|
|
|
Istoria unui galban
de Vasile Alecsandri
La prima vedere, Istoria unui galban, apartinand lui Vasile Alecsandri, ilustreaza tendintele romantice si modelele literare apusene ale epocii, exploatand, prin tablouri si scene de moravuri, culoarea locala, dimensiunea etnografica si sociologica a prozei Biedermeier. Pe baza personajului de tip picaro - conform traditiei literare de sursa spaniola si de secole XVI - XVII, un vagabond, un aventurier, un cersetor care circula dintr-o patura sociala in alta, dintr-o tara in alta etc. - se investigheaza medii sociale si moravuri si se satirizeaza acid relatiile sociale, ierarhiile, sistemul de valori, mijloacele de parvenire etc. din societatea romaneasca a epocii. Actualizand strategic procedeul alegoriei, scriitorul isi etajeaza textul, corelandu-l cu doua instante narative distincte, doi naratori care isi asuma, fiecare, secvente distincte. Primul narator fixeaza cadrul - rama - istorisirilor celor de-al doilea si asigura, prin relatarea la persoana intai si printr-o serie de similitudini biografice cu autorul (redactor la Propasirea), prezumtia de autenticitate si de credibilitate. Acest narator isi recuza, insa, discursul satiric, punandu-l pe seama celui de-al doilea narator, un galben olandez cu certe veleitati scriitoricesti. Dubla schema a comunicarii, astfel instituita, antreneaza un naratar prim - cititorul virtual - caruia i se adreseaza satira sociala si morala a timpului, si un naratar secund, real in tesatura textului, o para turceasca. Modalitatile nararii difera si ele si antreneaza textul intr-un joc metatextual de autoreflectare ironica a "virtutilor" naratoriale apreciate in epoca: manat de o curiozitate cu iz ironic, primul narator - "autonaratorul" - se auto-ironizeaza in aceasta postura si ironizeaza, totodata, prin consimtirea tacita la sanctionarea, de catre para, a "practicii literare" a galbenului, recuzita romantica a timpului si modelele ei apusene. Gasind un echivalent alegoric strategiei narative a "manuscrisului gasit", "autonaratorul" isi ingaduie libertatea de a se pretinde un singur scriptor. La randul sau, galbenul - narator serveste drept instrument pentru realizarea, la adapostul unei binevenite obiectivitati de suprafata, a satirei sociale multiplu orientate asa incat, gratie unei sectiuni transversale prin societatea epocii se obtine o rudimentara "comedie umana" miniaturala si se da o rezolvare ideologica pentru obligatia textului de a fi verosimil. Pe de alta parte, galbenul olandez colaboreaza, impreuna cu naratarul sau adesea recalcitrant, la un "manual al bunului povestas", trecand in revista si exemplificand, prin discurs, suficiente elemente negative ale literaturii epocii. Rezulta de aici un inventar de productii literare sau (pseudo)literare - un metatext sui generis - care actualizeaza si judeca acid modelele literare ale epocii. Impresia de ansamblu pe care o lasa Istoria unui galban, deopotriva "poveste a vietii" galbenului si "istorisire", este de "amestec de istorisire picaresca si cronica de moravuri, abila intretesere de «popular» si de «livresc»." Un efect imediat al acestei procedari este ceea ce Andrei Bodiu numeste "teatralizarea epicului" - forma de hibridizare a epicului si a dramaticului, la care se adauga jocul de scena, bine intentionat, si cu scop parodic, al galbenului, precum si hibridizarea cu secvente de discurs poetic "imprumutate" de autor personajelor sale si, automat, devenite victime ale deriziunii.
Exploatand avantajele povestirii cu sertare, care ofera galbenului intreaga gama de disponibilitati si de instrumente literare ale epocii, adesea convertite in instrumentele autorului moralist (ca in povestea tragica - si exemplul de nuvela sentimentala cu recuzita melodramatica - a tigancii Zamfira), Istoria unui galban nu mai blocheaza initiativele interpretative ale cititorului avizat ci, tocmai prin dramatizarea nararii, pune in evidenta colaborarea interpretativa activa, "pe viu", a naratorului-personaj cu naratarul sau. Urmarea este aceea ca repere de baza ale conventiei melodramatice sunt excluse, precum tema "suferintei in amor", sau "modelul de sensibilitate" al vremii, portretul "canonic" al frumusetii feminine, deconstruit cu precizie de galben, spre incantarea paralei (usor geloasa pe obiectul presupus al adoratiei galbenului) s.a.
In tesatura istorisirii, dialogul intertextual isi face loc cu putere, printr-un lant de parodii bine conturate: parodierea modelului melodramatic insusi, actualizat ca istorie de dragoste a celor doua monede, din care nu lipsesc lovitura de teatru, recunoasterea spectaculoasa, descrierea frumusetii feminine si a celei masculine si confesiunea obligatorie; parodierea - prin prezenta unor elemente ce fac posibila recunoasterea modelului apusean - romanul de capa si spada, sau parodia Desperarea, o demonstratie pe dos de virtuozitate poetica ce sanctioneaza reteta poetica a epocii. Pe langa aceste elemente se cuvin amintite si "reusitele" literare ale galbenului - instantaneele realiste, dar ascultand de ideologia sociala romantica, rudimentele nuvelistice, nucleele nuvelistice autentice, autonome (povestea Zamfirei), precum si fiziologiile ce creioneaza tipuri umane si sociale - parazitul social (cartoforul), parvenitul prin femei, avarul (evreu), sau tipologii romantice inca active (hotul de codru).
Intrucat adesea paraua intervine si rupe coerenta modelelor literare sau stilistice, refuzand "pactul de lectura" si sanctionand, prin desele ei avertismente, suspendarea nejustificata a naratiunii si parantezele digresive, se poate spune ca ambii, naratorul si naratarul, "se lupta pentru aproprierea «sujetului»." Avand toate atributele necesare unui scriitor, paraua este, virtual, un contracandidat serios al galbenului si jocul de-a uite-literatura-nu-e-literatura, din Istoria unui galban, sustine opinia potrivit careia "invinuite de clisee romantice si conventionalism, scuzate oarecum prin tineretea autorului, scrierile de inceput ale lui Alecsandri au, de fapt, un substrat polemic nu indeajuns de evident pentru toti criticii scriitorului."
