|
|
|
Principiile generale de drept
Principiile fundamentale ale dreptului international reprezinta "norme juridice de aplicare universala,cu un nivel maxim de generalitate si cu un caracter imperativ,care dau expresie si protejeaza o valoare fundamentala in raporturile dintre subiectele dreptului international[1]"
Sursele documentare accesate releva urmatoarele principii fundamentale:
a). Principiul renuntarii la forta sau la amenitarea cu forta in relatiile dintre state sau Principiul neagresiunii; In virtutea acestui principiu ,razboiul de agresiune este considerat o "crima impotiva umanitatii"
b).Principiul solutionarii pasnice a diferendelor;
c).Principiul neamestecului in treburile interne ale altor state; In dreptul contemporan,nu mai constituie un principiu de stricta interpretare,multe domenii care au fost considerate in dreptul traditional ca apartinind componentei exclusive a statului, au fost transpuse in cadrul cooperarii internationale(ex:problema respectarii drepturiilio omului).
d).Principiul cooperarii internationale;
e).Principiul dreptului poparelor la autodeterminare;acest principiu trebuie interpretat ca"autorizind sau incurajind o actiune. care ar dezmembra in total sau in parte integritatea teritoriala sau unitatea politica a unui stat independent si suveran.".
f). Principiul egalitatii suverane al statelor;
g). Principiul indeplinirii cu buna credinta a obligatiilor internationale-PACTA SUNT SERVANDA[2];
Sunt acele principii in mod obisnuit recunoscute de catre sistemele juridice majore ale statelor lumii. Anumite norme de drept international realizeaza forta obligatorie a normelor definitive (jus cogens), astfel incat ele includ toate statele fara derogari permise[3].
In orice sistem de drept ar putea aparea o situatie in care Curtea ar constata ca nu exista o lege care sa faca referire la acea problema, nici o lege a Parlamentului sau un precedent judiciar. In asemenea conditii, judecatorul va deduce regula aplicabila prin analogie, din reguli deja existente sau direct din principiile generale care calauzesc sistemul legislativ, fie ca emana din justitie, echitate sau consideratii de ordin public. O asemenea situatie e mai posibil a fi intalnita in dreptul international datorita unui sistem relativ nedezvoltat in legatura cu nevoile cu care se confrunta.
Sunt putine cazuri rezolvate in legea internationala si nu exista o metoda de legiferare care sa furnizeze reguli pentru a stapani noile situatii aparute. Din acest motiv, "principiile generale de drept, recunoscute de natiunile civilizate" au fost introduse in art. 38 ca o sursa de drept care sa acopere neajunsurile din dreptul international si sa rezolve problema cunoscuta in drept ca "non liquet"[4]. Problema lipsurilor din sistemul de drept este una importanta. Este important de recunoscut faptul ca s-ar putea sa nu existe intotdeauna o solutie imediata si evident aplicabila fiecarei situatii internationale, (fiecare situatie internationala trebuie privita ca pe o problema de drept).
Exista opinii variate in legatura cu problemele la care ar trebui sa faca referinta principiile de drept. Unii doctrinarii le privesc ca pe o afirmare a conceptelor Dreptului Original care sunt menite sa fundamenteze sistemul dreptului international si constituie o metoda de testare a valabilitatii legilor pozitive (i.e. facute de oameni). Alti autori, pozitivisti, considera principiile ca fiind subordonate tratatelor si legilor obisnuite si incapabile de a aduce ceva nou dreptului international in afara de cazul in care ele contin aprobarea statelor. Autorii sovietici, ca si Tunkin, subscriu acestui tip de abordare a principiilor generale de drept, acestea reluand preceptele fundamentale ale legii internationale, de exemplu legea convietuirii pasnice care este deja cuprinsa in tratate si cutume.
Pe langa aceste doua opinii, cei mai multi autori sunt gata sa accepte ca principiile generale constituie o sursa distincta de drept dar cu un scop aproape limitat si acest lucru e reflectat in deciziile Curtii Permanente Internationale de Justitie si ale Curtii Internationale de Justitie. Totusi nu este clar in toate cazurile, daca s-a avut in vedere un principiu general de drept apartinand dreptului statal sau un principiu de drept international. Dar acesta nu este o problema prea mare din moment ce atat conceptele statale cat si cele derivate din practica internationala existenta pot fi definite ca principii care se bucura de o recunoastere unanima.
Desi sursa constituirii unui asemenea principiu se trage din demersurile legislative a 190 sau mai multe state, asta nu inseamna ca judecatorii sunt experti in fiecare sistem legislativ. Exista cateva teme comune care sunt cuprinse in diferite sisteme de drept[5]..
Cele mai prolifice domenii pentru aplicarea legilor statului prin analogie, au fost procedurile, marturiile si procese judiciare[6]. Indicatiile judiciare internationale sunt facute cu autoritatea de res jueicata, care inseamna ca decizia este finala, obligatorie si fara drept de apel.
In cazul Tribunalului Administrativ, Curtea s-a confruntat cu problema concedierii unor membri angajati ai Secretariatului Natiunilor Unite si daca Adunarea Generala are sau nu dreptul sa se supuna sentintelor date de Tribunalul in cauza. Dand un raspuns negativ, Curtea subliniaza ca: potrivit unor bine-stabilite si general recunoscute principii ale dreptului, o hotarare emisa de un asemenea corp judiciar este res judicata si are forta obligatorie pentru partile in cauza[7].
Un principiu important de drept international este ca pacta sunt servanda, sau ideea ca acordurile internationale sunt obligatorii. Legea tratatelor se opreste inevitabil asupra acestui principiu din moment ce intregul concept de obligativitate a acordurilor internationale presupune ca asemenea acorduri sunt general acceptate ca avand aceasta calitate.
Poate cel mai important principiu general, subjugand multe reguli de drept international, este cel al bunei-credinte. Principiul este statuat de Charta Natiunilor Unite[8], iar elaborarea acestei prevederi in Declaratia Principiilor de Drept International privitoare la Relatiile de prietenie si cooperare intre state, adoptata de Adunarea Generala in rezolutia 2625 din 1970 se refera la obligatiile intre state de a-si indeplini cu buna-credinta obligatiile rezultate din legea internationala in general, inclusiv din tratate. De aceea, constituie o parte indispensabila a regulilor de drept international, in general[9].
Increderea este esentiala in cooperarea internationala, in special intr-o perioada in care cooperarea in multe domenii a devenit esentiala. La fel ca si principiul pacta sunt servanda in legea tratatelor este bazat pe buna-credinta, si caracterul de obligativitate al obligatiilor internationale asumat prin obligarea unilaterala, este esential.
Totusi Curtea a sustinut ca buna-credinta ca si concept, nu este prin sine insusi o sursa de obligativitate, unde (nimic) altceva nu exista. Principiul bunei-credinte, de aceea, este fundalul principiului formarii si informarii asupra existentelor reguli de drept international si o modalitate de constrangere prin care aceste reguli vor fi exercitate in mod legitim. Un alt principiu notabil este acela ca ex injuria jus non oritur, care stabileste ca faptele care decurg dintr-o conduita ilegala nu pot stabili legea.
Curtea are puterea discretionara de a alege principiul de drept aplicabil circumstantelor unui caz particular, cu, consideratia ca acest lucru este posibil datorita incapacitatii legii ordinare si tratatelor de a gasi solutia necesara. In acest contest se poate considera cazul Tractiunea Barcelonei intre Belgia si Spania[10].
Totusi dreptul international nu se refera la un drept al unui stat anume ci mai degraba la reguli general acceptate de sistemele legale statale, in cazul acesta recunoaste ideea unei competente limitate.
In concluzie putem spune ca principiile cu care se opereaza in majoritatea sistemelor juridice de drept intern, transpuse apoi in dreptul international. Conventiile internationale ca si multe dintre hotaririle instantelor de judecata internationala fac deseori trimitere la normele de drept comune marilor sisteme de drept si care apoi sa fie considerate ca izvoare de drept international.
1 Echitatea in dreptul international
Atunci cind partile in litigiu incredinteaza "judecatorului international"solutionarea cauzei conform echitatii, judecatorul va propune o solutie bazata pe fapte si nu pe dreptul pozitiv,pe care o considera justa si conforma intereselor partilor in cauza.Totusi o Hotarire judecatareasca pronuntata in baza principiilor echitatii poarta un grad de subiectivitate,chiar daca se pretinde a fi o solutie dreapta,intrucit nu se fondeaza pe normele de drept international.Practic,judecatorul international are posibilitatea, fie sa atenueze rigorile unei norme internationale,fie sa atenueze complecteze un vid normativ, daca situatia o impune. Pentru a evita abuzurile acestui principiu trbuie sa se aiba in vedere consimtamintul expres al partilor in cauza.
In afara recurgerii la procedurile si institutiile de drept statal de a intari dreptul international, este posibil sa se faca in unele cazuri referire la echitate ca la un set de principii reprezentand valorile sistemului. Cea mai faimoasa decizie in acest domeniu a fost a judecatorului Hudson in cazul Abaterea cursului apei de la Meuse din 1937 privitor la o disputa intre Oland si Belgia. Hudson a aratat ca ceea ce sunt privite ca principii de echitate sunt tratate de multa vreme ca parti ale dreptului international si aplicate in curti[11].
Totusi trebuie sa fim precauti in interpretarea acestora desi in mare parte este posibil sa privim echitatea (in analogie cu dreptul intern) ca fiind o responsabilitate a dezvoltarii legislative producand schimbari dinamice in sistemul transmiterii exacte prin stricta aplicare a legilor.
Totusi problema care se pune este sa folosim principiile echitatii in contextul unor legi care cer o asemenea abordare. Curtile nu aplica principii de judecata abstracta la cazurile pe care le judeca ci mai degraba principii si solutii echitabile, ce deriva din legile aplicabile[12].
Echitatea a fost folosita in justitie ca o modalitate de a diminua posibilitatea savarsirii unor nedreptati si nu ca o metoda de schimbare a lucrurilor in detrimentul legilor existente. Totusi, existenta sa, ca o sursa distincta a dreptului este foarte controversat. Este evident ca nu exista legi rigide care sa contrabalanseze aceste principii in fiecare caz in parte, iar aceasta este departe de a fi un exercitiu de intelepciune sau conciliere sau o modalitate de distribuire a dreptatii.
Folosirea principiului echitatii a fost in special sesizata in 1982 in Acordul Marilor. Art. 59 de exemplu, se refera la conflictul intre tarile cu iesire la mare si celelalte state, in privinta exclusivitatii zonei economice, conflict solutionat "in baza echitatii"[13], Aceste prevederi sunt flexibile, ceea ce este important, dar sunt si oarecum nesigure. Mai precis, cum poate fi rezolvat fiecare caz in parte si ce principii ar trebui folosite este departe de a fi clar, aparand chiar si un element de neprevazut. Conventia de interzicere a navigatiei pe apele internationale din 1997 pune de asemenea accent pe conceptul de echitate. Art. 5, de exemplu, arata ca tarile cu iesire la mare ar trebui sa foloseasca apele internationale intr-o maniera rezonabila si echitabila in propriile lor teritorii si participand la utilizarea, dezvoltarea si protectia acestor mari.
Echitatea mai poate fi utilizata in situatii determinate in delimitarea granitelor de uscat. Acolo unde nu se stie cu siguranta unde ar trebui sa fie granita, tribunalul international ar trebui sa apeleze la echitate[14]. Desi echitatea nu inseamna intotdeauna egalitate, acolo unde nu exista circumstante speciale, cea din urma mentionata este expresia celei dintai. Curtea a aratat de asemenea ca "sa recurgi la conceptul de echitate pentru a modifica o granita deja stabilita ar fi de nejustificat.
Cu tote acestea categoriile de principii din sfera echitatii sun considerate de catre multi doctrinari ca mijloace auxiliare de exprimare a normelor dreptului international public.
Desi generalizarea principiilor si conceptelor care ar putea fi numite judecati de valoare ale societatii inspira si cuprind oranduiri politice si legale in cel mai general sens, ele nu constituie norme legale imperative. Ele devin obligatorii doar daca sunt acceptate de Comunitatea internationala ca norme legale prin mecanismele si tehnicile de creare a dreptului international. "Principiile elementare ale umanitatii"[15] pot sta la baza unor asemenea norme si le justifica existenta, in sens larg, s-ar putea chiar sa aiba un rol important in investirea acestor norme cu mai multa forta juridica.
[1] Aceste principii, consacrate in Carta O.N.U.,au fost afirmate in Declaratia Adunarii Generale a O.N.U. din 1976, fiid considerate norme imperative(de jus cogens) de la care statele nu pot deroga prin conventii cutumiare.
[2] Actul final de la Helsinchi(1975) adoptat in cadrul Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa(in prezent O.S.C.E.) adauga principiilor mentionate alte trei:
a).Principiul inviolabilitatii frontierelor;
b).Principiul integritatii teritoriale;
c).Principiul respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale.
[3] Internet: Wikipedia, International law
[5] Sistemul Anglo-American a influentat sistemele multor tari din lume cum ar fi cel Francez sau German. Sunt multe elemente comune in legislatia Americii Latine si multe din statele Afro-Asiatice au imprumutat mult din practica juridica europeana in efortul lor de a moderniza structura administrativa a statului, de a adapta economia lor la cea occidentala si a intreprinde alte actiuni de acest gen
[6] In cazul Colonistilor Germani din Polonia, Curteaabordand problema intr-o maniera negativista a declarat ca "drepturile personale recunoscute de legea existenta nu inceteaza la schimbarea suveranitatii. E greu de sustinut asta, desi legea a supravietuit, drepturile personale recunoscute de ea au pierit. Aceasta argumentare nu are la baza nici un principiu si este contrara opiniei si practicii generale". Curtea Internationala in cazul Canalului Corfu unde referindu-se la dovezi circumstantiale a aratat ca: "dovezile indirecte sunt admise in toate sistemele de drept si utilitatea lor este recunoscuta in deciziile internationale"
[7] In cazul Laguna del Desierto (Argentin/Chile), Tribunalul a notat ca: o decizie avand autoritatea de res judicata este juridic obligatorie pentru partile disputei. Acesta este un principiu fundamental de drept international fiind in mod repetat invocat de jurisprudenta ceea ce inseamna ca autoritatea de res judicata este un principiu universal si absolut de drept international.
[8] in art. 2(2) ca "toti membrii ca sa le fie asigurate drepturile si beneficiile rezultand din calitatea de membru, trebuie sa-si indeplineasca cu buna-credinta obligatiile asumate in conformitate cu prezenta Charta"
[9] Curtea Internationala declara in cazul Testelor Nucleare ca: unul din principiile de baza care guverneaza crearea si indeplinirea obligatiilor indiferent de sursa lor, este principiul bunei-credinte.
[10] Curtea Internationala de Justitie a avut in vedere legea statala pentru limitarea obligatiilor companiei si a subliniat ca daca va hotari asupra cazului nesocotind institutiile statale ale dreptului, fara justificare, va intampina serioase probleme legale. Ar pierde legatura cu realitatea pentru ca nu exista institutii de drept corespunzatoare la care Curtea ar putea apela
[11] In art. 38 din decizie, el declara: Curtea are libertatea de a considera principiile echitatii ca parte a dreptului international ce trebuie aplicate.
[12] Curtea a declarat in cazul Libia/Malta ca "judecata care este o emanatie a echitatii, nu poate fi o judecata abstracta ci una in concordanta cu legile; putem spune, deci, ca aplicarea lor ar trebui sa fie facuta cu, consecventa si prevedere; cu toate astea, sunt principii cu aplicabilitate generala"
[13] Curtea Internationala mentiona in cazul Tunisia/Libia ca parte continentala: "trebuie limitata aplicarea principiilor echitatii in dreptul international si gasit un echilibru in considerentele privitoare la ele art. 74 realizeaza delimitarea zonelor intre statele cu tarmuri opuse sau alaturate prin acorduri avand la baza dreptul international dar urmarind gasirea unor solutii echitabile. O prevedere similara se aplica si prin art. 83 pentru delimitare tarmului continental.pentru a ajunge la un rezultat just.
[14] In cazul Burkina Faso/Republica Mali, de exemplu, Curtea a aratat cu privire la fondul comun (elesteu) al Soum-ului, ca trebuie recunoscut Soum-ul ca frontiera comuna, asta in lipsa unei mentiuni precise in lege cu privire la pozitionarea liniei de frontiera, granita ar trebui sa imparta Soum-un, intr-o maniera echitabila. Aceasta se poate face prin impartirea fondului comun in parti egale.
[15] Curtea Internationala a statuat in "Recomandarea sa referitoare la utilizarea si amenintarea cu arme nucleare", ca la baza legilor si principiilor privitoare la dreptul international umanitar sta nesocotirea cu care este privita umanitatea.
