|
|
|
In cel mult doua generatii de la disparitia lui Carol cel Mare, in contextul framintat al luptelor interne si al invaziilor externe, efervescenta culturala amorsata de el se stinge. Ramineau insa scolile bisericesti, in care se continua studiul triviumului si quadriviumului, ramineau manastirile echipate cu scriptorii (ateliere de copiat manuscrise) in care multiplicarea cartilor oferea instrumente, chiar daca modeste, supravietuirii culturii.
Incep chiar sa se contureze genuri noi, aflate la confluenta dintre cultura populara si traditia culta. Astfel, teatrul liturgic se naste pe baza cintecelor dialogate ce insoteau slujba bisericeasca, la care se adauga joc de scena si costume. Primele astfel de reprezentatii erau inspirate de miracolele ce intovaraseau viata sfintilor sau a profetilor. Ludus Danielis, o drama despre istoria proorocului Daniil, ilustreaza foarte bine imbinarea dintre vers, muzica si miscare caracteristica acestui teatru religios incipient. In secolul al X-lea, calugarita saxona Hroswitha scrie piese cu subiect religios (Gallicanus, Dulcitius, Callimachus) construite insa dupa modelul comediilor lui Terentiu.
Filosofia este reprezentata de Ioannes Scottus Eurigena, calugar irlandez, cunoscator al limbii grecesti, ceea ce i-a facilitat contactul cu operele din acest spatiu cultural, devenit din ce in ce mai strain occidentalilor. Pozitiile sale teoretice se indeparteaza intr-o anumita masura de cele ale bisericii oficiale, sustinind o predestinare universala catre mintuire si insistind asupra rolului ratiunii omenesti in care salasluieste Cuvintul lui Dumnezeu.
Hagiografia reprezinta un domeniu al creatiei foarte bine reprezentat. In afara de traditionalele creatii in proza, incep sa apara si Vieti scrise in proza rimata, ceea ce ilustreaza existenta un cautari in domeniul expresivitatii care anunta realizarile artistice de mai tirziu.
Literatura laica este reprezentata de creatii epice in latina sau in limbile vorbite. Alaturi de mai vechiul Beowulf anglo-saxon, se remarca poemul epic latin Waltharius, in care se reamintesc vremurile lui Attila, prin intermediul prizonierilor sai care reusesc sa fuga: Walter, fiul regelui Acvitaniei, Hildegunda, logodnica sa, si Hagen, regele francilor. Poemul este interesant prin topirea in expresie latina a fondului legendar germanic.
