|
|
|
ORGANIZAREA ASEZARII UMANE
1.1. Structura asezarii umane, a orasului.
Structura - reprezinta alcatuirea, constructia sistemului, determinata de cerintele functionale, economice si estetice, ordinea de asezare a elementelor componente si relatiile acestora. Locuintele, industria, spatiile plantate, zonele de circulatie si destinate serviciilor alcatuiesc, dupa autori consacrati, structura localitatii (Laurian R., 1965) Orasul se formeaza si se dezvolta pe baza si pornind de la o retea de circulatie, cu artere principale care se prelungesc dincolo de acesta, facand legatura cu alte localitati. Structura orasului reprezinta arhitectura sistemului de habitat urban, a carui functie fundamentala este locuirea. Structura si functia se determina reciproc, scopul functiei constituind finalitatea sistemului.
Dupa cum se stie, sistemul reprezinta un ansamblu inchegat de elemente materiale sau/si ideale, aflate in interdependenta, care alcatuiesc un intreg organizat, in care legaturile dintre componentele sistemului sunt mai puternice decat cele cu exteriorul acestuia. Abordarea sistemica a asezarilor umane constituie o metoda moderna, care poate conduce la obtinerea unor rezultate relevante, constituind un adevarat instrument de lucru, intrucat permite modelarea (matematica), oferind o baza stiintifica amenajarii teritoriului si urbanismului. Totodata abordarea sistemica a unor retele de localitati permite ierarhizarea acestora pe ranguri, in functie de talia lor, iar aplicarea metodei in amenajarea teritoriului, determina organizarea si ierarhizarea sistemelor teritoriale in care sunt amplasate respectivele localitati, ierarhiile sistemelor teritoriale si a sistemelor de localitati fiind interdependente. (Ionascu Gh., 1999)
Elementele principale care caracterizeaza si alcatuiesc structura asezarii umane, a orasului sunt: dispozitia constructiilor pentru diveresele functiuni, plantatiile si reteaua (trama) stradala, in raport cu care, aceste zone construite, amenajate sau (semi)naturale - se situeaza. Asezarea constructiilor in cadrul tramei stradale, distantele si inaltiile constructiilor, gradul de ocupare a terenului etc. determina textura orasului, iar expresia volumetrica, perspectiva asupra orasului vazut din interior sau din exteriorul acestuia, reprezinta silueta orasului. Potrivit legislatiei recente, emisa in ultimul deceniu, pentru determinarea gradului de ocupare a terenului, in urbanism, se utilizeaza in mod curent doi coeficienti:
procentul de ocupare a terenului (POT), care reprezinta raportul dintre suprafata construita (la sol, a parterului cladirilor) si aria terenului de amplasare si
coeficientul de utilizarea terenului (CUT), reprezentand raportul suprafetei desfasurate a constructiilor (toate nivelele) cu aria terenului de amplasament.
Asupra compozitiei urbane a localitatilor, in trecut au existat mai multe teorii si scoli, dintre care cele mai importante au fost:
Urbanismul functional, promovat de Scoala din Milet, in sec. VII- VI i. Chr., exemple in acest sens fiind orasele cetati-targuri faurite de negustorii greci din Milet, pe litoralul Marii Negre, la Histria, Tomis si Calatis;
Urbanismul monumental, generat de Scoala de la Pergan, in sec. IV- III i. Chr.;
Urbanismul organic, promovat de Scoala de la Priene, in sec. IV i. Chr., care obtine unitatea dintre functie si forma (structura), fara a se perfectiona ca sa devina un stil, orasul fiind de tip mononuclear;
Scoala franceza care promova urbanismul monumental si solemn;
Scoala engleza, cu asa numitele orase gradina;
Scoala germana, cu urbanismul ei romantic.
Urbanismul organic modern se constituie efectiv abia in secolul XIX. Sunt si alte teorii, cum ar fi descentralizarea organica a lui Eliel Saarinen, sau descentralizarea totala a lui Frank Lloyd Wright.
1.2. Sistemul de circulatie
Dupa cum s-a vazut, in cadrul structurii unei asezari umane, a orasului, sistemul de circulatie joaca un rol fundamental. El se constituie din artere principale si din reteaua stradala de distributie, formata din drumuri si alei auto pentru mijloacele de transport, care distribuie oameni si bunuri in toate zonele orasului. Sistemul de circulatie asigura, in mod indirect si zonificarea intravilanului localitatii in diverse zone functionale, mai mari sau mai mici, pe care le delimiteaza prin traseele sale.
Totodata se spune, pe drept cuvant, ca sistemul de circulatie incorseteaza asezarea si diversele cartiere ale ei, intr-o structura rigida, care impiedica o dezvoltare flexibila a texturii.
Structura orasului este incorsetata sever de reteaua stradala, la care trebuie sa se raporteze in permanenta. In cadrul sistemului de circulatie urbana deosebim cateva tipuri de drumuri:
arterele principale, care traverseaza complet si depasesc orasul, facand legatura acestuia cu alte orase sau localitati si care au latimi totale de cel putin 2-4 benzi;
drumurile de acces catre cartiere si ansambluri de locuit, cu cel putin doua benzi;
aleile de acces facil chiar in interiorul ansamblurilor de locuit, sau in incintele intreprinderilor, care au de regula latimi mai mici, putand fi chiar si de 3-5 metri latime, structura carosabilului fiind usoara,
In lungul cailor rutiere urbane, sau in interiorul cartierelor si ansamblurilor, drumurile sunt insotite intotdeauna de parcari, care asigura stationarea in siguranta a autovehicolelor. Pe strazile orasului circula limuzine diverse pentru persoane, tramvaie, troleibuze, autobuze si microbuze, destinate transportului in comun, precum si masini mari, autocamioane pentru marfuri. In orasele mai mari circulatia auto este completata cu linii de tramvai, cu metroul (subteran), ori cu strazi suspendate. Intersectiile mai mari sunt denivelate cu pasaje suprapuse sau bucle diverse. In cadrul asezarii umane, a orasului, sistemul de circulatie joaca rolul sistemului circulator sanguin, din corpul unei fiinte vii, care asigura alimentarea acesteia cu tot ce ii este necesar pentru viata.
Principalul fenomen negativ ce se manifesta in orase, legat de reteaua de circulatie este poluarea fonica si a aerului, datorata exclusiv mijloacelor de transport neperformante, a motoarelor acestora.
Adesea, concentratia de noxe in aer depaseste normele admise, aerul devenind irespirabil, in special pe principalele artere, in zonele centrale, ceea ce constituie cauza unor imbolnaviri sau accidente de sanatate ale citadinilor din zona. Poluarea sonora cu nivele prea ridicate de decibeli afecteaza sanatatea oamenilor, fenomene ce se manifesta de regula tot in preajma arterelor principale si in zonele centrale, unde circulatia este mai aglomerata. Sistemul de circulatie reprezinta asadar un fel de rau necesar pentru asezare, care insa in perspectiva poate fi sensibil ameliorat. Desigur, in sistemul de circulatie se include si circulatia pietonala nu doar cea auto. Pietonii circula fie pe trotuarele adiacente drumurilor si strazilor, fie pe alei de distributie, care conduc la intrarile blocurilor sau a unor dotari de interes public.
1.3. Zonificarea functionala
Perimetrul unei localitati, a unui oras prezinta un anumit bilant teritorial, inscris de regula in planul urbanistic general. Bilantul determina suprafetele diferitelor functiuni in cadrul localitatii.
Zonificarea intravilanului asigura astfel determinarea ariilor existente sau necesare bunei desfasurari a diverselor funtiuni din localitate, oras.
Principalele zone functionale ale unei asezari umane, oras sunt:
zonele de locuit, sau de locuinte, care include si dotarile social culturale, inclusiv comerciale si serviciile necesare de interes imediat pentru locuitorii respectivi;
zonele industriale, care asigura functionarea activitatilor productive pentru bunuri de consum, asigurand sute si mii de locuri de munca pentru citadini;
zonele de circulatie si transport, care includ suprafetele necesare pentru reteaua de circulatie din localitate, care a fost descrisa in subcapitolul anterior;
zonele de depozitare, manipulare marfuri, care cuprind depozite en-gros, etc., fiind situate de regula catre marginile orasului, pe langa arterele principale de circulatie auto, feroviara, sau navala;
zonele de gospodarie comunala, destinate retelelor tehnico edilitare (apa, canal, termoficare etc.), ce se suprapun retelei stradale pentru a face mai lesne distributia agentilor purtati, retelele fiind amplasate de obicei in subteran; zona de gospodarie comunala cuprinde si platformele de depozitare a deseurilor;
zonele plantate, care pot fi: padurea urbana, parcuri amenajate, gradini publice si gradinile din incintele gospodariilor, zonele plantate dintre locuinte sau dintre blocuri, scuarurile din zona intersectiilor, complexele sportive si cimitirele, napadite de regula de multa verdeata;
oglinzile de apa din oras, care au roluri multiple, mai ales de protectia mediului, ele putand fi lacuri sau rauri situate in perimetrul asezari.
Se impun cateva comentarii scurte legate de unele din zonele functionale, care alcatuiesc asezarea.
Astfel, modul de amplasare al zonelor industriale fata de cele de locuit trebuie sa asigure accesul facil al salariatilor la locul de munca, acestea fiind situate de regula catre marginea localitatii.
Pentru a asigura protectia zonei de locuit, de regula, pentru industriile nocive se realizeaza perdele de protectie. Zonele plantate impreuna cu zonele oglinzi de apa alcatuiesc un sistem de habitate seminaturale, cu rol principal in calitatea mediului urban.
Este de dorit ca acest sistem sa aiba o anumita continuitate, sa fie coerent, viguros si bine intretinut, pentru a asigura un ambient reconfortant si tonic pentru citadini, mai ales daca avem in vedere deficientele create de poluare si chiar de aglomerarea constructiilor din oras. Ideal ar fi ca toate cladirile si ansamblurile de constructii, mai ales de locuinte sa fie ca niste insule intr-o mare de verdeata si nu ca arborii izolati din asfaltul trotuarelor stradale, situati la zeci de metri unul de altul, care adesea se usuca.
Conceptia moderna este de a crea sisteme de habitate naturale in retea mozaicata, pe tot cuprinsul asezarii si nu asa numitele spatii verzi, care erau ca niste pete izolate si agresate in oras. Teritoriul inconjurator asezarii formeaza zona preoraseneasca, care este legata functional de asezare, fiind, de regula, teritoriul administrativ al acesteia. Acesta, este denumit si teritoriul periurban, sau preorasenesc.
O importanta deosebita in cadrul unei asezari umane o are zona centrala a localitatii, care cuprinde de regula mai multe functiuni, intre care predomina dotarile de interes major ale localitatii, respectiv institutiile publice administrative si de cultura, mari magazine, etc. Problematica zonelor centrale din orase va fi desigur reluata in profunzime.
1.4. Zona de locuit.
Zona de locuit sau zona rezidentiala constituie cea mai importanta si mai mare zona dintr-o localitate, intrucat locuirea constituie functia fundamenala de baza a unei asezari umane. Intrucat localitatea are si alte zone functionale, cum ar fi cele de productie, de loisir, de depozitare etc., de fapt, avem de-a face cu mai multe zone rezidentiale, intercalate cu celelalte zone functionale diferite.
Locuintele pot fi individuale (unifamiliale, sau cu cateva familii, in vile) sau colective (blocuri).
Zonele de locuit ocupa de regula marea majoritate a suprafetei orasului. Ele se pot afla si in zona centrala, dar majoritatea sunt amplasate in zonele exterioare centrului, mai linistite, inverzite, cu un ambient corespunzator.
Un ansamblu de locuinte poate fi alcatuit in diverse solutii urbanistice de dispunere a cladirilor.
Constituind o problema deosebit de importanta pentru oras si pentru urbanism, zona de locuit se trateaza pe larg intr-un capitol urmator.
Zona de locuit trebuie sa beneficieze de unele dotari de interes imediat, cum ar fi cele de comert (paine, lactate, alimente), altfel ea devine o zona ''dormitor''.
1.5. Zonele protejate reprezinta zonele care cuprind in perimetrul lor elemente de patrimoniu natural sau cultural cu valoare deosebita, de exceptie si care prezinta unicitate, autenticitate si reprezentativitate pentru zona sau epoca din care dateaza.
Exista zone protejate naturale si zone protejate construite (cultural- istorice), ultimile fiind mai des intalnite in orase, iar primele in teritoriu. Intrucat problematica zonelor protejate este vasta, fiind intre timp si legiferata (legea nr. 5/2000), ea va face obiectul unei prezentari speciale intr-un capitol urmator.
Centrele istorice ale oraselor, cu vestigiile monumentelor constituie, de asemenea, zone protejate, asa cum pot fi zone protejate anumite cimitire.
De asemenea, toate statuile sau grupurile statuare, monumentele sau locurile istorice, care prezinta patrimoniu memorial, fac parte din categoria de zone protejate construite.
Zonele protejate din localitati constituie zone pentru care se elaboreaza cu prioritate planuri zonale de urbanism, insotite de regulamente de gestionare responsabila a patrimoniului cultural, construit - inclus.
Bibliografie:
Laurian Radu, Urbanismul, Editura Tehnica, Bucuresti, 1965;
Gheorghe Ionascu, Amenajarea teritoriului, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2002;
Gheorghe Ionascu, Dezvoltare spatiala durabila si urbanism,Editura Fundatiei Romania de Maine 2004
