|
|
|
Cea dintai mare civilizatie a Antichitatii s-a cristalizat in zonele vailor fertile ale Mesopotamiei (nume dat de greci, insemnand "Tara dintre fluvii" -Tigru si Eufrat), tara care se intindea pe o lungime de aproape 1000 km si o latime de vreo 400 km; teritoriul Mesopotamiei coincidea, in linii mari, cu cel al Irakului de azi. Mesopotamia era marginita la nord de muntii Armeniei, la sud de Golful Persic, la est de lantul muntilor din Iranul de vest, iar la vest de stepa siro-mesopotamiana.
Intre desertul syrian si muntii Zagros, de unde coboara afluentii Tigrului - cei doi Zab si Diyala - Mesopotamia ia forma unui culoar larg care, de la tarmurile Mediteranei, porneste spre Golful Persic in intampinarea unei lumi diferite, intoarsa spre zona Oceanului Indian.
Sumerul reprezenta partea sudica a Mesopotamiei si se numea in sumeriana Kengi, pe cand in akkadiana era denumita Sumer (Sinear in Geneza X, 10). Partea de nord a Mesopotamiei se numea in sumeriana Uri, iar in babiloniana Akkad. Expresia Kaldi (Chaldea) denumea sudul Mesopotamiei, apoi a ajuns sa denumeasca si Babilonia.
Prin insasi pozitia ei Mesopotamia are o larga deschidere catre exterior, mult mai mare decat valea Nilului, al carei rol a fost intrutotul analog cu al sau. Mesopotamia a fost amennitata intr-o mult mai mare masura de invazii. De asemenea, e mai expusa si fluctuatiilor climatice, deoarece revarsarilor periodice si atat de benefice ale Nilului, i se opun primejdioasele capricii ale Tigrului si Eufratului.
Incepand cu regiunea Bagdadului, Tigrul (in sumeriana Idigna) si Eufratul (in sumeriana Buranunu) curg aproape paralel catre mare , fiind legate intre ele prin numeroase brate si canale. In perioada de viituri, abundenta aluviunilor aduse de Tigru si Eufrat devine catastrofala, caci la pericolul de rupere a digurilor se adauga si riscul colmatarii canalelor de irigatii. Aceste aluviuni au modelat peisajul caracteristic al Mesopotamiei de Jos. In epoca sumeriana limita Golfului Persic era cu vreo 200 km mai la nord fata de tarmul actual; marile orase din sudul Mesopotamiei se aflau in fruntea unui important comert maritim si ni le imaginam situate in imediata apropiere a marii -astazi ele se afla la o distanta de vreo 200 km de litoral.
Desi Mesopotamia de Jos (Sumerul) nu primeste niciodata nici cea mai neinsemnata precipitatie, aluviunile pot de recolte bogate de indata ce sunt fertilizate cu ajutorul irigatiilor. Zacamintele minerale lipsesc cu desavarsire in aceasta "tara de noroi", exceptie facand bitumul (hidrocarbura naturala care, in regiunile petrolifere razbate pana la suprafata solului), caruia sumerienii au stiut sa-i dea foarte de timpuriu o intrebuintare.
"Istoria incepe la Sumer" este, dupa cum se stie, titlul unei carti a lui S.N. Kramer. Eminentul orientalist american arata ca primele informatii despre o civilizatie urbana, cu evoluate institutii economice, sociale, politice si religioase s-au pastrat in textele sumeriene. Extraordinara dezvoltare sociala si tehnologica a Mesopotamiei intre 3800-2000 a. Chr. isi are radacinile in progresele realizate in perioada proto-sumeriana. Cercetarile mai noi au demonstrat ca terminologia culturala (i.e. cuvintele in legatura cu agricultura, metalurgia, meseriile) ca si numele de fluvii si cetati (Ur, Lagash, Nippur, Eridu etc.) sunt de origine presumeriana.
Epocile neolitica si chalcolitica sunt ilustrate de culturile Hassuna si Samarra specifice mileniului VI. a. Chr.; situl de la Tell es-Sawwan reprezinta unul din centrele de difuzare a chalcoliticului mesopotamian. In a doua jumatate a mileniului VI a. Chr., cultivatorii neolitici sunt atestati la Ninive, iar odata cu dezvoltarea culturii Samarra primele comunitati se stabilesc in Mesopotamia de Jos. In stadiul actual al cunostintelor se pare ca primii ocupanti ai Sumerului s-au stabilit in asezarea de la Eridu catre 5300-5000 a. Chr.
Perioada chalcoliticului recent este reprezentata in Mesopotamia de nord de catre civilizatia halafiana (numita dupa asezarea de la Tell-Halaf), in timp ce Mesopotamiei meridionale ii este specifica civilizatia Obeid. Dezvoltarea civilizatiei obeidiene este determinata de un spor demografic in regiunea Eridu, conjugat cu o influenta din Iranul de sud-est si poate cu sosirea unor noi imigranti. Civilizatia Obeid se va extinde spre nordul Mesopotamiei unde va stopa devoltarea civilizatiei halafiene.
Perioadele civilizatiei proto-sumeriene, acoperind mileniile V-IV a. Chr., sunt denumite dupa localitatile unde s-au facut primele cercetari arheologice datorita carora sunt cunoscute cele mai vechi perioade din istoria Mesopotamiei: El Obeid, Uruk si Djemet-Nasr.
Numele de Obeid s-a dat tuturor fazelor civilizatiei din sudul mesopotamian (cca. 4500 -3500 a. Chr.) anterioare infloririi urbane a Urukului. In arealul culturii Obeid era cunoscuta tehnica topirii si prelucrarii metalelor, dupa cum atesta artefactele din arama. Ceramica culturii Obeid prezinta numeroase afinitati cu cea descoperita in nordul Mesopotamiei la Samarra si la Tell Halaf. Asezarile culturii Obeid (Eridu, Ur, Uruk, el-Obeid) vadesc existenta unei structuri sociale complexe.
In perioada urmatoare, Uruk (3500-3100 a. Chr.) au aparut sumerienii care vor remodela intreaga cultura din sudul Mesopotamiei. Acum au aparut primele forme de arhitectura monumentala, templele (Eridu, Uruk). Urukul, cetate a eroului epic Ghilgamesh, "poate primul si mult timp singurul mare oras al lumii" (W. Schneider) pare sa fi jucat un rol capital la inceputurile civilizatiei urbane. Tehnica ceramicii s-a perfectionat ca urmare a inventiei rotii olarului. Dezvoltarea glipticii este ilustrata de cilindri-sigilii care infatiseaza mai ales scene de caracter religios. Din aceasta perioada este documentata si cea mai veche forma de scriere cunoscuta, pictografica, din care se va dezvolta mai tarziu, prin stilizare si schematizare, scrierea cuneiforma.
In cea de-a treia perioada, Djemet-Nasr (3300-2900 a. Chr.), ultima faza a epocii predinastice, se organizeaza primele orase-state din Sumer. Progreseaza olaritul si metalurgia aramei (incepe sa fie cunoscuta si metalurgia bronzului) si se dezvolta comertul la distante mari. Aparitia carului cu doua roti a marcat o veritabila revolutie in domeniul mijloacelor de transport. Si edificiile civile -palatele- ajung acum acum la proportii monumentale.
Rezumand, Mesopotamia de nord si de sud constituie, sub o unitate aparenta, doua arii de cultura distincte (situatie similara cu cea din Egipt). Asistam la perioade de unificare -in Mesopotamia obeidiana- urmate de perioade de separare; de pilda, dupa mijlocul mileniului IV a. Chr., in timp ce in sud constatam o unitate de cultura, adanci deosebiri locale dovedesc ca cetatile din nord evolueaza fiecare independent. Totusi, cu cat progresam in timp, osmoza culturala devine mai evidenta. Cu toate acestea, in Mesopotamia, dupa perioada de unificare Obeid, abia in primele secole ale mileniului III a. Chr. se mai reintalneste o unificare culturala si apoi, in a doua jumatate a aceluiasi mileniu cand semitii din Akkad vor inaugura un imperiu unificat in Mesopotamia.
