Studiu de fundamentare Str. Gabroveni

Studiu de fundamentare Str. Gabroveni

Istoric

Bucurestiul desi o zona locuita inca din cele mai vechi timpuri a ramas, pana de curand,  o asezare cu un pronuntat caracter rural. Amplasarea sa la o rascruce de drumuri comerciale a determinat specializarea unor artere ale sale unui stil urbanistic si architectural corespunzator activitatilor comerciale. Astfel, acesta a devenit "un oras in mijlocul unui sat".

Daca inceputuri sale se concentreaza in jurul Curtii Domnesti, catre care si duc nenumaratele ulite, care indeplinesc variate functiuni, cu timpul, si in special in sec. XIX, odata cu dezvoltarea burgheziei, se remarca dezvoltarea unor strazi predominant comerciale, cum ar fi: Lipscanii, Calea Mosilor sau Gabroveni; negustorii respectandu-si vadurile comerciale stiind ca mentinerea lucrurilor traditionale este una din conditiile reusitului negot.

Pimele marturii vorbind de casele din zona, cand identificarea se face dupa mahalale, asa cum sunt pravaliile brutariei lui Nicolae Ion din mahalaua Sf. Ghiorghe Vechi sau cele din mahalaua Sf. Dumitru nr.1770 , se refera la cladiri de la care decoratia lipseste sau este doar o structura, nementionata pe elevatie. Intr-un zapis datat cu 10 mai 1647 erau mentionate chiriile anuale de 50 de taleri pentru terenul unei pravalii si de 30 de taleri pentru o taraba.

Pe la 1865, V.A. Urechia (Ureche) martor ocular al vietii bucurestene din tineretea sa, descria astfel strazile de comert: "Aproape fiecare magazine, afara de asa-zisele bolti, incalca asupra strazii prin tarabi mari pe care se insiruiau, printr-oranduiala de bazaar, felurite marfuri, pe cand de sus atarnau cercuri cu lumanari de seu, capatani de zahar, ramuri de cositor, curele, braie viu colorate."

La 1855, in timpul ocupatiei austriece, capitanul Stefan Dietrich noteaza: "cea mai frumoasa si vesela strada din Bucuresti este strada Lipscani, unde se afla cele mai bogate si luxoase magazine, care, prin marimea si stralucirea lor,se pot masura cu magazinele vieneze." Adesea pravaliile erau concentrate, dupa specificul marfurilor pe care le vindeau, pe anumite strazi sau pe anumite portiuni ale unor ulite. Blanarii, bacanii, selarii, covacii, sepcarii erau oranduiti compact pe strazi care azi le poarta numele.

Suprafata masiva a fatadei este sparta de golurile ferestrelor mici de la etaj si de: usa, gang, vitrina la parter, ultimile de proportie marita, parterul si pravalia sa continuand planul principal. Apare uneori si o amprenta neoclasica in modul de dispunere a volumelor, cladirile capatand un decros central terminat cu un fronton si un brau median, ce subliniaza orizontala.

Pravaliile Bucurestilor grupate pe specialitati, pe ulite sau locuri distincte, erau la inceput - in marea lor majoritate - din lemn. Tot din lemn erau si "tarabile" -  pravalii mai mici. In targul propriu-zis, in centrul commercial, pravaliile erau asezate una langa alta, asa cum sunt si astazi in perimetrul vechiului centru al Bucurestilor. In prima jumatate a sec XVIII-lea, pravaliile de lemn ancep sa fie inlocuite cu pravalii trainice de zid. Dupa incendiul din 1804, prin regulamentul din 14 septembrie al aceluiasi an, s-a hotarat sa nu se mai permita in Bucuresti decat constructii de zid. Pravaliile aveau spre strada o latime de circa 3 metrii - de aceea aceasta dimensiune era luata drept unitate de masura pentru masurarea in lungul strazii a unui teren.

Anul 1847 este un an de cumpana din cauza Focului cel Mare din noaptea de Pasti iscat aici la casele cluceresei Druganescu din mahalaua Hanul lui Serban Voda. Focul, alimentat de un vant pagubitor, "s-a intins cu iuteala fulgerului in forma de triunghi, pe de-o parte spre Curtea Veche si puscarie inainte, pe de alta parte spre Lipscani si Sf. Ghiorghe Nou, mistuind intr-o clipa tot ce a intampinat intr-acest triunghi", spune Vestitorul Romanesc, iar dupa raportul Marelui Logofat Ioan Manu, seful Politiei Capitalei, focul a bantuit ".mahalalele(.) Sf. Dimitrie, Sf. Nicolae Selari si Sf. Gheorghe Nou." printre altele. Focul cel Mare care distruge masiv fondul construit permite primele interventii urbanistice majore asa cum a fost sistematizarea zonei din jurul Bisericii Sf. Ghiorghe Nou, in care se va aplica prima parcelare intocmita de profesionisti dupa principii urbanistice. Se pare ca tot atunci s-a schimbat traseul ulitei Lipscanilor, aceasta capatand aspectul rectiliniu vest-est, spre Biserica Sf. Ghiorghe Nou. Reconstructia zone, dupa elaborarea legislatiei anilor 1847, 1848 se face in ritm alert.

Stada Gabroveni

Primul plan cadastral al orasului, cel intocmit cu mare mestesug de maiorul baron Rudolf von Borroczyin in perioada 1844-1846. Planul Borroczyin ne spune ca la mijocul secolului perimetrul central pastrase, in general, reteaua stradala veche, cunoscuta inca din documente si planul Ernst numai ca, din anul 1834, se introdusese in mod oficial nomenclatura stradala trcuta si tablite la capat de ulite.

Alta modificare aparuse in urma parcelarii fostului teritoriu al Curtii Domnesti si scoatzerii lui la mezat (citatie). In acest spatiu au aparut strazi orientate est-vest: Gabroveni si Covaci care leaga ulita Selari de cea a Sepcarilor si pe aceeasi directie aproximativ ulita Curtea Veche care continua ulita Fantuzeasca, cu care de altfel se va unifica la sfarsitul sec XIX-lea sub numele de str. Carol I.

Stada Gabroveni isi trage numele de la negustorii care aduceau marfuri din Gabrovor (Bulgaria) si este una din cele mai pitoresti strazi ale intregii zone istorice a Bucurestilor.

Exceptand cateva cladiri cu valoare de monumente de arhitectura, marea majoritate a caselor ce se insira in lungul strazii Gabroveni au valoare de ambient. Alaturarea lor pitoreasca, modul cum sunt inghesuite unele langa altele, adesea pe fasii foate inguste de teren, apoi nealinierea lor fata de bordure trotuarului, cu retrageri uneori de 1-2 metrii si reveniri in raport cu trotuarul, carora li se adauga si curbura strazii, toate acestea creeaza imaginea unui subiect ce poate fi cautat de pictori sau fotografi.Infatissare in ansablu a cladirilor este pe aceasta strada adesea mai valoroasa decat fiecare cladire luata in parte.

Strada Gabroveni, aflata intr-o zona comerciala de prima importanta, care s-a folosit de maximul trenului, deosebindu-se astfel de restul orasului in care predomina gradinile. Cladirile, asezate una langa alta, cu fata la strada, au la parter magazinul, situand locuinta fie in spate, fie la etaj, in acest din urma caz intrarea facandu-se de obicei printr-un gang boltit. Aspectul monolit al fatadei se sparge pe latura din spate, unde se afla curtea de proportii reduse si galleria de circulatie dintre camere.

O alta caracteristica a strazii Gabroveni care trebuie subliniata este ca aproape toate parcelele de teren au corespondenta in strada Lipscani. Numeroase magazine cu fatadele si vitrinele debusand in strada Lipscani se aprovizioneaza prin strada Gabroveni. In aceasta situatie se afla cu precadere grupul de case cuprinse intre strada Selari si Zarafi.

Pornind dinspre strada Selari, pe latura de nord a strazii Gabrovenilor, vom face popasuri la cateva grupuri caracteristice de case, cele care ii dau nota atat de specifica.

Daca la inceputuri cele spre Gabroveni nici macar nu sunt redate in elevatie sau cand apar evident, tratarea lor este mult simplificata la casele din Lipscani 32/Gabroveni proiectate in 1881 orna­mentarea fatadelor nu mai concepe o fatada principala ci le trateaza cu aceeasi atentie dar desigur diferentiat, ceea ce am putea numi o 'diferentiere armonica' reluandu-se elemente ale modenaturih frontonul deasupra ferestrelor, triunghiular sau rotunjii, pilastri aparenti care delimiteaza traveea etajului pusi Insa intr-un alt mod si chiar la o alta proportie determinata si de diferenta de inaltime intre cele doua fatade. Similara va fi cladirea casei-pravalie Dalles in 1890 avand din nou dubla fatada Lipscani/Gabroveni, rezolvate original fiecare, dar armonic intre ele.

Aici se afla ansamblul de case cu cele mai inghesuite fatade din tot centrul istoric si, practic, din tot Bucurestiul. Pornind de la nr. 7 si pana la 19, inclusive, 7 felii de fasade cu 2 sau chiar 3 etaje, da nu mai late de 2,5 pana la 4,5 metrii fiecare se inghesuie pe numai 24 de metrii lungine de strada. Acestor "7 case", neobservate de trecatorul obisnuit, dar celebre prin unicitatea lor, le corespund cele 7 fatade ce dau in strada Lipscani la numerele 42-56.

Al doilea grupaj, cu valoare ambientala prin excelenta, este situate la nr. 29 pana la nr. 47, respective in strada Zarafi. Aceste immobile cu fatade simple, cu inaltimi constante de parter si un etaj (cu numai 3 exceptii mai inalte: la nr. 39, 43 si 45) reprezinta, datorita curburii strazii si a numeroaselor retrageri de aliniament fata de trotuar, una din cele mai pitoresti si de neconfundat secmente de vechi Bucuresti.

La numarul 47 si 49, doua cladiri, ce in mod exceptional au numai parter, flancheaza de o parte si de alta, strada Zarafi, lata de numai 6 metrii.

La numarul 51 ne oprim la runile Hanului Gabroveni cu arcada intrarii inchisa de extraordinarul portal din stejar combinat cu arabescuri din fonta turnata, unicat de mare valoare aaflat intr-o condamnabila uitare impreuna cu intreg hanul. Hanul este rezultatu reconstructiei unei vechi cladiri, construita la inceputul sec XIX-lea. Este vorba de "Bezesten-ul" (han), construit in 1739, dupa cum spun documentele, de domnitorul Constantin Mavrocordat la nord de Curtea Domneasca. Este alta solutie arhitectonica pentru acelasi program. Amplasat intre ceea ce vor fi strazile Lipscani si Gabroveni, acesta se aseamana ca tip de constructie cu Hanul lui Zamfir, atunci cand se reconstrueste. Se dorea "ca sa-si deschida drum prin micul han, sa fie ulita si sa faca pravalii se de o parte si de alta". Deci se gandeau la o cladire amplasata intre doua strazi ceea ce dadea posibilitatea de existentei a doua porti de intrare, curtea fiind loc de libera circulatie. La parter continua sa se afle pravalii iar la etaj sunt camerele de locuit. Exte un model care se va dovedi viabil si astfel hanul va functiona pana la un an dramatic 1977, cand s-au stopat lucrarile de restaurare incepute, stare care persista si astazi. Ascelsi tip de constructie va fi reluat si in 1833 la Hanul cu Tei.

Adesea, case astazi nespectaculoase, simple, sint mai vechi si mai valoroase din punct de vedere istoric. Ar fi nedrept sa nu le semnalam. Fatadele lor lipsite de decoratie sint datorate fie simplitatii arhitecturii vechi, fie rezultatul unor interventii ulterioare cand, cu ocazia unor reparatii nu s-au refacut ornamentele initiale.

Revenind pe latura de sud a strazii Ga­broveni, ne oprim la doua constructii cu fatadele cu parter si un singur eiaj, ambele avind cite 8 ferestre la etaj, si cite o intrare printr-un gang spre curtea interioara. Si­tuate la nr. 22 si 24, ele provin din aceeasi perioada - prima jumatate a secolului XIX.

O singura constructie mai este de re­tinut, cea de la nr. 4, restaurata in cam­pania din anii 1969-1972. Obloanele me­talice de Ğev mediuğ de la parter, taietura ferestrelor incheiate in arce bombate, sim­plitatea profilatei dau o nota de autentic inceput de secol XX intregii cladiri cu par­ter, doua etaje si mansarda.

Pe tot parcursul diferitelor transformari si modificari stilistice, cateva trasaturi pot fi sconsiderate definitorii Ele sunt desigur legale in primul rand de unitatea functionala a cladirilor din aceasta zona, toate magazine si spatii de locuit. Este vorba, mai intai de tratarea unitara a cladirii si in acelasi timp de capacitatea de a diferentia cele doua planuri, acordand celui comercial conditiile specifice de prezentare, unitate continuata, in general, si in spatiul interior, atat ca distributie, cat si ca decoratie; apoi, folosirea mult timp a planului tipic ca solutie optima, acceptata alaturi de cele noi, in general programele clare si destul de unitare neducand la mari diferente planimetrice. Totodata se observa aparitia unei conceptii urbanistice, constructiile fiind gandite nu singular, ci in contextul de amplasare, prin folosirea totala a terenului si incercarea de a se realiza o unitate stilistica in diversitatea de solutii propuse, chiar daca lucreaza acelasi arhitect sau se raspunde aceluiasi program. Mai mult chiar, in cazul unor cladiri puncte de intersectie la intretaierea strazilor sau plasate intr-o piata, structura planimetrica este conceputa astfel ca sa sublinieze si aceasta functie urbana, fara a trada propriul sau program.

Situatie existenta

Avand un istoric complex si zbuciumat, zona prezinta cladiri din diferitele perioade ale existentei sale, fiind un amalgam de stiluri si astfel este foarte usor de urmarit evolutia acestei zone. Desi individual, o cladire de pe aceasta strada, nu prezinta calitatile unui monument, acestea luate ca un tot unitar au o importanta valoare ambientala. Acest fapt sutine ideea ca strada este clasata pentru valoarea sa urbanistica si ca marturie a unei evolutii arhitecturale, aratand functiunea comerciala de la inceputurile sale. Totodata cateva cladiri sunt clasificate unitar ca fiind monumente istorice, aici vorbim despre cladirile de la nr. 15 si nr. 17, care au suferit modificari importante:

Nr. 15 - in timpul perioadei interbelice, aceasta a capatat o infatisare modernista, eliminand decoratiunile specifice si aducand infatisarea la stilul timpului; totdata golurile fiind marite pe toata latimea fatadei , de asemenea vitrina a mai suferit o modificare ulterioara probabil in perioada comunista.

Nr. 17 - dasemenea au fost niste modificari prin care s-a incercat o transformare interbelica fiind inlaturate ornamentele si fiind marite golurile; cladirea probabil a mai suferit o modificare ulterioara, in momentul de fata aflandu-se intr-o stare de degradare avansata.

Se obesrva o continuitate a functionalitatii cladirilor modificate sau construite in perioada interbelica, acestea preluand planimetria si organizarea originala a zonei, astfel la parter este prezenta in continuare in fatada vitrina, ce arata pravalia, iar la etaje locuintele. Acest fapt a contribuit la inaintarea caracterului comercial al zonei chiar pana in ziua de azi.

Desi zona este fragmentata, se poate obesrva existenta unor nuclee stilistice specifice diferitelor perioade din evolutia stazii. Astfel se pot identifica aproximativ 4 componente ale acestei strazi. Primul nucleu cuprinde nr. 7-19, cladirile de pe partea nordica, care sunt la baza constructii eclectice modificate sau restaurate in perioada interbelica, prezentand caracteristici ale ambelor perioade. Avem cladiri eclectice restaurate in perioada interbelica, pastrandu-se o parte din elemtele originale, cum ar fi ancadramentele si vitrinele, dar cu influente interbelice, adica decoratiunile fiind simplificate si golurile marite.

A doua gupare este formata din cladirile de pe latura sudica cuprinse intre nr. 2-12, care sunt predominant cladiri construite in perioada interbelica, construite fie pe parcele libere sau in locul unor cladiri care au disparut. Acestea pastreaza la parter caracterul comercial, iar la etaj fiind unitati de productie pentru produse textile, de unde putem observa perpetuarea specificul mercantil al strazii. Aceasta grupare prezinta si regimul de inaltime cel mai important, fapt care o delimiteaza si mai puternic.

Cel de-al trilea stil prezent este cel de pe partea nordica cuprins intre numerele 29-51 si este compus din cladiri cu un accent eclectic, chiar daca multe din imobile sunt intr-o stare de degradare avansata sau unele au fost restaurate, inca isi pastreaza izul de origine. Aici se afla, de altfel si Hanul Gabroveni, care are o valoare istorica si arhitecturala importanta, dar lucrarile de restaurare s-au intrerupt dupa cutremurul din 1977.

Al patrulea tip cuprinde nr. 14-18 de pe paretea sudica, in stil neoclasic. Acestea si-au pastrat aspectul initial, suferind doar modificari minore in urma interventiilor de restaurare de-a lungul evolutiei strazii. Aspectul vechi al acestora a favorizat aparitia la parter a barurilor si restaurantelor, care isi atrag clientii, aparand primitoare si prietenoase.

Regimul de inaltimi este relativ omogen, facand exceptie cladirile de la nr. 2 si 4 care sunt mai recente.  Acestea se sparg de restul prin amploare, desi pastrandu-si aceeasi functionalitate, construite in perioada interbelica si indeplinind rolul de manufacturi cu magazin la parter si cu productia situata la etaje. Predominante sunt cladirile cu 2 si 3 etaje, care se intalnesc in toata zona Lipscanilor si mentiun izsul zonei, construite in diferite perioade pre belice, majoritatea modificate in perioada interbelica, dar pastrandu-si aspectul originar. Deasemenea exista si 4 imobile doar cu parter.

Concluzie

In istoria unui oras, a carui vechime depaseste o jumatate de mileniu, un secol poate insemna un interval scurt de timp, dar, daca el cuprinde trecerea radicala de la o mentalitate la alta, el devine o perioada definitorie, o perioada a carei amprenta va ramane marcanta pentru intreaga sa evolutie ulterioara. Si asa a fost secolul al XlX-lea pentru orasul Bucuresti. Evident, nu trebuie exacerbata valoarea lui, nu tot ce s-a petrecut aici a fost spre binele societatii romanesti dar, bune sau mai putin bune, faptele au dus la modificarea totala a conditiilor practice de viata, politica, economica, administrativa si, ca reflex, la schimbarea multor moduri si conceptii de viata, la modificarea gandirii culturale si deci a artei.

Frumusetea acestei zone sta in oamenii care au locuit-o si care au definit-o, intr-un mod de viata ce inca se mai simte vag, un pic schimbat, dar cu aceeasi caldura si prietenie cu care isi primea vizitatorii inca de la inceputurile sale.

BIBLIOGRAFIE

Cezara Mucenic - Un veac de arhitectura civila, secolul XIX, editura silex

Cezara Mucenic - Strazi, piete, case din vechiul bucuresti - urbanism si arhitectura - sex.            xv-xx , Bucuresti 2002

George Potra - Documente privitoare la istoria orasului bucuresti (1634-1800) - Editura Academiei republicii socialiste romania

Bucuresti 1982

Gheorghe Leahu - LIPSCANII centrul istoric al bucurestilor , Editura Arta grafica

Alexandru Ofrim - Strazi vechi din Bucurestiul de azi, editia a II-a, editura Humanitas, Bucuresti