|
|
|
Exemplifica, prin referire la o opera literara de Ion Creanga, doua dintre particularitatile de limbaj al prozei narative (la alegere, din urmatoarea lista: modalitati ale nararii, marci ale prezentei naratorului, limbajul personajelor, vorbire directa si indirecta, registre stilistice").
Povestea lui Harap Alb, de Ion Creanga
Marci ale prezentei naratorului:
- prezenta formulelor specifice:
a. Formulele initiale au rolul de a introduce cititorul in lumea basmului. Creanga renunta la
traditionalul "a fost odata ca niciodata", folosind un enunt ca "Amu cica a fost odata", dupa care se
straduieste sa ne explice de ce rudele nu se cunosteau intre ele (Craiul si Verde Imparat). Formula
initiala are rolul de a introduce cititorul in lumea basmului, in lumea fictiunii, unde totul este posibil
si nu ne mai miram de nimic. Cuvantul "cica", sugereaza ideea ca povestitorul n-a fost martor la
evenimente si arunca asupra lor o umbra de indoiala.
b. Formulele mediane sunt menite sa intretina atentia cititorului. "Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul
din poveste, inainte mult mai este."
c. Formulele finale au rolul de a scoate ascultatorul/cititorul din lumea fictiunii si de a-l duce in
lumea reala in care binele nu mai invinge intotdeauna, pentru ca aici se joaca alte reguli: "Si a tinut
veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi, cine are
bani, bea si mananca, iar cine nu, se uita si rabda." Formula are un umor amar si ascunde o obsesie
ancestrala (din vechime, straveche): procurarea hranei. In lumea povestilor, fericirea e asimilata si
cu belsugul gastronomic, dar
cititorul trebuie sa se trezeasca la realitatea in care banul e stapanul absolut.
Stilul este sententios; naratorul bazat pe intelepciunea populara da sentinte, maxime: «Lumea asta e
pe dos, toate merg cu capu-n jos»
«La unul fara suflet, trebuie unul fara de lege.»
«Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale.»
Surpriza cea mai mare o aduce finalul; naratorul se detaseaza de povestea lui ("Ce-mi pasa mie?") si
se considera responsabil numai cu discursul; evenimentele s-au intamplat oricum fara el, de aceea
considera ca singura lui obligatie e sa spuna povestea, invitandu-i pe cititori sa-si faca si ei datoria
lor ("si va rog sa ascultati").
Registrul stilistic folosit in basm este cel popular. Limba folosita de autor reprezinta
chintesenta vorbirii noastre populare din aceeasi epoca.
Apar fonetisme moldovenesti: aista, aiasta, halagie pt. galagie.
Trasatura cea mai caracteristica a scriitorului popular este oralitatea; tot ce spune el poarta
pecetea stilului vorbit.
