|
|
|
Polybios (Megalopolis, Arcadia cca 200 i-Cr.- 120 i.Cr) a reusit prin lucrarea sa Istorii sa imbine stilul mostenit de la Herodot, amploarea viziunii, abordarea comparata, cercetarea de teren, cu rigurozitatea metodei, accentul pe analiza evenimentelor si preocuparea pentru descoperirea adevarului, pe care deja le experimentase Thucydides. Prin analizele asupra evolutiei sistemelor politice el a reusit sa faca pasul decisiv ce va face din istoria pragmatica stiinta umana.
Polybios apartine unei familii importante din orasul Megalopolis, in Arcadia, in acest oras isi petrece copilaria si tineretea. Pentru perioada de formare a vietii sale informatiile sunt putine. Dupa victoria romanilor din 168 i.Cr. este luat ostatic si va ramane la Roma pana in 150 i.Cr. La Roma devine mentor si protejat al lui Scipio (185-129 i.Cr), facand parte din cercul de apropiati ai acestuia a avut prilejul sa cunoasca din interior sistemul politic roman care il va fascina. Reintors in Grecia si beneficiind de increderea Senatului va incerca sa explice concetatenilor sai sistemul politic pe care avusese privilegiul sa il analizeze din interior. Astfel, Polybios spera sa ii faca pe greci sa il inteleaga pentru a putea accepta dominatia romanilor.
Lucrarea sa, Istorii, o intreprindere impresionanta, este alcatuita din 40 de carti, in care autorul urmareste cresterea puterii romane in preajma celui de-al doilea razboi punic (220 i.Cr) pana la distrugerea Cartaginei si a Corintului (146 i.Cr.). S-au pastrat doar primele cinci carti integral si fragmente din celelalte. Lucrarea este primul exemplu de istorie universala structurata organic si axata pe o idee centrala- cresterea puterii Romei - demonstrandu-se in aceasta maniera ca ceea ce conteaza nu sunt evenimentele locale, ci evolutia de ansamblu a lumii cunoscute.[1]
Cu exceptia cartii a IV consacrata institutiilor romane si cartii a XII-lea in care se pun probleme de metoda in istorie, Istoriile sunt construite conform unui plan cronologic, evenimentele se deruleaza mai mult sau mai putin rapid, in functie de importanta, in genere intr-o carte sunt narate evenimentele din doi ani. Se impune si o precizare de ordin metodologic: faptele sunt prezentate urmarind axa Vest - Est: mai intai cele din Italia, Spania si Africa (Cartagina) si apoi cele din Grecia, Egipt si Asia.
Istoria scrisa de Polybios este o istorie universala care pretinde a fi prin maniera de abordare diferita de toate incercarile anterioare. Istoria universala este in acest caz gandita ca un intreg, un adevarat sistem in care componentele sunt in interdependenta. Comparatia pe care autorul o face este cu organismul uman oferind astfel o foarte moderna lectie de metoda:
"Caci cei care cred ca din istoria particulara pot sa priceapa cum se cuvine ansamblul mi se pare ca patesc tocmai ca si niste oameni care, vazand bucatile imprastiate ale unui corp mai inainte viu si frumos, ar socoti ca isi dau destul de bine seama de puterea si frumusetea insasi a fiintei vii. Daca cineva, dupa ce ar impreuna madularele si ar restabili fiinta cu chipul si frumusetea pe care a avut-o in viata, ar arata-o iarasi acelorasi oameni, cred ca toti ar marturisi numaidecat ca inainte erau foarte departe de cunoasterea adevarului si erau la fel cu cei care viseaza. Caci de la o parte nu se poate capata o idee despre intreg, insa o cunoastere si o notiune adevarata nu se poate dobandi. De aceea trebuie sa conchidem ca istoria partiala contribuie foarte putin la cunoasterea sigura a ansamblului. Numai prin impletire si compararea tuturor partilor, precum si prin asemanarea si deosebirea lor se poate ajunge la aceasta; si numai cine cerceteaza cu atentie istoria sub toate aspectele va putea sa traga din ea folos si desfatare." [2](I.4)
Sursele pe care se bazeaza aceasta istorie universala sunt diverse: surse scrise, marturii orale, observatia directa. Istoricului ii revine misiunea de a alege din multitudinea de surse pe cele cu cel mai inalt grad de credibilitate, iar atunci cand este cu putinta, Polybios verifica el insusi informatiile. Un astfel de exemplu este drumul pe care il face pe urmele armatelor lui Hanibal, in Alpi, pentru a verifica prin observatie directa datele de care dispunea. Raportarea la informatiile oferite de predecesorii sai se face in maniera critica. "Nu mai putin decat motivele pomenite m-a indemnat sa starui asupra acestui razboi si faptul ca scriitorii care sunt socotiti ca au povestit despre el cu cea mai mare pricepere, Philinos si Fabius, nu ne-au spus cum trebuie adevarul. Nu cred ca acesti oameni au mintit cu dinadinsul, cum deducem din viata si din orientarea lor; mi se pare insa ca s-a intamplat cu ei cam ceea ce se intampla de obicei cu indragostitii. Caci, datorita inclinarii sale si marii simpatii pentru cartaginezi, lui Philinos I separe ca toate faptele acestora au fost chibzuite, frumoase, vitejesti, iar ale romanilor dimpotriva; pentru Fabius insa lucrurile stau invers. In celelalte imprejurari ale vietii, o astfel de partinire poate n-ar fi de respins. Caci un om bun este dator sa-si iubeasca prietenii si patria si impreuna cu ei sa urasca pe vrajmasii lor si sa iubeasca pe prietenii lor. Cand insa cineva isi ia rolul de istoric trebuie sa uite de toate acestea; adesea el trebuie sa vorbeasca de bine si sa impodobeasca pe vrajmasi cu cele mai mari laude cand faptele lor cer acest lucru si adesea sa mustre si sa dojeneasca fara crutare pe prietenii cei mai apropiati cand greselile felului lor de viata o merita."(I.14)
Discursul metodologic propus de istoricul grec se raporteaza la discursurile predecesorilor sai delimitandu-se de maniera lor de lucru si punctand ceea ce istoricul nu trebuie sa faca. Pentru el, istoricul prost, arhetipul fiind Timaios, este un sedentar, incompetent in materie de politica si strategie, ignorant incult, un calomniator si un mincinos care abuzeaza de retorica pentru a ascunde insuficientele. Aceleasi reprosuri sunt aduse lui Plinius si lui Fabius Pictor
Polybios duce mai departe incercarea lui Thucydides de analiza cauzala a evenimentelor considerand ca "daca se elimina din istorie cauzele, mijloacele si scopurile care au determinat evenimentele, precum si ce rezultat fericit sau nefericit au avut, ceea ce ramane din istorie este numai un spectacol declamatoriu.. Cel ce trece sub tacere cauza, rapeste tocmai ceea ce este caracteristic istoriei" In explicatiile cauzelor el delimiteaza trei momente: cauza, pretextul si inceputul. Prin aceasta tendinta spre analiza Polybios este cel mai modern istoric al antichitatii.
"Unii dintre cei ce au scris despre actiunile lui Hanibal voind sa ne arate cauzele pentru care a izbucnit razboiul amintit dintre romani si cartaginezi, citeaza ca prima cauza asedierea Saguntului de catre cartaginezi, iar ca a doua trecerea lor, in ciuda tratatului, dincolo de fluviul ce se numeste la localnici Iberos. Eu insa as spune ca acestea sunt inceputurile razboiului, dar n-as admite de loc ca ar fi si cauze. Caci altminteri am fi cu mult departe de adevar, afara numai daca ar spune cineva ca trecerea lui Alexandru in Asia ar fi cauza razboiului impotriva persilor si venirea lui Antioh cu flota la Dometrias cauza razboiului cu romanii. Dintre aceste doua presupuneri nu este adevarata nici una.Eu sustin ca inceputurile fiecarui lucru sunt chiar primele incercari si infaptuiri ale celor ce fusesera inainte hotarate. Cauze insa sunt evenimentele care influenteaza dinainte intentiile si hotararile; ma refer la gandurile, la dispozitiile sufletesti si la rationamentele cu privire la acestea si prin care ajungem sa hotaram si sa ne propunem ceva." (III.6)
In unele cazuri autorul grec se vede confruntat cu fenomene ale caror cauze nu le poate explica si care sunt guvernate de soarta. Rolul important al sortii il subliniaza inca in prima carte:
" Caracteristica lucrarii mele si minunatia timpurilor noastre sunt urmatoarele: dupa cum soarta a indreptat catre un singur punct aproape toate intamplarile din lume si le-a silit pe toate sa tinda catre unul si acelasi scop, tot astfel in cursul istoriei mele voi infatisa cititorilor intr-o vedere de ansamblu mijloacele de care s-a servit soarta pentru a-si indeplini toata opera." (I.4)
Istoria universala este pentru Polybios in egala masura pragmatica si demonstrativa. In maniera in care este gandita de istoricul grec, istoria nu poate sa se limiteze doar la prezentarea evenimentelor chiar daca ea este exhaustiva si exacta. Istoria trebuie sa ofere explicatii, sa dezvaluie cauze, sa comenteze actiuni, sa ofere exemple din care contemporanii sa poata trage invataminte, sa furnizeze principii de actiune si in acelasi timp sa explice si sa demonstreze.
"Daca cei ce au consemnat faptele istorice inaintea noastra ar fi neglijat elogiul istoriei insasi, poate trebuia indemnata toata lumea catre studierea si primirea favorabila a unor astfel de amintiri istorice, fiindca nu exista pentru oameni nici un mijloc de indreptare mai potrivit decat cunoasterea faptelor din trecut. Dar pentru ca nu putini si nu intr-o mica masura, ci toti, ca sa spun asa, au inceput si au sfarsit spunand ca invatatura desprinsa din istorie este cea mai temeinica educatie si pregatire pentru treburile politice si ca cea mai buna, singura si mai stralucita invatatura, care te face in stare sa suporti cu demnitate schimbarile soartei, este amintirea peripetiilor altora, atunci este limpede ca nimeni nu se cade sa staruie un lucru despre cele ce au fost asa de bine spuse de multi autori, si cu atat mai putin mie." (I.1)
Polybios nareaza ca si predecesorii sai, foloseste discursurile fictive, in numar mai mic insa decat Thucydides, dar cu acelasi scop de a explica mai bine cauzele evenimentelor si de a aprecia cum se cuvine importanta faptelor.
