|
|
|
Dobrogea - Relieful
Caracteristici morfometrice si morfografice (FIG. 3)
Podisul Dobrogei are o altitudine medie, pe ansamblu, in jur de 125 m, constituind o unitate joasa. Inaltimile cele mai mari se gasec in NV, in Culmea Pricopan (Varful Tutuiatu, 467 m). De altfel, aici, doar in patru varfuri (Pietrosul 426 m, Tutuiatu, 467 m, Moroianu 428 m, si Priopcea 409 m) este depasita valoarea de 400 m. Se mai adauga Varful Tuguiata (400 m) si Varful Sacari (401 m) situate la sud de Podisul Admagea. In NV Dobogei se afla concentrate culmile si dealurile izolate ce depasesc 300 m (2,5% din suprafata podisului). Intre 100 si 200 m se desfasoara aproape 42% din podis (in centru si SV acestuia), iar sub 100 m circa 47% (dezvoltare mare in partea de est si intre Cernavoda si Constanta); restul de 8,5% apartin intervalului hipsometric de 200-300 m.
Altitudinile minime care pot fi incadrate la podis sunt in jur de 10-15 m; in sectorul sud-estic, prin includerea la unitatile de podis a fasiei de tarm, valoarea minima coboara sub 10 m.
Pe ansamblul Dobrogei se constata o cadere dubla, pe de o parte, din nord si sud catre centru (Cernavoda-Constanta), iar, pe de alta parte, coborarea mai lenta sau mai brusca spre Dunare (vest) si spre mare (est).
Structura orohidrografica releva cateva particularitati impuse de evolutia din cuaternar. In primul rand, iese in evidenta linia marilor inaltimi care, urmarita de la nord la sud, descrie o curba NV-SE in Dobrogea de Nord si NE-SV in Dobrogea de Sud.
In partea nordica, interfluviile se dezvolta frecvent sub trei forme-culmi rotunjite (pe conglomerate, gresii), creste pe cuartite si o suita de varfuri rotunjite separate de sei adanci (urmare a prezentei unor formatiuni dure incluse in masa sedimentara). In centrul si sudul podisului se desfasoara interfluvii plate, care formeaza platouri intinse (peste 10 km latime). Doar catre Dunare, Casimcea si Carasu, fragmentarea mai intensa a dus la aparitia unor platouri mai inguste.
In NV si NE, sesurile aluviale din lungul vailor, dar mai ales din depresiuni (Nalbant) sunt frecvent dominate cu 150-250 m de dealuri izolate, formate din roci magmatice sau din calcare (inselberguri). Versantii cu panta mare (peste 25%) se termina prin pedimente.
Vaile principale in jumatatea nordica sunt orientate spre mare, iar in cea sudica spre Dunare; ele sunt o parte din traseele raurilor din pliocenul superior, formate in raport cu panta generala a reliefului. Neconcordanta intre pozitia actuala a cumpenei de ape principala si linia marilor inaltimi in jumatatea sudica a podisului se datoreste neotectonicei din holocen, care s-a manifestat prin ridicari mai intense in SV Dobrogei.
Vaile principale prezinta doua sectoare diferite ca infatisare. La obarsie abunda reteaua de vaiugi si viroage care imprima culmilor limitrofe o fragmentare accentuata. Urmeaza un culoar larg care se deschide tot mai mult spre Dunare sau mare (uneori capata infatisarea unor golfuri depresionare). Pe fundul vailor albia este ingusta, iar de la ea, lateral, se dezvolta glacisuri largi. Inclinarea versantilor este in functie de roca sau structura. Astfel, in roci dure, loess si pe fronturi structurale panta este mai mare (uneori apar abrupturi), iar fragmentarea torentiala inregistreaza valori ridicate (peste 2 km/km˛). Versantii taiati in roci sedimentare, cu rezistenta mica sau care corespund partial suprafetelor structurale, au pante mai reduse si sunt slab fragmentati.
Inaltimile mai mari din vecinatatea fluviului fac ca energia de relief majora sa inregistreze valori mari in nord si vest (intre 200 si 300 m) pe cand spre mare si in sud ea este sub 50 m. Valori reduse (sub 100 m) sunt in lungul vailor principale.
Terasele. Problema teraselor se refera deopotriva la cele de abraziune, cat si la cele fluviatile.
Emm. de Martonne aminteste de doua trepte la 20-30 m si 60-80 m aflate pe dreapta Dunarii in amonte de Tulcea, fara a le preciza originea si varsta. C. Bratescu (1928) prezinta trei terase de abraziune la 30-50 m, 25-50 m si 5-8 m. Al. Rosu (1976) indica terase de abraziune la 10 m, 15-20 m, 30-45 m, 55-65 m, 75-85 m si 95-100 m pe care le leaga de oscilatii ale nivelului marii in cuaternar. I. Radulescu descrie 3-5 terase in bazinul raului Casimcea. Grigore Posea si colaboratorii (1982) indica o singura terasa de abraziune la 2-4 m formata in timpul transgresiunii din holocen. Celelalte trepte pana la 25 m altitudine sunt fie trepte rezultate prin modelarea in loess (prin tasare, sufoziune, deplasari), fie trepte litologo-structurale. (Mihai Ielenicz - Dealurile si podisurile Romaniei, 1999).
In ceea ce priveste terasele de pe principalele vai, desi au fost semnalate intre una si patru trepte pana la altitudinea de 40 m, ele nu se confirma totdeauna. Sigur exista o terasa la 2-5 m si o treapta locala la 50-15 m. Cele mai multe din treptele considerate ca terase sunt, insa, glacisuri sau au caracter litologo-structural.
Luncile. Ocupa peste 80% din complexul de vale. Latimile cresc din amonte (150-250 m) inavale (adesea in sectorul inferior ajung la peste 1 km), panta generala scade de la 2-3 m/km la 0,5-0,1 m/km. Depozitele din lunca, care cresc in grosime spre varsare, unde ating 8-20 m, se compun din doua complexe, unul inferior psefito-psamitic cu lentile de argila si altul superior argilo-nisipos. Contactul luncilor cu versantii este marcat de poale coluvio-proluviale.
Caracteristica este transformarea unei parti din cursul inferior al raurilor in limanuri fluviatile (in sud-vestul Dobrogei) si fluvio-maritime, ca urmare a bararii gurilor de varsare cu aluviuni aduse de Dunare sau a crearii de cordoane litorale in ultima transgresiune (valaha). O parte din limanuri, indeosebi cele fluviatile, se afla intr-o faza avansata de colmatare. Realizarea sistemului de irigatii, cat si a caii navigabile prin centrul Dobrogei a dus la modificari importante in fizionomia luncilor si a limanurilor.
Relieful structural si petrografic. Pe ansamblu, modelarea indelungata si realizarea unei suprafete de tip pediplena a dus la retezarea tuturor structurilor indiferent de varsta. Ridicarea in pliocen-cuaternar a Dobrogei (mai ales in jumatatea nordica), a impulsionat fragmentarea vechii pediplene si punerea in evidenta a anumitor forme legate, fie de structura, fie de roca. In acest sens, reprezentative sunt: vai axate pe sinclinale (Luncavita, Slava) sau pe anticlinale (Valea Alba); depresiuni in anticlinale (Megina, Boclugea); vai desfasurate pe contacte, in lungul faliilor (Valea Adanca, Peceneaga, Fantana Mare); depresiuni tectonice (Nalbant, Cerna-Mircea Voda); culmi alungite si martori de eroziune rotunjiti pe roci vulcanice; creste pe sisturi cuartitice (Pricopan); exocarst in calcare triasice si jurasice, cretacice - lapiezuri (in Dealurile Tulcei, Podisul Babadag); doline si polii (Amzacea, Negru Voda, Mereni), chei si canarale (Canaraua lui Olteanu, Canaraua Harsova, Canaraua Cheii, Canaraua Fetii); endocarst (pesteri pe Valea Mangaliei, Sevendic si Vederoasa, pestera Movile); carst fosil in calcare situate la nivele diferite (indeosebi in Dobrogea de Sud).
Subunitati geografice
Se separa trei unitati mari - Dobrogea de Nord, Dobrogea Centrala, Dobrogea de Sud, fiecare cu mai multe subunitati. (Mihai Ielenicz - Dealurile si podisurile Romaniei, 1999).
Dobrogea de Nord
Este incadrata de Lunca Dunarii in vest si nord care are usoare patrunderi in depresiuni; in est, de la Unirea limita trece pe la Zebil-Enisala (ocolind Lacul Babadag), Jurilovca-Ceamurlia; in sud, urmeaza aliniamentul Peceneaga-Camena.
Relieful, initial pediplenat, a fost reinaltat mai mult in jumatatea de vest si fragmentat intens in pliocen superior-cuaternar. Evolutia pliocen superior-cuaternara pe un fond petrografic divers a dus la individualizarea de pedimente. Are inaltimile cele mai mari din Dobrogea, fragmentarea cea mai bogata si asocierile cele mai diverse ale declivitatii. Este regiunea ce mai bine impadurita din Dobrogea (paduri de gorun, tei, carpen).
In Dobrogea de Nord exista urmatoarele subunitati:
Muntii Macin. Sunt incadrati de Dunare in vest si nord si de Culoarul Luncavita-Lozova in est; are cele mai mari inaltimi (patru varfuri peste 400 m). Este alcatuit din formatiuni paleozoice, cu desfasurare in NV-SE, care s-au reflectat in relief. Climatul arid a favorizat dezvoltarea unui relief rezidual (creste pe cuartite in pozitie aproape verticala; mase de grohotisuri), scoarta de alterare groasa si culmi rotunjite (pe granite). Se separa in sectorul central - Culmea Pricopan (cea mai inalta si omogena, cu relief rezidual, cu exploatari de granite si cuartite), Dealul Megina-Priopcea (vest) si Dealul Boclugea (est) in care se intercaleaza vai longitudinale sau depresiuni (Jijila, Greci, Cerna-Mircea Voda in vest si Luncavita, Taita superioara in est).
Podisul Niculitel. Se desfasoara intre vaile Dunarea (N), Telita (E) - contactul cu Depresiunea Nalbant (pe aliniamentul Posta-Nalbant-Nicolae Balcescu); Valea Taitei (S), vaile Lazovei si Luncavitei (V). Este alcatuit din roci vulcanice (diabaze, porfire, cateva iviri de granite) si roci sedimentare triasice (calcare si gresii) cuprinse in mai multe cute orientate NV-SE si N-S. Inaltimile scad spre est si sud; catre nord se termina brusc. Vaile principale Telita, Taita sunt in buna masura axate pe linii tectonice. Spre ele se desfasoara numeroase vai scurte ale caror obarsii corespund unor mici bazinete depresionare. Este o zona inca bine impadurita in care circulatia se realizeaza prin culoarele din lungul vailor principale. Pe versantul nordic se afla podgoria Niculitel-Sarica.
Dealurile Tulcei ocupa jumatatea nord-estica a Dobrogei de Nord. In alcatuirea lor se impune o culme de peste 40 km desfasurata de la vest la est, cu o inaltime medie de 80-120 m, dar in lungul careia se ridica mai multe varfuri rotunjite la peste 180 m altitudine. Din aceasta culme, care se termina spre nord printr-un versant abrupt (adesea cu mai multe trepte taiate in loess), se desprind spre sud interfluvii de tipul platourilor care coboara spre zonele joase depresionare (Nalbant, Agighiol). Fizionomia reliefului este o reflectare a conditiilor structurale (diabaze si porfire, roci sedimentare cutate acoperite de depozite loessoide groase). Se impune relieful de pediment si de inselberguri.
Peste 90% sunt terenuri de cultura si pasuni; padurea se afla doar in cateva locuri (in nord si vest predomina gorunul). In sectorul nordic sunt principalele suprafete cu livezi si vita de vie, pe cand la sud terenuri cerealiere (indeosebi porumbul).
Podisul Babadag se desfasoara in sudul Dobrigei de Nord de la Dunare la Lacul Razim. Limita de nord o formeaza sudul Depresiunii Nalbant si culoarul Taita-Mircea Voda, iar la sud culoarul vailor Aiorman-Slava Rusa. Geologic reprezinta un sinclinoriu cu numeroase cute secundare de care se leaga forme de relief structurale (linii de cueste). Prezenta rocilor calcaroase a favorizat dezvoltarea reliefului carstic; aici exista inselberguri si pedimente, iar in lungul vailor depresiuni de eroziune diferentiale. Cele mai extinse sunt Dorobantu (V), Babadag (E) si cele de pe Slava. Inaltimile scad de la vest (ating 400 m in Dealul Atmagea) spre SE (30-40 m la capul Dolojman deasupra Razelmului). Padurile cu stejar brumariu, carpen, tei ocupa areale mai largi in centru si nord-vest; la exterior silvostepa a fost inlocuita cu intinse areale de culturi agricole.
Dobrogea Centrala (podisul Dobrogei Centrale)
Se desfasoara pe aria sisturilor verzi, deci intre aliniamentele faliilor Peceneaga-Camena (culoarul vailor Aiorman-Slava Rusa) si Topalu-Tasaul in sud. Ultima are contur usor neregulat cu patrunderi in bazinetele de la obarsia generatiei de vai ce apartin de bazinul Carasu.
Structural, peste sisturile verzi urmeaza discordant formatiuni jurasice (calcare si conglomerate calcaroase) la care s-a putut reconstitui alcatuirea de tip recife, apoi depozite loessoide si loessuri.
In peisajul morfologic se impun cinci aspecte: podurile largi tipice regiunilor de podis care coboara de la 250-300 m (in sectorul central-nordic) la sub 100 m (spre sud, sud-vest si sud-est) paralel cu cresterea in latime si micsorarea gradului de fragmentare; desfasurarea radiara a vailor care se orienteaza spre mare, Dunare sau Casimcea si care au obarsii largi (adesea sub forma de bazinete depresionare de contact), un curs mijlociu adancit si unul inferior larg, puternic aluvionat; prezenta martorilor de eroziune (frecvent de natura calcaroasa) care apar ca inselberguri flancate de pedimente; treptele de langa Dunare, mare si din bazinul Casimcei interpretate ca nivele de eroziune; relieful carstic din sectorul Topalu-Stupina si din bazinul inferior al raului Casimcea. Continentalismul climatului se transpune in desfasurarea in nord a silvostepei, iar in centru si sud a stepei, amandoua fiind destelenite in cea mai mare parte la sfarsitul secolului XIX.
Cea mai mare parte din teritoriu este inclus la Podisul Casimcei, care are altitudinile cele mai mari, coborand de la 300 m (N) la sub 250 m (sud); relieful corespunde pediplenei ce taie sisturile verzi; este strabatut pe centru de Casimcea; relief carstic, in sud, in calcare jurasice; pe contactele petrografice s-au individualizat bazinete depresionare cu margini glacisate; in nord, exista palcuri de padure, in centru silvostepa si in sud stepa; folosinta agricola si slaba populare.
La vest se afla Podisul Daeni-Harsova sau Garliciu cu o latime in jur de 10-15 km, cu relief in doua trepte (la 30 m si 65 m) considerate terase de abraziune (I. Radulescu, 1965) si pedimente; asezari la contactul cu Lunca Dunarii si pe vaile principale; peisaj agricol dominant.
In est se gaseste Podisul Istriei, care este alcatuit din doua trepte joase (pedimente); aflat in aria de influenta a Marii Negre. Peisajul de stepa a fost in mare parte inlocuit de cel agricol. Exista areale mici cu soluri si vegetatie de saratura sau cu exces de umiditate.
Dobrogea de Sud
Se desfasoara la sud de aliniamentul faliei Topalu-Tasaul. Structural, se suprapune platformei Dobrogei de Sud in care peste cristalinul proterozoic mai importante sunt calcarele cretacice si sarmatiene, iar la suprafata mantia de loess. Miscarile neotectonice cuaternare au ridicat sectorul sud-vestic mai mult, determinand inaltimile actuale (150-200 m), caracterul antecedent al majoritatii vailor dunarene si indirect fragmentarea mai accentuata a acestui sector.
In relief se impun, pe de o parte, interfluviile plate, cu inaltimi de zeci de kilometri in centru si care cad altimetric mai lin spre nord si est si brusc catre nord-vest si vest. Al doilea aspect il introduc vaile care sunt evazate la obarsii si care in aval se adancesc treptat (cele mari creeaza un fel de canioane in loess si in placa de calcar) si se largesc capatand uneori si caracter depresionar. Versantii la vaile mari se termina prin glacisuri.
In Dobrogea de Sud, cumpana de ape cu desfasurare nord-sud se afla la 8-10 km de tarm urmarind un sir de inaltimi joase (sub 100 m). Fata de aceasta, reteaua de rauri cu regim net intermitent se desfasoara spre vest, nord-vest si est. Cele care ajung la Dunare se termina in limanuri fluviale, iar cele dinspre mare in lagune sau limanuri fluvio-maritime.
Dinamica actuala este diferita. In SV (Podisul Oltinei) eroziunea torentiala se imbina cu sufoziunea, tasarea, alunecarile, spalarea areolara; in est precumpanesc procesele marine la care se adauga tasarea; in centru mai importante sunt siroirea, spalarea in suprafata, tasarile si procesele carstice.
Climatul continental arid a favorizat dezvoltarea stepei; doar in SV exista un areal mai larg de paduri de cvercinee.
Interventia antropica a avut un rol deosebit in modificarea peisajului natural (destelenirea stepei si silvostepei; indiguiri, desecari, irigari, cariere).
Se imparte in Podisul Medgidia (in nord), Podisul Oltinei (SV), Podisul Cobadin (centru) si Podisul Mangaliei (E).
Podisul Medgidiei are cea mai mare desfasurare (de la Dunare la mare) situandu-se la 80-100 m, cu relief de podis in nord si de boturi de deal spre Dunare si valea Carasu; grosimea mare a loessului favorizeaza procese de sufoziune, tasare, iar pe versantii vailor principale siroire si torentialitate, surpari; valea Carasu care il strabate de la est (la 4 km de mare ) la vest, este larga, peisajul natural fiind aproape in intregime schimbat (culturi cerealiere, viticole, pomicole; canalul si sistemul de irigatii); este o unitate bine populata cu asezari mari si economie cu caracter complex.
Podisul Oltinei, afalt in sud-vestul Dobrogei, are altitudinile cele mai mari (peste 180 m); este fragmentat de vai inguste orientate SE-NV; se deschid catre Dunare unde raurile (care in amonte sunt seci), in spatele unor baraje de aluviuni dunarene, au dat limanuri; relief de platouri pe calcare sarmatiene si loess.
Podisul Cobadin, situat in sectorul central-sudic, are altitudini de 150-180 m, relief de platouri pe calcare sarmatiene separate de vai seci; exista un relief carstic variat (multe forme fosilizate; la suprafata depresiuni carstice - Negru Voda); o regiune agricola importanta.
Podisul Mangaliei, cunoscut in unele lucrari geografice sub numele de Litoralul de la Sud de Constanta, este o unitate joasa (sub 50 m) in care se impun platourile pe calcare sarmatiene si loess, vai scurte care se termina in limanuri fluvio-maritime, faleze si plaje inguste. Influenta marii in caracteristicile climatice este determinanta. Peisajul natural de stepa a fost aproape in intregime schimbat cu unul agricol diversificat (culturi cerealiere, vii, livezi de piersici). Exista multe asezari insirate in vecinatatea tarmului cu economie mixta. Se impun Constanta, Mangalia si statiunile balneoclimaterice.
