|
|
|
PRIMII PASI AI ANTROPOLOGIEI CULTURALE
Radacinile antropologiei culturale pot fi descoperite in Grecia antica. Herodot (484 - 425 i.Cr.) este considerat parintele istoriei, dar tot atat de bine poate fi privit si ca parinte al antropologiei culturale. El a calatorit mult, si a notat observatii despre stilurile de viata si mentalitatile a cincizeci de popoare diferite. Lui i se atribuie ideea ca toti oamenii sunt etnocentrici, adica ei considera ca propriul lor stil de viata este superior tuturor celorlalte. Totodata, ei judeca celelalte stiluri de viata in mare masura negativ, in termenii normelor si valorilor stilului lor propriu. Aristotel s-a preocupat de pregatirea intelectuala a lui Alexandru Macedon. El a primit din campaniile elevului lui, desfasurate pe o arie extinsa a globului, ce ajungea pana spre India, relatari despre modurile de viata, sistemele politice si juridice, institutiile si cultura popoarelor cucerite, sau cu care trupele acestuia au venit in contact. Pe baza acestor informatii, Aristotel i-a propus lui Alexandru Macedon un plan de constituire a unui Stat al lumii, in acest plan era trecuta asimilarea culturala ca mijloc de anihilare a elitelor popoarelor cucerite, astfel incat sa se poata evita conflictele sociale si mentinerea ordinii noii lumi1.
Dupa caderea Romei (sec. V d.Cr.) interesul fata de cunoasterea culturii clasice a fost abandonat aproape pentru o mie de ani. Ganditorii din Evul Mediu au acordat o atentie redusa problemelor legate de om si umanitate. Ei s-au ocupat aproape exclusiv de 'ordinea divina', de 'principiul divin', vrand sa stie cat mai multe despre Dumnezeu si despre Universul pe care Dumnezeu 1-a creat. Revenirea la studiul omului, din alte perspective decat cea religioasa, a avut loc de abia in perioada Renasterii (incepand cu sec. al XV-lea). Cu acest prilej, cultura clasica a fost repusa in drepturile ei, iar ganditorii au inceput sa studieze mediul inconjurator natural, societatile urnane, fiinta umana, fara sa recurga la factori explicativi din afara acestora sau deasupra acestora.
in aceeasta directie se inscrie Iluminismul, caruia Marvin Harris, in lucrarea lui dedicata istoriei teoriilor despre cultura, i-a consacrat un capitol intreg2, intr-adevar, proto-antropologii iluminismului au crezut ca fenomenele sociale si culturale constituie un domeniu legitim pentru studiul stiintific. Ei au elaborat o prima si foarte aproximativa schita asupra cauzatiei sociale si culturale bazata pe premise naturaliste. Dintre ganditorii specifici acestei perioade, semnalam, mai intai, pe filosoful englez John Locke (1632 - 1704). El a spus ca mintea umana, la nastere, este un 'empty cabinet', adica un 'scrin gol'. Cunostintele sau ideile cu care mintea omului urmeaza sa fie umpluta sunt toate obtinute in timpul procesului pe care antropologia culturala contemporana fl numeste astazi inculturatie?. Desi el considera ca exista capacifati umane opuse celor ale animalului, acestea nu-I fac sa sustina ca exista idei innascute. Filosoful francez Montesquieu4 a anticipat etapizarea trisectionala a istoriei culturale, pe care a realizat-o apoi in sec. al XVIII-lea Lewis Henri Morgan5. Iata ce a sustinut Montesquieu: exista o diferenta intre natiunile salbatice si barbare - primele sunt clanuri dispersate ce nu pot fi unite inir-un singur corp, ultimele sunt in mod obisnuit natiuni mici, capabile de a fi unite.
