Familii si relatii intime

Familii si relatii intime

Cuprins

Concepte de baza

Familia in istorie

Evolutia vietii familiale

Felul in care nu am fost niciodata: mituri despre familia traditionala

Schimbari in modelele familiale din intreaga lume

Familiile si relatiile intime in Marea Britanie

Caracterstici generale

Dezvoltare si diversitate in modelele familiale

Inegalitatea la nivel familial

Violenta intima

Violenta domestica

Divort si separare

Atitudini in schimbare fata de viata de familie

Noile parteneriate si familiile vitrege

Alternative la formele traditionale de casatorie si ale vietii de familie

Perspective teoretice asupra familiei si a relatiilor intime

Functionalismul

Abordarile feministe

Perspective recente

Concluzie: dezbaterea cu privire la valorile familiale

Rezumat

Intrebari

Lecturi suplimentare

Legaturi internet

ATI FOST VREODATA indragostit? Cu siguranta ca da. Multi adolescenti stiu ce inseamna dragostea. Iubirea si idila asigura, pentru multi dintre noi, unele dintre cele mai intense sentimente pe care le-am trait vreodata. De ce se indragostesc oamenii? La prima vedere, raspunsul pare clar. Dragostea exprima un atasament reciproc si fizic pe care doi indivizi il simt unul pentru celalalt. In zilele noastre, putem avea indoieli cu privire la ideea ca dragostea este "pentru totdeauna", dar incercam sa credem ca a ne indragosti este o experienta ce tine de emotiile umane universale. Pare firesc pentru un cuplu care se indragosste sa doreasca o implinire personala si sexuala in relatia lor, poate prin casatorie si/sau inceperea unei familii.

Totusi aceasta situatie, care poate sa apara ca fiind "fireasca" in zilele noastre, este de fapt foarte neobisnuita. A incepe o relatie pe termen lung, sau a incepe o familie, cu cineva de care te indragostesti nu este o experienta traita de multi oameni in lume. In randul anumitor comunitati asiatice din Marea Britanie, de exemplu, norma o constituie in continuare casatoriile aranjate. In aceste situatii, a te indragosti este arareori considerat ca avand vreo legatura cu casatoria sau cu inceperea unei noi familii. Ideea fundamentarii unei relatii pe termen lung pe dragostea romantica s-a raspandit de-abia recent in societatea noastra si nu a existat niciodata in majoritatea celorlalte culturi.

Numai in vremurile moderne, in societatile occidentale industrializate, a inceput sa se faca o legatura intre dragoste si sexualitate. John Boswell, istoric al Europei medievale, a remarcat cat de neobisnuite sunt ideile noastre moderne despre dragostea romantica. In Europa Evului Mediu, de regula, nimeni nu se casatorea din dragoste. Exista si o zicala medievala: "Daca cineva isi iubeste sotia cu patima, aceasta inseamna adulter". In acele vremuri, si secole dupa, barbatul si femeia se casatoreau in principal pentru a-si pastra proprietatea in interiorul familiei sau pentru a creste copii care sa munceasca in ferma familiei. Odata casatoriti, era posibil ca ei sa devina tovarasi de viata apropiati; oricum, aceasta se intampla dupa casatorie, mai degraba, decat inainte. Oamenii au uneori aventuri sexuale in afara casatoriei, dar acestea nu tin prea mult de sentimentele pe care le asociem in mod obisnuit cu dragostea. Iubirea romantica a fost privita cel mult ca o slabiciune si in cel mai rau caz, ca un fel de boala.

Atitudinile noastre de astazi sunt aproape complet opusul. Boswell vorbeste indreptatit despre o "posibila obsesie a culturii moderne industriale" pentru dragostea romantica:

Cei implicati in acest "tumult al iubirii" tind sa o considere indiscutabila Foarte putine dintre culturile premoderne sau non-industriale contemporane ar fi de acord cu punctul de vedere conform caruia - necontroversat in Occident - "rostul unui barbat este de a iubi o femeie, iar rostul unei femei este de a iubi un barbat". Majoritatea fiintelor umane din toate timpurile si locurile ar considera aceasta o masura foarte saraca a valorii umane! (Boswell 1995: xix)

De-abia in ultimii ani ai secolul al XVIII-lea conceptul iubirii romantice incepe sa-si faca simtita prezenta. Iubirea romantica - distincta de majoritatea dorintelor nestapanite ale iubirii pasionale, mai mult sau mai putin universale - implica idealizarea obiectului sau. Ideea unei iubiri romantice coincide relativ cu apartia romanului ca forma literara, iar anvergura romanelor romantice a jucat un rol vital in raspandirea ideii iubirii romantice (Radway 1984). Pentru femei, indeosebi, iubirea romantica a implicat istorisirea propriilor biografii despre felul in care o relatie ar putea avansa catre implinire personala.

De aceea, iubirea romantica nu poate fi inteleasa ca o parte fireasca a vietii; mai degraba, ea a prins viata datorita unor influente sociale si istorice. Pentru majoritatea persoanelor din Marea Britanie de astazi, cuplul, intemeiat pe casatorie sau nu, sta la baza familiei. Cuplul incepe sa fie in centrul vietii familiale pe masura ce rolul economic al familiei intra in declin, iar iubirea, sau iubirea si atractia sexuala, devin baza formarii legaturilor de casatorie (desi, dupa cum vom vedea in continuare, in acest capitol, termenul "familie" ar trebui sa insemne, neindoielnic, doar un cuplu heterosexual si copiii lor).

Majoritatea oamenilor din societatea noastra cred ca o relatie buna se intemeiaza pe comunicarea sentimentelor raporturi intime. Ideea intimitatii, ca si multe alte notiuni curente discutate in aceasta carte, este una recenta. Dupa cum am vazut, in trecut, casatoria nu s-a bazat niciodata pe raporturi intime si comunicarea sentimentelor. Fara indoiala, ele erau importanta pentru o casatorie reusita, dar nu constituiau temeiul acesteia. Pentru cuplul modern, insa, ele sunt. Comunicarea este, in primulrand, mijlocul stabilirii unei relatii trainice si motivul rational al continuarii sale. O relatie reusita este una intre egali, in care fiecare parte are drepturi si obligatii egale. Intr-o astfel de relatie, fiecare persoana este respectata si doreste ceea ce este mai bun pentru celalalt. Discutia, sau dialogul, este lucrul cel mai important pentru a face ca relatia sa mearga. Cel mai bine este atunci cand oamenii nu se ascund unul de celalalt - adica exista o incredere reciproca. Iar pentru incredere, trebuie depus efort; ea nu poate fi luata ca atare. In sfarsit, o relatie reusita este una lipsita de orice putere arbitrara, constrangere sau violenta (Giddens 1993).

Aceasta carte a fost construita in jurul temei schimbarii sociale. Traim astazi intr-o lume turbulenta, dificila si stranie. Fie ca ne place sau nu, cu totii trebuie sa ne obisnuim cu amestecul de oportunitate si risc. Discutia de mai inainte, despre iubirea romantica, arata ca nicaieri aceasta observatie nu este mai adevarata ca in domeniul vietii personale si sentimentale.

Filmul difuzat de BBC despre romanul lui Jane Austen, Mandrie si prejudecata, ne infatiseaza o poveste clasica a iubirii romantice care depaseste toate obstacolele.

Cum putem intelege natura acestor schimbari si impactul lor asupra vietilor noastre? Urmarind ce se intampla in zilele noastre cu relatiile intime si cu familia, ca institutie sociala, putem afla cum traiau oamenii in trecut si cum traiesc astazi, in diferite societati. Prin urmare, in acest capitol ne vom indrepta atentia catre evolutia istorica a casatoriei si familiei. Vom examina apoi familiile si relatiile intime in Anglia contemporana. Sectiunea finala a acestui capitol analizeaza unele dintre perspectivele teoretice care incearca sa explice familia si relatiile intime, pentru ca in final sa ne ocupam de controversa curenta asupra "valorilor familiale".

Concepte de baza

Mai intai, trebuie sa definim cateva dintre conceptele de baza, indeosebi cele referitoare la familie, rudenie si casatorie. O familie este un grup de persoane legate direct prin relatii de rudenie, membrii adulti care isi asuma responsabilitatea cresterii copiilor. Legaturile de rudenie sunt relatiile intre indivizi stabilite fie prin casatorie, fie prin liniile de descendenta care leaga intre ele rude de sange (mame, tati, frati, urmasi etc.). Casatoria poate fi definita ca o uniune sexuala aprobata si recunoscuta social intre doi indivizi adulti. Atunci cand doi oameni se casatoresc, ei devin rude unul fata de celalalt; de asemenea, casatoria asociaza un mare numar de oameni legati intre ei prin relatii de rudenie. Parinti, frati, surori si alte rude de sange devin prin casatorie rude ale partenerului.

Relatiile de familie sunt intotdeauna recunoscute in interiorul unor grupuri mai mari de rudenie. Exista societati in care putem identifica ceea ce sociologii si antropologii numesc familia nucleara, doi adulti care traiesc impreuna intr-o gospodarie, impreuna cu copiii lor proprii sau adoptati. In majoritatea societatilor traditionale, familia nucleara era parte a unei retele mai largi de rudenie de un fel oarecare. Atunci cand rude apropiate, altele decat cuplul marital si copiii lor traiesc in aceeasi gospodarie sau intr-o relatie continua si apropiata unii fata de ceilalti, vorbim despre o familie extinsa. O familie extinsa poate include bunici, frati si sotiile lor, surori si sotii lor, matusi si nepoti.

In majoritatea societatilor occidentale, casatoria - si prin aceasta familia - sunt asociate cu monogamia. Este ilegal ca un barbat sau o femeie sa fie casatorita cu mai mult de un partener in acelasi timp. Totusi, aceasta nu se intampla pretutindeni. La jumatatea secolului XX, intr-o renumita comparatie intre cateva sute de societati, George Murdock (1949) a considerat ca poligamia, care permite unui sot sau unei sotii sa aiba mai mult de un partener, era permisa in mai bine de 80 la suta dintre ele. Exista doua tipuri de poligamie: poliginia, in care un barbat poate sa fie casatorit cu mai mult de o femeie in acelasi timp, si poliandria, mai putin raspandita, in care o femeie poate avea doi sau mai multi soti simultan.

O fotografie de familie mai putin obisnuita, infatisand un barbat din Utah, Tom Green, care practica poligamia, alaturi de cele cinci sotii si aproximativ douazeci si noua dintre copiii sai.

Cel mai cunoscut grup, care practica poligamia in Occident, este cel reprezentat de Mormonii Fundamentalisti, cu raspandire larga in Utah, in Statele Unite, unde practica este ilegala dar pedepsele sunt rare. Obiceiul de a avea mai multe femei a fost abandonat de majoritatea mormonilor acum un secol, pentru ca statul Utah sa poata deveni parte a Statelor Unite. S-a estimat ca 30 000 de fundamentalisti inca mai practicasi astazi poligamia in Utah.

Multi sociologi cred ca nu putem vorbi despre "familie" in sensul unui singur model al vietii de familie, aproape universal. Dupa cum vom vedea in acest capitol, exista multe fomre familiale diferite: familii cu doi parinti, familii vitrege, familii cu un singur parinte si asa mai departe. Sociologul Diana Gittins (1993) a sustinut ca este mult mai potrivit sa se vorbeasca despre "familii" si nu despre "familie". Referinta la "familii" accentueaza diversitatea formelor familiale. Chiar daca in mod curent putem folosi termenul de "familie", este esential sa ne reamintim diversitatea pe care acesta o acopera.

Familia in istorie

Odinioara, sociologii au considerat ca forma predominanta de familie din Europa occidentala in perioada moderna era de tipul extins. Cercetarile au aratat ca aceasta perspectiva este gresita. Familia nucleara, constand dintr-un tata, o mama si copii aflati in intretinere, pare sa fi fost multa vreme proeminenta. Marimea gospodariei pre-moderne era mai mare decat astazi, dar diferenta nu este semnificativa. De exemplu, in Anglia, in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, media gospodariei este de 4,75 persoane. Media de astazi in Marea Britanie este de 2,3 persoane (HMSO 2004). Deoarece prima cifra de mai sus include si servitorii domestici, diferenta in marimea familiei este mica.

Copiii din Europa pre-moderna adesea munceau - ajutandu-si parintii la ferma - de la varsta de sapte sau opt ani. Cei care nu ramaneau in afacerile familiei, paraseau adesea gospodaria parentala la o varsta frageda pentru a indeplini o munca in casele altora sau pentru a face ucenicie. Copiii care plecau sa munceasca in alte gospodarii isi mai vedeau arareori parintii vreodata.

Au existat factori care au oferit familiilor de atunci un caracter efemer, mult mai mult decat astazi, in ciuda ratelor mari de divort. Ratele mortalitatii (numarul de morti la mia de locuitori intr-un an) pentru oamenii de toate varstele erau foarte ridicate. O treime sau chiar mai mult dintre nou-nascutii primelor perioade ale Europei moderne nu au supravietuit primului an de viata (spre deosebire de sub 1 la suta in zilele noastre), iar femeile adesea mureau la nastere. Moartea copiiilor unuia sau altuia dintre soti adesea distrugea relatiile de familie.

Evolutia vietii familiale

Sociologul istoric Lawrence Stone a schitat unele dintre schimbarile care au condus la aparitia formelor familiale moderne in Europa, pornind de la cele pre-moderne. Stone a deosebit trei etape in evolutia familiei, intre 1500 si 1800:

1        In prima parte a acestei perioade, principala forma familiala era un fel de familie nucleara care traia in gospodarii foarte mici, dar mentinea relatii puternice cu comunitatea, inclusiv cu cei de alt neam. Aceasta structura familiala nu era distincta de comunitate. Conform lui Stone (desi unii istorici nu sunt de acord cu aceasta), familia in acea vreme nu era un centru important al atasamentului afectiv sau a dependentei pentru membrii sai. Oamenii nu traiau sau nu cautau intimitati sentimentale, de felul celor pe care le asociem astazi cu viata de familie.

In interiorul casatoriei, sexul nu era privit ca o sursa de placere, ci drept necesitate a procreerii. Libertatea individuala in alegerea partenerului si alte probleme ale vietii de familie erau subordonate intereselor parintilor, altor rude sau ale comunitatii. In afara cercurilor aristocrate, unde era uneori activ incurajata, iubirea erotica sau romantica era privita de moralisti si teologi ca o boala. Cum a aratat si Stone, in aceasta perioada, familia "era o institutie fara contururi precise, nepretentioasa, fara sa cultive sentimentele, autoritara De altfel, ea avea o viata foarte scurta, fiind adesea dizolvata prin moartea sotului sau a sotiei sau plecarea ori moartea timpurie a copiilor" (1980).

2        Acest tip de familie a fost succedat de o forma de tranzitie, care a durat din prima perioada a secolului al XVII-lea pana la inceputurile celui de al XVIII-lea. Acest din urma tip apartinea mai mult clasei dominante a societatii, dar a fost totusi important, deoarece din el s-au raspandit atitudini care au devenit ulterior aproape universale. Familia nucleara a devenit o entitate mai separata, distincta de legaturile de alte neamuri sau de comunitatea locala. Se punea din ce in ce mai mult accentul pe importanta iubirii maritale si parentale, desi se inregistreaza o crestere a autoritatii tatalui.

3        In a treia etapa, tipul de sistem familial cu care suntem familiarizati in Occident astazi a evoluat treptat. Aceasta familie este un grup constituit pe baza unor legaturi emotionale stranse, avand un grad inalt de intimitate domestica si preocupat de cresterea copiilor. El este marcat de cresterea individualismului afectiv, formarea legaturilor maritale pe baza selectiei personale, calauzita de atractia sexuala sau iubirea romantica. Incep sa fie glorificate aspectele sexuale ale iubirii in interiorul casatoriei, si nu cele extraconjugale. Familia devine mai degraba un angrenaj de consum decat unul de productie, ca rezultat al aparitiei unui numar din ce in ce mai mare de locuri de munca in afara casei. Femeia devine asociata vietii casnice, iar barbatul este vazut drept sustinatorul familiei. In ultimii ani, ideea barbatului ca sustinator de familie care "conduce" familia s-a modificat simtitor, pe masura ce a crescut numarul femeilor care ocupa un loc de munca iar structurile familiale au continuat sa se diversifice. (Vom examina in continuare, in acest capitol, toate aceste schimbari).

Istoricul John Boswell, care a fost mentionat la inceputul acestui capitol, a specificat:

In Europa pre-moderna, casatoria care incepea de regula cu un aranjament referitor la proprietate, era focalizata mai mult pe cresterea copiilor, si nu pomenea mai nimic despre dragoste. De fapt, putine cupluri se casatoreau "din dragoste", dar majoritatea ajungeau sa se iubeasca in timpul organizarii propriei lor gospodarii, in timp ce isi cresteau copiii si isi impartaseau experienta de viata. Aproape toate epitafurile care au supravietuit dedicate sotiilor evoca o profunda afectiune. Dimpotriva, in majoritatea Occidentului modern, casatoria incepe din dragose, cel mai mult este axata pe cresterea copiilor (daca exista) si se sfarseste - adesea - din probleme legate de proprietati, punct in care dragostea este absenta sau o amintire pierduta. (1995: xxi)

Foto pagina 210

Familia nucleara a constituit vreodata, cu adevarat, norma?

Felul in care nu am fost niciodata: mituri despre familia traditionala

In general, majoritatea oamenilor care scriu dintr-un punct de vedere conservator, sustin ca viata de familie a inceput sa fie subminata, in mod periculos (examinam controversa curenta asupra valorilor familiale la sfarsitul acestui capitol, pag. 245-246). Ei compara ceea ce considera un declin al familiei cu formele mai traditionale ale vietii de familie. Era familia din trecut atat de armonioasa si linistita, asa cum multi si-o inchipuie, sau aceasta este pur si simplu o fictiune idealizata? Cum sublinia Stephen Coontz in cartea ei The Way We Never Were (1992) (Felul in care nu am fost niciodata), asemenea multor viziuni din trecut asupra unei varste de aur, lumina rozalie aruncata asupra "familiei traditionale" dispare atunci cand privim in urma la ceea ce s-a intamplat cu adevarat.

Multi admira disciplina si stabilitatea familiei victoriene. Totusi, deoarece in aceasta perioada familiile sufereau indeosebi de pe urma ratelor crescute ale mortalitatii, media duratei casatoriilor era mai putin de doisprezece ani, si mai bine de jumatate dintre toti copiii erau martorii pierderii unuia sau ambilor parinti in jurul varstei de douazeci si unu de ani. Disciplina atat de admirata a familiei victoriene isi avea sursele in autoritatea stricta a parintilor asupra copiilor. Modalitatea in care era exercitata aceasta autoritate ar fi considerata astazi, dupa standardele moderne, o vatamare deosebit de grava.

Daca ne raportam la familia victoriana din anii 1850, suntem inca departe de familia ideala. In aceasta perioada, sotiile erau mai mult sau mai putin dedicate casei. Conform moralitatii victoriene, se presupunea ca femeile sunt deosebit de virtuoase, in timp ce barbatii aveau intreaga libertate sexuala posibila: multi se vedeau cu prostituate si plateau vizite regulate la bordeluri. De fapt, sotiile si sotii adesea aveau foarte putin de-a face unul cu celalalt, comunicand numai prin copiii lor. Mai mult, pentru categoriile sarace ale acestei perioade, viata de familie nu se prezenta nici macar ca optiune. In fabrici si ateliere, familiile munceau ore intregi, alocand putin timp vietii de familie. In randul acestor categorii, munca copiilor era si ea excesiva.

Cele mai recente amintiri ne conduc la anii 1950, ca timp al familiei ideale. Aceasta a fost o perioada in care femeile erau dedicate exclusiv activitatii casnice, in timp ce barbatii erau resposabili pentru intretinerea familiei. Si totusi, astazi, multe femei nu doresc revenirea la un rol pur casnic, simtindu-se in mod jalnic atunci cand nu au alta alternativa. Multe femei au avut slujbe platite in timpul celui de al doilea razboi mondial, ca parte a eforturilor de razboi. Si-au pierdut aceste slujbe de indata ce barbatii lor s-au reintors acasa. Mai mult, barbatii erau destul de distanti fata de sotiile lor, adesea respectand un standard sexual dublu foarte accentuat, cautand aventuri sexuale pentru ei insisi dar stabilind un set de reguli stricte pentru sotiile lor.

Autorul american Betty Friedan a scris un best-seller, The Feminine Mystique (Mistica feminina), care a aparut pentru prima data in 1963. Desi cercetarea sa referea la decada anilor 1950, Friedan a patruns in inima a mii de femei atunci cand a vorbit despre "problema nementionata": natura opresiva a vietii casnice limitata la cresterea copiilor, corvoada casnica si un sot care aparea doar ocazional si cu care nu era posibila nici cea mai mica comunicare sentimentala. Chiar mai rau decat viata casnica opresiva indurata de majoritatea femeilor erau alcoolismul si violenta existente in randul multor familii, intr-o vreme in care societatea nu era deplin pregatita sa faca fata unor probleme de acest fel.

Schimbari in modelele familiale din intreaga lume

Astazi, in intreaga lume, exista diferite societati cu o diversitate de forme familiale. In unele zone, cum sunt regiunile cele mai indepartate ale Asiei, Africii si Pacificul Indepartat, sistemele familiale traditionale sunt slab modificate. In majoritatea tarilor in curs de dezvoltare, totusi, schimbarile sunt mai raspandite. Originea lor este complexa, dar pot fi identificati cativa factori deosebit de importanti. Unul este raspandirea culturii occidentale. Idealurile occidentale ale iubirii romantice, de exemplu, au patruns in societati in care nu erau cunoscute inainte. Un alt factor il constituie dezvoltarea guvernului centralizat in zone in care mai inainte existau doar societati mici autonome. Vietile oamenilor sunt influentate de implicarea lor intr-un sistem politic national; mai mult, guvernele incearca de nenumarate ori sa modifice tipurile traditionale de comportament. Datorita problemei cresterii rapide a populatiei, cum se intampla in China, de exemplu (discutata anterior la paginile 245-246), statele au introdus frecvent programe care sustin familiile mici ca marime, folosirea contraceptiei si asa mai departe. O influenta suplimentara o constituie migratia pe scara larga din regiunile rurale catre cele urbane. Adesea, oamenii merg la munca in orase sau in centre comerciale, lasandu-si membrii familiei in zona de rezidenta. In timp, grupul familial nuclear se va muta cu totul in oras. In ambele cazuri, formele familiale traditionale si de rudenie pot fi slabite. In sfarsit, si poate cel mai important, oportunitatile de angajare departe de locurile de la tara, in organizatii precum birocratiile guvernamentale, mine, plantatii si - acolo unde exista - firme industriale, tind sa aiba consecinte fatale pentru sistemele familiale centrate mai inainte pe productia agricola in comunitatea locala.

In general, aceste schimbari contribuie in intreaga lume la ruperea sistemelor familiale extinse si a altor feluri de grupuri de rudenie. Acest fapt a fost evidentiat pentru prima data de William J. Goode in cartea sa World Revolution in Family Patterns (1963) (Revolutie mondiala in modelele familiale) si a fost continuata ulterior de cercetatori.

Dezvoltari recente

Cele mai importante schimbari din intreaga lume sunt urmatoarele:

1        Clanurile si alte legaturi de rudenie sunt in declin din punctul de vedere al influentei.

2        Exista o tendinta generala spre libera alegere a partenerului de viata.

3        Drepturile femeilor devin din ce in ce mai mult recunoscute, atat in ceea ce priveste initierea casatoriei, cat si luarea deciziei la nivel familial.

4        Casatoriile aranjate devin din ce in ce mai rare.

5        Societatile care odonioara erau deosebit de restrictive, cunosc astazi nivele ridicate de libertate sexuala, atat pentru barbati, cat si pentru femei.

6        Exista o tendinta generala catre extinderea drepturilor copiilor.

7        Exista un nivel de acceptare din ce in ce mai ridicat pentru partenerii de acelasi sex.

Ar fi gresit sa se exagereze aceste tendinte, sau sa se presupuna ca ele au aparut in mod uniform in lume - majoritatea sunt inca condamnate si contestate cu asprime. (Suprimarea drepturilor femeilor in Afganistan sub talibani intre 1996 si 2001 - discutata in capitolul 20, p. 852 - sta ca exemplu pentru distribuirea neuniforma a unor tendinte de acest fel). In mod asemanator, ar fi gresit sa se presupuna ca familia extinsa este pretutindeni in declin. In majoritatea societatilor de astazi, familiile extinse constituie inca norma, iar practicile familiei traditionale continua. Mai mult, se manifesta diferente intre ritmul acestor schimbari, existand reversuri si contratendinte.

Familiile si relatiile intime in Marea Britanie

Data fiind diversitatea culturala a Marii Britanii de astazi, exista aici schimbari considerabile in ceea ce priveste familia si casatoria. Diferentierile intre modelele familiale ale albilor si cele ale minoritatilor de culoare sunt cele mai evidente si va trebui sa vedem de ce se intampla astfel. Vom trece apoi la examinarea controverselor in jurul divortului si a recasatoririi legat de modelele contemporane ale vietii familiale. Sa descriem, totusi, mai intai unele dintre caracteristicile de baza care se regaseasc la aproape toate familiile din Anglia.

Caracteristici generale

Trasaturile familiei ca intreg in Marea Britanie sunt urmatoarele:

1        Asemenea altor familii occidentale, familia engleza este monogama, monogamia fiind stabilita prin lege. Cu toate acestea, data fiind rata inalta a divortului care exista astazi in Marea Britanie, unii observatori au sugerat ca modelul casatoriei engleze ar trebui sa fie numit monogamie seriala, deoarece indivizilor li se permite sa aiba un numar de sotii unele dupa altele, chiar daca nimeni nu poate avea mai multe sotii sau soti in acelasi timp. De aceea, este gresit sa se confunde monogamia legala cu practica sexuala. Este clar ca un mare numar de englezi se lanseaza in relatii sexuale cu alte persoane decat sotii sau sotiile lor.

2        Casatoria engleza se bazeaza pe ideea iubirii romantice. Dominanta o constituie individualismul afectiv, cuplurile bazandu-se pe afectiune reciproca, fundamentata pe atractie personala si compatibilitate, ca temei al intocmirii relatiilor de casatorie. Iubirea romanica, drept parte a casatoriei, a fost "consfintita" in Anglia contemporana; ea pare o parte fireasca a existentei umane, mai degraba decat o trasatura distinctiva a culturii moderne. Desigur, realitatea nu este totuna cu ideologia. Accentul pus pe stisfactia personala in casatorie a ridicat nivelul asteptarilor care uneori nu pot fi satisfacute, acesta constituindu-se drept unul dintre factorii implicati in cresterea ratelor de divort.

3        Familia engleza este patriliniara si neolocala. Caracteristica patriliniara implica preluarea numelui tatalui de catre copii. In trecut, insemna de asemenea ca proprietatea era, de regula, mostenita pe linie masculina, desi astazi acest fapt se intalneste mai rar. (Multe societati din lume sunt matriliniare - numele si deseori proprietatea sunt mostenite pe linie feminina). Un model de rezidenta neolocala inseamna un cuplu casatorit care se separa de familiile de provenienta ale fiecaruia dintre parteneri. Neolocalismul, totusi, nu este o trasatura absoluta a familiei engleze. Majoritatea familiilor din aceasta tara, indeosebi cele care sunt mai sarace, ale subclasei sau din cartierele asiatice sunt matrilocale - proaspat casatoritii stabilindu-se intr-o zona apropiata locului in care traiesc parintii miresei. (Daca cuplul traieste in apropierea sau impreunca cu parintii mirelui, atunci el este patrilocal).

4        Familia britanica este descrisa adesea ca nucleara, constand din unul sau doi parinti care traiesc intr-o gospodarie, cu copiii lor, desi unitatile familiei nucleare nu sunt prin aceasta complet izolate de alte legaturi de rudenie. Totusi, predominanta familiei nucleare s-a erodat, dupa cum vom vedea mai jos.

Dezvoltare si diversitate in modelele familiale

Conform lui Rapoport si altora, "familiile din Anglia de astazi sunt in perioada de tranzitie de la o societate in care se confruntau cu o singura norma extinsa asupra felului in care ar trebui sa arate o familie, la o societate in care pluralitatea normelor este legitima si, in esenta, dezirabila" (1982: 476). Concretizand acest argument, ei identifica cinci tipuri de diversitate: organizationala, culturala, de clasa, a cursului vietii si cohorta. Am putea adauga acestei liste si diversitatea sexuala. Diversitatea formelor familiale pe care le identifica Rapoport este mult mai clara astazi decat acum mai bine de douazeci de ani, perioada in care ea a scris acestea.

Cursul vietii este discutat si in capitolul 6, "Socializare, cursurl vietii si imbatranirea", pg. 175-178.

Familiile isi organizeaza diferit propriile obligatii casnice specifice si legaturile cu mediul social in general. Diferenta dintre familiile "ortodoxe" - femeia ca "gospodina", sotul ca "sustinator de familie" - si familiile cu adulti in care fiecare isi urmeaza cariera proprie, sau cele cu un singur parinte ilustreaza aceasta diversitate. Din punct de vedere cultural, exista o diversitate si mai mare a drepturilor si valorilor familiale decat se spune. Prezenta minoritatilor etnice (cum sunt familiile de origine asiatica sau din Indiile de Vest, care sunt discutate mai jos) si influenta unor curente precum feminismul au produs o diversitate culturala considerabila in randul formelor familiale. Diviziunile persistente de clasa intre cei saraci, clasele muncitoare calificate si diferitele categorii din randul claselor de mijloc si a celor dominante sustin diversificarile majore existente la nivelul structurii familile. Diferentierile in experienta de familie in timpul cursului vietii sunt evidente. De exemplu, cineva poate face parte dintr-o familie in care ambii parinti au stat impreuna, si ea sau el se casatoreste si apoi divorteaza. Altcineva poate sa se fi nascut intr-o familie cu un singur parinte; aceasta persoana poate sa se casatoreasca de mai multe ori si sa aiba copii din fiecare casatorie.

Termenul cohorta refera la generatiile din interiorul familiilor. Legaturile intre parinti si bunici, de exemplu, au devenit astazi probabil mai slabe decat erau odinioara. Pe de alta parte, tot mai multi oameni sunt acum de varsta inaintata, si trei familii "succesive" pot avea stranse relatii una cu cealalta: nepoti casatoriti, parintii lor si bunicii. De asemenea, exista astazi, mai mult decat vreodata inainte, si o mare diversitate sexuala in organizarea familiei. Cum homosexualitatea devine din ce in ce mai acceptata in majoritatea societatilor occidentale, partenerii si familiile se constituie pe temeiul relatiilor intre cuplurile de homosexuali si cele heterosexuale.

Famiile extinse asiatice adesea dovedesc legaturi familiale puternice.

Casatoria homosexualilor este discutata in capitolul 12, "Sexualitate si gen", pg. 434-436.

Familiile sud-asiatice

In randul diferitelor tipuri de familie britanica, exista un model distinct de majoritatea celorlalte - cel asociat cu grupurile de sud-asiatici. Populatiile de acest fel din Anglia numara mai bine de un milion de oameni. Migratia a inceput in anii 1950, din trei zone principale ale sub-continentului indian: Punjab, Gujarat si Bengal. In Anglia, acesti imigranti au constituit comunitati intemeiate pe religie, zone de origine, casta si, cel mai important, relatii de rudenie. Majoriatea celor care au imigrat aici si-au fundamentat ideile pe onoare si loialitate familiala, aproape in intregine absente in randul populatiei indigene britanice. Ei au incercat sa pastreze unitatea familiala, dar locuintele s-au dovedit a fi o problema. In zonele marginase, existau case mari, vechi; a te muta mai in centru, adesea insemna a te muta in locuinte mai mici si a destrama astfel familia extinsa.

Copiii sud-asiaticilor nascuti astazi in Anglia vin adesea in contact cu doua culturi foarte diferite. Acasa, parintii lor se asteapta sau le cer sa se conformeze normelor de cooperare, respect si loialitate familiala. La scoala, li se cere sa obtina rezultate academice performante intr-un mediu social individualist si competitional. Majoritatea aleg sa isi organizeze vietile personale si casnice in termenii subculturii etnice, in masura in care valorizeaza indeaproape relatiile conform modelului relatiilor familiale traditionale. Totusi, contactul cu cultura engleza a adus schimbari. Traditia occidentala a casatoriei "din dragoste" vine adesea in conflict cu practicarea casatoriilor aranjate in randul comunitatilor asiatice. Astfel de uniuni, aranjate de parinti si de membri familiei, sunt afirmate in credinta ca iubirea vine odata cu casatoria. Tinerilor de ambele sexe li se cere mai mult parerea in vederea randuirii casatoriilor lor.

Rezultatele statistice ale Institutului de Studii Politice cuprinse in patru sondaje nationale asupra minoritatilor etnice (Modood si altii 1997) arata ca indienii, pakistanezii, bangladezii si afro-asiaticii sunt grupurile etnice cele mai inclinate spre casatorie. In 2001, dintre toate familiile cu copii aflati in intretinere, 65 la suta dintre gospodariile asiatice sau anglo-asiatice formate dintr-o singura familie constau dintr-un cuplu casatorit, in timp ce in randul albilor si al afro-caraibeenilor, procentele sunt ceva mai scazute. Coabitarea s-a inregistrat intr-un numar mai mic in randul cuplurilor asiatice sau anglo-asiatice cu copii, relativ la alte grupuri etnice (vezi tabelul 7.1). Desi par sa existe semne ale schimbarii in randul familiilor sud-asiatice din Anglia - precum tineri care doresc sa aiba un cuvant mai mare de spus in casatorie, si o usoara rata a cresterii divorturilor si a familiilor cu un singur parinte - in general, grupurile etnice sud-asiatice din Marea Britanie continua sa aiba legaturi familiale extrem de puternice.

Famiile de negri

Familiile de origine afro-caraibeana din Anglia au si ele o structura diferita. Exista tot mai putine femei de culoare cu varste cuprinse intre douazeci si patruzeci si patru de ani care au un sot, fata de femeile albe din aceeasi categorie de varsta. Ratele divortialitatii si ale separarii sunt mai mari in randul afro-caraibeenilor decat in rindul oricaror altor grupuri etnice din Anglia. De asemenea, gospodariile cu un singur parinte sunt si ele mai frecvente in randul acestei populatii decat a oricarei alteia; totusi, spre deosebire de alte grupuri, mamele afro-caraibeene singure sunt mai des angajate in campul muncii (Modood si altii, 1997). Numarul ridicat de familii cu un singur parinte (in care marea majoritatea sunt conduse de mama) in randul populatiei negrilor sau negrilor britanici, comparativ cu alte grupri etnice, poate fi urmarit in tabelul 7.1 de mai jos.

In Marea Britanie, aceiasi factori par sa fie valabili si in randul familiilor de negri din zonele sarace ale Londrei si ale altor orase. Majoritatea discutiilor referitoare la familiile de negri se axeaza pe rata scazuta a casatoriei oficiale, dar unii observatori cred ca acest accent este pus gresit. Relatiile de casatorie nu constituie in mod necesar structura familiei de negri, asa cum se intampla in cazul altor grupuri. Retelele de rudenie extinse sunt importante in grupurile Indiilor de Vest - mult mai semnificative, referitor la legaturile maritale, decat in majoritatea comunitatilor de albi din Anglia. Se pare ca o mama singura, sustinatoare de familie, beneficiaza de o retea de suport mai puternica din partea rudelor, pe care se poate bizui. Fratii joaca si ei un rol important in majoritatea familiilor de afro-caraibeeni, ajutand la cresterea copiilor mai mici (Chamberlain 1999). Acesta contrazice ideea conform careia parintii singuri de culoare si copiii lor constituie, in mod inevitabil, familii instabile.

Tabelul 7.1 Familii britanice care au in intretinere copii: pe grup etnic ^a, 2001 (%)

Inegalitatea la nivel familial

Intre munca si ingrijire

Unul dintre factorii majori care afecteaza carierele femeilor este convingerea barbatului conform careia pentru femeile angajate, munca se situeaza pe un plan secund fata de ingrijirea copiilor. Un studiu efectuat in Anglia in anii 1980 (Homans 1987) a investigat conceptiile managerilor care intervievau femei ce doreau sa se angajaze pe posturi precum personal tehnic in serviciile de sanatate. Cercetarorii au constatat ca intervievatorii intrebau intotdeauna femeile daca au, sau intentioneaza sa aiba copii (ceea ce este astazi ilegal atat in Marea Britanie, cat si in USA).

Exista un numar mare de parinti singuri in randul populatiei afro-caraibiene din Marea Britanie.

Ei nu puneau niciodata aceste intrebari solicitantilor barbati. Atunci cand au fost intrebati de ce, au invocat doua motive: femeile cu copii pot cere concedii in timpul vacantelor de scoala, iar daca un copil se imbolnaveste, responsabilitatea ingrijrii lui este o problema ce revine mai mult mamei, decat ambilor parinti.

Unii manageri au fost convinsi ca intrebarea lor arata o "grija" fata de femeile angajate. Dar majoritatea au perceput astfel de intrebari ca parte a intentiei de a stabili cat poate fi de nadejde o femeie-aplicant. Un manager spunea:

Este oarecum o problema personala, sunt convins, dar cred ca este ceva de care trebuie sa se tina seama. Asa ceva nu i se poate intampla unui barbat, desi cred ca intr-o anumita masura este incorect - nu exista o asemenea sansa deoarece barbatul nu poate intemeia singur o astfel de familie (Homans 1987).

In timp ce biologic vorbind, barbatul nu poate "avea o familie", in sensul ca el nu poate naste copii, totusi pot fi deplin implicati in, si responsabili pentru ingrijirea copilului. O astfel de posibilitate nu a fost luat in considerare de niciunul dintre managerii studiati. Aceleasi atitudini au fost sustinute si cu privire la promovarea femeii. Se considera ca femeile erau mult mai predispuse sa-si intrerupa carierele pentru a avea grija de copiii mici, indiferent cat de inaintata le era pozitia ierarhica dobandita. Putinele femei din acest studiu, care aveau pozitii inalte pe scara ierarhica, erau toate fara copii, iar cateva dintre ele care planuisera sa aiba, in viitor, spuneau ca s-ar retrage ulterior pe alte trepte ierarhice.

Cum ar trebui sa interpretam aceste rezultate? Sunt sansele la munca ale femeilor limitate de prejudecaile barbatilor? Unii manageri si-au exprimat punctul de vedere conform caruia femeile cu copii ar trebui sa nu munceasca, ci sa se ocupe doar de copii si de casa. Totusi, din ce in ce mai multi accepta ideea conform careia femeile ar trebui sa aiba aceleasi sanse in cariera ca si barbatii. Predispozitia atitudinilor lor tine mai putin de locul de munca in sine, cat de responsabilitatile casnice de parinte. Atata timp cat majoritatea populatiei considera ca rolul de parinte nu trebuie distribuit egal intre parteneri, problema cu care se confrunta femeile angajate va persista. Asa cum a subliniat unul dintre manageri, dezavantajarea femeilor in oportunitatile carierele lor, comparativ cu barbatii, va ramane un fapt de viata.

In plus, asa cum am vazut mai inainte, media nivelului de salarizare al femeilor angajate este mult sub cea a barbatilor, desi diferenta a mai scazut putin in ultimii treizeci de ani. Chiar in interiorul acelorasi categorii ocupationale, femeile salariate castiga mai putin decat barbatii.

In cartea sa, Working Women Don t Have Wives (1994) (Femeile angajate nu au sotii), Terri Apter sustine ca femeile sunt ele insele prinse intre doua constrangeri contradictorii. Doresc si au nevoie de independenta economica, dar in acelasi timp doresc sa fie mame fata de copiii lor. Ambele scopuri sunt rationale, dar daca barbatii au sotii dedicate muncii casnice si isi pot indeplini obiectivele in felul acesta, femeile nu pot face la fel. O mai mare flexibiliate in viata ocupationala este o solutie partiala. Mult mai dificila este schimbarea atitudinilor barbatilor.

Treburile casnice

Desi in ultimii ani, in Marea Brtianie, au existat schimbari revolutionare in statutul femeilor, inclusiv acceptarea lor in slujbe ocupate odinioara preponderent de catre barbati, una dintre sferele muncii le ramane rezervata: treburile casnice. Datorita cresterii fortei de munca constituita din femei casatorite si schimbarea statusului lor care a rezultat de aici, s-a presupus ca barbatii vor contribui si ei mai mult la treburile casnice. In general, nu s-a intamplat astfel. Desi barbatii indeplinesc astazi mai multe treburi casnice decat acum trei decenii, iar femeile mai putine, echilibrul este inca inegal. Sondajele recente din Marea Britanie au stabilit ca femeile inca fac majoritatea treburilor casnice si ingrijesc copiii, dedicand in medie 4 ore si 3 minute pe zi acestor activitati, comparativ cu 2 ore si 17 alocate de barbati (HMSO 2005). Unii sociologi au sustinut ca acolo unde femeile deja lucreaza intr-o activitate platita, aceasta munca in plus, de fapt, conduce la "o a doua schimbare" (Hochschild 1989; Shelton 1992). In ultimii ani ai perioadei 1980, rezultate precum acestea au condus-o pe Arlie Hochschild la denumirea starii relatiilor dintre femei si barbati "revolutia furata". De ce treburile casnice raman in continuare in seama femeilor? Aceasta intrebare a stat in centrul unui volum semnificativ al cercetarilor din ultimii ani.

Unii sociologi au sugerat ca acest fenomen se explica mai bine ca efect al unor forte economice: treburile gospodaresti sunt efectuate in schimbul suportului economic. Deoarece femeile castiga mai putin decat barbatii, ele par sa ramana,din punct de vedere economic, mult mai dependente decat sotii lor si astfel indeplinesc o multime de treburi casnice. Daca prapastia castigurilor nu se micsoreaza, femeile sunt sortite sa ramana in pozitia lor dependenta. Hochschild a sugerat ca femeile sunt in felul acesta de doua ori oprimate de catre barbati: odata, in timpul "primei schimbari", si apoi din nou, in timpul "celei de a doua schimbari". Daca acest model al dependentei ne poate ajuta sa intelegem aspectele problemelor casnice legate de gen, el nu mai functioneaza atunci cand este aplicat unor situatii in care femeia castiga mai mult decat sotul ei. De exemplu, niciunul dintre barbatii studiati de Hochshild, care aveau un venit mai scazut decat cel al sotiilor, nu impartea cu acestea treburile gospodaresti.

Unii sociologi abordeaza problema din punctul de vedere al perspectivei interactioniste, cautand sa afle felul in care se leaga indeplinirea sau neindeplinirea treburilor casnice de rolurile de gen create de societate. De exemplu, prin intervievare si observatie participativa, Hochschild a aflat ca desemnarea sarcinilor casnice se inscrie pe linia genurilor. Sotiile trebuie sa faca majoritatea sarcinilor grele zilnice, precum gatitul si rutina curateniei, in timp ce sotii tind sa isi asume sarcini ocazionale, precum tunsul peluzei sau reparatiile casei. Diferenta principala intre aceste doua tipuri de sarcini este masura controlului pe care il are fiecare atunci cand isi indeplineste sarcina. Activitatile indeplinite de femei in casa sunt cele care tind sa le lege de un program fix, in timp ce sarcinile ce revin barbatilor sunt facute cu mai putin regularitate si sunt mai discretionare.

In cartea ei, Feeding the Family (1991) (Hranind familia), sociologul Marjorie Devault analizeaza felul in care sunt construite social, ca munca a femeilor, activitatile de intretinere a unei gospodarii. Ea sustine ca femeile indeplinesc cea mai mare parte a treburilor gospodaresti deoarece familia le "inoculeaza asocierea puternica si relativ durabila a indeplinrii activitatii cu pozitia femeii in gospodarie". Observand diviziunera responsabilitatii in ce priveste gatitul, Devault remarca ca relatiile de gen referitor la hranire si mancare "transmit mesajul ca a oferi un serviciu tine de conditia femeii, iar a-l primi, tine esential de faptul de a fi barbat". Chiar in gospodariile in care barbatii participa, o diviziune egalitara a muncii casnice intre soti este mult limitata atunci cand cuplul are copii - copiii cer o atentie constanta, iar programul de ingrijire este adesea impredictibil. Fata de sotii lor, mamele isi petrec aproape timpul crescand copiii (Shelton 1992).

Sociologii sustin ca la baza acestei distribuiri inechitabile a sarcinilor sta ideea implicita conform careia barbatul si femeia sunt responsabili pentru, si trebuie sa actioneze in domenii distincte. Barbatii sunt cei care trebuie sa intretina familia, in timp ce femeile trebuie sa aiba grija de familiile lor - chiar daca si ele o intretin, prin conditia lor de mama. Asteptari ca acestea reintaresc rolurile traditionale ale genurilor invatate in timpul socializarii din copilarie. Prin reproducerea acestor roluri in viata de zi cu zi, barbatul si femeia "construiesc genurile" si le reintaresc pentru ca societatea sa faca distinctie intre barbat si femeie.

Violenta intima

Din moment ce familia sau relatiile de rudenie fac parte din existenta tuturor, viata de familie cuprinde intreaga gama de experiente emotionale. Relatiile familiale - intre sotie si sot, parinti si copii, frati si surori, sau intre rude mai indepartate - pot fi calde si pot conduce la implinire. Dar ele pot la fel de bine sa contina si tensiuni dintre cele mai evidente, conducand la disperare sau la dobandirea unui sentiment profund de anxietate si vinovatie. Aceasta parte a vietii de familie dezminte imaginile idilice ale armoniei, adesea destul de accentuate in reclamele TV si oriunde in mass-media curenta. Violenta domestica si abuzul asupra copiilor sunt doua dintre cele mai tulburatoare aspecte.

Abuzul sexual asupra copiilor

Abuzul sexual al copiilor poate fi definit cel mai simplu drept realizarea actelor sexuale de catre adulti cu copii sub virsta consimtamantului (saisprezece ani in Anglia). Incestul refera la relatiile sexuale intre rude apropiate. De exemplu, relatiile sexuale intre frate si sora sunt incestuoase, dar nu intra in definirea abuzului. In abuzul sexual al copilului, un adult exploateaza in principal un bebelus sau un copil in scopuri sexuale. Fara indoiala, cea mai comuna forma de incest, totodata si abuz sexual al copilului, il constituie relatiile incestuoase intre tati si fiicele tinere.

In general, incestul si abuzul sexual asupra copilului sunt fenomene care au fost "descoperite" numai in ultimele cateva decenii. Desigur, s-a stiut de multa vreme ca exista astfel de acte sexuale, dar majoritatea observatorilor sociali au presupus ca tabu-ul puternic care exista fata de acest comportament il instituie ca extrem de neobisnuit. Dar nu s-a intamplat astfel. Abuzul sexual asupra copilului s-a dovedit a fi o situatie destul de obisnuita, deosebit de tulburatoare. S-a considerat ca el se regaseste cel mai adesea in randul famiiliilor sarace, totusi exista la toate nivelele ierarhiei sociale - ca si in institutii, dupa cum vom vedea in continuare.

Desi in versiunile cele mai clare natura sa este evidenta, dimensiunea exhaustiva a abuzului sexual asupra copiilor este dificil, daca nu imposibil de calculat, datorita multitudinii formelor pe care le poate lua. Nu s-a ajuns la un acord deplin unanim referitor la definitiile abuzului sexual, in general, sau cele asupra copilului, in special, nici din partea cercetatorilor, nici din cea a juristilor. O sectiune din Legea Copilului din 1989 vorbeste despre "un rau semnificativ" cauzat de o lipsa de ingrijire rezonabila - dar ce inseamna acest "semnificativ", nu se stie prea exact. Societatea Nationala pentru Protectia Copilului impotriva Cruzimii (SNPCC) defineste patru categorii de abuz: "neglijare", "abuz fizic", "abuz emotional" si "abuz sexual". Abuzul sexual este definit drept "contact sexual intre un copil si un adult in scopul obtinerii placerii de catre adult" (Lyon si de Cruz 1993).

Multe situatii de incest implica forta sau amenintarea cu violenta. In unele situatii, copiii sunt mai mult sau mai putin participanti benevoli, dar aceasta se intampla extrem de rar. Copiii sunt fiinte sexuale, desigur, si destul de adesea se angajeaza in jocuri erotice usoare sau explorarea celuilalt. Dar majoritatea copiilor supusi contactului sexual cu membri adulti din familie considera experienta respingatoare, rusionoasa sau tulburatoare. Exista astazi suficient material care sa arate ca abuzul sexual asupra copilului poate avea consecinte pe termen lung asupra victimei. Studiile de prostitutie, agresiune juvenila, evadari adolescentine si utilizatori de droguri arata ca multi dintre ei au un istoric al abuzului sexual. Desigur, corelatia nu inseamna cauzare. A demonstra ca persoanele din aceste categorii au fost abuzate sexual in copilarie, nu arata ca un astfel de abuz ar sta drept influenta cauzala asupra comportamentului lor de mai tarziu. Dupa toate probabilitatile, sunt implicati numerosi factori, precum conflictele familiale, neglijenta parentala si violenta fizica.

Violenta domestica

Putem defini violenta domestica drept abuz fizic al unui membru al familiei impotriva altuia sau altora. Studiile arata ca tintele principale ale abuzului fizic sunt copiii, indeosebi cei mici. Crima oribila asupra unei fete de opt ani, Victoria Climbié, in februarie 2000, a adus in atentia publica formele extreme de violenta domestica impotriva copiiilor. Victoria, care venea in Europa din Africa de Vest, a murit de hipotermie dupa luni de tortura si neglijenta aplicate de matusa de-a doua, Marie Therese Kouao, si de prietenul femeii, Carl Manning. Ei au fost inchisi pe viata, in noiembrie 2000. In timpul procesului, serviciile de politie, sociale si de sanatate au fost toate criticate pentru neacordarea sanselor de a salva fetita. Guvernul a ordonat o cercetare, condusa de Lord Laming, care a examinat rolul specialistilor si a facut recomandari guvernului asupra felului in care trebuie impiedicata pe viitor o asemenea tragedie (Laming 2003).

Violenta barbatului impotriva femeii este al doilea tip de violenta domestica, intalnit destulde des. In Marea Britanie, doua femei pe saptamana sunt ucise de catre partenerii lor. In fiecare clipa, 10 la suta dintre femei traiesc violenta domestica, fapt care afecteaza aproximatvi trei sferturi dintre ele, la un moment dat in vietile lor. Violenta domestica este cea mai des intalnita crima impotriva femeilor, ele fiind expuse unui risc mai mare al violentei in familie, din partea propriilor lor barbati sau a cunostintelor, chiar mult mai mare decat cel din partea unor straini (Rawstorne 2002).

Controversa asupra violentei domestice a atras atentia publicului si a mediului academic in timpul anilor 1970, ca rezultat al activitatii asumate de grupurile feministe prin intermediul centrelor de refugiu pentru "femeile batute". Inaintea acestei perioade, violenta domestica, asemenea abuzului asupra copiilor, era un fenomen ignorat cu diplomatie. Studiile feministe asupra violentei domestice au atras atentia in ce priveste prevalenta si severitatea violentei impotriva femeilor in familie. Majoritatea episoadelor violente intre soti raportate politiei implica violenta sotilor impotriva sotiilor lor, si mai putin pe cea a sotiilor care folosesc forta fizica impotriva sotilor lor. Feministii au relevat statistici prin care isi sustin opinia conform careia violenta domestica este o forma importanta de control al barbatului asupra femeii.

Pentru perspectivele asupra patriarhatului si dominatiei, vezi sectiunea "Feminismul radical", din capitolul 12, "Sexualitate si gen", pag. 471-472.

Incercand sa submineze argumentele feministe, comentatorii conservatori au pretins ca violenta in familie nu spune nimic despre puterea patriarhala a barbatului, asa cum sustin feministii, ci despre "familiile disfunctionale". Violenta impotriva femeii este o reflectare a crizei din ce in ce mai mare a familiei si a eroziunii standardelor de moralitate. Ei se indoiesc de raritatea violentei sotiilor fata de soti, si sugereaza ca barbatii sunt mai putin dispusi sa raporteze momentele de violenta indreptate impotriva lor din partea sotiilor, decat invers (Straus si Gelles 1984).

Astfel de asertiuni au fost puternic criticate de feministi si de alti cercetatori care sustin ca violenta femeilor este oricum mult mai restransa decat cea a barbatilor, si cauzeaza semnificativ mai putina vatamare fizica de durata. Ei sustin ca nu este suficient sa inregistrezi "numarul" de incidente violente inauntrul famiilor, ci este esential sa observi semnificatia, contextul si efectul violentei. "Bataia aplicata sotiei" - brutalizarea fizica regulata a sotiilor de catre soti - nu are niciun echivalent de cealalta parte. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca violenta aplicata de catre femei barbatului lor este adesea defensiva si mai putin ofensiva, femeile recurgand la violenta numai dupa ce vor fi suferit repetate atacuri in timp (Rawstorne 2002). Barbatii care abuzeaza fizic copiii sunt inclinati sa le produca vatamari grave pe termen lung, mai mult decat femeile.

De ce este violenta domestica relativ obisnuita? Sunt implicati mai multi factori. Unul il constituie intensitatea emotionala combinata cu intimitatea personala, caracteristice vietii de familie. Legaturile familiale sunt, de regula, incarcate cu emotii puternice, in care se regasesc adesea ura si iubirea. Certurile care intervin in familii pot elibera antagonsime care nu vor fi resimtite in acelasi fel in alte contexte sociale. Ceea ce pare doar un incident minor, poate precipita ostilitati pe scara larga intre parteneri sau intre parinti si copii. Un barbat care tolereaza excentricitatile in compoamentul altor femei, poate deveni furios daca sotia sa vorbeste prea mult la o cina sau dezvaluie intimitati pe care el le-ar dori secrete.

Un al doilea factor influent il constituie, in zilele noastre, toleranta si chiar aprobarea unei parti semnificative a violentei familiale. Desi sanctionata social, violenta familiala este relativ limitata in natura, putand foarte usor sa se reverse in forme mai severe de agresiune. Multi copii din Anglia au fost macar odata batuti sau loviti, fie si minor, de catre unul dintre parinti. Astfel de actiuni adesea primesc o aprobare generala din partea celorlalti, si nu sunt considerate ca "violenta" - desi exista o presiune din ce in ce mai mare din partea unor grupuri din Marea Britanie de a lua exemplul majoritatii altor state europene care au legislatie ce interzice pedepsirea fizica a copiilor.

Clasa sociala

Chiar daca nicio clasa sociala nu este imuna in fata abuzului familial, majoritatea studiilor arata ca el exista mult mai mult in randul cuplurilor cu venit scazut (Cherlin 1999). Cu mai bine de trei decenii in urma, William Goode (1971) a sugerat ca barbatii cu venit scazut pot fi mult mai inclinati catre violenta, deoarece au putine alte mijloace cu care sa-si poata exercita controlul asupra lor, cum sunt un nivel ridicat al venitului sau al educatiei. In plus, nivelurile ridicate de stres, induse de saracie si somaj, pot conduce la o violenta ridicata in interiorul familiilor. In sprijinul acestor afirmatii, Gelles si Cornell (1990) au constatat ca barbatii care nu sunt angajati in munca sunt aproape de doua ori mai predisupusi sa isi agreseze victimele decat cei angajati.

Divort si separare

Amploarea divortului

Pentru o perioada indelungata in Occident, casatoria era considerata realmente indisolubila. Divorturile erau permise numai in cazuri extrem de limitate, cum ar fi neconsumarea casatoriei. Unele dintre tarile industrializate nu recunosc nici astazi divortul,dar ele sunt cazuri izolate. Majoritatea tarilor s-au orientat rapid catre posibilitatea de a acorda cu mai mare usurinta divortul. Asa-numitul sistem adversarial pare a fi caracteristic efectiv tuturor tarilor industrializate. Pentru ca un divort sa fie recunoscut, unul dintre soti trebuie sa aduca acuzatii (de exemplu, cruzime, abandon sau adulter) impotriva celuilalt. Primele legi asupra divortului "fara vina" au fost introduse in unele state la mijlocul anilor 1960. De atunci, majoritatea statelor occidentale au urmat aceasta procedura, desi detaliile difera. In Marea Britanie, Legea asupra Reformei Divortului, care a usurat obtinerea divorturilor cuplurilor si contine clauza "fara vina", a fost promulgata in 1969 si a intrat in vigoare in 1971. Principiul "fara vina" a fost consolidat ulterior printr-un nou act promulgat in 1996.

Intre 1960 si 1970, rata divortului in Marea Britanie a crescut constant cu 9 la suta pe an, dublandu-se in acest deceniu. Catre 1972, ea s-a dublat din nou, in parte ca rezultat al Legii din 1969, care a permis multora implicati in casatorii de mult "raposate", sa obtina divortul. Din 1980, rata divortului s-a stabilizat la cateva procente, dar ramane la un nivel foarte ridicat comparativ cu orice perioada de mai inainte. Aproximativ doua cincimi dintre toate casatoriile din Marea Britanie sfarsesc astazi printr-un divort. Scaderea numarului casatoriilor in fiecare an si cresterea numarului de divorturi sunt ilustrate in figura 7.1.

Ratele divortului nu sunt, evident, un index direct al nefericirii in casatorie. In primul rand, ratele divortialitatii nu includ oameni care sunt separati, dar nu sunt divortati legal. Mai mult, persoanele care sunt angajate in casatorii nefericite pot alege sa stea impreuna - deoarece cred in sanctitatea casatoriei, sau isi fac griji cu privire la consecintele emotionale ale unei rupturi, ori doresc sa ramana impreuna pentru a oferi copiilor o "familie".

Grafic

Toate casatoriile

Prima dintre casatorii ^a

Divorturi ^b

Recasatoriri ^c

^a Pentru ambii parteneri

^b Include anularile. Datele din perioada 1950-1970 sunt numai pentru Marea Britanie

^c Pentru unul sau ambii parteneri

Figura 7.1 Casatorii si divorturi, Marea Britanie (mii)

Sursa: Social Trends 34 (2004), p. 31

De ce a devenit divortul un lucru obisnuit? Sunt implicati mai multi factori legati de schimbarile sociale. Cu exceptia unui mic numar de oameni instariti, casatoria din zilele noastre nu mai are demult legatura cu dorinta de a transmite proprietatea si statutul din generatie in generatie. Cum femeile devin din ce in ce mai independente economic, casatoria nu mai este atat de mult un parteneriat economic encesar. O prosperitate generala mai mare inseamna a construi mai usor o gospodarie separata fata de odinioara, in situatia in care exista nemultumiri maritale. Faptul ca divortul nu mai este atat de stigmatizant cum era odinioara rezulta intrucatva din aceste evolutii, dar le adauga si un avant. Un factor la fel de important este tendinta crescuta de a evalua casatoria in termenii nivelelor satisfactiei personale pe care o ofera. Ratele crescute de divort nu par sa indice o insatisafactie crescuta fata de casatorie ca atare, ci o hotarare din ce in ce mai mare de a face din ea o relatie plina de satisfactii si multumire.

Familiile cu un singur parinte

Acestea au devenit din ce in ce mai obsinuite in deceniile recente.

Diane Vaughan despre "ruperea relatiei": experienta rupturii

Este extrem de dificil sa pastrezi un echilibru intre avantajele sociale si costurile nivelurilor ridicate ale divortului. Atitudini mai tolerante inseamna sfarsitul unei relatii nemultumitoare a cuplurilor, fara ca acestea sa sufere de pe urma ostracizarii sociale. Pe de alta parte, ruperea unei relatii este aproape intotdeauna stresanta din punct de vedere emotional pentru ambii parteneri si copiii lor, si poate crea dificultati financiare pentru unul sau ambii parteneri. (In casuta de mai jos, pg. 228-229, este prezenta lucrarea lui Carol Smart si Bren Neale despre experienta intretinerii familiei dupa divort).

In cartea sa, Uncoupling: The Turning Points in Intimate Relationships (1990) (Ruperea relatiei: Aspecte decisive in relatiile intime), Diane Vaughan a analizat relatiile intre parteneri in timpul separarii sau divortului. Ea a intreprins o serie de interviuri in randul a peste o suta de persoane recent separate sau divortate (in principal din clasa de mijloc) pentru a schita tranzitia de la traiul in comun la cel separat. Notiunea de rupere a relatiei refera la ruperea unor relatii intime de termen lung. Ea a constatat ca, in majoritatea cazurilor, inainte de separare fizica, a existat o separare sociala - cel putin unul dintre parteneri dezvolta un nou model de viata, devenind interesat de noi preocupari si facandu-si noi prieteni in contexte in care celalalt nu era prezent. De regula, aceasta inseamna a dezvolta secrete unul fata de celalalt - indeosebi, desigur, atunci cand este implicata o relatie de dragoste.

Conform cercetarii lui Vaughan, ruperea relatiei este adesea neintentionala la inceput. O persoana - pe care ea o numeste initiator - devine mai putin satisfacuta de relatie decat cealalta si creeaza un teritoriu independent fata de activitatile in care cuplul se angajeaza impreuna. Cu catava vreme inainte de aceasta, initiatorul se poate sa fi incercat - fara succes - sa schimbe partenerul, sa il faca sau sa o faca sa se comporte in modalitati mai acceptabile, sa aiba curajul sa imparta interesele si asa mai departe. Intr-o anumita masura, initiatorul simte ca incercarea a esuat si ca relatia s-a rupt fundamental. De aici incolo, el sau ea devin preocupati de modalitatile in care relatia sau partenerul sunt imperfecte. Vaughan sugereaza ca acesta este opusul procesului de "indragostire", la inceputul unei relatii, cand un individ se concentreaza numai pe trasaturile atractive ale celuilalt, ignorand cele care pot fi mai putin acceptabile.

Initiatorii care iau in serios o ruptura, isi discuta foarte mult relatia cu ceilalti, "comparand detaliile". Facand astfel, ei cantaresc costurile si beneficiile separarii. Pot supravietui si singur(a)? Cum vor reactiona prietenii si parintii? Vor suferi copiii? Voi fi solvabil din punct de vedere financair? Gandindu-se la toate acestea si la alte probleme, unii decid sa inceapa de la capat. Pentru cei care recurg la separare, aceste discutii si cautari ii ajuta sa faca ruptura mai putin intimidanta, fiind convinsi ca fac ceea ce trebuie. Majoritatea initiatorilor cred foarte mult in faptul ca responsabilitatea propriei lor dezvoltari devine prioritara fata de angajarea celuilalt.

Desigur, ruperea relatiei nu este in intregime, intotdeauna, decisa de un singur individ. Si celalalt partener poate sa fi decis ca relatia nu poate fi salvata. In astfel de situatii, intervine o inversare abrupta de roluri. Persoana care dorea mai inainte sa salveze relatia devine hotarata sa o sfarseasca, in timp ce celalalt initiator doreste sa o continue.

In Marea Britanie, numarul de oameni cu un singur parinte, intr-o gospodarie cu o singura familie, creste de la 4 la suta din 1971, la 12 la suta in 2003 (vezi tabelul 7.2). Este important de subliniat ca situatia de parinte singur este o categorie majoritar feminina. In medie, mamele singure se regasesc printre grupurile cele mai sarace din societatea contemporana. Multi parinti singuri, fie ca au fost vreodata casatoriti sau nu, inca se confrunta cu dezaprobarea sociala ca si cu nesiguranta economica. Totusi, expresiile de mai inainte si unele din ce in ce mai stigmatizatoare - precum "sotii dezertoare", "familii fara tata" si "case distruse" - tind sa dispara.

Categoria de parinte unic are o intensiune extrem de diferita. De exemplu, mai bine de jumatate dintre mamele vaduve au un loc de munca, dar marea majoritate a femeilor care nu au fost casatorite vreodatra traiesc in locuinte inchiritate. Conditia de parinte unic tinde sa fie schimbatoare, iar limitele sale sunt mai degraba estompate: exista multiple cai de a intra in situatia de parinte unic si de a iesi din ea. In cazul unei persoane al carei sot a decedat, ruptura este evidenta - desi chiar si aici o persoana poate sa fi trait realmente pe cont propriu daca partenerul statuse in spital cu catava vreme inainte sa moara. Totusi, aproximativ 60 la suta dintre gospodariile actuale cu un singur parinte rezulta din separare sau divort.

Printre familiile britanice cu un singur parinte, cea mai rapida crestere o inregistreaza categoria mamelor singure, a celor care nu s-au casatorit niciodata. In ultimii ani ai perioadei 1990, ele constituiau 9 la suta din totalul numarului de familii cu copii in ingrijire (vezi tabelul 7.3). Dintre acestea, este dificil de aflat cate au optat in mod deliberat pentru a-si creste singure copiii. Majoritatea oamenilor nu doresc sa fie parinti singuri. Studiul longitudinal Millenium Cohort Study*, care urmareste de regula parcursurile vietilor copiilor nascuti in anii de inceput ai acestui secol, au concluzionat ca femeile tinere sunt mult mai inclinate sa devina mame singure, proportional cu nivelul lor de educatie: cu cat este mai educata femeia, cu atat cresc sansele ca ea sa aiba un copil in cadrul casatoriei. Cercetarea arata, de asemenea, ca pentru 85 la suta dintre mamele singure, sarcina lor a fost neplanificata, spre deosebire de 52 la suta dintre cuplurile care se afla in coabitare si 18 la suta dintre cele casatorite. Pentru majoritatea mamelor necasatorite sau care nu au fost niciodata casatorite, exista o corelatie ridicata intre rata nasterilor in afara casatoriei si indicatorii de saracie si lipsurile sociale.

Tabelul 7.2 Resedintele din Marea Britanie: pe tip de resedinta si familie, 1971-2003 (%)

^a In primavara. Aceste estimari nu sunt ajustate sezonier si nu au fost ajustate pentru a lua in calcul rezultatele recensamantului din 2001

^b Pot include si copii care nu sunt aflati in intretinere

^c Datele pentru perioada 1971-1991 sunt mentionate de recensamant. Datele pentru 2001 si 2002 sunt estimari de la mijlocul anului

Sursa: Social Trends 34 (2004), p. 31.

Dupa cum am vazut mai inainte, aceste influente sunt foarte importante in explicarea numarului mare de gospodarii cu un singur parinte in randul familiilor celor din Indiile de Vest din Marea Britanie. Cu toate acestea, numarul mic al femeilor care aleg astazi sa aiba un copil sau copii fara sustinere din partea unui sot sau a unui partener, este in crestere. "Mamele singure in mod deliberat" constituie o descriere potrivita a unora dintre parintii singuri, de regula cele care au suficiente resurse pentru a-si administra in mod satisfacator gospodaria, ca parinte unic.

Crow si Hardey (1992) sustin ca marea diversitate a "parcursurilor" in interiorul si in afara familiilor cu un singur parinte inseamna ca familiile cu parinte unic, in general, nu constituie un grup coeziv uniform. Desi familiile cu un singur parinte pot avea in comun unele dezavantaje materiale si sociale, ele au o identitate colectiva scazuta. Pentru politica sociala, pluralitatea rutelor inseamna ca limitele parintelui unic, ca institutie, sunt greu de definit si trebuintele sale - greu de indeplinit.

"Tatal absent"

Perioada dintre 1930 si 1970 a fost denumita uneori perioada "tatalui absent". In timpul celui de al doilea razboi mondial, multi tati isi vedeau arareori copiii din cauza serviciilor de razboi. In perioada imediat urmatoare, intr-un numar mare de familii, femeile nu ocupau un loc de munca platit si stateau acasa pentru a ingriji copiii. Tatal era principalul sustinator de familie si, in consecinta, era la munca toata ziua; isi vedea copiii doar serile si la sfarsit de saptamana.

In ultimii ani, odata cu cresterea ratelor divortului si cu cresterea numarului de familii cu parinte unic, tema tatalui absent a inceput sa semnifice ceva diferit - anume, tatii care, in urma separarii sau a divortului, au doar un contact sporadic cu copiii lor sau deloc. Atat in Marea Britanie cat si in Statele Unite, care au printre cele mai ridicat rate de divort din lume, aceasta situatie a provocat o dezbatere intensa. Unii au proclamat "moartea institutiei tatalui".

Pagina 226

Tabelul 7. 3     Familii din Marea Britanie conduse de un singur parinte din procentajul^a tuturor familiilor cu copii in intretinere: pe baza de statut marital

^a Copiii aflati in intretinere sunt persoane intre 16 ani si 18 ani, cuprinse intr-un sistem de educatie complet, intr-o unitate familiala si traind intr-o locuinta

^b Include femeile casatorite ale caror soti nu sunt definiti ca rezidenti ai locuintei

Sursa: Social Trends 30 (2000), p. 37.

Scriind din perspective contradictorii, sociologii si comentatorii au considerat ca numarul din ce in ce mai mare de familii fara tati este cheia unei intregi diversitati de probleme sociale, de la o amploare crescanda a crimei pana la parvenitismul social, in scopul intretinerii copilului. Unii au sustinut ca copiii nu devin niciodata membri efectivi ai unui grup social, daca nu li se ofera exemple constante de negociere, cooperare si compromis intre adultii din mediul lor de viata imediat (Dennis si Erdos 1992). Conform unor argumente de acest fel, baietii care cresc fara un tata se vor lupta sa fie ei insisi parinti de succes.

Discutiile din Marea Brtianie pe aceasta tema au fost mult influentate de autori proeminenti, care s-au implicat foarte mult in aceasta controversa. In cartea sa, Fatherless America (1995) (America fara tata), David Blankenhorn sustine ca societatile cu rate inalte de divort se confrunta nu doar cu pierderea tatilor, ci si cu erodarea puternica a ideii de tata - cu consecinte sociale letale, deoarece majoritatea copiilor sunt crescuti astazi fara o figura autoritara la care sa se raporteze in situatii de nevoie. In toate societatile de pana acum, casatoria si institutia tatalui asigura un mijloc de canalizare a energiilor sexuale si agresive ale barbatului. Fara ele, aceste energii se exprima prin criminalitate si violenta. Cum sublinia un cititor al cartii lui Blankenhorn, "este mai bine sa ai un tata care vine de la o slujba plicticoasa si bea bere in fata televizorului, decat deloc" (The Economist 1995).

Oare chiar asa este? Controversa referitoare la tatii absenti o depaseste pe aceea a problemei mai generale a efectelor divortului asupra copiilor - iar acolo, dupa cum am vazut, implicatiile evidentei valabile nu sunt chiar atat de clare. Cum sublinia tot acelasi cititor: "Nu isi loveste tatal agresiv fiii agresivi? Nu sunt unii tati o alegere proasta pentru familie?" Unii cercetatori au considerat ca problema-cheie nu consta in prezenta tatalui, ci in gradul lui de angajare in viata familiala si in cea parentala. Cu alte cuvinte, configuratia familiei pare sa nu fie atat de importanta pe cat sunt calitatea ingrijirii, atentiei si suportului pe care le primesc copiii din partea membrilor familiilor lor.

In Marea Britanie, controversa asupra lipsei tatalui a castigat recent o mare atentie din partea mass-mediei prin stirile senzationale de mare profit ale grupului de presiune Fathers 4 Justice*, ai caror membri, printre altele, au aruncat un prezervativ plin cu flori rosii in fata Primului Ministru in Camera Comunelor, in mai 2004, si au escaladat zidurile Palatului Buckingham imbracati ca Batman, in septembrie 2004. Grupul sustine ca legea engleza care pretinde ca serveste "interesele" copilului, este partinitoare in favoarea mamei atunci cand intervine ruptura in cuplu, prin aceea ca nu sprijina un contact permanent al tatilor cu copiii lor.

Atitudini in schimbare fata de viata de familie

Se pare ca diferentele de clasa pronuntate afecteaza reactiile la caracterul schimbator al vietii de familie si existenta unor rate inalte de divort. In cartea ei, intitulata Families on the Fault Line (1994) (Familii aflate pe o cale gresita), Lillian Rubin a intervievat in amanunt membri a treizeci si doua de familii care faceau parte din randurile clasei muncitoare.

Stirile de senzatie date la iveala intr-un asemenea mod atrag atentia cu privire la marginalizarea sentimentelor tatilor in familie, tribunale si politica guvernamentala.

Carol Smart si Bren Neale: Fragmente de familie?

Intre 1994 si 1996, Carol Smart si Bren Neale au realizat doua runde de interviuri cu un grup de saizeci de parinti din Yorkshire-ul de vest, care erau fie separati, fie divortati in baza Legii asupra Copilului, din 1989. Aceasta lege a modificat situatia cu care se confruntau parintii si copiii referitor la divort, prin renuntarea la vechile notiuni de "custodie" si "acces", astfel incat parintii sa nu mai simta ca trebuie sa se lupte pentru pastrarea copiilor. Legea a insemnat ca relatia juridica intre copii si parintii lor nu se schimba prin divort; ea incuraja si ingijirea copiilor de catre parinti, cerand judecatorilor si tuturor celorlalti sa asculte mai mult si parerile copiilor. Smart si Neale au dorit sa afle cum se constituiau modelele familiale imediat dupa divort si cum se schimbau in timp. In investigatia lor, au comparat asteptarile parintilor referitor la cresterea copilului dupa divort in momentul separarii, cu "realitatea" situatiei lor, un an mai tarziu.

Smart si Neale au ajuns la concluzia ca educarea si cresterea copiilor dupa divort implica un proces de ajustare constanta, pe care majoritatea parintilor nu-l anticipasera si erau prost pregatiti pentru aceasta. Abilitatile parentale, ca temei ale chipei formate din cei doi parinti, nu au neaparat succes intr-o familie cu un singur parinte. Parintii erau obligati sa-si reevalueze continuu abordarile in cresterea copiilor, nu numai in termenii de "decizii importante"care le afectau copiii, dar si cu privire la aspectele cotidiene ale cresterii copiilor ce apareau acum in doua gospodarii, in loc de una singura. Dupa un divort, parintii se confrunta cu doua solicitari opuse - nevoile lor proprii de separare si distantarea de consortul anterior, si nevoia de a ramane legati ca parte a responsabilitatilor co-parentale.

Smart si Neale au constatat ca experienta traita in cresterea copilului dupa divort era extrem de fluida si schimbatoare in timp. Atunci cand erau intervievati la un an dupa separare, multi parinti puteau privi inapoi la stadiile initiale ale cresterii de unul singur a copilului si sa evalueze deciziile parentale pe care le luasera. Adesea, parintii isi reevaluau comportamentul si actiunile in lumina sensurilor lor schimbatoare. De exemplu, multi parinti erau ingrijorati in legatura cu prejudiciul pe care l-ar suferi copiii ca rezultat al divortului, dar nu stiau cum sa transforme temerile fata de sentimentul de vinovatie intr-o actiune constructiva. Aceasta i-a determinat pe unii dintre parinti sa-si manifeste o autoritate prea mare asupra copiilor sau sa ii trateze ca pe confidentii lor "adulti". In alte situatii, aceasta a condus la instrainare, distantare si pierderea legaturilor semnificative.

In mass-media si in anumite contexte politice, spun autorii, exista o presupunere implicita - uneori chiar explicita - ca dupa divort, adultii nu mai sunt morali si incep sa actioneze in mod egoist si conform propriilor lor interese. Dintr-o data, flexibilitatea, generozitatea, compromisul si sensibilitatea dispar; se renunta la cadrul moral in care se luau mai inainte deciziile cu privire la familie si bunastare. Interviurile lui Smart si Neale in randul parintilor divortati i-au determinat sa respinga acest argument. Ei sustin ca parintii, intr-adevar, opereaza in interiorul unui cadru moral atunci cand isi indeplinesc atributiile parentale, dar aceasta moralitate este una a ingrijirii si nu un rationament moral ambiguu, intemeieat pe seturi de principii si credinte. Smart si Neale sustin ca pe masura ce parintii au grija de copii, apar si deciziile referitoare la "lucrul potrivit care trebuie facut". Aceste decizii sunt extrem de contextuale; parintii trebuie sa cantareasca un mare numar de consideratii, inclusiv efectele deciziei asupra copiilor, daca este momentul potrivit sa se actioneze si ce implicatii daunatoare ar putea avea asupra ingrijirii co-parentale. Sa vedem cum apar toate acestea din punctul de vedere al mamei, al carei ex-sot a cerut custodia copilului lor:

Am spus, "Uite, daca tu crezi ca intr-adevar, dar efectiv, poti avea grija de acesti copii tot timpul, sa nu-ti inchipui ca iti poti rezerva un week-end cu ei si apoi sa vezi cum merge si apoi, poate dupa inca un week-end, poate sa spui din nou ca i-ai avut pentru o saptamana si vezi tu cum te descurci cu ei". Dintr-odata, el s-a facut negru la fata pentru ca tocmai se gandise la asta, ca ar trebui sa fie baby-sitter pntru mine.asaca a spus "Nu". Am spus, "Uite, atunci nici macar nu cred ca ar trebui sa discutam asta, deoarece cred ca nu stii cat de greu este, de trei ani nu te ocupi de copii in fiecare zi, cred ca esti putin depasit. [Cred ca ar trebui sa ii ai] intr-o rutina normala de fiecare zi, sa-i aduci la scoala, sa ii iei de la scoala, sa le gatesti, sa le faci curat, sa ii speli si sa le calci rufele, sa ii ajuti la teme, daca sunt bolnai, sa-i ingrijesti. Si apoi mai discutam, reevaluam situatia"

(Smart si Neale 1999)

Aici, mama incerca sa caute "lucrul cel mai bun de facut" in timp ce punea in balanta factori multipli. In contextul unei relatii dificile cu sotul ei anterior si nevoia de a isi apara progresul pe care il facuse cu privire la dezvoltarea propriei persoane, ea inca mai incerca sa lucreze constructiv cu el in interesul copiilor.

Smart si Neale au ajuns la concluzia ca divortul da nastere unor schimbari de situatii, care pot fi arareori "lamurite" odata pentru totdeauna. Indeplinirea cu succes a atributiilor de parinte dupa divort cere o negociere si comunicare constante. Daca Legea asupra Copilului din 1989 a adaugat o flexibilitate necesara indeplinirii rolului contemporan de parinte dupa divort, accentul pus pe bunastarea copilului poate omite rolul crucial jucat de calitatea relatiilor intre parintii divortati.

Ea a ajuns la concluzia ca, in comparatie cu familiile clasei de mijloc, parintii care fac parte din clasa muncitoare tind sa fie mai traditionalisti. Normele pe care le-au acceptat parintii clasei de mijloc, cum ar fi exprimarea deschisa a sexului premarital, sunt mult mai mult dezaprobate de membrii clasei muncitoare, chiar acolo unde acestia nu sunt deosebit de credinciosi. De aceea, in familiile de muncitori, exista o mai mare tendinta a unui conflict intre generatii.

Tinerii din studiul lui Rubin sunt de acord ca atitudinile lor fata de comportamentul sexual, casatorie si diviziunile de gen sunt distincte de cele ale parintilor lor, fara a cauta doar placerea. Ei sustin ca apartin, pur si simplu, unor valori diferite de cele ale generatiilor de dinainte.

Rubin a ajuns la concluzia ca femeile tinere intervievate manifesta, referitor la casatorie, o atitudine ambivalenta mult mai pronuntata decat generatia parintilor lor. Ele erau perfect constiente de imperfectiunile barbatilor si discutau despre explorarea optiunilor valabile si despre felul in care si-ar putea trai deplin viata, si intr-un mod cat mai deschis posibil, mai mult decat mamele lor. Schimbarea generationala in randul atitudinilor barbatilor nu era atat de mare.

Cercetarea lui Rubin a fost facuta in Statele Unite, dar rezultatele ei concorda foarte mult cu cele ale cercetatorilor din Marea Britanie si din alte tari europene. Helen Wilkinon si Geoff Mulgan au realizat doua studii extensive referitoare la barbati si femei cu varste cuprinse intre optsprezece si treizeci si patru de ani, in Marea Britanie (Wilkinson 1994; Wilkinson si Mulgan 1995). Ei au ajusn la concluzia ca s-au petrecut schimbari majore in viziunea tinerelor femei, indeosebi, si ca valorile acestui grup de varsta contrasteaza in general cu cele ale generatiilor mai in varsta din Marea Britanie.

In randul tinerelor femei exista o "dorinta de autonomie si realizare de sine, atat prin munca cat si prin familie", si "valorizarea riscului, a framantarilor si a schimbarii". In acesti termeni, exista o convergenta din ce in ce mai mare intre valorile traditionale ale barbatilor si noile valori ale femeilor. Valorile tinerei generatii, sugereaza Wilkinson si Mulgan, au fost configurate de mostenirea libertatii aproape innaccesibila generatiilor de mai inainte -libertatea de munca a femeilor si controlul propriei lor reproduceri, libertatea mobilitatii valabila pentru ambele sexe si libertatea de a-si defini propriul stil de viata. Astfel de libertati determina o mai mare deschidere, generozitate si toleranta; dar ele pot produce si un individualism ingust, egoist si fara increderea in ceilalti. 29 la suta dintre respondentele esantionului si 51 la suta dintre respondenti doreau sa "intarzie, pe cat de mult posibil, faptul de a avea copii". In randul femeilor de saizeci de ani si pana la douazeci si patru de ani, 75 la suta credeau ca parintii unici pot aduce pe lume copii, la fel  de bine cum poate si un cuplu. Conform studiului, casatoria isi pierde din farmec atat pentru femeile catsi pentru barbatii sin aceasta grupa de varsta.

Noile parteneriate si familiile vitrege

Recasatorirea

Recasatorirea poate implica situatii diferite. Unele cupluri obtinute prin recasatorire se constituie in primii douazeci de ani de la prima casatorie, niciunul dintre ele neaducand pe lume vreun copil in noua relatie. Fiecare dintre membrii unui cuplu care se recasatoreste dupa douazeci, treizeci sau patruzeci de ani poate sa ia la el un copil sau mai multi din prima casatorie. Cei care se recasatoresc la varste inaintate pot avea copii adulti cu care nu traiesc niciodata in aceeasi gospodarie in care s-au stabilit drept cuplu recasatorit. Pot aparea si copii in noua casatorie, in situatiile in care noul partener a fost mai inainte singur, divortat sau vaduv, contribuind la multiplicarea combinatiilor posibile. De aceea, generalizarile despre recasatorire trebuie sa fie facute cu o deosebita prudenta, desi unele aspecte sunt general valabile.

Casatoria Printului Charles cu Camilla Parker-Bowles marturiseste despre semnificatia solida a casatoriei in Marea Britanie. Poate ca ei sunt cei mai faimosi parinti vitregi britanici din zilele noastre.

In 1900, aproximativ noua din zece casatorii din Marea Britanie erau prime casatorii. Majoritatea recasatoririlor implicau cel putin o persoana vaduva. Odata cu cresterea ratei divortului, nivelul recasatoririi a inceput si el sa urce, si un numar din ce in ce mai mare de recasatoriri a inceput sa implice oameni divortati. In 1971, 20 la suta dintre casatoriri erau recasatoriri (pentru cel putin unul dintre parteneri); in 2001, aceasta cifra se ridica la peste 40 la suta (asa cum se arata in figura 7.1 la pagina 223).

Se pare ca persoanele de ambele sexe care nu au sot considera ca cea mai buna modalitate de a maximiza sansele de a se casatori este de a fi fost deja o data casatorit! Persoanele care s-au casatorit si au divortat se recasatoresc mult mai repede decat persoanele singure din grupe de varsta comparabile cu cele care se pot casatori pentru prima data. La toate nivelele de varsta, barbatii divortati sunt mult mai inclinati sa se recasatoreasca decat femeile divortate: trei din patru femei divortate, si cinci din sase barbati divortati se recasatoresc. In termeni statistici, cel putin, recasatoririle au mai putin succes decat primele casatorii. Ratele divortului din a doua casatorie sunt mai mari decat cele din primele casatorii.

Aceasta nu inseamna ca recasatoririle sunt destinate esecului. Persoanele divortate pot avea asteptari mai mari referitor la casatorie decat cei care nu au mai fost casatoriti. Totusi, acestea pot fi mult mai pregatite sa-si dizolve noile casatorii decat cei care s-au casatorit doar o singura data. Se poate ca recasatoririle sa fie, in medie, mai satisfacatoare decat primele casatorii.

Famiile vitrege

Termenul familie vitrega refera la o familie in care cel putin unul dintre adulti are copii dintr-o alta casatorie sau relatie. Adesea, sociologii considera astfel de grupuri drept familii reconstituite. Exista, desigur, bucurii si beneficii asociate familiilor reconstituite si amplificarii familiilor extinse care rezulta de aici, dar tind sa apara si unele dificultati. In primul rand, de regula, exista un parinte biologic care traieste in alta parte si a carui influenta asupra copilului sau copiilor pare sa ramana puternica.

In al doilea rand, relatiile de cooperare intre persoanele divortate sunt adesea incordate in momentul in care unul sau amandoi se recasatoresc. Iata cazul unei femei cu doi copii, care se casatoreste cu un barbat care are si el doi, si toti traiesc laolalta. Daca parintii "din afara" insista pentru vizite ale copiilor efectuate la acelesai intervale ca si mai inainte, tensiunile majore implicate in incercarea de a suda aceasta noua familie vor fi iritante. De exemplu, se poate dovedi imposibil ca noua familie sa se poata reuni in weekend-uri.

In al treilea rand, familiile reconstituite unesc copii din diferite medii de provenienta, care pot avea asteptari diferite cu privire la comportamentul adecvat in interiorul familiei. Din moment ce majoritatea "copiilor vitregi" fac parte din doua familii, posibilitatea conflictului referitor la obiceiuri si conceptii este considerabila. Iata o mama-vitrega descriindu-si experienta, dupa ce problema cu care s-a confruntat a condus la separare:

Exista multa vinovatie. Nu poti face ceea ce ai dori sa faci in mod normal cu propriul copil, asa ca te simti vinovat; dar daca ai efectiv o reactie normala si te infurii, te simti vinovat si pentru asta. Iti este intotdeauna teama ca vei fi incorect. Tatal ei [al fiicei vitrege] si cu mine nu am fost de acord, iar el ar fi vut sa spuna ca o dadacesc prea mult. Cu cat nu facea mai nimic ca sa o disciplineze, cu atat eu paream mai cicalitoare Doream sa ii ofer ceva, sa fiu un element al vietii ei care ii lipsea, dar poate ca nu sunt destul de maleabila.

(Smith 1990)

Exista cateva norme prestabilite care definesc relatia intre parintele vitreg si copilul vitreg. Ar trebui un copil vitreg sa isi cheme parintele pe nume, sau "tata" si "mama" sunt mult mai potrivite? Ar trebui parintele vitreg sa isi disciplineze copilul, asa cum ar face-o propriul parinte? Cum ar trebui sa trateze un parinte vitreg noul sau noua sotie a partenerului sau partenerei atunci cand isi reuneste copiii?

Familiile reconstituite sunt tipuri evolutive ale unei legaturi de rudenie, adaugiri destul de recente pentru societatile moderne occidentale; dificultatile create de recasatorire dupa divort sunt si ele noi. Membrii acestor familii isi dezvolta propriile lor modalitati de adaptare la circumstantele relativ neexplorate in care se afla ei insisi. Unii autori contemporani vorbesc despre familiile binucleare, ceea ce inseamna ca cele doua gospodarii care se constituie dupa un divort inca mai cuprind un sistem familial in care sunt implicati copiii.

Referitor la astfel de transformari bogate si confuze, poate ca cea mai potrivita concluzie este aceasta: in timp ce casatoriile se destrama prin divort, familiile ca intreg nu se destrama. Indeosebi acolo unde sunt implicati copii persista multe legaturi, in ciuda relatiilor familiale reconstruite, nascute prin recasatorire.

Familiile verticalizate*

Julia Brannen (2003) sustine ca, in Marea Britanie, traim astazi in perioada "familiilor verticalizate". Brannen sustine ca gospodaria familiala este doar o parte a unei retele de relatii de rudenie care, fiind in crestere, consta din mai multe generatii. O cauza majora a acestui fapt o constituie longevitatea oamenilor. Ea subliniaza ca la varsta de cincizeci de ani, trei sferturi din populatia Marii Britanii are cel putin un parinte care inca mai este in viata, si aproape o treime sunt bunici. Exista, de asemenea, si o crestere in numarul de familii cu patru generatii - familii care includ stranepotii.

In timp ce legaturile "verticale" intre generatiile familiale sunt intarite de cresterea sperantei de viata, legaturile "orizontale" in interiorul generatiilor devin mai slabe, pe masura ce ratele divortului cresc, ratele fertilitatii scad iar oamenii au din ce in ce mai putini copii. De aceea, Brannen aseamana familiile contemporane cu structurile lungi si subtiri ale "vrejului de fasole" (vezi figura 7.2).

Brannen a ajuns la concluzia ca bunicii asigura din ce in ce mai multe servicii intergenerationale, indeosebi ingrijirea neinstitutionalizata a nepotului. Cererea de suport intergenerational este deosebit de ridicata in randul familiilor cu un singur parinte, unde generatiile mai in varsta pot asigura adesea si un suport emotional in vremuri de criza, cum ar fi in timpul unui divort. In schimb, "generatia pivot", cuprinsa intre generatiile mai tinere si cele mai in virsta, adesea va acorda ingrijire parintilor lor (pe masura ce inainteaza in varsta), dar si copiilor lor si poate chiar nepotilor lor.

Arborele genealogic                              Familia verticalizata

David se casatoreste cu Jill                               George se casatoreste cu Helen

Colin se casatoreste   June se casatoreste John se casatoreste cu Ann Paul

cu Sally                          cu Philip

Chris Sarah

Lucy           John (parteneri)

Matthew   James

Beverly Stephanie

Figura 7.2 Arborele genealogic si familia verticalizata.

Sursa:Sociology Review 13/1 (Septembrie 2003).

Alternative la formele traditionale de casatorie si ale vietii de familie

Coabitarea

Coabitarea - in care un cuplu traieste impreuna, avand relatii sexuale, fara ca membrii sai sa fie casatoriti intre ei - a devenit din ce in ce mai raspandita in majoritatea societatilor occidentale. Odinioara, casatoria a fost temeiul definitoriu al unei uniuni intre doi oameni, dar astazi, ea nu mai este astfel. In zilele noastre, este mai potrivit sa se vorbeasca despre a deveni un cuplu sau a se destrama un cuplu, asa cum facem atunci cand discutam mai sus despre experienta divortului. Tot mai multe cupluri aflate in relatii pe termen lung aleg sa nu se mai casatoreasca, dar locuiesc impreuna si isi cresc copiii impreuna.

Pana de curand, in Anglia, coabitarea era privita in general drept ceva scandalos. In General Household Survey (Sondajul General asupra Gospodariilor), principala sursa de date asupra modelelor britanice de familii, era inclusa pentru prima data o intrebare referitor la coabitare, in 1979. Totusi, atat in randul tinerilor englezi cat si oriunde altundeva in Europa, atitudinile fata de coabitare s-au schimbat. Introdusa prin propozitia "tine de drepturile unui cuplu sa traiasca impreuna, fara intentia de a se casatori", aceasta a primit acordul unui procent de 88 la suta dintre persoanele cuprinse intre varstele de optsprezece si douazeci si patru de ani, si 40 la suta dintre respondentii in varsta de saizeci si patru de ani si peste aceasta varsta (HMSO 2004). In ultimele decenii, numarul barbatilor necasatoriti si al femeilor necasatorite care impart o gospodarie a crescut vertiginos. Numai 4 la suta dintre femeile nacute in anii 1920 coabiteaza, si 19 la suta dintre cei nascuti intre 1940. Insa, in randul femeilor nascute in anii 1960, procentul este aproape de jumatate. In 2001-2002, cifra femeilor coabitante necasatorite sub varsta de saizeci de ani era de 28 la suta; pentru barbati, cifra era de 25 la suta (HMSO 2004). Prevalenta coabitarii era mai mare in randul femeilor cu varste cuprinse intre douazeci si cinci si douazeci si noua de ani, iar pentru barbati - intre douazeci si douazeci si patru de ani (vezi figura 7.3). Desi coabitarea a devenit mai raspandita, cercetarile sugereaza despre casatorie ca este mai stabila. Cuplurile necasatorite care traiesc impreuna au o probabilitate de a se desparti de trei pana la patru ori mai mare decat cele casatorite.

Pentru cei mai multi, coabitarea in Anglia de astazi pare a fi parte a unui stadiu experimental inaintea casatoriei, desi lungimea unei astfel de coabitari creste din ce in ce mai mult si tot mai multe cupluri o aleg ca alternativa la casatorie. Adesea, tinerii au tendinta sa stea impreuna si mai degraba fac aceasta spontan, decat in mod planificat. Un cuplu care deja a avut o relatie sexuala petrece din ce in ce mai mult timp impreuna, in cele din urma unul dintre ei renuntand la familia proprie. Tinerii care traiesc impreuna anticipeaza aproape intotdeauna ca se vor casatori la o data oarecare, dar nu in mod necesar cu partenerii lor curenti. Doar putine dintre astfel de cupluri isi pun laolalta veniturile.

Intr-un studiu realizat de cercetatori de la Universitatea din Nottingham in 1999, sociologii au intervievat un esantion de cupluri casatorite si care coabitau, ce aveau copii in varsta de unsprezece ani sau mai putin, ca si un esantion al parintailor lor care inca erau casatoriti. Ei erau interesati de diferentele de implicare a persoanelor mai in varsta casatorite fata de cuplurile din tanara generatie. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca tinerii casatoriti si membrii cuplurilor coabitante aveau mai mult in comun unii cu ceilalti decat cu parintii lor. In timp ce generatiile mai in varsta vad casatoria in termeni de obligatii si indatoriri, generatia mai tanara pune accentul pe angajamentele liber consimtite. Principala diferenta in randul respondentilor mai tineri a constat intrucatva in faptul ca ei preferau sa aiba propriul lor angajament recunoscut public prin casatorie (Dyer 1999).

A ramane singur

Tendintele recente in compunerea familiala ne determina sa ne intrebam daca nu cumva devenim o natiune de persoane singure. In Marea Britanie, proportia familiilor cu o singura persoana creste de la 8 la suta in 1971 la 29 la suta in 2003 (HMSO 2004). In societatile occidentale moderne, concursul catorva factori a determinat cresterea numarului de persoane care traiesc singure. Unul este tendinta catre casatoriile cat mai tarzii - in 2001, persoanele din Marea Britanie se casatoreau in medie cu sase ani mai tirziu decat cele din anii 1970 (cum arata tabelul 7.4); altul, dupa cum am vazut, este cresterea ratei divortului. Inca unul il constituie tot mai multe persoane in varsta la nivelul populatiei, ai caror parteneri au murit (discutata in capitolul 6, pag. 188-190). Aproape jumatate din gospodariile cu un singur membru din Marea Britanie sunt gospodarii formate dintr-un singur pensionar.

A fi singur inseamna ceva diferit, in perioade diferite ale cursului vietii. Majoritatea persoanelor in varsta de douazeci de ani nu sunt casatorite, asa cum ar trebui sa fie. In jurul varstei de treizeci de ani, totusi, doar o mica parte dintre barbati si femei nu au fost casatorite niciodata. Majoritatea persoanelor singure in varsta de cincizeci de ani sunt divortate si "intre" casatorii, iar cele de peste cincizei de ani sunt vaduvi sau vaduve.

Conceptul cursului vietii a fost discutat in capitolul 6, "Socializarea, cursul vietii si imbatranirea", pg. 175-178.

Mai mult ca oricand, tinerii isi parasesc familiile pentru a incepe, pur si simplu, o viata independenta, mai degraba decat pentru a se casatori (care a fost, in trecut, una dintre modalitatile cele mai obisnuite de a pleca de acasa). De aici, se pare ca tendinta de a "ramane singur" sau de a trai pe cont propriu poate fi parte a tendintei societale de a valoriza independenta in dauna vietii de familie. Totusi, chiar daca "a fi singur" poate deveni o modalitate din ce in ce mai obisnuita de a pleca de acasa, majoritatea oamenilor se casatoresc in cele din urma.

Perspective teoretice asupra familiei si a relatiilor intime

Studiul familiei si al vietii de familie a fost abordat diferit de sociologi cu convingeri opuse. Majoritatea perspectivelor adoptate doar de cateva decenii par astazi mult mai putin convingatoare in lumina cercetarilor recente si a schimbarilor importante din lumea sociala. Desigur, este bine sa urmarim pe scurt evolutia gandirii sociologice inainte de a ne indrepta catre abordarile contemporane asupra studiului familiei.

Functionalismul

Perspectiva functionalista considera ca societatea este un set de institutii sociale, care indeplinesc functii specifice pentru a asigura continuitatea si consensul. Conform acestei perspective, familia indeplineste sarcini importante, prin care contribuie la satisfacerea nevoilor de baza ale societatii si ajuta la perpetuarea ordinii sociale. Sociologii care au lucrat in temeiul traditiei functionaliste au considerat ca familia nucleara indeplineste anumite roluri in societatile moderne. Odata cu avantul industrializarii, familia a devenit mai putin importanta ca unitate de productie economica si mai concentrata pe reproducere, cresterea copiilor si socializare.

Conform sociologului american Talcott Parsons, principalele doua functii ale familiei sunt socializarea primara si stabilizarea personalitatii (Parsons si Bales 1956). Socializarea primara este procesul prin care copilul invata normele culturale ale societatii in care s-au nascut. Deoarece aceasta se intampla in primii ani ai copilariei, familia este arena cea mai importanta a dezvoltarii personalitatii umane a copilului. Stabilizarea personalitatii refera la rolul pe care il joaca familia in asistarea emotionala a membrilor familiali adulti. Casatoria intre barbati si femei adulte este modul in care personalitatile adulte se sustin si se mentin sanatoase. Se spune ca rolul familiei in stabilizarea personalitatilor adulte in societatile industriale este critic, deoarece familia nucleara adesea nu practica rudenia extinsa si este incapabila sa traseze legaturi de rudenie largi, asa cum faceau familiile inainte de industrializare.

Parsons a considerat ca familia nucleara este unitatea cea mai bine echipata pentru a face fata cererilor societatii industriale. In "familia conventionala", un adult poate munci in afara casei, timp in care celalalt adult are grija de casa si de copii. In termeni practici, aceasta specialiare a rolurilor in interiorul familiei nucleare implica adoptarea de catre sot a rolului "instrumental" de sustinator de familie, iar a sotiei - asumarea rolului "afectiv", emotional in mediul casnic.

In zilele noastre, perspectiva lui Parsons cu privire la familie este destul de inadecvata si depasita. Teoriile functionaliste asupra familiei au fost aspru criticate pentru ca justifica diviziunea domestica a muncii intre barbat si femeie drept ceva firesc si de la sine inteles. Totusi, considerate in propriul lor context istoric, aceste teorii sunt intrucatva inteligible. Anii imediat urmatori razboiului au fost martorii reintoarcerii femeilor la rolurile domestice si ai barbatilor la cel de sustinator de familie. Daca dorim sa criticam perspectivele functionaliste asupra familiei, atunci trebuie sa o facem de pe alte temeiuri. Punand accentul pe importanta familiei in indeplinirea anumitor functii, ambii teoreticieni au neglijat rolul pe care il detin si alte institutii - precum guvernul, media si scolile - in socializarea copilului. Teoriile neglijeaza si alternativele in formele familiale, care nu corespund modelului familiei nucleare. Familiile care nu intrau in "tipicul" de a fi constituite din membri albi, suburbane, apartinand clasei de mijloc erau considerate deviante.

Abordarile feministe

Pentru majoritatea oamenilor, familia asigura o sursa vitala de alinare si confort, dragoste si companie. Totusi, dupa cum am vazut mai inainte, ea poate fi si un loc de exploatare, de singuratate si de profunda inegalitate. Feministii au avut un mare impact in sociologie prin schimbarea viziunii asupra familiei ca taram armonios si egalitar. In anii 1970 si 1980, perspectivele feministe dominau majoritatea dezbaterilor si a cercetarilor asupra familiei. Daca mai inainte sociologia familiei s-a concentrat pe structurile familiale, dezvoltarea istorica a familiei nucleare si extinse, si importanta legaturilor de rudenie, feministii si-au indreptat ulterior atentia catre interiorul familiilor pentru a examina experientele femeilor in sfera domestica. Multi autori feministi au pus la indoiala convingerea conform careia familia este o unitate cooperativa bazata pe interese comune si suport reciproc. Ei au dorit sa arate ca prezenta unor relatii de putere inegale la nivelul familiei inseamna ca unii membri au beneficii mai mari decat altii.

Scrierile feministilor au pus accentul pe un spectru larg de subiecte, dar trei teme principale sunt de o importanta deosebita. Unul dintre principalele subiecte, pe care il vom explora in profunzime in capitolul 18, "Munca si viata economica", il constituie diviziunea domestica a muncii - modalitatea in care sunt alocate sarcinile intre membri unei gospodarii. In randul feministilor exista diferite opinii referitor la aparitia istorica a acestei diviziuni. In timp ce unii o vad ca un rezultat al capitalismului industrial, altii pretind ca ea este legata de patriarhat si este anterioara industrializarii. Eista motive pentru care putem crede ca diviziunea domestica a muncii a existat inainte de industrializare, dar pare evident ca productia capitalista a adus o distinctie mul mai pronuntata intre sferele casnica si cea a muncii. Acest proces a avut ca efect cristalizarea "sferelor masculine" si a celor "feminine" si relatiile de putere care se resimt si astazi. Pana de curand, modelul barbatului sustinator de familie a fost foarte raspandit in majoritata societatilor industrializate.

Sociologii feministi au intreprins studii asupra felului in care barbatii si femeile isi impart sarcinile domestice, cum ar fi ingrijirea copilului si gospodaria. Ei au investigat validitatea unor pretentii de genul "familiei simetrice" (Youg si Willmott 1973) - convingerea ca familiile devin mai egalitare in timp, in distribuirea rolurilor si a responsabilitatilor. Rezultatele au aratat ca femeile continua sa poarte principala responsabilitate a sarcinilor domestice si se bucura de mai putin timp liber decat barbatii, in ciuda faptului ca mult mai multe femei decat inainte ocupa si un loc de munca in afara casei (Hochschild 1989; Gershuny 1994; Sullivan 1997). In legatura cu aceasta, unii sociologi au urmarit si o alta tema, examinand sferele contrastante ale muncii platite si ale celei neplatite, axandu-se pe contributia adusa de femei la intreaga economie prin munca neplatita depusa in sfera domestica (Oakley 1974). Altii au investigat modalitatea in care sunt distribuite resursele in randul membrilor familiei si modelele de acces si de control al finantelor familiale (Pahl 1989).

In al doilea rand, feministii au atras atentia asupra relatiilor de putere inegale care exista in randul multor familii. Un subiect foarte mult vizat, perceput ca efect al inegalitatilor la nivel familial, a fost fenomenul violentei domestice. "A bate sotia", violul marital, incestul si abuzul sexual asupra copilului - toate au primit o atentie publica mai mare in urma pretentiilor ridicate de feministi conform carora fatetele abuzive si violente ale familiei au fost multa vreme ignorate, atat in contextele dezbaterilor pur teoretice, cat si in cele juridice si in cercurile politienesti (vezi pag. 219-222 mai inainte). Sociologii feministi au dorit sa inteleaga felul in care familia serveste ca o arena pentru oprimarea de gen si chiar abuzul fizic.

Studiul activitatilor de ingrijire este o a treia zona in care feministii si-au adus contributii importante. Sfera este larga si cuprinde o diversitate de procese, de la vegherea unui membru bolnav al familiei, la ingrijirea unei rude batrane pentru o perioada mai indelungata. Grija inseamna uneori a fi pur si simplu de acord cu starea psihologica a cuiva - mai multtiautori feministi au fost interesati de "munca emotionala" in cadrul relatiilor. Femeile nu realizeaza doar sarcini concrete, cum sunt curatenia si ingrjirea copilului, dar ele investesc si un volum imens de munca emotionala in mentinerea relatiilor personale (Duncombe si Marsden 1993). In timp ce activitatile de ingrijire se bazeaza pe dragoste si emotie profunda, ele sunt si o forma de activitate care cere abilitatea de a asculta, percepe, negocia si actiona in mod creativ.

Perspective recente

In ultimele decenii, studiile teoretice si empirice feministe au generat un interes crescut in relatiile de familie si intime, atat in randul discutiilor pur teoretice cat si al populatiei in general. Termeni precum "a doua schimbare" - care se refera la dualismul rolurilor femeilor, in munca si acasa - se intalnesc in vocabularul nostru de zi cu zi. Dar deoarece ei se axeaza adesea pe controvesre specifice in cadrul sferei domestice, studiile feministe asupra familiei nu au reflectat intotdeauna tendintelesi influentele mai largi care au loc in afara gospodariei.

In ultimele decenii a aparut o cantitate semnificativa de literatura sociologica asupra familiei, construita pe temeiuri feministe, nu neaparat si documentata de acest curent. Principala preocupare o constituie transformarile mai largi care au loc in formele familiale - constituirea si dizolvarea familiilor si a gospodariilor, si asteparile evolutive la nivelul relatiilor personale. Ascensiunea divortului si a cresterii copilului ca parinte singur, aparitia "familiilor reconstituite" si a celor de homosexuali, precum si popularitatea coabitarii - toate sunt subiect de preocupare. Totusi, aceste transformari nu pot fi intelese separat de schimbarile semnificative care survin in perioada noastra moderna tarzie. Daca dorim sa inlaturam prapastia intre transformarile personale si modelele mai largi de schimbare sociala, trebui sa acordam atentie schimbarilor care apar la nivel societal, chiar global. 

Anthony Giddens: Transformarea intimitatii

In propria mea lucrare, intitulata The Transformation of Intimacy (1993) (Transformarea intimitatii), am analizat felul in care se schimba relatiile intime in societatea moderna. Introducerea din acest capitol arata ca, in societatea premoderna, casatoria nu se baza in general pe atractie sexuala sau dragoste romantica, ci era mult mai adesea legata de contextul economic in care se crea o familie sau de posibilitatea de a transmite proprietatea. In ce priveste taranimea, o viata caracterizata printr-o munca grea perseverenta era foarte putin probabila sa ofere ocazia unei pasiuni sexuale - desi existau destule oportunitati pentru barbati de a se angaja in relatii extramaritale.

Dragostea romantica, distincta de pornirile mai mult sau mai putin universale ale iubirii pasionale, s-a dezvoltat in ultimii ani ai secolului al XVIII. In ciuda promisiunii pentru o relatie egala bazata pe atractie reciproca, dragostea romantica a tins, in practica, sa conduca la dominatia barbatului asupra femeii. Pentru majoritatea barbatilor, tensiunile intre respectul cuprins in dragostea romantica si pornirile iubirii pasionale erau rezolvate separand confortul oferit de casa si sotie, de sexualitatea amantei sau a prostituatei. Siretlicul consta aici in faptul ca o femeie trebuia sa ramana virgina pana ce aparea barbatul potrivit, in timp ce barbatului nu i se aplica o astfel de norma.

Sustin ca etapa cea mai recenta a modernitatii a fost martora unei alte transformari in natura relatiilor intime, anume dezvoltarea sexualitatii flexibile. Pentru oamenii societatilor moderne, exista o libertate mult mai mare decat inainte referitor la cand, cum si cu cine fac sex (asa cum vom vedea in capitolul 12, "Sexualitate si gen"). Odata cu sexualitatea flexibila, sexul poate fi perceput distinct de reproducere. Aceasta se datoreaza in parte metodelor imbunatatite ale contraceptiei, care au eliminat mult temerile femeilor legate de sarcinile (si amenintarea vietii) si nasterile repetate. Totusi, nu doar dezvoltarea tehnologica a condus la aparitia sxualitatii flexibile; poate ca factorulcrucial il constituie dezvoltarea unei constiinte de sine, activ selectata. Acest proces poate fi descris drept cresterea reflexivitatii sociale.

Odata cu aparitia sexualitatii flexibile, exista o schimbare in natura iubirii. Am sustinut ca idealurile iubirii romantice sunt fragmentate si inlocuite de dragostea confluenta, activa si contingenta, in disonanta cu calitatile vesnice, exclusiviste ale iubirii romantice. Aparitia iubirii confluente vie cumva sa explice ascensiunea separarii si a divortului discutate mai inainte in acest capitol. Dragostea romantica insemna ca, odata ce oamenii se casatoreau, erau legati pentru totdeauna unul de celalalt, indiferent cum se dezvolta relatia lor. In zilele noastre, oamenii au mai multe posibilitati: daca mai inainte divortul era dificil sau chiar imposibil de obtinut, astazi persoanele casatorite nu mai sunt obligate sa stea impreuna daca relatia nu mai merge.

Oamenii nu mai urmaresc astazi intr-atat pasiunea romantica, ci din ce in ce mai mult idealul relatiei pure (absolute), in care cuplurile raman deoarece ele aleg sa faca aceasta. Pe masura ce dragostea confluenta se consolideaza ca posibilitate reala, cu atat mai mult dispare gandul de a-l gasi pe dl Perfect sau de a o gasi pe d-na Perfecta, devenind cruciala ideea de a avea o relatie potrivita. Relatia pura (perfecta) este sustinuta de fiecare dintre parteneri, cu gandul ca "pana data viitoare", fiecare are suficient de castigat din relatie pentru a fi interesat sa o continue in cei mai buni termeni. Dragostea se intemeiaza pe intimitate emotionala, care genereaza incredere. Ea se dezvolta in functie de masura in care fiecare dintre parteneri se dezvaluie celuilalt, prin preocupari si trebuinte, incredintandu-i-se. Fiecare dintre partenerii unei relatii monitorizeaza constant propriile temeri pentru a vedea daca din ele deriva suficienta satisfactie pentru ca relatia sa continue.

Exista foarte multe forme de relatie absoluta. Casatoria poate fi unul, desi este din ce in ce mai mult expresia unei relatii deja existente (pe masura ce numarul de cupluri care coabiteaza creste) decat o cale de a o dobandi. Totusi, relatiile absolute nu sunt limitate la casatorie sau la cuplurile heterosexuale. In unele forme, relatiile intre parteneri de acelasi sex, datorita deschiderii si a statusului negociat, ajung mai aproape de idealul relatiei absolute decat cele heterosexuale.

Unii critici au sustinut ca instabilitatea relatiei absolute, care a fost considerata o relatie intre adulti, contrasteaza cu complexitatile practicilor familiale in care sunt inclusi si copiii, si neglijeaza diferitele experiente pe care tind sa le aiba barbatii si femeile atunci cand se sfarseste o relatie (heterosexuala). Punand accentul pe relatiile dintre adulti, au spus criticii, ideea unei relatii pure reflecta ,arginalizarea copiilor si a copilariei in gandirea sociologica (Smart si Neale 1999).

Multe dintre ideile care exista in The Transformation of Intimacy se regasesc si in scrierile echipei sot si sotie, Beck si Beck-Gernsheim. Si ei sustin ca viata moderna, indeosebi o mai mare posibilitate de a alege existenta la nivel individual, a condus la transformari enorme in felul in care ne angajam in relatiile noastre intime. In cele ce urmeaza, ideile lor sunt analizate in detaliu.

Ulrich Beck si Elizabeth Beck-Gernsheim: Haosul firesc al dragostei

In The Normal Chaos of Love (1995) (Haosul firesc al dragostei), Beck si Beck-Gernsheim examineaza natura tumultuoasa a relatiilor personale, casatoriilor si modelelor familiale in culisele unei lumi aflata in schimbare rapida. Traditiile, regulile si principiile calauzitoare care se foloseau, de regula, in relatiile personale nu se mai aplica, sustin ei, indivizii confruntandu-se astazi cu o serie nesfarsita de alegeri ca parte a construirii, ajustarii, imbunatatirii sau dizolvarii uniunilor pe care le constituie. Faptul ca astazi casatoriile se intemeiaza in scopuri voluntare, mai degraba decat economice sau la indemnul familiei, aduce cu sine noi libertati si noi tensiuni. De fapt, spun autorii, ele solicita depunerea unui efort si a unei munci imense.

Beck si Beck-Gernsheim considera ca in zilele noastre exista nenumarate interese conflictuale intre familie, munca, dragoste si libertatea de a-ti urmari propriile scopuri individuale. Aceste conflicte se resimt acut la nivelul relatiilor personale, in special atunci cand trebuie sa fie impacate intre ele doua "biografii ale pietiei de munca" in loc de una. Prin aceasta, autorii vor sa spuna ca, spre deosebire de barbati, tot mai multe femei isi urmeaza carierele in decursul vietii lor. Inainte, femeile munceau mai mult sporadic in afara casei, sau aproape ca renuntau la cariera pentru a-si creste copiii. Astazi, modelele de acest tip sunt mai putin rigide decat odinioara; atat barbatii cat si femeile pun accentul pe nevoile lor personale si profesionale. Beck si Beck-Gernsheim ajung la concluzia ca, in perioada in care traim, relatiile sunt mai mult decat relatii, daca ne putem exprima astfel. Dragostea, sexul, copiii, casatoria si datoriile casnice nu numai ca sunt subiecte de negociere, dar relatiile privesc astazi si munca, politica, economia, profesiunile si inegalitatea. O selectie diferita a problemelor - de la cele mundane la cele mai profunde - cu aceasta se confrunta cuplurile moderne.

Si atunci, poate ca este mai putin surprinzator faptul ca antagonismele intre barbati si femei sunt in crestere. Beck si Beck-Gernsheim sutin ca "lupta dintre sexe" este "drama centrala a vremurilor noastre", asa cum evidentiaza cresterea industriei consilierii familiale, tribunalele pentru familie, grupurile de suport marital si ratele divorturilor. Insa, indiferent de "fragilitatea" casatoriei si a vietii de familie din zilele noastre, ele raman importante pentru oameni. Divortul este din ce in ce mai obisnuit, dar ratele recasatoririlor sunt si ele inalte. Rata nasterilor este si ea in declin, dar exista o cere uriasa de tratamente pentru feritlitate. Tot mai putini oameni pot alege sa se casatoreasca, dar dorinta de a trai cu cineva, ca parte a unui cuplu, este in mod sigur sustinuta cu staruinta. Ce explica aceste tendinte concurente? Conform autorilor, raspunsul este simplu: dragostea. Ei sustin ca astazi, "lupta sexelor" este cea mai evidenta indicatie posibila a "foamei de iubire" a oamenilor. Ei se casatoresc de dragul iubirii si divorteaza tot de dragul iubirii; se angajeaza intr-un ciclu fara de sfarsit al sperantei, regretului si reincercarii. Chiar daca tensiunile intre barbati si femei sunt puternice, ramane o speranta si credinta profunde in posibilitatea de a gasi adevarata dragoste si implinire.

Puteti crede ca "dragostea" este un raspuns prea simplist la complexitatile perioadei pe care o traim. Dar Beck si Beck-Gernsheim sustin ca iubirea a devenit atat de importanta tocmai pentru ca lumea noastra este atat de coplesitoare, impersonala, abstracta si intr-o rapida schimbare. Conform autorilor, dragostea este singura situatie in care oamenii se pot regasi pe ei insisi cu adevarat si se pot lega unii de ceilalti. In lumea noastra de risc si nesiguranta, scriu ei, dragostea este reala:

Dragostea este cautarea sinelui, o sete de a intra in contact efectiv cu mine si cu tine, de a ne impartasi trupurile, gandurile, de a ne intalni unul pe celalalt fara retineri, a face confesiuni si a fi iertat, a intelege, a confirma si sustine ceea cea fost si ceea ce este, nazuind la o casa si la incredere pentru a contraataca indoielile si anxietatile pe care le genereaza viata moderna. Daca nimic nu pare cert sau sigur, daca pana si respiratia este riscanta intr-o lume poluata, aunci oamenii alearga dupa visele amagitoare ale iubirii pana ce brusc, ele se transforma in cosmaruri (1995: 175-176).

Dragostea este disperata si, totodata, linistitoare, sustin ei. Este o "forta puternica ce asculta de reguli proprii si isi inscrie mesajele in asteptarile oamenilor, anxietatile si modelele comportamentale". In lumea noastra fluctuanta, ea a devenit o noua sursa de credinta. Criticii au atacat accentul exclusiv pus de Beck si Beck-Gernsheim pe heterosexualitate - ei sustin ca ca lupta intre sexe este "drama principala a vremurilor noastre" - prin care, sustin ei, se marginalizeaza relatiile homosexuale (Smart si Neale 1999).

Zygmunt Bauman: Dragostea fluida

In cartea sa, Liquid Love (2003) (Dragostea fluida), sociologul Zygmunt Bauman sustine ca relatiile din zilele noastre constituie "cele mai arzatoare subiecte de barfa si singurul joc valoros jucat pe fata, in ciuda tuturor riscurilor". Cartea sa vorbeste despre "fragilitatea legaturilor umane", despre sentimentul de nesiguranta generat de aceasta fragilitate si raspunsurile noastre la el.

Bauman scrie ca eroul cartii sale este "barbatul fara legaturi" (de genul celor de familie, clasa, religie sau casatorie, de exemplu) sau, oricum, barbatul fara legaturi stabile, trainice. Legaturile pe care le are eroul lui Bauman sunt unele imorale, astfel incat pot fi schimbate constant, cu o mica intarziere, in functie de circumstante. Pentru Baumann, circumstantele se schimba adesea - el foloseste metafora "fluid" pentru a descrie societatea moderna, a carei caracteristica principala o constituie schimbarea constanta si lipsa de legaturi durabile.

Bauman sustine ca intr-o lume a "individudalizarii" crescande, relatiile sunt o binecuvantare cu dublu tais; ele sunt pline de dorinte conflictuale, care influenteaza in diferite feluri. Pe de o parte, exista dorinta unei sigurante mai mari decat cea obtinuta prin intensificarea legaturilor dintre noi si partenerii nostri. Ca atare, sustine Bauman, pendulam intre doua polaritati - a sigurantei si a libertatii si deseori alergam la experti - terapeuti sau autori de editoriale - pentru a ne sfatui cum le putem combina pe cele doua. Pentru Bauman, aceasta seamana cu incercarea de a "avea prajitura si de a o manca, luand crema celor mai dulci delicii ale relatiei in timp ce se omit partile sale mai bune si mai dure".

Rezultatul este o societate de "cupluri semi-detasate" in "buzunarul cel mai ascuns al relatiilor". Prin ultima expresie, Bauman se refera la ceva ce poate fi aruncat afara la nevoie, dar poate fi si pastrat adanc inauntru. Baumann compara atitudinile oamenilor fata de relatie in societatea "moderna fluida" cu bautura Ribena - prea concentrata produce greata, consumandu-se cel mai bine diluata.

Raspunsul nostru in fata "fragilitatii legaturilor umane" este de a inlocui calitatea relatiei prin cantitate. Numarul de contacte pe care il avem devine important pentru noi, si nu profunzimea relatiilor. De aceea, intrucatva, sustine Bauman, vorbim intotdeauna la telefoanele mobile si ne scriem unul altuia (si chiar tastam textul mesajelor in propozitii trunchiate pentru a capata viteza in ceea ce transmitem). Nu mesajul in sine este cel imporant, ci constanta circulatie a mesajelor, fara de care ne simtim exclusi.

Bauman subliniaza ca oamenii vorbesc astazi mai mult despre conexiuni si retele decat despre relatii. Daca a fi intr-o relatie inseamna a fi angajat reciproc, retelele sugereaza doar momente de legatura. Intr-o retea, se pot face conexiuni la cerere si se pot desface dupa voie. Conexiunile sunt virtuale, nu relatii reale. Pentru Bauman, intalnirile prin computer simbolizeaza cu adevarat relatia moderna fluida. El citeaza un interviu cu un barbat in varsta de douazeci si opt de ani, care sublinia avantajul decisiv al relatiilor electronice: "Ai apasat pe un buton, si s-a anulat".

Bauman este adesea acuzat de un pesimism exacerbat referitor la transformarile relatiilor noastre intime petrecute in ultima vreme. Oare are dreptate? Perspectiva in care privim aceste schimbari ne afecteaza unele dintre problemele sociale si politice majore de astazi. Mai departe, vom 

ca este prea pemismit referitorla transformarile referitor la reltaiilenoastre intime pecare le-am suportat in vremurile recemnte. Are el dreptate in ideea sa? Perspectivca pe care ne-aoasumamprinaceste schimbari ne afecteaza unele dintre cele mai mari probleme politice si sociale din vremurile moderne. Sa urmarim mai departe dezbaterea constanta cu privire la declinul, sau oricum i-am spune, al valorilor familiale.

Concluzie: dezbaterea cu privire la valorile familiale

"Familia dispare!" striga aparatorii valorilor familiale, urmarind schimbarile din ultimele cateva decenii - o atitudine mai liberala si mai deschisa catre sexualitate, treptata ascensiune a ratelor de divort si o tendinta generala de a cauta fericirea personala pe seama conceptiilor mai vechi despre datoria familiala. Trebuie sa recuperam simtul moral al vietii de familie, sustin ei. Trebuie sa reinstauram familia traditionala, mult mai stabila si ordonata decat hatisul incurcat al relatiilor in care se afla astazi majoritatea dintre noi (O'Neill 2002).

Aceste argumente nu rasuna numai in Europa si Statele Unite. Schimbarile care afecteaza sferele personala si emotionala merg mult dincolo de limitele oricarei tari anume. Gasim aceleasi controverse aproape pretutineni, deosebindu-se numai in amploare si conform contextului cultural in care au loc. In China, de exemplu, divortul este mult mai greu de obtinut din cauza statului. In anii din urma ai perioadei 1960, au fost promulgate legi foarte liberale asupra casatoriei. Aceasta este un contract de munca, ce poate fi dizolvat "atunci cand si sotul si sotia doresc aceasta". Chiar daca unul dintre parteneri obiecteaza, divortul poate fi pronuntat atunci a disparut din casnicie "afectiunea reciproca". E nevoie doar de doua saptamani de asteptare, dupa care cei doi platesc cateva lire si sunt de acum inainte independenti. Rata divortului in China este inca scazuta comparativ cu cea din tarile occidentale, dar el creste rapid - asa cum se intampla si in alte societati asiatice, pe masura ce se dezvolta. In orasele chineze, nu numai divortul, dar si coabitarea au devenit mai frecvente. In restul Chinei, dimpotriva, totul este diferit. Casatoria si familia sunt mult mai traditionale - in ciuda politicii oficiale de a limita nasterile printr-o mixtura de indemnuri si pedepse. Casatoria este un aranjament intre doua familii, stabilita mai degraba de parinti decat de indivizii vizati. Un studiu recent in provincia Gansu, care are un nivel destul de scazut de dezvoltare economica, s-a ajuns la concluzia ca 60 la suta dintre casatorii sunt inca aranjate de parinti. Cum spunea un chinez: "Intalneste-te o singura data, da din cap si casatoreste-te". Exista o particularitate in povestea modernizarii Chinei, in sensul ca majoritatea celor din centrele urbane care divorteaza, fac parte dintre cei ce fusesera casatoriti in mod traditional la tara.

In China se vorbeste mult despre protejarea familiei "traditionale". In majoritatea tarilor occidentale, dezbaterea este chiar mai intensa si mai discordanta. Sustinatorii formei familale traditionale pretind ca accentul pus pe relatii deterioreaza familia ca institutie de baza a societatii. Majoritatea acestor critici vorbesc astazi despre disparitia familiei. Daca se intampla astfel, aceasta este extremde semnificativ. Familia este punctul de intalnire al unui lant de tendinte care afecteaza societatea ca intreg - egalitatea din ce in ce mai mare intre sexe, ocuparea frecventa a locurilor de munca de catre femei, schimbari in comporamentul si asteptarile sexuale, schimbarea relatiilor intre casa si munca. Dintre toate schimbarile care exista astazi, niciuna nu este mai importanta precum cele care se intampla in vietile noastre personale - in sexualitate, viata emotionala, casatorie si familie. Exisa o revolutie globala continua in felul cum credem despre noi insine si cum formam legaturi si conexiuni cu altii. O revolutie care avanseaza inegal in diferite parti ale lumii, intampinand suficienta rezistenta.

"Fleacuri!", riposteaza altii. Familia nu este pe cale de disparitie; ea se afla doar in proces de diversificare. Ei sustin ca ar trebui mai degraba sa incurajam activ o diversitate de forme familiale si ale vietii sexuale decat sa presupunem ca fiecare trebuie sa fie mulat pe acelasi tipar (Hite 1994).

Care dintre pozitii este cea corecta? Poate ca ar trebui sa le privim critic pe amandoua. O reintoarcere la familia traditionala, asa cum am vazut mai inainte (paginile 201-211), nu este o posibilitate, nu numai din cauza faptului ca familia traditionala - asa cum este considerata de regula - nu a existat niciodata, sau pentru ca au existat prea multe fatete opresive ale familiilor in trecut, pentru a se putea constitui astazi ca model. Majoritatea schimbarilor sociale, care au transformat formele de casatorie de odinioara si familia, sunt ireversibile. Femeile nu se vor reintoarce in mare numar la o situatie domestica din care au scapat in mod dureros, aproape distrugandu-se pe sine. Parteneriatele sexuale si casatoria de astazi, de bine de rau, nu mai pot fi asa cum erau altadata. Comunicarea emotionala - mai exact, crearea activa si sustinerea relatiilor - a devenit esentiala in vietile noastre din domeniul personal si familial.

Care va fi rezultatul? Se prea poate ca rata divortului sa se fi ridicat de la inregistrarea primelor cresteri, dar nu este coplesitoare. Toate masuratorile aplicate divortului sunt intrucatva estimative, iar pe baza tendintelor trecute, putem considera cu aproximatie ca este posibil ca, in jur de 60 la suta dintre toate casatoriile contractate astazi, sa se sfarseasca intr-un divort in urmatorii zece ani.

Dupa cum am vazut, divortul nu este intotdeauna o reflectare a nefericirii. Oamenii care odinioara vor fi fost constransi sa ramana in casatorii mizerabile, o pot lua de la capat, cu forte noi. Fara indoiala, insa, tendintele care afecteaza sexualitatea, casatoria si familia creeaza anxietati profunde pentru unii, in acelasi timp in care genereaza noi posibilitati de satisfactie si autoindeplinire pentru altii.

Cei care sustin ca este binevenita marea diversitate a formelor familiale de astazi, mijloc prin care ne eliberam de limitele si suferintele din trecut, sigur au o oarecare dreptate de partea lor. Barbatii si femeile pot ramane singuri, daca doresc, fara sa se mai confrunte cu oprobiul social ce rezulta odinioara din a fi celibatar sau, mai rau, fata batrana. Cuplurile care traiesc impreuna nu trebuie sa mai faca fata respingerii sociale venitadin partea prietenilor lor mai "respectabili", casatoriti. Membrii unui cuplu homosexual pot trai impreuna si pot aduce pe lume copii, fara a se mai confrunta cu acelasi nivel de ostilitate pe care il intampinau in trecut.

Date fiind acestea, putem spune ca ne aflam la o rascruce de drumuri. In urmatoarele decenii, vor decadea casatoriile sau parteneriatele pe termen lung? Vom fi din ce in ce mai mult martorii unui peisaj emotional si sexual amenintat de amaraciune si violenta? Nimeni nu poate raspunde cu certitudine la acestea, dar o astfel de analiza sociologica asupra casatoriei si familiei precum cea intreprinsa mai sus, sugereaza cu tarie ca nu ne vom rezolva problemele daca privim catre trecut. Trebuie sa incercam sa reconciliem libertatile individuale pe care majoritatea dintre noi am inceput sa le valorizam in vietile noaste personale, cu nevoia de a forma relatii stabile si durabile cu alti oameni.

Rezumat

1        Relatia de rudenie, familia si casatoria sunt notiuni strans legate, de o insemnatate majora pentru sociologie si antropologie. Legaturile de rudenie cuprind fie legaturi genetice, fie cele initiate prin casatorie. O familie este un grup de rude care au responsabilitatea cresterii copiiilor. Casatoria este o legatura intre doi oameni care traiesc impreuna intr-o relatie sexuala social aprobata.

2        O familie nucleara este o familie in care un cuplu casatorit (sau un parinte singur) traieste laolalta cu proprii copii sau cu cei adoptati. Acolo unde traiesc si alte rude alaturi de un cuplu casatorit si copiii in aceeasi gospodarie, sau sunt implicate in relatii stranse si continue, vorbim despre existenta unei familii extinse.

3        In societatile occidentale, casatoria si prin aceasta familia, sunt asociate cu monogamia (o relatie sexuala aprobata cultural intre o femeie si un barbat). Majoritatea altor culturi tolereaza sau incurajeaza poligamia, in care un individ poate fi casatorit cu doua sau mai multe sotii sau soti, in acelasi timp.

4        In secolul XX, predominanta familiei nucleare traditionale a fost constant erodata in majoritatea societatilor industriale. Familiile existente astazi se bazeaza pe o mare diversitate.

5        Exista o diversitate considerabila a formelor familiale in randul grupurilor etnice minoritare. In Anglia, familiile de origine sud-asiatica si afro-caraibeana difera de tipurile dominante de familii.

6        Ratele divortului au crescut in anii de dupa razboi, iar numarul casatoriilor-prime a scazut. In consecinta, un numar din ce in ce mai mare de persoane traieste in familii cu un singur parinte.

7        Ratele recasatoririlor sunt destul de inalte. Recasatorirea poate conduce la formarea unei familii reconstituite - o familie in care cel putin unul dintre adulti are copii dintr-o casatorie sau relatie anterioare. Termenul "tata absent" refera la tati care au contacte rare cu copiii lor (sau deloc) in urma unei separari sau a unui divort.

8        Casatoria nu mai este baza definitorie a unei uniuni intre doi oameni. Coabitarea (atunci cand un cuplu traieste laolalta intr-o relatie sexuala in afara casatoriei) a devenit mai raspandita in majoritatea tarilor industriale. Homosexualii si lesbienele sunt din ce in ce mai mult capabili sa traiasca laolalta ca si cupluri pe masura ce atitudinile fata de homosexualitate devin mai relaxate. In unele situatii, cuplurile homosexuale au castigat dreptul de a fi definite ca familie.

9        Viata familiala nu este nicidecum intotdeauna un tablou al armoniei si fericirii; uneori, apar la nivelul ei abuzul sexual si violenta domestica. Cea mai mare parte a abuzului sexual asupra copiilor si a violentei domestice este indeplinita de barbati, si pare a fi legata de alte tipuri de comportament violent in care sunt implicati barbatii.

10     Casatoria a incetat sa mai fie conditia unei experiente sexuale firesti, pentru celalalt sex; nu mai este nici baza activitatii economice. Se pare ca vor inflori in continuare noi forme distincte de relatii sexuale si ociale. Casatoria si familia raman insitutii ferm stabilite, desi sunt supuse unor tensiuni si constrangeri majore.

Intrebari

1. Sunt toate formele familiale la fel acceptate in societatile contemporane,?
2. Cum poate indica cresterea ratei divorturilor faptul ca relatia de casatorie a devenit mai degraba importanta, decat mai putin importanta?
3. Odata cu declinul statutului barbatului ca sustinator de familie, care sunt noile roluri alocate acestuia la nivel familial?
4. Este dragostea suficienta pentru ca institutia familiei sa fie in siguranta?
5. Sunt valorile familiale in declin? Si are aceasta vreo importanta?

Lecturi supleimntare

G. Allan si G. Crow, Families, Households and Society (New York: Palgrave, 2001).

Linda Hantrais si Marlene Lohkamp-Himminghofen (edit.), Changing Family Forms, Law and Policy (Loughborough: Cross-National Research Group, European Research Centre, Loughborough University, 1999).

Gordon Hughes si Ross Ferguson (edit.), Ordering Lives: Family, Work and Welfare (London: Routledge, 2000).

Richard M.Lerner si Domini R. Castellino (edit.), Adolescents and their Families: Structure, Function and Parent - Youth Relationships (New York: Garland,1999).

Jane Lewis, End of Marriage: Individualism and Intimate Relations (Cheltenham: E. Elgar, 2001).

D. Newmann si E.Grauerholz, Sociology of Families, editia a doua (London: Sage, 2002).

E.B. Silva si C.Smart (editori), The "New" Family (London: Sage, 1999).

L.Steel si W. Kidd, The Family (Palgrave Macmillan, 2001).

Helen Wilkinson (ed.), Family Business (London: Demos, 2000).