|
|
|
SCOLI DE GEOGRAFIE POLITICA SI GEOPOLITICA EXISTENTE INAINTE DE CEL DE-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL
1. Scoala Germana
Simtul spatiului
Friederich Ratzel (geograf german, 1844 - 1904) este cel care a acordat in premiera o importanta deosebita relatiei dintre grupul uman si mediul inconjurator.
Pana atunci, geografii s-au ocupat de descrierea suprafetei Terrei, de intelegerea diversitatii sale, a regularitatilor determinate de dispunerea pe zone a climei, de influenta pe care relieful si articularea teritoriului si a marilor le au asupra sa.
Simtul spatiului este factorul prin care se incearca explicarea cresterii spatiului. Acest simt ar fi posedat de popoare in grade diferite, unele state fiind apte pentru expansiuni teritoriale, iar altele fiind lipsite de aceasta capacitate.
Dupa opinia lui Ratzel, numai popoarele mari au acest simt al spatiului, ceea ce garanteaza:
_ perenitatea;
_ puterea;
_ independenta lor.
In virtutea interventiei acestui factor, in istorie apar popoare sau state menite sa domine spatii vaste si altele care nu merita decat spatii restranse.
Culturile sunt inegal inarmate pentru a profita de natura. La popoarele mai putin dezvoltate, arsenalul instrumentelor si tehnicilor este atat de redus, incat oamenii mai degraba se adapteaza mediului decat il manipuleaza.
Societatile umane nu sunt alcatuite din societati imobile, chiar daca au legaturi puternice cu solul, caruia ii datoreaza atat subzistenta, cat si determinarea puterii lor. Mobilitatea, care este apanajul societatii dezvoltate, este absolut necesara, pentru ca organismului ii este necesara o anumita suprafata pentru a-si consuma energia, lucru indispensabil echilibrului sau.
Acest factor (simtul spatiului) nu este static, el putand evolua in bine sau in rau, ca urmare a unor modificari fizice, a degradarii sau imbatranirii unor populatii, ceea ce ar explica ascensiunea si decadenta popoarelor. Datorita acestor procese, istoria s-a transformat intr-o permanenta disputa pentru spatiu, cu invingatori si invinsi. Considerand spatiul ca o forta politica in sine, care decide soarta statelor, Ratzel considera ca este in natura statelor sa se dezvolte in intrecere cu statele vecine, trofeele fiind adeseori parti din teritoriul acestora. Argumentul pe care-l oferea in acest sens era acela ca un popor creste prin aceea ca isi mareste numarul, o tara prin aceea ca isi mareste teritoriul. Intrucat unui popor in crestere ii trebuie un teritoriu nou, el creste peste marginile tarii. Mai intai, el valorifica in interior, pentru sine si pentru stat, pamantul care inca n-a fost ocupat;
aceasta este colonizarea interna. Daca nici aceasta nu mai ajunge, atunci poporul navaleste in afara si apar toate acele forme ale cresterii spatiale, care duc in cele din urma, in mod necesar, la dobandirea de noi teritorii, aceasta este colonizarea externa. Invazia militara, cucerirea sunt adeseori strans legate de aceasta colonizare.
Un factor major in aceste procese este presiunea demografica in crestere, ceea ce duce la lupte interne istovitoare daca nu se ofera un spatiu nou prin colonizare.
Aceasta conceptie a lui Ratzel este de fapt o incitare deschisa la agresiune contra altor state, care avea sa ia forme aberante in perioada regimului hitlerist. Pentru Ratzel, Germania era supusa unei asemenea presiuni demografice care o obliga sa se extinda, sa cucereasca teren, pentru a deversa surplusul de populatie, si sa constituie zone economice europene suficient de vaste pentru a garanta o dezvoltare autonoma. O asemenea actiune se presupunea ca avea efecte benefice si pe plan intern: cu cat erau intreprinse mai multe actiuni indreptate spre exterior (considera Ratzel), cu atat erau reduse frictiunile interne. Mai mult, discipolii lui Ratzel apreciau ca Germania, in calitatea sa de stat tanar, are rolul de a organiza Europa Centrala pe calea federalizarii tarilor din aceasta zona. Punctul culminant al acestui proces era de a constitui o confederatie de state in jurul Germaniei si Austriei. Potrivit acestei viziuni, printre altele, Polonia urma sa fie anexata iar malurile occidentale ale Marii Negre aveau sa fie populate cu colonii germane.
In aceeasi ordine de idei, alti vizionari germani ai vremii doreau formarea unui cadrilater supus germanilor, limitat la Nord de Marea Baltica si de Marea Nordului, la Sud de Adriatica si Marea Neagra, la Vest de Rin si la Est de Rusia Alba. Astfel, potrivit acestei viziuni, Europa Centrala ar fi avut nu numai deschideri spre patru tari, dar s-ar fi extins spre Africa si Orientul Apropiat. Prin constituirea unei axe Berlin-Bizant-Bagdad s-ar fi format o citadela politica si economica apta de autarhie, suficient de puternica sa reziste la presiunile exercitate dinspre exterior. Din punct de vedere stiintific, ideea lui Ratzel despre marimea teritoriala ca temei pentru afirmarea puterii unui stat nu se confirma prin fapte in orice conditii. Unele dimensiuni ale realitatii geografice care ar trebui, la prima vedere, sa determine o anumita situatie pentru un stat sau o populatie nu duc la consecintele asteptate. Daca masa geografica ar trebui sa faca legea in istorie, atunci tari ca India si China care detin intinderi teritoriale si populatii excesiv de mari ar fi trebuit sa fie (in orice moment al istoriei) puteri politice mondiale. Ceea ce a facut ca India sa fie supusa in trecut de Anglia, iar Japonia si, ulterior, China sa devina in secolul trecut mari puteri (puteri regionale) nu a fost masa geografica sau demografica, ci, mai ales, evolutia raporturilor economice, pozitia si relatiile cu alte state, popoare si natiuni.
Spatiul vital
Inca din 1924, in "Mein Kampf", Hitler expunea conceptiile sale geopolitice care se intemeiau pe nevoia de spatiu vital: "Numai un spatiu suficient pe acest pamant asigura unui popor libertatea existentei. Poporul german nu poate sa considere viitorul sau decat ca o putere mondiala Dreptul la sol, pamant, poate fi o datorie, cand un mare popor este condamnat la ruina pentru ca nu poate sa se intinda Germania va fi o mare putere mondiala sau nu va fi deloc".
In aceasta perspectiva, extinderea dominatiei germane in Est era considerata inevitabila: "Teritoriul Rusiei va fi ceea ce India este pentru Anglia".
Ratzel definea spatiul vital ca o zona geografica delimitata de frontiere naturale sau artificiale, in interiorul carora o populatie dispune de mijloace ce-i permit nu numai sa subziste, ci si sa se dezvolte. Alt teoretician al conceptului, Karl Haushofer, ofera un suport cantitativ acestei teze, stabilind un plafon maxim, care ar permite o dezvoltare normala unui popor, la nivelul de 100 de locuitori pe km2 (in 1930, Germania avea o densitate de 130 de locuitori pe km2). Granitele erau considerate ca o miza a luptei pentru existenta, intr-o lume finita. In acest context, dinamica politica, intemeiata pe forta, justifica modificarea frontierelor pentru a integra intr-un corp unic popoare cu aceeasi limba si cultura. O asemenea ipoteza lasa in afara statele mici si slabe care, ab initio, sunt predestinate sa fie atasate politicii de statu-quo sau includerii in configuratii mai mari.
Concluzie
Rolul jucat de Germania in dezvoltarea geografiei politice si a geopoliticii moderne nu poate fi trecut cu vederea. Interesul pe care cercetarea germana l-a acordat acestor probleme se explica prin contextul special al societatii germane:
_ o natiune care nu ajunge decat tarziu la o entitate statala, ceea ce explica locul acordat ideii de popor in orice reflectie sociala;
_ un stat unde psihoza incercuirii se dezvolta rapid, datorita pozitiei centrale;
_ un organism politic nascut atat de tarziu incat toate regiunile lumii, susceptibile de a fi cucerite, pareau a fi deja cucerite, ceea ce intretine o ranchiuna permanenta la adresa marilor democratii industriale (SUA si Marea Britanie), care isi impartisera marile lasand putine sanse Germaniei in directia Atlanticului. Axa euro-asiatica era singura pe care Germania se putea sprijini pentru a-si recastiga rolul in lume. Aceasta implica realizarea unei duble aliante: cu Japonia - care nu ridica probleme ideologice si cu URSS. Alianta cu Japonia se incheie in noiembrie 1936, iar pactul germano-sovietic se pecetluieste in august 1939. Insa in 1941, Germania invadeaza URSS-ul, fapt care pentru Haushofer constituie o greseala de neiertat. Din acest moment, relatiile dintre acesta si regimul nazist nu inceteaza sa se deterioreze.
2. Scoala Anglo-Americana
La sfarsitul secolului al XIX-lea, englezii si americanii estimau ca succesul lor se datoreaza pozitionarii geografice si rolului pe care l-a jucat marea in istoria lor.
Chiar faptul ca era situata pe o insula a permis Angliei sa se consacre in totalitate dezvoltarii capacitatii sale navale si dominarii spatiului maritim, in timp ce puterile continentale, confruntate cu conflictele terestre, nu au putut niciodata crea si mentine reteaua punctelor de contact, fara de care nu se poate actiona la nivel planetar.
Americanii, la randul lor, erau constienti ca prosperitatea lor are doua cauze: starea de pace, datorata faptului ca aveau (si au) drept frontiere oceanele, si posibilitatea de a face comert liber pe toate marile lumii.
Incepand cu finele secolului al XIX-lea, cum spuneam, americanii si britanicii se vad nevoiti sa-si puna intrebari in legatura cu fundamentele puterii lor, cu mijloacele dezvoltarii acesteia sau cu modalitatile de imbunatatire, evitandu-se eroziunea ei.
Primele mari dezbateri geopolitice au ca tema rolul marii in dezvoltarea si mentinerea suprematiei tarilor anglo-americane.
Amiralul americanul Alfred Thayer Mahan (1840 - 1914), provenind dintr-o familie de militari, se familiarizeaza de mic cu ideea ca scopul razboiului este de a distruge inamicul. Studiile in domeniul naval ii permit elaborarea unor lucrari despre istoria luptelor pentru dominarea marilor dintre Olanda, Franta si Anglia si despre triumful acesteia din urma. Reflectia lui Mahan trebuie inteleasa in contextul marii dezbateri strategice provocate de modificarile constructiei navale. Se punea intrebarea daca puterea unei flote se va baza in continuare pe vapoarele de linie - din ce in ce mai greoaie, blindate si inarmate cu tunuri care aveau o bataie din ce in ce mai lunga - sau va depinde de cresterea numarului torpiloarelor usoare, rapide si care dispuneau de o arma redutabila - torpila? In opinia lui Mahan, torpilorul si cuirasatul nu erau chiar atat de noi precum se spunea. Pastrand proportiile, galera detinea toate calitatile de manevra ale torpilorului, iar pintenul sau ceea ce ii oferea posibilitatea de a incendia vasele inamice, prefigurau torpila. Vasul de linie prefigura cuirasatul.
Dominarea marilor, arata Maham, se dobandeste cu efort: nu este un dat prin natura statelor insulare care se considera puteri. Dar insularitatea procura avantajul de a triumfa, pe termen lung, asupra puterilor continentale.
Mahan ofera o lectie clara: cand un stat are norocul de a scapa, prin pozitia sa, de hartuirea necontenita a vecinilor sai continentali, poate sa-si castige o pozitie dominanta, pe termen lung, prin stapanirea marilor - cu conditia sa nu comita eroarea de a alege optiunile gresite in materie de constructie navala.
Opera lui Mahan are o evidenta inclinatie geopolitica, dar ea ramane axata pe puterea maritima.
Englezul Halford J. Mackinder (1861 - 1947) confera o alta valoare reflectiei asupra raporturilor dintre pamant si apa. El a jucat un rol-cheie in introducerea geografiei moderne in sistemul educativ britanic, desi, in perioada studiilor sale la Oxford, se arata interesat de problemele militare si urmeaza cursurile de geologie, istorie moderna, drept si economie. In forma sa moderna, geografia ii apare drept indispensabila formarii cetatenilor responsabili ai unui mare imperiu. Dorinta de a forma oameni capabili sa inteleaga problemele lumii moderne, cele ale Imperiului in particular, il determina sa fondeze, la Oxford, Facultatea de Geografie, iar mai tarziu celebra London School of Economics, pentru ca, mai mult decat pentru un cetatean de rand, geografia este indispensabila omului politic. Astfel patrunde Mackinder pe taramul geopoliticii.
El analizeaza factorii geografici ai puterii si, asemeni predecesorului sau Mahan, admite ca Marea Britanie si-a construit preeminenta prin dominarea marilor. Dar profesorul englez considera ca noile conditii de transport terestru confera puterilor continentale avantaje pe care nu le detinusera niciodata inainte. O tara care domina marile are libertatea de a interveni acolo unde doreste - dar nu o poate face decat cu o anumita intarziere. Acela care domina liniile interioare detine acum, gratie cailor ferate, avantajul rapiditatii. Tara care controleaza Centrul a ceea ce el numeste Insula Lumii, vechiul continent, poate emite pretentii la hegemonia mondiala.
In 1919, foloseste notiunea de "Heartland" in loc de "Centru" si isi rezuma propria teorie printr-o formula celebra:
"Cine controleaza Europa de Est controleaza Heartland-ul,
Cine controleaza Heartland-ul controleaza Insula Lumii,
Cine controleaza Insula Lumii controleaza Lumea".
In urma tezei lui Mackinder, opozitia intre puterile marii si puterile continentale devine comuna teoreticienilor si analistilor din domeniu. Pentru puterile continentale se vorbeste de Heartland.
Nicholas John Spykman (1893 - 1944, politolog american de origine olandeza) introduce postum, e adevarat, printr-o carte care i-a fost publicata in 1944, conceptul de "rimland" (rimland theory - teoria tarmurilor) pentru a desemna puterile periferiei maritime. El crede in rolul puterilor maritime, dar admite ca Heartland-ul dispune de avantaje considerabile, de cand comunicatiile moderne faciliteaza deplasarile continentale. Puterile care reusesc sa controleze Rimland-ul, fie ele continentale sau maritime, detin avantajul pe scena internationala.
Parafrazandu-l pe Mackinder, Spyman si-a sintetizat teoria astfel:
"Cine stapaneste Rimland-ul stapaneste Eurasia,
Cine stapaneste Eurasia controleaza destinele lumii intregi".
3. Scoala Franceza
Geografia umana
Scoala franceza de geografie politica s-a afirmat ca o reactie la pretentiile formulate de Friederich Ratzel. Exponentii de seama ai acestei orientari au abordat problematica raporturilor dintre geografie si politica din unghiul de vedere al rolului activ al factorului uman. Adversitatea fata de geografia politica si geopolitica agresiva germana i-a determinat pe francezi sa evite adesea utilizarea termenului de geopolitica, preferand sa califice preocuparile lor drept studii de "geografie umana".
Geografia politica franceza a dat o riposta tezei cresterii spatiului vital si conceptiei biologice a statului, opunandu-i principiul nationalitatilor. Se sprijinea astfel politica activa promovata de Franta de a limita extinderea Germaniei spre Est, prin procesul de formare de noi state nationale pe ruinele Imperiului austro-ungar si crearea in regiunile est-europene a conditiilor necesare unei dezvoltari economice moderne.
Aportul major la conturarea "geografiei umane" revine lui Paul Vidal de la Blache (1843 - 1918), parintele scolii geografice franceze. Trebuie insa subliniat ca activitatea acestuia nu s-a bucurat de notorietatea germanului Ratzel sau a englezului Mackinder. In mare masura aceasta se explica prin faptul ca in scrierile sale, Vidal a ramas detasat de actualitate si in multe analize a depolitizat intentionat discursul geografic. In plus, Vidal a murit inainte de a-si vedea opera adunata la un loc si publicata intr-o modalitate unitara. Scrierile sale erau diseminate intr-o multime de articole, astfel incat in timpul vietii sale nu s-a putut forma o imagine de ansamblu privind conceptia sa geopolitica. Teza centrala a conceptiei sale era interactiunea oamenilor cu spatiul geografic pe care-l populeaza. Peisajul unei regiuni era considerat a fi rezultatul modului in care
datele naturale erau transformate in urma desfasurarii activitatilor umane. Se afirma ca natura propune oamenilor o gama de posibilitati de actiune, iar acestia aleg propria lor cale. De aici, diversitatea reactiilor umane in raport cu posibilitatile oferite de un anumit mediu geografic. Pentru Vidal, a face geografia unei tari insemna a analiza diferitele regiuni care o compun, subliniind importanta strategica, politica a diverselor elemente din componenta acestora (a regiunilor).
Individualitatea geografica a unui teritoriu nu rezulta din simple considerente geologice si climaterice. Natura constituie un rezervor de energie in germene, a carui mobilizare depinde de oamenii care o populeaza si a caror activitate confera unui teritoriu individualitatea sa. Vidal recunoaste rolul influentelor din exterior pentru formarea si evolutia unei regiuni din cadrul teritoriului national al unui stat. Dupa parerea sa, izolarea unei zone geografice conduce spre stari de inapoiere economica. Organizarea teritoriului nu este ceva dat de la natura, ci este rezultatul anumitor interactiuni ale politicului, economicului si socialului. Explorand aceste interactiuni, savantul francez analizeaza situatii concrete, cum ar fi evolutia oraselor ca "moduri de relatii" intre regiuni sau intre tari. De asemenea, in procesul circulatiei economice, orasele indeplinesc un rol esential pentru viata statelor, influentand dezvoltarea acestora.
TERMENI-CHEIE
_ geoeconomie; - geografie medicala;
_ geocultura; - geografie politica;
_ geodemografie; - geografie umana;
_ geosocial; - simtul spatiului;
_ geografie sociala; - presiune demografica;
_ geografia resurselor; - spatiu vital;
_ geografie sistematica; - putere terestra;
_ geografie economica; - putere maritima.
NOTE BIBLIOGRAFICE
[1]. Asistam astazi la un reviriment al interpretarilor de tip geopolitic. Se observa in limbajul politicienilor si al militarilor (dar si al opiniei publice) utilizarea, tot mai des, a expresiilor specifice abordarii geopolitice: context geopolitic, locatie geopolitica, situatie geopolitica, interes geostrategic.
[2]. In perioada 4-11 februarie 1945 s-a desfasurat la Yalta cea mai importanta conferinta a puterilor invingatoare in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Celelalte doua conferinte au avut loc la Teheran, 28 noiembrie-1 decembrie 1943 si la Potsdam, 17 iulie-2 august 1945.
[3]. Reabilitarea geopoliticii in aceasta perioada se suprapune (nu intamplator) peste momentul de afirmare a Realpolitik-ului in Statele Unite ale Americii. Era perioada luptei dintre Washington si Moscova pentru castigarea de zone de influenta in Lumea a Treia proaspat independenta, iar Henry Kissinger denunta "comportamentul geopolitic" al sovieticilor.
[4]. In 1983, NATO organizeaza prima conferinta postbelica asupra geopoliticii
[5]. Dobrescu, Paul, Geopolitica, Bucuresti, Editura comunicare.ro, 2003, p. 10
[6]. Termenul de "geopolitica" a fost prezentat intr-o prelegere publica de catre suedezul Rudolf Kjellen (profesor de stiinta statului la Universitatea din Upsala) in 1899, dar a cunoscut un proces fulminant in perioada interbelica, inspirand un puternic curent de gandire nationalista in Germania.
[7]. Termenul de "geostrategie" este consacrat in mod definitiv prin includerea sa in "Enciclopedia Britanica" din 1957, iar primul autor care l-a utilizat in mod sistematic a fost americanul Saul B.Cohen in 1963. Geostrategia isi va castiga in mod definitiv statutul la sfarsitul anilor '70, prin analizele de substanta intreprinse de John G. Pappageorge, Colin S. Gray si Zbigniew Brzezinski.
[8]. "Strategos" vine de la "stratos" - armata, iar "egos" inseamna conducere.
[9]. Dictionar enciclopedic, vol. II, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1996, p. 430
[10]. Intemeiata de Friedrich Ratzel la sfarsitul secolului al XIX-lea.
[11]. Dobrescu, Paul, Geopolitica, Bucuresti, Editura comunicare.ro, 2003, p. 29
[12]. Ibidem, pp. 11-12.
