|
|
|
Tarani dependenti
Proprietatea
feudala. Constituie elementul fundamental al ansamblului feudal. Bazele sale au
fost puse in secolele anterioare. Odata cu formarea statelor feudale si
organizarea institutiei domniei, unei parti a nobilimii prestatale i s-au
confirmat, prin acte scrise emise de cancelaria domneasca, drepturile sale
funciare.
Indiferent daca era vorba de 'proprietatea' domneasca, boiereasca,
manastireasca, domeniu feudal era format din doua parti: o parte, redusa ca
proportii in secolele XIV-XV, pusa in valoare de taranii dependenti pe baza
muncii sub forma de claca; o alta parte, formata din vetrele satelor, terenuri
agricole (aflate in posesia taranilor), pasuni si paduri.
Pentru a face ca pamantul sa produca venituri, seniorul-in cazul nostru
boierul-trebuia sa aiba pe domeniul sau tarani, care sa dispuna de o parcela de
pamant, de inventar agricol si de vite. Asupra delnitelor taranesti stapanul
avea un drept destul de limitat. Taranii aveau un drept de posesiune, de
folosinta asupra delnitei, ei nu puteau sa o instraineze, dar puteau sa o lase
mostenire. Deasupra dreptului de posesiune al taranului exista, deci, un drept
de stapanire al boierului, potrivit caruia el pretindea o parte din roadele pe
care le dadea pamantul.
Pe domeniul feudal se produceau aproape toate cele necesare. In secolele
XIV-XV, cand domeniul se infatisa ca o unitate economica, stapanii dispuneau de
o serie de drepturi numite 'monopoluri senioriale' : monopolul morii,
al tabacariilor, pivelor, darstelor. Veniturilor realizate astfel li se adaugau
cele de la vamile interne existente pe domeniu.
Economia inchisa a domeniului a dus la izolare, autarhie, iar in plan politic
la cresterea puterii (imunitatii) stapanului.
Imunitatea feudala era un atribut al marelui domeniu. Boierii si manastirile
care se bucurau de imunitate concentrau in mana lor exercitiul tuturor
drepturilor suverane pe teritoriul pe care il stapaneau. In plan economic
insemna: scutirea, in beneficiul stapanului domeniului, de darile, in natura si
bani, ca si de muncile datorate domniei si interdictia amestecului
reprezentantilor puterii centrale cu atributii administrative, judecatoresti si
fiscale da a intra pe domeniul respectiv.
Pentru administrarea domeniului functiona o 'curte', care indeplinea,
in caz de razboi, rol militar. Pe marele domeniu se gasea, de obicei, o
constructie fortificata, care indeplinea functia castelului clasic.
Relatiile dintre boieri si domn functionau in virtutea dreptului domnitorului
de suprema stapanire a intregului pamant al tarii (domenium eminens). In
virtutea acestui drept, functionau 'pradalica' - dreptul domniei de a
lua pe seama ei mosia al carei stapan deceda fara sa aiba urmasi in linie
barbateasca, si 'darea calului'- dreptul domnitorului de a primi un dar,
de regula cal, din partea boierului caruia i s-a confirmat, la cererea sa,
stapanirea asupra pamantului.
Ierarhia domeniului a nascut institutia vasalitatii. Potrivit acesteia,
stapanii de mosii se recunosteau 'vasali' ('slugi') fata de
un stapanitor mai puternic, caruia ii incredintau o autoritate superioara,
numita in terminologia apuseana suzeranitate. Acest stapan superior era domnul,
numit si marele voievod, el insusi un mare boier. Intre domn si boieri se
incheia un fel de contract cu obligatii bilaterale, boierii recunoscand ca
datoreaza domnului 'credincioasa slujba', in schimbul confirmarii si
garantarii de catre domn a privilegiilor lor de stapanire funciara si
imunitate.
Principala indatorire a vasalilor fata de suzeran consta in 'sfat si
ajutor' (consilium et auxilium), ceea ce insemna participarea la
'sfatul domnesc' si 'oastea domneasca'. La randul sau,
domnitorul avea indatoriri fata de boieri, in primul rand de a le apara
domeniul, interesele, de a arbitra intre stapanii feudali.
Proprietatea taraneasca.. Taranii dependenti, ca si cei liberi,
continuau sa traiasca in forma veche de organizare a obstilor satesti. Doua
erau laturile principale ale dependentei taranilor fata de stapanul de pamant;
prima era cea social-economica, iar a doua cea personala.
Expresia materiala a dependentei social-economice o constituia ansamblul
darilor si slujbelor la care erau obligatii taranii fata de stapani. In
secolele XIV-XV, predominau, in Moldova si Tara Romaneasca, in ansamblul
obligatiilor taranilor, darile in produse, sub forma dijmei (a zecea parte) din
majoritatea produselor obtinute in gospodaria lor. Cu timpul, aceasta s-a
transformat in tribut-darea in bani.
In afara acestor obligatii, taranii dependenti trebuiau sa presteze munca
gratuita pe partea de pamant rezervata stapanului-la arat, semanat, strangerea
recoltei, cositul si stransul fanului etc. Obligatiile in munca vor creste cu
timpul, pe masura ce se va mari rezerva agricola a stapanului de pamant
(sec.XVI-XVII). Pe langa muncile agricole, taranii mai erau obligati la
diferite alte munci: sa taie lemne pentru stapani, sa transporte cu vitele lor
la curtea stapanului produsele agricole si materiale de constructie, sa repare
iazurile si morile etc.
Cea de-a doua latura a dependentei taranului de stapanul de pamant era cea
personala. In evul mediu, taranul dependent era supus unei obligatii, exprimata
in documente prin termenul de 'ascultare'.
In secolele XIV-XV existau numeroase sate de tarani liberi, in unele zone,
indeosebi subcarpatice, de intindere destul de mare. Aceste sate continuau
sistemul economic si social din perioada anterioara. Obligatiile lor fata de
stat, in primul rand, constand in dari, munci si indeplinirea unor servicii
militare. Multe secole a functionat principiul raspunderii colective in
indeplinirea acestor obligatii.
Rascoala taraneasca de la 1437 ─ intelegerea de la Capalna
In secolul al XV-lea au fost mai multe rascoale in Europa impotriva exploatarii boieresti, a nobilimii mari proprietare in general. Regele Ungariei, Ludovic I. cel Mare i-a scos pe tarani, in 1365 de sub autoritatea comitiilor regali si i-a pus sub jurisdictia mosierilor. Acestia i-au privat pe tarani de dreptul lor de pana atunci la stramutare libera. Nemultumirea a fost si mai mare pe domeniile bisericesti: episcopul a pretins plata dijmei in bani, iar taranii saraciti n-au putut face fata acesteia. In 1437, in partile de mijloc ale Ardealului a izbucnit rascoala taranilor din judete. La inceput taranii au luptat impotriva trupelor voievodului, repurtand victorii, dar dupa ce nobilimea i-a chemat in ajutor pe secui si pe sasi (la care nu au existat iobagi), rascoala a fost inabusita. Cele trei natiuni au incheiat o intelegere in 1437 in comuna Capalna (judetul Szolnok-Doboka), in care s-au obligat la ajutor mutual impotriva pericolului launtric: (taranii) si a dusmanului dinafara: turcii. Acesta a fost Unio Trium Nationum, bazat pe deplina egalitate politica a natiunii maghiare, secuiesti si sasesti, si constituia baza dreptului public de mai tarziu al Ardealului.
In manuale de istorie romanesti se scrie deobicei despre rascoala taranilor "romani si maghiari". Trebuie adaugat la aceasta, ca romanii, care erau in aceea vreme in minoritate inca, traiau sub conducerea cnejilor si voievozilor lor si nefiind catolici, nu plateau deloc dijma. La rascoala participau numai acei putini romani, care erau asezati pe mosii episcopale si capitulare.
Conceptia istoriogafiei romanie, conform careia Unio Trium Nationum era o alianta a celor trei natiuni ardelene impotriva romanilor, nu este decat formularea si retroproiectia unei idei moderne, nationaliste (care isi are radacinile in epoca desteptarii nationale), intr-o perioda, cand natiune romana n-a existat inca. A existat doar o vaga constiinta de grup etnic, pe atunci inca minoritar. Intelegerea de la Capalna se indrepta impotriva tuturor iobagilor.
Razboiul condos de Gheorghe Doja
din anul 1514
Dupa spusele lui Gheorghe Doja din discursul rostit la Czegled ne putem da seama din ce cauza a inceput acest razboi care mai de graba ar putea fi numit rascoala. Aceasta rascoala a inceput din cauza nobilor deoarece se foloseau cu nedreptate de autoritatea lor , aruncau in robie crancena si grae oameni de parca nu ar face parte din acelasi neam cu acei tarani. Tot ce rodeau ogoarele cultivate prin truda si harnicia lor, tot ce produceau animalele lor cadeau prada nobilimii. Din aceste lucrui tarani numai puteau rabda tirania nobililor cand ei erau nevinovati. Atunci in anul 1514 in discursul lui Gheorghe Doja apar urmatoarele cuvinte : ,, Nu va ganditi ca, spre deosebire de voi toti cei adunati, eu voi fi in afara de primejdie; declar liber si sa stie toata lumea ca pornesc spre cucerirea libertati voastre, ca va sunt conducator, si ca primesc sa fiu, numai sa ne ajute Dumnezeu in ce am inceput,nu-mi va lipsi curajul, nici incredera sa infrunt greutatile si primejdiile."
In acel an 1514 situatia taranilor a inceput revolta condusa de Gheorghe Doja. Adevarat razboi taranesc ea a cuprins intreaga Transilvanie prin amploare, program si consecinte. A reunit forte sociale nemultumite, in special tarani, oraseni saraci din Turda, Cluj si Dej, mineri.
Dupa mai multe confruntari militare soldate cu Victoria de la Cenad si ocuparea Aradului, trupele rasculate au fost invinse la asediul Timisoarei de catre Ioan Zampolya. Rascoala a fost reprimata sangeros, iar Doja a fost executat fara ca taranii sa obtina nimic.
