|
|
|
Facilitatilede I/O nu sint parte a limbajului C de aceea le-am introdus intr-un capitol separat. Nici un program real nu interactioneza cu mediul intr-un mod mai complicat decit am prezentat pina acum. In acest capitol vom descriebiblioteca standard de I/O, care este un set de functii ce permit I/O standardpentruprogrameleC. Functiile au menirea de a prezenta o interfata programabila convenabila, care sa permita operatiile prevazute de acele mai multe sisteme moderne de operare. Rutinele de I/O sint destul de eficinte incit foarte rar programatorul simte nevoia de a le ocoli chiar pentru aplicatii critice. In sfirsit, rutinele sint facute pentru a fi 'portabile' in sensul ca ele exista intr-o forma compatibila pentru orice sistemunde C exista si ca programele care utilizeaza biblioteca standard de I/O pot fi mutate de pe un sistem pe altul fara modificari.
Nuvomincerca sa descriem aici intreagabibliotecade I/O; sintem mai interesati de a arata esentialul despre scrierea programelor C in interactiune cu sistemul lor de operare.
Fiecarefisiersursacarereferafunctiilebibliotecii standard trebuie sa contina linia
#include <stdio.h>
aproape de inceput. Fisierul stdio.h defineste unele macrouri si variabile folosite de biblioteca I/O. Folosirea semnelor < si>inlocde obisnuiteleghilimele duble indreapta compilatorulsacautefisierul intr-un director continind informatiile deetichetastandard(pentruUNIX tipic |usr|include).
Maideparte,ar putea fi necesar ca atunci cind incarca programul sa se specifice biblioteca in mod explicit; de exemplu pentru PDP-11 UNIX, comanda pentru compilarea unui program ar fi
cc source files, etc-ls
unde-ls indica incarcarea din biblioteca standard (Caracterul l este litera el).
Mecanismul cel mai simplu de intrare este de a citi un caracter la un moment dat de la 'standard input', care in general este terminalul utilizatorului, cu getchar. getchar() returneaza urmatorul caracter de intrare de cite ori este apelat.In cele mai multe medii care suporta C, un fisier poate fi substituit terminaluluiutilizindconventia <; daca un program 'prog' foloseste getchar, atunci linia de comanda:
prog<infile
determina'prog'saciteasca 'infile' in loc de terminal. Comutarea intrarii este facuta de o astfel de maniera incit 'prog' insusi nu simte aceasta; in particular, sirul '<infile>' nu esteinclus in argumentele 'argv' ale liniei decomanda. Comutarea intrarii este asadar invizibila daca intrarea vine de la un alt program via un 'pipe mecanisme', linia de comanda
otherprogr|prog
executa ambele programe 'otherprogr' si 'progr' si aranjeaza astfel ca intrarea standard pentru 'progr' vine de la iesirea standard a lui 'otherprogr'.
'getchar' returneza valoarea EOF cindintilneste sfirsitulfisierului indiferent de ce este citit la intrare. Biblioteca standard defineste constanta simbolica EOF ca fiind -1 ( cu un #define in fisierul stdio.h) dar testele se fac cu EOF nu cu -1, astfel ca sa fie independent de valoarea specifica.
Pentruiesire,putchar(c)pune caracterulcla iesirea standard care este terminalul. Iesirea poate fi directata spre un fisier folosind '>' daca 'progr' utilizeaza putchar,
prog>aufile
iesirea standard va fi 'outfile' in loc de terminal. In sistemul UNIX se poate utiliza o comunicatie (pipe) spre alt program:
progr|anotherprogr
comuta iesirea standard a programului 'progr' ca intrare standard a programului 'anotherprogr'. Si in aceste cazuri 'progr' nu are cunostiinta de redirectare.
Unnumar destul de mare de programe au un singur sir de date ca intrare si un singur sircaiesire;pentruastfelde programe I/O cu getchar putchar si printf pot fi in intregime adecvate, mai ales daca folosim facilitatile de redirectare si pipe pentru conectarea iesirii unui program cu intrarea altuia. De exemplu sa consideram programul 'lower':
#include <stdio.h>
main() /* convert input to lower case */
Functiile'isupper'si'tolower'sint de faptmacrouri definite in stdio.h. Macrourile 'isupper' testeaza caredin argumentele sale este o litera mare, returnind in acest caz o valoare non-zero, sau o litera mica returnind in acest caz zero. Macroul tolower converteste o litera mare in una mica. Indiferent de cum aceste functii sint implementate pe diferite masini, mediul lor extern este acelasi, astfel ca prgramele sint scutite de cunoasterea setului de caractere.
Pentruconvertireaunor fisiere multiple se poate folosi un program la fel ca utilitarul 'cat' din UNIX pentru colectarea fisierelor:
cat file1file2|lower>output
siaceastane permite sa invatam cum se acceseaza fisierele dintr-un program. ('cat' este prezentat mai tirziu in acest capitol).
Inbiblioteca standard I/O functiile getchar si putchar pot de fapt sa fie macrouri,si aceasta permite ca sa nu fie apelata o functie pentru fiecare caracter(overhead). Vom arata aceasta in capitolul 8.
Celedoua rutine 'printf' pentru iesire siscanfpentru intrare permit translatarea in si din reprezentarea caracterelor a cantitatilor numerice. Ele de asemenea permit generarea sau interpretarea liniilor formatate. Am folosit deja 'printf' in capitolele precedente ; aici ii dam o descriere mai precisa si complecta.
printf(control, arg1, arg2,.)
printf converteste, formateaza si tipareste argumentele sale laiesirea standard sub controlul sirului 'control'. Sirul de control contine doua tipuri de obiecte: caractere ordinare, care sint simplu copiate in sirul de iesire si semnificatii de conversie dintre care fiecare cauzeaza conversia si tiparirea a urmatoarelor argumente succesive ale printf.
Fiecare specificatie de conversie este introdusa prin caracterul % si incheiata printr-un caracter de conversie.Intre %si caracterul de conversie pot fi:
Un semn minus care specifica cadrarea la stinga in cimp a argumentului convertit.
Unsirdedigiti care specifica olungimeminimaa cimpului. Numarul convertit va fi introdus in cimp la cel putin aceasta lungime sau mai mare daca estenecesr. Daca argumentul are maiputinecaractere decitdimensiunea cimpuluiel va fi cadrat la dreapta sau la stinga (in funcite de specificatie sau implicit) si va fi completat cu zerosau spatii pina la lungimea cimpului.Caracterul de complectareeste normal blank, iar daca dimensiunea
cimpului a fost specificata prin 'leading' zero, este zero (aceasta nu implica cimpurile octale).
O virgula, care separa lungimea cimpului de un alt sir de digiti.
Un sir de digiti (precizia), care specifica numarul maxim de caractere acceptate dintr-un sir, saunumarulde pozitii dupa virgula zecimala virgula flotanta si dubla precizie.
Caracterele de conversie si semnificatiile lor sint:
d-argumentul este convertit in zecimal
o-argumentul este convertit in octal fara semn
x-argumentul este convertit in hexazecimal fara semn
u-argumentul este convertit in zecimal fara semn
c-argumentul este preluat ca un singur caracter
s-argumentul este un sir ;caracterele din sir sint introduse pinacind este intilnit caracterul nul sau pina cind este atinsa lungimea specificata.
e-argumentul este luat ca virgula flotanta sau dubla precizie si convertit in notatia zecimala de forma [-]m. nnnnnnE[+sau-]XX undelungimea sirului de n-uri este specificata de precizie. Precizia implicita este 6.
f-argumentul este luat ca virgula mobila sau dubla precizie si convertit tot intr-o notatie zecimala de forma [-]mmm. nnnnnn unde lungimeasirului de n-uri este specificat de precizie, implicit este 6. De observat ca precizia nu determina numarul de digiti semnificativi in formatul f.
g-foloseste% sau %l , oricare este mai scurt; zerourile nesemnificative nu apar. Daca caracterul de dupa % nu este un caracterde conversie acest caracter este tiparit chiar 5 poate fi tiparit prin %%.
Cele mai multe formate de conversie sint evidente si au fost ilustrate in capitolele precedente. oO exceptie este precizia referitoare la siruri. Tabela urmatoare arata efectele unei varietati de specificatii asupra sirului 'hello, world' de12 caractere.Ampus doua puncte pentru a putea urmari maibine lungimea.
::%10s: :hello, world:
:5-10s: :hello, world:
:%20s: : hello, world:
:%-20s: :hello, world:
:%20. 10s:: hello, wor:
:%-20. 10 :hello, wor :
:%. 10s: :hello, wor:
Atentiune:'printf' foloseste primul sau argument pentru a decidecite argumente urmeaza si de ce tip.Daca nu sint destule argumente sau de tip gresit veti obtine rezultate lipsite de sens.
Exercitiul 1 Scrieti un program care tipareste diferentiat o intrare arbitrara. Ca o conditie minima trebuie sa tipareasca caracterelenon-grafice in octal sau hexa(conform uzantelor locale).
Functiascanf este intrarea analog printf-iesirea, admitind aceleasi conversii in sens invers.
scanf(control, arg1, arg2,)
scanfcitestecaractere de la intrarea standard, le interpreteaza conform formatului specificat in'control'si memoreaza rezultatele in celelalte argumente, care sint pointere ce indica unde vor fi depuse datele convertite.
Sirul de'control'continedeobiecei specificatii de conversie, care sint utilizate pentru o interpretaredirecta a secventelor de intrare. Sirul de control poate sa contina:
-blancuri, taburi, newlines' care sint ignorate (sint numite 'caractere albe')
-caractere ordinare (nu%)
-specificatii de conversie continind caracterul % si optional caracterul de suprimare, un numar optional de specificare a lungimii maxime a cimpului si un caracter de conversie
O specificatiede conversie determina conversia urmatorului cimp de intrare. Normal rezultatul este plasat in variabila pointatadeargumentul corespunzator. Daca se indica suprimarea prin caracterul * oricum cimpul de la intrare esteignoratnu sesarepeste el) si nu se face nici o retinere de spatiu. Un cimp de la intrare este definit ca un sir de non 'caracter alb ' fie pina la lungimea specificata a cimpului.
Caracterulde conversie indica interpretarea cimpului de la intrare argumentul corespunzator trebuie sa fie un pointer asa cum este cerut de semantica 'C' limbajului 'C'. Urmatoarele caractere de conversie sint legale:
d-un intreg zecimal este asteptat la intrare ;argumentul corespunzator trebuie sa nu fie pointer intreg.
o-un intrteg octal este asteptat la intrare;argumentul corespunzator trebuie sa fie un pointer de intreg.
x-unintreg hexazecimal este asteptat la intrare;argumentul corespunzator trebuie sa fie un pointer de intreg.
h-un intreg 'short' este asteptat la intrare: argumentul trebuie sa fie un pointer de intreg 'short' ('scurt').
c-un singur caracter este asteptat; argumentul corespunzator trebuie sa fie un pointer de caracter. In acest caz ignorarea 'caracterelor albe ' ste suprimata; pentru a citi urmatoreul caracteraltuldecit 'caracterele albe' se foloseste %1s.
s-unsir de caractere este asteptat; argumentul corespunzator trebuie sa fie un pointer al unui tablou de caractere destul de mare pentru a incapea sirul si nun terminator `0 care va fi adaugat.
f-un numarinvirgulaflotanta este asteptat; argumentul corespunzator trebuie sa fie un pointer la un cimp 'float'. Un caracter de conversie e este sinonim cu f. Formatul prezentat la intrare pentru un 'float' este alcatuit dintr-un semn optional, un sir de numerecarepot sa contina si un punct zecimal si un cimp de exponent care este format din E sau e urmat de un intreg cu semn.
Caracterele de conversie d, v si x pot fi precedate de litera l pentru a indica un pointer la 'long'maigdegrabadecit 'int'careapare in list ta de argumente. Similar litera l inainte de E sau f indica un pointer la 'double' in lista de argumente.
De exemplu:
int i;
float x;
char name[50];
scanf('%d%f%s', Di, Dx, name);
cu linia de intrare
25 54. 32E-1 Thompson
va asigna valoarea 25 lui i, 5. 432 luix si plaseaza sirul 'Thompson' terminat prin `0in 'name'. Cele trei cimpuri de la intrare pot fi separate de orice blancuri, tab-uri si newline-uri. Apelarea:
int i;
float x;
char name[50];
scanf('%2d%f%*d%2s, Di, Dx, name);
cu intrarea
56789 0123 45a72
va asigna lui i, 789. 0 lui x, va sari peste 0123 si plaseaza '45' in 'name'. Urmatoarea apelare la orice rutina de introducere va incepe cautarea cu litera a.In aceste doua exemple 'name' este deja un pointer si de aceea nu trebuie precedat de D.
Ca un alt exemplu, calculul rudimentar de la capitolul 4 poate fi acum rescris cu scanf pentru a face conversia de intrare.
#include<stdio.h>
main() /* rudimentary desk calculator */
scanfse popreste cind se epuzeaza sirul de control ori cind data de intrare difera prea mult de specificatia de control. Este returnata o valoare egala cu numaruldedatede intrare introduse cu succes. La sfirsitul fisierului este returnat EOF ; de observat ca acesta este diferit de 0 , ceea ce inseamna ca urmatorul caracter de la intrare nu se mai converteste prin prima specificatie din sirul de control. Urmatorul apel la scanf se rezuma sa caute imediat dupa ultimul caracter deja returnat.
Un avertisment final: argumentele lui scanf trebuie sa fie pointeri. De departe cea mai obisnuita eroare este sa scrii
scanf('%d', n);
in loc de
scanf('%d', Dn);
Functiile scanf si printf au corespondente functiile sscanf si sprintf care executa aceleasi tipuri de conversii, dar care opereazza asupra unui sir nu asupra unui fisier. Formatul general este:
sprintf(string, control, arg1, arg2,)
sscanf(string, control, arg1, arg2,)
sprintf formateaza argumentele arg1, arg2, etc, conform sirului 'control' ca mai inainte,dar plaseaza rezultatele in 'string' in loc de iesirea standard.
Desigur 'string' trebuie sa fie suficient de mare pentru a primi rezultatul. Ca exemplu , daca 'name' este un tablou de caractere si n este un intreg, atunci:
sprintf(name, 'temp%d', n);
creaza un sir de forma tempnnn in 'name', unde nnn este valoarea lui n.
sscanf face conversia inversa -imparte sirul 'string' conformformatuluidin'control'siplaseaza valorile rezultate in arg1, arg2, etc. Aceste argumente trebuie sa fie pointeri. Astfel:sscanf(name, 'temp%d', @n);n la valoarea digitilor din sir care urmeaza dupa temp in 'name'.
Exercitiul 2. Rescrietiexempluldecalculatordin capitolul 4 utilizind scanf si/sau sscanf pentru a face intrarea si conversia numerelor.
Programele scrise pina acum toatecitesc intrarea standard si scriu iesirea standard.
Urmatorul pas in I/O este de a scrie un program care acceeaza un fisier care nu este deja conectat programului. Un program care ilustreaza necesitatile pentru astfel de operatii este 'cat', care conecteaza un set de fisiere specificate spreiesirea standard.'cat' este utilizat pentru tiparirea fisirelor la terminalsi ca un scop general este utilizat ca un colector de intrare pentru programele care nu au capabilitatea de a accesa fisirele prin nume. De exemplu comanda:
cat x. c y. c
tipareste continutul fisierelor x. c si y. c la iesirea standard.
Intrebarea este cum sa aranjam ca fisierele specigficate sa fie citite adica cum sa controlam numele externe cu declaratiile care de fapt citesc datele.
Regulilesint simple. Inainte de a se citi sau scrie intr-un fisier, l trebuie deschiscu ajutorulfunctiei fopen din biblioteca standard. fopen ia un nume extern (ca x. c sau y. c ), face citeva manipulari si negocieri cu sistemul de operare(detalii carenune intereseaza) si reruneaza un nume intern care trebuie utilizat ulterior la citirile si scrierile fisireului.
Acestnume intern este de fapt un pijnter numit 'file pointer', la o structura care contine informatii despre fisiere ca, adresa unui buffer pozitia curenta in bufer,daca se citeste sau se scrie in fisier, s. am. d. Utilizatorii nu trebuie sa cunoasca detaliile deoareceo parte din definirilestandardI/O obtinutedela 'stdio.h' este o definire de structura numita FILE. Singura declaratienecesarapentruunpointer de fisier (file pointer) este exemplificata de
FILE*fopen(), *fp;
Aceasta spune ca fp este un pointer la FILE, si fopen returneaza un pointer la FILE.Observati ca FILE este un nume de tip, la fel cu 'int' nu o eticheta de structura: este implementat ca un typedef(Detalii in capitolul 8).
Actuala apelare a lui fopen in program este:
fp=fopen(name, mode);
Primul argument a lui fopen este numele (name) fisierului, care este un sir de caractere.Al doilea argumentestemodul 'mode',deasemenea un sir de caractere care indica cum se intentioneaza sa fie utilizat fisier ul. Modurile permise sint citire (read-'r'), scriere(write-'w') sau adaugare ('a').
Dacadeschideti un fisier care nu exista: pentru scriere sau adaugare, el este creat (daca este posibil). Daca se deschide un fisier existent in scriere, acestfisierestesters. Incercareade a citi un fisier care nu exista constituie o eroare. Mai exista si alte manevre care cauzea erori ca incercarea de aciti un fisier pt. care nu aveti permisiunea. Daca exista vreo eroare, fopenreturneaza in pointerul nul valoarea NULL (care pt. convenienta este de asemenea definita in stdio.h).
Urmatorulpas este de aciti sau scrie fisierul odata deschis. Aici exista mai multe posibilitati dintre care getc si putc sint cele mai simple. getc returneaza urmatorul caracter din fisier;are nevoie de fisier pentru a-i specifica care fisier. Astfel
c=getc(fp)
plaseaza urmatorul caracter din fisierul referit prin fp in c si EOF cind ajunge la sfirsitul fiserului.
putc este inversul lui getc:
putc(c, fp)
pune caracterul c in fisierul fp si returneaza c. La fel cu getchar si puchar, getcsi putc pot fi macrouri in loc de functii.
Cind este demarat un program, trei fisiere sint deschise in mod automat si sint furnizate pointerele pentru ele. Aceste fisiere sintintrarea standard,iesirea standard, si iesirea standardpentru erori ; pointerele de fisiere corespunzatoare sint stdin,stdout si stderr. Normal toate acestea sint conectate la terminal,dar stdin si stdout pot fi redirectate asa cum s-a descris in paragraful 2.getchar si putchar pot fi definite cu ajutorul lui getc si putc, stdiu si stdout astfel:
#define getchar() getc(stdiu)
#define putchar(c)putc(c, stdout)
Pentru intrarea sau iesirea formatata afisierelor, functiunile fscanf s si fprintf pot fi utilizate. Acestea sint identice cu scanf si printf, de retinut ca primul argument, este un pointer de fisier care specifica fisierul de citit sau scris sirul de control este al doilea argument. Cu aceste preliminarii, sintem acum in pozitia de a rescrie programul 'cat' de concatenare a fisierelor.Premisa de baza esteceacareafost gasita convenabila pentru atitea programe pina acum: dacaexista linii de comanda cu argumente, sint executate in ordine. Daca nu exista argumente este preluata intrareastandard.Subaceastaformaprogramul poate fi folosit de sine statator sau ca o parte a unora mai mari.
#include <stdio.h>
main(argc, argv) /* cat:concatenate files */
int argc;
char *argv[]
else
}
filecopy(fp) /*copy file fp to standard output */
FILE *fp
Pointereledefisiere stdiu si stdout sint predefinite in biblioteca standard I/O ca iesirea si intrarea standard: ele pot fi utilizate oriunde poate fi utilizat un obiect de tipul FILE, Ele sint constante , nu variabile asa ca nu incercati sa le asigurati.
Functiafcloseeste inversul lui fopen; ea intrerupe conexiunea intre pointerulfisieruluisi numele extern al fisierului, care a fost stabilita de fopen, eliberind pointerul fisierului pentru un alt fisier. Deoarece cele mai multe sisteme de operare limiteaza numarul de fisiere dechise simultan de un program,este o idee buna de a le elibera in momentul cind nu mai este nevoie de ele,asa cum am facut in programul cat. Exista de asemenea un alt motiv pentru a face fclose pe un alt fisierin iesire -curata bufferul in care putc colecteaza iesirea.fcloseesteapelat automat pentru fiecare fisier dechis atunci cind programul se termina normal.
Tratamentulerorilor in cat nu este ideal. Problema este ca daca unul d din fisiere nu poate fi accesat din vreun motiv oarecare, diagnosticul erorii este tiparit numai la sfirsitul iesirii concatenate.Aceasta esteaceptabil dacaiesirease face pe un terminal, dar este rau daca iesirea este un fisier sau un alt program via o pipeline.
Pentru a trata aceasta situatie mai bine, un al doilea fisier de iesire numit stderr este asignat programului, la fel cast din si stdout. Daca e este posibil, stderraparepeterminalul utilizatorului chiar daca iesirea standard este redirectata.
Sarevizuim programul cat in asa fel ca mesajele de eroare sa apara in fisierul standard de erori
#include <stdio.h>
main(argc, argv) /* cat: concatenate files *?
int argc:
char *argv[];
else
exit(0);
}
Programulsemnaleaza erorile in doua feluri. Diagnosticul de iesire produs de catre fprintf merge in stderr,astfel el gaseste drumul catre terminalul utilizatorului in loc sa dispara printr-un pipeline sau fisier de iesire.
Programulde asemenea utilizeaza si functia exit din biblioteca standard care termina executia programului cind este apelata. Argumentul lui exit este utilizabil de catre orice proces care il apeleaza, astfel succesul sau esecul programuluipoate fi testat de un alt program pentru care cel dinainte este un subprogram. Prin conventie returnarea valorii 0 semnaleaza ca totul ste OK, iar diferite valori nonzero semnifica situatii anormale.
exitapeleaza fclose pentru fiecare fisier deschis in iesire pentru a curata bufferul,apoi cheama rutina numita -exit. Functiaexit determina terminarea imediatafaracuratarea bufferului desigur exit poate fi apelata si direct.
Bibliotecastandardcontine o rutina numita fgets care este similara functiei getline pe care am utilizat-o pina acum. Apelarea:
fgets(line, MAXLINE, fp)
citesteurmatoarea linie de la intrare (incluzind newline) din fisierul fp in tabloul de caractere numit line ; cel muklt MAXLINE-1 caractere vor fi citite.Liniarezultata este terminata prin 0. Normal fgets returneaza linia ; la sfirsitul fisierului returneaza NULL. (Getline returneaza lungimea liniei si zero pentru sfirsitul fisierului).
Pentru iesire, functia scrie un sir(care nu trebuie sa contina newline) intr-un fisier.
fputs(line, fp)
Pentru a arata ca nu exista nimic magic cu functiile fgets si fputs mai jos sint copiate din biblioteca standard de intrare/iesire.
#include <stdio.h>
char *fgets(s, n, iop) /* get at most n chars from iop */
char *s
int n;
register FILE*iop;
fputs(s, iop) /* put string s on file iop */
register char *s;
register FILE *iop;
Exercitiul 3. Scrietiunprogramdecomparare a doua fisiere, si tipariti prima linie si pozitia caracterelor cind difera.
Exercitiul4.Modificati programul de gasire a tipului din capitolul 5 asa fel incit sa aibe intrarea dintr-un set de fisiere de intrare numite iar daca nu sint numite fisierede intrare,de la intrarea standard.Trebuie tiparitnumele fisierului cind este detectata o linie potrivita ?
Exercitiul5.Scrieti un program de tiparire a unui set de fisiere, in care fiecare sa inceapa pe pagina noua cu un titlu si un contor de pagini pentru fiecare fisier.
Biblioteca standard pune la dispozitie o varietate de functii, citeva fiind deosebit de utile. Am mentionat deja functiile cu siruri strlen, strepy, strcat si strcmp. Urmeaza alte citeva.
Testarea clasei caracterelor si conversia lor
Mai multe macrouri executa teste asupra caracterelor si conversia lor:
isalpha(c)
nonzero daca c este alfabetic si zero daca nu.
isupper(c)
nonzero daca c este litera mare (upper case)si 0 dacanu.
islower
nonzero daca c este caracter mic (lower case)si 0 daca nu.
isdigit
nonzero daca c este digit si zero daca nu
isspace
nonzero daca c ete blanc, tab sau newline si 0 daca nu
toupper
converteste c in caracter mare (upper case)
tolower(c)
converteste c in caracter mic (lower case).
Ungetc
Bibliotecastandard contine o versiune restrictiva a functiei ungetch pe care am scris--o in capitolul 4; se numeste ungetch.
ungetch(c, fp)
impinge caracterul c inapoi in fisierul fp. Numai un caracter din fisierc poate fi tratat astfel ungetc poate fi utilizat cu oricaredin functii le si macrouruile de introducere ca scanf, getc sau getchar.
Apel system
Apelareafunctiei system(s) executa comanda continuta in sirul de caractere s apoi reia programul curent.Continutul lui s depinde mult de sistemul de operare. Ca un exemplu ordinar in UNIX linia
system('date');
determina rularea parogramului date care tiparesete data si momentul zilei.
Managementul memoriei
Functiacalloc este asemanatoare cu alloc pe care am utilizat-o in capitolele precedente.
calloc(n, sizeof(object))
returneaza un pointer daca este suficient spatiu pentru cele n obiecte de dimensiunea specificata sizeofsauNULL daca cererea poate fi satis facuta. Memoria este initializata cu zero.
Pointerularealiniamentul adecvatobiectelorrespective, dar el trebuie introdus intr-un tip corespunzator.
cfree(p) elibereaza spatiul pointat prin p unde p este initial obtinut prin apelarea lui calloc. Nu exista restrictii asupra ordinii in care spatiul este eliberat,dareste o mare greseala sa eliberezi ceva ce nu ai obtinut prin apelarea functiei calloc.
Capitolul8 prezinta implementarea unui alocator de memorie ca calloc, in care blocurile alocate pot fi eliberate in orice ordine.
