Echipamentul speologic colectiv

Vom trata la acest capitol doar elementele de baza ale echipamentului colectiv: coarda, pitoanele, carabinierele, ciocanul speo, scaritele.

1 Coarda

Este un element de baza in tehnica speologica si alpina. Materialele pentru confectionarea ei sint firele sintetice (poliester, poliamida). Aceste materiale s-au impus in fata fibrelor naturale (in, cinepa, bumbac) prin:

rezistenta sporita sub sarcina;

nu putrezesc in mediu umed;

rezistenta la uzura;

greutate mult redusa.

Ca structura coarda se prezinta sub forma unui fascicol de fire (miez) imbracat intr-o teaca (mantaua de protectie) (fig. 1). Miezul asigura structura de rezistenta a corzii, iar prin impletirea elementelor acestuia in sensuri opuse, impiedicarea autorotatiei sub greutatea speologului. Miezul asigura pina la 60% din structura de rezistenta a corzii si este protejat impotriva frecarilor de teaca.

Pentru a sti mai bine ce corzi sa achizitionam pentru anumite tehnici explorative, vom face citeva consideratii si clasificari. Orice coarda de calitate are certificat acest lucru prin eticheta U.I.A.A. aplicata la capetele ei. Pe capat se va marca, de asemenea, lungimea si anul de fabricatie. Conform normelor U.I.A.A., functie de diametru, corzile se pot clasifica astfel:

corzi - diametrul intre 10 si 12 mm;

semicorzi - diametrul intre 8 si 9 mm;

cordeline - diametrul intre 3 si 7 mm.

Rezistenta unei semicorzi reprezinta 60-70% din cea a unei corzi.

O alta clasificare a corzilor este urmatoarea:

corzi dinamice;

corzi statice;

corzi mixte.

Aceasta clasificare se face functie de coeficientul de elasticitate, coeficient ce reprezinta procentul cu care se alungeste o coarda solicitata static de o greutate de 80 kg.

Corzile dinamice sint corzi elastice, deci se intind sub sarcina, avind un coeficient de elasticitate de 6-8%. Aceste corzi preiau foarte bine socurile, in cazul unei caderi, intinzindu-se si amortizindu-le. La coboririle cu dispozitive mecanice (coboritoare, carabiniere) prin intindere isi micsoreaza diametrul, coborirea speologului accelerindu-se in mod periculos. De aceea coborirea in rapel pe aceste corzi se va face cu mare atentie. La urcarea cu blocatoarele, oscileza intr-un mod nepermis, periclitind amarajelesi siguranta urcarii.

Corzile statice sint rigide si nu se intind decit foarte putin sub sarcina, coeficient de elasticitate de 1-4%. Socurile sint preluate brusc, periclitind speologul, amarajele si coarda. Asigura la coborire o viteza uniforma, iar urcarea cu blocatoarele se face cu oscilatii minime.

Corzile mixte sint corzi care se comporta static pina la solicitari de 500-600 kg, la solicitari mai mari comportindu-se dinamic.

Sint de retinut, in privinta corzilor, urmatoarele:

necesitatea indeplinirii normelor U.I.A.A.;

la escalade se folosesc numai corzi dinamice;

tehnicile speo se fac numai cu corzi statice;

o coarda de 10 mm diametru este suficient de rezistenta (asta nu exclude folosirea corzilor mai groase) pe cind o semicoarda va fi intotdeauna dublata (in cazul escaladelor) pentru a oferi suficienta siguranta;

dupa spalare isi pot micsora lungimea.

1.1 Intretinerea corzii

Explorarea de pestera uzeaza foarte mult o coarda datorita conditiilor specifice. Iata care sint citeva dintre acestea, care este efectul lor si cum le putem contracara:

Depunerea de argila pe coarda, ce contine particule abrazive (nisip, sfarimaturi de piatra etc.). Aceasta depunere este de cele mai multe ori inevitabila. Putem insa limita efectele ei avind grija sa evitam pe cit posibil contactul corzii cu zonele noroioase. O coarda cu_astfel de depuneri sporeste foarte mult uzura dispozitivelor folosite in tehnica de coarda, acelasi efect avindu-l si asupra tecii. Controlul blocatoarelor si coboritoarelor se va face mai greu pe astfel de corzii. Deci dupa fiecare folosire, corzile trebuie spalate foarte bine.

Spalarea are urmatoarele faze:

inmuierea corzii in apa la o temperatura de 20-25⁰C

trecerea ei printr-un jet de apa si printre doua perii. Aceasta operatiune se face de mai multe ori functie de gradul de incarcare cu argila a corzii;

clatirea corzii pina ce apa ramine curata;

stoarcerea corzii prin trecerea ei printr-un coboritor amarat (daca dorim sa grabim uscarea acesteia);

uscarea se face la loc cit mai intunecos si cu circulatie de aer. Coarda uscata astfel va fi moale si usor de manevrat;

verificarea corzii. Se verifica daca teaca prezinta urme de frecare, rupere, taiere sau ardere. Miezul se verifica facind o bucla pe care o deplasam in lungul corzii, urmarind aparitia locurilor de discontinuitate. In aceste locuri miezul este sectionat sau subtiat periculos. O data depistat un asemenea loc, coarda va fi taiata iar capetele se topesc pentru a nu se destrama.

Atentiei Nu vom folosi detergenti sau alti agenti chimici de spalare. Temperatura apei nu trebuie sa depaseasca 25°C. Dupa spalare corzile isi micsoreaza lungimea, deci trebuie remasurate.

Frecarile se pot evita printr-o echipare corespunzatoare a verticalelor, prin transportarea corzii in banana sau intr-un sac special.

Alte situatii ce trebuie evitate:

caderi de pietre;

calcarea in picioare;

transportul la un loc cu carbidul, baterii si acumulatori necorespunzatori;

expunerea la lumina soarelui.

Toate acestea se evita prin grija noastra si prin o folosire corespunzatoare.

Cum procedam dupa ce achizitionam o coarda noua?

In primul rind verificam prin buclare daca nu prezinta sectionari ale miezului. Apoi vom proceda la intinderea uniforma a tecii pe miez, printr-un rapel continuu pe toata lungimea corzii (rapelul se va face asigurat cu o alta corda). Coarda va avea capatul din amaraj astfel topit incit teaca si miezul sa fie solidare, iar capatul de jos topit astfel incit teaca si miezul sa fie independente. Acest lucru va permite o intindere a miezului fara o cutare a sa. Dupa completa intindere a tecii, surplusul de teaca va fi taiat si capatul se va topi solidar cu miezul. In continuare coarda va fi inmuiata circa 2-3 ore, apoi uscata, aceasta pentru a asigura stringerea tecii pe miez, pentru a stabili dimensiunea finala si a marca aceasta dimensiune pe coarda si in fisa corzii. Abia dupa aceste operatiuni vom putea folosi coarda noua.

Este bine ca pentru fiecare coarda sa avem o fisa in care sa fie mentionate:

lungimea dupa fiecare utilizare si spalare;

numarul de utilizari;

gradul de uzura;

socurile la care a fost supusa;

pesterile sau avenele in care a fost folosita. Acest lucru va permite sa stabilim mai usor varianta de echipare, precum si gradul de uzura al corzii.

Nu vom incheia acest capitol inainte de a face citeva consideratii despre forta la care este supusa o coarda, numita 'forta de soc', forta la care este supusa o coarda in timpul rapelului, urcarii cu blocatoarele sau caderilor in coarda.

Forta de soc este influentata de urmatoarele caracteristici ale corzii:

diametrul;

rezistenta de rupere;

coeficientul de elasticitate;

nodurile folosite;

uzura;

virsta;

umiditatea;

factorul de cadere.

Diametrul corzii. Diametrul minim al corzilor folosite in speologie este de 9 mm.

Rezistenta de rupere. Rezistenta unei corzi noi este cuprinsa intre 1.400 si 3.000 kg, functie de diametru si material.

Coeficientul de elasticitate. In speologie se folosesc numai corzi statice, deci cu un coeficient de elasticitate de 1-4%.

Nodurile folosite. Rezistenta unei corzi este diminuata functie de nodurile folosite:

rezistenta corzii cind se foloseste nodul 'coada vacii' este de 50% din rezistenta de rupere;

rezistenta corzii cind se foloseste nodul 'fluture' este de 51%;

rezistenta corzii cind se foloseste nodul 'opt' este de 55%;

rezistenta corzii cind se foloseste nodul 'noua' este de 70%.

Uzura. Spre exemplu, rezistenta unei corzi noi cu diametrul de 10 mm este de 1.800 - 000 kg. Aceeasi coarda folosita intens timp de trei ani va avea o rezistenta de numai 800 kg.

Virsta. Chiar daca nu sint folosite corzile isi pierd din proprietati, materialele din care sint confectionate se altereaza cu timpul.

Umiditatea. Este un alt factor care contribuie la diminuarea rezistentei. Exemplu: rezistenta unei corzi ude si la care s-a folosit nodul opt este de 52%. Pentru a se umezi, o coarda nu trebuie sa stea neaparat sub jetul unei cascade, este suficienta atmosfera pesterii care de cele mai multe ori are o umiditate de 100%.

Factorul de cadere. Special am lasat la urma acest factor, pentru a-i acorda mai multa atentie, buna lui intelegere fiind foarte importanta.

Cel mai realist mod de a testa o coarda este de o supune unui soc similar cu cel ce poate aparea in cazul unei caderi in coarda. De exemplu caderea unui speolog aflat pe coarda in momentul cedarii unui amaraj. Incercarile se fac cu o greutate de 80 kg.

Severitatea unei astfel de caderi este definita cu ajutorul termenului de 'factor de cadere' (FC). FC este raportul dintre inaltimea de cadere (H) si lungimea corzii care suporta aceasta cadere (L). Exemplu: daca un speolog este legat la capatul unei corzi de 10 m lungime, celalalt capat fiind prins intr-un amaraj si el cade din dreptul amarajului (H=L), acesta va supune coarda, amarajul si pe el insusi la un FC = l (FC1) (Anexa 10). Daca el insa va cadea de la 10 m de deasupra amarajului, deci in total 20 m (H=2L), va rezulta un FC = 2 (FC2) (Anexa 10). Putem spune ca FC are valori cuprinse intre 1 si Cu titlu de informatie vom mentiona ca pot apare si FC mai mari ca Aceasta se poate intimpla in cazul in care un speolog parcurge o verticala echipata cu o scarita si balustrada fixe, adica incastrate in perete. Sa presupunem ca balustrada este fixata in perete din 5 in 5 m si ca speologul cade distanta dintre doua astfel de incastrari. Sa mai presupunem de asemenea, ca speologul s-a asigurat acrosind o lonja de l m lungime pe balustrada. In aceasta situatie inaltimea de cadere este de 5 m iar lungimea corzii care suporta socul este de numai 1 m; rezulta un FC5. Nici o coarda nu rezista la un astfel de FC!

Un FC2 poate aparea in alpinism, in cazuri extreme insa, motiv pentru care se folosesc corzile dinamice, corzi ce rezista la un astfel de FC.

Corzile statice folosite in speologie nu rezista la FC Daca echiparile sint corecte FC maxim ce poate fi atins este de 1. Este bine de stiut ca o coarda noua poate rezista la doua, trei (poate chiar mai multe) caderi cu FC1; insa este preferabil ca orice coarda care a suferit o cadere de factor l sa fie schimbata.

Ca sa eliminam orice risc ar trebui sa folosim numai corzi dinamice, ceea ce ar fi foarte neplacut, nu numai datorita pretului mai mare dar mai ales efectului de 'yo-yo' ce apare la urcarea pe coarda, plus sensibilitatea marita la abraziune.

Nu la fel stau lucrurile in cazul lonjelor. Pot apare situatii cind o cadere in lonje sa aiba un FC mai mare ca 1. In consecinta lonjele trebuie confectionate intotdeauna din coarda dinamica.

Fig. 1. l a

Fig. 1.1 b

1.2 Plierea si transportul corzilor

Plierea corzilor se face diferentiat functie de diverse criterii. Aceste criterii sint impuse de lungimea corzii, de mediul in care este transportata, de modul de organizare a explorarii golurilor subterane.

In vederea transportului la suprafata, corzile vor fi pliate strins. Pentru pliera corzilor vom folosi procedeul din fig. 1.2a. Daca coarda are lungimi mai mari aceasta operatiune va fi facuta de doua sau mai multe ori, functie de lungimea acesteia. Corzile pliate strins vor fi transportate astfel si in subteran, atunci cind ele sint destinate asigurarilor in escalade, autoasigurari sau in alte tehnici. Atunci cind exploram un gol cunoscut, corzile vor fi asezate in banana in ordinea inversa succesiunii verticalelor. Dupa ce vom executa un nod la capatul corzii, aceasta va fi rulata in banana treptat, avind grija sa nu se formeze bucle (fig. 1.2b).

2 Carabinierele si verigile rapide

Sint de o mare varietate ca forma si material de confectionare (vezi fig. 1.8.4 pentru carabiniere, fig. 1.6.4a si b si fig. 2 pentru verigi).

In subteran carabinierele de otel se comporta mai bine, dar sint mult mai grele decit cele de duraluminiu si chiar titan. Cele de duraluminiu au dezavantajul ca se uzeaza mai usor.

Verigile au avantajul de a fi mai usoare decit majoritatea carabinierelor, si mai ieftine, insa necesita putin mai mult timp pentru a fi montate. Verigile din fier necesita o intretinere regulata.

Functie de marimea, materialul si scopul pentru care sint facute, carabinierele si verigile rapide au rezistente cuprinse intre 600 si 4500 kg.

Forma carabinierelor este in general trapezoidala sau ovala, putind fi cu surub sau fara, iar cea a verigilor este ovala, triunghiulara sau semirotunda si avind intotdeuna surub. Veriga rapida elimina dezavantajul dat de rezistenta scazuta a carabinierei cu clapeta pe axa mica. Pentru a folosi acest avantaj trebuie tinut seama ca el este oferit numai in pozitia inchis! Verigile rapide ovale se folosesc in mod special la amaraje, cele triunghiulare sau semirotunde utilizindu-se pentru inchiderea hamului.

Normele U.I.A.A. prevad ca rezistentele minime de rupere sa fie pentru carabiniere de 2200 kg pe axa mare si 650 kg pe cea mica, iar pentru verigi 1200 kg cu surubul inchis si de 650 kg cu surubul deschis.

In general carabinierele au rezistente cuprinse intre 1.600 si 3.000 kg pe axa mare si de 600 -1.000 kg pe axa mica, functie de diametru, material si forma.

Verigile au rezistente maxime de utilizare intre 1.200 si 4.500 kg cu surubul inchis si intre 300 si 800 kg cu surubul deschis, valori influentate de asemenea de diametru, de materialul din care au fost confectionate si de destinatie. Rezistentele de rupere sint in realitate de aproximativ cinci ori mai mari decit cele prevazute de norme.

3 Plachetele

Sint cele care o data fixate in perete (dupa ce in prealabil au fost batute spiturile) permit fixarea corzii, numai prin intermediul carabinierelor cu surub si verigilor rapide, exceptie facind cele special concepute pentru a prinde coarda direct in ele.

Exista mai multe tipuri de plachete, dar noi ne vom rezuma la cele mai folosite in speologie:

- rasucite ('vrille' in franceza), in care carabiniera sta paralela cu peretele; rezista la 1.800 kg (vezi fig. 3a);

- indoite ('coudee' in franceza), in care carabiniera sta perpendiculara pe perete; rezista la 1.800 kg (fig.3b);

clown-uri, se folosesc fara carabiniera; pot fi utilizate si in tavan; rezista la 1.200 kg in perete si la 1.000 kg in tavan(fig.3c);

inelele, se folosesc fara carabiniera si spre deosebire de celelalte pot fi tractionate in orice directie; pot fi utilizate si in tavan; rezista la 1.800 kg (fig. 3d).

Plachetele se aleg functie de natura peretilor si a posibilitatilor de plantare a spiturilor, asa cum se poate observa din figurile alaturate unde sint prezentate plachetele Petzl.

4 Pitoanele

Le folosim pentru amaraje dar si pentru asigurarea si inaintarea in traseele de escalada. Materialul folosit pentru pitoane este otelul moale sau dur. Otelul moale asigura pitoanelor urmatoarele caracteristici:

usor deformabil;

sarcini suportate pina la 1500 kg.

Aceste caracteristici atrag dupa ele si avantaje:

usor de confectionat;

se muleaza dupa forma fisurii intepenindu-se foarte bine;

sint ieftine.

Dar si dezavantaje:

rezistenta mica la rupere;

o data batute nu mai pot fi recuperate fara sa sufere deformatii.

Cele din otel dur se caracterizeaza astfel:

se deformeaza greu;

suporta sarcini de rupere de 2500 kg si chiar mai mari.

Deci ele vor fi:

foarte rezistente;

pot fi scoase si refolosite fara a suferii deteriorari.

Dar:

se prelucreaza greu;

sint mai scumpe.

4.1 Pitoanele clasice

Plantarea pitoanelor clasice necesita existenta fisurilor. Se compun din ureche si lama. Urechea poate fi executata in corpul pitonului sau dintr-un inel (sudura inelului cere o executie de foarte buna calitate si o verificare atenta), ce trece prin lama. Lama este componenta pitonului care se introduce in fisura si poate avea lungimi de la 5 la 15 cm. Prin ureche se introduce carabiniera, veriga sau bucla de legatura.

Iata o clasificare a pitoanelor clasice dupa forma si pozitia planului urechii fata de planul lamei (vezi Anexa 3):

longitudinale - urechea si lama sint in acelasi plan;

transversale - urechea si lama sint in planuri perpendiculare;

universale - planul urechii si planul lamei formeaza un unghi de 45°.

4.2 Piotanele cu expansiune (spituri)

Sint pitoanele cu cea mai mare utilizare in speologie. Plantarea lor se face prin forarea unei gaurii in stinca compacta. Este bine sa avem un saculet special compartimentat pentru diversele componente ale acestui piton, care sa fie lejer de transportat si de atasat la harnasament.

Pitoanele cu expansiune pot fi:

pitoane cu expansiune de tip nit;

pitoane cu expansiune autoforante.

Plantarea pitoanelor cu expansiune de tip nit necesita existenta unei dalti cu care sa foram orificiul de fixare. Deoarece dalta isi uzeaza dantura dupa forarea unui numar de gauri, vom avea intotdeauna la noi o dalta de rezerva.

La pitoanele autoforante - la care ne vom referi in mod special, fiind mult mai folosite si mai practice - corpul pitonului reprezinta si elementul de forare (fig. 4.2). Pentru aceasta corpul pitonului se insurubeaza intr-un tamponor (dispozitiv ce seamana cu minerul unui bat de schi); vom avea grija ca atunci cind plantam astfel de pitoane sa avem asupra noastra o cheie pentru stringerea surubului. Elementul de legatura piton-carabiniera il constituie placheta sau inelul despre care am vorbit in capitolul anterior. Vom distinge deci, la un piton cu expansiune, urmatoarele componente:

corpul pitonului;

con;

cap (surub);

placheta sau inelul.

Pentru a atinge rezistenta maxima, spiturile trebuie plantate in intregime si perpendicular pe perete.

4.3 Penele

Numite si 'nuci' de multi dintre cei care le folosesc, penele sint un accesoriu de data relativ recenta, inventat de catre cataratori pentru a inlocui pitoanele de fisura. Daca la inceput erau folosite pietre de diverse dimensiuni, ce erau intepenite in fisuri si in jurul carora erau petrecute bucle de cordelina, chinga sau coarda, apoi au fost folosite chiar aceste bucle, nodurile lor fiind facute de asa natura incit sa poata inlocui pietrele, iar mai apoi au inceput sa fie folosite diverse piulite, de asemenea in combinatie cu bucle. Astazi diversitatea formelor si dimensiunilor depasind numarul zecilor, la unele din ele in locul buclelor folosindu-se cablu de otel. In figura 4.3 sint prezentate numai citeva dintre aceste modele.

Principalul lor avantaj consta in rapiditatea cu care pot fi fixate, insa necesita ceva mai multa experienta, unele miscari sau manevre de coarda putindu-le disloca foarte usor. Pentru fixarea, cit si pentru scoaterea lor putindu-se folosi un ciocan.

Vor fi folosite numai la escalade si eventual la echiparea devierilor (vezi capitolul 5.2).

5 Ciocanul

Ciocanul speologic (fig. 5) este un tip special de ciocan, avind greutatea de 500-600 gr. Capul ciocanului este prevazut cu un orificiu, in care se poate introduce o carabiniera, si un cioc pentru spart. Ciocul are la partea inferioara zimti sau un cleant pentru extragerea pitoanelor.

Coada ciocanului este metalica si prevazuta cu un miner de cauciuc. Capatul cozii se termina cu o cheie pentru insurubarea plachetelor si un orificiu de unde se prinde o cordelina de asigurare de circa 1 m lungime. Aceasta cordelina se fixeaza la ham.

6 Scarita

De la inceput trebui sa diferentiem scarita speo de cea folosita la escalada artificiala (scarita alpina).

6.1 Scarita alpina

Este element de baza pentru pasajele de catarare, ea suplinind lipsa prizelor. Serveste foarte bine in speologie, la echipari mai speciale: saritori pina la 2 m si fara prize, intrari si iesiri din coarda, echipari dificile, avansare prin strimtori verticale etc.

Confectionarea acestui tip de scarita se face folosind cordelina de 6 mm (statica), treptele fiind confectionate din aliaje ultra usoare (gentile de bicicleta pretindu-se foarte bine), sau din chinga (vezi capitolul 3.4.3).

Un astfel de tip de scarita este prezentat in fig. 6.1a. Dimensiunile din figura sint date pentru o persoana de inaltime medie. In general confectionarea scaritei impune:

folosire de chinga sintetica sau cordelina statica;

necesitatea ca treptele scaritei sa poata. culisa de la nodul de blocare in sus;

treapta superioara sa fie cit mai aproape de punctul de prindere, dar suficient de departe pentru a permite introducerea lejera a labei piciorului;

lungimea scaritei se alege astfel incit, tinind scarita de carabiniera sau de cirligul de prindere (Cirligul Fifi, fig. 6.1b), cu mina intinsa cit putem de sus, sa putem pune piciorul pe ultima treapta.

Elementul de legatura al scaritei cu pitonul este o carabiniera sau Cirligul Fifi. Desi amararea cu carabiniera este sigura si eficienta este recomandata numai la echiparile speciale la catarare; recuperarea scaritei cu carbiniera fiind obositoare si incomoda, este recomandat Cirligul Fifi. El se agata cu usurinta in carabiniera pitonului, iar un siret de 1,5 m, legat de cirlig si de speolog, face posibila recuperarea automata a scaritei odata cu avansarea in traseu.

Se foloseste acolo unde coarda este ineficienta sau tehnica de coarda este greoaie (fig. 6.2). O vom folosi deci, pe puturi foarte argiloase, pe peretii cu septe sau mai poate fi folosita pentru o echipare fixa.

Confectionarea. Scarita speologica este confectionata din cablu de otel cu toroanele rasucite, cu un diametru de 3-4 mm, teava din aliaj usor (electon, duraluminiu) cu un diametru de 12-16 mm sau teva din alama cu diametrul de 6-8 mm (functie de diametrul cablului).

In confectionarea scaritei trebui sa tinem seama ca:

nodurile slabesc cu pina la 40% rezistenta cablurilor;

treptele sa fie paralele si perpendiculare pe cablul intins;

distanta dintre trepte sa fie constanta si egala cu 30-35 cm;

distanta dintre cabluri sa fie suficient de mare pentru a permite introducerea piciorului;

lungimile preferate pentru scarite sint: 5,10 si 15 m.

Intretinerea. Dupa intrebuintare scaritele vor fi bine spalate cu apa, avind grija sa nu ramina argila pe trepte sau cablu. Acest lucru se poate face spalind scarita in apa calda si frecind-o cu ajutorul unei perii aspre. Dupa spalare scarita se sterge cu o cirpa uscata, se pliaza si se pune la uscat.

Plierea scaritei. Pentru plierea scaritei sint necesari doi speologi; plierea se realizeaza prin rulare incepind cu unul din capete. Speologul care ruleaza va avea grija ca rularea sa se faca strins, iar celalalt speolog va avea grija sa rasuceasca fiecare treapta inaintea rularii, astfel incit cablul sa formeze un X intre doua trepte succesive.