|
|
|
Caracteristici ale dezvoltarii regionale in Romania
1. Concepte specifice dezvoltarii regionale
Dezvoltarea regionala este un concept nou ce urmareste impulsionarea si diversificarea activitatilor economice, stimularea investitiilor in sectorul privat, reducerea somajului si nu in cele din urma sa conduca la o imbunatatire a nivelului de trai.
In abordarea dezvoltarii regionale devine oportuna definirea si interpretarea conceptelor de regionalizare, regiune, regionalism.
Se constata, astfel, ca termenul de regionalizare, respectiv termenul de regiune acopera realitati politice si administrative extrem de diferite in statele europene. Adesea, folosirea termenului de regionalizare vizeaza, in primul rand, realizarea unui echilibru in repartitia bogatiilor, prin eforturile de a ridica nivelul de dezvoltare al zonelor ramase in urma, ceea ce reprezinta, in fapt, obiective ale politicii de dezvoltare.
In principiu, regionalizarea poate fi de mai multe tipuri, si anume:
1 regionalizare politica (cazul Spaniei si Italiei);
2 regionalizare incorporata, rezultata in conditiile crearii statului unitar prin unirea mai multor state, care isi pastreaza o anumita individualitate (cazul Regatului Unit) ;
3 regionalizare diversificata, cu structuri administrative regionale conturate nu numai dupa criteriul teritorial si politic ci si dupa alte criterii, precum limba si cultura (cazul Belgiei, inainte de transformarea ei in stat federal) ;
4 regionalizare administrativa clasica, rezultata prin descentralizarea administratiei publice si crearea regiunilor drept colectivitati teritoriale locale autonome din punct de vedere administrative (cazul Frantei) ;
5 regionalizare functionala, prin desconcentrarea organelor administrative, creand regiunile doar ca simple circumscriptii ale administratiei de stat (cazul Greciei) ;
6 regionalizare prin cooperare, creand regiunile ca forme institutionalizate de cooperare intre colectivitatile teritoriale locale (situatia Romaniei).
La randul sau, termenul de regiune are doua sensuri principale care decurg din raportarea la spatiu si la grup uman ; regiunea se pozitioneaza intre colectivitatea locala, cu un teritoriu si o populatie clar delimitate si statul delimitat prin granitele teritoriale de stat. Aceste doua sensuri conceptuale ale regiunii se afla in corespondenta, atat cu regionalizarea cat si cu regionalismul, prima punand accentul asupra spatiului (organizarea teritorial-administrativa), cel de al doilea accentuand asupra comunitatii umane constituite (cu identitatea si caracteristicile sale).
In acceptiunea data de Consiliul Europei regiunea reprezinta un interval (spatiu) de dimensiune medie susceptibil de a fi determinat geografic si care este considerat ca omogen.
Ca structura administrativ-statala, in viziunea Uniuniii Europene, regiunea este considerata ca - esalonul imediat inferior pozitiei statului, iar in functie de competentele care i-au fost acordate sau pe care le-a asumat, acest esalon gestioneaza pe plan administrativ si politic o comunitate teritoriala a carei dimensiune variaza in limite foarte largi.
In acest sens, Carta Comunitara a Regionalizarii afirma ca :
1 prin regiune se intelege un teritoriu care formeaza, din punct de vedere geografic, o unitate neta, sau un ansamblu similar de teritorii, in care exista continuitate, in care populatia poseda anumite elemente comune si care doreste sa-si pastreze specificitatea astfel rezultata si sa o dezvolte cu scopul de a stimula progresul cultural, social si economic.
2 prin elementele comune ale unei populatii concrete se intelege o specificitate comuna in materie de limba, cultura, traditie istorica si interese legate de economie si transporturi. Nu este neaparat necesar ca toate aceste elemente sa fie reunite in toate cazurile.
3 diferitele denumiri si natura juridico-politica pe care aceste entitati le pot primi in diferitele state - comunitati autonome, landuri, nationalitati etc. - nu le exclude din consideratiile stabilite in prezenta Carta.
In prezent, Uniunea Europeana considera nivelul regional ca fiind unul administrativ, care isi are locul in ierarhia administrativa a statelor membre pe o pozitie imediat inferioara nivelului central. Conform « Nomenclatorului Unitatilor Teritoriale Statistice » (NUTS), promovat de Oficiul Statistic al Comunitatii, teritoriul comunitatii europene se subdivide in regiuni incadrate intr-unul din cele trei niveluri de clasificare ierarhica NUTS1, NUTS2, NUTS3, bazate pe existenta corespondentei intre nivelurile NUTS si diviziunile administrative ale statelor membre.
La randul sau, Adunarea Regiunilor (ARE) a definit ca fiind acele entitati politice de nivel imediat inferior statului, care dispun de anumite competente exercitate de un guvern si care, la randul lui, este raspunzator in fata unei adunari alese in mod democratic.
Concretizand aceste aspecte, Roca I.Junyert, in « Europa Regionala », semnala trei directii decisive care definesc ascendenta realitatii regionale :
1 In primul rand, regiunile contribuie la dezvoltarea economica si la realizarea obiectivului de coeziune economica si sociala ;
2 In al doilea rand, regiunile contribuie la apropierea necesara a cetatenilor de realitatea Uniunii Europene, facand posibila o mai mare democratizare institutionala ;
3 In al treilea rand, regiunile sunt exponentele unei Europe pluraliste in care convietuiesc realitati culturale, lingvistice si sociale foarte diverse.
Cu toate acestea, curentul regional isi are si criticii sai acerbi, ale caror argumente nu sunt de neglijat. Unul dintre ei, Ralf Dahrendorf considera ca acest curent nu este un proces pe care il putem caracteriza drept innoitor, care s-a derulat progresiv, ci un proces vechi si foarte problematic, care a reaparut odata cu discutarea statutului actual in perspectiva integrarii si a delegarii de competente la nivel supra-statal. El vede, astfel, in curentul regional numai fragmentare, anarhie, haos si cresterea insecuritatii prin distrugerea echilibrelor actuale.
Spre deosebire, termenul de regionalism reprezinta constientizarea intereselor comune si aspiratia cetatenilor de a participa la gestiunea acestor interese. Constiinta regionala este foarte aproape, pe o scara mai vasta, de constiinta « afacerilor locale » care exista la nivel local.
Regionalismul corespunde unei dorinte profunde a colectivitatilor de a fi responsabile cu rezolvarea problemelor care le privesc in mod direct si permite urmarirea a doua finalitati : una politica si alta organizatorica.
Finalitatea politica corespunde exigentei de a apropia cat mai mult cetatenii de exercitarea responsabilitatilor publice. In acest context, instituirea de colectivitati regionale constituie aplicarea in practica a principiului subsidiaritatii care pune bazele procesului denumit regionalism.
Finalitatea organizatorica corespunde necesitatii de a structura teritoriul, astfel incat sa corespunda atribuirii responsabilitatilor publice la diferite niveluri de administrare, conform criteriilor de eficienta si economicitate. Aceste doua finalitati pot fi complementare si simultane, accentul fiind pus de la caz la caz, pe una dintre ele.
In analizele asupra impactului regionalismului trebuie sa se tina seama de actiunea mai multor factori, dintre care se disting:
Factori istorici, care privesc existenta unor impartiri traditionale ale teritoriului;
Factori geografici, care se refera in ultimul rand la dimensiunile teritoriale ale statului, iar cu cat tara este mai mare cu atat este mai importanta delimitarea unor colectivitati intermediare;
Factori demografici, care reflecta existenta a numeroase colectivitati locale de mici dimensiuni precum si concentrarea populatiei in anumite zone ale teritoriului ;
Factori socio-economici, concretizati prin posibile discrepante la nivelul unor parti ale teritoriului sau anumite activitati desfasurate de populatie in diferitele zone.
La nivelul statelor membre ale Uniunii Europene oportunitatea de a dispune de structuri regionale s-a impus cu atat mai mult cu cat, prin functionarea lor, s-a putut beneficia pe deplin si de instrumentele financiare ale politicii regionale comunitare, acestea constituind si un element suplimentar de evaluare.
Se apreciaza ca, procesul de creare a colectivitatilor autonome ca forme ale autonomiei regionale poate urma doua cai, si anume: descentralizarea administrativa la nivel regional; regionalismul politic. Prima situatie implica atribuirea la nivelul regiunilor a competentelor in materie de gestionare si planificare in domeniile fixate de lege, in timp ce regionalismul politic implica si atribuirea competentelor legislative, ceea ce permite regiunilor sa-si defineasca cadrul juridic normativ in domeniile care tin de competenta lor. Cu toate acestea, in ambele cazuri ideea de colectivitate regionala autonoma trimite la existenta unei adunari cu legitimitate democratica si a unui executiv la nivel regional, responsabil in fata acestei adunari.
Regiunile trebuie sa favorizeze dezvoltarea echilibrata a tarii. Numarul regiunilor trebuie fixat in functie de o utilizare optima a resurselor publice astfel incat noile cheltuieli generate de regionalism sa fie cel putin compensate de castigurile care rezulta pentru organizarea statului in ansamblu.
Geografia poate contribui si ea la stabilirea si intarirea sentimentului de apartenenta la o anumita regiune si deci, trebuie sa se tina seama de acest lucru. Aria competentelor regionale va trebui delimitata avand ca sursa de inspiratie principiul subsidiaritatii, in dubla sa dimensiune de criteriu de repartizare a competentelor publice intre mai multe niveluri de administrare si de orientare in vederea aplicarii acestor competente. Atribuirea competentelor la nivelul colectivitatilor regionale trebuie sa raspunda exigentelor de eficacitate si economicitate impuse de principiul subsidiaritatii. In masura posibilului trebuie respectata egalitatea intre regiuni, pentru ca aceasta faciliteaza cooperarea inter-regionala care, in caz contrar, devine evident mai dificila.
2. Abordari ale dezvoltarii regionale in contextul actual din Romania
Incepand cu anul 1996, o componenta esentiala a strategiei de reforma elaborata de Guvernul Romaniei a constituit-o politica de dezvoltare regionala. Aceasta a fost conceputa ca o parte integranta a procesului actual de descentralizare administrativa si economica si urmareste, in principal, stimularea initiativei locale si regionale. Politica de dezvoltare regionala se bazeaza pe un parteneriat activ intre administratia centrala si reprezentantii autoritatilor administratiei publice locale si judetene, agentii economici cu capital privat, sindicate, asociatii neguvernamentale, agentii locale etc.
Necesitatea adoptarii unei politici de dezvoltare regionala in tara noastra este sustinuta prin urmatoarele argumente:
a) intarirea capacitatii Romaniei de a-si asuma responsabilitatile unui viitor stat membru al Uniunii Europene;
b) reducerea dezechilibrelor intre nivelurile de dezvoltare a judetelor/regiunilor, dar si intre nivelurile de dezvoltare a unor zone apartinand aceluiasi judet sau grup de judete;
c) integrarea activitatilor sectoriale in cadrul regiunilor, in vederea ridicarii nivelului de dezvoltare economico-sociala al acestora, in contextul adancirii procesului de descentralizare economica si administrativa.
Obiectivele de baza ale politicii de dezvoltare regionala sunt:
1. diminuarea dezechilibrelor regionale existente si preintampinarea producerii de noi disparitati;
2. pregatirea cadrului legal si institutional, pentru a raspunde criteriilor de integrare in structurile Uniunii Europene si de eligibilitate, in vederea accesului la fondurile acesteia;
3. stimularea initiativei locale si regionale, in scopul ridicarii nivelului de dezvoltare economico-sociala a acestora;
4. stimularea cooperarii interregionale, interne si internationale, a cooperarii transfrontaliere, inclusiv in cadrul euroregiunilor.
Pentru sustinerea acestui tip de politica, in tara noastra, a fost adoptata Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regionala. Legea stabileste opt regiuni de dezvoltare, reprezentand structuri fara personalitate juridica, menite sa joace un rol important in dezvoltarea economico-sociala a Romaniei. Fiecare regiune este condusa de un Consiliu pentru dezvoltare regionala, care are un presedinte si un vicepresedinte. Aceste functii se indeplinesc prin rotatie, pentru un mandat de un an, de catre reprezentantii judetelor, care sunt desemnati de acestea.
Consiliul este alcatuit din presedintii consiliilor judetene si cate un reprezentant al consiliilor locale municipale, orasenesti si comunale. La lucrari poate lua parte si prefectul judetului, care, insa, nu are drept de vot.
Legea precizeaza criteriile de stabilire a zonelor defavorizate si structurile de coordonare ale regiunilor de dezvoltare. Pentru aceste zone se acorda o serie de avantaje agentilor economici care investesc si creaza noi locuri de munca, cum ar fi: reducerea cu 50% a impozitului pe profit, impozitului pe salarii si scutirea de taxe vamale. Aparitia acestei legi a jucat un rol deosebit in crearea Agentiei Nationale de Dezvoltare Regionala si Agentiilor Regionale de Dezvoltare; prin intermediul acestora se deruleaza programe de dezvoltare locala si se administreaza fonduri europene destinate dezvoltarii economico-sociale a tarii noastre.
