CARACTERISTICILE MORFO-FUNCTIONALE ALE ARTICULATIILOR

Definitie: articulatiile sunt acele parti moi care asigura legatura intre segmentele osoase ale scheletului.

Clasificare

A. Dupa gradul de mobilitate:

1. Articulatii fixe (sinartroze) - cu miscari minime sau

inexistente, nu au cavitate articulara (zone interosoase cu minim tesut intermediar);

2. Articulatii semimobile (amfiartroze) cu 1 grad de mobilitate,

in care zona intermediara are o fanta incompleta, sub influenta miscarilor de amplitudine mica;

3. Articulatii adevarate (diartroze) cu 2 sau 3 grade de

mobilitate si cavitate articulara limitata de tesut conjunctiv (capsula articulara). Este intarita de ligamente, care limiteaza miscarile exagerate.

B. Dupa forma:

1. articulatii plane (artrodii) cu 1 grad de mobilitate (ex. articulatiile

intercarpiene);

2. articulatii cilindroide (in balama) cu 1 grad de mobilitate (ex. trohleea);
3. articulatii elipsoide (condil + cavitate) cu 2 grade de mobilitate (ex. articulatia

radio-carpiana);

4. articulatii sferoide cu 3 grade de libertate care pot executa

toate tipurile de miscari.

Elementele componente ale diartrozelor

1. Extremitatile osteo-articulare formeaza congruenta

articulara si sunt modelate de insertiile muschilor;

2. Cartilajele articulare (diartrodale, de incrustare) totdeauna

de tip hialin, lucios galbui, cu un strat superficial si altul profound, cu grosime inegala (mai mare la punctele de maxima presiune si la persoanele tinere) aflate in prelungirea periostului. Substanta lor fundamentala se numeste condromucoid, iar fibrele colagene au dispozitie "in arcada", formand 4 straturi: zona superficiala, zona de tranzitie, zona radiara si zona calcificata.

Cartilajul este lipsit inervatie si de vase fiind hranit de la nivelul capsulei sinoviale. Proprietatile sale sunt: compresibilitatea, elasticitatea si porozitatea.

3.Bureletul fibro-cartilaginos apare pentru compensarea suprafetelor articulare care lipsesc, el prelungind marginile cavitatilor. Are o baza, un varf, 2 fete (interna si externa) iar rolul sau este de a mari suprafata articulara si de a mentine extremitatile osoase in contact.

3. Discurile si meniscurile sunt structuri fibro-cartilaginoase si

folosesc pentru mentinerea congruentei suprafetelor articulare, actionand ca niste resorturi (veritabile amortizoare) pentru socuri.

4. Capsula articulara este o formatiune conjunctiva de

grosime variabila, care continua periostul celor 2 segmente osoase, prezentandu-se ca un manson in jurul epifizelor, format din 2 straturi (extern-fibros si intern-sinovial), uneori cu prelungiri (ligamente capsulare). Fibrele capsulei sunt fie longitudinale fie oblice, dupa traiectul fortelor care actioneaza asupra lor.

5. Muschii periarticulari au rolul unor ligamente active, tonice,

pentru a permite mentinerea in contact a suprafetelor articulare, dar si pentru a facilita simultan mobilitatea articulara.

6. Sinoviala (stratul intern al capsulei articulare) contine fibre

colagene (nu elastice) cu celule numite histiocite de tipul fibroblastilor, care secreta componenta mucoasa a lichidului sinovial. Are prelungiri externe (funduri de sac sinoviale) si interne (de tip vilozitati sinoviale sau placi adipoase), care umplu spatiile articulare pentru a mentine vidul articular.

7. Lichidul sinovial provine din filtrarea plasmei de la nivelul

articulatiei si din produsele de descuamare de pe fata superficiala a sinovialei (miscarea constituie deci factorul principal al producerii de lichid sinovial-sinovie). El este usor galbui, cu pH=7,4 contine mucina, monocite, limfocite, granulocite si putina glucoza. Rolul sau este triplu: de nutritie (trofic), de curatire si de lubrefiere a articulatiei. Lichidul sinovial este in permanenta schimbat, pentru a-si putea indeplini functiile.

8. Vascularizatia articulatilor este realizata de ramuri

articulare din trunchiurile vasculare ale membrelor care realizeaza o retea din care se desprind arterele epifizare. Acestea se ramifica in interiorul capsulei si formeaza reteaua intrasinoviala. Sangele este colectat de vene care se intrepatrund cu arterele formand anastomoze arterio-venoase, cu rol de reglare a aportului de sange articular si epifizar.

9. Inervatia articulatiilor provine de la nervii micsti care

inerveaza si celelalte componente ale aparatului locomotor. Unii nervi pot inerva chiar mai multe articulatii mari. Filetele nervoase se distribuie larg la componentele articulare, dupa ce patrund in articulatie, fiind de 2 feluri: senzitive (aferente)-mielinice sau amielinice- care dau terminatiile nervoase libere, respectiv motorii (aferente-efectoare) care au rol in realizarea miscarilor articulare. Nervii prezinta fenomenul de adaptare, daca stimulul persista prea mult.

Notiuni de hidrodinamica si de tribologie articulara

Un rol important al lichidului sinovial, cel de lubrefiere, sta la baza tribologiei (studiul fortelor care permit la doua corpuri solide alaturate sa se deplaseze unul pe celalalt). Fortele tangentiale din timpul deplasarii depind de: masa corpurilor, forma si natura chimica a suprafetelor de contact, viteza de deplasare relativa, existenta unui lichid intermediar. Coeficientul de frecare σ se calculeaza raportand forta necesara deplasarii F la masa corpurilor care se deplaseaza M, dupa formula: σ = M / F. Lubrefierea articulara este un proces complex, realizat, in cazul lichidului sinovial, nu datorita vascozitatii ci compozitiei sale chimice (greutatii moleculare). Pentru sinoviala coeficientul de frecare este de 0,01 in timp ce pentru cartilaj acesta este de 0,003-0,03 (frecare minima). Conditiile hidrodinamice normale ale spatiului articular fac ca miscarile sa se realizeze fara frecarea suprafetelor articulare si fara producerea leziunilor de uzura.