|
|
|
Formarea picaturii incepe cu o picatura care se umfla, atarnand de o suprafata - gura robinetului. Se formeaza apoi o gatuitura, care se ingusteaza, iar partea de jos a picaturii pare sa se indrepte catre forma clasica a lacrimii. Dar, in loc sa se ingusteze pentru a forma o coada scurta, ascutita, gatuitura se alungeste intr-un fir cilindric lung si ingust, avand atarnata la capat picatura aproape sferica. Apoi, firul incepe sa se ingusteze exact acolo unde intalneste sfera, pana ce formeaza un varf ascutit. In acest stadiu, forma generala seamana cu o andrea de tricotat abia atingand o portocala. In continuare, portocala cade de langa andreapulsand usor in timp ce cade.
Varful ascutit al andrelei incepe sa se rotunjeasca si mici unde pornesc in sus, spre radacina, facand andreaua sa arate ca un sirag de perle din ce in ce mai mici. La sfarsit, siragul de apa care atarna se subtiaza la capatul sau de sus, care se detaseaza si el. In timpul caderii, varful de sus se rotunjeste si o serie complicata de unde se deplaseaza de-a lungul siragului.
"Un intelect care ar cunoaste in orice moment dat toate fortele care animeaza Natura si pozitiile relative ale fiintelor care o compun, daca ar fi destul de cuprinzator pentru a supune aceste date analizei, ar putea condensa intr-o singura formula miscarea celor mai mari obiecte ale universului, ca si a celui mai usor atom: pentru un astfel de intelect nimic nu ar fi nesigur, iar viitorul ar fi prezent in fata ochilor sai la fel ca trecutul."
Pierre-Simon de Laplace
"dumneata crezi intr-un Dumnezeu care joaca zaruri, iar eu in legea deplina si in ordine".
A. Einstein-scrisoare catre Max Born
"Ma intreb uneori cum de am fost eu acela care a elaborat teoria relativitatii. Explicatia cred, este ca un adult normal nu se opreste niciodata pentru a se gandi la problema spatiului si timpului. Acestea sunt lucruri la care s-a gandit in copilarie. Dar dezvoltarea mea intelectuala a fost intarziata si asa s-a facut ca am inceput sa-mi pun intrebari despre spatiu si timp abia dupa ce crescusem deja."
Albert Einstein
Secolul de intentii pentru transformarea gandirii artistice si arhitecturale, implicand omul si ambianta care il circumscrie, a fost impulsionat si prin aparitia, in jurul anului 1900, a unor teorii stiintifice care sustineau anumite transformari ale gandirii filosofice , astfel sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui de-al XX-lea, sunt revolutionare in regandirea tutror domeniilor stiintifice care au influentat si arta. Toate au influentat si arhitectura, dar cea care era mai cuprinzatoare si chiar revolutionara a fost teoria relativitatii.
Mostenirea intelectuala a lui Isaac Newton a fost viziunea universului ca un mecanism de ceasornic, pus in miscare in clipa creatiei si functionand apoi dupa rutina prescrisa, ca o masina bine unsa. Era imaginea unui univers total determinist - o imagine care nu lasa loc pentru actiunea hazardului, o imagine al carui viitor era complet determinat de prezent.
Albert Einstein anuleaza ideea lui Newton, precum ca spatiul ar fi imobil, iar timpul absolut, sustinand ca toate evenimentele fizice si experimentale sunt apreciate in functie de relatiile lor cu alte evenimente si depind de mobilitatea si transformarea continua a relatiilor, ceea ce inseamna ca nimic nu este absolut unde miscarea unui obiect este apreciata ca atare numai in raport cu situatia altui obiect, a unui observator si al miscarii, a spatiului si timpului aflate in interdependenta prin perceptie etc.
Einstein preciza ca orice calcul sau pronostic trebuie sa tina seama, pentru a fi valid, de pozitia relativa a observatorului. Se mai sustine ca lumea devine astfel un continuum spatio-temporal in care materia, energia si toate fenomenele se coreleaza in cele trei dimensiuni ale spatiului la care se adauga ce-a de-a patra dimensiune care este timpul. Spatiul si timpul (reprezentat prin miscare) sunt si componentele ambiantei arhitecturale dominate de relatiile spatiilor cu omul, mediul, lumina, etc. care sunt insa aproximative.
Conform fizicii moderne, la cea mai mica scara a spatiului si timpului, natura este condusa de dinamica neliniara- haos.
"Arhitectura desteapta in oameni stari sufletesti. Datoria arhitectului este aceea de a preciza aceste stari sufletesti."
Adolf Loos
Spatiul temporalizat- invariant al limbajului modern- este trait, uitilizat social, apt sa puna in valoare evenimentele. Asimetria si disonanta sunt caracteristici indispensabile, caci in fata unui edificiu simetric nu apare nevoia de miscare, ci de contemplatie si atat. A temporaliza inseamna a deplasa fara incetare punctul de vedere. Viata este mereu plina de evenimente. Dinamismul sau poate fi limitat pana la un anumit grad, dar nu poate fi redus niciodata la zero.
Evenimentul, spunea Einstein, trebuie localizat nu doar in timp, ci si in spatiu. Aceasta idée revolutionara implica o conceptie deschisa, in permanenta devenire temporalizata, non-finita, metamorfica.
Metamorfoza.
Metamorfoza se confunda uneori cu schimbarea, dar nu se petrece in timp scurt, ci este de esenta, fiind de fapt o prefacere a infatisarii, caracterului, comportamentului, ceea ce se petrece intr-o perioada mai indelungata si, de cele mai multe ori, in mod natural, prin evolutie , traditie, atitudine fata de viata etc. Conceptul de metamorfoza se mai defineste ca transformare sau transfigurare neprevazuta a formei si structurii.
Prin relatiile dintre indivizi si mediul lor de viata, apar reactii reciproce, fiecare putand deveni element interactiv pentru metamorfoza celuilalt, aceasta fiind chiar o conditie pentru producerea metamorfozei.
Ordonarea metamorfica a arhitecturii are caracter calitativ si porneste de la constatarea ca arhitectura ar putea sa se metamorfozeze functional datorita existentei unor impulsuri exogene lente, generate de unele evenimente majore (dorite sau nedorite), evolutii sociale sau conjucturi functionale sau poate fi pregatita sa se transforme pentru a da satisfactie oamenilor aflati in diferite situatii, caz in care va putea fi conceputa si in forme neconventionale, predestinate sa sufere modificari sau adaptari functionale; ea se mai poate metamorfoza si datorita evolutiei metabolice ale indivizilor sau ale mediului. Ordonarea metamorfica se mai poate explica si prin transferul unor activitati permanente, in altele temporare care pot fi mobile. Ca urmare, prin ordonarea metamorfica se vor putea anticipa viitoarele prefaceri ale arhitecturii de conceptie uzuala sau se vor putea transfera calitatile acesteia unor forme neconventionale.
Dinamica.
Formele volumetrice si spatiale exprima functia initiala care activeaza si justifica existenta cladirii. De-a lungul timpului, foarte multe cladiri si-au schimbat destinatia, chiar daca s-a pastrat, in buna masura, forma de inceput. Functia oricarei cladiri reprezinta activitatea pe care o desfasoara oamenii in acel loc, activitate care este similara cu actiunea. Aproape orice componenta a ambiantei arhitecturale este rezultatul miscarii oamenilor sau a diferitelor fenomene precum ar fi forta gravitationala, lumina, acustica, variatiile termice etc. Toate componentele devin insa si stimulatoare de miscare prin interesul mai mult sau mai putin atractiv din punctul de vedere functional sau estetic , iar ca urmare multe dintre detaliile arhitecturale capata semnificatii in functie de miscarea oamenilor.
Relatiile dintre spatii din diverse scheme sintetizeaza si structureaza functiile, care insa se pot schimba in timp, asa cum demonstreaza experienta istorica. Drept urmare miscarile temporale ale functiilor initiale sunt prevazute de arhitectii moderni, inca din proiectare , pentru ca ulterior spatiile sa se poata transforma sau adapta oricarei necesitati functionale, transformari care se pot produce prin activarea componentelor ambientale ce se vor supune acestui proces anticipat.
Arhitectura si natura.
Relatiile reciproce dintre natura si arhitectura se manifesta si sub aspectul unor trasaturi comune, si sub acela al unor influente reciproce.
In natura, indivizii nu pot exista izolat, rupti de mediu: intre individ si mediul existentei sale are loc un neincetat schimb de substanta, energie si informatie, ceea ce intretine o transformare continua a cleor doi parteneri. In cazul materiei vii, individul traieste cat timp schimbul se pastreaza sub semnul echilibrului; acest schimb se numeste metabolism, iar modificarile survenite in organismul individului-viata.
Metabolismul poate fi definit ca doua tipuri de transferuri (de substanta, energie, informatie), indreptate in sensuri diferite: anabolismul sau asimilarea, prin care se fac trecerile dinspre mediu spre organism, si catabolismul, sau dezasimilarea, prin care se fac trecerile in celalalt sens, dinspre organism spre mediu.
Si in cazul mediului architectural, pot fi definite "organisme". Aflate in relatie cu cadrul inconjurator- natural, artificial sau mixt -relatie caracterizata tot printr-un schimb de substanta, energie si informatie. Se poate evidentia in cazul "organismelor arhitecturale", prezenta unui anume gen de metabolism. Exista insa cateva diferentieri importante, prima fiind aceea ca atat "organismul", cat si mediul il implica, in acest caz pe om , presupun prezenta lui. Apoi, desfasurarea in timp a metabolismului are o desfasurare cu totul aparte, in genere : nasterea si cresterea se petrec relativ repede, timp in care anabolismul este covarsitor, ; urmeaza o indelungata viata de-a lungul careia modificarea organismului arhitectural este minima , schimbul manifestandu-se mai ales in privinta energiei (lumina, caldura, etc) si informatiei; in sfarsit survine o moarte cand catabolismul triumfa. Deficienta de baza a organismului architectural ar fi viata lipsita de mobilitate , de posibilitatea adaptarii la rapidele modificari functionale, caracteristice pretentiilor societatii.
"Arhitectura este muzica solidificata"
Goethe
Ritmul vietii.
Repetarea ritmica a anotimpurilor , miscarile regulate ale corpurilor ceresti , reproducerea si perpetuarea speciilor vegetale si animale, bataile inimii si repiratia etc.-toate fenomenele din noi insine si din jurul nostru, de pe pamant si din cosmos, se produc potrivit unor ritmuri specifice, integrate intr-o ritmicitate cosmica unica,intr-un sistem unitar, care imbratiseaza totul, la toate nivelurile, de la proton pana la galaxie si univers. Iar acest sistem al ritmicitatii universale este atat de bine proportionat in nenumaratele sale componente, incat functioneaza fara gres, din totdeauna si pana la sfarsitul veacurilor.
Ritmicitatea este prorprie naturii, iar ritmurile sale sunt multe si variate. Inima noastra si plamanii urmeaza cicluri ritmice, a caror perioada este adaptata nevoilor trupului. Multe dintre ritmurile naturii sunt ca bataile inimii: ele se ingrijesc de sine, pulsand undeva "in fundal". Alte ritmuri sunt ca respiratia: exista un tipar simplu, pentru cazul in care nu se intampla nimic neobisnuit, dar exista un mecanism de control mult mai complicat care poate intra rapid in functie atunci cand este necesar si care adopta ritmurile la necesitatile imediate.
Principiul aflat la baza multor cicluri biologice de acest fel este conceptul matematic de oscilator-o unitate a carei dinamica naturala obliga sa repete acelasi ciclu de comportare mereu si mereu. Multe din oscilatii apar din stari stationare. Atunci cand conditiile se schimba, un sistem care se afla in stare stationara poate iesi din repaus, intrand in vibratie periodica. Biologia face sa se agate intre ciclurile naturale "circuite" uriase de oscilatori, care interactioneaza unul cu celalalt pentru a crea tipare complexe de comportare - "retele de oscilatori cuplati".
In artele dinamice (muzica, coregrafia, etc.), ritmul este o oglindire-creata la scara mica de catre autorul operei,- a ritmurilor si ritmicitatii existente in univers si deci si in instinctul uman.. Apare ideea ca ritmul nu poate exista decat in corelatie cu timpul. Matila C. Ghyca l-a definit astfel: ritmul este periodicitate perceputa. Insa ritm se regaseste si in artele plastice, precum si - mai ales- in arhitectura.
Ritmul plastic, materializat, este perceput nu numai in spatiu ci si in timp. S-a constatat ca ochiul omului nu percepe concomitent toate elementele ordonate "ritmic" pe un spatiu amplu (chiar daca acest spatiu nu depaseste unghiul maxim de vedere simultana), ci succesiv la intervale de timp.
Ritmul joaca un rol de seama in punerea in proportie, fiind perceput ca estetic : place in mod instinctiv ochiului, deoarece viata, nu numai a omului, ci in general, a tuturor speciilor si indivizilor regnurilor vegetal si animal, se defasoara ritmic.
Alta manifestare a ritmului este , intr-o serie de forme analoage, trecerea succesiva de la o forma la alta, dupa o anumita regula de recurenta.
Ritmurile arhitecturii moderne, imbina si incearca sa exprime nu doar o estetica a volumetriei ce imbraca un sistem constructiv, ci si pe cea a functiunii interioare.
Dincolo de cautarile arhitectilor de a gasi ritmuri noi extrase din regulile devenite clasice de compozitie arhitecturala, din functiuni si structuri de rezistenta, unele categorii de ritmuri ar putea sa capete sens si sa transmita anumite impresii catre privitori, analoage ritmurilor fiziologice, extrase din natura sau ale muzicii.
In arhitectura moderna ritmul devine expresia ritmurilor tehnologice fiind generat nu numai de distributia ornamentelor, golurilor si plinurilor ca in arhitectura clasica, dar si de ritmul retimorfic al materialelor de finisaj cu dimensiuni modulate, de sistemul constructiv, etc.; noua ordine ritmica in care isi desfasoara activitatea omul modern, cand miscarile regulate sunt cele ale activitatilor generate de multifunctionalitatea actiunilor necesita unele ritmuri psihologice de sustinere sau atenuare a celor mecanice.
Rolul arhitectului modern nu este doar de a inventa noi modalitati de ritmare pe considerente consacrate, ci de a le alege pe cele generate de tehnologiile noi care sa se potriveasca cel mai bine creatiilor sale.
"Arhitectura, aceasta creatie umana, nu este de fapt altceva decat aplicarea unor principii care sunt nascute in afara noastra si pe care noi ni le insusim prin observatie .(.) Intreaga geometrie exista in ordinea universala, noi i-am observat legile si le aplicam."
Violet Le Duc
De-a lungul multor secole, gandirea umana despre natura a oscilat intre doua puncte de vedere opuse. Conform unuia dintre acestea, universal se supune unor legi fixe, imuabile, totul existand intr-o realitatea bine definite, obiectiva. Punctul de vedere opus afirma ca o asemenea realitate obiectiva nu exista: totul este o curgere, o schimbare. Asa cum spunea filozoful grec Heraclit : "Nu poti intra de doua ori in acelasi rau."
De ce multe flori au cinci sau opt petale, dar foarte putine au sase sau sapte? De ce fulgii de zapada au simetrie hexagonala? De ce tigrii au dungi iar leoparzii pete?
Anotimpurile au cicluri anuale. Unde complicate strabat oceanele; forme asemanatoare de valuri traverseaza desertul. Arce colorate de lumina impodobesc cerul sub forma de curcubee si un halou circular inconjoara uneori luna in noptile de iarna. Din nori cad picaturi sferice de apa.
Formele naturii nu se afla acolo tocmai pentru a fi admirate ci sunt de fapt indiciile vitale ale regulilor care guverneaza procesele naturale.
Aceeasi metoda de baza a aparitiei formelor, acelasi mecanism al ruperii de simetrii in universul generat prin productia de masa guverneaza cosmosul, atomul si pe noi insine.
" Vreti sa stiti ce mi-a slujit drept model? Un copac stand drept; el isi poarta ramurile, care isi poarta ramurelele, care la randu-le, isi poarta frunzele. Si fiecare parte separata crescuta armonios si maret de cand Dumnezeu-artistul a creat-o."
Antoni Gaudi
Gaudi era un copil bolnavicios, cu un temperament reflexiv accentuat de aparitia timpurie a bolilor reumatice. Se pare ca niciodata nu s-a bucurat de o sanatate prea buna. Aceasta l-a obligat sa petreaca perioade indelungate la tara, fapt care, impreuna cu un ascutit spirit de observatie, avea sa favorizeze dezvoltarea modului sau specific de a infrumta natura , fara prealabile medieri culturale. Cum spunea el insusi:" Cu ghivece de flori, inconjurat de vii si livezi de maslini, insufletit de cotcodacitul gainilor, piuitul pasarilor si zumzetul insectelor, si cu Muntii Prades la orizont , am cunoscut cele mai pure si mai placute imagini ale Naturii, care au fost totdeauna dascalul meu".
Gaudi a ajuns, dupa cate se pare, la o sinteza personala intre cunoscuta sa credinta catolica traditionala si un naturalism destul de despovarat de prejudecati. Intr-o declaratie el merge atat de departe, incat compara revelatia divina cu "cealalta calauzitoare, prin fapte, care este mereu carte a Naturii".Cunoasterea ei este indispensabila pentru artist, asa cum o demonstreaza cu un silogism in care pleaca de la celebra afirmatie a Sfantului Augustin: "Frumusetea inseamna stralucirea adevarului; intrucat arta inseamna frumusete, atunci nu poate exista arta fara adevar. Pentru a gasi adevarul trebuie sa cunoastem bine fiintele creatiei". De aici rezulta ca nu exista dascali intr-ale artei, iar scolile, conferintele, cartile si revistele sunt pentru Gaudi, "simple auxiliare". Aceasta ar explica inspiratia sa constant naturalista si insistenta cu care proclama ca adevarata originalitate rezida in intoarcerea la origini.
Studierea directa a legilor si a formelor naturale, fara medierea conventiilor transmise de istorie, are pentru acest arhitect o justificare teologica:
"Dumnezeu, afirma el, nu a facut nici o lege sterila, adica toate isi au aplicarea lor; respectarea lor si aplicarea acestor legi inseamna revelatia fizica a Divinitatii.Ceea ce nu vrea sa semnifice ca fiinta umana trebuie sa se limiteze la a transmite orbeste formele observate, caci "creatia continua, iar Creatorul se slujeste de fapturile sale; cei ce cauta legile naturii pentru a zamisli noi opere aceia colaboreaza cu Creatorul.Cei ce copiaza nu colaboreaza".
Bibliografie
Juan Antonio Ramirez- "Metafora stupului de la Gaudi la Le
Corbusier"
H. R. Radian- "Cartea proportiilor-principii si aplicatii in
arhitectura si in artele plastice"
Ian Stewart- "Numerele naturii"
