|
|
|
Expune specificul raportului autor-eu liric, prin referire la un text poetic al unui autor apartinand directiei moderniste.
Psalmii arghezieni
Autor - persoana reala care produce o opera
Nu trebuie confundat autorul, persoana reala care semneaza cartea, cu eul liric sau poetic.
In poezie, reflexul autorului este eul liric, voce delegata sa exprime stari, sentimente imaginate de autor.
Unii teoreticieni fac o distinctie intre autorul concret si autorul abstract.
Autorul concret (real) este creatorul real al unei opere literare, el este o personalitate istorica si biografica, se situeaza in lumea reala unde duce o viata autonoma.
Compunand o opera literara, autorul concret produce o proiectie literara despre sine insusi, adica un al doilea eu, un autor abstract. El este creatorul unei opere literare. In timp ce autorul concret duce o viata extraliterara, autorul abstract este inclus in opera literara.
Eul liric sau poetic - individualitate creatoare, care nu trebuie confundata cu persoana reala, biografica a autorului (eul biografic, empiric sau pragmatic). Este o voce, o masca, o ipostaza a autorului. Rimbaud afirma in acest sens: eu este altul, separand eul poetic de cel biografic, cel de-al doilea fiind izvorul celui dintai.
Mastile eului liric
1 ale eului romantic: demonul, razvratitul, titanul, geniul, tribunul (poeta vates-poetul profet);
2 ale eului simbolist: inadaptatul;
3 ale eului modern: omul obisnuit, mascariciul.
A scris 16 Psalmi, dintre care 9 sunt in Cuvinte potrivite(1927).
Eul liric are o legatura reala cu autorul deoarece crearea psalmilor a avut ca surse de inspiratie: cei 151 de psalmi din Psaltire; cei 4-5 ani de viata monahala de la Cernica, timp in care lecturile religioase si-au pus amprenta asupra lexicului poetului. Eul liric reuseste sa depaseasca elementul biografic, deoarece in glasul psalmistului ne identificam si noi, cititorii, adeseori osciland intre credinta si tagada.
Tema psalmilor o reprezinta conditia umana raportata la conditia divina. Cele doua motive centrale ale Psalmilor sunt: Divinitatea si Psalmistul.
Ipostazele in care apare psalmistul
razvratit, talhar: "Talhar de ceruri imi facui solia/Sa-ti jefuiesc cu vulturii taria."; "Cercasem eu cu arcul meu/ Sa te dobor pe Tine ,Dumnezeu."
Om parasit de protectia divina: "Copac pribeag uitat in campie/Cu fruct amar si cu frunzis tepos si aspru-n indarjire."
Revoltat: "De cand s-a intocmit Sfanta Scriptura,/Tu n-ai mai pus picioru-n batatura."
Pelerin spiritual: «Mi-aleg poteca stramta ca sa trec/Ducand in carca muntele intreg.»
Protejat al Divinitatii Si sa nu se stie ca ma dezmierdai/Si ca-n mine insuti Tu vei fi trait.»
Psalmistul oscileaza intre evlavie si revolta, intre credinta si tagada:
«Te caut mut, te-nchipui, te gandesc» - credinta
«Cercasem eu cu arcul eu/ Sa te rastorn pe Tine, Dumnezeu» - tagada
[Te dramuiesc in zgomot si-n tacere]
Tema este cautarea absolutului.
Poezia are structura unui monolog dialogat, adresat Divinitatii, fiind formata din patru catrene.
Dumnezeu apare in ipostaza de soim si de vanat, pe care psalmistul il cauta «in zgomot si-n tacere». Este prelucrat aici motivul vanatorii. Dilema interioara a psalmistului este sugerata prin interogatiile: «Sa te ucid? Sau sa-ngenunchi a cere?» El ezita intre dorinta de a distruge orice mit sau forma de idealitate si ingenuncherea in fata Stapanului ceresc.
Strofa a doua descrie pendularea psalmistului intre credinta si intre tagada.
In ultima strofa, suferinta poetului atinge paroxismul, psalmistul nedorindu-si o inclestare cu Dumnezeu din care sa iasa biruitor, ci doar pentru a-l pipai. Exasperarea sa atinge apogeul in ultimul vers, cand exclama: «Vreau sa te pipai si sa urlu este.» Dorinta celui care cauta este de a gasi ceva care sa ii certifice clar existenta Divinitatii.
