|
|
|
Primele cnezate romanesti in Muntenia
Primele cnezate pe teritoriului Munteniei sunt amintite in Carpatii Meridionali intr-o diploma a regelui maghiar Béla al IV-lea, emisa in 1247. Aceste cnezate au fost situate in mare parte la sud de lantul muntilor; in parte si in Hateg: Litovoi, Farcas si Ioan, precum si Seneslav, sub suprematia regelui maghiar (Giurescu 1975, 169). Au avut o organizatie militara de sine statatoare. In cea de-a doua parte a secolului al XIII-lea stapanirea regala maghiara slabeste. Economia Munteniei se intareste, ia nastere o patura de mosieri. Interesul acestora a fost existenta unei armate puternice, dirijate din centru, prin care isi puteau asigura dominatia asupra propriului lor popor si se puteau apara impotriva dominatiei maghiare si tataresti. Pana la urma, in 1324, voievodul Basarab a devenit "mare voievod si domn" al intregii Munteniei, cu sediul la Campulung. Nepotul lui Basarab, Vladislav, este deja vazalul regelui ungar Ludovic I. cel Mare, caruia regele "i-a cedat cetatea Severinului si i-a donat lui si mosiile ardelenesti ale Fagarasului si Amlasului" "Astfel, Vladislav, chiar vazal fiind, a primit un refugiu in Ardeal, impreuna cu curtea, nobilii, iobagii si robii sai" (Kosztin 1989, 68-69).
In secolul al XIV - XV-lea s-a statornicit o legatura comerciala intensa intre Ardeal si Muntenia. In aceasta vreme in Muntenia s-au produs putine cereale si a fost nedezvoltata si confectionarea diferitelor unelte. Acestea trebuiau aduse din Ardeal, pe cand negustorii ─ parte sasi, parte secui ─ transportau in Ardeal animale vii, piei de animale, ceara, branza, peste sarat. Prin aceasta se explica in parte stradania, urmarita secole de-a randul, a regilor maghiari de supunere feudala a Munteniei, iar dupa aparitia turcilor si necesitatea apararii a fost o explicatie a acestei stradanii (Bíró 1973, 24).
