|
|
|
POEZII DE DRAGOSTE
Ce bine ca esti
de Nichita Stanescu
"E o intamplare a fiintei mele / Si atunci fericirea dinlauntrul meu / e mai puternica decat mine, decat oasele mele / pe care mi le scrasnesti intr-o imbratisare / mereu dureroasa, minunata mereu.
Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte / lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart / fluviul rece in delta fierbinte / ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-ma, fericire, sus si izbeste-mi / tampla de stele, pana cand / lumea mea prelunga si in nesfarsire / se face coloana sau altceva / mult mai inalt si mult mai curand.
Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt! / doua cantece diferite, lovindu-se, amestecandu-se / doua culori ce nu s-au vazut niciodata, / una foarte de jos, intoarsa spre pamant, / una foarte de sus, aproape rupta / in infrigurata, neasemuita lupta / a minunii ca esti, a-ntamplarii ca sunt."
TINERII
De Nichita Stanescu
"Se saruta , ah, se saruta, se saruta / tinerii pe strazi, in bistrouri, pe parapete / se saruta intruna ca si cum ei insisi / n-ar fi decat niste terminatii ale sarutului.
Se saruta, ah, se saruta tinerii subtiri si indragostiti / Atat de subtiri ca si cum / ar ignora existenta painii pe lume. / Atat de indragostiti, ca si cum, ca si cum / ar ignora existenta insasi a lumii
Se saruta, ah, se saruta ca si cum ar fi in intuneric, / in intunericul cel mai sigur, / ca si cum nu i-ar vedea nimeni, ca si cum / soarele ar urma sa rasara / luminos / abia / dupa ce gurile rupte de sarut si-nsangerate / n-ar mai fi in stare sa se sarute / decat cu dintii.
DORUL
De Lucian Blaga
" Setos iti beau mireasma si-ti cuprind obrajii / cu palmele-amandoua, cum cuprinzi / in suflet o minune. / Ne arde-apropierea, ochi in ochi cum stam. / Si totusi tu-mi soptesti : Mi-asa de dor de tine / Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi / pribeag pe-un alt pamant.
Femeie, / ce mare porti in inima si cine esti? / Mai cinta-mi inc-o data dorul tau, / sa te ascult / si clipele sa-mi para niste muguri plini, / din care infloresc aievea - vesnicii."
PSALMUL DE TAINA
De Tudor Arghezi
" O, tu, aceea de-altadata, / Ce te-ai pierdut din drumul lumii! / Care mi-ai pus pe suflet fruntea / si-ai luat intr-insul locul mumii, / femeie raspandita-n mine / ca o mireasma-ntr-o padure, / Scrisa-n visare ca o slova, / infipta-n trunchiul meu : sacure./ Tu ce mi-ai prins de cantec viata / cu brate stranse de grumaji / Si m-ai pornit ca sa mi-o caut / la tine-n palme si-n obraji.
Pe care te-am purtat bratara / la mana casnica-a gandirii./ Cu care-am nazuit alaturi / Sa leagan pruncul omenirii. / Pur trandafir batut in cuie / de diamant pe crucea mea / Si care-n fiece miscare / pierzi cu-o petala cate-o stea. / Camin al dorurilor mele, / fantana setii-nviersunate.
() Ridica-ti din pamant urechea, / in ora noptii cand te chem, / Ca sa auzi, o! Neuitata, / neiertatorul meu blestem."
CUPLU
de Ana Blandiana
Unii te vad numai pe tine, / Altii ma vad numai pe mine, / Ne suprapunem atat de perfect / Incat nimeni nu ne poate zari deodata, / Si nimeni nu indrazneste sa locuiasca pe muchia/ De unde putem fi vazuti amandoi. / Tu vezi numai luna, / Eu vad numai soarele, / Tu duci dorul soarelui, / Eu duc dorul lunii, / Stam spate in spate,/ Oasele noastre s-au unit de mult / Sangele duce zvonuri / De la o inima la alta./ Cum esti? / daca ridic bratul/ Si-l intind inapoi, / Iti descopar clavicula dulce / Si, urcand, degetele iti ating / Sfintele buze,/ Apoi brusc se-ntorc si-mi strivesc / Pana la sange gura./ Cum suntem?/ Avem patru brate sa ne aparam / Dar eu pot sa lovesc numai dusmanul din fata mea/ Avem patru picioare sa alergam / Dar tu poti fugi numai in partea ta / Si eu numai in cealalta parte / Orice pas este o lupta pe viata si pe moarte. / Suntem egali? / Vom muri deodata sau unul va purta, / inc-o vreme, / cadavrul celuilalt lipit de el / Si molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte? / Sau poate nici nu va muri intreg /Si va purta-n eternitate / Povara dulce-a celuilalt / Atrofiata de vecie, / Cat o cocoasa/ Cat un neg/ Oh, numai noi cunoastem dorul / De-a ne putea privi in ochi / Si-a intelege astfel totul, / Dar stam spate-n spate, / Crescuti ca doua crengi / Si daca unul dintre noi s-ar smulge, / Jertfindu-se pentru o singura privire,/ Ar vedea numai spatele din care s-a smuls / Insangerat, infrigurat al celuilalt.
AVEMTIMP
De Octavian Paler
"Avem timp pentru toate./ Sa dormim, sa alergam in dreapta si in stanga, / Sa regretam ca am gresit si sa gresim din nou,/ Sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, / Avem timp sa citim si sa scriem, / Sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, /
Nu e timp doar putina tandrete, / Cand sa facem si asta - murim. / Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua. / Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca. / Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita. / Restuldepinde de ceilalti. / Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie, / Altora s-ar putea sa nu le pese. / Am invatat ca dureaza ani sa castigi increderea / Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi / Am invatat
ca nu conteaza ce ai in viata , / Ci pe cine ai."
Balada pentru parinti
Niciodata n-am sa
uit
Satul in care m-am nascut,
Parintii care m-asteapta
Cu lacrimi in ochi la poarta.
Intotdeauna am sa vin cu drag
Sa va trec al casei prag,
Sa va-ntreb ce ati m-ai facut
De cand eu nu v-am vazut?
Sa va spun ca-s
fericita
Si de sotul meu iubita,
Si de a mea fetita care
E gingasa ca o floare.
M-ati crescut, m-ati leganat,
De multe ori m-ati iertat,
Ati facut cum ati putut
Sa-mi dati in viata ce am vrut.
De aceea azi va multumesc
Si tot ce-i bun in viata va doresc,
Va sarut mainile trecute,
De munca batatorite.
Draga mama, draga tata,
Va mai spun inca odata,
Cat pamantul m-o tinea,
Pentru voi oricand ma voi ruga.
Iar dintre noi de veti pleca
Si atunci ma voi ruga,
De pacate iertati sa fiti
Ca destul ati fost munciti.
Cantec femeiesc
Asa e mama si a fost bunica
Asa suntem femei langa femei
Parem nimic si nu-nsemnam nimica
Doar niste 'ele' ce slujesc pe 'ei'.
Ei neglijenti, iar ele foarte calme
Ei incurcand ce ele limpezesc
Ei numai talpi si ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Si-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic maret, nimic impunator.
Schimbandu-si dupa ei si drum si nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atatia pasi ce au facut prin casa
Si pentru care plata nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasa
Ar fi ajuns si dincolo de cer.
Ei fac ce fac si tot ce fac se vede
Ba strica mult si ele-ndreapta tot
Si de aceea nimeni nu le crede
Cand cad, imbatranesc si nu mai pot.
Asa e mama si a fost bunica
Si ca ele maine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decat curat si uneori copii.
Suntem veriga firului de ata
In fiecare lant facut din doi
Ce greu cu noi femeile in viata
Dar e si imposibil fara noi
Adrian Paunescu
Repetabila povara
Cine are parinti, pe pamant nu in gand
Mai aude si-n somn ochii lumii plangand
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi imbatranind ne e dor de parinti.
Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atatia copii si de-atat nenoroc
Niste cruci, inca vii, respirand tot mai greu,
Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu.
Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, dupa actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albira de dor
Sa le fie copilul c-o treapta mai domn,
Cata munca in plus, si ce chin, cat nesomn!
Chiar acuma, cand scriu, ca si cand as urla,
Eu ii stiu si ii simt, patimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, dupa lungi saptamani
Fii batrani ce suntem, cu parintii batrani
Daca lemne si-au luat, daca oasele-i dor,
Daca nu au murit tristi in casele lor
Intre ei si copii e-o prasila de caini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei paini.
Cine are parinti, pe pamant nu in gand,
Mai aude si-n somn ochii lumii plangand.
Ca din toate ce sunt, cel mai greu e sa fii
Nu copil de parinti, ci parinte de fii.
Ochii lumii plangand, lacrimi multe s-au plans
Insa pentru potop, inca nu-i de ajuns.
Mai avem noi parinti? Mai au dansii copii?
Pe pamantul de cruci, numai om sa nu fii,
Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Intr-un biet orasel, intr-o zare de sat,
Mai asteapta si-acum, semne de la stramosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.
Cine are parinti, inca nu e pierdut,
Cine are parinti are inca trecut.
Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pana-aci,
Unde-avem si noi insine ai nostri copii.
Enervanti pot parea, cand n-ai ce sa-i mai rogi,
Si in genere sunt si nitel pisalogi.
Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici,
Cocosati, cocarjati, intr-un ritm infernal,
Te intreaba de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot,
Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot?
Ca povara ii simti si ei stiu ca-i asa
Si se uita la tine ca si cand te-ar ruga
Mai avem, mai avem scurta vreme de dus
Pe constiinta povara acestui apus
Si pe urma vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor imputina cei ce n-au si ne cer.
Iar cand vom incepe si noi a simti
Ca povara suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia intr-un trist si departe tarziu,
Cand vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uita curand,
Si nu vad nici un ochi de pe lume plangand,
Si de ce inca nu e potop pe cuprins,
Desi ploua mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea in care parinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduita de plans.
