felix, suntem mediocre si singurul meu merit e ca-mi
dau seama de asta".
Comportamentul fetei este derutant pentru cei din jur. Ea impresioneaza prin naturalete, prin
calitatile tipice virstei adolescentine: gusta oricand farmecul jocurilor copilaresti, escaladeaza la
mosia lui Pascalopol stogurile de fan, cunoaste detaliile rostogolirii prin iarba. Traieste din plin
viata si nimic nu o impiedica sa rada in hohote sau sa fie melancolica: "Imi vine uneori sa rad, sa
alerg, sa zbor. Vrei sa fugim? Hai sa fugim!"
