|
|
|
ILUMINISMUL ROMANESC IN ISTORIOGRAFIE
Daca pentru Transilvania perceptia curentului iluminist in cultura, implicit in componenta istoriografica este una elucidata intr-o mare masura, nu acelasi lucru se poate spune in cazul Principatelor Romane. Dintr-o astfel de perspectiva, apare justificata cel putin intrebarea daca "era aceasta lume, aflata la marginea dintre Orient si Occident, intemeiata pe valorile generale ale epocii luminilor". Pentru exegetii istoriografiei iluministe circumscrierea luminismului romanesc nu mai este raportata doar la ultimele decenii ale sec. XVIII (cazul Transilvaniei) ci se impune la tot secolul, in vreme ce in Principate, inainteaza serios in sec. XIX.
Se poate constata ca istorismul si rationalismul, note definitorii ale Iluminismului european, nu au fost simple acte de prezenta in cultura romana a epocii (Al. Zub). Chiar opera lui Dimitrie Cantemir redactata la inceputul sec. XVIII a continut suficiente elemente de modernism, pregatitoare Iluminismului. Semnele certe de tranzitie la istoriografia moderna intalnite si la Stolnicul Constantin Cantacuzino de altfel, ii permiteau lui Dimitrie Cantemir sa constate ca "suntem dintre acei invatati a caror stiinta nu se afla in inima, ci se ascunde in carti si in biblioteci" (Sistema religiei otomane), dovada certa a constiintei eruditiei si rationalitatii stiintifice.
Interesant este faptul ca anumite impulsuri psihologice, mai mult decat ratiuni politice au facut ca iluministii sa intemeieze programul politic al natiunii romane de peste Carpati pe ideile lui Cantemir extinse si absolutizate.
Exegeza stiintifica a inlaturat totusi, confuziile si erorile referitoare la iluminismul ardelean. Denumirea de scoala latinista s-a rezervat exclusiv pentru latinistii "extremisti" din a doua jumatate a veacului al XIX lea. In schimb, pentru miscarea de idei nationala iluminista din Transilvania, de la sfarsitul sec. al XVII lea si inceputul celui urmator, s-a consacrat termenul de Scoala ardeleana. (Ion Lungu, Scoala ardeleana)
In general, istoricii literari extind foarte mult sfera carturarilor apartinand curentului iluminist, incadrand in ea autori de gramatici si dictionare, traducatori, versificatori si "luminatori marunti". Crestomatia Scolii ardelene alcatuita de Florea Fugariu include 87 de titluri, cu trimitere la textele unui mare numar de autori, chiar daca miezul volumului il formeaza principalii invatati ai Scolii ardelene: Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ioan Budai-Deleanu. Sunt nume multe, unele putin cunoscute, dar care, in totalitatea lor evidentiaza amploarea si diversitatea iluminismului ardelean ca miscare culturala. Trebuie retinut de asemenea ca, Scoala ardeleana ca multe alte fenomene cultural-ideologice, nu a fost omogena, nu a aparut si nu s-a constituit dintr-o data ca miscare de idei, ci reflecta o intreaga perioada istorica (aproape sase decenii). In cadrul ei regasim procesul de formare si dezvoltare al natiunii romane in conditiile specifice ale Transilvaniei de la sfarsitul sec. XVIII si inceputul secolului urmator.
Etapele Scolii ardelene
Doua etape principale se pot observa de-a lungul depasitei jumatati de veac de existenta si manifestare a Scolii ardelene:
a. etapa de elaborare si de afirmare a ideologiei nationale, care culmineaza cu redactarea si sustinerea memoriilor inaintate Curtii din Viena, consacrate sub denumirea de Suplex Libellus Valachorum (1790-1792);
b. etapa de iluminism autentic avand ca moment de varf creatia lui Ioan Budai-Deleanu. In aceasta faza, iluminismul european i-a inraurit in felurite chipuri pe intelectualii romani din Transilvania (Keith Hitchins, Mit si realitate in istoriografia romaneasca).
Caracteristicile primei etape scot in evidenta intre altele, problema latinismului exagerat in plan filologico-istoric avand ca scop evident obtinerea de drepturi si libertati nationale pe calea reformismului sprijinit de "sus", de imparat. In acelasi timp, este perioada in care dezvoltarea invatamantului romanesc si eforturile de a i se conferi un continut nou au avut castig de cauza substantial.
A doua etapa a fost marcata politic de inasprirea masurilor indreptate de autoritati impotriva solicitantilor de drepturi si libertati pe linie nationala din prima faza a memoriilor adresate imparatiei. Este motivul pentru care iluministii romani isi indreapta atentia din ce in ce mai mult catre popor pe care incearca sa-l ridice prin stiinta de carte, prin raspandirea cunostintelor stiintifice si combaterea superstitiilor prin crearea unei literaturi istorice in limba nationala si traducerea unor lucrari filosofice iluministe. Dincolo de etapizarea conventionala expusa se disting doua directii esentiale in cadrul Scolii ardelene: una moderata in care se incadreaza majoritatea corifeilor ei si alta radicala, care prevestea ideologia revolutionara de mai tarziu ca gandire si actiune social-politica. Orientarea moderata a sperat mereu in dreptatea imparatului "luminat" si a avut ca principali exponenti pe Samuil Micu, Ioan Molnar Piuariu, Petru Maior si partial (in prima etapa) pe Gheorghe Sincai.
Cea de a doua directie, a fost orientata deschie spre filosofia luminilor prin cel mai insemnat reprezentant al ei, Ion Budai-Deleanu, patrunsa de ecourile pozitive ale rascoalei lui Horea si de ideile revolutiei franceze. Alaturi de semnatarul Tiganiadei, aripa radicala a Scolii ardelene a mai cuprins in parte pe Gheorghe Sincai (dupa conflictul sau cu episcopul Ioan Bob, dupa arestarea si inlaturarea sa din functia de director al scolilor romanesti unite), Paul Iorgovici si Ioan Monorai.
Reprezentantii Scoli ardelene
Samuil Micu Clain (Sad, 1745-Buda, 1806)-istoric roman transilvanean care si-a asezat de la inceput destinul in slujba luptei nationale a romanilor transilvaneni. "In ceea ce priveste cercetarea istorica si polemica- scria Nicolae Iorga in Istoria poporului romanesc- Clain, cel dintai facu incercarea, cu modestele sale mijloace sa scrie o istorie generala a tuturor romanilor din timpul romanilor pana in vremurile sale".
A studiat la Blaj, apoi timp de sase ani la Viena, a revenit la Blaj ca profesor de etica si aritmetica la clasa de filosofie. A scris: De ortu, progresu conversione valahorum episcopis, Brevis historica notitia originis et progresu nations daco-romane (1778), Elementa linguae daco-romane silvae valahicae (impreuna cu Gheorghe Sincai si Petru Maior), O istorie a schizmei grecilor, Scurta cunostinta a istoriei romanilor (1796), Istoria si lucrurile si intamplarile romanilor (1800), lucrarea sa fundamentala care il va preocupa pana la sfarsitul vietii. Intreaga sa opera evidentiaza preocuparea constanta a marelui carturar de a sustine originea latina a romanilor, continuitatea lor in Ardeal si nu in ultimul rand, consolidarea constiintei lor nationale. In Scurta cunostinta a istoriei romanilor Samuil Micu exprima speranta proprie ca poporul sau trebuie indrumat pentru a deveni "iarasi cinstit, iarasi marit" ca in trecut. In acelasi text, el considera ca "urat lucru iaste romanului sa nu stie istoria neamului sau".
Gheorghe Sincai (Raciul de Campie 1754-1816) a studiat la Roma si Viena reintors in Transilvania a indeplinit functiile de director al Scolii Normale din Blaj si al Scolilor Elementare Romanesti Greco-Catolice din Transilvania. In 1794 a intrat in conflict cu ierarhii bisericii, fiind arestat si inchis o vreme. Intre 1804-1808 a fost corector la Tipografia Universitatii din Buda. Vasta sa documentare ia permis sporul de eruditie sesizabil in opera sa. "Ca instrument pentru iluminarea natiei- scria Nicolae Iorga in Istoria poporului romanesc- fu ales inteleptul carturar si calugar, Gheorghe Sincai, care tocmai se intorsese de la Roma cu multe extrase istorice". In opinia marelui Iorga, Gheorghe Sincai a avut meritul ca "intaia scoala nationala romana fu intemeiata supt directia lui si alte 300 de scoli elementare", acestea fiind dovezi clare de eforturi sustinute ale corifeului ardelean pentru "ridicarea culturii populare". Cea mai insemnata opera a sa este neindoielnic Hronicul romanilor si a mai multor neamuri reprezentand o istorie completa si unitara a poporului roman de la inceputurile razboaielor daco-romane pana la pacea de la Belgrad din 1739. Trimisa spre tiparire, lucrarea a ajuns pe mana cenzurii de la Cluj unde, maghiarul Iosif Martonfi, dupa citirea catorva fragmente latine ale ei, a respins-o. In particular, se pare ca cenzorul ar fi rostit la adresa lucrarii celebra formula "Opus igne, author patibulo dignus" ("Opera este vrednica de foc, autorul de spanzuratoare"). In consecinta, Sincai nu a putut publica decat fragmente din opera pe timpul vietii, lucrarea aparand mult mai tarziu in trei volume, dupa moartea autorului. Dincolo de aprecierile cenzorilor maghiari, hronicul ramane o valoroasa contributie istoriografica din care stabate spiritul national, originea latina, continuitatea si unitatea romanilor. Este de retinut si aprecierea lui Sincai la adresa romanilor egala cu un indemn perpetuu: "Desteapta-te, drept aceea, o iubit neamul meu, si ai minte ! "
Petru Maior (Targu Mures 1760-Buda 1881) a studiat la Roma si Viena, si a ajuns ca si contemporanii sai, mai intai profesor la Blaj (1780), apoi paroh la Reghin (1784-1809), reusind sa stranga peste 137 de volume in biblioteca sa proprie si, in sfarsit, cenzor si revizor la Tipografia Universitatii din Buda (1809). Multa vreme ideile Scolii ardelene prin lucrarile istorice si lingvistice ale sale, care s-au tiparit aproape in totalitate in timpul vietii lui. Prima sa lucrare, s-a intitulat Procanon, in care a exprimat resentimentele sale fata de abuzurile papalitatii si ale inaltului cler romano-catolic. In 1812 a publicat lucrarea sa fundamentala intitulata Istoria pentru inceputurile romanilor in Dachia. Opera are doua anexe pretioase despre latinitatea limbii si despre specificul ei romanic (Disertatie pentru inceputul Limbii Romanesti si Disertatie pentru literatura cea veche a romanilor). Aproape jumatate de secol, lucrarea a reprezentat cartea de capatai pentru toti carturarii romani patrioti. Pe langa istoria inceputurilor strabune in Dacia, in care include si o scurta si pasionanta incursiune in evolutia ulterioara a Tarilor Romane, Petru Maior a prezentat pe scurt si personalitatile de marca ale neamului. A scris de asemenea Istoria bisericii romanilor in 1813 care, citita de episcopul Bob a fost interzisa publicului pana la moartea autorului. A mai scris de asemeni, Lexiconul de la Buda si a tradus din italiana Intamplarile lui Telemah, fiul lui Ulise intocmite de Fenelon (1818). Trebuie sa mentionam ca si Petru Maior s-a revendicat ideatic din opera lui Cantemir, a carui "foarte mare invatatura" a apreciat-o in mod deosebit in Istoria pentru inceputurile romanilor in Dacia, exultand la un moment dat: "Romanii sunt romanii adevarati, din romani adevarati." Trebuie inteles insa ca aceasta afirmatie nu era doar rostirea unui fapt istoric pur si simplu, ci o teza integrata unei ideologii. (Al. Zub)
Ion Budai-Deleanu (Cigmau, Hunedoara 1760-Lwow, 1820) a fost nu un istoric autentic cat un prim mare crator roman de literatura si in acelasi timp un exponent de marca al culturii iluministe romanesti. A studiat, asemenea contemporanilor sai, la Universitatea din Viena ca student al facultatii de filisofie, fara a intra in ordinul calugaresc, motiv pentru care nu a putut continua studiile de teologie in capitala imperiului. In cele din urma, a putut beneficia de o bursa la Colegiul Sf. Barbara, greco-catolic, cu sprijinul lui Samuil Micu, fara insa a incheia studiile in teologie. A scris mai multe variante ale Tiganiadei (1793-1812, in care substratul istoric este evident) si Lexiconul romanesc-nemtesc in patru volume.
Iluminismul in Principatele Romane
Pentru definirea miscarii de idei din Principate in ultimul sfert de veac al sec. XVIII si primul din secolul urmator, ne retin atentia cateva sinteze scrise de autori romani: Iluminismul in scoala greaca si Perioada invatamantului si culturii in limba romana in spirit iluminist (Crizantema Joja), Ideile politice si iluminismul in Principatele Romane si Istoria romanilor de la origini pana in zilele noastre (Vlad Georgescu).
Este de notorietate astazi, existenta unor legaturi stranse intre Scoala ardeleana si carturarii iluministi din Tara Romaneasca. Samuil Micu deplangea starea Principatelor ajunse pe mana fanariotilor, grecii fiind considerati la fel de rai ca si turcii. De asemeni, infiintarea scolilor grecesti in Tara Romaneasca si Moldova, in conceptia sa, avea un caracter negativ pentru romani tocmai pentru faptul ca invatamantul elin avea o arie redusa de actiune in poporul roman. De altfel, constatarea care rezulta din studierea culturii epocii in Principatele Romane este fara indoiala deloc multumitoare din perspectiva transilvana. In opinia lui Vlad Georgescu "Cantemir, Costin, Stolnicul Cantacuzino, nu au urmasi directi, hiatusul este evident, prima jumatate a secolului al XVIII lea fiind saraca si marginala din punct de vedere cultural. Contactele cu Europa au ramas intrerupte aproape cu desavarsire, limitate doar la nivelul grupurilor de privilegiati din jurul curtilor domnesti. Circulatia ideilor dinspre Europa inspre Principate nu s-a reluat decat dupa 1750". Pozitiv a fost totusi faptul ca a existat un interes pentru tiparirea cartilor, o dimensiune concreta a spiritului iluminist: intre 1700-1800 s-au tiparit de catre romani 799 de carti din care 617 in romana si 182 in graca, latina si slava. Procentul de carte laica a crescut necontenit in raport cu cea religioasa; intre 1717-1750 cartea laica a reprezentat doar 15,6% din totalul tipariturilor, dar a crescut la 53,2% in ultimul deceniul al sec. XVII, si la 74,8% in deceniul trei al sec. XIX.
In Principate, atmosfera iluminista a stimulat cu precadere gandirea politica si juridica. In privinta istoriografiei insa, asistam la un regres sensibil si de necontestat, compensat e drept, dincolo de Carpati, de creatiile Scolii ardelene. Specific din aceasta perspectiva, iluminismului istoriografic din Principate, a fost constiinta originii romanilor descendenti nu doar din romani ci si din daci. Sentimentul dacic s-a dezvoltat aproape numai la scriitorii moldo-vlahi; il incepe Mihail Cantacuzino cu Istoria Tarii Romanesti scrisa in limba romana in 1776 dar tiparita in greaca la Viena in 1806. Il continua Ienachita Vacarescu prin Gramatica rumaneasca (1787) in care realizeaza un portret deosebit a lui Decebal. De acum inainte, problema romanizarii dacilor a devenit o permanenta a istoriografiei din Tarile Romane tratata amanuntit in lucrari cum au fost: Istoria vechii Dacii a lui Dionisie Fotino publicata la Viena in 1818 sau Despre originea romanilor si Cronicarul lui Naum Ramniceanu, publicate in 1820. Fotino considera ca "corcindu-se intre sine, romanii si dacii au format un popor amestecat si deosebit" in vreme ce Naum Ramniceanu, aparator si el al dacismului alaturi de Zilot Romanul, credea ca "dupa ce au invatat dacii limba ramleneasca nu numai ca traia foarte bine unii cu altii, ci s-au si amestecat cu inrudirea luand romanii in casatorie fetele dachilor si dand romanii fetele lor dachilor", concluzionand fara echivoc: "dacii romaiaza, romanii dachiaza".
Nu putem incheia acest capitol fara a mentiona intelectualii luministi ai aromanilor, autentici promotori ai spiritului renasterii aromane intr-un spatiu incadrat de iluminismul grecesc si Scoala ardeleana. Specialistii disting trei faze in evolutia miscarii de idei in cauza:
a. faza greceasca in care intelectualii aromani devin militanti ai culturii grecesti (D. Popovici);
b. faza de tranzitie;
c. faza renasterii in care s-a constituit constiinta nationala proprie.
Un rol deosebit in redesteptarea aromana l-au avut Teodor Anastase Cavaliotti, iluminist wolffian, care a scris in limba greaca lucrarea Prima invatatura si a adoptat alfabetul grecesc dialectului aroman; Danile Mihail Hagi Moscopoliteanul autor al Invataturii introductive si Constantin Ucuta care a scris un abecedar pentra aromani care nu doreau sa se incadreze in natiunea greaca. Toti erau din Moscopole iar lucrarile lor s-au publicat la Venetia si Viena intre anii 1770-1797. In etapa renasterii spiritului aroman s-a remarcat George Roja, originar din Bitolia stabilit initial la Timisoara si apoi la Budapesta. Prima sa lucrare scrisa in germana a aparut in 1808 si reprezinta o incercare de demonstratie ca aromanii sunt tracii romanizati si ca mai mult de jumatate din cuvintele limbii lor erau latine, restul fiind imprumutate din italiana. In 1809 a scris o alta lucrare intitulata Maiestria ghiovasirii romanesti cu litere latinesti care sunt literele romanilor ceale vechi spre polirea a toata ghinta romaneasca cei din coace si cei de dincolo de Dunare, in care aromanii sunt prezentati drept o ramura a poporului roman care in viziunea sa avea doua dialecte localizate la nord si la sud de Dunare.
In sfarsit, este de amintit si numele lui Mihail Boiagi, autor al Gramaticii dialectului aroman publicata in limbile greaca si germana la Viena in 1815, acesta din urma fiind un militant activ pentru cultivarea si dezvoltarea limbii romane, considerata vitala pentru aromani. A avut marele merit dem a fi introdus alfabetul latin in transcrierea textului aroman.
In concluzie, putem aprecia ca influenta Scolii ardelene s-a resimtit asupra intregii culturi romanesti indiferent de locul in care se aflau purtatorii ei de cuvant sau de stapanirea straina sub care se gaseau. (I. Lungu)
De retinut:
- perceptia curentului Iluminist in cultura romaneasca;
- etapele Scolii ardelene si reprezentantii domeniului istoriografic;
- curentul Iluminist istoriografic in Principatele Romane si ecourile sale la romanii din afara granitelor.
LISTA DOCUMENTELOR ANEXA
1. Sec. V i. Hr. Sofocle (497-405 i. Hr.) - cea mai veche mentiune literara despre geti.
2. 514 i. Hr. relatarea lui Herodot despre expeditia lui Darius, regele persilor, impotriva scitilor.
3. 431-411 i. Hr. Tucidide (460-396 i. Hr.) despre participarea odrizilor si a getilor la razboiul peloponesiac.
4. Sec. V-IV i. Hr. Platon despre practicile unui medic trac.
5. Sec. IV i. Hr. Ephoros (istoric grec sec. IV i. Hr. a scris o istorie generala) mentioneaza populatia tracica asezata langa Dunare si Marea Neagra.
7. 335 i. Hr. Arian ( istoric grec-95-175 d. Hr.) despre campania lui Alexandru cel Mare impotriva getilor.
8. Sec. III i. Hr. Diodor din Sicilia (istoric grec din sec. I i. Hr.) despre luptele dintre Lisimah, regele macedonenilor si tracii condusi de regii Seuthes si Dromichaites.
9. 168 i. Hr. Plutarch (istoric grec 46-120) despre armata traca ce a participat alaturi de Perseu la batalia de la Pinda din anul 168 i. Hr.
10. Sec. I i. Hr. - I d. Hr Strabon despre geto-daci si regiunile locuite de ei.
11. 58-51 i. Hr. Caesar, prima mentiune despre daci.
12. Sec. I i. Hr. Horatiu (poet latin 65-8 i. Hr.) despre pregatirile de razboi ale romanilor impotriva dacilor.
13. 11-12 d. Hr. Imparatul August despre campaniile organizate impotriva dacilor si inceputul stapanirii romane la nord de Dunare.
14. Sec. I. i. Hr. - I. d. Hr. - Suetoniu (istoric latin 70-150) despre proiectele militare si politice ale lui Caesar si August.
15. Sec. II i. Hr. - I d. Hr. Florus (istoric latin 98-138) despre razboiul cu tracii si cu dacii.
16. Sec. I i. Hr. - I d. Hr. Trogus Pompeius (istoric roman, sec. I d. Hr.) despre apartenenta dacilor la neamul getilor si despre sanctiunile aplicate de regele Oroles barbatilor daci care luptasera, fara succes, impotriva bastarnilor.
17. Sec. I. i. Hr. Lucan (istoric latin, 39-65) despre primejdia unui razboi cu geto-dacii.
18. Sec. I d. Hr. Pomponius Mela (scriitor latin din sec. I d. Hr.) descrierea Traciei si a tracilor.
19. Mijlocul sec. I d. Hr., Sextus Iulius Frontinus (istoric roman sec. I d. Hr.) despre alegoria folosita de regele dac, Scorylo, pentru a-i convinge pe supusii sai de dezavantajele unui atac impotriva romanilor.
20. Anul 87. Dion Chrysostomos (istoric grec, 40-120, a scris o istorie a getilor care s-a pierdut dupa sec. VI), despre calatoria sa in surghiun la geti.
21. Sec. I- Tacit (istoric roman, 55-120) despre despre razboaiele romanilor cu tracii si cu dacii.
22. 101-106. Pliniu cel Tanar (scriitor latin, 61-114) lauda intentia prietenului sau, Caninius Rufus de a scrie despre campaniile lui Traian in Dacia si mentioneaza legaturile lui Decebal cu Pacorus, regele partilor.
23. 101-106. Criton (istoric si medic grec, sec. I-II), medicul militar care l-a insotit pe imparatul Traian in campaniile din Dacia, despre diferentierea sociala din societatea daca.
24. Sec. II d. Hr. Fronto (istoric roman, 100-169) despre violenta luptelor cu dacii.
25. Sec. II. Ptolemeu (geograf grec, sec. II) despre locurile si populatia regiunilor Dunarii.
26. Sec. I i. Hr.-II d. Hr. Herodian Gramaticul (sciitor din sec. II) despre numele dacilor.
27. Sec. V i. Hr.-II d. Hr. Paradoxograful (culegere de scrieri anterioare sec. III, pastrata intr-o copie din sec. XV) lui Rhode asupra unor obiceiuri la crobizi si geti.
28. Sec. V i. Hr.-II d. Hr. Clemens din Alexandria (filosof grec, 105-216), despre geti si preocuparile lor de ordin filosofico-religios.
29. Sec. I-II. Dio Cassius (istoric grec, 155-sec. III) despre razboaiele romanilor cu dacii.
30. 271. Eutropius (istoic roman din sec. IV) despre parasirea Daciei.
31. 271 si 513-520. Iordanes (istoric roman de origine gota, sec. VI), despre parasirea Daciei si rascoala lui Vitalian in Dobrogea.
32. 448. Priscus din Panion (istoric si diplomat grec din sec. V, originar din Tracia; a participat la numeroase ambasade bizantine, dintre care aceea de la Curtea lui Atila este una din putinele marturii literare despre populatia autohtona a regiunilor Daciei si Panoniei romane) despre drumul facut de ambasada imparatului de la Constantinopol, Theodosius al II lea, la Curtea lui Attila.
33. Sec. VI. Procopius din Caesarea (demnitar si istoric bizantin din sec. VI) despre constructiile militare ale imparatului Iustinian in Dobrogea.
34. Sec. VI. Teofilact Simocata (retor si istoric grec din sec. VI-VII) despre atacarea avarilor.
35. Sec. VI. Theophanes Confessor (scriitor bizantin, 752-818) despre atacarea avarilor de catre armatele imperiale conduse de Comentiolus.
37. Sec. IX. Moise Chorenati (cronicar armean, sec. IX) despre romani.
39. Kedrenos (cronicar bizantin din sec. X-XI) despre razboiul dintre bizantini si rusi la Dristra (Durostorum) si despre revolta comitopolilor cat si despre trecerea pecenegilor in Dobrogea.
40. 1049. Ioan Mauropus (invatat grec din sec. X-XI, mitropolit, scriitor si profesor la Constantinopol) despre pecenegi si actiunile lor razboinice.
41. 1072-1074. Ioan Skylitzes (demnitar si istoric bizantin din sec. XI) despre palatul Vlachernelor si despre revolta vestorhului Nestor, ducele Paristrionului.
42. 1086. Ana Comnena despre trecerea Dunarii de catre pecenegi si despre colaborarea lor cu capeteniile locale din Dobrogea.
43. 1148, 1166. Ioan Kinnamos (cronicar bizantin, sec. XII) despre campaniile lui Manuel Comnenul (1143-1180) la nordul Dunarii.
ANEXE
1. Sec. V i. Hr. Sofocle (497-405 i. Hr.) - cea mai veche mentiune literara despre geti.
Fr. 547 (din tragedia Triptolem - rege mitologic din Eleusis, care a primit de la zeita Demeter un car tras de doi dragoni inaripati, cu care cutreiera lumea semanand pretutindeni boabe de grau):
"Si Charnabon, care in timpurile de fata domneste peste geti".
Biblioteca Academiei Romane. Arhiva Istorica (BARAI), Documente privind evolutia situatiei politice teritoriele a provinciilor istorice romanesti, seria A, (de la origini pana in 1812), Fontes, vol. I, (in continuare se va cita doar Fontes), p.19
2. 514 i. Hr. relatarea lui Herodot despre expeditia lui Darius, regele persilor, impotriva scitilor.
IV, 93. Inainte de-a ajunge la Istru birui mai intai pe geti, care se cred nemuritori. Caci tracii, locuitorii din Salmydessos (Midia, Bulgaria-n.n.) si cei care ocupa tinutul asezat mai sus de orasele Apolonia (Sozopol) si Mesembria (Nesabar) - pe nume scirmiazi si nipseeni - s-au predat lui Darius fara lupta. Getii, insa, fiindca s-au purtat nechibzuit, au fost indata inrobiti, macar ca ei sunt cei mai viteji si mai drepti dintre traci.
IV, 94. Iata cum se cred nemuritori getii: ei cred ca nu mor si ca acel care dispare din lumea noastra se duc la zeul Zalmoxis. Unii din ei ii mai spun si Gebeleizis. Tot la al cincilea an ei trimit Zalmoxis un sol, tras la sorti, cu porunca sa-i faca cunoscute lucrurile de care, de fiecare data, au nevoie. Iata cum il trimit pe sol. Unii dintre ei primesc porunca sa tina trei sulite (cu varful in sus), iar altii, apucand de maini si picioare pe cel ce urmeaza sa fie trimis la Zalmoxis si ridicandu-l in sus, il azvarle in sulite. Daca - strapuns de sulite - acesta moare, getii socot ca zeul le este binevoitor. Iar daca nu moare, aduc invinuiri solului, zicand ca e un om ticalos si, dupa invinuirile aduse, trimit un altul, caruia ii dau insarcinari inca fiind in viata. Aceiasi traci, cand tuna si fulgera, trag cu sagetile in sus, spre cer, si ameninta divinitatea (care provoaca aceste fenomene), deoarece ei cred ca nu exista un alt zeu in afara de al lor.
V, 3. Neamul tracilor este cel mai numeros din lume, dupa acel al inzilor. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, ar fi de nebiruit si cu mult mai puternic decat toate neamurile, dupa socotinta mea. Dar acest lucru este cu neputinta si niciodata nu se va infaptui. De aceea sunt acestia slabi. Tracii au mai multe nume, dupa regiuni, dar obiceiurile sunt cam aceleasi la toti, afara de geti, trausi (din zona muntilor Rodopi-n.n.) si de acei care locuiesc la nord de crestonai (in regiunea izvoarelor raului Eschedor din Macedonia).
Fontes, vol.I, p. 31-67.
3. 431-411 i. Hr. Tucidide (460-396 i. Hr.) despre participarea odrizilor si a getilor la razboiul peloponesiac.
II, 96,1. Sitalces porunceste asadar de la odrizi, punand in miscare intai pe tracii ce locuiesc intre muntii Haemus si Rodope si care se aflau sub stapanirea sa pana la Mare (la Pontul Euxin si Helespont), dupa aceea pe getii peste care dai daca treci muntii Haemus, si toate celelalte populatii stabilite dincoace de Istru, mai ales in vecinatatea Pontului Euxin. Getii si populatiile din acest tinut se invecineaza cu scitii, au aceleasi arme si sunt toti arcasi.
Fontes, vol.I, p.75-77.
4. Sec. V-IV i. Hr. Platon despre practicile unui medic trac.
156. (.) Tot asa stau lucrurile, Carmide si cu acest descantec. Eu (Socrate) l-am invatat acolo in oaste, de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zalmoxis, despre care se zice ca ii fac pe oameni nemuritori. (.) Dar Zalmoxis, adauga el (medicul) regele nostru, care este un zeu, ne spune ca dupa cum nu trebuie sa incercam a ingriji netinandu-se seama de corp, tot astfel trebuie sa-i dam ingrijire trupului dimpreuna cu sufletul si iata pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli: (anume) pentru ca ei nu cunosc intregul pe care-l au de ingrijit. Daca acest intreg este bolnav, partea nu poate fi sanatoasa. Caci, zicea el, toate lucrurile bune si rele - pentru corp si pentru om in intregul sau - vin de la suflet si de acolo curg (ca dintr-un izvor) ca de la cap la ochi. (Socrate relateaza ceea ce a invatat de la un medic trac, ucenic al lui Zalmoxis. Este vorba despre conceptia sa filosofica care priveste raportul dintre trup si suflet sau dintre trup si cap-minte, aplicata ca metoda in practica medicala de catre traci. Lucririle raman valabile si pentru geto-daci, la care Zalmoxis era cinstit ca preot si zeu. A fost cu siguranta marele lor reformator de ordin social-cultural si religios, a carui activitate in randurile tracilor este inregistrata incepand cu cele mai vechi mentiuni despre ei; credinta in nemurirea sufletului le-a adus getilor porecla de "nemuritori" cu care sunt pomeniti in literatura greceasca. In scrierile lui Platon se gasesc informatii bogate despre societatea greaca si despre raporturile ei cu populatiile negrecesti)
Fontes, vol.I, p. 101.
5. Sec. IV i. Hr. Ephoros (istoric grec sec. IV i. Hr. a scris o istorie generala) mentioneaza populatia tracica asezata langa Dunare si Marea Neagra.
Fr. 158 (78). Primii (locuitori) de langa Istru sunt carpizii (in sec. VI-IV i. Hr. carpizii locuiau regiunile de langa Dunare si Marea Neagra; in sec. III au fost impinsi de bastarni in regiunile Moldovei acolo unde ii mentioneaza si Ptolemeu-n.n.).
Fontes, vol. I, p.105.
6. Sec. IV i. Hr. Demostene (384-322 i. Hr.) despre graul din regiunile Marii Negre.
466, 31. Stiti fara indoiala, ca noi folosim grau importat mai mult decat toti oamenii. Cantitatea de grau adusa din Pont este mai mare decat tot ceea ce ne vine din celelalte porturi comerciale.
Fontes, vol. I, p.115.
7. 335 i. Hr. Arian ( istoric grec-95-175 d. Hr.) despre campania lui Alexandru cel Mare impotriva getilor.
I, 3, 5. Atunci, Alexandru isi retrase corabiile si hotari sa treaca Istrul impotriva getilor care locuiau dincolo de Nistru, deoarece ii vedea ca sunt adunati acolo in mare numar pe malul Istrului. Ei voiau sa-l impiedice, daca ar fi incercat sa treaca de dansii (erau acolo vreo patru mii de calareti, iar pedestrasipeste zece mii). In acelasi timp, pe Alexandru il cuprinse dorinta de a trece pe malul celalalt al Istrului (.)
I, 4, 1. In cursul noptii, mersesera prin locuri unde holdele de grau erau imbelsugate. In felul acesta ramasera mai neobservati in inaintarea lor pe mal. Cu ivirea zorilor, Alexandru o porni prin holde. El porunci pedestrasilor sa inainteze, culcand grau cu lancile inclinate, pana au ajuns la pamant necultivat. Cata vreme calaretii inaintara prin holde, falanga ii urma. Dar cand abia iesira de pe ogoare, Alexandru insusi duse cavaleria la aripa stanga, iar lui Nicanor ii porunci sa duca falanga in formatie patrata. Dar getii nu tinura piept nici macar primului atac al cavaleriei. Ei ramasera uimiti de indrazneala cu care intr-o singura noapte trecusera atat de usor cel mai mare dintre fluvii, Istrul, fara sa faca pod la locul de trecere. Ii mai inspaimantara si desimea de nestrabatut a falangei si puternicul atac dat de calareti.
Fontes, vol. I, p. 582-587.
8. Sec. III i. Hr. Diodor din Sicilia (istoric grec din sec. I i. Hr.) despre luptele dintre Lisimah, regele macedonenilor si tracii condusi de regii Seuthes si Dromichaites.
XVIII, 3,2. In Europa, Lisimah primi Tracia si neamurile ce se invecineaza cu Marea Pontica (.)
XVIII, 14, 2. (.) Lisimah navalind in tinuturile din Tracia si intalnindu-l pe regele Seuthes care isi asezase tabara (.) a dat o batalie cu barbarii (.) si s-a intors in tabara fara ca vreunul din ei sa fi obtinut izbanda.
XXI, 11. Tracii, care il facusera prizonier pe fiul regelui, pe Agatocles, l-au trimis cu daruri inapoi la tatal sau, pregatindu-si astfel o scapare impotriva intamplarilor neprevazute ale soartei. In acelasi timp ei nadajduiau sa-si recapete prin aceasta binefacere pamantul pe care il ocupase Lisimah.
XXI, 2. Dromichaites, regele tracilor, dupa ce primi cu multa prietenie pe regele Lisimah, numindu-l si tata, il conduse impreuna cu copii sai intr-o cetate numita Helis. (.)
4. Cu incuvintarea multimii, Dromichaites cauta printre prizonieri pe prietenii lui Lisimah si totodata pe sclavii care obisnuiau ca sa-l slujeasca si-i aduse in fata regelui prizonier. Savarsi apoi jertfa si il pofti pe Lisimah la ospat - impreuna cu prietenii sai si pe tracii cei mai de vaza. Dromichaites pregati mese deosebite. Pentru cei din jurul lui Lisimah, intinse un covor regal, luat in lupta, iar pentru sine si prietenii sai asternu doar paie.
5. De asemenea fura pregatite doua ospete: pentru acei macedoneni, Dromichaites randui tot felul de mancaruri alese, servite pe o masa de argint, iar tracilor le dadu sa manance zarzavaturi si carne, dar pregatite cu masura, asezandu-le pe niste tablite de lemn, care tineau loc de masa. In cele din urma, puse sa le toarne macedonenilor vin din cupe de argint si de aur, pe cata vreme ei si tracii lui beau vinul in pahare de corn si de lemn, asa cum obisnuise getii. Pe cand bautura era in toi, Dromichaites umplu cu vin cornul cel mare, ii spuse lui Lisimah "tata" si il intreba care din cele doua ospete i se pare mai vrednic de un rege, al macedonenilor sau al tracilor. Lisimah ii raspunse ca al macedonenilor.
"Atunci - zise Dromichaites - de ce ai lasat acasa atatea deprinderi, un trai cat se poate de ademenitor si o domnie plina de straluciri, si te-a cuprins dorinta sa vii la niste barbari, care au o viata de salbatici, locuiesc intr-o tara bantuita de geruri si n-au parte de roade ingrijite? De ce te-ai silit impotriva firii, sa-ti duci ostenii pe niste meleaguri in care orice oaste straina nu poate afla scapare sub cerul liber?" Luind din nou cuvantul, Lisimah spuse regelui ca nu stia ce razboi poarta, dar ca pe viitor va fi prietenul si aliatul tracilor; iar despre recunostinta datorata - nu va ramane vreodata mai prejos decat binefacatorii sai. Dromichaites primi cu un simtamant de prietenie spusele lui Lisimah.
Fontes, vol. I, p.193-199
9. 168 i. Hr. Plutarch (istoric grec 46-120) despre armata traca ce a participat alaturi de Perseu la batalia de la Pinda din anul 168 i. Hr.
18. (.)In prima linie de lupta mergeau tracii, despre care se zice ca ingrozeau numai cu infatisarea lor - niste barbati inalti, avand drept arme scuturi albe si stralucitoare cnemide bine inchise, si fiind imbracati cu tunici negre. Ei agitaupe umarul drept sabii de fier, cu doua taisuri, lungi si grele, tinandu-le ridicate in sus. Dupa traci, se randuiau mercanari (Marc Antoniu si-a recrutat trupe dintre geti, Dicomes fiindu-i aliat in lupta sa impotriva lui Octavian; este vorba despre pregatirea bataliei de la Actium-n.n.) ale caror armuri erau foarte diferite, printre dansii amestecandu-se si peonii.
Intr-adevar, Dicomes, regele getilor, ii fagaduise ca-l va ajuta cu armata numeroasa .
Fontes, vol. I, p.457, 461.
10. Sec. I i. Hr. - I d. Hr Strabon despre geto-daci si regiunile locuite de ei.
VII, 3, 2 (c.295). (.) elenii i-au socotit pe geti de neam tracic Acesti geti locuiau si pe un mal si pe celalalt al Istrului, ca si misii, care sunt si ei traci - acum ei se numesc moesi.
VII, 3, 5 (c. 297). Se spune ca un get cu numele Zalmolxis ar fi fost sclavul lui Pitagora si ca ar fi deprins de la acesta unele cunostinte astronomice, iar o alta parte ar fi deprins-o de la egipteni, caci cutreierarile sale l-ar fi dus pana acolo. Intorcandu-se la el in tara, s-ar fi bucurat de o mare trecere la conducatori si la popor- intrucat, intemeiat pe semnele ceresti, el facea prorociri. In cele din urm l-a convins pe rege sa-l faca partas la domnie, spunandu-i ca este in stare sa-i vesteasca vointa zeilor. Mai intai Zamolxis s-ar fi facut preot al zeului cel mai slavit la ei, iar dupa aceea a primit si numele de zeu, petrecandu-si viata intr-o pestera, pe care a ocupat-o el, si unde ceilalti nu puteau intra. Se intilnea rar cu cei din afara, cu exceptia regelui si a slujitorilor acestuia. Regele lucra in intelegere cu el, fiindca vedea ca oamenii ajunsesera (datorita lui) mult mai ascltatori decat inainte. Caci supusii lui credeau ca regele da poruncile sfatuit de zei. Obiceiul acesta a continuat pana in zilele noastre, pentru ca mereu se gasea cineva gata sa-l sfatuiasca pe rege- si acelui om getii ii spuneau zeu. Muntele (unde se afla pestera) a fost socotit sfant si s-a numit asa. I se zice Cogaionon si la fel a fost si numele raului care curgea pe langa el. Pe cand domnea asupra getilor Burebista - impotriva caruia s-a pregatit sa porneasca divinul Caezar - cinstirea mai sus amintita o avea Decaineos. A dainuit la geti obiceiul pitagoreic, adus lor de Zamolxis, de a nu se atinge de carnea animalelor.
VII, 3, 11 (c.303). A jungand in fruntea neamului sau, getul Burebista l-a inaltat atat de mult prin exercitii, abtinere de la vin si ascultare fata de porunci, incat in cativa ani, a faurit un stat puternic si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine. Ba inca a ajuns sa fie temut si de romani. Caci trecand plin de indrazneala Dunarea si jefuind Tracia - pana in Macedonia si Iliria - a pustiit pe celtii care erau amestecati cu tracii si cu ilirii si a nimicit (in jurul anului 60 i. Hr.-n.n.) pe de-a intregul pe boii (neam celtic venit in anul 80 i.Hr. din Boemia in sudul Slovaciei-n.n.) aflati sub conducerea lui Critasiros si pe taurisci (neam celtic din muntii Slovaciei-n.n.). Spre a tine in ascultare poporul, el si-a luat ca ajutor pe Deceneu, un sarlatan care ratacise multa vreme prin Egipt, invaaand acolo unele semne de prorocire, multumita carora sustinea ca talmaceste vointa zeilor. Ba inca de un timp fusese socotit si zeu, asa cum am aratat cand am vorbit despre Zamolxis. Ca o dovada pentru ascultarea ce i-o dadeau getii, este si faptul ca ei s-au lasat induplecati sa taie vita de vie si sa traiasca fara vin. Cat despre Burebista, acesta a pierit din pricina unei rascoale, mai inainte ca romanii sa apuce a trimite o armata impotriva lui. Urmasii acestuia la domnie s-au dezbinat, faramitand puterea in mai multe parti. De curand, cand imparatul August a trimis o armata impotriva lor, puterea era impartita in cinci state. Atunci, insa, puterea era impartita in patru. Astfel de impartiri sunt vremelnilce si se schimba cand intr-un fel, cand intr-un altul.
VII, 3, 12 (c. 304). A existat si o alta impartire a teritoriului chiar din cele mai vechi timpuri: caci pe unii ii denumesc autorii, daci iar pe altii geti. Getii sunt cei care se intind spre Pont si spre rasarit, iar dacii cei care locuiesc pe partea opusa, spre Gemania si spre izvoarele Istrului. Socot ca ei se numeau in vechime davi. De aici si numele de sclavi, Geta si Davos, obisnuite la atici. Neamul getilor, care se inaltase atat de mult sub Burebista, a decazut apoi cu totul din pricina dezbinarilor launtrice si din pricina romanilor. Totusi, ei sunt inca in stare si astazi sa trimita la lupta patruzeci de mii de oameni.
VII, 3, 13 (c. 304). Prin tara lor curge raul Marisos, care se varsa in Dunare. Pe aceasta isi faceau romanii aprovizionarile pentru razboi. Ei numeau Danubius partea superioara a fluviului si cea dinspre izvoare pana la cataracte. Tinuturile de aice se afla, in cea mai mare parte, in stapanirea dacilor. Partea inferioara a fluviului, pana la Pont - de-a lungul careia traiesc getii - ei o numesc Istru. Dacii au aceeasi limba ca si getii. Acestia sunt mai bine cunoscuti de eleni, deoarece se muta dea de pe o parte pe alta a Istrului si totodata multumita faptului ca s-au amestecat cu tracii si cu misii. (.) Cat despre geti si daci dupa ce numarul lor crescuse neinchipuit de mult, intr-atat incat puteau sa trimita la lupta pana la doua sute de mii de oameni, ei s-au imputinat si au ajuns pana la vreo patruzeci de mii si sunt acum pe cale de a se supune romanilor. Nu se afla inca de tot sub stapanirea lor, pentru ca isi pun nadejdea in germani, dusmanii romanilor.
VII, 3, 14 (c.305). Intre geti si Marea Pontica, de la Istru pana la Tyras se intinde pustiul getilor, care e in intregime ses si fara ape. Cand Darius, fiul lui Histaspe a trecut Istrul impotriva scitilor, a fost in primejdie sa piara de sete impreuna cu toata ostirea sa. Intr-un tarziu, a inteles cum stau lucrurile si s-a retras. Mai tarziu, pornind la razboi impotriva getilor si a regelui lor Dromichaites, Lisimah a trecut prin mari primejdii si, mai mult inca, a fost luat in captivitate, Dar a scapat, deoarece a intalnit un barbar bun la suflet, dupa cum am aratat mai sus.
Fontes, vol. I, p. 221-253.
11. 58-51 i. Hr. Caesar, prima mentiune despre daci.
VI, 25, 2. Padurea incepe de la hotarele helvetilor (neam celtic-n.n.), nemetilor (neam germanic-n.n.) si rauracilor (neam celtic-n.n.) si se intinde in linie dreapta, paralel cu Dunarea, pana la hotarele dacilor (prima mentiune a dacilor in izvoarele antice, in afara de numele Daos, Davus si Geta dat sclavilor proveniti din regiunile geto-dace, in comediile lui Menandru si Terentiu-n.n.) si anartilor (populatie celtica-n.n.)
Fontes, vol. I, p. 179.
12. Sec. I i. Hr. Horatiu (poet latin 65-8 i. Hr.) despre pregatirile de razboi ale romanilor impotriva dacilor.
II, 6, 51-53. Oricine imi iese in cale ma intreaba: "Hei bunule (tu trebuie sa stii pentru ca esti in relatii mai bune cu zeii) ce-ai mai auzit despre daci ?"
De tine se tem dacii cei asprii si scitii ratacitori .
III, 6, 13-16. Putin a lipsit ca Roma, sfasiata de luptele interne, sa fie nimicita de catre daci si etiopieni.
15. Acestia sunt de temut prin flota lor, iar aceia se pricep mai bine decat toti la aruncarea sagetilor.
III, 8, 17-24. Lasa grijile obstesti despre Cetatea noastra.
Armata dacului Cotiso a pierit (armata lui Cotiso a fost infranta in timpul campaniei lui Crassus; oda dateaza din anul 29 i. Hr; dacii erau considerati foarte pericuosi pentru Imperiu; ca aliati ai lui Antoniu, au fost banuiti chiar de intentia de a invada Roma; relatarile lui Horatiu se refera la situatia politica din jurul anului 31 i. Hr.-n.n.)
Fontes, vol. I, p.209.
13. 11-12 d. Hr. Imparatul August despre campaniile organizate impotriva dacilor si inceputul stapanirii romane la nord de Dunare.
V, 30, 44. Neamurile panonilor, pe care niciodata inainte de domnia mea nu le infruntase vreo armata romana - fiind definitiv invinse de Tiberiu Nero, care pe atunci era fiu adoptiv si loctiitor - le-am supus stapanirii poporului roman si am impins hotarele Iliricului pana la malul fluviului Dunarea. Ostirea dacilor, care trecuse dincoace de acest fluviu, a fost invinsa si alungata sub comanda mea suprema, iar apoi armata mea a trecut dincolo de Dunare si a silit neamurile dacilor sa indure stapanirea poporului roman.
Deoarece trecuse dincoace multa ostire a dacilor, sub auspiciile mele, a fost infranta, iar mai tarziu armata mea a fost stramutata dincolo de Istru si pe ale dacilor neamuri le-a silit sa asculte de randuielile poporului roman.
Fontes, vol. I, p.268-269.
14. Sec. I. i. Hr. - I. d. Hr. - Suetoniu (istoric latin 70-150) despre proiectele militare si politice ale lui Caesar si August.
VIII, 4. Dupa ce a luat in stapanire provinciile spaniole, Caesar se gandea sa faca o expeditie impotriva dacilor si apoi a partilor. De aceea, August a fost trimis la Apollonia, unde isi petrecuse timpul liber studiind.
XXI, 2. Areprimat si incursiunile dacilor, fiind omorati trei sefi de ai lor cu multa armata.
LXIII, 4. M. Antonius scrie ca August a fagaduit-o pe Iulia mai intai fiuli sau Antonius, apoi lui Cotiso, regele getilor, si ca tot atunci a cerut in schimb, in casatorie, chiar pentru el pe fiica regelui (in sec. I. i. Hr.- I. d. Hr. Imperiul Roman a avut de infruntat doua mari primejdii, a galilor in apus si a dacilor in rasarit; din aceasta situatie a rezultat si proiectul lui Caesar de a pacifica Dacia ca si Galia; in aceste imprejurari, imparatul August poate s-a gandit sa rezolve aceasta problema pe cale diplomatica, incheind casatorii care le-ar fi adus prietenia si pacea dinspre partea dacilor-n.n.)
Fontes, vol. I, p. 515-517.
15. Sec. II i. Hr. - I d. Hr. Florus (istoric latin 98-138) despre razboiul cu tracii si cu dacii.
II, 28 IV, 12, 18. Dacii traiesc nedeslipiti de munti. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso obisnuiau sa coboare si sa pustiasca tinuturile vecine, ori de cate ori Dunarea, inghetata de ger, isi unea malurile. Imparatul August a hotarat sa indeparteze aceasta populatie, de care era foarte greu sa te apropii.
Fontes, vol. I, p. 521-523.
16. Sec. I i. Hr. - I d. Hr. Trogus Pompeius (istoric roman, sec. I d. Hr.) despre apartenenta dacilor la neamul getilor si despre sanctiunile aplicate de regele Oroles barbatilor daci care luptasera, fara succes, impotriva bastarnilor.
XXXII, 3, 16. Si dacii sunt o mladita a getilor. In vremea regelui Oroles, se luptara fara succes impotriva bastarnilor si de aceea, ca pedeapsa pentru slabiciunea aratata, au fost siliti din pricina regelui, ca atunci cand voiau sa doarma, sa puna capul in locul picioarelor si sa faca sotiilor lor serviciile pe care mai inainte acestea obisnuiau sa le faca lor. Aceasta pedeapsa a fost inlaturata dupa ce prin vitejia lor au sters rusinea pe care si-au atras-o in razboiul de mai inainte.
Fontes, vol. I, p. 358-361.
17. Sec. I. i. Hr. Lucan (istoric latin, 39-65) despre primejdia unui razboi cu geto-dacii.
II, 295-297. (.)Zei ceresti, tineti departe de mine aceasta nebunie, si anume ca, printr-un dezastru care i-ar pune in miscare pe daci si pe geti,
Roma sa cada, iar eu sa raman linistit (cuvintele sunt atribuite lui Cato, geto-dacii fiind aratati ca cea mai mare primejdie pentru Roma din acea vreme; este in acelasi timp si justificarea actiunilor romane de cucerire a Daciei-n.n.)
Fontes, vol. I, p. 375.
18. Sec. I d. Hr. Pomponius Mela (scriitor latin din sec. I d. Hr.) descrierea Traciei si a tracilor.
II, 2, 16. (.) Tracia este locuita de un singur neam de oameni, tracii, avand insa fiecare alte nume si alte obiceiuri. Unii sunt salbatici si cu totul gata sa infrunte moartea, mai ales getii. Acest lucru se datoreste credintelor lor deosebite; unii cred ca sufletele celor care mor se vor intoarce pe pamant, iar altii socotesc ca, desi nu se vor mai intoarce, ele totusi nu se sting, ci merg in locuri mai fericite; altii cred ca sufletele mor negresit, insa e mai bine asa decat sa traiasca. De aceea, la unii sunt deplanse nasterile si jeliti nou-nascutii dar dimpotriva, inmormantarile sunt prilej de sarbatoare si le cinstesc ca pe niste lucruri sfinte, prin cant si joc. Nici femeile nu au o fire slaba. Ele doresc din cale afara de mult sa fie omorate deasupra cadavrelor barbatilor morti si sa fie ingropate impreuna. Deoarece un barbat are mai multe sotii, pentru a dobandi acesta cinste, ele dau o mare lupta in fata calor care trebuie sa hotarasca aceasta.
Fontes, vol. I, p. 389.
19. Mijlocul sec. I d. Hr., Sextus Iulius Frontinus (istoric roman sec. I d. Hr.) despre alegoria folosita de regele dac, Scorylo, pentru a-i convinge pe supusii sai de dezavantajele unui atac impotriva romanilor.
I, 10, 4. Scorylo, conducatorul dacilor, stiind ca poporul roman era dezbinat din pricina razboaielor civile si socotind ca nu-i nimerit sa-i atace, deoarece datorita unui razboi cu un dusman din afara s-ar putea restabili intelegerea dintre cetateni, a pus in faaa concetatenilor sai doi caini si pe cand se luptau intre ei cu indarjire, le-a aratat un lup. Iediat cainii s-au aruncat asupra acestuia, uitand de cearta lor. Prin aceata pilda i-a oprit pe barbari de la un atac care ar adus foloase romanilor.
Fontes, vol. I, p. 430-431.
20. Anul 87. Dion Chrysostomos (istoric grec, 40-120, a scris o istorie a getilor care s-a pierdut dupa sec. VI), despre calatoria sa in surghiun la geti.
XII, 16. Se intampla ca am facut o calatorie lunga, drept la Istru si in tara getilor sau a misilor asa cum ii numeste Homer si cum e denumita astazi populatia (scriitorul a trait intre geti si in cetatile de pe tarmul Marii, mentionand aceasta regiune ca tara a getilor si a misilor, numiti de Homer si pana la vremea lui, adica la sfarsitul sec. I si inceputul sec. II; precizarile sale sunt foarte importante, deoarece cu numele de misi, va fi mentionata populatia daco-romana a acestor regiuni, de scriitorii bizantini, atat pentru regiuni cat si pentru populatie- n.n.)
Fontes, vol. I, p. 449.
21. Sec. I- Tacit (istoric roman, 55-120) despre despre razboaiele romanilor cu tracii si cu dacii.
I, 2,1. Incepe o opera bogata in dezastre, plina de batalii cumplite, de discordii si de rascoale, si inspaimantatoare chiar in timpul de pace: . Iliricul tulburat.neamurile sarmatilor si ale suebilor ridicate impotriva noastra, dacii ajunsi vestiti prin infrangerile noastre si ale lor, chiar si partii fiind aproape impinsi sa ia armele (.)
III, 46, 2. S-au miscat si dacii, un neam care nu era niciodata de buna credinta, iar atunci si fara frica, deoarece fesese luata armata din Moesia. Ei observara linistiti primele evenimente; dar cand aflara ca Italia arde in focul razboiului si ca toti se dusmanesc intre ei, luara cu asalt taberele de iarna ale cohortelor si cavaleriei auxiliare si se facura stapani pe ambele maluri ale Dunarii.
Fontes, vol. I, p. 489-501.
22. 101-106. Pliniu cel Tanar (scriitor latin, 61-114) lauda intentia prietenului sau, Caninius Rufus de a scrie despre campaniile lui Traian in Dacia si mentioneaza legaturile lui Decebal cu Pacorus, regele partilor.
VIII, 4, 1. Foarte bine faci ca te pregatesti sa scrii despre razboiul dacic. Caci ce subiect poate fi mai actual, mai bogat, mai vast, in sfarsit, mai plin de poezie si mai de domeniul legendelor, desi este vorba de lucruri foarte adevarate ? Vei canta rauri noi, fluvii conduse peste campii, noi poduri aruncate peste fluvii, tabere asezate pe coastele abrupte ale muntilor, un rege alungat din resedinta sa, izgonit chiar din viata (Decebal-n.n.), fara ca sa fi pierdut niciodata nadejdea; pe langa acestea, doua triumfuri din care unul a fost cel dintai (in noiembrie 102, Traian a serbat triumful impotriva dacilor-n.n.) impotriva unui neam neinvins, iar celalalt (in anul 107-n.n.) cel din urma.
Stapane, ostasul Appuleius din garnizoana de la Nicomedia mi-a scris ca un anume Callidromus, fiind retinut cu forta de brutarii Maximus si Dionysius, carora le inchiriase munca sa, s-a refugiat la statuia ta si, dupa ce a fost dus in fata autoritatilor, a aratat ca a fost candva sclavul lui Laberius Maximus (guvernator al provinciei Moesia Inferior intre anii 100-102-n.n.), ca a fost luat prizonier in Moesia de catre Susagus (capetenie roxolana din armata daco-sarmata care a navalit in Moesia in iarna 101-102-n.n.) si ca a fost trimis in dar de catre Decebal lui Pacorus, regele partilor (a domnit intre anii 78-110-n.n.), ca a fost mai multi ani in slujba acestuia, de unde mai tarziu a fugit si ca astfel a ajuns in Nicomedia.
Fontes, vol. I, p. 476-479.
23. 101-106. Criton (istoric si medic grec, sec. I-II), medicul militar care l-a insotit pe imparatul Traian in campaniile din Dacia, despre diferentierea sociala din societatea daca.
1. Ioann. Dupa ce a cucerit-o (Scitia) pentru prima oara si l-a invins pe Decebal, conducatorul getilor, puternicul Traian a adus romanilor cinci milioane de livre de aur, o cantitate dubla de argint, in afara de cupe si lucruri scumpe, depasind orice pretuire, apoi turme si arme si peste cinci sute de mii de barbati cat se poate de potriviti pentru lupta, impreuna cu armele lor, asa cum a afirmat Criton, care a luat parte la razboi.
2. Scolii la Lucian. Getii, un neam barbar si puternic - care s-a ridicat impotriva romanilor si i-a umilit pana la platirea tributului (aluzie la tratatul incheiat de Domitian cu dacii din anul 86), mai tarziu cand aveau ca rege pe Decebal - a fost pana intr-atata zdrobit de catre Traian, incat tot neamul ajunsese la vreo patruzeci de barbati, dupa cum povesteste Criton in Getice.
5. Siudas "cei care muncesc pamantul cu boii", "si pe cand unii erau pusi peste cei care munceau pamantul cu boii, altii - dintre cei din jurul regelui - erau randuiti sa se ingrijeasca de fortificatii, spune Criton in Getice".
Fontes, vol. I, p. 506-507.
24. Sec. II d. Hr. Fronto (istoric roman, 100-169) despre violenta luptelor cu dacii.
II, p. 204. (.) Traian a plecat in razboi cu soldati incercati care dispretuiau pe parti, dusmanii nostri, si nu se sinchiseau de loviturile de sageti ale acestora dupa grozavele rani ce le-au fost pricinuite de sabiile incovoiate ale dacilor.
Fontes, vol. I, p. 533.
25. Sec. II. Ptolemeu (geograf grec, sec. II) despre locurile si populatia regiunilor Dunarii.
III, 8,1. Dacia se margineste la miazanoapte cu aceea parte a Sarmatiei europene care se intinde de la muntele Carpatos pana la cotitura pomenita a fluviului Tyras, care se afla la gradele 530 480 30', la apus cu iazigii metanasti, pe langa raul Tibiscos ( aici trebuie inteleasa Tisa-n.n.), iar la miazanoapte cu acea parte a fluviului Dunarea care merge de la varsarea raului Tibiscos pana la Axiopolis, de unde, pana in Pont si la gurile sale, Dunarea se numeste Istru.
3. Locuiesc Dacia in partea cea mai de miazanoapte, daca incepem de la apus: anartii si teuriscii si costobocii caucoensii, tot asa, mai jos de acestia sunt biefii, buridavensii si cotensii si mai jos de ei albocensii, potulatensii si sensii dupa care sunt, in partea cea mai de miazazi, saldensii, ceiagisii si piafigii.
Fontes, vol. I, p. 535-543.
26. Sec. I i.Hr.-II d.Hr. Herodian Gramaticul (sciitor din sec. II) despre numele dacilor.
I, 147, 26. Neamul dacilor, care se numeste si neamul dailor.
Fontes, vol. I, p. 625.
27. Sec. V i. Hr.-II d. Hr. Paradoxograful (culegere de scrieri anterioare sec. III, pastrata intr-o copie din sec. XV) lui Rhode asupra unor obiceiuri la crobizi si geti.
27. La crobizi (trib dacic din regiunea sudica a Dobrogei-n.n.) este obiceiul sa fie plans copilul la nastere si fericit omul la moarte.
42. Se spune ca getii intampina cu lovituri de toba tunetele lui Zeus si il ameninta pe zeu tragand in vazduh.
Fontes, vol. I, p. 635.
28. Sec. V i. Hr.-II d. Hr. Clemens din Alexandria (filosof grec, 105-216), despre geti si preocuparile lor de ordin filosofico-religios.
IV, 8, 213. Getii, un neam barbar care a gustat si el din filosofie, aleg in fiecare an un sol spre a-l trimite semizeului Zamolxis. Zamolxis a fost unul dintre apropiatii lui Pitagora.
Fontes, vol. I, p. 637-639.
29. Sec. I-II. Dio Cassius (istoric grec, 155-sec. III) despre razboaiele romanilor cu dacii.
LXVII, 6,1. Cel mai insemnat razboi de atunci al romanilor a fost cel impotriva dacilor, asupra carora, in vremea aceea, domnea Decebal / Duras, care domnise mai inainte, lasase lui Decebal de buna voie domnia pentru ca era (.) / foarte priceput la planurile de razboi si iscusit in infaptuirea lor, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Dibaci in a intinde curse, era un bun luptator si se pricepea sa foloseasca izbanda, dar si sa iasa cu bine dintr-o infrangere. Din aceasta pricina, multa vreme a fost un dusman de temut pentru tomani. Eu ii numesc daci pe oamenii pomeniti mai sus, cum isi spun ei insisi si cum le zic si romanii, macar ca stiu prea bine ca unii dintre greci ii numesc geti, fie pe drept, fie pe nedrept. Caci eu imi dau bine seama ca getii locuiesc dincolo de Haemus, de-a lungul Istrului.
LXVIII, 6,1. Dupa ce zabovi un timp la Roma, Train porni cu oaste impotriva dacilor. Cugeta la cele savarsite de acestia si era coplesit cand se gandea la sumele de bani pe care trebuia sa le plateasca in fiecare an. Vedea apoi ca puterea si ingamfarea dacilor sporesc necontenit. Cind afla de expeditia lui, Decebal fu cuprins de spaima, caci intelegea bine ca mai inainte biruise nu pe romani, ci pe Domitian, iar de data aceasta va trebui sa lupte cu romanii si cu imparatul Traian. Acesta era un om cu totul deosebit, mai ales prin dreptetea si barbatia sa, precum si prin simplitatea moravurilor sale. Avea un trup vanjos (incepuse sa domneasca la patruueci si doi de ani) si infrunta toate greutatile cot la cot cu ceilalti; iar cu sufletul era la inaltime, deoarece nici nu se lasa purtat de indrazneala tineretii, dar nici impiedicat de batranete.
LVIII, 13, 1. Traian construi peste Istru un pod de piatra, pentru care nu stiu cum sa-l admir indeajuns. Minunate sunt si celelalte constructii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate acelea.
LXVIII, 14,1. Traian trecu Istru pe acest pod; si a purtat razboi mai mult cu chibziuala decat cu infocare, biruindu-i pe daci dupa indelungi si grele stradanii.
3. Cand a vazut Decebal ca scaunul lui de domnie si toata tara sunt in mainile dusmanului, ca el insusi este in primejdie sa fie luat prizonier, isi curma zilele. Capul sau fu dus la Roma. In felul acesta Dacia ajunsese sub ascultarea romanilor si Traian stabili in ea orase de colonisti. 4. Fura descoperite si comorile lui Decebal, desi se aflau ascunse sub raul Sargetia, din apropierea capitalei sale.
LXVIII, 27, 5. (.) Dacii (dacii liberi) pustiira o parte din Dacia cu gandul sa prelungeasca razboiul. Ei staruira obtinand ostaticii, pe care ii luase de la ei Caracalla, ca zalog ai aliantei.
Fontes, vol. I, p.671-707.
30. 271. Eutropius (istoic roman din sec. IV) despre parasirea Daciei.
VIII, 6,1. Dupa moartea lui Traian a fost facut imparat Aelius Hadrianus. 2. (.) el a rechemat armatele
din Asiria. A incercat sa faca acelasi lucru si in Dacia, dar l-au oprit de la aceasta prietenii sai, ca nu cumva sa fie dati pe mana barbarilor o multime de cetateni romani; deoarece Traian, dupa cucerirea Daciei, adusese o multime foarte mare de oameni din toate colturile lumii romane pentru popularea oraselor si cultivarea ogoarelor; caci Dacia fusese secatuita de barbati in urma lungului razboi al lui Decebal.
IX, 8,2. Dacia, pe care Traian o alipise Imperiului dincolo de Dunare, a fost pierduta.
Fontes, vol. II, p. 37-39.
31. 271 si 513-520. Iordanes (istoric roman de origine gota, sec. VI), despre parasirea Daciei si rascoala lui Vitalian in Dobrogea.
73. Iar dupa moartea lui Deceneu, ei au avut aproape in aceiasi veneratie pe Comosicus, fiindca era tot asa de iscusit. Acesta era considerat la ei si ca rege si ca preot suprem si ca judecator, datorita priceperii sale, si impartea poporului dreptate ca ultima instanta. Parasind si el aceasta viata, s-a urcat pe tron, ca rege al gotilor (getilor), Corilus (Scorylo) care a condus timp de patruzeci de ani popoarele sale in Dacia. Am in vedere Dacia cea veche pe care acum o ocupa popoarele gepizilor.
264. Iar gepizii, insusindu-si cu forta regiunile hunilor si punand stapanire in calitate de invingatori pe tot teritoriul Dciei ca niste oameni destoinici, n-au cerut altceva de la Imperiul Roman decat pace si daruri anuale. Printr-un tratat de prietenie imparatul a considerat atunci bucuros la acesta sipana astazi poporul acesta primeste darul obisnuit de la imparatul roman.
Fontes, vol. II, p. 407-431.
32. 448. Priscus din Panion (istoric si diplomat grec din sec. V, originar din Tracia; a participat la numeroase ambasade bizantine, dintre care aceea de la Curtea lui Atila este una din putinele marturii literare despre populatia autohtona a regiunilor Daciei si Panoniei romane) despre drumul facut de ambasada imparatului de la Constantinopol, Theodosius al II lea, la Curtea lui Attila.
(.) Prin sate ni se aducea de mancare, si anume, in loc de grau, mei, iar in loc de vin, mied, dupa cumil numesc localnicii. Slujitorii care ne insoteau aveau si ei mei si o bautura preparata din orz. Barbarii o numesc camos (.) A doua zi m-am infatisat la resedinta lui Attila si am dus daruri sotiei sale, care se numea Creca. De la aceasta avea trei copii, dintre care cel mai mare domnea peste acatiri si peste celelalte neamuri ce locuiesc in Scitia pana la mare.
Attila l-a trimis cu noi ca insotitor pe Berlich, care sezuse la ospat in fata noastra si era unul dintre fruntasi. El avea in stapanire mai multe sate din Scitia si mergea in solie la imparat, fie pentru a duce stiri, fie numai pentru a primi daruri de la romani. In timp ce calatoream si ne pregateam sa poposim langa un sat, a fost prins un scit, care venise in tara barbarilor ca spion trimis de romani. Attila a poruncit sa fie ucis prin rastignire.
Fontes, vol. II, p. 251-281.
33. Sec. VI. Procopius din Caesarea (demnitar si istoric bizantin din sec. VI) despre constructiile militare ale imparatului Iustinian in Dobrogea.
33. Vrand sa faca din Istru cea mai puternica aparare a noastra si a intregii Europe, imparatul a acoperit tarmul fluviului cu intarituri dese si a asezat pretutindeni pe tarm straji de osteni, pentru a opri cu strajnicie trecerea barbarilor din partile acelea. Cu toate aceste infaptuire, neavand incredere in amagitoarea nadejde omeneasca si gandindu-se, ca daca dusmanii vor izbuti sa treaca fluvilu in vreun fel oarecare, vor cotropi ogoarele lipsite de aparare, vor lua ca sclavi pe toti oamenii de varsta tanara si vor prada toate avutiile, imparatul nu se multumi sa le dea o siguranta colectiva prin fortificatiile de pe malurile fluviului, ci le mai dadu si una deosebita. El facu atat de dese intarituri in sate, incat fiecare ogor isi are fortificatia sa, sau se afla in vecinatatea unui loc intarit.
Fontes, vol. II, p. 443-471.
34. Sec. VI. Teofilact Simocata (retor si istoric grec din sec. VI-VII) despre atacarea avarilor.
S-a produs o foarte mare invalmasala in armata si mult zgomot; fiecare striga tare sa se intoarca si se indemna unul pe altul in limba bastinasa sa se intoarca inapoi, graind cu foarte mare tulburare "torna, torna" (intoarce-te, intoarce-te) ca si cum li s-ar fi ivit pe neasteptate o lupta in timpul noptii.
Fontes, vol. II, p. 539.
35. Sec. VI. Theophanes Confessor (scriitor bizantin, 752-818) despre atacarea avarilor de catre armatele imperiale conduse de Comentiolus.
Un animal de povara aruncase sarcina de pe el si cineva a strigat pe stapanul animalului sa indrepte sarcina, zicandu-i in limba materna "Torna, torna, frater" ("Intoarce-te, intoarce-te frate"). Stapanul catarului n-a auzit glasul, dar l-au auzit ostenii si, crezand ca sunt infranti de dusmani, o luara la fuga, strigand in gura mare: "Torna, torna". Cuprins de spaima grozava, banul incepu sa fuga si el din rasputeri. Si era un lucru vrednic de vazut cum avarii si romanii fugeau unii de altii, fara sa fie urmariti de nimeni.
Fontes, vol. II, p. 605.
36. Inceputul sec. VII. Mauricius (scriitor militar bizantin, sec. VII), autorul unui manual de strategie, despre folosirea fugarilor nord-dunareni ca cercetasi, de armata imperiului.
31. De asa-zisii refugiati, trimisi sa ne arate drumurile si sa ne descopere pe cineva, trebuie sa ne pazim cu strajnicie; macar ca sunt romani, ei au capatat cu vremea aceasta calitate, au uitat de ale lor si sunt cu mai multa tragere de inima fata de dusmani.
Fontes, vol. II, p. 561.
37. Sec. IX. Moise Chorenati (cronicar armean, sec. IX) despre romani.
Tara sarmatilor, din care o parte e la rasarit de Zaghura (termen slav insemnand "dincolo de munte"-n.n.), care e tara bulgarilor si germanilor, se intinde inspre Oceanul nordic pana la tara necuoscuta, careia ii zic Balak (vlah-n.n.) si pana la muntele Rivbia (probabil, muntii Carpati-n.n.) de unde iese raul Donavia (Donul-n.n.).
Aurel Decei, Romanii din veacul al IX lea pana in al XIII lea in lumina izvoarelor armenesti, Bucuresti, 1939, p. 30-31.
38. 895-sec.X. Cronicarul anonim al regelui Bela al II lea, despre instalarea ungurilor in Pannonia si patrunderea lor in Transilvania.
Si din vita acestui rege se trage prea vestitul si prea puternicul rege Attila, care in anul 451 de la intruparea Domnului, pornind din Tara scitica cu o puternica oaste a venit in Pannonia si, dupa ce a gonit pe romani, a pus stapanire pe tara; si si-a ales un loc pentru resedinta sa regala, langa Dunare (.)
Ca aceasta tara o locuiesc sclavii, bulgarii si blahii adica pastorii romanilor. Fiindca, dupa moartea regelui Attila, pamantul Pannoniei, romanii ii ziceau ca este pasune, fiindca turmele lor pasteau in Tara Pannoniei. Si cu drept cuvant se spunea ca pamantul Pannoniei ar fi pasunile romanilor, fiindca si acum romanii pasc pe mosiile Ungariei (.)
G. Popa Lisseanu, Izvoarele istoriei romanilor, vol.I, Bucuresti, 1934, p.73-117.
39. Kedrenos (cronicar bizantin din sec. X-XI) despre razboiul dintre bizantini si rusi la Dristra (Durostorum) si despre revolta comitopolilor cat si despre trecerea pecenegilor in Dobrogea.
Si au venit la dansul din Constanteia (probabil cetatea Constantiana Daphne de pe malul stang al Dunarii) si din alte fortarete ridicate dincolo de Istru, soli care cereau iertare pentru faptele rele savarsite, predandu-se impreuna cu acele fortarete; primindu-i cu blandete imparatul a trimis oameni sa preia fortaretele si oastea indestulatoare pentru paza lor.
Si ei romeii pazeau cu grija malurile fluviului, de amandoua partile.
Fontes, vol. III, p. 342-343.
40. 1049. Ioan Mauropus (invatat grec din sec. X-XI, mitropolit, scriitor si profesor la Constantinopol) despre pecenegi si actiunile lor razboinice.
Pecenegii, prin jaf si-au dobandit tara pe care o locuiau pana acum, izgonind dintr-insa pe cei ce salasluiau mai inainte acolo (daco-romanii), si care erau mai slabi fata de acestia din urma (.)
Fontes, vol. III, p. 20.
41. 1072-1074. Ioan Skylitzes (demnitar si istoric bizantin din sec. XI) despre palatul Vlachernelor si despre revolta vestorhului Nestor, ducele Paristrionului.
Multumind lui Dumnezeu pentruceea ce se intamplase, imparatul a inaltat in palatul Vlachernelor o biserica de o deosebita frumusete cu hramul protomartirei Tecla (imparatul Isac Comnenul, scapand cu viata dintr-o furtuna a ridicat o biserica la palatul imperial din Constantinopol care se numea Vlacherne, dupa numele cartierului locuit de vlahi-n.n.).
Fontes, vol. III, p. 137.
42. 1086. Ana Comnena despre trecerea Dunarii de catre pecenegi si despre colaborarea lor cu capeteniile locale din Dobrogea.
Un oarecare neam scitic jefuit zilnic de sauromati, parasindu-si locuintele, au coborat catre Dunare. Iar cum era nevoie sa intre in intelegere cu cei care locuiau in regiunea Dunarii, toti fiind de aceeasi parere, au dus tratative cu sefii acestora si anume cu Tatu, numit si Chalis, cu Sesthlav si Satzas (.)
Din istoria Dobrogei, vol. III, p. 139.
43. 1148, 1166. Ioan Kinnamos (cronicar bizantin, sec. XII) despre campaniile lui Manuel Comnenul (1143-1180) la nordul Dunarii.
In conflict cu ungurii, imparatul Manuel I Comnenul se pregateste de razboi iar lui Leon numit si Vatatzes, care aducea alta oaste numeroasa din alta parte ba chiar si o mare multime de vlahi, despre care se spune ca sunt colonii de demult ai celor din Italia (.)
Fontes, vol. III, p..
44. 1185-1207. Nicetas Choniates (cronicar bizantin, sec. XII-XIII) despre rascoala lui Petru si Asan si despre domnia lui Ionita.
Dar scumpindu-se sa ridice nunta cu cheltuieli din visteria imparatiei, a facut fara crutare sa se stranga bani din tarile supuse lui; si pe sub mana, din lacomie, a jefuit intre altele si orasele din partile dinspre Anhialos, facand in acest chip siesi si romeilor neimpacati dusmani pe acei barbari ce locuiesc peste tot cuprinsul muntelui Emos (muntii Balcani) si care inainte se numeau mysi, iar acum vlahi se chiama.
G. Popa Lisseanu, Dacia in autorii clasici, vol. II, Bucuresti, 1943, p.139-151.
BIBLIOGRAFIE
1. Istoriografie universala
Antoniade, C, Machiavelli, Timisoara, Editura Helicon, 1993.
Aron, R, Dimensions de la concience historique, Paris, 1985.
Babinger, Franz, Originea si fazele dezvoltarii istoriografiei otomane, extras din "Revista Fundatiilor Regale", nr.4/IV, 1938.
Balmus, C.I, Thucidide. Compozitia si metoda istorica, Bucuresti, Editura Academiei, 1956.
Boia, Lucian, Mari istorici ai lumii, Bucuresti, 1979.
Boia, Lucian, Jocul cu trecutul. Istoria intre adevar si fictiune, Bucuresti, Editura Humanitas, 1998.
Caesar, Comentarii asupra razboiului cu galii, Bucuresti, Editura Biblioteca pentru toti.
Cassius Dio Cocceianus, Istoria romana, vol. I-II, Bucuresti, 1973-1977.
Cizek, Eugen, Istoria literaturii latine, vol. I,II, Bucuresti, 1994.
Cizek, Eugen, Istoria in Roma antica. Teoria si politica genului, Bucuresti, Editura Universitas, 1999.
Cizek, Eugen, Tacit si opera sa, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1976.
Chalcocondilas, Laon, Expuneri istorice, Bucuresti, Editura Academiei, 1958.
Chaunu, Piere, Civilizatia Europei in epoca luminilor, Bucuresti, 1986.
Comnena, Ana, Alexiada, (vol. I-II), Bucuresti, Editura Minerva, 1977.
Cristian, Vasile, Istoriografia generala, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1979.
Curticapeanu, Vasile, Istoriografia universala, Bucuresti, Editura Universitatii crestine "Dimitrie Cantemir", 1996.
Eutropius, Istoria romana, Bucuresti, 1916.
Gibbon, Ed, Istoria declinului si a prabusirii Imperiului Roman, Antologie, vol. I-III, Bucuresti, 1976.
Guicciardini, Fr, Cronici. Maxime. Amintiri, Bucuresti, Editura Univers, 1978.
Hazard, Paul, Gandirea europeana in secolul al XVIII, Bucuresti, 1981.
Herodot, Istorii, Bucuresti, Editura Minerva, 1984.
Lascu, Nicolae, Clasicii antici in Roma, Cluj, Editura Dacia, 1974.
Machiavelli, Niccolo, Principele, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1961.
Manases, Constantin, Cronica lui Constantin Manases, Bucuresti, 1922.
Munteanu, Romul, Cultura europeana in epoca luminilor (I-II), Bucuresti, Editura Minerva, 1986.
Munteanu, Romul, Literatura europeana in epoca luminilor, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1971.
Muresan, C, Evolutia istoriografiei in epoca Renasterii, in "Studia Universitatis Babes-Boyai", seria istorica, 1979.
Otetea, Andrei, Renasterea si Reforma, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1968.
Plinius cel Tanar, Corespondenta cu Traian, Bucuresti, Tipografia Ion C. Vacarescu, 1927.
Plutarchus, Vieti paralele (vol. I-V), Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1960-1971.
Polybios, Istorii, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1966.
Procopius din Caesareea, Razboiul cu gotii, Bucuresti, Editura Academiei, 1963.
Sourdel, Dominique, Sourdel-Thomim, J, Civilizatia islamului clasic, (vol. I-III), Bucuresti, Editura Meridiane, 1975.
Suetonius, T. Q, Vietile celor 12 caesari, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1958.
Serban, C, Voltaire, in "Revista de istorie", nr.7/1978.
Tacit, P. C, Despre originea si locul germanilor, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1957.
Tacit, P.C, Opere, vol. 2, Istorii, 1963, vol. 3 Anale, 1964.
Thomson, D, The aims of history. Values of the historical atitude, London, 1969.
Thucidide, Razboiul peloponesiac, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1966.
Titus Livius, De la fondarea Romei, vol. I-IV, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1959-1962.
Topolski, J, Metodologia istorica, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1987.
Vianu, Tudor, Voiltaire, Bucuresti, Editura Albatros, 1972.
Xenophon, Anabasis, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1964.
Xenophon, Helenicele, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1965.
Xenophon, Statul spartan. Statul atenian, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1958.
Xenophon, Viata lui Cyrus cel Batran, intemeietorul statului persan, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1967.
2. Istoriografia romaneasca
Almas, Dumitru, Miron Costin, cronicarul, Bucuresti, Editura Meridiane, 1973.
Blaga, Lucian, Gandirea romaneasca in Transilvania in sec. al XVIII lea, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1966.
Boia, Lucian, Evolutia istoriografiei romane, Bucuresti, Editura Universitatii din Bucuresti, 1976.
Boia, Lucian, Mari istorici ai lumii, Bucuresti, 1978.
Boia, Lucian, Elemente de mitologie istorica romaneasca (secolele XIX-XX), in "Mituri istorice romanesti" (sub directia lui Lucian Boia), Bucuresti, Editura Universitatii Bucuresti, 1995.
Boia, Lucian, Istorie si mit in constiinta romaneasca, Bucuresti, Editura Humanitas, 1997.
Boia, Lucian, Riscul Izolationismului, in "Sfera Politicii", nr. 39/ iunie 1996.
Cantacuzino, Constantin, Istoria Tarii Romanesti. Cronicari munteni, 1, Bucuresti, 1984.
Candea, Vasile, Stolnicul intre contemporani, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1967.
Candea, Vasile, Ratiunea dominanta, Cluj, Editura Dacia, 1979.
***, Cronicari moldoveni (Miron Costin, Ion Neculce, Grigore Ureche), Bucuresti, Editura Militara, 1987.
***, Cronicari munteni, vol. I-II, Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1973.
Curticapeanu, Vasile, Istoriografia romaneasca in sec. XV-XVIII, Bucuresti, Universitatea crestina "Dimitrie Cantemir", 1992.
Enache, Puiu, Viata si opera lui Miron Costin, Bucuresti, Editura Academiei, 1975.
Florescu, Nicolae, Istoriografia literaturii romane vechi, vol. I. Evolutia metodelor de cercetare, Bucuresti, Editura "Jurnalul literar", 1996.
Greceanu, Radu, Cronica. Cronicari munteni 3, Bucuresti, 1984.
Hitchins, Keith, Mit si realitate in istoriografia romaneasca, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1997.
Kellogg, Frederick, O istorie a istoriografiei romane, Iasi, Institutul European, 1996.
Iorga, Nicolae, Despre cronici si cronicari, Bucuresti, Editura Stintifica si Enciclopedica, 1988.
Iorga, Nicolae, Originalitatea lui Dimitrie Cantemir, Valenii de Munte, "Datina noua", 1935.
Iorga, Nicolae, Generalitati cu privire la studiul istoriei, Bucuresti, 1933.
Lemny, Stefan, Istoriografia din Principatele Romane in sec. XVIII- intre ratiune si fantezie, in "Anuarul Xenopol", XXV (I), 1988.
Lungu, Ion, Scoala ardeleana. Miscare culturala nationala iluminista, Bucuresti, Editura Viitorul romanesc, 1995.
Lupas, Ioan, Cronicari si istorici romani din Transilvania, Craiova, Editura Scrisul Romanesc.
Maior, Petru, Scrisori si documente inedite, Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1968.
Martinescu, D, Cronicari si cronici din Tarile Romane, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1967.
Maciuca, Constantin, Dimitrie Cantemir, Bucuresti, Editura Albatros, 1972.
Panaitescu, P. P, Dimitrie Cantemir. Viata si opera, Bucuresti, Editura Academiei, 1958.
Panaitescu, P.P, Influenta polona in opera si personalitatea cronicarilor Grigore Ureche si Miron Costin, Bucuresti, Editura "Cultura Nationala", 1925.
Pompiliu, Theodor, Evolutia gandirii istoriografice romanesti, Cluj, Editura Dacia, 1970.
Popescu, Radu, Istoriile domnilor Tarii Romanesti. Cronicari munteni, 2, Bucuresti, 1984.
Puha, Elena, Cristian, Vasile, Constiinta istorica, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1989.
Serafim, Duicu, Pe urmele lui Samuil Micu Clein, Bucuresti, Editura Sport- Turism, 1986.
Stefanescu, Stefan (coordonator), Enciclopedia istoriografiei romanesti, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1978.
Tanase, Alexandru, O istorie umanista a culturii romane, vol. I-II, Iasi, Editura Moldova.
***, Umanistul Nicolae Olahus (1493-1568). Texte alese, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1968.
Ureche, Grigore, Letopisetul Tarii Moldovei, Bucuresti, Editura Tineretului, 1967.
Ursu, G. G, Memorialistica in epoca cronicarilor, Bucuresti, Editura Minerva, 1972.
Zub, Al, Biruit-au gandul, Iasi, Editura Junimea, 1983.
Zub, Al, Cunoastere de sine si integrare, Iasi, Editura Junimea, 1986.
Zub, Al, Discursul istoric sub impactul schimbarilor, in "Sfera Politicii", nr. 39/ iunie1996.
Zub, Al, Istorie si finalitate, Bucuresti, Editura Academiei Romane, 1991.
