Eforturi politico-diplomatice pentru scoaterea Romaniei din razboi si infrangerea blocului germano-italian (1941-1944)

Eforturi politico-diplomatice pentru scoaterea Romaniei din razboi si infrangerea blocului germano-italian (1941-1944)

Romania se gasea in razboi cu Uniunea Sovietica, de la 22 iunie 1941, cu Marea Britanie din 7 decembrie 1941, iar cu USA din 12 decembrie 1941.

Infrangerea de la Stalingrad (2 februarie 1943), 1-a facut pe insusi maresalul Antonescu, sa caute o solutie optima, pentru Romania de a iesi din razboi.

Dar mai intai sa prezentam cadrul general. Pentru Churchill, pentru salvarea Angliei de invazie si de blocada, atacarea Rusiei Sovietice de catre Hitler, a fost o mana cereasca. Cu doua luni inainte, Stalin reusise sa faca o bresa in Pactul Tripartit (Berlin - Roma - Tokio), iscalind un pact de neagresiune la Moscova, cu ministerul de externe al Japoniei, Matsuoka. Japonia, care la 7 decembrie 1941, va indrazni, prin bombardarea Peal Harbour-ului, sa declanseze razboiul impotriva Statelor Unite ale Americii. Practic, razboiul cuprinde intregul mapamond. Inca la 12 august 1941, Roosevelt si Churchill, semneaza Charta Atlanticului si ii trimiteau lui Stalin un mesaj de sprijin.

Charta Atlanticului, era un document program, care excludea posibilitatea unor anexiuni teritoriale, se statua dreptul popoarelor la autodeterminare, se afirma dorinta realizarii unei paci drepte, care sa ingaduie tuturor sa traiasca in siguranta, in cadrul granitelor firesti, nationale excluzandu-se forta in rezolvarea problemelor internationale aflate in litigiu. Dar Rusia nu putea sa uite ca in anii 1939-1940, anexase cu forta 3 tari Baltice (Lituania, Letonia, Estonia), mai mult de jumatate din Polonia si parti din Finlanda si Romania. Cand s-a hotarat ca ministrul britanic de externe Antony Eden, sa viziteze Moscova, secretarul de stat american, Cordell Hull, printr-o telegrama datata 5 decembrie 1941, ii atragea atentia, ca USA se opune oricarei anexiuni teritoriale si oricaror aranjamente de ordin politic, privind soarta unor popoare inainte de terminarea razboiului. Dupa 2 zile, Japonia ii ataca. La 16 decembrie 1941, Stalin 1-a primit pe Eden si i-a pretins ca pe langa restabilirea granitei sovieto-romane din 22 iunie 1941 si "crearea de puncte de sprijin pentru Armata Rosie in Romania". Guvernul britanic a respins aceasta pretentie, motivand ca nu poate trata, fara a lua contact cu guvernul american.

Inca la 27 decembrie 1939, in cadrul Departamentului de Stat american s-a constituit "Committee on Problems of Peace and Reconstruction", un organism consultativ insarcinat cu elaborarea unor prognoze, in chestiunile politice si economice ale reglementarii pacii.

Pana la inceputul anului 1944 au fost elaborate zece studii diverse privind Basarabia si in ciuda drepturilor istorice pe care le poseda Romania, se ajungea la concluzia ca SUA nu trebuie sa se opuna intentiei URSS de a mentine controlul asupra Basarabiei.

In plus, Rusia prin ocuparea Basarabiei, atingea gurile Dunarii, isi proteja Odesa si isi crea un avanpost pentru o ofensiva spre Bulgaria si Stramtori.

Problema Basarabiei putea fi solutionata prin reocuparea ei de catre URSS, in fond era o rasplatire a aliatilor in cel de-al doilea razboi mondial si penalizata Romania, care lupta alaturi de cel de-al treilea Reich german[1].

"Inca de la inceputul colaborarii cu Marea Britanie, va lasa sa se inteleaga ca Moscova dorea sa-si asigure in Romania o pozitie dominanta".

La 21 mai 1942, Molotov, la Londra, din nou ridica problema granitei cu Romania. Anglia sub influenta guvernului american, respinge incheierea unei conventii privind granitele Romaniei. Cand Eden in 1942 merge la Washington, Roosevelt incepe sa fie de acord cu cererile rusesti. Si pozitia Angliei va deveni mai maleabila fata de pretentiile rusesti, sub influenta ofensivei sovietice dupa dezastrul german de la Stalingrad.

Dar atat USA, cat si Anglia incearca sa-i stopeze pe sovietici, la fostele granite. O debarcare anglo-americana in Balcani si inaintarea prin Grecia, Bulgaria, Romania. De asemenea USA a elaborat un plan de ocupare a Finlandei, in 1943. Urmand sa debarce chiar pe teritoriul sovietic chiar la Murmansk, sa ocupe apoi Finlanda si sa-i stopeze pe rusi de-a patrunde in peninsula Scandinava.

Nu este cazul sa repetam problemele cunoscute, doar amintim tatonarile lui Mihai Antonescu cu ambasadorul Italiei la Bucuresti, Renato Bova Scoppa. Romania prin Mihai Antonescu, urmarea pe de o parte sa torpileze alianta dintre Roma si Budapesta, iar pe de alta parte sa realizeze o "Axa latina" din Italia, Franta, Spania, Portugalia si Romania, capabila sa reziste unor presiuni din partea Reichului. Discutia initiala a avut loc in august 1941, apoi in mai 1942 si la inceputul anului 1943. In ianuarie 1943, Mihai Antonescu, ii propune lui Galeazzo Ciano, ministrul de externe al Italiei si ginerele lui Mussolini, prin intermediul lui Scoppa sa ia initiativa unor tratative diplomatice cu puterile occidentale si chiar Italia, Romania si Ungaria sa iasa simultan din razboi. Ciano sedus de propunerile romanilor, ii informeaza pe Duce, care respinge categoric propunerile, declarand ca merge cu Germania pana la capat.

De altfel, Mussolini nu mai are incredere in ginerele sau, il schimba din functia de ministru de externe, dar chiar in acelasi an, dupa cum se stie, la 8 septembrie 1943, Italia capituleaza si practic iese din lupta[2].

Minai Antonescu isi indreapta atentia spre capitalele neutre, Berna, Lisabona, Madrid, Ankara, Stockholm, Vatican, spre a stabili contacte atat cu puterile occidentale, cat si cu Rusia Sovietica. Insa, tatonarile guvernului roman erau sortite esecului caci la Conferinta de la Casablanca (14-24 ianuarie 1943), Franklin Roosevelt si Winston Churchill, au hotarat sa nu mai angajeze negocieri cu statele Axei si satelitii lor, sa le impuna "capitularea neconditionata". Formula ii apartine lui Roosevelt, care o prezentase Congresului american inainte d-a pleca la Casablanca. El declarase: "Ma cutremur fata de ce va fi destinul umanitatii, inclusiv al nostru daca acest razboi se va termina printr-un compromis si un nou razboi va izbucni cand copii de azi vor ajunge la varsta de a se bate"[3], de aceea voiau eliminarea totala a puterii militare germane, japoneze si italiene, si aceasta se putea face practic, doar prin capitulare neconditionata.

O telegrama din 26 septembrie 1943 a Legatiei romane din Berna, catre Ministerul de Externe, raporta ca o sursa foarte serioasa elvetiana in contact cu emisari sovietici, ca ar exista mai multe planuri rusesti referitoare la Romania: a) minimale: Basarabia, Bucovina de Nord si gurile Dunarii. Asupra gurilor Dunarii, anglo-americanii sunt inca foarte rezervati. b) plan maximal, care se bazeaza pe principiul unitatii Moldovei[4].

La 29 octombrie 1943, Legatia noastra din Madrid, raporta, ca s-a stabilit legatura cu ambasadorul USA din Spania. Ministrul roman a pus 2 intrebari: 1. Daca guvernul american a luat pana in prezent vreun angajament fata de Rusia, in ce priveste Romania? 2. Daca problema Romaniei mai intereseaza sau nu guvernul american?

Iata raspunsurile: 1. Nu a fost luat nici un angajament fata de Rusia, in ce priveste Romania. S-ar putea insa ca englezii sa fi facut oarecare promisiuni. 2. Problema romaneasca ii intereseaza in cel mai inalt grad, presedintele Roosevelt doreste "salvgardarea independentei romanesti"[5].

In aceasta perioada, 18-30 octombrie 1943, are loc la Moscova, Conferinta ministrilor de externe: Molotov (URSS), A. Eden (Marea Britanie) si C. Hull (USA), unde au adoptat printre alte hotarari si o rezolutie, de a se informa reciproc, ori de cate ori vor primi oferte sau tatonari de pace din partea vreunui guvern sau persoane, dintr-o tara aflata in stare de razboi cu Natiunile Unite. De asemenea, USA si Anglia, erau de acord ca in privinta statelor satelite Reichului, care se afla in razboi cu URSS (Romania, Ungaria, Slovacia, Finlanda), dreptul de a decide sa revina Moscovei.

Conferinta de la Moscova, stabilea infiintarea unei Comisii Consulative Europene, cu sediul la Londra, formata din cate un reprezentant: URSS (Feodor Gusev), Anglia (Sir William Strang), USA (John G. Winant) care sa elaboreze recomandari detaliate asupra clauzelor de capitulare).

Conform intelegerilor de la Moscova, Departamentul de stat american a informat partea sovietica si cea britanica, despre convor­birile pe care le-a avut la Madrid, ambasadorul lor Carlton Hayes[6], cu Scarlat Grigoriu, primul secretar al Legatiei romane din Madrid. Capitularea fara conditii a fost formulata si la intrevederea intre consilierul ambasadei britanice de la Lisabona, Hopkinson, la intal­nirea cu ambasadorul Pangal, in ziua de 10 noiembrie 1943[7].

Din pacate, in timp ce trupele romane erau inclestate in lupte crancene pe frontul de est, iar atat guvernul roman, cat si oamenii politici duceau tratative cu occidentalii, duminica 1 august 1943, are loc primul bombardament anglo-american asupra Ploiestiului. Au fost aruncate 1275 bombe explozive si 525 bombe incendiare, avand ca urmari imediate: 121 morti, 90 raniti si 362 sinistrati. Au fost lovite rafinariile Astra Romana, Orion si creditul Minier, distruse 4 edificii publice si 356 alte imobile[8].

Datorita zacamintelor de titei, regiunea Vaii Prahova devine o zona strategica de mare importanta pentru ambele tabere. Ulterior in 1944, escadrilele anglo-americane, dupa ce bombardau Romania aterizau pe teritoriul URSS, isi completau carburantii si mai bombar­dau la intoarcere tara noastra. La 4 aprilie 1944, Mihai Antonescu trimitea o telegrama strict secreta, Legatiei romane de la Ankara in care facea remarca, ca in timp ce Rusia, o natiune considerata dusmana si temuta, prin Molotov, facea propuneri pentru oprirea razboiului", Bucurestii au fost grav bombardati de aviatia unei mari natiuni considerata prietena si totdeauna respectata. Avem 1200 case distruse si avariate, 1047 morti, 1000 raniti. Azi bombardamentele s-au repetat grav asupra Ploiestilor, nenumarate victime, copii femei batrani"[9].

La 2 aprilie 1944, Molotov, la o conferinta de presa organizata la Moscova, anunta ca Armata Rosie, urmarind dusmanul, a trecut Prutul, inaintand pe teritoriul Romaniei, ca nu urmareste sa doban­deasca parti din teritoriul Romaniei (el considera Basarabia, Bucovina de Nord si zona Hertei, teritorii sovietice) nici sa schimbe oranduiala sociala existenta. Aceasta era tactica, dar odata intrati intr-o tara, urmau celelalte etape, in care Kremlinul era expert.

Peste cateva zile, la 10 aprilie 1944, insarcinatul cu afaceri al U.R.S.S. de la Stockholm, Semionov, ii declara lui Nanu, ca ar prefera sa incheie armistitiul cu actualul guvern al Romaniei, dar daca nu sunt sperante in acest sens, vor incerca cu opozitia, in persoana lui Maniu si Bratianu. In aprilie, Frederic Nanu, are doua intrevederi cu cei de la ambasada Sovietica, care i-au inmanat textul "conditiilor minimale ale armistitiului"[10].

Maresalul respinge conditiile la 15 mai 1944, dar continua discutiile cu rusii la Stockholm pana in iunie. Opozitia continua si ea discutiile la Cairo, pana la 10 iunie 1944, accepta integral conditiile de armistitiu, dar rezultatul a intarziat sa vina, lasand intreaga responsabilitate sovieticilor.

Armata Rosie declanseaza la 20 august 1944, o noua ofensiva pe frontul de Sud. Maresalul Antonescu si generalul Friessner, co­mandatul trupelor germane de pe frontul romanesc, hotarase sa se replieze spre sud, intr-o pozitie intarita. Acest lucru ar fi intarziat inaintarea armatei Rosii spre Balcani, dar cu precadere spre Berlin mai ales ca anglo-americanii debarcasera cu succes in Normandia, la 6 iunie 1944 si inaintau spre est. In acest context, Stalin accepta conditiile de armistitiu cu modificarile propuse de Antonescu iar doamna Kollontay, ambasadoarea URSS din Suedia, ii comunica stirea lui Nanu. Ambasadorul Nanu, trimite telegrama de la Stockholm la Bucuresti, prin ministerul de externe, iar Niculescu-Buzesti, in loc s-o predea imediat maresalului, o inmaneaza la Palat dupa alte surse lui Maniu. Telegrama nu era un armistitiu, ci un act preliminar.

Merita de retinut, argumentele si amanuntele, expuse de marele ziarist, Pamfil Seicaru, martor al evenimentelor.

Rusii, popor de campie, au teama de munti in general si de Carpati in mod special, mai ales ca ofensiva lor se reazima pe tancuri. Incat un armistitiu cu Romania, insenina inlaturarea Carpatilor putand intra imediat in Pusta Ungariei, spre Budapesta si Viena. O rezistenta indelungata a armatei romane pe aliniamentul Dorna-Intorsatura Buzaului, ar fi intarziat planurile rusilor si ar fi complicat lucrurile: noi arme puse la punct de germani, incercari de intelegere intre Occidentali si Reich etc. De aceea initiativa lui Stalin de a negocia un acord de armistitiu direct cu maresalul Antonescu, era dictata de o lucida analiza a situatiei militare.

Toate aceste lucruri le-a discutat Antonescu la Olanesti, pe data de 7 august 1944 cu Pamfil Seicaru. In fasia teritoriului romanesc ocupat de armata sovietica, s-ar fi mentinut administratia romaneasca, tara noastra inlesnind, operatiunile rusilor in directia Pustei maghiare. In rest nici un militar rus nu avea voie sa patrunda si nici propaganda sa se faca. Guvernul roman soma Reichul sa-si retraga trupele in 10 zile, iar in caz de opunere avea libertatea de-a incepe operatiunile militare.

Antonescu i-a spus lui Seicaru ca a obtinut 3 puncte din 5 de la sovietici, iar in momentul cand se semna armistitiul, trupele raman pe linia lor de inaintare. Maresalul era constient ca rusii iscalind armisti­tiul, nu-si vor respecta obligatiile, de aceea trebuiau sa apara imediat doua publicatii saptamanale in strainatate unul in franceza, iar celalalt in engleza, pentru a denunta toate incalcarile. Ii solicita lui Seicaru sa plece imediat in Spania (a si plecat la 10 august), caci cat va trai generalul Franco, el nu va relua relatiile diplomatice cu Rusia Sovietica.

Totusi Pamfil Seicaru va ajunge la Madrid de abia la 15 februarie 1945!

De ce? Mihai Antonescu a cautat sa se apropie de rege, pentru ca in eventualitatea inlocuirii maresalului, sa aiba o situatie privilegiata. In acest scop 1-a insarcinat pe Niculescu-Buzesti, care era directorul cifrului, sa tina la curentul palatul cu tot ce-1 intereseaza. Niculescu-Buzesti in 1938, erau atasat de Legatie la Riga (Letonia). Oamenii lui Moruzov au descoperit, ca avea contacte cu Legatia sovietica, fara stirea ministrului roman, Carol II a dat dispozitie sa fie rechemat si destituit. Totusi ministrul de externe de atunci, Grigore Gafencu, in loc sa-1 destituie 1-a mutat la Geneva. In 1942 era in conducerea ministerului de externe. Cand Niculescu - Buzesti a aflat de la Mihai Antonescu de misiunea lui Seicaru, a informat Legatia germana, ca pleaca nu la Madrid ci la Lisabona sa iscaleasca armistitiul. Si astfel a fost blocat in Germania pana la 13 februarie 1945, data cand i s-a permis sa plece cu un avion. Despre denuntul lui Niculescu-Buzesti a scris si generalul Ion Gheorghe, care era in acel timp ambasadorul nostru la Berlin.

In acest context este chemat la palat maresalul si arestat, au fost oprite unilateral operatiuni militare, sovieticii au mai dus spre Siberia circa 170.000 militari romani, care au sistat operatiunile militare in urma discursului tinut de rege in seara zilei de 23 august 1944. act care a dezlantuit prapadul asupra unei natiuni care 3 ani se batuse eroic[11].

Se cunosc amanuntele zilei de 23 august 1944, cand regele, reunind pe consilierii sai intimi: Niculescu-Buzesti, Starcea si gene­ralul Aldea, il asteptau pe maresal la Palat. Apoi discutiile de la Palat, parasirea incaperii de catre Mihai si ordinul dat de catre generalul Aldea sa fie cei doi Antonesti, arestati si perchezitionati. Generalul de divizie, Aurel Aldea, ministru de interne in primul guvern instaurat dupa 23 august 1944, ca recompensa de la comunisti, va fi curand destituit, judecat, intemnitat si mort la Aiud. Acolo, regreta amarnic ca 1-a tradat pe maresal, dar era prea tarziu. Deviind putin, Mihai Antonescu intr-o discutie cu ministrul german Clodius, afirma "partidul maresalului este armata", dar si militarii tradeaza.

La orele 22, in ziua de 23 august 1944, radiodifuziunea romana a transmis Proclamatia regala, in care se preciza ca "Romania a acceptat armistitiul oferit de Uniunea Sovietica, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii. Din acest moment inceteaza lupta si orice act de ostilitate impotriva armatei sovietice, precum si starea de razboi cu Marea Britanie si Statele Unite. Primiti pe soldatii acestor armate de incredere."[12]

Bucurestenii au navalit in piata palatului regal: Explozii de bucurie, se ovationa numele suveranului, lumea in extaz, era fericita, era iar pace. Circulau zvonuri ca deja flota anglo-americana a debar­cat la Constanta, iar jeepurile lor vin spre capitala. De asemenea, trupe aeropurtate si parasutate vor cobori la Bucuresti. Dar vai, escadrilele germane, au inceput sa bombardeze in mod salbatic Bucurestiul, iar cei 50.000 de militari romani care aparau linia Siretului si au fraternizat cu sovieticii, au fost dezarmati, luati prizonieri si dusi spre Siberia. Concomitent, flota de razboi romana din Marea Neagra era capturata tot de armata Rosie. Militarii rusi in inaintarea lor, declarau ca n-au primit ordin ca au fost oprite ostilitatile, deci luau prizonier pe orice roman in uniforma. Si intr-un fel, acesta era adevarul. De abia la 29 august 1944, delegatia romana in frunte cu Lucretiu Patrascanu, pleca la Moscova, sa incheie armistitiul. Chiar si drumul acestora a fost cu peripetii. La Odesa li s-a confiscat avionul confortabil in care calatoreau, apoi un anumit timp, nimeni nu i-a bagat in seama si cu greu au ajuns la Moscova. Nu mai prezentau importanta. Maresalul fusese arestat si predat comunistilor romani, care il vor preda armatei Rosii, frontul a fost deschis, Romania practic ocupata.

In dupa amiaza zilei de 24 august 1944, a fost difuzata prin posturile de radio, Declaratia de razboi oficiala, adresata Germaniei. Deoarece Reichul german prin acte de agresiune, a bombardat si mitraliat sate si orase romanesti "guvernul ordona armatei de a incepe lupta impotriva tuturor formatiunilor militare germane aflate pe teritoriul Romaniei pentru eliberarea tarii de ocupatiunea germana"[13].

Din punct de vedere strategic, pentru Germania, capitularea Romaniei era o adevarata catastrofa. Astfel feldmaresalul Keitel, raporta lui Hitler "capitularea Romaniei, pe langa consecintele imediate de ordin militar, a produs in acelasi timp pierderea teritoriului nu numai al Romaniei, ci si al Bulgariei, Iugoslaviei si Greciei, punand in pericol toata armata germana din Balcani. Deosebit de pierderea pozitiilor in Carpati, pierderea granarului si petrolului romanesc constituie o alta mare si grea lovitura". Iar Albert Speer, ministrul german al armamentului, completa acest tablou sumbru, ca cele 50.000 tone benzina lunar, necesare armatei Reichului, scazuseera sub 20.000 tone, dupa pierderea Romaniei.

Sovieticii dupa 9 noiembrie 1944, in cateva zile au ocupat intreaga Bulgarie si cu sprijinul comunistilor greci, puteau ajunge usor la Mediterana. Churchill a intuit intreaga situatie, cu permisiunea lui Stalin, la 4 octombrie 1944, debarca trupe britanice in Elada, dand "carte blanche", rusilor in Romania si Bulgaria, si perspectiva de a ajunge cat mai departe posibil in centrul si vestul Europei.

Vlad Georgescu, evita sa comenteze arestarea maresalului si al ministrului de externe Mihai Antonescu, si arata ca temandu-se de un atac german asupra palatului in scopul eliberarii lui Antonescu, generalul Sanatescu 1-a predat lui Bodnaras. Acesta la intrarea rusilor in Bucuresti (31 august 1944) 1-a predat lor, de unde a luat drumul Rusiei "de unde va fi intors in 1946 pentru judecata si executie". Si adauga, ca rusii, fara instructiuni de la Moscova "au profitat de confuzia creata pentru a lua prizonieri circa 130.000 de soldati si ofiteri romani, deportati imediat in interiorul Uniunii Sovietice"[14].

Josif Constantin Dragan, in sinteza sa aparuta in 1993, este mult mai categoric si scrie "Suveranul tarii, in loc sa sprijine eforturile guvernului pentru a incheia un armistitiu onorabil cu aliatii, a subminat aceste tratative din dorinta de a pune mana pe putere"[15].

La 23 august 1944, nu s-a stabilit nici o intelegere cu nimeni, iar Romania a fost tratata ca tara invinsa si ocupata. Fara sa tina seama de proclamatia regala, armata Rosie, a continuat sa se considere in stare de lupta cu tara noastra". Regele - continua J.C. Dragan - nu a inteles ca lupta impotriva coroanei regale, ca preda tara pe mana unor oameni care il vor inlatura din scaun"[16].

Antonescu s-a tinut darz pe pozitii, in tratativele cu sovieticii de la propunerile facute de catre Molotov, la 12 aprilie 1944 si pana la 23 august. Armistitiul, insemna sistarea operatiunilor militare, iar guvernul roman acorda 15 zile armatei germane ca sa paraseasca tara. Se stabileau in acest timp volumul reparatiilor de razboi si crearea unei zone libere pe unde nu vor trece trupele sovietice. Asa cum cu Mackenzen s-a stabilit o zona in decembrie 1917, asa cum in 1940, Petain a negociat cu o zona libera, stabilindu-si cartierul general la Vichy. Daca Antonescu iscalea armistitiul cu Puterile Aliate in august 1944, poate avea soarta maresalului Mannerheim si Romania a Finlandei. Dar daca Finlanda se putea rezema pe Suedia neutra si pe oceanul inghetat de Nord, Romania ar fi avut o Iugoslavie controlata de partizanii lui Tito, o Bulgarie controlata de comunistii lui Dimitrov si o Ungarie ostila.

Dar crima cea mai mare a fost predarea maresalului Antonescu, comandantul sef al armatei romane, unui stat cu care Romania se afla in razboi. Este un lucru neintalnit in hrisoavele unei armate. Cine era Emil Bodnaras, caruia i-a fost predat acest om? Un locotenent care a dezertat din armata romana, calcand juramintele militare, fugind in Rusia Sovietica, unde a facut scoli de partid si de spionaj. Ce garantie avea Mihai, Sanatescu, generalul Aldea (pe care Antonescu 1-a scos din cadrele armatei in 1941, pentru abateri grave la disciplina militara), ca acest Bodnaras nu-1 va executa, facandu-1 fugit de sub escorta, etc.

"Istoria va examina candva cazul nostru. Ea va fi mai putin partinitoare ca judecatorii nostri de azi" - cu aceste cuvinte s-a despartit maresalul Antonescu, de mama sa inainte de a aparea in fata plutonului de executie. Noroc pentru posteritate, pentru cunoasterea obiectiva, corecta a istoriei, ca acest lucru a putut fi posibil, mai intai timid, iar din 1989, fara nici o restrictie.

Sintetizand, s-a vazut practic ca Conventia de Armistitiu, a fost un instrument de santaj, manevrat cu multa abilitate de catre Stalin, Molotov si Vasinski. Pe baza Conventiei ni se lua graul, petrolul si alte bogatii ale tarii. Au fost epurati multi oameni capabili, au fost scosi din cadrele armatei elementele de elita, ni s-a impus guvernul Petru Groza, etc. Romania, dupa expresia lui Victor Frunza, a devenit un pasalac de tip nou[17].

Se cuvine sa aratam ca Romania inainte de a intra in razboi alaturi de Reichul german, s-a aflat printre victime ca si Finlanda, smulgandu-i-se teritorii.

Cum putea Romania sa scape unicul prilej de a-si incerca norocul de a dobandi Basarabia si Bucovina de Nord daca nu folo­sind ocazia in iunie 1941 cand germanii au pornit la atac contra colo­sului rus?

Daca Antonescu se oprea la Nistru, crede cineva ca rusii ne lasau Basarabia!

Anglo-americanii erau constienti ca fara ajutorul Armatei Rosii, Germania hitlerista n-ar fi putut fi invinsa. De aceea au facut concesii Moscovei, lasandu-i mana libera in rasaritul Europei si au inchis ochii cand teritorii romanesti, poloneze, finlandeze, germane (Konigsbergul), etc. au fost incluse URSS-ului.

Revenind putin pentru fortele aliate, iesirea Italiei din razboi, in septembrie 1943, a fost un mare succes. Intre 19-30 octombrie 1943, are loc la Moscova, conferinta tripartita a ministrilor de externe ai USA, Angliei si URSS (Hull, Eden, Molotov), privind coordonarea eforturilor de pe fronturi, se pun bazele ONU, se adopta hotarari privind organizarea viitoare a Italiei, a Austriei, precum si asupra raspunderii hitleristilor pentru atrocitatile comise atat pe front, cat si in spatele acestuia.

Peste o luna, la Teheran (28 noiembrie - 1 decembrie 1943), are loc prima intalnire intre Stalin, Roosevelt si Churchil. Se discuta in special deschiderea celui de-al doilea front, la 24 decembrie 1943, generalul american Dwight Eisenhower, este numit comandant suprem al fortelor aliate de debarcare, front deschis la 6 iunie 1944.

Pe frontul de rasarit, Rusia Sovietica are succese militare, prin scoaterea din razboi a Romaniei, Bulgariei si Finlandei, acestea semnand Conventii de Armistitiu la Moscova cu Natiunile Unite astfel: Romania (12 septembrie 1944), Finlanda (19 septembrie 1944) si Bulgaria (28 octombrie 1944). Iar la 28 decembrie 1944, guvernul national provizoriu maghiar declara razboi Germaniei hitleriste.

Intre 11-14 februarie 1945, are loc la Yalta in Crimeea, cea de-a doua intalnire intre Stalin, Churchill si Roosevelt, unde se pun de acord asupra planurilor militare, cat si statuarea regimurilor politice in statele europene dupa razboi.

Germania este tot mai presata pe toate fronturile, plus Turcia (23 februarie 1945), Finlanda (4 martie 1945), Argentina (17 martie 1945), declara razboi celui de-al treilea Reich, care la 8 mai 1945, capituleaza fara conditii.

In iunie 1945, se infiinteaza, cu sediul la Haga, Curtea Interna­tionala de Justitie. Principalul organ judiciar ONU, iar la 20 noiembrie 1945, incepe procesul de la Nurnberg impotriva princi­palilor criminali de razboi germani, dintre cei 24 de acuzati, 12 sunt condamnati la moarte.

Deoarece Austria in 1938 a fost inclusa cu forta la Reichul german, Puterile Aliate au tinut cont de aceasta, incheind la 9 iulie 1945 un acord privind impartirea zonelor de ocupatie de aici si administrarea orasului Viena.

Intre 17 iulie si 2 august 1945, deci dupa capitularea Germaniei, are loc a 3-a intalnire la nivelul cel mai inalt intre URSS, USA si Anglia. Stalin s-a intalnit aici cu Truman, caci Roosevelt, intre timp murise, iar "Acordul de la Postdam", a fost semnat din partea Angliei, de catre laburistul Atlee, caci Churchill castigase razboiul dar pierduse alegerile. Stalin, precaut, chiar fricos, in cele trei intalniri, peste tot au fost prezente trupe sovietice, adica la Teheran si Postdam, iar Yalta era pe teritoriul URSS.

Principala problema la Postdam a fost organizarea postbelica a Germaniei pe baza principiilor demilitarizarii, denazificarii si demo­cratizarii.

In august 1945, americanii arunca cele doua bombe atomice, asupra Japoniei, intra si URSS in lupta atacand statul nipon, care la 2 septembrie 1945, capituleaza fara conditii.

Operatiunile militare in lume s-au incheiat, dar disensiunile intre fostii aliati se amplifica. Rusii devin tot mai impertinenti, Moscova prin forta incearca sa impuna regimuri comuniste acolo unde au patruns tancurile lor. Istoricii considera ca inceputul deschis al razboiului rece, este data de 5 martie 1946, la Fulton, cand Winston Churchill, ataca violent toate faradelegile pe care le facea Moscova.

In acelasi timp, se pregateau tratatele de pace cu fostii sateliti ai Germaniei: Italia, Ungaria, Bulgaria si Finlanda. In cadrul dezba­terilor care au avut loc in timpul Conferintei de Pace de la Paris, delegatia oficiala a tarii noastre, condusa de Gheorghe Tatarescu, a putut formula observatii si cereri privind proiectul tratatului de pace numai la probleme ce nu atingeau interesele Uniunii Sovietice. Aceasta pentru ca delegatia sovietica, a cerut delegatiei romane ca toate problemele care priveau relatiile dintre cele doua tari si eventua­lele doleante pe care Romania le-ar fi avut de formulat fata de aceasta, sa nu fie prezentate in plenul Conferintei de Pace, ci sa fie discutate si solutionate pe cale bilaterala. In felul acesta, probleme de cea mai mare importanta, in special de natura economica, nu au putut fi ridicate la Paris de delegatia romana. Nu mai este cazul sa amintim ca problema Basarabiei si Bucovinei de Nord, nici n-au figurat macar pe agenda de preocupari a delegatiei romane la Paris. Daca totusi Conferinta de pace si opinia publica internationala a putut lua cunostinta de adevaratele probleme ale Romaniei, aceasta s-a datorat actiunii unui grup de diplomati si oameni politici romani aflati in Occident. In fruntea acestuia s-a aflat Grigore Gafencu, fost ministru de externe. In afara de el, Alexandru Cretzianu, Nicolae Dianu, Constantin Visoianu, Gheroghe Niculescu-Buzesti etc. Acestia au redactat si inaintat Conferintei de pace si delegatiilor principalelor puteri occidentale, participante la Conferinta numeroase memorii si note referitoare la un larg evantai de probleme, in special acelea despre care delegatia oficiala a Romaniei, nu dorea sau nu putea sa vorbeasca. Astfel ei au redactat un memoriu asupra Basarabiei, in care demonstrau caracterul ei romanesc si modul in care a fost ocu­pata de Uniunea Sovietica. Alte memorii s-au ocupat de politica externa a Romaniei in perioada interbelica, de activitatea Micii Intelegeri balcanice, in scopul de a demonstra Occidentului, politica pasnica a Romaniei si loialitatea ei fata de aliati pana in ultimul moment, adica pana in vara anului 1940. De asemenea au constituit obiectul unor memorii, problemele economice, situatia interna din Romanie etc.

Concluzionand, oamenii politici si expertii marilor puteri la Paris, au avut memoriul lui Grigore Gafencu: "Observatii asupra proiectului Tratatului de pace cu Romania"[18] si memoriul lui Nicolae Dianu, fost ministru al tarii noastre in URSS "Principala revendicare a Romaniei in fata Conferintei Pacii - Frontiera nord-orientala a Romaniei: Basarabia si Bucovina de Nord"[19].

Elaborate pe baza unor temeinice si riguroase documentari istorico-juridice, autorii prezinta documentat drepturile noastre asupra celor doua provincii cerand restabilirea statului quo[20].

Tratatele cu Italia, Finlanda, Ungaria, Bulgaria si Romania, cuprindeau clauze cu caracter teritorial, politic, militar, economic, precum si clauze referitoare la reparatii si restituiri. Numai Italiei i s-a acordat statut de cobeligerant, iar teritorial restituind Dodecanezul Greciei, Istria Iugoslaviei, iar Triestul devenind oras liber. Ungaria era obligata sa renunte la anexiunile teritoriale dupa 1 ianuarie 1938, adica portiuni din Slovacia, din Iugoslavia si Ardealul de Nord, Finlanda a fost obligata sa cedeze o mare parte din Carelia URSS-ului, care ingloba Tarile Baltice (Lituania, Letonia, Estonia), anexa o mare parte din teritoriul Poloniei, frontiera acesteia intinzandu-se spre vest pana la linia Oder-Neisse. Vechiul centru cultural, politic si economic Breslau, devenea Wroclaw, iar capitala Prusiei Orientale, acolo unde s-au incoronat ca regi Hohenzollernii, a devenit orasul si portul sovietic, Kaliningrad. Uniunea Sovietica, mai anexa Rusia Subcarpatica, care intre cele doua razboaie mondiale era stapanita de Cehoslovacia, incat Romania nu mai avea granita comuna cu Polonia si Cehoslovacia, asa cum fusese inainte de razboi, sovieticii obtinand granita comuna cu Ungaria. Astfel principiile stabilite de Roosevelt si Churchill, in cel de-al doilea razboi mondial erau incalcate, Occidentul facand compromisuri si cedand in fata Sovieticilor.

Romaniei nu i s-a acordat statut de cobeligeranta desi in urma actului de la 23 august 1944, frontul romanesc practic a fost dizolvat, permitandu-se sovieticilor sa inainteze vertiginos spre Vest si Sud. Romania s-a desprins de Axa, armata romana a intors armele, desi cu aceasta ocazie, Armata Rosie, a dezarmat si a deportat in interiorul imensei Uniuni Sovietice, circa 130.000 de soldati si ofiteri romani, unii intorcandu-se de abia dupa mai bine de zece ani.

Ne-a fost confiscata intreaga flota militara, iar obligatiile de intretinere a armatei sovietice, care au durat pana in 1958, s-au ridicat la circa 2 miliarde dolari. Prin Conventia de armistitiu iscalita la Moscova, la 12 septembrie 1944, Romania era obligata la 300 milioane dolari USA - lucru consemnat si in tratatul de pace - platibili in decurs de 6 ani, in marfuri (produse petroliere, cereale, materiale lemnoase, vase maritime si fluviale, masini, etc.). Se stabilea 35 dolari pentru o uncie de aur, deci la pretul lui septembrie 1944.

Pentru eliberarea Ardealului de Nord, a Ungariei si Ceho­slovaciei, Romania a angajat 37 de divizii in lupte, niciodata pe linia frontului n-au fost mai putin de 210.000 militari romani. De altfel, Aliatii au apreciat, efortul romanesc pe plan militar in campania din Vest pe locul 4.

In plus Sovieticii au luat cu forta circa 62.000 de basarabeni si bucovineni, refugiati pe teritoriul patriei-mame cu japca, iar in 1948 si insula Serpilor din Marea Neagra.

Aceasta era tragedia Romaniei: victoriosi in Est cu germanii, victoriosi in Vest cu aliatii, dar rezultatul: tara ciuntita, fara Basarabia, fara Bucovina de Nord, fara zona Hertei, fara Cadrilater, fara insula Serpilor.

Prin consacrarea dupa razboi a liniei de frontiera in special sovieto-romane stabilite de Pactul Molotov-Ribbentrop, Marii aliati, in postura de invingatori, si-au pus practic in discutie insesi bazele luptei si succesului lor din 1945. Prin semnarea Chartei Atlanticului, potrivit careia nu se admitea "nici o modificare teritoriala care sa nu fie de acord cu vointele liber exprimate ale popoarelor interesate" Marea Britanie si SUA, au recunoscut "dreptul" URSS de a beneficia de roadele cooperarii cu Hitler din anii 1939-1941.

Astfel Romania este victima unei mari si tragice nedreptati, si astazi, si care va fi inlaturata numai odata cu anularea efectiva a consecintelor pactului Molotov-Rubbentrop de la 23 august 1939.

In ciuda cedarii Occidentului, disensiunile devin tot mai mari intre fostii Aliati. Germania impartita in 4 zone de ocupatie conform hotararilor de la Postdam (august 1945), partea aliatilor din Berlin, era in zona sovietica, iar acestia au provocat o criza in 1948, inchizand accesul rutier si feroviar, aprovizionarea zilnica si legaturile facandu-se o perioada de timp numai pe cale aerului. Din zona germana (engleza, franceza si americana) va lua nastere la 23 mai 1949 R.F. Germania, iar din zona sovietica, la 7 octombrie 1949, Repu­blica Democrata Germania. Inca din 1948, comunistii grupati in Biroul Informativ al partidelor Comuniste si Muncitoresti, blameaza si exclud Iugoslavia lui Tito, constituie o Comisie a Dunarii, la care exclud tarile neriverane, iar in 1949 creaza "Consiliul de Ajutor Economic Reciproc" (CAER) cu participarea Bulgariei, Ceho­slovaciei, Poloniei, Romaniei, Ungariei si URSS cu sediul la Moscova; la care adera Albania si RD Germana in 1950, iar Mongolia in 1962.

In revansa, inca din aprilie 1948 incepe aplicarea "Planului Marshall", de ajutoare a tarilor din Europa occidentala, se pun bazele NATO, iar in 1950 pacea mondiala atarna de un fir de par, prin izbucnirea razboiului din Coreea.

Sa dam unele explicatii. In 1910, Japonia ocupase Coreea si o stapanise pana in 1945, cand capitulase. In partea nordica s-a instalat un regim comunist promoscovit, iar in partea sudica unul capitalist proamerican. In iunie 1950, nordul a atacat sudul fiind sprijinit de China comunista, care luase fiinta ca stat (Republica Populara Chineza), la 1 octombrie 1949. Trecand prin perioade dramatice, la 27 iulie 1953, prin Acordul de la Panmunjon, s-a pus capat razboiului printr-un compromis, stabilindu-se linia de demarcatie intre RPD Coreeana si Coreea de Sud de-a lungul paralelei 38°. Compromisul s-a putut face, deoarece murise marele satrap I.V. Stalin, iar Nichita Hrusciov, inaugurase o linie mai putin rigida in politica externa. Este drept ca nici Occidentul n-a stat cu mainile in san, astfel la sesiunea NATO de la Lisabona, din februarie 1952, se hotaraste reinarmarea Germaniei Occidentale si primirea Greciei si Turciei in aceasta organizatie.

O serie de state, printre care si Romania devin membre in 1955, ale Organizatiei Natiunilor Unite, se semneaza tratatul de pace cu Austria si retragerea trupelor de ocupatie, iar in 1958, Romania reuseste performanta sa obtina retragerea trupelor sovietice.

In 1959, in inima continentului american, in Cuba, Fidel Castro instaureaza un regim promoscovit, care va produce insomnii ameri­canilor, mai ales in 1962, dar se obtine demontarea rachetelor rusesti, omenirea fiind in pragul unui razboi atomic.

In 1961, ca simbol al razboiului rece este ridicat zidul Berlinului[21], in 1965 americanii bombardeaza Vietnamul de Nord, iar in 1968, are loc ocupatia Cehoslovaciei, de catre blocul tratatului de la Varsovia, fara Romania (membra in 1955), care a infierat actiunea.

In 1975 incepe razboiul civil in Liban, in 1979 se instaureaza in Iran un regim fundamentalist, tot atunci patrund sovieticii in Afganistan si are loc un razboi sangeros, unde guerila bastinasa in­frunta cu succes tancurile si aviatia rusa.

In 1980 moare Josip Broz Tito, liderul comunistilor iugoslavi (stat federativ format din sase republici: Serbia, Croatia, Slovenia, Muntenegru, Macedonia, Hertegovina), conflictul fraticid mocnind dar izbucnind dupa un deceniu, in 1984 este asasinat primul ministru al Indiei, Indira Gandhi, "Solidaritatea" poloneza sub conducerea lui Lech Walesa, castigand noi aderenti. Nu trebuie uitat, ca polonezul Karol Wojtyla, ajunsese Papa inca din 1978. Noroc pentru omenire ca reformatorul Mihail Gorbacev, incepe din 1986 politica de perestroica si glasnot (transparenta) pentru a salva URSS-ul de o moarte lenta si ireversibila si are ca partener pe durul si conservatorul Roland Reagan, care vrea fapte concrete de destindere.

Intalnirile celor doi, incepand cu Geneva (1985) si Rejkawik (1986) si terminand cu Malta (1989), au fost succese ale diplomatiei americane, care s-au soldat cu inlaturarea regimurilor comuniste totalitare din Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria, Ungaria, Romania si Albania.

Daca la Malta in 1989, Gorbaciov declara pe buna dreptate ca "securea razboiului rece a fost definitiv ingropata", n-a prevazut pasul urmator, in 1991, dezagregarea URSS-ului. Totusi fara Tarile Baltice, Moldova, Ucraina, Belorusia, Georgia, Armenia si republicile musul­mane din Caucaz si Asia Centrala, Rusia prin fortele armate si prin armele nucleare amplasate pe teritoriul sau, ramane o primejdie pentru pacea mondiala, iar represiunile barbare impotriva Ceceniei, demonstreaza ca a invatat foarte putin din trecut.

Problemele omenirii raman inca complexe si delicate: razboiul din Bosnia, disensiunile dintre Israel si palestinieni, pozitia Irakului fata de vecini[22], actele teroriste etc.